Se afișează postările cu eticheta societate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta societate. Afișați toate postările

joi, 21 iulie 2022

Sexismul (lui Buhnici)

Cum re-devii relevant pe piaţă, atunci când lumea a uitat de tine? Simplu şi conform înţelepciunii populare: copilul care nu plânge, nu primeşte ţâţă. Şi cine nu face prostii, nu primeşte atenţie..

Teoria asta a aplicat-o George Buhnici - un om pe care nu îl cunosc decât după nume. Ştiu că prezintă ceva pe la Pro TV, prin urmare e un fel de vedetă. Jurnalist, desigur şi mai presus de toate, influencer.
No, bun. Şi nenea ăsta a zis ceva, că vrea să vadă numai super-modele pe plajă. Cu propriile cuvinte, declaraţia sună aşa: "Dar, serios, mai mergeţi pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele şi aş vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi".
Uite aşa a apărut motivul pentru care i-a sărit în cap toată suflarea românească şi s-au imflamat toţi moraliştii şi apărătorii de drepturi, politicieni, profesori, doctori, poliţişti, fotografi, prăjitori de cartofi, scriitori, filosofi şi oricine altcineva.
 
Mda... şi d-aia nu am eu pulover pe gât! Nu mă înscriu în targetul spuselor (că nu am genul potrivit. Deşi genul se schimbă, nu-i o problemă!), dar şi dacă ar fi zis că vrea să vadă pe plajă numai bărbaţi de 1,90 şi cu 30 de kg de muşchi pe ei, tot în cot mă durea. Ce vrea el e relevant doar pentru cine ascultă la ce spune acest personaj. Şi în plus, e o ţară liberă şi asta înseamnă că avem dreptul să vrem. Dar de la vrut, la putut şi la întâmplat...ohooo...mai avem multe mămăligi de mâncat.

Asta îmi aduce aminte de o întâmplare...
Acum vreo câţiva ani, pe când mă plimbam prin Mangalia  ca să iau câteva kilograme de aerosoli, am cunoscut un bătrânel. De treabă omul - aşa că mai ieşeam la câte un pahar de vorbă, din când în când. Şi într-o după-amiază, în timp ce ne îndreptam spre o terasă, au trecut pe lângă noi două domniţe. 
...care păreau fiicele Afroditei; sau staruri ce coborâseră de pe podiumul celui mai faimos concurs de frumuseţe. Erau graţioase, suple, cu forme armonioase pe toate părţile, frumos îmbrăcate - sau mai bine zis, frumos dezbrăcate...că batistele alea care le acopereau pe ici pe colo nu prea se califică pentru capitolul vestimentar. Ce să mai? Splendori în iarbă, pe nisip şi oriunde pe planeta asta sau în oricare alt univers! Iar eu eram ca-n cântecul acela de la trupa Taxi: "Mamă, ce fete...dar nu ajung la ele"! 


[Taxi - Nu ajung la ele]

Deodată, mă trezesc cu un ghiont în stomac! Mă trec toate transpiraţiile şi încep să icnesc...iar tataie, aflat în stânga mea, începe să strige: "MAMĂĂĂĂ!!! CE BU-NĂ-CIUNI!! AI VĂZUT?? CE LE-AŞ MAI FACE... "
Vă spui drept, a picat cerul pe mine de ruşine! Am tras aer în piept, ca să-mi înghit durerea şi am început să-i şuier sacadat, printre dinţi: "Taci, dom'le, din gură, că te aud fetele! Uită-te, admiră şi hai că avem treabă...ce-ai de urli ca un apucat de streche"? Da' el nu şi nu, mai tare ţipa 
În câteva secunde, inevitabilul s-a produs, că nici domniţele nu erau surde. S-au întors, plutind vaporos către noi, zâmbind ca nişte zeiţe, cu ochii ţintă la bunic... şi dacă nu şi-au scos şi şi-au băgat în gura lui nişte tone de dulciuri, că mi-era şi milă de săracul om! (în timp ce ascultam atent şi luam notiţe, că na! Mai ştii când voi avea nevoie de nişte înjurături mai cumsecade? Habar n-ai unde te duce viaţa...).  

Da, e urât ce a făcut tătăică, la fel cum e urât ce a făcut acest Buhnici. Eu nu aş fi spus aşa ceva, de exemplu. 
Însă, de aici şi până la prelegerile moralizatoare despre subjugarea, discriminarea şi obiectizarea sexistă a femeilor e cale lungă. Pentru că nu Buhnici a făcut asta. El este doar produsul societăţii în care trăim, pe care o ştim şi pe care o acceptăm cu toţii. Tacit, că nu-i frumos să vorbeşti despre asta...
Iar până la societatea asta dărăpănată în care se deschid mult mai multe uşi cu vrăbiuţa decât cu nişte calităţi reale, primele care obiectizează femeile sunt chiar femeile. Ele pe ele însele se transformă în nişte simple podoabe... pentru că, de când încep să apară primele semne ale feminităţii, majoritatea tinerelor pozează super-mega-sexy pe toate reţelele de socializare, ca să vadă toată lumea cu ce bogăţii le-a înzestrat Mama Natură.  C-apoi d-aia avem tot felul de provocări cu ţâţe şi popouri mari pe TikTok, de aceea se laudă toate domnişoarele pe instagram cu formele lucrate la sală şi tot de aceea devine influencer orice duduie (bombă sexy) agăţată de braţul unui multimiliardar. 

Desigur, fiecare om este liber să se exprime cum vrea, mai ales dacă a trecut de vârsta majoratului. Doar că trebuie să şi accepte urmările alegerilor pe care le face. Adică şi apariţia unor asemenea comentarii. Şi dacă luăm lumină de asemenea oameni, cam ce ne aşteptăm să vedem în această lumină? Libertate, egalitate şi fraternitate?? Mult succes cu asta!

Cert e că trăim în cultura aparenţei. A ambalajului. Şi oriunde se învârt bani mulţi, sunt şi moravuri uşoare, consumatori, aplaudaci şi mulţi care profită de asemenea situaţii. Iar cu cât ai mai mult contact cu asemenea divertisment, cu atât devii mai obisnuit cu "valorile" pe care le promovează.
...apoi, iese ceea ce iese. Dorinţa de a vedea doar femei lucrate la sală...deşi, ce să vezi? Dacă nu e vreo cerinţă a postului, oamenii se mai dolofănesc, mai fac şi burtă, unora le mai cresc şi vergeturi, cicatrici sau alte semne de "imperfecţiune". Unii mai chelesc, unii albesc de timpuriu, altora le mai pică un dinte, sau au dantura mai strâmbă...Aia e.   
Nu avem toţi posibilitate de a ne trata toate prostiile în clinici specializate. Deşi, citisem pe la începutul verii că e puhoi de bărbaţi pe la diverse saloane, să se epileze ori să-şi facă liposucţie la abdomen, ca să li se vadă pătrăţelele; femeile merg la tonifiat, siliconat, buzat, împopoţonat şi alte mii de intervenţii de înfrumuseţare...pentru ce? De ce ce ar consuma cineva timp şi energie peste măsură pentru aşa ceva? Ca să scoată un folos din asta, că doar nu se stresează nimeni degeaba!

E! Ce să-i faci? E tare greu să fii femeie în ziua de azi! Şi e tare greu să fii bărbat, în ziua de azi. De fapt, e tare greu să fii orice, în ziua de azi. Mă întreb dacă râmelor le merge mai bine...   

"Asta suntem, băăă"!! - vorba unui cantautor. "El corason me duele", dar m-am obişnuit. Încă e bine. 

Hai să încheiem frumos...cu o superbitate de melodie, aflată în toate tendinţele posibile şi mult prea apreciată de tot publicul existent. Despre ce este această adevărată artă poetică a societăţii actuale? Despre obiectizarea femeii, NORMAL!!! Ce alte alte treburi mai importante avem de făcut? Dragnea nu mai e, pentru ce să mai protestăm?

Maestre, muzica!! 
Şi-o bere la băeatu, că un pahar de vin cică e sănătate curată! Vezi că ţuica pune sângele în mişcare, e bună la om. Vodka e rusească, nu-mi mai place; îi dau la operaţie lu' Putin şi refuz să o mai consum :)) Dar cu nişte whiskey, parcă m-aş mai încurca! Şampania merge adusă cu roaba... şi aş vrea nişte Sheridan's ca aperitiv. Apoi mai vedem. 


[Lenna şi Mena - Baba expirată]

luni, 24 ianuarie 2022

Patriotism sau naţionalism?

 Bună seara, România! Bună seara, Bucureşti...şi la mulţi ani!


La mulţi ani, Marea Unire! La mulţi ani, Mica Unire! La mulţi ani, Mihai Eminescu! La mulţi ani, Cultura Română! La mulţi ani, ziua de ieri...că a fost ziua internaţională a scrisului de mână. La mulţi ani, ziua de azi! Şi la mulţi ani, ziua de mâine! La mulţi ani, România!

...pentru că, DA! Dragii mei, a sosit momentul să fim, din nou, patrioţi! Este ziua în care ne iubim ţara, ziua în care suntem mândri de ea! Ziua în care România noastră dragă şi iubită (pupa-o-ar tata) ne este de ajuns şi nu mai vrem să fie o ţară ca afară! Ziua în care ne mândrim că purtăm ie, ziua în care motivele tradiţionale sunt de bun gust, ziua în care simţim româneşte! Hai să fim naţionalişti! Hai să dăm mână cu mână! "E ziua în care! Nu-mi scot maşina din parcare...şi iubesc pe fiecare...în felul meu"!
 
Gata, se pune că am bifat trendul? Măcar azi...că de! "Ce e val, ca valul trece"... aşa spunea un înţelept din antichitate - maestru kung-fu, Osho, Sun Tzu, faraon iluminat...sau poate am citit asta într-o carte de dezvoltare personală? Nu mai ştiu... Dar, parcă, totuşi...a fost Einstein?! El spunea vorbe deştepte, bune de pus la statusuri - precum "Nu mai sta pe Facebook, citeste o carte"!
No, nu contează! Nu vreau să discriminez pe cineva, dând un nume clar, în defavoarea altui nume. Cert este că eu şi iarna sunt pe val: La mulţi ani, Mica Unire!!!

E bine dacă mai zic aşa, că ziua naţională aia importantă a trecut, iar cealaltă zi naţională mai mică, se sărbătoreşte şi nu prea. Aşa că întreb şi eu, să nu-mi supăr aproapele din jur, că repede se mai aprinde omul de mânie, în ziua de azi...
Nu de alta, dar mi-a povestit cineva, care lucrează la librărie, că acum câteva săptămâni a venit o persoană să facă nişte cumpărături şi apoi a cerut şi o pungă de cadouri. "Poftiţi" - zice casierul. "Nuu...că sunt prea colorate" - vine răspunsul clientului. "Bun...atunci mergeţi în colţ, pe dreapta şi e raftul cu bunătăţi de România"...găsiţi acolo alte modele. "Aaaa...nuuuu...că alea-s prea naţionaliste"! - spune clientul. Şi pleacă, total îmbufnat!

Aşa că mă întreb: când este ziua naţională, cu toţii suntem patrioţi. Să înţeleg că în alte zile nu mai este de bon-ton să îţi iubeşti ţara? Sau, cum? Când e ziua naţională, naţiomalismul se numeşte patrotism şi e bun, dar în restul zilelor naţionalismul se numeşte doar naţionalism - şi e rău? 
Mă rog...prea despic, şi eu, firul în patru! În loc să mă bucur, stau şi pierd vremea, ca să etichetez nişte trăiri!
Când, de fapt, azi e vreme de petrecere! Hai să dăm mână cu mână, într-o încăierare română! Ca la Iaşi...cum se face cu ocazia unor astfel de momente speciale: huiduieli, proteste, atacuri cu cerneală, cântece patriotice... ghiveci cu de toate, să fie lumea mulţumită! Na! Cine zicea că în România nu susţinem diversitatea?  :))
Aşa că, nu mai stati! Noi suntem români, aici pe veci stăpâni! "Je suis Creangă"! "Je suis Brâncuşi"! "Je suis Poenaru"! "Je suis..."...cum îl chema p-ăla de a inventat diabetul...ăăă...insulina? Paulescu, măi! Perfect! "Je suis Nicolae Paulescu"! Şi mai presus de toate, "Je suis Eminescu"!

Apropo de Eminescu: nu vi se pare uluitor cum poezia eminesciană este de actualitate şi la 172 de ani de la naşterea marelui poet? Poţi să juri că a fost scrisă ieri, ca un manifest artistic pentru trezirea acestui neam la normalitate. Una din ele, cel puţin...  

"Cînd vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă,
Azi, cînd fraza lustruită nu mai poate înșela,
Astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu este-așa?
Prea v-ați arătat arama sfîșiind această țară,
Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară,
Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteți - niște mișei!
Da, cîștigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire."

Frumos! Nu degeaba este poetul nostru naţional. De fapt, după umila mea părere, ar trebui să fie poetul nostru mondial. Vorba aceea: dacă-l avem pe Nelson Mondialu, de ce nu ar putea exista şi un Eminescu Mondial? Până la urmă, a radiografiat perfect caracterul uman...Şi a scris despre asta. Cu foarte mult geniu. 
Dar, oare, nu v-aţi întrebat, totuşi, de ce Mihai Eminescu este mereu în tendinţe Ce concluzie tragem de aici? Că eu nu văd decât una singură: în atâtea decenii, nu ne-am schimbat nici măcar un milimetru! Oricât ne-am crede noi de civilizaţi, oricât ne-am vedea de moderni şi evoluaţi, omul prezentului este identic cu omul din trecut; şi acum, ca şi atunci, luptăm cu aceleaşi metehne: avariţie, parvenitism, egoism, arătatul cu degetul, corupţie, prostie, moravuri care nu ne fac cinste... 

Noroc că acum avem U.E., influenceri şi mulţi antrenori de succes, care vor pune ordine în dezordine, totul pentru propria noastră propăşire şi depăşirea zonei de comfort! URA!!! 

BARMAN!! Hai cu vinişorul fiert, că nu-mi mai alunecă sarmalele pe drumeagul gâtului! Şi pune să cânte şi-un artist tradiţional, să-mi tresalte inima-n pept de mândrie! Dar ai de grijă...vreau ceva fain, să lăcrimez puţin, când dau cu ochii de drapel! L-ai agăţat de geam, da? Acolo...lângă curcubeul cu "Totul va fi bine"...


 
[Costi, Vlăduţa Lupău, Jador, Cream, Minodore - Mare e lumea]

luni, 27 mai 2019

Am învins! Ce-am câştigat?

"Fraţilor, AM ÎNVINS!"
Ole, ole-ole-oleeeeee...dictatorul nu mai e!!! Ole, ole-ole-oleeeeee...Dragnea nu mai e!!!

Hai că o să fie bine şi în România noastră! Dragi români, a răsărit soarele! De mâine se vor face spitale! Fiecare scară de bloc va avea autostradă proprie! Şcolile vor înflori! În sfârşit, am pus la colţ corupţia! Fără hoţie, o să avem de toate!



[B.U.G. Mafia - Să cânte trompetele]

Deşteaptă-te, române!...şi în sfârşit, poporul român s-a trezit! Să cânte trompetele!!! Să cânte la asfinţit, să cânte la răsărit! Să cânte trompetele, să anunţe c-am reuşit! Tiranul a plecat! Gata, l-am băgat la puşcărie! HUUUOOOO!!!!
Dragnea la puşcărie! Fără graţiere şi amnistie, mişelule care eşti! Puşcăria te mănâncă! 
...o pedeapsă prea blândă, pentru o asemenea "lepră" - cum îl "alintă" cineva.

Totuşi...văleleu, măiculiţă! Dacă iese ticălosul din puşcărie? Că are putere! Vorba aia, a dat ordin poliţiei germane să împiedice poporul să voteze cum trebuie! Adică, nu ştiu...cel puţin aşa urla o "doamnă" care se filma la o coadă de alegători şi se drăcuia cu o poliţistă ce îi făcea semn să stea pe trotuar şi să nu încurce circulaţia. 
Serios, oameni buni! Puterea răului e mare şi ăsta iese de la răcoare! Mai ştiţi cum (se spunea că) a evadat Mazăre din închisoarea din Madagascar? Nici eu nu ştiu...dar presupun că a ieşit printre gratii, bob cu bob - că altfel, nu avea cum! În fine, important e că l-au prins. 
Deci, dacă evadează şi Dragnea?

Moamăăăă....Trebuia să facem un referendum să-l ardem de viu. Dracarys! Muahahahahahaha!!!



Îi dăm foc în Piaţa Centrală, din Bucureşti, să-l vadă toată lumea! Poporul cere, poporul vrea! "Trebuie să dispară" - cum a zis Iohannis! Să moară în chinuri! Să moară de mâna noastră! "Capul lui Moţoc, vrem"!
Huo! Apoi să o chemăm pe Mama Omida să-i facă o vrajă de resurrection, ca în Skyrim şi să-l omorâm iar! Să-l tăiem, în bucăţele şi să-l dăm la câini, apoi să tăiem câinii în bucăţele şi să le dăm foc şi să le jucăm cenuşa în picioare! Şi s-o îngropăm şi să facem autostrăzi peste ea! Na!  
Şi iar să-i dăm un resurrection  şi...Bing! Ideea genială: Care a citit "Shogun"? Hai să-l omorâm pe Dragnea ca pe lordul Ishido: îl îngropăm în pământ până la umeri şi îi tăiem capul cu un fierăstru de lemn! HUOOOO!
Şi iar să-i dăm un resurrection şi să-l omorâm, până ne plictisim!

CAM ASTA A FOST ATMOSFERA ZILEI  DE ASTĂZI.

Băi, şi-mi place frenezia! Dar gata, după ce i-am făcut toate nasoalele lu' Dragnea şi l-am stârpit de pe faţa planetei, ne liniştim?
Respirăm adânc...1..2..3.. Tragem aer în piept...1..2..3.. uuuussssaaaaaaaaa....

Îmi place nebunia, deşi nu mă reprezintă. Însă, mă amuză. Mi se pare un spectacol foarte mişto să îi văd pe unii cum se agită şi-s în pragul stopului cardiac de la atâtea vene umflate, ducând luptele altora. E ca şi cum m-aş uita cum dansează unii fără muzică, dând aiurea din mâini şi din picioare, pe un ritm inexistent.
Aşa e politica pentru noi, cei din exteriorul ei: o maimuţăreală, regizată pe o scenă...Deşi, nu pot să spun că scopul vieţii mele e să-l văd pe Dragnea la puşcărie. Nu mă încălzeşte cu nimic, chiar dacă personajul mă enervează. Şi Iohannis mă enervează. Şi multă lume, sau situaţii. Dar ce să fac? Asta e viaţa; merg mai departe.
Fiecare ne luăm o răsplată, la un moment dat. Cum e teoria aia de dezvoltare personală şi gândire pozitivă? "Nu trebuie să judecăm. Universul e ca o oglindă: dai şi primeşti. Ce dai, aia primeşti".

O prietenă a dat share pe facebook unui articol interesant, o radiografie succintă a zilei de ieri: Marele câştigător al alegerilor este generaţia cu cardul de gât. Ceea ce, aşa este. Interesul tinerilor pentru politică a fost destul de mare, cuantificat prin prezenţa la vot. Totuşi, ce a câştigat Marele Câştigător?

Acum câţiva ani, campaniile electorale se duceau pe promisiuni şi ştampilai partidul sau persoana care, în mintea ta, avea o credibilitate mai mare. Şi uite aşa, încă aşteptăm autostrăzile suspendate ale lui Oprescu din Bucureşti, sau venirea celor 10.000 de specialişti europeni care să urce ţara pe culmile gloriei, cum promitea viitorul preşedinte Emil Constantinescu în 2006. 
Astăzi, însă, campaniile electorale se bazează pe ură şi demonizarea adversarului politic. Important este să scăpăm de "ăia" şi punct. Scopul nu mai este programul de guvernare viitoare, ci câştigarea alegerilor - aşa cum, pentru mulţi, scopul nu mai este atingerea unei stări de linişte sufletească prin mersul la biserică, ci mersul la biserică.

Deviez, îmi cer scuze.
Polarizarea asta a ideologiei, însă, duce la formarea de tabere. Vrei, nu vrei, eşti alipit unui grup, pentru că principiul de bază este "Dacă nu eşti cu mine, eşti împotriva mea".  Şi uite aşa ajungem la o societate dezbinată, haotică. Suntem oameni normali, cu probleme şi bucurii, până auzim cuvântul magic al prezentului: "Dragnea". Sau "P.S.D.". 
Şi ne schimbăm, brusc. Domniţa gingaşă, care era elegantă ca o căprioară şi pe care o admirai ca pe o zână, se spurcă la gură şi aruncă cu "muya larga" peste tot, de ţi se face scârbă. Zici că Dragnea i-a intrat personal în casă şi a schingiuit-o toată viaţa, iar acum a sosit vremea răzbunării.  
Copii cu mustaţa abia mijind, colegi, prieteni, capătă o roşeaţă în jurul ochilor şi ajung în pragul turbării, de zici că vor sfâşia cu dinţii tot ce le iese în cale, dacă aud cuvântul de declic. E o mare realizare, o modă - să fii cât mai dement, cât mai scabros, cât mai murdar în exprimare. E voie...când vine vorba de Dragnea, uiţi de bunul simţ, de politeţe, de principii, de umanitate. Paradoxal, lupta pentru o societate mai bună a devenit doar un pretext pentru a aplauda golăneala.
Parcă am fi vrăjiţi. Aşa cum mă vrăjea pe mine o domnişoară, acum mulţi ani, de mă topeam când îi auzeam glasul şi dacă încercam să o salut ieşeau doar nişte bâlbâieli fără noimă, aşa e vrăjită societatea noastră cu Dragnea. Clopoţelul pavlovian al dresajului mediatic.


Pe undeva înţeleg comportamentul acesta...într-o măsură mai mică era la modă acum vreo 10 - 15 ani, când, după unii, piatra de poticnire a progresului era considerată a fi Băsescu. Oricum, mişcarea "anti-" era foarte puternică...o direcţie pe care o aplaudam şi eu. Şi mă luptam (cu vorbe, c-apoi na! Ce putere am, în afară de a da cu ştampila?), şi acuzam şi eram încrâncenat. Aşa cum, cu alţi ani în urmă, mulţi erau împotriva lui Ceauşescu. Şi acuzau şi erau încrâncenaţi.
Bun. Ceauşescu nu mai e şi nu a coborât raiul pe pământ. Băsescu nu mai e preşedinte şi raiul tot se lasă aşteptat. Dragnea nu va mai fi, la fel cum nu mai e nici Iliescu, Geoană, Năstase 4 case. Nici Iohannis 6(5) case nu va mai fi, după o vreme.
Însă, personaje demon care să ne împiedice să evoluăm, vom găsi mereu. La fel şi lume care să le înjure, aşteptând dispariţia lor şi venirea binelui.

Până una, alta, revin: ce a câştigat Marele Câştigător al acesor alegeri europarlamentare? Teoretic, o speranţă. Practic, nimic...pentru că votul a fost mai mult o demonstraţie psihologică a poporului, care va alimenta noi lupte politice - ce deja se întrezăresc, de fapt.
În rest, ziua de azi nu arată cu nimic mai diferită decât cea de ieri. La parlamentul european se vor duce un număr aproximativ egal de parlamentari P.N.L., P.S.D. sau U.S.R. Aşa a fost şi până acum...fiecare partid a avut reprezentanţi. Mulţi sau mai puţini...contează numărul? Elena Băsescu a fost europarlamentar; aşa, şi? Dacian Cioloş a fost europarlamentar. Aşa, şi? Care-i diferenţa? Eu nu am simţit că vreunu' mi-a influenţat viaţa, nici măcar cu un milimetru.
Justiţia din referendum nu va fi aplicată niciodată, pentru că încalcă legea bunului simţ, orice lege morală, Constituţia şi Drepturile Omului.

Cu toate acestea, câştigătorii palpabili ai alegerilor sunt viitorii europarlamentari. Ei vor mai avea nişte bani de cheltuială, o funcţie bine văzută şi niscavai importanţă în ochii oamenilor de rând. Pânp nu vine unu' să le strige: "Cutare la puşcărie"!!

Să bem în cinstea lor - că a trecut ziua electorală şi e voie!


[Sofia Reyes feat. Rita Ora & Anitta - R.I.P.]

P.S. după 2 ore: S-a dat sentinţa lui Dragnea; va face puşcărie. Aşa...şi ce-i cu asta? De ce trebuie să mă bucur? 

marți, 24 ianuarie 2017

Stat contra Stat

Cum încep să cânte cocoşii de zorii zilei, intru şi eu ca omu' (dependent) pe net, să îmi verific emailul - şi nici nu se-ncarcă bine pagina că mă şi păleşte cogeamite nebunie...Frateeeeee!!!! A luat ţara foc peste noapte, să-mi trag pălmi! Vorba une prietene: "M-am culcat normală şi m-am sculat strâmbă!" No, cam aşa eu: mă pun la somn, cât de cât ok. Ştiam că sunt proteste de stradă; mare schemă, se întâmplă! Au ieşit unii în stradă să strige că nu le place. Preşedintele a ieşit, oleacă, să facă baie de mulţime. Ok... Şi apoi, mă trezesc în explozie nucleară: toţi acuzau pe toată lumea, că ăia-s corupţi, că ăia-s nenorociţi, că se-nghesuie, că-s securişti, că-i cu ciuma roşie, că-i cu lovitura de stat, că-s plătiţi...HOOOO!!! Ia, frână, ca să pricep şi eu ceva!
Acuma ştiu că de ceva vreme caut cu ardoare partea bună a lumii, dar să povestesc de fluturaşi şi floricele când totul fierbe în jur , nu mi se pare prea bine. Deci am zis aşa: fac abstracţie de tot ce ştiu şi îmi imaginez că-s extraterestru - că tot am Rh negativ şi cică-s descendent de anunnaki. Nu ştiu...abia m-am aterizat pe planeta mioritică şi am mintea ca o coală nouă de hârtie. Ce se întâmplă, dom'le, p-aci?
Deschid site-urile de ştiri...câteva mii de oameni - RTV zice 10 mii, Adevărul zice 20 de mii, HotNews zice 30 de mii, ProTV zice peste 45 de mii - au ieşit în stradă, la "cel mai mare protest de după revoluţie", ca să scandeze împotriva guvernului. Preşedintele a solidarizat cu ei şi, ca şef de stat a scandat împotriva statului - care adoptă legi pentru favorizarea penalilor. Ceea ce mi se pare ciudat...e ca şi cum aş fi eu contra mea. Dar mai contează?! Lasă aşa, mai fără logică, că-i simplu!

În fine...dincolo de proteste şi de tot ce s-a scandat, am şi eu nişte întrebări care mi se par normale:
- s-a strigat de mai multe ori "PSD - Ciuma Roşie". Şi apoi descinde preşedintele în mijlocul mulţimii...îmbrăcat fix în roşu! Păi cum dă asta în ochii publicului? Eu înţeleg că într-o mare de oameni îmbrăcaţi în culori închise a vrut să se vadă de pe Lună, ca să se ştie cine-i vedeta...dar la câta târla de consilieri are, nu s-a găsit nimeni să îi zică "Dom' Preşedinte, roşul e fix culoarea PSD! Cu gura spuneţi ceva, dar limbajul nonverbal zice fix pe dos....şi s-a dus de suflet mesajul dumneavoastră! Păi vreţi să-i daţi jos p-ăia, sau îi susţineţi? Că la campanie electorală, cam aşa este: eşti suporter PSD, porţi roşu!"


- la un moment dat, un grup de tineri începe să ţopăie pe loc şi să strige ceva. Mă gândeam...le-o fi frig, săracii, vor să se mai încălzească. Ei, aş! Strigau din toţi bojocii, pe ritm de stadion: "Cine nu sare, nu vrea schimbare!!". Şi brusc, ţopăiala se întinde în mulţime, semn că toţi vor schimbare. Buuuuunnnn....
Problema e că în urmă cu o lună şi niţel tocmai a fost ocazia legală pentru acţiunea porului: voiai schimbare, mergeai fain frumos, la vot şi te exprimai. Se pare că poporul a vrut schimbarea - pentru că nu mai sunt ăia, sunt ăştia. Acum alt popor...acelaşi popor... vrea să-i schimbe p-ăştia cu ăia pe care i-a schimbat deja cu ăştia?? Şi cum îi schimbă? Ţopăind în mijlocul străzii, sau în faţa unei clădiri???
C-apoi dacă-i aşa...vreau şi eu! Vreau schimbare! Vreau să fie bine, să nu fie rău! Vreau să fie pace în lume şi pace pe pământ! 


La nivel declarativ sună perfect, nu-i aşa? Ia gata! Să stea la colţ cine nu vrea asta!! 
Dar practic...ce schimbăm şi mai ales, pe cine schimbăm? Cu cine schimbăm? Ce bine vrem, în condiţiile în care fiecare îşi vrea binele personal? Şi ce schimbăm sărind? Zic, măi bine, să ne lovim călcâiele, că tot e metoda brevetată! Sau strigăm ABRACADABRA, dând cu o nuia prin aer - că şi asta se practică!

- am văzut la proteste o grămadă de lume...cu de toate! Care cu căţei, care cu purcei, care cu copiii după ei, care cu jucării de pluş în braţe. Oamenii mogulilor au sărit să speculeze momentul, ţipând că au fost plătiţi...100 lei de persoană, 50 de lei de copil, 30 de lei de animal. Desigur că nu pot să cred aşa ceva...dar totuşi! Ce cauţi, băi, cu câinele în lesă, la protest?? N-ai cu cine lăsa în casă bietul animal? Da' cu copiii de mână care-i treaba? Că nici măcar nu au capacitatea de a pricepe ce-i cu politica, ce să mai zic de drept de vot? Ce părinte responsabil îşi ia copilul de 3...5...10 ani de-o haripă la cogeamite bătălie de stradă? C-apoi şi eu am nepot...copil mic! Şi abia l-am dus la sanie prin faţa porţii, de teamă să nu i se întâmple ceva...cum papucii calului să-l târăsc pe jos câşiva kilometri printre zeci de mii de oameni nervoşi? Poate-l calcă vreunu', că e noapte! Poate-i dă vreun cot în gură, din greşeală! Poate..mama mă-sii, câte nu se pot întâmpla! Şi chiar de-l aduci acasă ca scos din cutie, chiar e bine să bine să îl duci într-un mediu în care se înjură ca pe şanţ? Sau în atâţia decibeli de zgomot? Că altfel, suntem cei mai mişto părinţi şi bunici...nici la desene nu-i mai lăsăm, că se bat prinţesele şi traumatizează mintea fragedă a puiului! Păi se poate? Tom şi Jerry - caca, Scufiţa Roşie - caca, dar proteste de stradă...uraaaaa!!!
Parcă şi văd scena: "Ia copiii şi hai în stradă să stârpim ciuma roşie! Băăă! Ţi-am zis COPIII, nu COPILUL!! Ce cauţi doar cu ăsta? Aaaa, doar unu' avem? Hai repede să mai facem, s-avem pentru protestele viitoare!!"  

Înţeleg, acum, că s-a propus un referendum pentru porcăriile alea de legi! Să se exprime poporul, că d-aia e democraţie...domnia poporului! Cred că ar trebui să studiez, niţel, subiectul...c-apoi ce spun pe canalele media, cu legea care scoate violatorii şi corupţii din puşcării am eu o mică impresie ca e praf în ochi pentru proşti. Şi la cât se minte/se manipulează/ se măsluieşte orice, asta nu mai e o lume în care să mai crezi pe cineva...practic, nu mai poţi avea nici în ceea ce vezi cu ochii tâi, pentru că e posibil să observi doar o latură a problemei. 
Şi-apoi să nu picăm de mămăligă, ca englezii: votăm ieşirea din UE, apoi să ne trezim că nu am ştiut ce am votat şi nu ne convine ce a ieşit 

Închei cu o cântare din vremuri de demult, când oamenii erau (parcă) mai uniţi.
Săltaţi brichetele suuuusssssss!!! Nu v-aud, mai sus!!

   

marți, 8 decembrie 2015

1984 - şi sclavia modernă

După ani de zbateri şi-o veşnicie de chin, graţie prietenilor cu biblioteci mai dezvoltate decât a mea, am reuşit să găsesc cartea lui G. Orwell O mie nouă sute optzeci şi patru. O ştiam după nume, la un moment dat am încercat să dau şi de film, dar ceva nu se lega - deşi, slavă Domnului, în zilele noastre calci în informaţie mai des ca în găurile din asfaltul mioritic. Numai să îţi propui dinadins şi nu găseşti ceva - pentru că aproape totul este la un click distanţă.

No, dar eu nu am citit cartea asta. Explicaţia simplă şi cu iz de înţelepciune metafizică este că cel mai probabil nu îi venise timpul - pentru că, nu-i aşa, undeva, acolo sus, există o Conştiinţă Universală; un Creator care lucrează la destinul fiecărui om, aşenzându-i evenimentele vieţii într-o anumită ordine şi deschizându-i porţi spre cunoaştere numai atunci când este pregătit. Nu se întâmplă nimic anapoda şi de capul lui...totul are o logică absconsă şi începe atunci când trebuie să înceapă, durează exact atât cât trebuie să dureze şi se încheie atunci când omul este gata să evolueze spre o altă etapă a vieţii. În fine, aţi prins ideea.
Explicaţie şi mai simplă este că pur şi simplu am avut alceva mai la îndemână şi mai bun de făcut. Scurt pe doi şi trei pe patru! Plus că nici nu mă prea tenta subiectul - nu îmi prea bat capul cu scenarii gen  "ce-ar fi, dacă nu ar fi fost aşa şi ar fi fost altfel" - pentru că, ghici ce? Nu a fost altfel! Poate ar fi tentantă ideea, ca exerciţiu de imaginaţie...dar, repet: mai mult de cinci minute nu m-aş preocupa de subiect.

Însă, de azi îmaimte mă pot numi mai intelectual...am izbândit! Găsit, citit şi...SURPRIZĂ! Nu mi-a plăcut. Probabil că instinctul mi-a tot dat semne de că aşa se va întâmpla...dar eu nu şi nu!


Pentru că, uneori şi cu precădere atunci când încep să tatonez un subiect, se răzbeleşte curiozitatea în mine şi mai important decât "cum" este "de ce"? Adică..cu alte cuvinte: dacă fibra interioară nu-mi vibrează în contact cu ceva nou, prefer ca subiectul să rămână negru complet - pentru că dacă încerc orice abordare, oricât de mică, voi fi condus de curiozitate - în marea majoritate a cazurilor rezultatul fiind negativ. Şi fac ceva care îmi displace, doar pentru acumularea de informaţie - abordare care nu este genul meu...deşi, orice informaţie îşi găseşte la un moment dat utilitatea. Deci, per ansamblu, nimic nu se pierde.

Revenind la minunata operă...ca exerciţiu stilistic, este foarte mişto. Este clar că nu oricine poate produce aşa ceva; deşi, ca idee de ansamblu, lucrarea în sine pare izvorâtă din cele mai negre frustrări şi cele mai adânci coşmaruri. Dacă îţi place să sondezi hidoşenia umanităţii şi să te înspăimânţi de cât de dement poate fi OMUL, atunci da...e perfect! Dar nu şi pentru mine. Citind cartea m-am simţit ca uitându-mă la Grotesque sau la filmele din seria Final Destination: hai să vedem ce mişto mor unii striviţi de camion, cum sare sângele din ei ca vălătucii de praf din covorul bătut pe sârmă şi ce distractiv este să îţi chinui semenii. Serios acuma...chiar s-au terminat lucrurile frumoase de pe planetă, încât singura modalitate de distracţie este să tremuri de plăcere când sunt răpiţi oameni de pe stradă şi sunt ciopârţiţi prin beciul vreunei case? 



Dincolo de tematică, clar, nu am agreat stilul: cititorul (adică eu, în cazul de faţă) nu este parte integrantă a acţiunii şi am avut impresia că ascult o simplă poveste. Mare parte a cărţii pare a fi o relatare distantă, la care nu am participat activ; mai degrabă m-am simţit un simplu observator, un privitor care nu se poate amesteca niciodată în tabloul pe care îl priveşte. Desigur, toate pot fi interpretate şi metaforic, din perspectiva distantă a ne-omului care îşi povesteşte trist pierderea umanităţii. Ciudat este, că exact ultima parte a cărţii, care se ocupă de tortura fizică şi psihică este scrisă direct şi brutal. Cu vână, nene! Şi exact aia mi-a plăcut; deşi sentimentul general era de oroare (mai ales ştiind că asemenea practici sunt reale şi se petrec chiar şi acum, în diverse părţi ale lumii "civilizate"), am ieşit, în puii mei, din letargia generală a frecţiei pe piciorul de lemn! 

În al treilea rând, cartea nu este despre oameni...ci despre carcase găunoase care şi-au piedut sufletul. Valorile sunt răsturnate ostentativ, atmosfera generală musteşte de ură, violenţă, intoleranţă şi mizerie. Comicul este absurd -  pornind de la cele mai simple imagini: Ministerul Adevărului care se ocupă cu minciuna, Ministerul Păcii care se ocupă cu războiul, Ministerul Iubirii care se ocupă cu tortura, Ministerul Abundenţei - care se ocupă cu raţionalizarea bunurilor; şi până la cele mai complexe descrieri în care mamele sunt ciuruite de gloanţe într-un efort disperat de a-şi apăra copii morţi deja, în aplauzele frenetice ale mulţimii.

Desigur, romanul poate servi ca reacţie împotriva totalitarismului; un semnal de alarmă tras pentru trezirea la viaţă. Pe sistem: "Scoală, bă boule, tu nu vezi că te calcă ăştia în picioare?". 
...pentru că Fratele cel Mare nu îţi invadează viaţa personală pentru a avea grijă de tine, ci pentru a te controla.  Pentru a te subjuga şi a te limita în nişte chingi invizibile care te fac nefericit, nu fericit.

Iar realitatea arată că orice atenţionare este o pornire ineficientă. Cât scandal se face astăzi pentru legea "Big Brother"? Cu toate avertismentele, viaţa ne demonstrează că umanitatea se îndreaptă în urale spre un control absolut - pornind de la reacţiile unite în cuget şi-n simţiri cauzate de trendurile sociale şi produsele promovate agresiv în reclame şi terminând cu toate legile de invadare a intimităţii pe motivul protecţiei împotriva terorismului şi a atacurilor oamenilor răi.
Bătăile la malluri pentru oferte la tigăi sau pentru plasme sunt tot o formă de sclavie. Moda care se propagă cu viteza fulgerului şi este însuşită de oricine pentru că "aşa se face" este tot o formă de sclavie. Şi da...interceptarea telefoanelor este tot o formă de sclavie; pentru că poa' să vină mama serviciilor şi să intercepteze şi mama telefoanelor, că preîntâmpină un rahat! Oriunde, oricând poate să vină un dement şi să se detoneze pe stradă. Sau să-ţi dea un ciocan în cap. Nu are nevoie de telefoane, nici de mailuri. Pur şi simplu, aude voci; sau i se pare că eşti altcineva; sau porţi roşu şi îl enervează asta. Sau v-aţi şicanat în trafic. Eu ştiu? 

Deci, dacă tendinţa generală a societăţii nu o putem schimba (pentru că, ce să vezi? Facem parte din ea) şi deşi ne e frică de sclavie, ne îndreptăm spre ea ca oile bezmetice, de ce să nu încercăm să ne înfrumuseţăm viaţa atunci când putem? De ce să nu căutăm lumina, în condiţiile în care întuericul oricum vine singur? 

marți, 1 decembrie 2015

Eşti un om de succes?

Dacă o iei aşa prin sat şi întrebi, la întâmplare, pe oricine îţi iese în cale dacă este un om de succes, prea puţine vor fi cazurile când oamenii vor răspunde afirmativ. De ce? Pentru că a fi un om de succes comportă atât de multe valenţe, încât nici nu ştii la ce să te raportezi ca să poţi răspunde.
Totuşi, ţinând cont de faptul că principala caracteristică a succesului se consideră a fi stabilitatea (financiară) sau jobul, majoritatea nu avem atât cât ne dorim şi nici măcar nu facem ce ne place. Deci, nu...nu suntem de succes.



Şi totuşi, un experiment social dovedeşte fix contrariul: EŞTI UN OM MAI DE SUCCES DECÂT CREZI. 

Eu nu am job. Îmi doresc unul, dar pentru nu ştiu care motiv, nimeni nu are nevoie de abilităţile mele. Mi se impută mereu lucrurile pe care NU le fac, se accentuează întotdeauna ceea ce NU sunt - trecându-se cu vederea tot ceea ce fac şi tot ceea ce sunt. Dacă ar fi să îmi fac o autoevaluare a propriului succes din perspectiva canoanelor sociale, mai mult de 4 nu cred că mi-aş da vreodată.
Dar, cu toate acestea, oameni pe care îi admir, mă invidiază; eu răspund de viaţa mea, mi-o trăiesc exact aşa cum vreau. Nu am şefi, nu am un program impus, sunt complet liber să fac exact ceea ce cred eu că este bine pentru mine. Citesc, scriu, fac voluntariat, mă plimb - orice cred că mă va ajuta să mă dezvolt pe plan personal. Într-o lume mereu grăbită şi pururea stresată, eu trăiesc în ritmul meu, în stilul meu. 
Din punctul lor de vedere, succesul meu ar fi evaluat la un +10, fără nici o problemă. 

Am prieteni şi cunoscuţi cu o  familie frumoasă, un job bun şi un salariu măricel. Din perspectiva mea, ei SUNT nişte oameni de succes. Eu chiar cred asta şi nu sunt singurul  - pentru că din exterior se vede doar funcţia şi salariul. Notorietatea firmei, maşina şi deplasările de serviciu. "Plimbările" - pentru că toată lumea ştie că nu te duci în capătul planetei în interes de serviciu, ca să munceşti. Cine ar face aşa ceva?
Dinafară se vede doar partea frumoasă a vieţii unei persoane - poate pentru că, aşa cum spune o vorbă din popor, găina vecinului este întotdeauna mai grasă. Dar nimeni nu ştie câte ore stă la lucru acea persoană pentru acel salariu, cum o freacă toată lumea la icre oricând şi oriunde, cum trebuie să facă faţă provocărilor. Prea puţini au habar de nopţile nedormite, de durerile de gât şi de spate - de la prea mult stat la birou, de zilele în care poate abia ciuguleşte câte ceva ca să nu pice din picioare sau de câte ori alergă la toaletă numai când stă să-i explodeze vezica - pentru că nu există timpul fizic necesar pentru a-şi face nevoile ca omu'. 
Iar acest gen de om nu se consideră de succes.

Cu toate acestea, eu, tu, el sau ea. cu toţii suntem nişte oameni de succes. Pentru că adevăratul succes nu stă în ceea ce ai, ci în oamenii care sunt lângă tine oricând, la bine şi la rău. 



Deci, indiferent că lucrezi sau nu, că ai inteligenţa unei oi sau te numeşti savant de renume mondial, că stai într-o cutie de carton sau într-o vilă cu piscină şi o ai pe Madonna ca vecină, că mergi pe stradă cu troleul sau ai ultimul tip de Audi cu volan din piele şi climă bizonică - dacă ai avut lângă tine măcar un om care să îţi fie alături în orice împrejurare, atunci te poti numi "de succes". 
...un succes care ţine de oameni, nu de lucruri.

marți, 24 februarie 2015

Zi-le de dragoste și fericire

În ultimul timp, toată lumea vorbește despre fericire. Scrie despre fericire. Dă sfaturi, teoretizează, filosofează și mai ales deplânge societatea care VAI!!! aleargă doar după valori materiale și obiecte, când, de fapt, cel mai important este să fii împlinit spiritual. Să faci ce îți place, să trăiești clipa...viața-i scurtă, trăiește fiecare secundă ca și cum ar fi ultima, fă ce vrei - numai să știi ce faci. Frumos, așa-i? Chiar foarte minunat! 
Doar că fiecare înțelege să trăiască clipa făcând toate nebuniile posibile, alergând după toate prostiile - materiale, desigur. DAR, să nu uităm: important e să faci ceea ce te face fericit. Uraa!!!

Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât realizez mai mult imensa iluzie în care trăim și angrenajul de minciună care ne înconjoară. Vorbim ceva și facem altceva, pornim de la lucruri nevinovate și ajungem la adevărate monstruozități! Se nasc înțelepți peste noapte, care vobesc de bieți copii ce vor să-și cumpere o oră din timpul părintelui care muncește pe brânci...cât ce emoționant! Și cât de adevărat...Of, of, oamenii ăștia răi, cum fac ei nasoale!
Ce îi trebuie unui om să trăiască? Un acoperiș deasupra capului și un petec de pământ pe care să-l cultive, ca să aibă câte o păstaie să bage în gură. Atât. Restul...internet, facturi, joburi la multinaționale ultramoderne, mașină, vilă cam cât să întorci tirul în sufregerie, haine de firmă, piscină, telefon smart tv...toate sunt doar tâmpenii. Bulgări de zăpadă ce promit ușurarea traiului, dar care apoi se rostogolesc și te prind într-un vârtej fără cap și fără coadă. Ce, dacă ar trăi niște unii pe o insulă pustie, nu pot trăi fără facebook? Nu-și pot încropi câteva frunze să le țină de ploaie, fără card? Nu pot pescui, să îmbuce și gura lor ceva, fără să aibă televizor 3D? Nu pot crește un copil fără Nintendo sau tabletă? Nu-l pot învăța să scrie fără haine D&G?

V-ați gândit vreodată câte de multe lucruri facem în viață doar pentru că...nu știu, AȘA SE FACE? Ești copil...cică să te bucuri de copilărie. Dar de la 3 ani trebuie să deprinzi tot felul de aptitudini, care să te transforme, mai târziu, într-un om de succes. Dans, gimnastică, lecții de pian, teatru, limbi străine, matematică, informatică...toate se stăpânesc prin muncă și devotament. Nu e timp de joacă, ci numai de perfecționare. Mă rog...îl perfecționezi prin joacă, pentru că niște deștepți au elaborat teorii prin care copilul este muncit și mințit că se joacă. Dar de ce nu ai lăsa copilul să se joace pur și simplu?
Clasa întâi, a doua, a zecea, facultate, master, doctorat, răsdoctorat, paradoctorat, multidoctorat...mai mult de jumătate din viață o petreci studiind, perfecționându-te, devenind un om de succes. Nu e timp de prostii...copilărie, adolescență, tinerețe, maturitate...totul se bazează pe muncă asiduă. Nu e timp de trăit aiurea, viața e un stres continuu, un amalgam de nevoi și cerințe. Facturi, întreținere, chirie, bănci...astea nu se plătesc singure.
Desigur că nu ai nevoie de ele...valorile cele mai iportante sunt alea spirituale. Iubirea. Iubirea nu cere, doar oferă. Ca să iubești, trebuie să oferi. Nu sentimente, în mă-sa! Cine, ce ar putea face cu ele? Nici la wc nu-s bune, că nu te poți șterge la dos! Și atunci, normal...sari cu oferte mai palpabile. Sau, pur și simplu ți se cer: CE OFERI? 
Așa cum la interviurile de angajare sunt întrebări capcană menite să departajeze participanții, așa e și la iubire. Licitație! Câștigă cel care dă mai mult! Restul sunt iluzii și vorbe goale.Așa că...te-a lovit leuca drăgoștii? Intri în sistem  și sari cu o ofertă babană, dacă vrei să rezolvi ceva - altfel rămâi pe tușă, cu buza umflată!
Și-apoi no...oamenii cică au și o componentă emoțională. Așa că, la un momentdat, se va întâmpla pocinogul. Nasol. Teoretic, când se activează inimioara, nimic nu mai contează. Practic, atunci când reușești să o controlezi - te maturizezi, adică înveți să te vinzi, să te prefaci că ești ceva ce nu ești cu adevărat - beton, frățică! Să vină succesul, băutura să curgă, fetili să danseze pe masă! Bairam!


Când ai învățat să nu mai fii sclavul sentimentelor și să te comporți nu cum simți, ci așa cum cer diversele situații, când te-ai dezumanizat și ai devenit o rotiță a sistemului, când te-ai educat să stăpânești stresul cotidian și să rezolvi problemele pe care le-ai creat singur, când ai învățat să fii un roboțel care muncește ore întregi pentru a avea, pentru a plăti, pentru a cumpăra și pentru a oferi, abia atunci ești un om de succes. un om dorit și acceptat de societate, lăudat, căutat, aplaudat și invidiat. Mai ales invidiat...pentru că îți permiți TOTUL, pentru că poți cumpăra orice, pentru că îți inventezi nevoi și apoi ți le domoleșți cu o singură fluturare de card.
Acum câțiva ani mă spărgeam de râs de ăia care emit teorii de seducție. Cică la femeie nu te duci ca orbul și îi spui direct "Bă fată, mie îmi place de tine! Hai la o cafea". Nu, nu...ce-ai, ești prost la cap? Trebuie să fii șmecher, să o îmbrobodești prin învăluire! Să vrei ceva, dar să pară că vrei altceva...să o chemi, să o atragi și apoi să îi dai un bobârnac la sictir: "Pleacă, bre, că iei vopseaua". Cică femeia alfa, aia puternică și adevărată, va fi cel puțin înnebunită după tine dacă o iei la mișto și ba o chemi, ba o lași: "Dezbracă-te să te f..ac fericită şi să te simţi iubită - Îmbracă-te, că nu te mai fac fericită". Aşa vrea femeia.  Ați auzit ceva mai cretin de atât?
Parcă iubirea era cu inima pe tavă, cu fericire, alea-alea...acum o dăm în bărci că-i matematică după schemă? Aplici anume metodă ca să bagi întregul între paranteze, nu faci tu ce ai chef...

Ce îi trebuie omului ca să fie viu? Teoretic puțin, practic totul. Orice, cât de mult posibil!
Pentru că abia atunci este om.
Și-atunci intervin sensibilii: ce ai alege? Să fii sărac și fericit, sau bogat și nefericit? Sărac și fericit și curat, desigur! Ete na, ţi-ai găsit!! Nimeni nu-și dorește să fie sărac, curățenia nu contează! Vezi asta zi de zi, oriunde, la orice oră! Fiecare clipă din viața noastră dovedește asta...
Vorbim despre moralitate și valori; despre a fi cum vrei tu, nu cum vor alții; despre a face ce simți, nu ce se așteaptă de la tine. Urmează-ți urma, nu turma!
Dar nimeni nu vrea asta! Faci ce e nevoie, nu ce vrei! Faci ce se face, te educi să îți placă ce se face, să te integrezi în grup..nimeni nu vrea individualitate! Cu toții vrem să fim speciali, dar identici cu ceilalți.

Și când realizez asta, mă apucă pandaliile...îmi dau seama că viața e o rutină fără gust pentru că așa alegem să fie. Pentru că asta se cere şi nu te poţi descurca altfel.
În ultimul timp, multă lume mă întreabă ce îmi doresc și nu știu ce să le răspund. Trebuie să spun, ca orice copil cuminte și ca orice om matur: o casă, o soție, o familie, o mașină, o plasmă, mulți bani. Dacă ar fi strict după mine, m-aș urca pe o cămilă cu o bocceluță în spate și aș porni teleleu prin lume. 

Deci: ce îi trebuie unui om să fie fericit? Se poate o întrebare mai simplă ca asta?

marți, 27 ianuarie 2015

Anului să ne rugăm, Doamne miluieşte!

Gata, ne-am liniştit şi cu religia în şcoli: nu mai e obligatorie!
Foarte tare, frate! Ce şi-or fi zis ăia de la CCR: "Şi-aşa se facem degeaba, că nimeni nu învaţă nimic! La ce să ne mai pierdem vremea?" Da' eu aş propune să scoatem şcoala de tot...vine cine vrea, când vrea. Că nici asta nu ne foloseşte iar tinerii frumoşi şi liberi oricum preferă să ardă gazul prin club, la orice oră din zi şi din noapte!
Chiar e amuzant.. cum dă de Paşte, pac! Reportaj: "Cum petrec tinerii Paştele?" În cluuubbbb...distracţie la maxim, gagici, totul e cool! Se face Întîi de mai, pac! Reportaj: "Cum petrec tinerii 1 mai?" În cluuubbbb...distracţie la maxim, gagici, totul e cool! De 1 decembrie, pac! Reportaj: "Cum petrec tinerii 1 decembrie?" În cluuubbbb...distracţie la maxim, gagici, totul e cool! Iacă, vine şi Crăciunul...pac! Reportaj: "Cum petrec tinerii Crăciunul?" În cluuubbbb...distracţie la maxim, gagici, totul e cool! Vine 24 ianuarie. Unirea a mică. Ce unire, că ăştia-s paraleli şi echidistanţi...n-au nici o treabă cu nimic! Babacii învârt hora pe câmp, ei practică zdrumicarea organismului prin club! Distracţie la maxim, gagici, totul e cool!
Păi şi atunci, la ce-o mai dăm după vişin? Ia, hai! Toată lumea, toată lumea, sare acum cu mine: ŞCOALĂ DOAR LA CERERE! Bă, ştii să aduni pe deştete? Gata, ţi-ajunge, că nu-ţi trebe analiză matematică să-ţi numeri banii! Ce atâta Bac şi Capacitate? Când te duci să-ţi bălăngăni formele pe la vreo emisiune de asistente te întreabă cineva cum rezolvi o matrice? Deci, serios acuma...hai să ne simplificăm viaţa şi să facem doar ce ne trebuie. Viaţa-i scurtă, gustu-i lung, în pui mei! Trăieşte clipa!



Aşa cum arătam data trecută, religia a cam dat chix în obiectivul ei de a educa masele. La nivel personal, fiecare face cum îl taie capul - urmează preceptele morale susţinute de religie, sau nu. Dar la o analiză generală...nu trebuie decât să scoţi capul pe geam şi vezi cam încotro se îndreaptă lumea! Aforismele alea gen "nu contează înălţimea ci contează isteţimea"..."nu contează cum arăţi, sufletul este mai important" sunt doar vorbe scoase de frustraţi! Desigur, într-o lume ideală, îndreptată spre valoare, lumea pe care o propovăduieşte religia aşa va fi. Dar heloooooooo!!!! Aici e realitate! Iar "Vulpea când n-ajunge la struguri, cică-s acri"; no, aşa şi lipsiţii! Nu i-a dăruit natura, o dau cotită, că-i aşa şi pe dincolo. Când, este evident, limpede ca cristalul (licenţă poetică, nu am zis-o eu) că dacă nu eşti înalt, brunet, cu trup de trapez, sau bondoacă - dar cu buze umflate, cur bombat şi ţâţe de-un kil, în principiu nu te vrea nimeni!



Ce valoare, ce suflet, ce inteligenţă? Astea-s vorbe goale, să ne dăm şi noi civilizaţi şi cu onduleuri pe creier! Valoarea socială a zilelor noastre stă taman în aparenţă! Mi-aduc aminte de un articol citit mai demult: cercetătorii britanici declarau că în urma unor studii asidue s-a constatat că persoanele atrăgătoare  din punct de vedere fizic sunt avansate de trei ori mai repede la serviciu decât cele cu o înfăţişare mai modestă. De ce oare? Pentru că au un suflet de aur şi le iese inteligenţa pe nas - desigur!

Deci...la ce să ne mai încurcăm în religie - care nici nu ar mai trebui să se numească religie, ci "etică şi cultură civică"? Auzi, auzi, EDUCAŢIE! ETICĂ! De ce mă înjuri? "Nu, nu, că uite-te-n jur, la europeni!" Ce faci, iar mă-njuri?

Data trecută, da, am arătat eşecul religiei în societate. DAR  cu toate acestea, cred că ar trebui predată în şcoli - fie numai  şi datorită dreptului fiecărui om de a alege. Îţi place, aplici; nu-ţi place - ura şi la gară! Ori, dacă tu eşti lemn, n-ai mâncat, n-ai băut, nici p-aicea n-ai trecut...dintre ce să mai alegi? Din studiu individual? Măăăăă...mă laşi? Păi şi clubul fără clienţi nu dă faliment?!

Şi-aşa, citesc şi mă minunez...de ceva timp - prin lume -  şi de câţiva ani pe la noi, se dezvoltă o struţo-cămilă multicoloră...o abordare spirituală nouă. Ceva cu nişte abracadabrisme de-ţi stă mintea-n loc! Arta de a-ţi manifesta eul liric, construirea personală, creuzetul puterii creatoare interioare, pentru a fi cu toţii lideri, Nu tre' să mai faci nimic, decât să stai ca molusca la soare şi să vrei! Te-aşezi în lotus ca să-ţi vibreze chackrele mişto şi te rogi să iei lumină din căldarea de conştiinţă universală; îţi faci în cap la tine o viaţă cu dorinţe împlinite, apoi chemi arhanghelii într-ajutorare şi SPUF! Universul se pleacă în faţa ta, aducându-ţi exact ce-ţi doreşti! Pentru că, nu-i aşa, ceea ce gândeşti, energia colectivă îţi dă cu vârf şi îndesat! Tocmai punct ro, livrare la domiciliu! Oricând, oriunde, oricum!
Cică Osho şi Deepak Chopra erau mari şmecheri în d-astea. În principiu tre' să fii flower power, să mulţumeşti energiilor creatoare, să meditezi la bunăstare şi să gândeşti pozitiv, ca să-ţi îndeplineşti karma. Nu-i vorbă, că eu n-am văzut pe nimeni care să se facă vreun patron sau vreun Descartes peste noapte doar cu gândire pozitivă...dar mai contează?
No, şi în spiritul noii credinţe, am început şi eu să cercetez...în puii calului, barem să nu mor prost! Te pomeneşti că mâine-poimâine dau colţul şi nu m-am înfruptat din şmenozeală! Dar ce, îmi strică nişte auto-dezvoltare? Pe lăţime,  pe lungime... :D ...'oi vedea eu ce iese! Important e să m-apuc!
Şi cum e şi-nceput de an, propun să rezonez pe aceeaşi frecvenţă superioară cu imaginile feerice din sufletul meu şi să mă rog cu o rugăciune absolut minunată pentru anul în care tocmai am păşit. E drept că trebuia spusă în noaptea de revelion, dar...ce să-i fac, nene, dacă eu numa acu' am aflat? Ca-n bancul ăla cu Mihai Viteazul:
"Ce faci Gheorghe?"
"No, ascut coasa, să-i iau gâtu' lu' Pişto, că ungurii l-au omorât pe Mihai Viteazu!"
"Păi bine mă, zevzecule, asta a fost acu' 400 de ani!!"
"No...eu numa amu' am aflat.."

În fine, detalii. Hai să ne rugăm!

"Spirit al Anului 2015 iţi multumesc pentru Puterea si Taria pe care mi le aduci. Iti multumesc ca ma faci partas(a) acestor atribute ale tale. Iti multumesc pentru ca m-ai ajutat sa ajung sa traiesc si sa simt Spiritul Tau. Te iubesc si-ti urez "Bine ai venit!" in viata mea." 

O singura data este suficient s-o spuneti, cu increderea ca are acelasi efect de a fi ascultati la fel cum sunteti ascultati cand vorbiti la telefon cu cineva.

Deci: AMIN ŞI ALELUIA!

Anule 2015, dă şi mie, trăi-ţi-ar, să-mi crească copilaşii, să am gagică cea mai mare şi maşină cea mai tare!
Amin şi hei haluluia! 30 de grade, 30 de grade...



Aoleuuuu, stai că ăsta e pe dos!!!
Dragă Anule 2015, să nu faci pocinog! Eu vreau de la 0, 0, grade să mă aduci la 30 de grade, 30 de grade...


NE-AM ÎNŢELES??

joi, 11 septembrie 2014

Prizonier

În ultimul timp am reînceput să scriu. Semnalam, după capul meu şi propria percepţie, nebuniile oamenilor...reacţii, fapte, întâmplări care nu îşi au locul într-o societate normală. A înnebunit lupul! S-a ţicnit lupul! S-a prostit toată planeta! 
Cum? Chiar aşa, toată, toată? "Da...toată, de la un cap la altul, de la mare la mic şi de la mic la mare!". Sinucideri, crime, violuri, găleţi cu apă turnate în cap pentru eradicarea sclerozei, copii de plastic, oameni mereu singuri, dar permanent cu iubirea în gură, săraci care nu au ce mânca dar se calcă în picioare când se dă promoţie la iphonuri, tigăi şi bormaşini. Disperaţi pe bandă rulantă...nebuni peste tot. Nasol, ce să zic? 
Doar că, din mila lui Dumnezeu şi cu aportul părinţilor, vieţuiessc aici, în puii mei! Îmi place, nu îmi place...nu e ca şi cum mă urc în maşină şi plec spre zări mai bune, pentru că nu am unde! Iar teleportarea nu e inventată încă, să mă pot duce de chiaun în sălbăticia marţiană!

No, dar am greşit. Sunt exact ca în bancul acela: un nebun merge pe contrasens. Care unul, că-s cu zecile!
Mie scârbă de lumea asta. Şi nu pentru că este ea nebună...ci pentru că eu sunt nebunul. Am crezut în idealuri, în norme de conduită. Am vorbit despre normalitatea cea naturală, nu despre cea confecţionată de societate. Despre iubirea ca ideal, în comparaţia cu cea practicată din ce în ce mai des, ce depinde doar de mărimea buzunarului. Am scris despre oameni liberi, condamnând indivizii subjugaţi de rândul lumii, reclamă, trend, tehnologie, uneori chiar religie. 

Şi după ce am luptat ca un catâr, pierzînd cu fiecare luptă şi o părticică din mine, am înţeles: sunt un prost! Omul este o fiinţă ipocrită. Cu idealuri înalte, dar cu nevoi animalice şi spirit de turmă. Vrei să pari deştept, să impresionezi? Slobozeşti pe gură dictoane de înaltă conduită morală, Nu are nici o importanţă că apoi le contrazici prin fapte. Vorbeşti despre lucruri abstracte, deplângi soarta omenirii înglobată în noroiul prezentului, eventual glorifici trecutul sărac, dar curat. Şi apoi te afunzi în haznaua colectivă.
"Fii tu însuţi", "Gândeşte liber"...până apare noul model de telefon pe care toată lumea îl are şi e în vogă, deci trebuie să îl ai.
"Când cineva te vorbeşte de rău, bucură-te; te invidiază pentru că eşti înaintea lui". Şi te bucuri...până te întâlneşti cu persoana respectivă şi îţi bagi toate bucuriile în neamul mă-sii. Sau a lu' tac-su. Sau mă rog...cum îţi vine la gură pe moment.
Mai vreţi? Că-i facebookul plin de căcaturi d-astea inteligente, mega-sharuite  şi arhi-likeuite. Cuvinte goale, aspiraţii utopice. Teoretizări ale unei realităţi mizere.

M-a uimit întotdeauna societatea prin diversitatea ei. Şi prin discrepanţa dintre cuvinte şi fapte...dorinţe şi acţiuni. Chiar m-a revoltat..şi am scris despre asta. Vrei iubire necondiţionată...dar cu temelie solidă pe un porcoi de bani. Vrei înţelegere şi apreciere..dar nu o acorzi. Vrei egalitate...dar doar cu păturile superioare. Vrei linişte şi ordine, dar susţii haosul şi dezordinea. Vrei libertate, dar nu te poţi pune contra rândului lumii. 
De curând am citit un articol despre preoţii din Botoşani, care au cerut înlocuirea unor umbrele decorative pe motiv că erau multicolore, un simbol al homosexualităţii. Desigur, s-au inflamat mulţi, care preoţii fac şi dreg într-o societate teocratică şi primitivă. Măi...acuma nu ştiu ce să zic, dar s-ar putea să fi avut dreptate. O societate modernă nu înseamnă după mintea mea o debandadă generală, ci un loc în care eşti liber să faci ce vrei, atâta timp cât nu îmi încalci mie libertatea. Iar apelarea la subconştient...cam nasol! Ici un curcubeu...nu-i bai. Dincolo altul...mare lucru. Apoi apare gayul, cu curcubeul în piept. Normal, deja eşti obişnuit. Sau nu? Mă întreb şi eu aşa...dacă ceva este normal, de ce te mai dai de ceasul morţii să fie acceptat de colectivitate?
Uite ce zic: hai să decorăm oraşul cu svastici, un simbol aducător de noroc! Templele indiene sunt pline de ele, hinduşii le folosesc chiar şi în căsătorii. Deci...ce e rău în asta? Apoi, după o vreme...na, că apar neo-naziştii. Ia-o p-asta şi înghite-o cu toată familia!

Sau alt articol, despre tatuaje. O idee, susţinută prin câteva zeci de păreri: Cât de naşpa sunt privite persoanele tatuate, cât sunt de discriminate şi ce bine e să trăim undeva în care omul este acceptat după ce poate, nu după cum arată. Toleranţă fără margni, desigur....atâta timp cât o persoană tatuată nu vrea educator la grădiniţă. Cam aiurea, ce exemplu pozitiv ar da copiilor? Păi cum, ce exemplu? Cel al unei societăţi moderne! Sau, poate, la relaţii cu publicul, unde este important aspectul fizic plăcut. 

...şi, apoi, iar iubire...neîngrădită, necondiţionată, ideală. Şi plină de balast, că doar mallurile nu pot să rămână fără clienţi. Sau de alte condiţii minimale, dar esenţiale.

Vorbesc mult, scriu mult şi prost. Ca un nebun.
Nimic nu se schimbă. Totul este degeaba, nu are nici un rost.

Cum arată o lume fără reguli, fără standarde, fără vârfuri, fără idealuri şi fără Dumnezeu? Fix ca a noastră. 
Uneori mi-e scârbă că sunt om...iar acum, scârba atinge apogeul. Blestemul cel mai cumplit este, însă,  că nu pot face nimic să rezolv asta. Nu am unde fugi, nu am unde mă retrage. Nu am o baghetă fermecată care să mă transforme şi vierme de mătase. 

marți, 12 august 2014

Despre singurătate - fără perdea

...sau despre cum să îţi găseşti alesul

Notă: concluziile de mai jos sunt scrise din punctul unui bărbat, pentru că - ce să vezi, sunt bărbat! Dar ele se aplică foarte bine ambelor sexe, cu uşoare modificări de sintaxă 

Nu am mai scris de mult timp despre jumătăţi...mă rog, jumătatea acea unică, farul ce beculeşte în furtuna vieţii ca un licurici pe baligă, dragostea predestinată şi foarte foarte mare pe care toată lumea o aşteaptă să îi fericească viaţa. Ştiu, ştiu, e mai amuzant ca o maimuţă cu degetele prinse la ţâţâna uşii...

Tocmai de aceea, în ultima vreme mi-am schimbat unghiul de vedere: mă fascinează singurătatea! Mai că-mi vine să-mi fac Asociaţia de Sprijin a Oamenilor Singuri (a.S.O.S. - all S.O.S. :) )! Nu-mi fac iluzii de moaşă comunală...dar ar fi amuzant...măcar să ştii la cine să apelezi, dacă eşti în această situaţie! Cineva de încredere...Ce siteuri de daiting şi matrimoniale? Sunt pline de obsedaţi sexual, fătuci care îşi oferă serviciile pe un încărcat de telefon sau şmecherei puşi pe caterincă! Dacă eşti vreun singur mai cu capul pe umeri, te mai faci boalii şi de râs! Păi nu?

Serios de vă mint, nu-mi mai pot lua gândul de la singurătate! Cum apare, de ce apare...şi de ce durează atât de mult, într-o lume avidă de dragoste şi mereu în cătarea "celuilalt". Să-mi bag picioarele, e moartea căprioarei! Ne străduim atât de mult să ne găsim completarea cea adevărată, că uităm să o mai găsim şi ne pierdem într-un labirint haotic de vise şi teorii, care mai de care mai tâmpite. Desigur...sublime, idealiste, speciale - în vorbe. Dar în cele din urmă, de-a dreptul banale. Cel mai tare şi mai tare mă distreză câte una când pune o gură sus sus, tot mai sus (vorba cântecului) şi vorbeşte fără prejudecăţi, cu inima la vedere: eu îmi aştept prinţul. Acel bărbat care să mă iubească aşa cum merit. Pe mine nu mă intereează valorile materiale, ca pe restul...sufletul este ceea ce contează! Onoarea, curajul, verticalitatea :D

Şi apoi face aşa:


Bam! Bam! Ia-o p-asta, frate! Ţi-a ajuns spiritualul, sau mai vrei o porţie?? :))

Bineeeee...dar întrebarea rămâne. Într-o lume în care dai un suc şi ţi-ai rezolvat singurătatea, de ce ea bântuie cu atâta încăpăţânare? Cerşător, pletos cu motor şi bocanci de piele, divă în devenire, vedete în tendinţe, cu toţii ne plângem de singurătate. Toţi, de la un cap la altul, în ordine crescătoare, descrescătoare sau aleatorie, indiferent de vârstă, sex, poziţie socială, financiară sau doar staţionară. Eşti femeie sau bărbat, angajat la stat sau la privat, copil de bani gata, şmecher cu părinţi tare-n pix, gagică decupată dn revistele porno sau mulată pe şabloanele dogmelor religioase, persoană cu pretenţii, înaltă, scundă, grasă sau format de scândură, cu sau fără avere considerabilă, un om frumos sau urât cu spume, problema este una şi aceeaşi: singurătatea.  De ce? 
Care este firul roşu ce leagă toate aceste aceste persoane?

Să fie teama de singurătate şi ipocrizia nativă? Nu ne dorim aşa ceva pentru propriul eu, dar interesant este că fugim şi când o vedem în jur. Legile fizicii nu se respectă în acest caz, negativul nu atrage după sine pozitivul. Nu, nu, nu...Izolarea nu atrage după sine decât izolare. Inhibiţie. Iar un om singur este privit ca disperat şi plângăcios, deci ocolit. Mă amuzam foarte tare când un prieten îmi spunea: "Băi frate, cât am fost singur, nu se uita nici dracu' la mine! Până şi ăla mă ocolea...deşi ce bine mi-ar fi prins fie şi o diavoliţă...Şi când după ce, de bine, de rău m-am însurat, să vezi minune! Alergau femeile după mine în pluton compact, ca la maraton! Ce-o fi fost în mintea lor? Mă vedeau singur: Ia uită-l şi pe prostul ăsta! Dacă nimeni nu îl vrea, eu ce sunt, Maica Tereza? Fac milostenie la sărmani? Ei, da' după ce mi-am pus inel pe deşt, brusc se schimbă situaţia şi-şi zic: Deci ăla e bun de casă...păi dacă aia îl vrea, eu îs mai proastă? Vreau şi eu!" Şi-apoi învăţătură de final: "Dragul meu, ascultă la mine! O fiinţă mai invidioasă ca femeia nu vei găsi pe planeta asta! Să fugi de ea cât oi putea! Fericirea cea mai mare e să fii burlac..."



Şi-atunci mă gândesc: o persoană este singură, pentru că habar nu ştie ce vrea! Când eşti de capul tău, te doare la bască, faci ce vrei. Pleci când vrei, vii când vrei, te culci cu cine vrei. E ca porcul, tot singur şi iar singur...În cuplu apar deja reponsabilităţi iar libertatea capătă alte valenţe. Priveşti viaţa prin ochii celuilalt, bruc devii al doilea în ordinea priorităţilor. Cauţi asiduu o clipă de evadare, uneori simţi că e prea aglomeraţie. E ca porcu', niciodată să nu fii singur, să ai o clipă şi pentru sufletul tău. 
Sau cum mai zice câte-o duduie: "Aşa m-am săturat de singurătate, de numa numa! Vreau orice, doar să scap de starea asta". Şi-apoi apare Orice-ul: "Ce ziceai? Eu îmi doresc un cuceritor care să se facă mieluşel sub mlădia mea atingere, un tip cu vino-n coa' pentru toate femeile din care să mă aleagă pe mine şi să-mi fie fidel mie. Înalt şi brunet, bine făcut, romantic, drăgostos, să-mi dea fioare umede când se coboară din Audi, tot la costum şi cu pleata-n vânt! Ceva cam ca James Bond cu faţă de Brad Pitt (mă rog, Channing Tatum pentru tânăra generaţie), banii lui Bill Gates şi dacă se poate să mă iubească pentru ceea ce sunt şi să mă susţină într-o carieră de vedetă. Desigur, bun la pat şi...romantic am zis? Tu pari cam ramolit cu Olcitu' lu' tac-tu' şi salariul de strungar. Chiar aşa? Păi prinţul meu sigur mă aşteaptă undeva cu braţele deschise...acuma chiar nu pot să-l ratez din cauza ta!"
Desigur, atitudinea asta merge pân' pe la vreo 15...hai 20 de ani ani...când crezi că tot ce zboară se mănâncă. Dar după aia e o problemă. Gravă...

Vai, vai, porc şi misogin care sunt! Nu ştiu cum de îndrăznesc să spun aşa ceva despre sexul frumos.  Na bine...persoanele de faţă se exclud! :D :)) Dar dacă arunc o uitătură prin proximitate, tot asta văd: fete, femei, cu pretenţii şi vise, pline de prost gust (să fim serioşi, vestimentaţia are carenţe grave de estetică, în cele mai multe cazuri! Pantaloni decupaţi în toate poziţiile, sandale pe jumătate cizme, bluze cu o mânecă...ciudăţenii d-astea de te fac să strigi mirat: Săracele, nu au avut bani să-şi ia ceva cum trebuie şi umblă cu toate peticele!), ipocrite până-n măduvă şi nesatisfăcute, dar cu dorinţă de căpătuială!
Poate de aceea au succes emisiuni gen "Burlacul" sau "Noră pt mamă". Cum era şi aseară...nu ştiu cum fac şi dau pe Kanal D. Emisiune tare, frăţică: "Iubire de-o vară"! Augustin Viziru, cel mai dorit actor burlac de pe plaiurile mioritice îşi caută jumătate, pentru că, mititelul, e singuuuuuuuuuuurrrrrrr! Şi să te ţii...vin zece răţuşte, aspirante la titlu - de la 18 la 22, el având 34. Nu contează, dragostea n-are vârstă! 
Fete ok, la prima vedere. Bă, dar să te pui în cap şi-n cur doar-doar te-o bambui (adică să te invite în Bamboo, la un suc) şi pe tine o vedetă, să intri în atenţia fotbaliştilor? Că doar ce altfel de relaţie poţi obţine după o preselecţie pe pipăite, bătaie cu apă şi alte prostii? Înaltă spiritual, desigur! 

Şi-atunci m-a pocnit ideea: să-mi trag pălmi, oamenii nu ştiu ce înseamnă "singurătate"! Sau mă rog...o împart pe diverse grade, unele mai principale ca altele: 

  • Persoana singură, nebăgată pe nicăieri, nici măcar în seama. Izolată complet, abstinentă de la orice. Etern îndrăgostită, pururea părăsită, niciodată dorită. Naşpa. De obicei timidă, nesociabilă, retrasă. Ruşinoasă. Neexperimentată nici cât o găluşcă. De ocolit, câh!
  • Persoana singură, nebăgată în seamă pe moment, dar în pauză, pentru ceva mai bun la orizont. Sociabilă, eventual cu 1-2 amici de acelaşi sex pentru ieşiri mondene şi sex diferit pentru destăinuiri fierbinţi - când desigur, din lipsa chimiei (satisfacerii dorinţelor) se naşte o relaţie de presupusă rudenie. "Eşti cel mai bun prieten, să nu stricăm asta/Te văd ca pe un frate, doar atât". Dorită în anumite cercuri, dar nu în cele care şi le doreşte.
  • Persoana singură, fără o relaţie serioasă. Băgăciasă, sociabilă, veselă, cu o târlă de admiratori. Tipul culegătorului, care se înfruptă după propriul chef din fructul oprit. Mereu pusă pe distracţie, dezinvoltă, exuberantă, superficială. Apetisantă. Aţăţătoare, "priveşte dar nu atinge decât dacă îţi dau eu voie; deşi ştiu clar că toată lumea mă vrea". Idealul cel mai la îndemână.
Nu în ultimul rând, mai există un grup de persoane singure, pentru care izolarea socială devine în timp o alegere personală. Gen: Da, sunt singur! Aşa, şi? Care-i şmenul? Sunt cOnan Barbarul! Te enervează? Treaba ta! Nu îmi place de nimeni, nu am nevoie de nimeni, nu vreau pe nimeni, mi-e bine aşa cum sunt. Punct! Pa!

Şi atunci, de ce apare singurătatea? 

duminică, 29 decembrie 2013

Bine-i, Doamne ...

Se apropie finalul de an şi instinctiv mintea cuantifică toate întâmplările trecute într-o balanţă comparativă: ce a fost, ce a fost rău, ce ne-am dorit, ce am obţinut, ce am câştigat, ce am pierdut. Revine la modă reclama binecunoscută cu "Planul meu pentru la anul", ne bucurăm cu un ochi pentru necunoscutul ce ne aşteaptă cu speranţă, plângem cu celălalt pentru ce am lăsat în urmă - bun sau rău.
E normal, presupun...pe de o parte aşa suntem construiţi; pe de cealaltă parte, aşa ne modelează societatea. Prin tot ceea ce este, prin reclame, prin cuvinte, prin cerinţe, ni se spune întotdeauna ce trebuie să fim, pentru că ce suntem nu e niciodată de ajuns:



"Toată lumea ştie ce înseamnă să fii un om împlinit". Merităm mai mult, eventual un anumit produs, cheia fericirii ancestrale, punctul de la care totul se schimbă. Pentru că ştim ce vrem, pentru că merităm....un viitor luminos, perfect după standardele.
Societatea a creat un şablon al omului împlinit şi trebuie să îl atingi, dacă vrei să nu fii a cincea roată la căruţă. 

În toată această avalanşă de dorinţe, însă, se uită că fiecare este unic; fiecare avem dorinţe şi lucruri din cele mai mărunte, care ne împlinesc. Cineva poate se simte desăvârşit prin călugărie, deci un serviciu, o soţie, o maşină sau o casă sunt detalii complet nesemnificative. Altcineva poate se simte atât de bine singur încât nu vede rostul unei familii...altcineva consideră maşina doar un motiv de cheltuială şi stres, agitaţie pt găsirea unui loc de parcare sau o sursă de noi dări către stat - toate nişte chestii în plus, de care se poate lips. De ce să-şi complice viaţa singuri? De ce să i se spună, să ni se spună ce îmseamnă să fii un om împlinit? Iar asta nu vine nici măcar de la un prieten sau măcar o cunoştinţă...ci de la cineva interesat doar de profitul pe care îl scoate de pe urma ta.

"Toată lumea ştie ce înseamnă să fii un om împlinit"...dar cei căsătoriţi jinduiesc după burlăcie, cei cu maşină de cele mai multe ori îţi dezvoltă vocabularul birjăresc direct proporţional cu numărul orelor de condus, cei cu un job bun aleargă cu nesaţ după un concediu liniştit şi tot aşa. Şi atunci, unde este împlinirea?
Nu ştiu despre alţii, dar pe mine mă irită foarte tare genul acesta de "grămada cere vârf" şi nu îmi place să fiu în rândul lumii. Să fac ce mi se spune, ce se ştie, ce se speră. Mă simt împlinit cu cele mai diverse şi nesemnificative chestii, total prosteşti pentru oricine - dar esenţiale pentru mine. 
Aşa că, fiind la capitolul "retrospectivă" şi bilanţ, m-am gândi să fac şi eu un pustiu de bine societăţii şi să lansez o provocare: lista cu micile bucurii ale fiecăruia. Lucruri simple, din categoria "Bine-i, Doamne, când strănuţi; când mănânci şi când te culci" (sau alte variante posibile :D ) care fac diferenţa dintre bucurie şi tristeţe. C-apoi tot fiind o perioadă în care trebuie musai să ne bucurăm, nu e mai simplu să o facem pentru lucrurile mici pe care le avem şi nu să se inflamăm de gândire pozitivă, imaginîndu-ne ce mişto ar fi dacă ar curge lapte şi miere pe canalizare, banii ar cădea din cer sau printr-o băuceală de pleoapă dumnezeiească am căpăta puteri de djin, totul aflîndu-se la un pocnet de degete distanţă. Plus că, sincer, cel mai mult mă sperie o vorbă populară: "Ştii ce ai numai după ce pierzi". S-au scos şi megahituri pe tema asta: "Ai nevoie de lumină doar când se stinge, ţi-e dor de soare doar când începe să ningă, realizezi că o iubeşti doar după ce o pierzi". Şi-apoi fiind un om cu scaun (uneori chiar şi cu fotoliu) la cap, mi-a venit întrebarea genială: de ce să faci asta? E obligatoriu? Eu spun că nu...   
De aceea, pentru a-mi asuma rolul de tartor până la capăt, o să încep chiar eu cu minunata listă. 
Să înceapă distracţia!!

  • o îmbrăţişare
  • ciocolata cu nuci, cea mai tare ciocolată inventată de mâna omului
  • mirosul lenjeriei de pat proaspăt schimbate
  • sentimentul că mă pot trezi dimineaţa în mod natural, nu cu ajutorul soneriei de la ceas/radio/telefon
  • duşul fierbinte după o zi obositoare sau baia cu cada plină până-n buză
  • prânzul/cina în familie sau cu prietenii
  • baclavaua
  • revederea locurilor dragi, mai ales după o perioadă de timp mai lunguţă
  • joggingul de seară, în special pe timpul verii
  • o carte sau un film bun - după standardele mele, nu după notarea criticilor :D

Şi cred că dacă mă mai gândesc, pot să continui până mâine...dar risc să devin plictisitor şi mă opresc aici.
No, lista ta care este?


luni, 22 aprilie 2013

Cursa fericirii

Preumblîndu-mă prin mediul virtual mai ceva ca Vodă prin lobodă, am găsit un articol cel puţin inspiraţional: Cele 10 reguli ale fericirii. Deja aveam ochii şi urechile girofar. Vreau, vreau!!! Soare, mare, suc cu umbreluţă!! Cine nu ar vrea să fie fericit? Barman, adă la băiatu' un ţap de fericire!!!! Colo terorica...ta-ta...and do the harlem shake! Aicea terorica..ta-ta...and do the harlem shake!  

Spuneţi voi, nu-i drăguţ? Mie aproape că-mi vine să plâng de emoţie, dar nu mă prea ajută ochii; mai ales că-s nişte chestii de bază, simple porniri de bun simţ. Adică, hey! Aproape că le faci din instinct, nu trebuie să vină Expertul lu' Peşte şi mare antrenor de succesuri ca să-ţi spună: "Băi, fraiere! Deci uită-te-n ochii mei, cu atenţia mai maximă ca Minodora!! Când eştu tu, aşa, mai mop cu moralul, obială prntru şters mâinile tractoriştilor pline de vaselină, când stai în colţul tău cu ochii înlăcrimaţi şi buza tremurînd a neputinţă, iată ce trebuie să faci:..."
Iar tu, de colo: "Na, că m-o pălit norocul! Taman când mă consideram oaia cea mai pierdută prin hăţişurile civilizaţiei şi picul de abstract rătăcit în meandrele concretului, soarele a răsărit şi pe strada mea. Chiar vroiam să zburd pe câmpii cu urechile clămpănind în vânt, dar nu aveam habar cum să-ncep..Bagă, domnul Geo, că eu iau poziţia! Pe locuri, fiţi gata, START!"

01. "Savurează micile momente" 
02. "Nu te mai compara"
03. "Uită de bani şi putere"
04. "Stabileşte scopuri şi munceşte pentru a le atinge"
05. "Ia iniţiativa la birou"
06. "Fă-ţi prieteni şi preţuieşte-ţi familia"
07. "Fă sport în aer liber"
08. "Vezi partea plină a pahaurlui...întotdeauna"
09. "Mulţumeşte din suflet"
10. "Fă cadouri, multe cadouri"

Ei, e greu? V-ar fi dat prin cap aşa ceva?
Eu n-am fire-n cap de câte ori am auzit chestiile asta! Cum e vreunul care vrea să se dea mai cult în cap şi lovit de porniri sensibile, numa ce zbolozeşte din rărunchi refrenul: "Trăieşte clipa!". Şi-apoi ba îl găseşti lipit de vreun parapet cu tot cu motor, sau behăind la lună cu ochii injectaţi de alcool sau alte bălării halucinogene. Şi-apoi încep campaniile de sensibilizare a populaţiei...iar restul e istorie.

Problema este că toţi le-am auzit, dar foarte puţin am şi ascultat ce am auzit. Iar dincolo de asta, am uitat să trăim - pentru noi şi pentru cei din jur. Avem atât de multe lucruri, dar pierdem din ce în ce mai multe; ne pierdem pe noi. 
Să savurezi micile momente a devenit un lux. Sau este o atât de mare obişnuinţă grăbită, că nici nu le mai bagi în seamă. 



Mă uit uneori pe stradă...un caleidoscop de oameni şi trăiri, suferinţe şi zâmbete. Unii merg cu capul sus, alţii cu umerii plecaţi, învinşi. Dar când îi saluţi, te salută înapoi şi zâmbesc - poate pentru că realizează că nu sunt chiar atât de singuri. În unele momente, chiar şi o strângere de mână poate face diferenţa între viaţă şi moarte, moartea spiritului.
Apoi străzile sunt inundate de alte persoane, mult mai tinere. Fără griji, râd, glumesc, cântă cu gura până la urechi. Vorbesc la telefon, ascultă muzică. Se ceartă, fluieră câte o bunăciune mai dezgolită, povestesc ultimul meci. Dar mereu cu ochii la telefon, mereu cu căştile-n urechi. Mereu atenţi la o dimensiune virtuală care îi leagă dincolo de ecranele tactile şi le îngrădesc sufletul..

No, acum mă întreb: care-s mai fericiţi? 
Părerea mea este că primii. Cei împovăraţi de timp şi amintiri, zâmbitori sau cu lacrimi în ochi. Ei ştiu mai întâi de toate, să se bucure de micile momente. De un copil care se joacă, de un şut într-o minge, de o mângâiere. Sau de o floare. Poate şi de aceea tot privim în urmă cu regret, pentru că "pe vremea bunicilor, viaţa era mai frumoasă". Nu, nu era neapărat mai frumoasă şi nici mai uşoară. Dar, era mai sănătoasă pentru minte, pentru trup şi pentru suflet. 
Când vroiai să vorbeşti cu vecinul, îl strigai; nu-i dădeai bip. Creşteai animale pe câmp, nu dintr-un fotoliu aşezat în faţa calculatorului. Vedeai florile în iarbă, nu în prezentări powerpoint. Iar dacă îţi era sete, scoteai apă din fântână, nu desfăceai doza de cola. Da, ştiu...nimic din toate astea nu te conectează cu capătul planetei şi nu te bipăie de likeuri şi saluri şablonate, dar mustesc de viaţă, nu de impulsuri electronice.
Acum, nu înţelegeţi că dacă aruncăm mobilul şi ne ştergem emailul brusc suntem mai fericiţi. Nu e vorba de asta, ele sunt doar simple mijloace şi nu scopuri în sine. Au fost create pentru a ne ajuta să trăim, nu pentru a trăi pentru ele.
Eu mă refeream la legăturile care se creau atunci între noi şi cele care se crează acum. La căldura unei îmbrăţişări reale  

Mihaela Runceanu - Fericirea are chipul tău
   
....şi cea a unui emoticon pe monitor.
La darurile de atunci şi cele de acum. La orele pe care le petreceai pentru a împacheta un "Nu te supăra frate", la noroiul în care te adânceai pân' la glezne când fugeai în grădină să culegi o floare după ploaie şi la secundele de acum, când dai un click şi ai rezolvat datoria. Selectezi felicitarea, copiezi mesajul, "send to all" şi gata. 
Dincolo de toate, mă refer la alegerile oamenilor. La opulenţa pe care o afişează şi la goliciunea reală din vieţile lor.  La neputinţa de a mai iubi. La absenţă. 

Reţeta fericirii...este atât de simplă, şi totuşi atât de complicată. Atât de aproape, dar atât de departe. Cum spunea un mare clasic în viaţă: Eşti ceea ce dăruieşti, nu ceea ce ai. 
Iar dacă reuşeşti să înţelegi asta, restul e uşor. Practic irelevant. 

Atâta că noi am pierdut simplitatea vieţii. Nu mai ştim să ne bucurăm de ea. Suntem supuşi dezvoltării continue, împinşi de la spate de un val al progresului care ne înghite pe zi ce trece. Comparaţia este sufletul comerţului, concurenţa, secretul succesului. Familia a devenit un accesoriu, cadourile s-au transformat în obligaţii, mulţumirea - o naivitate. Trăim virtual în realitate şi ne creăm o viaţă reală în dimensiunea virtuală.

Şi atunci, cine mai este fericit?

"Eşti ceea ce dăruieşti". "Sensul vieţii nu este într-o împlinire personală, ci în cel de lângă tine."
Există ceva mai simplu de atât?