Discutând cu un amic despre viaţă pur şi simplu (adică despre gagicăreală, că atâta ştiu...), numai ce-l văd că-şi ia faţa de om serios şi-mi spune încruntat: "Bărbatul trebuie înţeles 30% şi iubit 70%; iar o femeie trebuie iubită 100%, pentru că nimeni nu o va înţelege vreodată..."
Eu mă luminez ca luna plină şi mă pun pe hăhăit: "E exact ca-n bancul ăla cu peştişorul de aur! Îl Ştii?
"Sunt mii de bancuri cu peştişorul..."
"Băi, eu te întreb de unul singur, nu de celelalte mii! No lasă, hai că-l zic! Fii atent:
"Sunt mii de bancuri cu peştişorul..."
"Băi, eu te întreb de unul singur, nu de celelalte mii! No lasă, hai că-l zic! Fii atent:
Un pescar prinde peştişorul de aur.
Acesta îi spune: Dacă îmi dai drumul, îţi îndeplinesc o dorinţă..ştiu că erau trei de obicei, dar e criză şi ne descurcăm greu. Deci, care ţi-e dorinţa?
Pescarul: Ştii, peştişorule, îmi place în Hawaii, dar nu pot ajunge că mi-e frică de apă. Contruieşte un pod până acolo.
Peştişorul: Îmi ceri ceva imposibil chiar şi pentru mine. Mult beton, ciment, avize de la Mediu, calcule de rezistenţă, etc, etc. Zi altă dorinţă.
Pescarul:Fă-mă să înteleg femeile.
Peştişorul, după o jumătate de oră de gândire: Pe câte benzi ziceai că vrei podul? Pe două, sau pe patru????"
Toate ca toate, dar problema mare e că trăim vremuri atât de tulburi, că nici măcar femeile nu se mai înţeleg pe ele însele! Şi în principiu, cam nimeni nu se mai înţelege cu nimeni; toţi suntem nemulţumiţi, ne dorim altceva, deşi nimeni nu ştie cu siguranţă cum trebuie să apară acea schimbare.
Norocul nostru că avem specialişti care să ne înveţe şi să ne explice ei care-i şmenul cu secretul vieţii...
De exemplu, am observat că tot mai multă lume este preocupată de relaţii - chiar dacă, în practică, nu prea mai există aşa ceva în accepţiunea tradiţională a termenului. Nu contează! În era modernă, informaţia este putere şi zic să avem cât mai multă informaţie! Iar unde există cerere, spuf! Apare şi oferta, într-o explozie de lumină şi culoare, mai tentantă decât un număr de magie de-al lui Houdinni. Aşa se face că avem specialişti britanici, bloggeri, personalităţi mondene, oameni de ştiinţă, sociologi, chiar şi reviste de profil - care, folosindu-se de ştiinţă, păreri personale, experienţe intime, fantezii sau vise de noapte, şi-au creat un unic scop existenţial: să te înveţe ce să faci ca să ai succes în relaţii!
Acuma...de ce să mint? Părerile lu' Nimeni în drum nu mă interesează; iar pe cercetările ştiinţifice în raporturile inter-umane nu dau nici o ceapă degerată. De ce? Simplu! Deşi, în general, putem împărţi oamenii după diverse criterii, fiecare personalitate este unică iar rezultatele studiilor sociologice sunt simple posibilităţi, nu certitudini în sine. Pe scurt, orice asemănare între rezultatul unui studiu social/sondaj de opinie cu realitatea, este pur întâmplătoare, acestea servind, mai repede, ca mijloc de educare în masă a gusturilor, sau ca film SF inspirat din probleme reale - pe care le are oricine. Poate de aceea sunt şi atât de tentante rezolvările, mai ales dacă vin din surse (pretins) sigure...cum era şi în cazul relaţiilor de succes - unde, inevitabil, nişte specialişti vor oferi sfaturi de valoare. Şi eu cred că ne agitam să căutăm soluţii bune la o problemă pusă prost... pentru că nu e important să ai relaţii de succes, ci să ai o relaţie în care persoanei pe care o ţii de mână când ieşiţi la plimbare să îi pese de tine, în puii mei! Că nu-ţi face succesul ceai cald cu pâine prăjită când te păleşte scârciovelniţa şi eşti imobilizat la pat, nici nu ti-o pupă de noapte bună (pe ea, -o; pe guriţă, adică...) şi nici măcar nu te ajută la bătut covorul sau la dus gunoiul menajer! Ştiu că suntem inovatori în gândire, dar într-o relaţie se ajunge şi aici. O fi tradiţional, învechit - deci prost, atâta că e natural şi tot se întâmplă, indiferent dacă vrem sau nu..
Da' mă rog... dacă toţi savanţii de renume mondial s-au apucat de dat cu părerea despre subiect, vreau şi eu! Păi de ce n-aş da sfaturi valide? Ce, n-am mâncat destul mare când eram mic, cât să acumulez destulă experienţă??
Zis şi făcut!
În timp ce ascultam tabelul lui Mendeleev la căşti şi îmi zbăteam creierii să caut implicaţiile metafizice ale unui text de Mozart derivat pe o integrală de volum în plan bidimensional cu pătrăţele, numai ce-mi sună alarma de newsalert şi primesc pe email o analiză de adâncă substanţă socială, marca catchy.ro - care este un fel site dedicat sculării la viaţă a femeilor de pretutindeni. No, şi-ntr-însa, tânăra domniţă dulce şi suavă ca o garofiţă era sfătuită să se-nsoţească cu bărbatul care e sătul de femei . Pentru că e perfect în regulă să fii ultima lui femeie.
În timp ce ascultam tabelul lui Mendeleev la căşti şi îmi zbăteam creierii să caut implicaţiile metafizice ale unui text de Mozart derivat pe o integrală de volum în plan bidimensional cu pătrăţele, numai ce-mi sună alarma de newsalert şi primesc pe email o analiză de adâncă substanţă socială, marca catchy.ro - care este un fel site dedicat sculării la viaţă a femeilor de pretutindeni. No, şi-ntr-însa, tânăra domniţă dulce şi suavă ca o garofiţă era sfătuită să se-nsoţească cu bărbatul care e sătul de femei . Pentru că e perfect în regulă să fii ultima lui femeie.
Minunat!!! Tu femeie, care eşti zână, mărită-te cu unu' care-ţi rezolva şi gardul, dacă-i punea fustă şi tocuri cui! Bun sfat, să-mi trag pălmi cu piciorul, ca Van Damme!
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu dacă aş fi fost destinatara învăţăturii, aş fi avut nişte întrebări de bun simţ:
1. Cum recunosc bărbatul sătul de femei?
2. De unde ştiu că e sătul de femei? Că dacă s-a săturat - bravo lui, să-i fie de bine! Dar dacă îl apucă iar pofta? C-apoi şi când mănânci până deschei cureaua şi te rostogoleşti de pe scaun de sătul ce eşti, tot te apucă foamea din nou, după câteva ore.
3. Unde se încadrează iubirea în toată ecuaţia asta? Mai e capabil bărbatul acesta să simtă ceva, după ce a funcţionat o bună bucată de timp pe sistemul maşinii de cusut?
În fine...nu ar fi o problemă asta - şi aşa nu sunt femeie, mă doare-n cot!
Dar nu au trecut zece minute şi tocmai când îmi deschisesem atlasul de istorie antică la pagina cu Tutankamon când a dat cu piatra şi a spart parbrizul de la caleaşca lu' tac-su, BIIINGGG!!! Iar mi se înroşeşte monitorul! Frate, alt newsalert, tot de la catchy.ro - îl ştiţi - care oferea femeii o altă cugetare plină de înţelepciune: "Fiţi pretenţioase, doamnelor!"
Deschid, citesc, îmi pică falca! Cică femeia ştie ce vrea: un bărbat perfect şi nu prea, nici frumos dar nici urât; nici deştept, dar nici prost; nici să meargă, nici s-alerge; nici să stea, dar nici să plece; nici călare, nici pe jos; nici îmbrăcat, nici dezbrăcat; nici dur, nici delicat; nici golan, nici galant; nici acid, nici bază; nici vorbăreţ, nici tăcut; nici afemeiat, nici inocent; nici aşa, nici pe dincolo...nici...GATA, hooo, am înţeles! Numa' nu mă pune să repet....
Şi, mai presus de orice, doamna nu trebuie să nu renunţe la nici o căsuţă din lista de pretenţii - pentru că ACEL bărbat e scris în stele şi există! Trebuie doar găsit...
Şi, mai presus de orice, doamna nu trebuie să nu renunţe la nici o căsuţă din lista de pretenţii - pentru că ACEL bărbat e scris în stele şi există! Trebuie doar găsit...
Tulai Doamne, pupa-Ţi-aş tălpili! Femeia din mine s-a zăpăcit complet! Păi ca să am o relaţie de succes trebuie să vin cu ceaslovul de pretenţii şi să-ncerc dopul la sticlă până-mi nimeresc Destinul, sau să mi-l aleg pe cel mai anost bărbat - care le-a încercat pe toate şi este atât de sătul de orice, că tre' să am silicoane 7D şi botox cu leduri multicolore, dacă vreau să-i mai arăt vreo noutate...
Rev, rev, rev, că nu mai pot! Gata, nu mai citesc Catchy, că o iau cu capul! De azi m-am dezabonat!
Dar tot în cumpănă sunt...cum să mă bag şi eu la o combinaţie de succes, fără sfaturi de specialitate? Haoleu, muică, ce-mi făcuşi?! Rămân prost în sat, nebăgat în seamă de nimeni!
De fapt, m-am răzgândit...şi-aşa bărbaţii nu (mai) vor relaţii serioase! C-apoi d-aia suntem în anul de graţie 2017...Trebuie să ne bucurăm de viaţă, nu mai fim constrânşi de scenariile relaţionale de pe vremea bunicilor! E timpul să renunţăm la miturile din vechime şi să privim spre viitorime! Trebuie să iubim şi să ne distrăm fără responsabilităţi care să ne ştirbească bucuria!
Totuşi... aia cu bărbatul vânător-culegător, care seduce fecioara preacurată şi o învaţă la prostii, după care o lasă cu ochii-n soare şi fuge la alta...nu-i tot un mit? De ce excepţia trebuie să fie bărbatul familist, ca şi cum ar fi o ruşine pe care o spui cu jumătate de gură şi o accepţi din milă? Şi de când a devenit familia o presiune asupra iubirii?
Şi cum "vă bucuraţi de voi" şi atât? Sună frumos, elegant...însă practic, cum faci asta? Dacă vrei maşină, o iei că-ţi place şi te plimbi cu ea - nu o ţii în garaj şi te bucuri! Desigur...o scoţi pe stradă şi apar necazuri...faci pană, ţi-o zgârie oamenii răi şi invidioşi, intră un prost în tine. Dar ai vrut maşină să o foloseşti, nu bibelou să îl priveşti!
Poate-s sucit, dar consider că aşa este şi-n relaţia bazată pe sentimente profunde: o ai, ţi-o asumi...cu bune şi cu rele; iar copilul este supremul de iubire pe care îl poţi dărui cuiva! Te bucuri de celălalt văzându-l că îşi ia responsabilitatea de a-ţi fi alături în eternitate, prin moştenirea pe care o lăsaţi umanităţii. E tradiţional...dar nu cu "trebuie". Dacă nu-i o pasiune de-o vară şi chiar te-a pălit iubirea, problema nu se mai pune în termeni ştiinţifici, ci lucrurile vin de la sine. De ce e o corvoadă lucrul acesta?
Când te încalţi, îţi pui pantoful stâng în piciorul drept şi pantoful drept în piciorul stâng pentru că numai bunicii trebuiau să se încalţe normal? Sau te încalţi şi tu la fel, pentru că aşa e firesc? Şi după ce o faci, ai simţit-o ca pe un scenariu social, o constrângere ce ţi-a limitat libertatea de a alege?
Poate-s sucit, dar consider că aşa este şi-n relaţia bazată pe sentimente profunde: o ai, ţi-o asumi...cu bune şi cu rele; iar copilul este supremul de iubire pe care îl poţi dărui cuiva! Te bucuri de celălalt văzându-l că îşi ia responsabilitatea de a-ţi fi alături în eternitate, prin moştenirea pe care o lăsaţi umanităţii. E tradiţional...dar nu cu "trebuie". Dacă nu-i o pasiune de-o vară şi chiar te-a pălit iubirea, problema nu se mai pune în termeni ştiinţifici, ci lucrurile vin de la sine. De ce e o corvoadă lucrul acesta?
Când te încalţi, îţi pui pantoful stâng în piciorul drept şi pantoful drept în piciorul stâng pentru că numai bunicii trebuiau să se încalţe normal? Sau te încalţi şi tu la fel, pentru că aşa e firesc? Şi după ce o faci, ai simţit-o ca pe un scenariu social, o constrângere ce ţi-a limitat libertatea de a alege?
E clar, am rămas în urmă cu evoluţia tehnologică! Mă duc să mă pun la punct, că nu mai merge! Plec, gata! Şi-am să mă întorc bărbat (adevărat)...
Până îmi fac bagajele, vă las c-o muzichie de final:
Până îmi fac bagajele, vă las c-o muzichie de final:
