Se afișează postările cu eticheta ce vor femeile. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ce vor femeile. Afișați toate postările

miercuri, 12 aprilie 2017

Ce-şi doresc femeile

Discutând cu un amic despre viaţă pur şi simplu (adică despre gagicăreală, că atâta ştiu...), numai ce-l văd că-şi ia faţa de om serios şi-mi spune încruntat: "Bărbatul trebuie înţeles 30% şi iubit 70%; iar o femeie trebuie iubită 100%, pentru că nimeni nu o va înţelege vreodată..."
Eu mă luminez ca luna plină şi mă pun pe hăhăit: "E exact ca-n bancul ăla cu peştişorul de aur! Îl Ştii?
"Sunt mii de bancuri cu peştişorul..."
"Băi, eu te întreb de unul singur, nu de celelalte mii! No lasă, hai că-l zic! Fii atent:

Un pescar prinde peştişorul de aur. 
Acesta îi spune: Dacă îmi dai drumul, îţi îndeplinesc o dorinţă..ştiu că erau trei de obicei, dar e criză şi ne descurcăm greu. Deci, care ţi-e dorinţa?
Pescarul: Ştii, peştişorule, îmi place în Hawaii, dar nu pot ajunge că mi-e frică de apă. Contruieşte un pod până acolo.
Peştişorul: Îmi ceri ceva imposibil chiar şi pentru mine. Mult beton, ciment, avize de la Mediu, calcule de rezistenţă, etc, etc. Zi altă dorinţă.
Pescarul:Fă-mă să înteleg femeile.
Peştişorul, după o jumătate de oră de gândire: Pe câte benzi ziceai că vrei podul? Pe două, sau pe patru????"

Toate ca toate, dar problema mare e că trăim vremuri atât de tulburi, că nici măcar femeile nu se mai înţeleg pe ele însele! Şi în principiu, cam nimeni nu se mai înţelege cu nimeni; toţi suntem nemulţumiţi, ne dorim altceva, deşi nimeni nu ştie cu siguranţă cum trebuie să apară acea schimbare. 

Norocul nostru că avem specialişti care să ne înveţe şi să ne explice ei care-i şmenul cu secretul vieţii...
De exemplu, am observat că tot mai multă lume este preocupată de relaţii - chiar dacă, în practică, nu prea mai există aşa ceva în accepţiunea tradiţională a termenului. Nu contează! În era modernă, informaţia este putere şi zic să avem cât mai multă informaţie! Iar unde există cerere, spuf! Apare şi oferta, într-o explozie de lumină şi culoare, mai tentantă decât un număr de magie de-al lui Houdinni. Aşa se face că avem specialişti britanici, bloggeri, personalităţi mondene, oameni de ştiinţă, sociologi, chiar şi reviste de profil - care, folosindu-se de ştiinţă, păreri personale, experienţe intime, fantezii sau vise de noapte, şi-au creat un unic scop existenţial: să te înveţe ce să faci ca să ai succes în relaţii! 

Acuma...de ce să mint? Părerile lu' Nimeni în drum nu mă interesează; iar pe cercetările ştiinţifice în raporturile inter-umane nu dau nici o ceapă degerată. De ce? Simplu! Deşi, în general, putem împărţi oamenii după diverse criterii, fiecare personalitate este unică iar rezultatele studiilor sociologice sunt simple posibilităţi, nu certitudini în sine. Pe scurt, orice asemănare între rezultatul unui studiu social/sondaj de opinie cu realitatea, este pur întâmplătoare, acestea servind, mai repede, ca mijloc de educare în masă a gusturilor, sau ca film SF inspirat din probleme reale - pe care le are oricine. Poate de aceea sunt şi atât de tentante rezolvările, mai ales dacă vin din surse (pretins) sigure...cum era şi în cazul relaţiilor de succes  - unde, inevitabil, nişte specialişti vor oferi sfaturi de valoare. Şi eu cred că ne agitam să căutăm soluţii bune la o problemă pusă prost... pentru că nu e important să ai relaţii de succes, ci să ai o relaţie în care persoanei pe care o ţii de mână când ieşiţi la plimbare să îi pese de tine, în puii mei! Că nu-ţi face succesul ceai cald cu pâine prăjită când te păleşte scârciovelniţa şi eşti imobilizat la pat, nici nu ti-o pupă de noapte bună (pe ea, -o; pe guriţă, adică...) şi nici măcar nu te ajută la bătut covorul sau la dus gunoiul menajer! Ştiu că suntem inovatori în gândire, dar într-o relaţie se ajunge şi aici. O fi tradiţional, învechit - deci prost, atâta că e natural şi tot se întâmplă, indiferent dacă vrem sau nu..
Da' mă rog... dacă toţi savanţii de renume mondial s-au apucat de dat cu părerea despre subiect, vreau şi eu! Păi de ce n-aş da sfaturi valide? Ce, n-am mâncat destul mare când eram mic, cât să acumulez destulă experienţă?? 

Zis şi făcut!
În timp ce ascultam tabelul lui Mendeleev la căşti şi îmi zbăteam creierii să caut implicaţiile metafizice ale unui text de Mozart derivat pe o integrală de volum în plan bidimensional cu pătrăţele, numai ce-mi sună alarma de newsalert şi primesc pe email o analiză de adâncă substanţă socială, marca catchy.ro - care este un fel site dedicat sculării la viaţă a femeilor de pretutindeni. No, şi-ntr-însa, tânăra domniţă dulce şi suavă ca o garofiţă era sfătuită să se-nsoţească cu bărbatul care e sătul de femei . Pentru că e perfect în regulă să fii ultima lui femeie. 
Minunat!!! Tu femeie, care eşti zână, mărită-te cu unu' care-ţi rezolva şi gardul, dacă-i punea fustă şi tocuri cui!  Bun sfat, să-mi trag pălmi cu piciorul, ca Van Damme!
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu dacă aş fi fost destinatara învăţăturii, aş fi avut nişte întrebări de bun simţ:
1. Cum recunosc bărbatul sătul de femei? 
2. De unde ştiu că e sătul de femei? Că dacă s-a săturat - bravo lui, să-i fie de bine! Dar dacă îl apucă iar pofta? C-apoi şi când mănânci până deschei cureaua şi te rostogoleşti de pe scaun de sătul ce eşti, tot te apucă foamea din nou, după câteva ore.


3.  Unde se încadrează iubirea în toată ecuaţia asta? Mai e capabil bărbatul acesta să simtă ceva, după ce a funcţionat o bună bucată de timp pe sistemul maşinii de cusut?

În fine...nu ar fi o problemă asta - şi aşa nu sunt femeie, mă doare-n cot! 
Dar nu au trecut zece minute şi tocmai când îmi deschisesem atlasul de istorie antică la pagina cu Tutankamon când a dat cu piatra şi a spart parbrizul de la caleaşca lu' tac-su, BIIINGGG!!! Iar mi se înroşeşte monitorul! Frate, alt newsalert, tot de la catchy.ro - îl ştiţi -  care oferea femeii o altă cugetare plină de înţelepciune: "Fiţi pretenţioase, doamnelor!"
Deschid, citesc, îmi pică falca! Cică femeia ştie ce vrea: un bărbat perfect şi nu prea, nici frumos dar nici urât; nici deştept, dar nici prost; nici să meargă, nici s-alerge; nici să stea, dar nici să plece; nici călare, nici pe jos; nici îmbrăcat, nici dezbrăcat; nici dur, nici delicat; nici golan, nici galant; nici acid, nici bază; nici vorbăreţ, nici tăcut; nici afemeiat, nici inocent; nici aşa, nici pe dincolo...nici...GATA, hooo, am înţeles! Numa' nu mă pune să repet....
Şi, mai presus de orice, doamna nu trebuie să nu renunţe la nici o căsuţă din lista de pretenţii -  pentru că ACEL bărbat e scris în stele şi există! Trebuie doar găsit...

Tulai Doamne, pupa-Ţi-aş tălpili! Femeia din mine s-a zăpăcit complet! Păi ca să am o relaţie de succes trebuie să vin cu ceaslovul de pretenţii şi să-ncerc dopul la sticlă până-mi nimeresc Destinul, sau să mi-l aleg pe cel mai anost bărbat - care le-a încercat pe toate şi este atât de sătul de orice, că tre' să am silicoane 7D şi botox cu leduri multicolore, dacă vreau să-i mai arăt vreo noutate...

Rev, rev, rev, că nu mai pot! Gata, nu mai citesc Catchy, că o iau cu capul! De azi m-am dezabonat!
Dar tot în cumpănă sunt...cum să mă bag şi eu la o combinaţie de succes, fără sfaturi de specialitate? Haoleu, muică, ce-mi făcuşi?! Rămân prost în sat, nebăgat în seamă de nimeni!
De fapt, m-am răzgândit...şi-aşa bărbaţii nu (mai) vor relaţii serioase! C-apoi d-aia suntem în anul de graţie 2017...Trebuie să ne bucurăm de viaţă, nu mai fim constrânşi de scenariile relaţionale de pe vremea bunicilor! E timpul să renunţăm la miturile din vechime şi să privim spre viitorime! Trebuie să iubim şi să ne distrăm fără responsabilităţi care să ne ştirbească bucuria!
Totuşi... aia cu bărbatul vânător-culegător, care seduce fecioara preacurată şi o învaţă la prostii, după care o lasă cu ochii-n soare şi fuge la alta...nu-i tot un mit? De ce excepţia trebuie să fie bărbatul familist, ca şi cum ar fi o ruşine pe care o spui cu jumătate de gură şi o accepţi din milă? Şi de când a devenit familia o presiune asupra iubirii?
Şi cum "vă bucuraţi de voi" şi atât? Sună frumos, elegant...însă practic, cum faci asta? Dacă vrei maşină, o iei că-ţi place şi te plimbi cu ea - nu o ţii în garaj şi te bucuri! Desigur...o scoţi pe stradă şi apar necazuri...faci pană, ţi-o zgârie oamenii răi şi invidioşi, intră un prost în tine. Dar ai vrut maşină să o foloseşti, nu bibelou să îl priveşti!
Poate-s sucit, dar consider că aşa este şi-n relaţia bazată pe sentimente profunde: o ai, ţi-o asumi...cu bune şi cu rele; iar copilul este supremul de iubire pe care îl poţi dărui cuiva! Te bucuri de celălalt văzându-l că îşi ia responsabilitatea de a-ţi fi alături în eternitate, prin moştenirea pe care o lăsaţi umanităţii. E tradiţional...dar nu cu "trebuie". Dacă nu-i o pasiune de-o vară şi chiar te-a pălit iubirea, problema nu se mai pune în termeni ştiinţifici, ci lucrurile vin de la sine. De ce e o corvoadă lucrul acesta?
Când te încalţi, îţi pui pantoful stâng în piciorul drept şi pantoful drept în piciorul stâng pentru că numai bunicii trebuiau să se încalţe normal? Sau te încalţi şi tu la fel, pentru că aşa e firesc? Şi după ce o faci, ai simţit-o ca pe un scenariu social, o constrângere ce ţi-a limitat libertatea de a alege? 

E clar, am rămas în urmă cu evoluţia tehnologică! Mă duc să mă pun la punct, că nu mai merge! Plec, gata! Şi-am să mă întorc bărbat (adevărat)...

Până îmi fac bagajele, vă las c-o muzichie de final:

marți, 24 februarie 2015

Zi-le de dragoste și fericire

În ultimul timp, toată lumea vorbește despre fericire. Scrie despre fericire. Dă sfaturi, teoretizează, filosofează și mai ales deplânge societatea care VAI!!! aleargă doar după valori materiale și obiecte, când, de fapt, cel mai important este să fii împlinit spiritual. Să faci ce îți place, să trăiești clipa...viața-i scurtă, trăiește fiecare secundă ca și cum ar fi ultima, fă ce vrei - numai să știi ce faci. Frumos, așa-i? Chiar foarte minunat! 
Doar că fiecare înțelege să trăiască clipa făcând toate nebuniile posibile, alergând după toate prostiile - materiale, desigur. DAR, să nu uităm: important e să faci ceea ce te face fericit. Uraa!!!

Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât realizez mai mult imensa iluzie în care trăim și angrenajul de minciună care ne înconjoară. Vorbim ceva și facem altceva, pornim de la lucruri nevinovate și ajungem la adevărate monstruozități! Se nasc înțelepți peste noapte, care vobesc de bieți copii ce vor să-și cumpere o oră din timpul părintelui care muncește pe brânci...cât ce emoționant! Și cât de adevărat...Of, of, oamenii ăștia răi, cum fac ei nasoale!
Ce îi trebuie unui om să trăiască? Un acoperiș deasupra capului și un petec de pământ pe care să-l cultive, ca să aibă câte o păstaie să bage în gură. Atât. Restul...internet, facturi, joburi la multinaționale ultramoderne, mașină, vilă cam cât să întorci tirul în sufregerie, haine de firmă, piscină, telefon smart tv...toate sunt doar tâmpenii. Bulgări de zăpadă ce promit ușurarea traiului, dar care apoi se rostogolesc și te prind într-un vârtej fără cap și fără coadă. Ce, dacă ar trăi niște unii pe o insulă pustie, nu pot trăi fără facebook? Nu-și pot încropi câteva frunze să le țină de ploaie, fără card? Nu pot pescui, să îmbuce și gura lor ceva, fără să aibă televizor 3D? Nu pot crește un copil fără Nintendo sau tabletă? Nu-l pot învăța să scrie fără haine D&G?

V-ați gândit vreodată câte de multe lucruri facem în viață doar pentru că...nu știu, AȘA SE FACE? Ești copil...cică să te bucuri de copilărie. Dar de la 3 ani trebuie să deprinzi tot felul de aptitudini, care să te transforme, mai târziu, într-un om de succes. Dans, gimnastică, lecții de pian, teatru, limbi străine, matematică, informatică...toate se stăpânesc prin muncă și devotament. Nu e timp de joacă, ci numai de perfecționare. Mă rog...îl perfecționezi prin joacă, pentru că niște deștepți au elaborat teorii prin care copilul este muncit și mințit că se joacă. Dar de ce nu ai lăsa copilul să se joace pur și simplu?
Clasa întâi, a doua, a zecea, facultate, master, doctorat, răsdoctorat, paradoctorat, multidoctorat...mai mult de jumătate din viață o petreci studiind, perfecționându-te, devenind un om de succes. Nu e timp de prostii...copilărie, adolescență, tinerețe, maturitate...totul se bazează pe muncă asiduă. Nu e timp de trăit aiurea, viața e un stres continuu, un amalgam de nevoi și cerințe. Facturi, întreținere, chirie, bănci...astea nu se plătesc singure.
Desigur că nu ai nevoie de ele...valorile cele mai iportante sunt alea spirituale. Iubirea. Iubirea nu cere, doar oferă. Ca să iubești, trebuie să oferi. Nu sentimente, în mă-sa! Cine, ce ar putea face cu ele? Nici la wc nu-s bune, că nu te poți șterge la dos! Și atunci, normal...sari cu oferte mai palpabile. Sau, pur și simplu ți se cer: CE OFERI? 
Așa cum la interviurile de angajare sunt întrebări capcană menite să departajeze participanții, așa e și la iubire. Licitație! Câștigă cel care dă mai mult! Restul sunt iluzii și vorbe goale.Așa că...te-a lovit leuca drăgoștii? Intri în sistem  și sari cu o ofertă babană, dacă vrei să rezolvi ceva - altfel rămâi pe tușă, cu buza umflată!
Și-apoi no...oamenii cică au și o componentă emoțională. Așa că, la un momentdat, se va întâmpla pocinogul. Nasol. Teoretic, când se activează inimioara, nimic nu mai contează. Practic, atunci când reușești să o controlezi - te maturizezi, adică înveți să te vinzi, să te prefaci că ești ceva ce nu ești cu adevărat - beton, frățică! Să vină succesul, băutura să curgă, fetili să danseze pe masă! Bairam!


Când ai învățat să nu mai fii sclavul sentimentelor și să te comporți nu cum simți, ci așa cum cer diversele situații, când te-ai dezumanizat și ai devenit o rotiță a sistemului, când te-ai educat să stăpânești stresul cotidian și să rezolvi problemele pe care le-ai creat singur, când ai învățat să fii un roboțel care muncește ore întregi pentru a avea, pentru a plăti, pentru a cumpăra și pentru a oferi, abia atunci ești un om de succes. un om dorit și acceptat de societate, lăudat, căutat, aplaudat și invidiat. Mai ales invidiat...pentru că îți permiți TOTUL, pentru că poți cumpăra orice, pentru că îți inventezi nevoi și apoi ți le domoleșți cu o singură fluturare de card.
Acum câțiva ani mă spărgeam de râs de ăia care emit teorii de seducție. Cică la femeie nu te duci ca orbul și îi spui direct "Bă fată, mie îmi place de tine! Hai la o cafea". Nu, nu...ce-ai, ești prost la cap? Trebuie să fii șmecher, să o îmbrobodești prin învăluire! Să vrei ceva, dar să pară că vrei altceva...să o chemi, să o atragi și apoi să îi dai un bobârnac la sictir: "Pleacă, bre, că iei vopseaua". Cică femeia alfa, aia puternică și adevărată, va fi cel puțin înnebunită după tine dacă o iei la mișto și ba o chemi, ba o lași: "Dezbracă-te să te f..ac fericită şi să te simţi iubită - Îmbracă-te, că nu te mai fac fericită". Aşa vrea femeia.  Ați auzit ceva mai cretin de atât?
Parcă iubirea era cu inima pe tavă, cu fericire, alea-alea...acum o dăm în bărci că-i matematică după schemă? Aplici anume metodă ca să bagi întregul între paranteze, nu faci tu ce ai chef...

Ce îi trebuie omului ca să fie viu? Teoretic puțin, practic totul. Orice, cât de mult posibil!
Pentru că abia atunci este om.
Și-atunci intervin sensibilii: ce ai alege? Să fii sărac și fericit, sau bogat și nefericit? Sărac și fericit și curat, desigur! Ete na, ţi-ai găsit!! Nimeni nu-și dorește să fie sărac, curățenia nu contează! Vezi asta zi de zi, oriunde, la orice oră! Fiecare clipă din viața noastră dovedește asta...
Vorbim despre moralitate și valori; despre a fi cum vrei tu, nu cum vor alții; despre a face ce simți, nu ce se așteaptă de la tine. Urmează-ți urma, nu turma!
Dar nimeni nu vrea asta! Faci ce e nevoie, nu ce vrei! Faci ce se face, te educi să îți placă ce se face, să te integrezi în grup..nimeni nu vrea individualitate! Cu toții vrem să fim speciali, dar identici cu ceilalți.

Și când realizez asta, mă apucă pandaliile...îmi dau seama că viața e o rutină fără gust pentru că așa alegem să fie. Pentru că asta se cere şi nu te poţi descurca altfel.
În ultimul timp, multă lume mă întreabă ce îmi doresc și nu știu ce să le răspund. Trebuie să spun, ca orice copil cuminte și ca orice om matur: o casă, o soție, o familie, o mașină, o plasmă, mulți bani. Dacă ar fi strict după mine, m-aș urca pe o cămilă cu o bocceluță în spate și aș porni teleleu prin lume. 

Deci: ce îi trebuie unui om să fie fericit? Se poate o întrebare mai simplă ca asta?