Cauză şi efect în viaţa de zi cu zi

V-aţi întrebat vreodată care este rostul evenimentelor care ne traversează viaţa? De ce se întâmplă ceea ce se întâmplă?

Mda...ia uite-mă şi pe mine cum am descoperit focul! Păi normal că v-aţi întrebat! Fiecare om îţi pune această întrebare la un moment dat, unii mai devreme, alţii mai târziu. Dar cu toţii o facem, în cele din urmă. "Cum, de ce şi pentru ce? Ce rost au toate astea?"

Orice posibil răspuns nu este foarte evident şi de cele mai multe ori se trage din religie. Hinduşii spuneau că totul începe atunci când trebuie să înceapă şi se termină atunci când şi-a îndeplinit scopul...pentru că totul este conceput doar pentru propria noastră evoluţie. Sau că totul nu este decât o răscumpărare a faptelor din vieţile trecute, ceva datorii karmice şi alte chestii d-astea din arealul mafiei bancare. Apoi, de-a lungul istoriei, a apărut şi scurtătura: totul se întâmplă cu voia Domnului, din voia Domnului şi doar pentru propria noastră evoluţie. Pentru că, nu-i aşa, suntem fiinţe de lumină, crâmpeie de spirite superioare care prin diverse combinaţii ale universului, sau doar pentru că ele însele se plictiseau în minunăţia lor, au decis să se întrupeze ca oameni, pentru a le mai trece eternitatea.

Nu ştiu ce să zic....o secundă am simţit nevoia de a achesa la toate aceste teorii - din comoditate, presupun, şi mai ales pentru că sunt momente când viaţa te doboară şi ca să-ţi păstrezi creierii întregi, trebuie să speri că finalitatea unui rahat nu este duhoarea, ci parfumul de trandafir. Sau cum mai zice românul: "Tot răul spre bine."

Ştiu, ştiu...pare hazliu, dar repet: sunt momente în viaţă când trebuie să crezi asta, ţi-o repeţi neîncetat, încrâncenat...pentru că alternativa este să porneşti hăulind peste dealuri, fluturând steguleţe colorate.

Problema e că personal nu sunt mulţumit cu nici una dintre explicaţii. Că la sorginte 'om fi macaci scoborâţi din frunzişul copacilor, frânturi de stele sau mini-zei, habar nu am şi nici nu cred că e prea interesant. Cert este că suntem "alive and kicking" - cum zice broadăru american - iar viaţa e plină de diverse momente sau oameni, care vin sau pleacă. De ce? Care este scopul lor? Cred că în principiu, nici unul...doar să ne mai treacă de plictiseală, să nu zicem că trăim degeaba.

Multe, majoritatea lucrurilor care ni se întâmplă zi de zi sunt pur întâmplătoare, rezultatul propriilor acţiuni, ale cerinţelor sociale şi ale trendului. Simplu.

Acum ceva timp era o mare, foarte mare frenezie cu provocarea găleţii cu gheaţă. Brusc, societatea a descoperit că pe planetă bântuie boli foarte grave şi fără remediu...deci, hai frate cu găleata! Aveai, n-aveai treabă, dacă nu-ţi turnai în cap apă cu gheaţă - operaţiune filmată şi distribuită internauţilor, desigur, că altfel, la ce papucii calului ne mai apucam? - nu erai om în deplinătatea facultăţilor mintale. "Haoleu,  cum aşa ceva?? Ai inimă să laşi bieţii bolnavi să moară?" Atât m-au frecat la cap cu găleata că mai aveam numa un milimetru şi făceam pocinogul:  "Bă, ia adă 'ncoa butoiul cu gheaţă că m-am enervat! Hai mai repede, până nu moare lumea de toate boalele!"

Aşa...dar timpul a trecut. Şi privind retrospectiv, nu pot să nu mă întreb: ce s-a ales de asta? A dispărut scleroza laterală din dicţionarul medical? Teoretic aşa ar trebui, că nu o mai menţionează nimeni. Era o vreme când dacă mă ascundeam în cavou şi-mi puneam şi cruce la căpătâi, ca să fie acoperirea completă, tot mă găsea cumva provocarea găleţii...acu nu mai aud nimic de ea, zici că a fost stârpită de pe faţa pământului! Mişto, ce să zic? Deşi nu aş putea să pariez pe asta..

Păi şi atunci? Nimic. Socetăţii i se rupe de bolnavi...atâta că, la un momentdat, era de bon ton să pari interesat. Ceva cam ca pantalonii evazaţi: era o vreme când erau în vogă, acum nu mai sunt. Mare schemă!

Iar moda asta a iscat pasiuni, tragedii, aplauze şi ruşine. Nu a fost nimic supranatural aici.

Cu câteva zile, citeam o ştire bombă: "S-a confirmat! Selfiurile au efect dăunător asupra sănătăţii!" Ete na, îmi zic...păi cum aşa ceva? Da' ce, selfiul te iradiază radioctiv, să beculeşti în întuneric ca licuriciul şi să-şi dai duhul la venirea zorilor?? Au inventat ăştia aparatul care scuipă venin de păianjăn şchiop când te tragi în chip? De unde până unde îţi face rău la sănătate? Că nu-i ţigară s-o fumezi, nu-i drog să-l tragi pe nas şi nici nu-ţi provoacă sarcini nedorite. Dar...ce să vezi...provoacă moarte! Ha Ha Ha!!! Numai aborigenii se temeau de aparatul de fotografiat, că le fură sufletul!

Şi-apoi citesc...că îmi rodeam unghiile de curiozitate şi deja trecusem la cele de la picioare, că la mâni le gătasem.

...iar după două minute era zen, complet iluminat: cică selfiul provoacă moartea, dar numai dacă eşti prea prost. (Pfiuuu, bine că nu mă încadrez!!) Spre exemplificare se dădea cazul unei adolescente din România, care vrând să fie cool şi să-şi ia multe likeuri, s-a urcat pe tren să se pozeze şi s-a curentat. Paraaaaaammmm...

Sau alt adolescent din America, care vroia să-şi facă selfie în timp ce conducea...doar că a între timp a intrat cu maşina într-un stâlp şi s-a făcut zob! (sunt curios câte like-uri şi-o fi luat la fotografie, până la urmă)

Sau o tânără din Rusia, care a găsit un pistol pe un birou şi a vrut să fie bestială, într-un selfie cu pistolul la cap. Doar că a păţit ca ăla: "Am vrut să-mi fac o poză şi am apăsat din greşeală pe filmare"... No, fata cu pricina a apăsat din greşeală pe trăgaci. Şi eu ce să zic la faza asta? "Păcat... ...ieşea o poză foarte frumoasă. Păcat...ce să faci, asta e! Fraier!"

Concluzie: selfiul dăunează grav sănătăţii şi poate provoca moartea. Numai că nu selfiul...ci omul! Prostia! Şi prin extensie, moda şi dorinţa de a rupe gura târgului cu ceva ce nu există în realitate! Ceea ce, pe undeva înţeleg...deci:

Măi oamenilor!! Hai, toată lumea atenţia la mineeeeeee....păsărica....!!!!! Uite colea idei tari de selfie...garantez un succes garantat. Sunteţi pe frecvenţă? Nici un mişcă nu mai mişcă, care mişcă, mişcă mort! Ochii şi urechile la mine, să vă luminez! 

Vreţi să stea mâţa-n coadă şi să curgă likeurile ca apa la robinet? Faceţi un selfie cu capul lângă roata de tren în mişcare. Sau...în cădere liberă de pe un bloc de măcar zece etaje! Sauu...cu o mână pe un reşou. Saauuu...ia, ia, că asta-i splendoare-n iarbă! Selfie cu capul în gura unui tigru înfometat! 

Tare sau ce? 

Faceţi cum vă învaţă tăticu vostru şi vin like-urile...pfuai de mine...Bam! Bam! Bam! Ca dungile pe zebră!

Bine, sincer să fiu, n-am priceput niciodată care este rostul like-ului...adică ce-ţi foloseşte mai concret, că nu-ţi dă nimeni nici măcar o brânzoaică pe el. Păi şi atunci? Te-ai pozat...aşa şi? Nu pricep cu ce e mai prejos cineva cu 10 like-uri faţă de cineva cu 1000 de like-uri. În afară de mândria "Mamă, ce mişto sunt!", ce se mai intâmplă? Se dă şi-un premiu în bani? Îţi crează Bote o linie de chiloţi cu glugă? Te pictează pe frontispiciul budei? Primeşti diploma de cetăţean de onoare al ogrăzii? C-apoi nu înţeleg de ce toată lumea aleargă atât de căpiată după extraordinar.. Cu normalul ce s-a întâmplat, unde a dispărut? Cum de toţi se chinuie să fie cât mai diferiţi, cât mai nonconformişti şi sfârşesc prin a fi la fel în unicitatea lor?

De ce, de ce, de ce. Pentru că aşa vrea Dumnezeu? Pentru că aşa vrea karma? Sau pur şi simplu din cauza modei? Legea băgării deştului în fund...bagă unul, bagă toţi!

(Cred că mai degrabă, asta)

De fapt, dacă stai să analizezi, ajungi la concluzia că în cele din urmă, oamenii sunt doar fiinţe ipocrite. În capul lui, fiecare este singular, pulsând de profunzime şi mereu gata cu o vorbă de duh. În realitate, viaţa este o împletire de nevoi personale şi de grup. Iar asta se vede cel mai bine în dorinţa de a fi "în rândul lumii", iar mai apoi în manifestarea dragostei.

Pe hârtie, iubirea este o binecuvântare, starea care te apropie cel mai mult de divinitate. Porneşte din suflet, nu ţine cont de vorbe, de impresii, de timp şi spaţiu, de vârstă, stare materială şi orice aspect exterior. În realitate, însă, ea pare că porneşte din lucruri mult mai pământene şi în cele din urmă, este doar un contract de vânzare cumpărare. Am mai scris despre asta, dar parcă niciodată nu e de ajuns. Mi-am luat palme şi scuipări în obraz, dar cu cât mă gândesc mai mult, cu atât înţeleg că iubirea, ca fenomen imaterial, este o stare trecătoare. Un strănut...ce vine, te ţine şi trece. Nu stă la baza universului şi nu e indestructibilă. Este o pasiune de moment, o nevoie. Pur şi simplu, sunt clipe din viaţă în care vrei să mângâi pe cineva, să ţi se răspundă. Sau să vorbeşti cu cineva. Simţi nevoia unei apropieri emoţionale sau a unei îmbrăţişări sau a unui sărut. Când găsim persoana care acceptă nevoia asta, apare ceea ce denumim generic "iubire". Doar că nu este veşnică. Vine şi trece... Ce îi dă dimensiune temporală este doar un ritual de vorbe. Întâi o simplă promisiune, apoi dacă lucrurile avansează, iei ca martor cea mai fiinţă abstractă şi  - din nou - promiţi cu vorbe că te ţii de sentimentul acela. Chiar şi când va trece.

Fără hotărârea raţională de a-ţi respecta cuvântul dat, iubirea este mai fragilă ca un bulgăre de zăpadă aşezat pe o plită încinsă. Da, porneşte de la o stare emoţională pură şi are intenţii bune...dar aşa cum drumul spre iad este pavat cu intenţii bune  şi puritatea iubirii subzistă pe lucruri concrete, complet mizerabile. Cerere şi ofertă - de obicei starea materială şi educaţie, părerea lumii şi o mulţime de alte milioane de detalii, care mai de care mai nesemnificative decât celelalte: mănânci în pat, eşti o persoană mai dezordonată sau prea ordonată, stai într-un fel anume pe scaun,, nu ai ştiut să te comporţi într-o anumită situaţie dată...nimicuri d-astea. Şi din nou starea materială...pentru că ea acoperă absolut orice diferenţă posibilă şi închide gura oricui, înger sau demon. Chiar dacă nimeni nu recunoaşte asta decât cu jumătate de gură.

Trăgând linie, iubirea s-a transformat într-o o listă cu cerinţe de bifat. De ce? Habar nu am şi nimeni nu ştie...cert este că aşa se face şi doar asta contează.

Şi-apoi d-aia ne ducem cu toţii de râpă - şi sincer, chiar mă bucur că se întâmlă asta. La mai mare!

Recent, am fost pus în situaţia de a scrie un îndemn pentru tinerimea de pretutindeni. Ceva gen "Tineri din toate ţările, uniţi-vă-ţi! Ahuu! Ahuuuu!  Ahuuuu! This is Sparta! Pe aici nu se trece!".

Doar că logic, nu puteam scrie aşa ceva...mă bătea lumea cu pietre, că-mi bat joc de ea. O soluţie ar mai fi fost să zic "Mănânci, bei, mesteci Orbit", "Viaţa-i scurtă, gustu-i lung" sau "Stau cu gaşca pe o bancă, stau cu ea la soare" - ca să îndemn poporul la relaxare şi hodină. Ceva cu Justin Bieber nu se mula pe context...Aşa că am scris şi eu ca mireanul pe o coală A4, cât de artistic m-a dus capul: "Bucuraţi-vă de fiecare clipă şi preţuiţi esenţa, nu doar forma lucrurilor. Numai aşa lumea se va schimba". Nu-l bat pe Eminescu,  dar chiar cred că fericirea ca stare diafană plutind aiurea prin univers nu există, ea ţinând doar de alegerea personală. Cât despre partea a doua a mesajului meu...chiar e simplu. Atâta timp cât viaţa asta curge după trend şi mituri sociale gen "bărbaţii-s de pe Marte şi femeile de pe Venus", gura vreunui prost care se bagă în seamă să dea sfaturi de valoare când nimeni nu i le cere sau acoperirea nevoilor materiale cu o spoială de profunzime emoţională, ea va fi din ce în ce mai mizerabilă şi mai plină de contradicţii.

Aşa cum este acum...pentru că noi nu ştim ce vrem şi mai ales nu ştim ce facem. Suntem doar o masă amorfă, condusă de instincte primare şi "gura lumii". Iar asta nu este ceva karmic, un rahat menit să ne urce pe scara spiritualului sau voia Domnului. Este doar un rahat

Curge muciu

Mare, mare frăsuneală cu arestarea Elenei Udrea şi mai ales cu gestul şocant pe care l-a făcut. Comentarii si discutii, dezbateri, imagini în buclă. O filmare  de 15 secunde cu Udrea încătușată este transmisă continuu, câte un sfert de oră.

Ceea ce înțeleg pe undeva...trebuie să recunosc, imaginile astea îmi aduc o satisfacție destul de mare. Parcă simt cum ar vrea să-mi crească o altă inimă în mine, privesc viaţa cu alţi ochi. Nu c-aş avea ceva personal cu sărmana femeie - martirizată pe altarul libertăţii, dar în opinia mea, este un pion important în regimul care ne-a mâncat viețile ca o cangrenă, timp de zece ani.

Un prieten spunea că nu înțelege și nu pricepe de ce Elena Udrea este atât de blamată - doar a dat mâna cu ea și nu e un monstru. Ceea ce nu e, are dreptate; o dă pe la tv de atâta amar de vreme și no...e o simplă femeie, un om ca toți oamenii. Nu un balaur cu șapte capete și gheare ca de dinozaur...are şi ea două mâini, două picioare, cap, urechi, nas...om, în puii mei. Nu monstru. Pentru unii pare chiar o divă, o fantezie erotică; dormeau cu poza ei sub pernă, doar-doar o veni peste ei vreo succubă cu chipul preaminunatei. Alții o văd ca pe o întrupare angelică desprinsă din lumina Celui Preaînalt, o apariție care întotdeauna trebuia întâmpinată slugarnic - cu ode și pupăciuni de mâini. Iar alții, în sfârșit, o consideră singurul om onest din România; Adevărul Suprem, Binele Suprem, Dumnezeul pe pământ și împărțitorul luminii (băsești). Ce mai la deal, la vale... era un Iohannis feminin, făptura care dacă nu ar fi existat, ar fi trebuit inventată.

Nici nu mai conta că salariile erau tăiate iar Elenuța construia săli de sport de sute de mii de euro, pe care oricum nu le folosea nimeni. Nu mai conta că afișa cu ostentație o avere uluitoare, în timp ce majoritatea țării se zbătea în sărăcie. Nu a contat nimic...iar cei care mai vociferau erau priviți ca niște paria, dușmani ai poporului și comuniști nenorociți care se puneau în calea progresului şi reformei.

Vă dați seama că fiinţa asta a candidat la cea mai înaltă funcție în stat și A MAI FOST ȘI VOTATĂ?! A fost crezută și aplaudată la scenă deschisă, apoi sute, mii de cetățeni s-au dus cu toată inima și au zis: DA! Mai rar așa duduie, așa caracter pur! 

Cam cât de...naiv să fii, ca să faci asta?

No, acum curățenia parcă începe să se mai maculeze și încet încet, îngerul a rămas fără aripi. Nasol...dar totuși, neimportant. Deja a devenit o imagine banală cea a unor personaje faimoase cu niște cătușe la mâini, așa că nu mă mai urc în slăvi de plăcere. Mi-aș dori ceva mai concret...judecare, întemnițare și confiscarea averilor.  Uneori mă amuz  foarte tare când îi văd p-ăștia că fac măgării fără număr și apoi, printr-un gest de curtoazie, demisionează onorabil - chipurile, afectați. Nu, nu, nu... ei  nu sunt afectați, pentru că nu mai au reprezentarea reală a vieţii cotidiene. 

E o vorbă mai veche: "Ăl bogat nu crede la ăl sărac." Pentru un om normal, demisia e o problemă. Mare! Fără post, nu ai venit; fără venit,  nu mai ai cu ce trăi, ce mânca. Te taie de la lumină, apă, gaze. Dacă nu te angajezi rapid...degeri! Mori! Iar cum posturile stau pe toate gardurile, zeci mii şi aşteaptă doar să fie culese...ia uite ce minunat e să demisionezi! 

Dar ei, oamenii de genul Udrei, sunt o specie aparte. Demisia nu are valoare, pentru că banii oricum curg. A furat, a delapidat, a înşelat până nu a mai putut. Huuoo...demisia! AŞA, ŞI??? Vă închipuiţi că ăla rămâne muritor de foame? Că începe să sape la şant, sau vinde pită la alimentara din colţ? Ete na! Nu mai e ministru? Las că-i director! Nu mai e manager? E consilier de director, apoi director şi ministru în altă parte! Europarlamentar, şef la cine ştie ce structură închipuită sau preşedinte de asociaţie abia înfiinţată. Mare schemă...

Iar eu sătul de șmecherii care calcă tot în picioare și apoi îți râd sfidător în nas, pentru că știu că nu are ce să li se întâmple. Oameni fără scrupule, care sunt mai presus de bine și rău, care își urmăresc doar propriul interes și propriul câștig. Nu vreau răul nimănui, dar mi-aş dori ca persoanele astea să revină la statutul de om! Băi, ai umblat cu şmangleala-n cucuruz? Marş la beci! Şi când ieşi, să fii ca orice puşcăriaş: "Nene, am ieşit...acum ce mă-sa fac? Ce mânânc şi unde dorm? Cine angajează un infractor? Băga-mi-aş picioarele, mi-am ratat viaţa! Vai, mie, ce nenorocit mai sunt!"

Nu ca un baron revenit din concediu: condamnat 10 ani...Toarnă un bagabeu de-i făcea pantofii şi vindea gumă de mestecat fără chitanţă, scrie o carte-două, ţine un curs de bune maniere, îşi descoperă boli care sunt incopatibile cu regimul de detenţie şi-l vezi că iese după un an jumatate sau doi ani bine mersi, mai gras şi mai rumen în obraji, revenind la fosta limuzină, fosta vilă, fostele afaceri de succes şi fosta viaţă de lux.

...adică, exact ce cred că se va întâmpla cu Udrea. Oleacă scandal de ochii lumii, să închidă gura la proşti...încătuşare pentru camera de filmat, pentru că oricum după colţ o aşteaptă unu' să i le dea jos...apoi niţel foc de paie şi gata. Cine-i femeie de succes şi model pentru societate? Udrea, desigur!

Dar, deocamdată, are purtări uluitoare...Şoc,  şoc! Udrea face gesturi  mafiote: pune degetul stâng la nara dreaptă! Oare ce va însemna? Comunică secret cu mafioţii ei din închisoare...numai Al Capone şi clanu Mararu mai făceau asta!

Şi-apoi să te ţii..cete, cete, vin analiştii militari spărgători de coduri: "Păi din observaţiile noastre, gestul Elenei Udrea poate însemna o avertizare pentru complici, că-i dă în gât. Sau, le transmite că totul e bine, nu vorbeşte şi nu ştie nimic. Sau, cere ajutorul unui prieten...întreabă publicul sau sună un prieten. Sau îşi transmite dragostea pentru un prieten. Sau îi înjură pe duşmani. Sau...sau...sau..."

Ia uite, ce să zic! Băi frate, dar s-a gândit cineva că asta îţi bate joc de noi? Ce şi-o zice femeia: "Cu ce să mai fiu eu în centrul atenţiei? Mă scarpin în cur şi mă uit şăgalnic în cameră...vedem, îşi dau seama ,tălâmbii, ce mesaj transmit?"

No, Udrea s-a scărpinat la nas. Oare ce să însemne? Chiar, ce să însemne acest gest secret pe care îl cunoaştem cu toţii? 

Vorba nepoţeluluii unei prietene: "Ma, curge muciu!". 

Se pune ca explicaţie, sau continuăm aventura descoperirii adevărului din spatele unui nimic inflamat?  

Băsescu, Iohannis, Palm Beach şi-o barcă

Dragilor, am rămas setat pe patriotism!

De când mi s-au deschis ochii şi văd câte minunăţii are ţara asta de oferit, parcă-mi strigă sufletul să nu mă mai bucur acolo singur, în cămăruţa mea. ci să o fac în public, să vadă toată lumea! Păi dacă nu am martori, la ce căcat m-am mai apucat? E ca la ieşitul la biserică după cununie, când înainte de-un grătar, dai o fugă şi pe la parohie de mână cu soaţa să vă înmatriculaţi ca tineri căsătoriţi în faţa naţiunii.

No,, aşa şi eu: vreau spectatori, frate! Fani! Toată lumea, toată lumea sare-acum cu mine! Palpităm de emoţie? DAAAAAAAA......  Ne curge lacrima? DAAAAAAAAA....

Perfect. Uite, un motiv de mândrie este Traian Băsescu, încă preşedinte al României. Zilele-i sunt numărate, dar ca om bun şi prieten de nădejde ce a fost, un nene cu impresii de jurnalist feroce...Cocârlan...Ciocazan, parcă aşa! lansează pe facebook o chemare la arme: Haideţi să haidem şi să îl aplaudăm cu-o urare pe omul care ne-a mâncat...asta...condus zece ani din viaţa! Cel care a fost best of the best mr. president al ultimului deceniu, cel care a urcat ţara pe culmi nebănuite de glorie. 

Cel care ne-a trecut prin focurile crizei economice, care a stat neclintit în faţa atacurilor marilor moguli cu interese obscure. Cel care a stârpit corupţia, ne-a izbăvit de Coşmarul Roşu, Ciuma Roşie, Cizma Roşie, Teroarea Roşie, Moartea Roşie, Gripa Roşie, Secera şi Ciocanul (pe fond roşu); cel ce ne-a democratizat la curu' gol. Cel care a transformat ţara într-un Rai cu picioare de plai, care nu a dat hi-5 cu duşmanul şi ne-a apropiat de Visul American. The One and Only,........ TRAAAAAAAAIIIAAAAAAANNNNN BĂĂĂĂ-SEEESSS-CUUUUUUUUUU.... Aplauze!

Acuma, ce pot să mai zic? Probabil Momârlan ăsta nu e unul dintre aceia cărora le-au fost tăiate salariile sau vreun şomer ori student ce nu s-a putut angaja pe nicăieri din lipsă acută de pile. Nu cred că e unul dintre aceia care au strigat înnebuniţi "Ieşi afară, javră ordinară", pentru că nu mai aveau cu ce trăi şi nici unul dintre cei peste 7 milioane de oameni sătui de atâta progres, care l-au demis fără drept de apel pe prezidentul mult-iubit. Dar acuma chiar ne împiedicăm în detalii? Bine că am scăpat, cel puţin, de comunişti. 

C-apoi cum zicea chiar Băselul drag: după dezastrul alegerilor din Diaspora, prim-ministrul oricărei ţări civilizate şi-ar fi dat demisia. La fel cum, după ce fratele preşedintelui este băgat la pârnaie, preşedintele oricărei ţări civilizate şi-ar fi dat demisia. Mă rog, neimmportant.

Mai sunt mândru de Iohannis. Uraaaaa...dă să pupe tata pe el! 

Cum am mai spus, nu l-am votat. Mi se pare complet nasol că s-anhăitat cu oamenii Băsescului, deci din punctul ăsta de vedere nu văd nici o schimbare. În plus, mi-e silă de campania asta asiduă de înălbire...Chiar nu-l consider vreun Ilen Cosânzen, oricâte băi de mulţime ar face. Dar vorba aia: nu e prost cel care face, e prost cel care crede. 

Realitatea arată că este foarte crezut. Fără comentarii. :D

Dar să beculesc de iuporie că vine omu' din fundu' Palm Beach-ului la clasa economică, nu pot. 

De fapt, mă umple de scârbă...gestul ăsta e din categoria mopuitului în direct, croşetatului sub ochiul public şi umplutului căruţului de la Penny cu apă plată, să vadă lumea ce gospodar neaoş ne-am tras în fruntea ţării. Bleah!!!

Ţi-o fi gătat şi el toţi banii prin croaziera de lux şi a venit cu ce-a putut, că no! Să rămâne pe acolo nu putea, are o ţară de condus! Dar toţi au sărit să-l aplaude de parcă a schimbat piatra din temelia lumii. Patetic!

În tot acest timp, patru oameni mor pentru că s-au prăbuşit cu elicopterul. Corecţie: mor după ce s-au prăbuşit cu elicopterul. Cu certitudine, unul a supravieţuit căderii şi a urlat după ajutor. Un  ajutor care s-ampleticit în picioare şi a venit cu întârziere. Aşa cum s-a întâmplat şi în Apuseni...doar că acum, de vină nu a mai fost GPS-ul întortocheat  ci lipsa de autorizaţie a unui prost de a folosi barca din dotarea Căpităniei Constanţa. Sau lipsa dotării cu materiale tehnice, materializate prin cheia cu care porneşti barca. SUPERB!!!! O totală plăcere!
Personal, nu pot să concep să-ţi pice elicopterul într-o baltă în mijlocul civilizaţiei şi să nu ai o nenorocită de barcă, să ajungi la el! Dacă era în vârf de munte sau în mijlocul oceanului, ceva, mai ziceai...n-avem tehnică, nene! Dar aşa? Moare omu' lângă tine şi te uiţi la el tablou, că nu ai ce-i face? 

Dar, îmi vine să plâng de mândrie, să-mi bag toate picioarele! În ultima noului patriotism care-mi luminează trupul mă simt un om schimbat...şi nu pot să sper la ce e mai bun. Porcării se mai întâmplă uneori, însă data viitoare va fi mai bine!  Decebal era bărbat mişto, Mihai Viteazu se caftea parte-n parte cu turcii, Coandă a inventat avionul nu reacţie, Nadia a luat primul 10 din istorie şi Hagi a dat gol de la jumătatea terenului. Păi cu asemenea reprezentanţi de seamă, cum să-mi permit să nu mă bucur? Îmi crapă şi obrazul, mi-e ruşine de ruşinea mea să mă port altcumva!

Atâta că am o propunere: frate, decât să te mai încurci cu 112 şi să mori urlând după ajutor, mai bine îl chemăm pe Mihai Viteazu să-nvârtă barda ca Thor ciocanul şi să zboare până la amărâţii ăia! Sau să-noate în puii mei 200 de metri, că doar d-aia-i viteaz! Măcar cu el poate număram cel puţin un supravieţuitor al accidentului, nu patru morţi!

Zic şi eu...

Iohannis sau Ponta?

Cam asta este întrebarea la care trebuie să răspundem duminica aceasta.

Unul din ei este clar că va ajunge preşedinte. Cum alegem? Ala-bala-portocala; an-tan-te di-ze-ma-ne-pe; oan ciu free, Pamela vrea copii şi Bobi nu o lasă, că e prea frumoasă; pe o ba-ră se că-ca o cioa-ră, cra-cra cra, drept în guraaaaa....cui e ăl mai norocos.  Dar cine???

Iohanis şi Ponta sunt nişte oameni - total necunoscuţi, dacă ar fi să mă întrebi pe mine. Nu-i cunosc personal, nu ieşim la vinars împreună, nu ne batem în lungimea bărbăţiei când ne mai cherchelim pe la vreo crâşmă..sunt doar nume care îmi conduc viaţa într-un fel sau altul. Dar ca oameni, nu-i cunosc. Iar acum, la prezindenţiale, tocmai între doi oameni am de ales.

Dar, ca să nu fie nişte necunoscute într-o ecuaţie. ambii au fost alipiţi de nişte valori. Ponta a fost asociat cu perioada comunistă, a devenit un exponent al unei puteri totalitare ce a lăsat urme adânci în mentalul colectiv. Iohannis, din contră...este vrăstarul epocii moderne, al viitorului. Ce alegeţi? Trecutul sau viitorul? Comunismul sau Occidentul? Viaţa de dinainte de revoluţie sau o ţară ca afară? Corupţia sau democraţia europeană? Dracul sau Îngerul? Ponta sau Iohannis?

Acuma...no, ce să zic? Lucrurile nu cred că stau chiar aşa de simplu..

Pe Ponta îl ştim, nu mai are nevoie de nici o prezentare.

Cândva, Iohannis se scria cu "J". Acum se scrie cu "I", probabil să fie perceput mai neaoş. Neinteresant.

Dar mi-a plăcut de el şi de multe ori am spus că de voi avea ocazia, îl votez pe Iohannis cu toate mâinile, fără pic de regret. Mi-a plăcut cum a transformat Sibiul, cum a reuşit să-l facă să arate cât de cât decent. Desigur, prin nişte circumstanţe favorabile, dar, din nou...când ai bani, câte nu faci?

Nu e de mirare că a fost ales primar din nou şi din nou, de peste 80% dintre sibieni.

Problema este că din momentul în care a pornit către prezidenţiale, mi s-a părut foarte arogant. Sau, mă rog...omul care tace şi face?

..sau niţel ticălos. După zece ani de Băsescu, cum dracu' te pupi în cur cu el şi-ai lui, apoi promiţi o Românie total diferită şi complet occidentală?

După prima confruntare cu Ponta, sunt total dezamăgit. În această seară am văzut că de fapt, duminică, am de ales între două opţiuni: Să votez Victor Ponta preşedinte, sau să nu votez deloc. Iohannis nu există. Dincolo de bancuri şi de glume, dincolo de nume, e doar un primar. Nu un viitor preşedinte.

Nu mă interesează câte case are...în mama mă-sii, la câţi bani au trecut prin mâna lui e imposibil să nu-şi fi tras şi el ceva! Poa' să zică oricine, când umbli cu miere, nu cred că nu te lingi şi pe degete!

Dar nu-mi place să fiu prostit...iar când spune că şi le-a luat doar din salariul de profesor, exact aşa mă simt. Scuipat între ochi..pentru că, să-mi trag pălmi! Câţi profesori sunt în România care au şase case, luate din salar? Măcar două, nu şase! Una la mare, una la munte, ca orice intelectual care se respectă! Aud?

Nu mă interesează dacă a făcut adopţii ilegale, dacă ştie sau nu câţi români sunt plecaţi aiurea pe mapamond - deşi ar trebui. Mă doare-n cot dacă s-a dus unde a-nţărcat mutu iapa sau dacă s-a tras pe fese şi a fluierat angelic când i s-a mai descoperit vreun schelete prin dulapul trecutului.

Însă, în seara aceasta, a fost lamentabil. Nepregătit, neştiutor. O muscă în laptele electoral.

Speram să asist la o discuţie coerentă. Să îi ascult planurile de viitor, acel viitor luminos. Nu simple acuze şi cuvinte goale. Da, a fost un rahat cu moţ ce s-a întâmplat la turul întâi al alegerilor. Ponta a fost de vină! Am înţeles...putem să depăşim dracului momentul? Pe mine mă interesează ce votez! Ce pot să sper, începând din decembrie? România lucrului bine făcut? Care lucru bine făcut? Ăla sibian? În puii mei, Sibiul e tot în România, nu e pe altă planetă! Şi acolo se asfaltează, ca apoi să-şi amintească de conductele ce trebuiesc schimbate! Şi acolo e jeg pe străzi, şi acolo-s ţigani şi cocioabe în cea mai cruntă mizerie! Clădiri care stau să cadă, pasaje mirosind a urină şi vomă, dezinteres total, şomaj, oameni amărâţi şi nedreptăţi la fiecare pas! Cocalari, bişniţari, şmecheri, snobi...ca peste tot! În Sibiu nu umblă câini cu covrigi în coadă...doar câini şi atât.

Deci...dincolo de cuvintele astea frumoase, cu lucrul bine făcut, ce se află? Planuri de viitor, strategii pentru avântul tinerimii...O problemă acută în România şi în Europa este îmbătrânirea populaţiei prin scăderea natalităţii. Cum are de gând să rezolve asta? Când studenţii ies din facultate, nu e nevoie de ei pe nicăieri, din cauza lipsei de experienţă. Ce se poate face? În papucii calului, nu mai avem studenţi! La bac e pulbere totul, diplomele nu mai valorează nici cât un noroc de cioară! Nu mai există un sistem de valori, o limită a bunului simţ, un gram de ordine sau de speranţă! Măcar avantaje pentru mici întreprinzători, locuri de muncă pentru şomeri, ceva?! Filme gratis pentru studenţi, îngheţată bonus la fiecare kilogram de pită, agricultură suspendată, industrie duduitoare... Orice!
Desigur, temele de dezbatere au fost impuse de moderator. Dar, Iohannis a fost complet nepregătit, nu a avut vorbele la el. Îl întreabă de justiţie...e ca porcu'. Aşa, şi ce veţi face? Păi asta nu ştiu, vedem.. Ete căcat! Spune cum va arăta România cu tine ca preşedinte, de ce vrei să o conduci şi ce schimbări aduci!

Asta vroiam să văd în seara asta. Şi nu am văzut decât un personaj crispat. Un om cu nişte intenţii bune în principiu, dar fără o direcţie şi un plan coerent. Un simplu primar, care face sensuri giratorii şi renovează faţade, dacă are finanţe; dacă nu, fluieră din drâmbă. Pentru că în spatele sloganului, nu există nimic.

La un moment-dat mi-era ruşine de ruşinea lui, pe cuvânt! Se puneau întrebări, răspundea ce i se părea lui că auzea, mereu întârziat, mereu pe dos. Mereu blocat între limitele votului din Diaspora, deşi subiectul era depăşit de când hăi.

Iohannis sau Ponta? Pe cine urăsc mai puţin? Cum îmi spunea o prietenă, Iohannis,,,pentru că îi este foarte teamă de Teroarea Roşie.

Nasol, dar eu cu Iohannis nu pot vota. Practic, el nu există. Iar dacă mă gândesc cine este în spatele lui...parcă Teroarea Roşie e un milimetru mai aproape. Sau mă rog...Teroarea. Mai contează culoarea?

România I love U, din tot sufletu!

Suntem înn plină campanie electorală! Uraaaaaaaaaaaa!!!! Să curgă bairamul şi berea!! 

Ce am învăţat până acum?

Cetăţeanul din mine nu s-a mai simtit atât de corconit de...de când oare? Na, că nici nu-mi mai aduc aminte! Băi frate, au mai fost campanii, dar acum e hămeseală mare! Alianţe se fac şi se desfac, ăia trec la ăilalţi, toată lumea promite marea cu sarea.  Cresc autostrăzile, înfloreşte economia, scade şomajul..o nebunie! Chiar acum am văzut o fotografie comparativă pe net...Ce a făcut Iohannis pentru Sibiu şi ce a făcut Ponta pentru România. 

Pe scurt: Iohannis e Dumnezeu întrupat, face din căcat bici şi mai şi trozneşte de-ţi sare capul, Ponta e Încornoratul de serviciu, lucru slab şi scamă-n buric! Ce minunat, votaţi cum doriţi, numai Iohannis să fie!

Apoi îmi aduc aminte de ieşirea recentă a lu' Mr. President: "Uitaţi-vă colea la mine, că-s cu steagurile în spate: de nu vă plângeţi în pumn de-o ieşi Iohannis sau Ponta, să mă scuipaţi în gură! Nişte corupţi nenorociţi...Da Elena...asta faţă de preşedinte! Şi spate...numa bună!"

No, şi în tot jegul ăsta politic, alegătorul de rând unde este? Undeva într-o masă de preferabil cât mai manevrabilă şi mai uşor de dus cu zăhărelul.

Nu ştiu cum mi-au clipit astrele, că m-am nimerit prin oraş taman de mitingu' lui Iohannis. Veselie, fain, fain - ce să zic? În boxe urlau când Mandinga, când Connecter, când o gagică..maestru de ceremonii sau ceva. Pregătea coregrafia de întâmpinare: "Dragii mei, să punem de una mică în grup: Când eu vă întreb VREŢI??...Voi răspundeţi VREEEMMMM!!!!!!...când vă întreb PUTEŢI??, Voi răspundeţi PUTEEEEEEEMMMMM!!!! Şi-apoi când întreb CINE E URMĂTORUL PREŞEDINTE?? voi răspundeţi IOHANNISSSSSSSS!!!!, agitând steagurile. M-aţi înţeles??"

Ho, fată dragă, nu mai urla că te-am înţeles! Dresarea proştilor! Vrei să strig şi ceva cu CEL MAI IUBIT FIU AL POPORULUI, să scriu cu oi e dealuri sau cu fumigene pe albastrul cer al patriei? Nu de alta, dar gâlgâie mesajele de dragoste în mine, trebuie să le scot la lumină!

Acuma nu că am ceva cu Iohannis...dar îmi provoacă foarte multă silă toate libidinoşeniile astea. Chiar aşa, toţi aspiră să fie unşii Domnului? Sau cum? Fără laude d-astea cretine încetează să mai respire? Da' dacă ar veni în gâtu' mă-sii să stea la o masă şi să spună: Bă popor! Eu îmi propun...etc, etc, etc..aplauze, pa! Luaţi colea şi-un pliant cu mufa mea, să nu uitaţi cine sunt! - oare ce ar fi?

Paişpe oameni, fiecare vine şi spune pam, pam, pam, poporul îşi dă o părere şi pune ştampila. Simplu, nu?

Dar la noi, nu frate! Se mâncă ăştia de cur, mai ceva ca-n junglă! Nu ar stai şi ei în pătrăţica lor, să-şi vadă naibii de ograda proprie, de te-ar feri sfântu! Fiecare se crede erou în capul lui, rege printre oameni şi Dunnezeu printre muritori, faţă de "CEILALŢI", care-s pui de năpărci! Dovezi? Puohohooooo...numai cine nu sapă, nu găseşte morţii!

Îl ştiţi pe Ponta?? A copiat la lucrare într-a şasea...şi Iohannis?? Din surse sigure vă spun că dădea cu pietre când era mic! Nişte nenorociţi! Aşa, care mai e? Diaconescu?? Ăsta e-n direct şi în reluare tot timpul, când să mai fie şi preşedinte?? Vadim? Chiar aşa, vreţi ca pe viitorul preşedinte să-l cheme V.C. (Tudor)? William Brânză e ca un Shakespeare finalizat greşit, să-mi trag pălmi! Udrea o zice ea că-i bună pentru România...dar dacă vine Obama în audienţă şi-o găseşte dând cu mopul, doar doar o mai impresiona vreun prost? Ne facem de căcat complet! Macovei rimează cu Grivei şi nu ştie să întindă rufe pe sârmă, Tăriceanu nu vroia să facă la oliţă când îl punea mă-sa... Pe scurt, că nu mai am chef: Toţi sunt nemernici...dar IO (particula domnească, atenţie!)?? Pfuai de mine, zici că-s duhul din lampă: mă freci şi-ţi împlinesc orice dorinţă! Deci, votează-mă! :)

În toată mizeria asta, pe cuvânt de nu prefer să fiu ca ăia de-i întrebi cum se numeşte ţara şi habar nu au. Acuma şi oamenii...no! De ce ar şti? Se vedea pe faţa lor că-s amărâţi...ceva gen: Hai băi, eu am treabă şi mata te ţii de şotii?? Nu ştiu, na! Eşti mulţumit?

Şi dacă aş şti, ce câştig? Dezamăgire totală...

*ue, ţi-am spus!

- Rezumat de campanie -

De ceva timp îmi tot sună în cap un cuvânt: GROTESC. Da...aveţi dreptate...foarte urât! Câh! Câh! Caca, nu băga în gură! Tot ce e grotesc, e urât. Hidos. Provoacă repulsie şi scârbă. Adică no...mie aşa-mi sună în minte şi aş paria că nu sunt singurul.

Problema este că grotescul, conform DEX, este o categorie a esteticii ce reflectă realitatea în forme fantastice, bizare, monstruase, exagerat de hilare. Ceva atât de dureros că-ţi vine să plângi râzând...sau să râzi, plângând. Dacă ar fi să iau un exemplu la pură întâmplare, grotescul ar fi ceva cam ca...România. O ţară atât de tembelă în frumuseţea ei, că te binedispui zilnic numai dacă te apuci să înşirui toate tâmpeniile care se petrec pe aici. Te enervezi până eşti în pericol să-ţi pocnească venele capului, iar apoi te calmezi brusc: ASTA E ROMÂNIA! Ce poţi cere altceva?

Asta e România...O ţară în care bântuie nesimţirea ca ciuma în Evul Mediu, dar care geme de olimpici cam prin toate domeniile. Zici România şi tragi apa, apoi te bucuri cu tot sufletul pentru sportivii care aduc medalii,  sau pentru că pur şi simplu, în tot haosul ăsta de modernism primitiv şi i-phonuri + i-paduri + tablete, apuci să vezi un copac în floare ori să mănânci o corcoduşă. Pe real, nu să-i dai LIKE pe facebook.

Dar ce e cel mai amuzant în toată harababura asta, este perioada alegerilor: candidaţii intră în fibrilaţie de parcă-ţi vine să şi întrebi: "Băi tăticule, ai vreo reacţie alergică, ceva? Gravid nu pari...dar eşti cam umflat şi roşu! Negru-n cerul gurii ca măgarul-n vârful urechlor!" De fapt, nu e mare mister: fiecare vrea să-şi păstreze scaunul de sub fund şi ar face orice pentru asta - m-am obişnuit deja. Afişe cu diverse personaje care mai de care mai elegante împânzesc oraşul. Banal. Pungi cadou, calendare şi concerte în folosul poporului. Nimic neobisnuit. Promisiuni de pe diverse guri, în torente nimicitoare. Este de înţeles. Dar ce nu am priceput niciodată, sunt activităţile adiacente, menite să facă  reclamă pozitivă. Acelea gen dat cu mopul...făcutul sarmale în direct...săpatul la şanţ...care, să-mi pice capu', habar nu am unde se integrează în activitatea unui om politic!

Dar ce tre' să fac la fazele astea? Mă aşez în cur ca foca şi aplaud din labele anterioare cu mingea pe nas??

Zilele astea a ieşit Băsescu pe sticlă şi a hăhăit cu toţi dinţii: Udrea e mare şmecheră, a sărit cu paraşuta, în timp ce Victor Viorel Ponta se dădea cu barca pe o apă până la glezne, tras de jandarmi în epoleţi! Hilară comparaţia! Clar, nu merită să candideze! Elena are calităţi morale, merită să o votez!

Eu când îl aud pe unu că vorbeşte la mulţime, mă gândesc că-mi zice şi mie. Deci îi răspund politicos: Ba pă mă-ta! Bă, eşti prost?? Ţi-ai băgat capu-n borcanu' cu murături şi ai tras oţet le neuron? Ce treabă are paraşutismul cu integritatea şi barca?? Dacă io fac bungee jumping, înseamnă că-s cel mai tare chirurg? Hai să-ţi fac o incizie! Legat la ochi, că simt cu şforţa ce trebuie să tai!

Acum s-o zic p-aia dreapta: nu-s chiar prostul tău. Dar ce faci tu e bătaie de joc, să-mi bag picioarele! Chiar aşa?? Ştiu că ţi se rupe de mine, de cetăţeanul din mine...dar ai măcar bunul simţ să nu mă scuipi în ochi şi să-mi zici că plouă! Vii la tv să înjuri pe cine apuci, te dai balenă-n polonic că-s toţi corupţi, dar Udrea e Hristoasa Naţiunii? Şi de ce mă rog?? Doar pentru că ai uns-o tu? 

Păi pe căcaturi d-astea îmi vrei tu votul? Ha!

Că sunteţi toţi o apă şi-un pământ, ştiu. E hoţia în politică ca buruianul pe tarla: omniprezent! Nu ştii de unde să te apuci ca să-l jumuli. Şi chiar dacă te apuci, dă Dumnezeu o ploaie şi creşte la loc de n-ai aer!

Dar e foarte amuzant cum se fac toţi fecioare la alegeri şi întotdeauna arată cu degetul: Nu eu, ăla! A, da?? Ia hai tu cu himenul la control! De fapt..nu! Lasă-l în plata lui, că nu vreau să mai am şi alte coşmaruri! Plus de asta, s-a inventat reconstrucţia chirurgicală! Dar kilometrii  de bucurii ce-au trecut prin tine tot au rămas, să ştii! Ţi se văd în sclipirea ochilor...TRINC!!! Idee genială: propun un transplant de cap. Îl fac eu pe de gratis, că tot sunt chirurg mişto! C-apoi de! Dacă fac sărituri cu coarda...îţi dai seama! Deja merit un Premiu Nobel!

Şi iar vin alegerile...chiar europene! Se poate să-mi iau altă cetăţenie? Pe cine trebuie să mopuiesc?

Să aleg unul bun, iese din discuţie. Să-l aleg p-ăl mai bun dintre cei mai proşti, asta e problema mea electorală. Singura care mi-o pun, singura ce contează. Sau poate mă apucă brusc o durere în cot şi mă imobilizez la pat, taman de alegeri. Altceva ce opţiuni am? 

Să aplaud frenetic că a ieşit Nodescu la prăşit porumb, ca să-l văd eu că-i gospodar? O fi...este...exact cum arată: cinci minute la patru ani, cât îl filmează carul de reportaj. Şi-apoi se mângâie la barbă, tolănit în hamac - că doar d-aia e băeat deştept! Ghinionul ştiţi care e? La porumb bagi muncă, tăticule, dacă vrei să recoltezi ceva! De-l îngrijeşti în stilul ăsta, nicj măcar coceni de foc nu mai aduni!

Dar mai contează?? Important e că trebuie să behăi uluit şi să dau cu ştampila. 

Sau să mă amuz (cât mai pot): ASTA E ROMÂNIA!