Macarena şi viaţa ca o pradă

Într-o nu ştiu care dimineaţă, printr-un nu ştiu care microbuz, mă aflam şi eu...ducându-mă, ca orice proletar, spre locul de muncă. Şi cum mergeam iac-aşa şi iar aşa, citind dintr-o carte (ca să-mi mai treacă de urât), numa' ce-aud, de la radio: "...tânăra Erika, de numai 24 de ani". Mai citesc câteva rânduri şi iar aud "...Erika, de numai 24 de ani". După încă vreo trei rânduri, iar aud: "tânăra Erika, de numai 24 de ani".  Am intrat la bănuieli, vă daţi seama. "Ce-o fi păţit săraca tânăra Erika, de numai 24 de ani"? 

Las cartea şi ascult la radio. N-au trecut două minute şi o voce feminină, zice: "Da... şi cum spuneam, această melodie compusă de tânăra Erika, de numai 24 de ani, are un milion de vizualizări pe Youtube şi e senzaţie naţională"! Apoi, o voce de bărbat, continuă: "Ai dreptate! Melodia compusă de tânăra Erika, de numai 24 de ani, a împărţit societatea în două şi merită să discutăm despre asta. Dacă vreţi să sunaţi şi să vă spuneţi părerea despre melodia compusă de tânăra Erika, de numai 24 de ani, vă aşteptăm mesajele la numărul" afişat pe ecran, probabil. 

Nu ştiu hitul care a spart gura târgului. Nu am auzit nici de duduia Erika... aşa că, ce face orice om modern, când nu ştie ceva? Exact asta am făcut şi eu: am căutat pe google "tânăra Erika, de numai 24 de ani", că aşa am crezut că o cheamă pe artistă, din moment ce orice vorbitor îi recita întreaga caracterizare, ca pe o litanie sfântă. Şi-apoi, mai există oameni cu nume de scenă din astea lungi şi descriptive: Don "The Dragon" Wilson, Dwayne "The Rock" Johnson, Adrian Copilul Minune, Copilu' cu dinţii de aur, sau ceva - că am uitat cum îl mai cheamă.  Aşadar, de ce nu ar exista şi "tânăra Erika, de numai 24 de ani"? 

Deci am căutat şi într-o fracţiune de secundă am aflat că melodia se cheamă "Macarena", iar "tânăra Erika, de numai 24 de ani", chiar a aruncat internetul în aer. Aşa că vă întreb:   

Aţi auzit de mega-hitul "Macarena", cântat de "tânăra Erika, de numai 24 de ani"? NU AŢI AUZIT?? Vaaaaiiii...dar cum se poate aşa ceva? Şi mai ales, unde v-aţi ascuns? Că vreau şi eu!

 

Însă, până una alta, mă simt dator să vă pun la curent cu trendul: există o melodie pe nume "Macarena", compusă de "tânăra Erika, de numai 24 de ani", care a compus melodia "Macarena" cântată de "tânăra Erika, de numai 24 de ani" -  o tânără care cântă "Macarena", compusă de "tânăra Erika de numai 24 de ani". Şi nu mai ştiu dacă v-am spus, deja: melodia se numeşte "Macarena" şi este compusă ŞI cântată de "tânăra Erika, de numai 24 de ani". ŞI ERIKA ARE NUMAI 24 DE ANI, DA?? ŞI CÂNTĂ MELODIA "MACARENA", PE CARE A COMPUS-O "TÂNĂRA ERIKA, DE NUMAI 24 DE ANI", DA??? SĂ VĂ INTRE BINE ÎN CAP! ERIKA. DE. NUMAI. 24. DE. ANI. (cu accent ascuţit, circumflex, grav, de toate formele, culorile şi mărimile pe "melodie-compusă-de-tânăra-Erika-de-numai-24-de-ani").

Acum, că s-a înţeles despre ce vom vorbi în continuare, zic să purcedem la drum:

Vă mai amintiţi prin vară, că şi Gheboasă a împărţit societatea în două atunci când s-a dat în spectacol pe la Untold? No, fix aşa este şi acum: fata asta a scris o melodie prin care şi-a spus nemulţumirile la adresa barbaţilor  - şi uite aşa s-a creat ditamai vâlva: pe de o parte, unii o aplaudă, pentru că a surprins perfect chinul feminin într-o societate condusă de bărbaţi depravaţi şi ticăloşi - iar alţii au simţit nevoia să ia apărarea bărbaţilor (care n-ar fi chiar aşa depravaţi şi ticăloşi) şi să atace victima care momeşte bărbaţii spre ticăloşii şi depravări. Adică femeia. 

Aşa cum spunea duduia de la radio: acum vreo două decenii, când Ombladon era în vogă cu "Cheia de sub preş" - o înşiruire de înjurături din care o persoană cu bun simţ nu poate reproduce nici măcar trei cuvinte din varianta cenzurată acestui hit foarte hot - toată lumea aplauda. Ăla îşi ameninţa cu moartea fosta iubită, dar toată lumea fredona "melodia", pentru că erau vremurile. Astăzi, o tânără (de numai 24 de ani) îşi strigă nemulţumirile pe care le are în privinţa bărbaţilor, iar societatea o aplaudă. Pentru că aşa sunt vremurile. 

Şi aici am două observaţii. Prima: dacă nu-ţi apare talentul în vremurile potrivite, e degeaba. A doua: dacă binele binele şi răul se sucesc după moda vremii, ce spune asta despre noi?

Revenind la ce a compus "tânăra Erika, de numai 24 de ani": hitul (că nu ştiu cum să-i zic altfel, pentru că nu cred că e nici melodie, nici poezie, nici nimic....ca să fiu sincer) are un mesaj adânc, împărţit pe două strofe şi-un refren: 

- prima strofă deplânge condiţia jalnică a femeii din societatea actuală, care orice ar face şi oricum ar arăta, nu este pe placul "comunităţii" bărbaţilor. Prin urmare, săraca domniţă, dacă are curbe, e condamnată că le are. Dacă nu are curbe, e condamnată că nu le are... pe sistem "şi-aşa-i rău, şi-aşa nu-i bine; cum o dai, ca porcul vine"! Deci: ce să mai facă femeia, ca să fie pe placul masculilor feroci? 

Dacă ar citi cărţi de dezvoltare personală, de exemplu, domniţele respective ar putea afla că nu trebuie să fii pe placul cuiva, pentru a te simţi bine. Nu suntem sclavii nimănui, până la urmă... ci nişte dumnezei care se roagă la Univers şi li se îndeplinesc toate dorinţele. Normal! :))

Problema e că domniţele citesc cărţi de dezvoltare personală, pentru că aşa sunt vremurile; dar nu înţeleg ce citesc, cred... iar singura modalitate de a-şi exterioriza frustrarea este prin înjurături - care, aduc din nou blamare socială, pentru că "domnişoarele vorbesc frumos, stau la cratiţă şi educă copii"; copii care, conform versurilor, sunt masculii feroci cărora doresc să le intre în graţii, dar care-s proşti ca noaptea... ca să zicem aşa. Dacă aş cita hitul, ar fi "Ai un copil de educat, tre' să-l înveți să sugă/ Când zic "copil", mă refer la bărbatu' de lângă" - iar asta nu comentez, pentru că se înţelege unde bate "tânăra Erika, de numai 24 de ani". 

Dacă ar fi, totuşi, să mă refer la textul original, remarc că este o exprimare nefericită şi neterminată. Nu trebuia să ni se explice şi lângă cine sau ce stă bărbatul? Zic şi eu!

Continuăm:

"Dacă nu erau bărbații, cine vă protejează?

Ne protejeze de cine? Exact, în p*** mea".

Cum spuneam, femeia vorbeşte urât. C-apoi, când trăieşti asemenea calvar, ce soluţii mai ai? Dar dacă vreo femeie îşi imaginează ideea de protecţie ca pe o secvenţă din filmele cu Van Damme, care împarte pumni şi picioare oricui are curajul să se uite mai insistent la domnişoara trofeu, atunci îmi pare tare rău pentru ea. Nu cred că a înţeles nimic din nimic.  

După capul meu, protecţia asta pe care un bărbat o oferă unei femei, o înţeleg mai mult în cheie spirituală - nu neapărat fizică: un sprijin moral, o viziune diferită asupra vieţii, un sfat, un umăr de sprijin, un partener de discuţii...prostii din astea, mai învechite. C-apoi, decât să-ţi fie frică de unul singur, parcă e mai bine să-ţi fie frică în doi; mai trage unu', mai împinge altu', apoi vedem pe unde scoatem cămaşa. Şi până să fim smardoi, nu ar fi mai bine să evităm situaţiile şi locurile pe unde se poate lăsa cu scandal? Întreb... nu dau cu parul. 

Iar dacă-i până acolo, în societatea asta plină de emancipări, pe mine cine mă protejează? Da, sunt bărbat. Dar nu am dat un pumn nimănui, niciodată în viaţa mea. Ce-i drept, am şi evitat locurile potenţial periculoase. De exemplu, îmi trece viaţa şi nu am intrat de cinci ori într-o dicotecă sau club, că n-am avut de ce. Nu m-am drogat, nu am băut şi nu am fumat - tocmai pentru a fi cu mintea trează şi a fi atent la ce se întâmplă în jur. 

- a doua strofă a hitului cântă cu vorbe despre condiţia jalnică a femeii în societatea actuală, care-i condusă de masculii feroci şi toxici. Prin urmare, când bărbatul şi femeia ies la primul "date" ("întâlnire", pentru cei care nu vorbesc romgleză), bărbatului îi e frică să nu fie păcălit de filtre foto şi de gletul de pe chipul femeii, în timp ce femeia vine traumatizată la acest date, să nu fie îmbătată, răpită, violată şi omorâtă. De aceea, săraca domniţă, trebuie să dea "share location" (locaţie pe whatsapp) unor prieteni, care să o verifice şi să cheme ajutoare, dacă se-mpute treaba. 

Păi e corect aşa ceva?

E clar, bărbaţii sunt brute ticăloase. Ştiu că ideea asta rezonează cu multe persoane, dar întreb şi eu: femeia, ca om ce se află, are şi ea gânduri în cap, valori morale, idealuri sau discernământ? Din versurile melodiei, pare că ar fi doar o păpuşă, condusă de bărbaţii brute ticăloase. 

Cum adică te întâlneşti cu unu' (de care se presupune că eşti fascinată - că altfel nu ieşi cu un bărbat pe care nu dai doi bani şi te enervează când respiră), dar îţi tremură inima de frică, să nu te răpească? E pe obligaţie "date"-ul sau e o alegere? Şi cum adică, "să te îmbete"? În ditamai restaurantul plin de lume, ăla te leagă şi îţi toarnă alcool pe gât, până leşini? Apoi te bagă în buzunar şi fuge cu tine fără să plătească, pentru a face şi ticăloşia supremă? Iar oamenii din jur ce păzesc? Sau vă întâlniţi la o speluncă de cârciumă, aflată în mijlocul pustietăţii? Bun... gusturile nu se discută; dar de ce te-ai duce acolo tu, ca femeie gingaşă, dulce şi suavă ca o garofiţă? Eu nu m-aş duce, de exemplu. Nici ca bărbat, nici ca femeie.

Şi mai ales, care-i treaba cu datul locaţiei? 

Privită în context, situaţia mi se pare cam în genul acesta: ai intoleranţă la lactoză. Îţi pui în gând să mergi la restaurantul unde-a-nţărcat mutu' iapa şi să te îndopi de lactate, dar îţi trimiţi locaţia unor prieteni, ca să te sune din când în când şi să vadă dacă eşti bine. Iar dacă ai făcut vreun şoc, ceva...să cheme ambulanţa. Adică: te bagi cu mâna la crapătura uşii, strângi uşa şi urli că te doare. De ce ar face cineva aşa ceva?

De ce ai intra într-un context periculos şi ţi-ai lăsa siguranţa pe mâna altora? Nu ştiu!  

- refrenul e simplu: 

"Dale a tu cuerpo alegría, Macarena

Dansează fetele, nu-nțeleg care-i problema"

Dă-i din cuerpo, Macarena, că eşti cetăţean european şi ai drepturi. 

Dar cantautorul nu înţelege că nu este problemă că dansează fetele dând din tot "cuerpo". De-ar fi viaţa tot un dans...eeee-he! Ce bine ar fi! Chiar şi-aşa, ar putea fi o problemă unde, când şi cum dansează fetele, dând din tot cuerpo. Dar chiar ne uităm la toate detaliile?

Mda... Aşa zic şi eu!

Una peste alta, "melodia" compusă de "tânăra Erika, de numai 24 de ani" mi se pare o infantilitate. 

Nu neg existenţa oamenilor răi, care fac nenorociri din senin - şi mai ales, nu acuz pe nimeni; spun, doar, că propria siguranţă este o datorie personală, mai întâi de toate... pentru că răul vine sub cele mai diverse forme şi oricum ne ia pe toţi din senin. Haideţi, măcar, să nu tentăm situaţiile nefericite. 

Tocmai de aceea, hitul îl percep doar ca pe o sforţare adolescentină, din categoria "fac ce vreau, că sunt major; am maşina cea mai tare şi gagica cea mai mare, smecherie şi valoare, am prieteni şi duşmani, care mă doresc de bani. Şi sunt o doamnă, ce p**a mea". Simplu. 

Mi s-a părut, însă, foarte interesantă, reacţia socieţii - care, mai întâi de toate, pare că doreşte să o facă vedetă pe "tânăra Erika, de numai 24 de ani" şi apoi, să mai umple spaţiul public cu nişte discuţii goale, pentru a se abate atenţia de la nişte discuţii pline. Ce discuţii? Habar nu am... cert e că "tânăra Erika, de numai 24 de ani" a anunţat, acum câteva zile, că intră în politică. Bravo ei!

La succesul pe care îl are, mă aştept ca la anul, aceeaşi "tânără Erika, de numai 24 de ani" să ajungă şi vreun pui de ministru. Preferabil la Educaţie sau la Cultură, că-s pe tronsonul dânsei.

Ce poate fi mai frumos de atât? 

Hitul "Macarena", desigur... "compus de tânăra Erika, de numai 24 de ani". Şi de aceea, propun să ascultăm minunăţenia! Pun şi eu umărul la succesul fetii... că mai ştii cum o ajunge vreun preşedinte de stat, peste câţiva ani? Nu e bine să am şi eu o pila sus-pusă?

Să bem pentru asta! Şi să deplângem soarta tuturor femeilor care pleacă bucuroase la "date", da-şi lasă locaţia pornită la telefon - de frică să nu fie îmbătate, răpite şi violate. 

Să vină hitul! Altul, desigur... că nu vreau să scorojesc timpanul nimănui! 

[Jagwar Twin - Bad Feeling / Oompa Loompa song]

Curge muciu

Mare, mare frăsuneală cu arestarea Elenei Udrea şi mai ales cu gestul şocant pe care l-a făcut. Comentarii si discutii, dezbateri, imagini în buclă. O filmare  de 15 secunde cu Udrea încătușată este transmisă continuu, câte un sfert de oră.

Ceea ce înțeleg pe undeva...trebuie să recunosc, imaginile astea îmi aduc o satisfacție destul de mare. Parcă simt cum ar vrea să-mi crească o altă inimă în mine, privesc viaţa cu alţi ochi. Nu c-aş avea ceva personal cu sărmana femeie - martirizată pe altarul libertăţii, dar în opinia mea, este un pion important în regimul care ne-a mâncat viețile ca o cangrenă, timp de zece ani.

Un prieten spunea că nu înțelege și nu pricepe de ce Elena Udrea este atât de blamată - doar a dat mâna cu ea și nu e un monstru. Ceea ce nu e, are dreptate; o dă pe la tv de atâta amar de vreme și no...e o simplă femeie, un om ca toți oamenii. Nu un balaur cu șapte capete și gheare ca de dinozaur...are şi ea două mâini, două picioare, cap, urechi, nas...om, în puii mei. Nu monstru. Pentru unii pare chiar o divă, o fantezie erotică; dormeau cu poza ei sub pernă, doar-doar o veni peste ei vreo succubă cu chipul preaminunatei. Alții o văd ca pe o întrupare angelică desprinsă din lumina Celui Preaînalt, o apariție care întotdeauna trebuia întâmpinată slugarnic - cu ode și pupăciuni de mâini. Iar alții, în sfârșit, o consideră singurul om onest din România; Adevărul Suprem, Binele Suprem, Dumnezeul pe pământ și împărțitorul luminii (băsești). Ce mai la deal, la vale... era un Iohannis feminin, făptura care dacă nu ar fi existat, ar fi trebuit inventată.

Nici nu mai conta că salariile erau tăiate iar Elenuța construia săli de sport de sute de mii de euro, pe care oricum nu le folosea nimeni. Nu mai conta că afișa cu ostentație o avere uluitoare, în timp ce majoritatea țării se zbătea în sărăcie. Nu a contat nimic...iar cei care mai vociferau erau priviți ca niște paria, dușmani ai poporului și comuniști nenorociți care se puneau în calea progresului şi reformei.

Vă dați seama că fiinţa asta a candidat la cea mai înaltă funcție în stat și A MAI FOST ȘI VOTATĂ?! A fost crezută și aplaudată la scenă deschisă, apoi sute, mii de cetățeni s-au dus cu toată inima și au zis: DA! Mai rar așa duduie, așa caracter pur! 

Cam cât de...naiv să fii, ca să faci asta?

No, acum curățenia parcă începe să se mai maculeze și încet încet, îngerul a rămas fără aripi. Nasol...dar totuși, neimportant. Deja a devenit o imagine banală cea a unor personaje faimoase cu niște cătușe la mâini, așa că nu mă mai urc în slăvi de plăcere. Mi-aș dori ceva mai concret...judecare, întemnițare și confiscarea averilor.  Uneori mă amuz  foarte tare când îi văd p-ăștia că fac măgării fără număr și apoi, printr-un gest de curtoazie, demisionează onorabil - chipurile, afectați. Nu, nu, nu... ei  nu sunt afectați, pentru că nu mai au reprezentarea reală a vieţii cotidiene. 

E o vorbă mai veche: "Ăl bogat nu crede la ăl sărac." Pentru un om normal, demisia e o problemă. Mare! Fără post, nu ai venit; fără venit,  nu mai ai cu ce trăi, ce mânca. Te taie de la lumină, apă, gaze. Dacă nu te angajezi rapid...degeri! Mori! Iar cum posturile stau pe toate gardurile, zeci mii şi aşteaptă doar să fie culese...ia uite ce minunat e să demisionezi! 

Dar ei, oamenii de genul Udrei, sunt o specie aparte. Demisia nu are valoare, pentru că banii oricum curg. A furat, a delapidat, a înşelat până nu a mai putut. Huuoo...demisia! AŞA, ŞI??? Vă închipuiţi că ăla rămâne muritor de foame? Că începe să sape la şant, sau vinde pită la alimentara din colţ? Ete na! Nu mai e ministru? Las că-i director! Nu mai e manager? E consilier de director, apoi director şi ministru în altă parte! Europarlamentar, şef la cine ştie ce structură închipuită sau preşedinte de asociaţie abia înfiinţată. Mare schemă...

Iar eu sătul de șmecherii care calcă tot în picioare și apoi îți râd sfidător în nas, pentru că știu că nu are ce să li se întâmple. Oameni fără scrupule, care sunt mai presus de bine și rău, care își urmăresc doar propriul interes și propriul câștig. Nu vreau răul nimănui, dar mi-aş dori ca persoanele astea să revină la statutul de om! Băi, ai umblat cu şmangleala-n cucuruz? Marş la beci! Şi când ieşi, să fii ca orice puşcăriaş: "Nene, am ieşit...acum ce mă-sa fac? Ce mânânc şi unde dorm? Cine angajează un infractor? Băga-mi-aş picioarele, mi-am ratat viaţa! Vai, mie, ce nenorocit mai sunt!"

Nu ca un baron revenit din concediu: condamnat 10 ani...Toarnă un bagabeu de-i făcea pantofii şi vindea gumă de mestecat fără chitanţă, scrie o carte-două, ţine un curs de bune maniere, îşi descoperă boli care sunt incopatibile cu regimul de detenţie şi-l vezi că iese după un an jumatate sau doi ani bine mersi, mai gras şi mai rumen în obraji, revenind la fosta limuzină, fosta vilă, fostele afaceri de succes şi fosta viaţă de lux.

...adică, exact ce cred că se va întâmpla cu Udrea. Oleacă scandal de ochii lumii, să închidă gura la proşti...încătuşare pentru camera de filmat, pentru că oricum după colţ o aşteaptă unu' să i le dea jos...apoi niţel foc de paie şi gata. Cine-i femeie de succes şi model pentru societate? Udrea, desigur!

Dar, deocamdată, are purtări uluitoare...Şoc,  şoc! Udrea face gesturi  mafiote: pune degetul stâng la nara dreaptă! Oare ce va însemna? Comunică secret cu mafioţii ei din închisoare...numai Al Capone şi clanu Mararu mai făceau asta!

Şi-apoi să te ţii..cete, cete, vin analiştii militari spărgători de coduri: "Păi din observaţiile noastre, gestul Elenei Udrea poate însemna o avertizare pentru complici, că-i dă în gât. Sau, le transmite că totul e bine, nu vorbeşte şi nu ştie nimic. Sau, cere ajutorul unui prieten...întreabă publicul sau sună un prieten. Sau îşi transmite dragostea pentru un prieten. Sau îi înjură pe duşmani. Sau...sau...sau..."

Ia uite, ce să zic! Băi frate, dar s-a gândit cineva că asta îţi bate joc de noi? Ce şi-o zice femeia: "Cu ce să mai fiu eu în centrul atenţiei? Mă scarpin în cur şi mă uit şăgalnic în cameră...vedem, îşi dau seama ,tălâmbii, ce mesaj transmit?"

No, Udrea s-a scărpinat la nas. Oare ce să însemne? Chiar, ce să însemne acest gest secret pe care îl cunoaştem cu toţii? 

Vorba nepoţeluluii unei prietene: "Ma, curge muciu!". 

Se pune ca explicaţie, sau continuăm aventura descoperirii adevărului din spatele unui nimic inflamat?  

Prizonier

În ultimul timp am reînceput să scriu. Semnalam, după capul meu şi propria percepţie, nebuniile oamenilor...reacţii, fapte, întâmplări care nu îşi au locul într-o societate normală. A înnebunit lupul! S-a ţicnit lupul! S-a prostit toată planeta! 

Cum? Chiar aşa, toată, toată? "Da...toată, de la un cap la altul, de la mare la mic şi de la mic la mare!". Sinucideri, crime, violuri, găleţi cu apă turnate în cap pentru eradicarea sclerozei, copii de plastic, oameni mereu singuri, dar permanent cu iubirea în gură, săraci care nu au ce mânca dar se calcă în picioare când se dă promoţie la iphonuri, tigăi şi bormaşini. Disperaţi pe bandă rulantă...nebuni peste tot. Nasol, ce să zic? 

Doar că, din mila lui Dumnezeu şi cu aportul părinţilor, vieţuiessc aici, în puii mei! Îmi place, nu îmi place...nu e ca şi cum mă urc în maşină şi plec spre zări mai bune, pentru că nu am unde! Iar teleportarea nu e inventată încă, să mă pot duce de chiaun în sălbăticia marţiană!

No, dar am greşit. Sunt exact ca în bancul acela: un nebun merge pe contrasens. Care unul, că-s cu zecile!

Mie scârbă de lumea asta. Şi nu pentru că este ea nebună...ci pentru că eu sunt nebunul. Am crezut în idealuri, în norme de conduită. Am vorbit despre normalitatea cea naturală, nu despre cea confecţionată de societate. Despre iubirea ca ideal, în comparaţia cu cea practicată din ce în ce mai des, ce depinde doar de mărimea buzunarului. Am scris despre oameni liberi, condamnând indivizii subjugaţi de rândul lumii, reclamă, trend, tehnologie, uneori chiar religie. 

Şi după ce am luptat ca un catâr, pierzînd cu fiecare luptă şi o părticică din mine, am înţeles: sunt un prost! Omul este o fiinţă ipocrită. Cu idealuri înalte, dar cu nevoi animalice şi spirit de turmă. Vrei să pari deştept, să impresionezi? Slobozeşti pe gură dictoane de înaltă conduită morală, Nu are nici o importanţă că apoi le contrazici prin fapte. Vorbeşti despre lucruri abstracte, deplângi soarta omenirii înglobată în noroiul prezentului, eventual glorifici trecutul sărac, dar curat. Şi apoi te afunzi în haznaua colectivă.

"Fii tu însuţi", "Gândeşte liber"...până apare noul model de telefon pe care toată lumea îl are şi e în vogă, deci trebuie să îl ai.

"Când cineva te vorbeşte de rău, bucură-te; te invidiază pentru că eşti înaintea lui". Şi te bucuri...până te întâlneşti cu persoana respectivă şi îţi bagi toate bucuriile în neamul mă-sii. Sau a lu' tac-su. Sau mă rog...cum îţi vine la gură pe moment.

Mai vreţi? Că-i facebookul plin de căcaturi d-astea inteligente, mega-sharuite  şi arhi-likeuite. Cuvinte goale, aspiraţii utopice. Teoretizări ale unei realităţi mizere.

M-a uimit întotdeauna societatea prin diversitatea ei. Şi prin discrepanţa dintre cuvinte şi fapte...dorinţe şi acţiuni. Chiar m-a revoltat..şi am scris despre asta. Vrei iubire necondiţionată...dar cu temelie solidă pe un porcoi de bani. Vrei înţelegere şi apreciere..dar nu o acorzi. Vrei egalitate...dar doar cu păturile superioare. Vrei linişte şi ordine, dar susţii haosul şi dezordinea. Vrei libertate, dar nu te poţi pune contra rândului lumii. 

De curând am citit un articol despre preoţii din Botoşani, care au cerut înlocuirea unor umbrele decorative pe motiv că erau multicolore, un simbol al homosexualităţii. Desigur, s-au inflamat mulţi, care preoţii fac şi dreg într-o societate teocratică şi primitivă. Măi...acuma nu ştiu ce să zic, dar s-ar putea să fi avut dreptate. O societate modernă nu înseamnă după mintea mea o debandadă generală, ci un loc în care eşti liber să faci ce vrei, atâta timp cât nu îmi încalci mie libertatea. Iar apelarea la subconştient...cam nasol! Ici un curcubeu...nu-i bai. Dincolo altul...mare lucru. Apoi apare gayul, cu curcubeul în piept. Normal, deja eşti obişnuit. Sau nu? Mă întreb şi eu aşa...dacă ceva este normal, de ce te mai dai de ceasul morţii să fie acceptat de colectivitate?

Uite ce zic: hai să decorăm oraşul cu svastici, un simbol aducător de noroc! Templele indiene sunt pline de ele, hinduşii le folosesc chiar şi în căsătorii. Deci...ce e rău în asta? Apoi, după o vreme...na, că apar neo-naziştii. Ia-o p-asta şi înghite-o cu toată familia!

Sau alt articol, despre tatuaje. O idee, susţinută prin câteva zeci de păreri: Cât de naşpa sunt privite persoanele tatuate, cât sunt de discriminate şi ce bine e să trăim undeva în care omul este acceptat după ce poate, nu după cum arată. Toleranţă fără margni, desigur....atâta timp cât o persoană tatuată nu vrea educator la grădiniţă. Cam aiurea, ce exemplu pozitiv ar da copiilor? Păi cum, ce exemplu? Cel al unei societăţi moderne! Sau, poate, la relaţii cu publicul, unde este important aspectul fizic plăcut. 

...şi, apoi, iar iubire...neîngrădită, necondiţionată, ideală. Şi plină de balast, că doar mallurile nu pot să rămână fără clienţi. Sau de alte condiţii minimale, dar esenţiale.

Vorbesc mult, scriu mult şi prost. Ca un nebun.

Nimic nu se schimbă. Totul este degeaba, nu are nici un rost.

Cum arată o lume fără reguli, fără standarde, fără vârfuri, fără idealuri şi fără Dumnezeu? Fix ca a noastră. 

Uneori mi-e scârbă că sunt om...iar acum, scârba atinge apogeul. Blestemul cel mai cumplit este, însă,  că nu pot face nimic să rezolv asta. Nu am unde fugi, nu am unde mă retrage. Nu am o baghetă fermecată care să mă transforme şi vierme de mătase. 

Sinuciderea (lui Robin Williams)

Robin Williams a murit. S-a sinucis. Am rămas mai perplex ca un tablou...

M-am gândit mult până să scriu despre asta....sau măcar dacă ar trebui să scriu despre asta. Sinuciderea este atât de complexă, că de cele mai multe ori este logică doar pentru cel care se gândeşte la ea. Uneori sufletul doare atât de tare că simţi cum te sufoci. Corpul vibrează de durere, mintea se topeşte sub arşiţa gândurilor şi fiecare bătaie a inimii devine un dangăt dogit de clopot. Moartea este o soluţie raţională, un must. O nevoie, o evadare. Singura scăpare pe care o ai atunci când vrei să fugi departe departe, să te desprinzi de tot şi de toate. Să te calmezi şi să respiri fără să te ardă plămânii, fără să emani durere prin toţi porii.

Cum ajungi în starea asta? Habar nu am. Depinde...de obicei de la lucruri mărunte, neîmpliniri minore care se adună în subconştient şi încep să sape în fiecare celulă. Din ce în ce mai adânc, cu fiecare nereuşită, cu fiecare mustrare. Cu fiecare imputare pe care ţi-o faci, pentru că ai visat să fii într-un fel în care nu eşti. Ai visat să urci, dar în schimb nu numai că rămâi pe loc, dar ai început şi să cobori. În ochii tăi, prin ochii celor din jur. Indiferent cine eşti, ce eşti şi ce ai, cobori...iar viaţa începe să fie insuportabilă.

Astăzi privim sinuciderea cu ochi critic. O dezaprobăm complet...uneori cu milă, alteori cu vehemenţă. Până la urmă nici nu contează - suntem împotriva ei. Indiferent de orientare, religia o condamnă cu vehemenţă. Sinuciderea este un păcat împotrva Divinităţii, încalcă legile naturale ale firii. Trişează în Jocul Vieţii, creează un gol instant şi neprevăzut în păienjenişul destinului.

...deşi, au existat momente în istorie când acceptarea şi alegerea morţii era un act de mândrie. Aplaudat, onorat Şi mai ales, acceptat. Ei, ce să facem acum? Vremurile se schimbă, iar noi odată cu ele. Asta e.

Am privit moartea în faţă şi nu pot spune că mi-a fost chiar frică. Eu m-am uitat la ea, ea la mine :D În puii mei, mor o dată, nu de paişpe ori! Nani, nani, puiu mamii, vine Ene pe la gene! Vată-n nas, pantofi noi, colivă, se mai întâmplă şi la alţii! Un' te duci tu, mielule??

Însă atunci am înţeles că uneori viaţa este frumoasă - dacă vrei neapărat să îi spui aşa - în ciuda porcăriilor care se întâmplă zi de zi. De fapt, cred că viaţa este aproximativ constantă. Diferenţele de viziune, vin de la modul în care o priveşti tu şi de la puterea pe care o ai la un momentdat de a depăşi nişte obstacole. Atât. 

M-am gândit mult dacă să scriu despre moartea lui Robim Williams, sinuciderea este un subiect delicat. Unii spun că e un semn al curajului, ce denotă suprema responsabilitate: "Uită, dom'le, bravo lui! Om hotărât, nu jucărie! Într-o lume în care doinim cu Roata Vieţii şi lăcrimăm după tinereţea dusă, mereu îngroziţi de perspectiva morţii, mai apar şi oameni cu capul pe umeri! Şi-a luat viaţa în propriile mâini, dar a avut tăria să îşi hotărască şi moartea! Mai rar aşa ceva..." Alţii o conşideră o laşitate, o capitulare: "Bă, eşti prost?? Nu eşti în stare să rezolvi un rahat de problemă şi altă soluţie mai bună nu găseşti decât să îţi pui ştreangul de gât?"

Acuma na, ce să zic? Şi unii şi alţii, au dreptate în felul lor. Câte bordee, atâtea obiceie; câte suflete, atâtea păreri. Noroc că vin specialiştii şi ne oferă un gram din lumina înţelepciunii, materializată într-un articol de seamă, compus pe înţelesul prostimii.

Astfel, sunt identificaţi cinci factori de risc ce favorizează suicidul:

• Incapacitatea sau nerespectarea voită a propriilor standarde de viaţă;
• Condamnarea propriei persoane pentru nerespectarea standardelor;
• Experimentarea emoţiilor extrem de dificile;
• Evitarea planurilor de lungă durată;
• Dezinhibarea;

Mda...ce să zic? S-a făcut lumină-s sat şi m-am lămurit buştean! Mă gândeam că d-aia sunt experţi, să vină şi ei cu ceva să rupă gură târgului, nu să ne sublinieze evidenţele! Da' ce să te mai faci? Doar e la mintea cocoşului că nu ţi-ai pus în gând să te omori de veseli ce eşti, în puii mei! Normal că te confrunţi cu dezamăgiri şi emoţii puternice, indiferent de starea socială pe care o ai şi care, din exterior, poate fi invidiată!! În general, când oamenii îşi doresc ceva, văd numai partea pozitivă a lucrurilor; dar după ce au obţinut, ca un făcut, remarcă doar neajunsurile! :)) 

Tot conform statisticilor, "rata de sinucidere este mai mare în ţările în care există un nivel de trai mai ridicat, precum şi în statele în care se promovează libertăţile individuale". Sau cum ar zice cineva: "Băi, tu nu mai poţi de bine şi-ţi dai foc la valiză!" 

Întrebare: Dacă ai bifa toţi factorii de risc dar locuieşti într-o jerpelitură de ţară şi totuşi trăieşti zi de zi şi ceas de ceas, cum mă vezi şi cum te văd - înseamnă că nu te-ai sinucis din lipsă de bani? :)) Ce tare! "M-am săturat şi-mi vine să pun capăt zilelor, dar nu am bani nici măcar de-o frânghie!" Lasă frate, nu dispera! Ia sticla şi bea...tehnica îţi sare în ajutor! Paraaaaaaaammmmmm: Spânzurătoarea wireless!

  

Ce zici de asta? Te aşteptai la aşa ceva?? :))

Sinuciderea este un subiect delicat şi personal. Dar după mintea mea, e o minciună. Nu îmi inspiră nici curaj, nici laşitate, nici măcar milă. Doar prostie, în cea mai pură formă, un gest condamnabil şi hilar în tragismul lui. Trecând peste interdicţiile bisericeşti şi satana care te împunge o veşnicie cu furca-n cur (chestiuni ce din nou, sunt înţelese şi acceptate de intimitatea fiecăruia, după bunul său plac), mă gândesc aşa: bine, am înţeles: Of, inima mea. Văleu, văleu, văleleu!

Când eşti singur cuc pe o insulă pustie, mai treacă meargă! Nu ai pe cine iubi, nu ai cu cine vorbi. Dar când ai familie, copii, ce mai faci? Laşi bilet? "Dragii mei, iertare; am plecat, pt că trebuie. Vă iubesc" Căcat! Tu scapi în câteva secunde, alergi la loc luminat, la loc cu verdeaţă, de unde a fugit întristarea şi amarul. Uraaa!!!! Minunat! Iar pe proştii pe care zici că-i iubeşti îi laşi să sufere tot restul zilelor. Păi ce treabă-i asta?? Aşa cum înţeleg eu, iubirea cicatrizează tot. Nu şterge cu buretele, doar transformă în nimicnicii nişte chestii care de cele mai multe ori aşa sunt: nimicuri. Indiferent ce probleme sunt, când iubeşti priveşti lucrurile de deasupra ta, unde găseşti o oază de linişte, o altfel de lume. Nu distrugi viaţa nimănui - soţie, copil sau părinte, indiferent ce inundaţie de emoţii puternice te încearcă. Nu îţi bai joc de ei în halul ăsta!

Aşa că...toată stima pentru Robin Williams, cât a fost în viaţă. A fost o capacitate, un talent. Şi un mare prost, pentru că nu a fost în stare să îşi deschidă sufletul în faţa celor care spunea că îi iubeşte. S-a înecat ca ţiganul la mal.

Asta e, se mai întâmplă.

Păcat că se întâmplă aşa ceva.

Normal în anormal

Nu ai cum să nu îţi placă petrecerile. Ce nu ar fi de plăcut? Muzică, voie bună, oameni relaxaţi...petrecerile sunt ca o evadare din cotidianul stresant şi mereu grăbit. Enervant, însă, este faptul că petrecerile nu mai au de mult caracterul acela de sărbătoare, odihnă şi de liniştire a spiritului...au devenit ostentative, frecvente şi mai ales, fără motiv. Sunt mai dese ca bălegile pe-un izlaz cu vaci păscând, mai grosolane ca gropile în şosele mioritice, mai fără rost decât chiloţii cu glugă! 

E teroare, pe cuvânt de cercetaş! Cum o dai, cum te întorci, tre' să calci pe unii care petrec! Uraaaa!!! A fătat pisica! Mărşăluim pe stradă...PARCIIII!!!! Am mai dat gata încă o carte din literatura obligatorie a copilăriei!  Mărşăluim pe stradă...PARCIIII!!!! Am încheiat un rahat de liceu!  Mărşăluim pe stradă...PARCIIII!!!! Băga-mi-aş picioarele! Bă, e un liceu amărât, nu e Oxfordul de pe Lună! Dacă eşti în stare să mergi pe stradă şi să ţii un creion în mână, numai să nu vrei, şi nu termini liceul! Ce atâta nebunie şi destrăbălare? O pizza şi un suc de marcare a momentului, nu mai ajunge? De ce trebuie să paralizezi tot oraşul, că ţi-au mai trecut ţie patru ani din viaţă?

Am înţeles...te desparţi de nişte oameni (dragi), alături de care ai mâncat, ai respirat, ai învăţat să  fii om. Se încheie copilăria, păşeşti într-o altă perioadă a vieţii...drept urmare, purcezi cu avânt patriotic la transmis de urări, oracole, tricouri cu dedicaţii, felicitări şi cursuri festive. Simplu, nu? Dar să ieşi în stradă?? Hai mă...chiar aşa?

De fapt, ce să mai zic? Ca şi multe altele, este o chestie pe care am importat-o te miri de pe unde. C-aşa-i românul: dacă îşi bagă cineva deştu-n dos, nu trebuie să imite întocmai şi la fel? Păi n-am înţeles...noi suntem mai proşti?? Suntem şi noi ca şi ei...doar că. :))

Vaaaaaaaaiiiiii...mi-am adus aminte! Marşul Gay, frate!  Uaaaa....să vezi acolo adunătură!! Bă, dacă-i creai p-ăia în laborator după reţete identice, tot se mai scăpa vreunu mai destupat la minte! Dar ei, nici o şansă! Toţi o apă şi-un pământ! Era unul cu-o faţă de milog, imaginea grupului, probabil...am râs de mă dureau şi buzunarele de la piept!! Mai dădea şi interviu, să-l vadă lumea la tv - pe principiul "nu contează cine sunt şi ce spun; apar la tv - am dreptate!"

Şi-apoi servea numai d-alea grele, pline de substrat şi accent inteligent: "Noi s'tem oameni normali, s'tem ca şi voi; doar că...avem altă orientare sexuală"

Bă, eşti prost??

Nu, hai să o iau altfel: normalul nu este dictat de majoritate, ci de natural. Adică: un bărbat cu barbă, e normal - că aşa l-a construit pe el natura, să aibă barbă. Dar dacă un bărbat poartă cupa D la sutien, să-mi trag pălmi, asta nu mai e normal. Bărbatul nu are ţâţe, în puii mei, că nu el alăptează copilul! Ţâţe are mă-sa, că ea trebuie să aibă!

Aşa-i şi cu homosexualitatea: de la natură suntem creaţi să formăm cupluri bărbat şi femeie. Aşa e natural, aşa e normal. Aşa iese copilul, aşa se multiplică specia. Că mai sunt şi deviaţii...sunt, dar nu poţi spune că sunt normale. Pentru că dacă erau, trebuia să se inventeze şi absorbante masculine, pentru când e machomenul la ciclu. Ia ziceţi, au apărut?? Că nu am fost la ultimul târg de inventică...

În altă ordine de idei, sexul ţine de intimitate. Nu trebuie să ştie nici vântul şi nici pământul ce face omu' în dormitorul lui cu nevasta/amanta/girlfrenda/oricine. Acuma, că s-a întâmplat deviaţia, asta e. Dar stai în banca ta şi nu-mi baga pe gât concepţiile tale! Indiferent de ce ai vrea să crezi, legile naturii nu se schimbă. Nu poţi să faci din rahat bici şi să mai şi trosnească!

Şi acum să revin la şeful de grup. Execut o mică analiză pe textul declaraţiei:

Când eşti normal, nu mai simţi nevoia să îţi strigi normalitatea, pentru că nu are rost să spui ceva evident. Dacă toţi respirăm, are vreun sens să facem Marşul Respiratului? "Suntem normali, respirăm ca şi voi". ..du-teee mă! Chiar aşa??Văzându-te aşa viu pe stradă, ultimul lucru care mi-ar fi trecut prin cap era că respiri! 

Dar ăsta ce face?? Iese în stradă şi-mi zice că e normal...ceea ce este anormal, tocmai datorită demonstraţiei de mai sus!!

Mai departe. Când într-un grup introduci noţiuni de genul "NOI" şi "VOI", s-a dus pe apa Sâmbetei toată integrarea. Din start admiţi crearea de bisericuţe, funcţie de afinităţile fiecăruia. Caz în care am o nelămurire: Mai precis, în care VOI vreţi să vă integraţi? Aşa, pe rând, cu fiecare, sau în grup compact? 

Şi finalul apoteotic: măi...mititeii sunt oameni ca şi noi...şi vreţi un premiu, sau cum? 

Aaaa...păi e mişto! Aproape că-mi vine să plâng! Şi Hitler era om ca şi noi, doar că. Şi Stalin...Râmaru..Erau toţi oameni, doar că. Aici e problema...doar că-ul. Toţi ăştia şi-au depăşit spaţiul personal şi au invadat socialul..exact cum fac homosexualii acum. Revin şi spun: viaţa intimă se numeşte intimă pentru că e intimă. Nu? 

În facultate am avut un coleg homosexual. Mi se rupea. Eu nu-l frecam la creieri cu cine mă culc eu, el nu mă freca la creieri cu noile lui cuceriri. 

Treaba lui ce făcea după ce închidea uşa dormitorului...putea să aiă harem! Cirezi de animale, nu ştiu! La un moment-dat, dădea socoteală pentru alegerile lui şi nu e treaba mea. 

Dar în societate, era normal...făcea tot ce făcea un om ca toţi oamenii. Era discret şi cu bun simţ...dar astăzi nu mai există discreţie şi nici bun simţ. Cică totul e normal. Ete na! Chiar totul, totul?

Aşa că da: mi se pare o cretinitate grosolană, idioată şi tembelă să ieşi în stradă şi să înştiinţezi planeta cu cine ţi-o tragi tu. Şi dacă o faci, ce speri să obţii? 

Bottom line: nu sunt împotriva homosexualităţii. Nu sunt de acord cu ea, nu am tangenţă cu ea, nu o consider normală. Dar există. No, treaba ei, să stea la scara ei! Nu o pot anula eu şi nici nu aş da o lege, să ard pe rug toţi homosexualii. Or avea şi ei rostul lor pe planetă...

Însă, în momentul când se încearcă să mi se bage un rahat pe gât pentru că de fapt este o bomboană, dar nu ştiu eu...e o problemă. Şi-atunci da...aş interzice Marşul Homosexualilor. 

Complet şi definitiv.

Pocinogul steagului

Oszkar Fuzes, ambasadorul maghiar la Bucureşti, a avut ieri mai multe intervenţii la televiziunile de ştiri declarând, printre multe altele, că ar fi bună o schimbare în Constituţia României, astfel încât, în loc de "stat naţional" să apară "stat multinaţional": "Este vorba de o minoritate naţională foarte importantă, care are drepturi să îşi păstreze identitatea. Dacă secuii simt nevoia să folosească steagurile sau simbolurile naţionale, nu înţeleg de ce acest lucru ar fi împotriva intereselor României. Dacă minoritatea maghiară sau secuiască nu poate să se simtă acasă, să se folosească de mijloacele de identitate, în acest caz lucurile nu merg bine, nu văd de ce steagul nu poate fi folosit în locurile publice". Oszkar Fuzes a spus că îşi asumă în totalitate declaraţia lui Nemeth Zsolt şi susţine toate formele de autonomie pentru minoritatea maghiară .

Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe, George Ciamba, i-a transmis ambasadorului Ungariei la Bucureşti, Oscar Fuzes, preocuparea faţă de declaraţiile şi demersul lansat de secretarul de stat în MAE ungar Zsolt Nemeth, vizând interzicerea arborării steagului secuiesc pe clădirile publice din România, şi a solicitat stoparea iniţiativelor de acest gen.

www.bursa.ro/

Ok...e rost de scandal, mă bag şi eu! De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, chiar mi-era dor de o chelfăneală d-aia sănătoasă...No, hai să-ncepem!

Ţin să menţionez de la început că patriotismul meu este extirpat de mult, nu se mai găseşte nici măcar în urme de contaminare. Ştiţi compoziţia aerului? 78% azot, 21% oxigen, 0.03% dioxid de carbon, 0.9% argon şi restul, urme de neon, heliu, metan, hidrogen, dioxid de sulf şi kripton. No, la mine nu există secţiunea "şi altele". Sunt eu, om ca toţi oamenii, definit de nişte caracteristici principale şi atât. Punct! Patriotismul nu există nici măcar sub forma unor molecule accidentale. Zici că am crescut în vidul cosmic, sunt complet steril, total detaşat de orice reprezintă ţara asta, acum şi-n pururea şi-n vecii vecilor. Pur şi simplu, mi se fâlfâie. Nu ştiu de ce, dar asta e situaţia şi nu văd de ce m-aş chinui s-o schimb.

Pe de altă parte, mă amuză foarte tare imbecilitatea. Aşa că o mai remarc din când în când, să râdem, să ne simtem bine.

Subiectul principal de pe agenda de zi: scandalul steagurilor. Nu intru în amănunte, că nu am chef. E hilar, însă, siajul grotesc pe care îl lasă-n urmă o asemenea cretinitate. Un prost bese o porcărie şi o ţară întreagă sare să amişune, să nu cumva să piardă ocazia. Serios de nu mă-mprăştii de râs! Avem cel mai gunoi de ţară, unde te beleşti în cot şi trei zile mai târziu eşti dus cu fanfara la groapă, unde pe Stat îl doare-n cur de cetăţean - şi nici acolo, că-i tare nasol, unde copiii mănâncă pâine cu noroi ca să nu moară de foame şi unde sistemul educaţional a ajuns să fie mai prost cotat ca un sul de hârtie igienică, dar de câteva zile în media se discută aproape continuu de nişte zăbăuci care s-agită ca sifonul că vor să-şi atârne la gard o zdreanţă în culori, altele decât restul lumii.

Aham...deci aşa stă treaba! Băi..unguraş*! Tu bozgore, ia fă-te cu urechea-n coa', că avem ceva de vorbit! Frăţică, ce nu-ţi convine? Du-te-n intimiteatea bordeiului din dotare şi atârnă-ţi pe pereţi ce-ţi dictează muşchiul capului când se-ncordează el la capacitate maximă! Garantez că nu te bagă nimeni în seamă! E casa ta, eşti stăpân în ea, mi se rupe! E greu?

Vrei mai mult? Tăticule, ai ghinion! Ai tu erecţie şi te simţi în vână când îţi fluturăceşte drapelul ungar pe fiecare clădire, ghinion... Ce să vezi, acilea nu prea eşti în Ungaria. Nu-ţi convine, du-te-n Panonia mă-tii şi fă ce-oi vrea. E atât de simplu. 

În altă ordine de idei: stat multinaţional, un căcat! Populaţia SUA este formată din toate naţiile pământului, de la germani, irlandezi şi englezi, până la indieni, italieni, chinezi, japonezi, filipinezi şi orice! Cred că dacă te uiţi mai atent, găseşti şi pignei şi neanderthalieni p-acolo! E mall, frate! Dacă ai nimerit raionul potrivit, găseşti orice te-ai putea gândi vreodată în viaţa asta şi în reîncarnările viitoare. Da' să-mi trag palme, la ei nu am văzut atâta scandal...nu se pune problema statului multinaţional, nu există tăbliţe bilingve la bornele kilometrice şi nici examen la limba maternă. Eşti în America, respecţi legea americană. Faci scandal? Uite colo graniţa; vrei un mare şut în cur să nu rătăceşti direcţia?

Minoritate importantă...În Italia, am impresia că românii au devenit o minoritate importantă. În Spania la fel. Ceva îngurguţări p-acolo? Să-mi bat calul de-am auzit...şi chiar dacă mai plec din când în când de pe planetă, tot rămân conectat la fluxul vieţii cotidiene. Deci, unde-i baiul? 

Băi copii, nu vă mai agitaţi atâta că vi se sparge vro venă pe la cap şi daţi în alte alea!

"Dacă minoritatea maghiară sau secuiască nu poate să se simtă acasă..."...da cine-i încalecă, de nu se pot simţi acasă? Le pune cine sula-n coaste să-ţi piardă identitatea? Bă, voi n-aveţi probleme şi vă umpleţi viaţa cu toate căcaturile, ca să avveţi senzaţia unei existenţe tumultoase? Dă identitatea că te spag, mânca-ţi-aş pana ta de şmecheraş! Aşa? Sau cum, că nu pricep!

*îmi cer scuze faţă de colegii, profesorii şi prietenii unguri, sunt oameni de toată isprava. Nu vreau să generalizez, pt că nu am de ce. Nu am tendinţe extremiste şi nu înţeleg avântul patriotard...iar în scurta mea expunere mă refer expres la aceia cărora li s-a urât cu binele şi ies în frunte, ca păduchele, pentru nişte tâmpenii. Viaţa este din ce în ce mai oribilă şi din când în când se trezesc unii să dea din coate că se simt linşaţi şi terfeliţi la mândrie, că nu li se bălăngăne în ochi culorile care îi stârneşte pe ei la orgasm.

Să-mi bat calul, asta e ca şi cum îţi arde casa şi tu te dai de ceasul morţii că nu mai ai bigudiuri să-ţi faci părul permanent!