Zi-le de dragoste și fericire

În ultimul timp, toată lumea vorbește despre fericire. Scrie despre fericire. Dă sfaturi, teoretizează, filosofează și mai ales deplânge societatea care VAI!!! aleargă doar după valori materiale și obiecte, când, de fapt, cel mai important este să fii împlinit spiritual. Să faci ce îți place, să trăiești clipa...viața-i scurtă, trăiește fiecare secundă ca și cum ar fi ultima, fă ce vrei - numai să știi ce faci. Frumos, așa-i? Chiar foarte minunat! 

Doar că fiecare înțelege să trăiască clipa făcând toate nebuniile posibile, alergând după toate prostiile - materiale, desigur. DAR, să nu uităm: important e să faci ceea ce te face fericit. Uraa!!!

Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât realizez mai mult imensa iluzie în care trăim și angrenajul de minciună care ne înconjoară. Vorbim ceva și facem altceva, pornim de la lucruri nevinovate și ajungem la adevărate monstruozități! Se nasc înțelepți peste noapte, care vobesc de bieți copii ce vor să-și cumpere o oră din timpul părintelui care muncește pe brânci...cât ce emoționant! Și cât de adevărat...Of, of, oamenii ăștia răi, cum fac ei nasoale!

Ce îi trebuie unui om să trăiască? Un acoperiș deasupra capului și un petec de pământ pe care să-l cultive, ca să aibă câte o păstaie să bage în gură. Atât. Restul...internet, facturi, joburi la multinaționale ultramoderne, mașină, vilă cam cât să întorci tirul în sufregerie, haine de firmă, piscină, telefon smart tv...toate sunt doar tâmpenii. Bulgări de zăpadă ce promit ușurarea traiului, dar care apoi se rostogolesc și te prind într-un vârtej fără cap și fără coadă. Ce, dacă ar trăi niște unii pe o insulă pustie, nu pot trăi fără facebook? Nu-și pot încropi câteva frunze să le țină de ploaie, fără card? Nu pot pescui, să îmbuce și gura lor ceva, fără să aibă televizor 3D? Nu pot crește un copil fără Nintendo sau tabletă? Nu-l pot învăța să scrie fără haine D&G?

V-ați gândit vreodată câte de multe lucruri facem în viață doar pentru că...nu știu, AȘA SE FACE? Ești copil...cică să te bucuri de copilărie. Dar de la 3 ani trebuie să deprinzi tot felul de aptitudini, care să te transforme, mai târziu, într-un om de succes. Dans, gimnastică, lecții de pian, teatru, limbi străine, matematică, informatică...toate se stăpânesc prin muncă și devotament. Nu e timp de joacă, ci numai de perfecționare. Mă rog...îl perfecționezi prin joacă, pentru că niște deștepți au elaborat teorii prin care copilul este muncit și mințit că se joacă. Dar de ce nu ai lăsa copilul să se joace pur și simplu?

Clasa întâi, a doua, a zecea, facultate, master, doctorat, răsdoctorat, paradoctorat, multidoctorat...mai mult de jumătate din viață o petreci studiind, perfecționându-te, devenind un om de succes. Nu e timp de prostii...copilărie, adolescență, tinerețe, maturitate...totul se bazează pe muncă asiduă. Nu e timp de trăit aiurea, viața e un stres continuu, un amalgam de nevoi și cerințe. Facturi, întreținere, chirie, bănci...astea nu se plătesc singure.

Desigur că nu ai nevoie de ele...valorile cele mai iportante sunt alea spirituale. Iubirea. Iubirea nu cere, doar oferă. Ca să iubești, trebuie să oferi. Nu sentimente, în mă-sa! Cine, ce ar putea face cu ele? Nici la wc nu-s bune, că nu te poți șterge la dos! Și atunci, normal...sari cu oferte mai palpabile. Sau, pur și simplu ți se cer: CE OFERI? 

Așa cum la interviurile de angajare sunt întrebări capcană menite să departajeze participanții, așa e și la iubire. Licitație! Câștigă cel care dă mai mult! Restul sunt iluzii și vorbe goale.Așa că...te-a lovit leuca drăgoștii? Intri în sistem  și sari cu o ofertă babană, dacă vrei să rezolvi ceva - altfel rămâi pe tușă, cu buza umflată!

Și-apoi no...oamenii cică au și o componentă emoțională. Așa că, la un momentdat, se va întâmpla pocinogul. Nasol. Teoretic, când se activează inimioara, nimic nu mai contează. Practic, atunci când reușești să o controlezi - te maturizezi, adică înveți să te vinzi, să te prefaci că ești ceva ce nu ești cu adevărat - beton, frățică! Să vină succesul, băutura să curgă, fetili să danseze pe masă! Bairam!

Când ai învățat să nu mai fii sclavul sentimentelor și să te comporți nu cum simți, ci așa cum cer diversele situații, când te-ai dezumanizat și ai devenit o rotiță a sistemului, când te-ai educat să stăpânești stresul cotidian și să rezolvi problemele pe care le-ai creat singur, când ai învățat să fii un roboțel care muncește ore întregi pentru a avea, pentru a plăti, pentru a cumpăra și pentru a oferi, abia atunci ești un om de succes. un om dorit și acceptat de societate, lăudat, căutat, aplaudat și invidiat. Mai ales invidiat...pentru că îți permiți TOTUL, pentru că poți cumpăra orice, pentru că îți inventezi nevoi și apoi ți le domoleșți cu o singură fluturare de card.

Acum câțiva ani mă spărgeam de râs de ăia care emit teorii de seducție. Cică la femeie nu te duci ca orbul și îi spui direct "Bă fată, mie îmi place de tine! Hai la o cafea". Nu, nu...ce-ai, ești prost la cap? Trebuie să fii șmecher, să o îmbrobodești prin învăluire! Să vrei ceva, dar să pară că vrei altceva...să o chemi, să o atragi și apoi să îi dai un bobârnac la sictir: "Pleacă, bre, că iei vopseaua". Cică femeia alfa, aia puternică și adevărată, va fi cel puțin înnebunită după tine dacă o iei la mișto și ba o chemi, ba o lași: "Dezbracă-te să te f..ac fericită şi să te simţi iubită - Îmbracă-te, că nu te mai fac fericită". Aşa vrea femeia.  Ați auzit ceva mai cretin de atât?

Parcă iubirea era cu inima pe tavă, cu fericire, alea-alea...acum o dăm în bărci că-i matematică după schemă? Aplici anume metodă ca să bagi întregul între paranteze, nu faci tu ce ai chef...

Ce îi trebuie omului ca să fie viu? Teoretic puțin, practic totul. Orice, cât de mult posibil!

Pentru că abia atunci este om.

Și-atunci intervin sensibilii: ce ai alege? Să fii sărac și fericit, sau bogat și nefericit? Sărac și fericit și curat, desigur! Ete na, ţi-ai găsit!! Nimeni nu-și dorește să fie sărac, curățenia nu contează! Vezi asta zi de zi, oriunde, la orice oră! Fiecare clipă din viața noastră dovedește asta...

Vorbim despre moralitate și valori; despre a fi cum vrei tu, nu cum vor alții; despre a face ce simți, nu ce se așteaptă de la tine. Urmează-ți urma, nu turma!
Dar nimeni nu vrea asta! Faci ce e nevoie, nu ce vrei! Faci ce se face, te educi să îți placă ce se face, să te integrezi în grup..nimeni nu vrea individualitate! Cu toții vrem să fim speciali, dar identici cu ceilalți.

Și când realizez asta, mă apucă pandaliile...îmi dau seama că viața e o rutină fără gust pentru că așa alegem să fie. Pentru că asta se cere şi nu te poţi descurca altfel.
În ultimul timp, multă lume mă întreabă ce îmi doresc și nu știu ce să le răspund. Trebuie să spun, ca orice copil cuminte și ca orice om matur: o casă, o soție, o familie, o mașină, o plasmă, mulți bani. Dacă ar fi strict după mine, m-aș urca pe o cămilă cu o bocceluță în spate și aș porni teleleu prin lume. 

Deci: ce îi trebuie unui om să fie fericit? Se poate o întrebare mai simplă ca asta?