Prizonier

În ultimul timp am reînceput să scriu. Semnalam, după capul meu şi propria percepţie, nebuniile oamenilor...reacţii, fapte, întâmplări care nu îşi au locul într-o societate normală. A înnebunit lupul! S-a ţicnit lupul! S-a prostit toată planeta! 

Cum? Chiar aşa, toată, toată? "Da...toată, de la un cap la altul, de la mare la mic şi de la mic la mare!". Sinucideri, crime, violuri, găleţi cu apă turnate în cap pentru eradicarea sclerozei, copii de plastic, oameni mereu singuri, dar permanent cu iubirea în gură, săraci care nu au ce mânca dar se calcă în picioare când se dă promoţie la iphonuri, tigăi şi bormaşini. Disperaţi pe bandă rulantă...nebuni peste tot. Nasol, ce să zic? 

Doar că, din mila lui Dumnezeu şi cu aportul părinţilor, vieţuiessc aici, în puii mei! Îmi place, nu îmi place...nu e ca şi cum mă urc în maşină şi plec spre zări mai bune, pentru că nu am unde! Iar teleportarea nu e inventată încă, să mă pot duce de chiaun în sălbăticia marţiană!

No, dar am greşit. Sunt exact ca în bancul acela: un nebun merge pe contrasens. Care unul, că-s cu zecile!

Mie scârbă de lumea asta. Şi nu pentru că este ea nebună...ci pentru că eu sunt nebunul. Am crezut în idealuri, în norme de conduită. Am vorbit despre normalitatea cea naturală, nu despre cea confecţionată de societate. Despre iubirea ca ideal, în comparaţia cu cea practicată din ce în ce mai des, ce depinde doar de mărimea buzunarului. Am scris despre oameni liberi, condamnând indivizii subjugaţi de rândul lumii, reclamă, trend, tehnologie, uneori chiar religie. 

Şi după ce am luptat ca un catâr, pierzînd cu fiecare luptă şi o părticică din mine, am înţeles: sunt un prost! Omul este o fiinţă ipocrită. Cu idealuri înalte, dar cu nevoi animalice şi spirit de turmă. Vrei să pari deştept, să impresionezi? Slobozeşti pe gură dictoane de înaltă conduită morală, Nu are nici o importanţă că apoi le contrazici prin fapte. Vorbeşti despre lucruri abstracte, deplângi soarta omenirii înglobată în noroiul prezentului, eventual glorifici trecutul sărac, dar curat. Şi apoi te afunzi în haznaua colectivă.

"Fii tu însuţi", "Gândeşte liber"...până apare noul model de telefon pe care toată lumea îl are şi e în vogă, deci trebuie să îl ai.

"Când cineva te vorbeşte de rău, bucură-te; te invidiază pentru că eşti înaintea lui". Şi te bucuri...până te întâlneşti cu persoana respectivă şi îţi bagi toate bucuriile în neamul mă-sii. Sau a lu' tac-su. Sau mă rog...cum îţi vine la gură pe moment.

Mai vreţi? Că-i facebookul plin de căcaturi d-astea inteligente, mega-sharuite  şi arhi-likeuite. Cuvinte goale, aspiraţii utopice. Teoretizări ale unei realităţi mizere.

M-a uimit întotdeauna societatea prin diversitatea ei. Şi prin discrepanţa dintre cuvinte şi fapte...dorinţe şi acţiuni. Chiar m-a revoltat..şi am scris despre asta. Vrei iubire necondiţionată...dar cu temelie solidă pe un porcoi de bani. Vrei înţelegere şi apreciere..dar nu o acorzi. Vrei egalitate...dar doar cu păturile superioare. Vrei linişte şi ordine, dar susţii haosul şi dezordinea. Vrei libertate, dar nu te poţi pune contra rândului lumii. 

De curând am citit un articol despre preoţii din Botoşani, care au cerut înlocuirea unor umbrele decorative pe motiv că erau multicolore, un simbol al homosexualităţii. Desigur, s-au inflamat mulţi, care preoţii fac şi dreg într-o societate teocratică şi primitivă. Măi...acuma nu ştiu ce să zic, dar s-ar putea să fi avut dreptate. O societate modernă nu înseamnă după mintea mea o debandadă generală, ci un loc în care eşti liber să faci ce vrei, atâta timp cât nu îmi încalci mie libertatea. Iar apelarea la subconştient...cam nasol! Ici un curcubeu...nu-i bai. Dincolo altul...mare lucru. Apoi apare gayul, cu curcubeul în piept. Normal, deja eşti obişnuit. Sau nu? Mă întreb şi eu aşa...dacă ceva este normal, de ce te mai dai de ceasul morţii să fie acceptat de colectivitate?

Uite ce zic: hai să decorăm oraşul cu svastici, un simbol aducător de noroc! Templele indiene sunt pline de ele, hinduşii le folosesc chiar şi în căsătorii. Deci...ce e rău în asta? Apoi, după o vreme...na, că apar neo-naziştii. Ia-o p-asta şi înghite-o cu toată familia!

Sau alt articol, despre tatuaje. O idee, susţinută prin câteva zeci de păreri: Cât de naşpa sunt privite persoanele tatuate, cât sunt de discriminate şi ce bine e să trăim undeva în care omul este acceptat după ce poate, nu după cum arată. Toleranţă fără margni, desigur....atâta timp cât o persoană tatuată nu vrea educator la grădiniţă. Cam aiurea, ce exemplu pozitiv ar da copiilor? Păi cum, ce exemplu? Cel al unei societăţi moderne! Sau, poate, la relaţii cu publicul, unde este important aspectul fizic plăcut. 

...şi, apoi, iar iubire...neîngrădită, necondiţionată, ideală. Şi plină de balast, că doar mallurile nu pot să rămână fără clienţi. Sau de alte condiţii minimale, dar esenţiale.

Vorbesc mult, scriu mult şi prost. Ca un nebun.

Nimic nu se schimbă. Totul este degeaba, nu are nici un rost.

Cum arată o lume fără reguli, fără standarde, fără vârfuri, fără idealuri şi fără Dumnezeu? Fix ca a noastră. 

Uneori mi-e scârbă că sunt om...iar acum, scârba atinge apogeul. Blestemul cel mai cumplit este, însă,  că nu pot face nimic să rezolv asta. Nu am unde fugi, nu am unde mă retrage. Nu am o baghetă fermecată care să mă transforme şi vierme de mătase.