Pastila de râs

Nu ştiu alţii ce fac, dar eu abia mi-am despodobit bradul. Adică, abia am ieşit din sărbătorile de iarnă, abia am intrat în noul an. Deci, se cuvine să strig cât mă ţin plămânii:

LA MULŢI ANI, DRAGILOR! LA MULŢI ANI, 2023!!! Şi, mai presus de toate, LA MULŢI ANI, ROMÂNI! Să vă fie casa casă, să vă fie masa masă! Şi mintea plină de mindfulness - un concept care nu ştiu exact la ce se referă, dar este în tendinţe şi toată lumea şi-l doreşte.  Aşa că, să fie porţie dublă de fulness din ăsta, să ajungă la toată lumea! Porţie triplă, chiar, că doar nu dau de la mine! Şi din nou, LA MULŢI ANI, de 164 de ori!!!!! 

... pentru că azi şi numai azi sărbătorim Unirea Principatelor Române. Adică cea înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza, la 1859 - când, pe 24 ianuarie, sus-numitul este ales domnitor al Ţării Româneşti, după ce pe 5 ianuarie fusese deja ales domnitor al Moldovei. 

Noi suntem români, noi suntem români, noi suntem aici, pe veci, stăpâni! Perfect!  

Fiind prima postare din acest an, vreau să mă delimitez de orice fel de probleme şi să ne relaxăm oleacă. Să vorbim despre bine şi frumos, despre bucuria de a trăi şi despre micile plăceri care ne fac viaţa mai frumoasă. Nu de alta, dar acum câteva zile, vuia tot internetul din cauza unui articol care spunea că românii râd din ce în ce mai puţin şi mai rar. Ceea ce este trist, pentru că nu cade în sarcina nimănui să ne facă viaţa mai frumoasă. Credem că dacă am fi altcineva, dacă am avea altceva, am fi fericiţi; şi poate aşa ar fi, pentru un timp...apoi se instalează obişnuinţa şi revenim la starea de angoasă. Putem să angajăm fel de fel de măscărici şi clovni care să facă cele mai amuzante giumbuşlucuri, dar degeaba! Dacă suntem cu gândul la cine ştie ce probleme, nu reuşim să ne destindem.

Uite, de exemplu: tocmai am căutat pe internet sondajul cu "romanii rad putin" (fără diacritice). Iar Chrome îmi dă trei pagini cu ştiri despre Putin. Schimb sintagma de căutare şi scriu "românii râd rar" (cu diacritice, ca să fiu sigur că găsesc ce doresc); în câteva secunde, primesc ştiri despre îmbulzeala de la Registrul Auto Român. Caut "sondaj românii râd rar" şi primesc articole despre sondajele partidelor politice. Pffff...să-mi trag pălmi! Unde dai şi unde crapă?! S-a defectat internetul!

Deşi, dacă stau strâmb şi gândesc drept, Google ne oferă ceea ce căutăm mai des: ştiri despre război, politică şi taxe. Asta vrem, asta primim. 

Însă, astăzi schimbăm foaia şi ne distrăm! Sper.

Mi-am propus lucrul acesta încă din primele zile ale lunii, dar nu am găsit nimic special, care să binedispună pur şi simplu. Aşa că nu mai scriu nimic, ci doar voi încărca diverse clipuri pe care le-am găsit prin meandrele lumii virtuale. Sper să nu am vreo reclamaţie - mai ales că nu-s cu drepturi de autor şi nu mi le asum. Cum le-am primit, aşa le dau mai departe...deşi a trebuit să le descarc de pe platformele de origine, ca să le pot încărca aici. Ce să facem, dacă nu avem toţi conturi de Tik Tok, Instagram, Twitter şi chiar Facebook?

Fără alte comentarii, să vină Cascadorii Râsului:

1. Dacă dirijorul de avioane ar face trendul "Dansul Wednesday Adams" de pe Tik Tok:

  

2. Asta înseamnă să fii actor înnăscut!

 3. Hocus - Pocus - (ne)Preparatus!!!!

   4. Când ţii cu echipa greşită...

 5. Cugetare

Apropo de muzică:

Un pahar să ridicăm, un cântecel să fredonăm şi-o urare să urăm: să fie un an minunat şi să ne ţâţâie inima măcar după o clipă de frumos în fiecare zi! C-apoi...scumpiri, boli, războaie, nemulţumiri, revoluţii şi neajunsuri vor fi întotdeauna. Iar cine aleargă după "mai binele" din viitor, nu vede "binele" din prezent. 

Aşa că, să fie dans şi voie bună! "Nu e panică, man"!...vorba unei reclame. :)

 [Elena Gheorghe - Yarnana, yarnane]

Patriotism sau naţionalism?

 Bună seara, România! Bună seara, Bucureşti...şi la mulţi ani!

La mulţi ani, Marea Unire! La mulţi ani, Mica Unire! La mulţi ani, Mihai Eminescu! La mulţi ani, Cultura Română! La mulţi ani, ziua de ieri...că a fost ziua internaţională a scrisului de mână. La mulţi ani, ziua de azi! Şi la mulţi ani, ziua de mâine! La mulţi ani, România!

...pentru că, DA! Dragii mei, a sosit momentul să fim, din nou, patrioţi! Este ziua în care ne iubim ţara, ziua în care suntem mândri de ea! Ziua în care România noastră dragă şi iubită (pupa-o-ar tata) ne este de ajuns şi nu mai vrem să fie o ţară ca afară! Ziua în care ne mândrim că purtăm ie, ziua în care motivele tradiţionale sunt de bun gust, ziua în care simţim româneşte! Hai să fim naţionalişti! Hai să dăm mână cu mână! "E ziua în care! Nu-mi scot maşina din parcare...şi iubesc pe fiecare...în felul meu"!

 

Gata, se pune că am bifat trendul? Măcar azi...că de! "Ce e val, ca valul trece"... aşa spunea un înţelept din antichitate - maestru kung-fu, Osho, Sun Tzu, faraon iluminat...sau poate am citit asta într-o carte de dezvoltare personală? Nu mai ştiu... Dar, parcă, totuşi...a fost Einstein?! El spunea vorbe deştepte, bune de pus la statusuri - precum "Nu mai sta pe Facebook, citeste o carte"!

No, nu contează! Nu vreau să discriminez pe cineva, dând un nume clar, în defavoarea altui nume. Cert este că eu şi iarna sunt pe val: La mulţi ani, Mica Unire!!!

E bine dacă mai zic aşa, că ziua naţională aia importantă a trecut, iar cealaltă zi naţională mai mică, se sărbătoreşte şi nu prea. Aşa că întreb şi eu, să nu-mi supăr aproapele din jur, că repede se mai aprinde omul de mânie, în ziua de azi...

Nu de alta, dar mi-a povestit cineva, care lucrează la librărie, că acum câteva săptămâni a venit o persoană să facă nişte cumpărături şi apoi a cerut şi o pungă de cadouri. "Poftiţi" - zice casierul. "Nuu...că sunt prea colorate" - vine răspunsul clientului. "Bun...atunci mergeţi în colţ, pe dreapta şi e raftul cu bunătăţi de România"...găsiţi acolo alte modele. "Aaaa...nuuuu...că alea-s prea naţionaliste"! - spune clientul. Şi pleacă, total îmbufnat!

Aşa că mă întreb: când este ziua naţională, cu toţii suntem patrioţi. Să înţeleg că în alte zile nu mai este de bon-ton să îţi iubeşti ţara? Sau, cum? Când e ziua naţională, naţiomalismul se numeşte patrotism şi e bun, dar în restul zilelor naţionalismul se numeşte doar naţionalism - şi e rău? 

Mă rog...prea despic, şi eu, firul în patru! În loc să mă bucur, stau şi pierd vremea, ca să etichetez nişte trăiri!

Când, de fapt, azi e vreme de petrecere! Hai să dăm mână cu mână, într-o încăierare română! Ca la Iaşi...cum se face cu ocazia unor astfel de momente speciale: huiduieli, proteste, atacuri cu cerneală, cântece patriotice... ghiveci cu de toate, să fie lumea mulţumită! Na! Cine zicea că în România nu susţinem diversitatea?  :))

Aşa că, nu mai stati! Noi suntem români, aici pe veci stăpâni! "Je suis Creangă"! "Je suis Brâncuşi"! "Je suis Poenaru"! "Je suis..."...cum îl chema p-ăla de a inventat diabetul...ăăă...insulina? Paulescu, măi! Perfect! "Je suis Nicolae Paulescu"! Şi mai presus de toate, "Je suis Eminescu"!

Apropo de Eminescu: nu vi se pare uluitor cum poezia eminesciană este de actualitate şi la 172 de ani de la naşterea marelui poet? Poţi să juri că a fost scrisă ieri, ca un manifest artistic pentru trezirea acestui neam la normalitate. Una din ele, cel puţin...  

"Cînd vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă

Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă,

Azi, cînd fraza lustruită nu mai poate înșela,

Astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu este-așa?

Prea v-ați arătat arama sfîșiind această țară,

Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară,

Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei,

Ca să nu s-arate-odată ce sunteți - niște mișei!

Da, cîștigul fără muncă, iată singura pornire;

Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire."

Frumos! Nu degeaba este poetul nostru naţional. De fapt, după umila mea părere, ar trebui să fie poetul nostru mondial. Vorba aceea: dacă-l avem pe Nelson Mondialu, de ce nu ar putea exista şi un Eminescu Mondial? Până la urmă, a radiografiat perfect caracterul uman...Şi a scris despre asta. Cu foarte mult geniu. 

Dar, oare, nu v-aţi întrebat, totuşi, de ce Mihai Eminescu este mereu în tendinţe Ce concluzie tragem de aici? Că eu nu văd decât una singură: în atâtea decenii, nu ne-am schimbat nici măcar un milimetru! Oricât ne-am crede noi de civilizaţi, oricât ne-am vedea de moderni şi evoluaţi, omul prezentului este identic cu omul din trecut; şi acum, ca şi atunci, luptăm cu aceleaşi metehne: avariţie, parvenitism, egoism, arătatul cu degetul, corupţie, prostie, moravuri care nu ne fac cinste... 

Noroc că acum avem U.E., influenceri şi mulţi antrenori de succes, care vor pune ordine în dezordine, totul pentru propria noastră propăşire şi depăşirea zonei de comfort! URA!!! 

BARMAN!! Hai cu vinişorul fiert, că nu-mi mai alunecă sarmalele pe drumeagul gâtului! Şi pune să cânte şi-un artist tradiţional, să-mi tresalte inima-n pept de mândrie! Dar ai de grijă...vreau ceva fain, să lăcrimez puţin, când dau cu ochii de drapel! L-ai agăţat de geam, da? Acolo...lângă curcubeul cu "Totul va fi bine"...

 

[Costi, Vlăduţa Lupău, Jador, Cream, Minodore - Mare e lumea]

Vaccinul şi Mica Unire (artistică)

După ce multă lume s-a minunat de minunaţii muşchi afişaţi de politicieni în minunata campanie de vaccinare anti-virus-carcalac-ucigaş, o nouă nedumerire ne încearcă inimile deja prea pline de emoţie: "De ce unii oameni sunt înţepaţi în mâna stângă, iar alţii în dreapta"? 

Asta este problema propusă de un post de televiziune, pentru a îmbrăca vaccinarea într-o haină de rafinament filosofic şi profund (cred), care să îi nuanţeze importanâa.

Serios? Asta este cea mai mare problemă a noastră ACUM? Cu nimicnicii din astea ne ocupăm? Foarte bine! Atunci să înceapă comedia:

De ce stânga şi nu dreapta? De ce dreapta şi nu stânga? Care este explicaţia ştiinţifică a acestei adevărate enigme a istoriei umane? Alegerea are legătură cu spiritiualitatea? Cu religia? Cu orientarea politică? Adepţii doctrinei de stânga fac vaccin în braţul stâng, politicienii de dreapta fac vaccin în braţul drept - pentru a-şi reafirma loialitatea pentru cauza pe care o servesc? Sau...să aibă, oare, legătură cu rezistenţa organismului? Poate pe stânga, sistemul imunitar este mai puternic decât pe dreapta? Ca la mine, de exemplu: când mă atacă guturaiul, mi se înfundă doar nara dreaptă - deci, e clar: pe deapta am beteşug. Şi totuşi, când plâng (na, ce să fac? Şi bărbaţii plâng, câteodată), lacrimile îmi curg din ochiul stâng. Concluzia este clară: stânga e mai nasoală. Sau...dreapta? 

Ce are importanţă mai mare? Lacrima cursă, sau mucul necurs? 

Mă rog. Eu sunt un caz mai special, oricum... probabil sunt mai de centru şi nu am treabă cu extremele.

Revenind la problemele care ne doare....

În general, oamenii normali nu-şi zbat capul cu asemenea dileme doctrinare. La ei e simplu: stânga sau dreapta.  Dar de ce? Enigmă misterioasă....nimeni nu ştie! 

Însă, nu a durat mult până când minţile mai luminate au avansat diverse teorii care să explice această abordare diferită a problemei - iar cea mai plauzibilă, după capul meu, mi s-a părut cea care spune că, de fapt, nu e nici o taină. Mai precis, te întreabă doctorul: "Vaccinul vi-l fac în braţul stâng, sau în braţul drept"? Situaţie în care, eu aş răspunde: "În toate, frate! Decât prea puţin vaccin, mai bine să fie mai mult! De ce să nu-mi fac şi rezervă de anticorpi pentru zile negre?! Mai ales că am înţeles că doza de rapel a fost mânărită şi vine cu întârziere. Aşadar...bagă! Ce-i în mână, nu-i minciună! 

Doare prea tare?? Nu-i nimic! Nici o durere, nici un cutremur, nici o scrâşnire de dinţi nu este prea mare pentru a scăpa de sub auspiciile dezastruoase ale acestei molime ticăloase"!

Gata, ne-am lămurit cu subiectul? 

Atunci zic să depăşim momentul şi să vorbim şi despre altceva, mai de inimă roz-bonbon...cum ar fi, de exemplu, mica unire a ideilor artistice. 

Apropo: ştiţi ce asemănare există între scriitorul român Mihail Drumeş şi regizorul american George Lucas? E simplu: opera lor. Ambii au scris "Invitaţie la vals"...şi ambii au scris "Războiul Stelelor". 

Totuşi, pentru că este cetăţean european şi are drepturi, îl voi considera pe Drumeş element primordial al scânteii creatoare şi pe Lucas, doar un epigon - deşi, să spunem despre "Războiul Stelelor" că-i o epigoneală, facem un pic de sacrilegiu...să fim serioşi!

Ce este? Ce vă uitaţi aşa stereo la mine? Nu mă credeţi, aşa-i? Nu-i nimic...imediat voi demonstra această convergenţă artistică superioară, pentru a nu deveni desuet - Doamne fereşte!

Mai întâi, să o luăm cu începutul...aţi citit "Invitaţie la vals"? Şi aţi văzut saga "Războiul Stelelor" - care, de fapt, este o singură poveste împărţită în nouă volume? Nu de alta, dar să ştim ce comentăm! Vorba aia: nici în liceu nu puteam înţelege comentariile, dacă nu citeam şi cărţile. Iar eu nu le citeam, c-apoi...de ce aş fi făcut-o?

Gata, linişte în sală! Presupunem că ştim despre ce vorbim şi suntem la curent cu toate noutăţile... prin urmare, să începem demonstraţia:

Mihail Drumeş şi George Lucas sunt artişti de geniu - iar geniile gândesc la fel, se ştie - un posibil motiv pentru care şi operele lor nemuritoare urmează aceeaşi structură a desfăşurării acţiunii:

"Invitaţie la vals" are 4 părţi; "Războiul Stelelor" are mai multe capitole, dar aici mă voi referi doar la trilogia secundară. 

Aşadar, la o analiză mai atentă, descoperim următoarele:

- în prima parte din "Invitaţie la vals", suntem martorii întâlnirii pur întâmplătoare a celor doi eroi din rolurile principale: Tudor Petrican, un fel de crai de Dorobanţi şi Micaela, studentă la o facultate pe care nu o cunoştea nimeni. Lumi diferite, viziuni diferite de viaţă...şi totuşi, tinerii sunt uniţi de pasiunea comună pentru vals.

De cealaltă parte, în "Războiul Stelelor - Episodul I: Ameninţarea fantomei", asistăm la întâlnirea fabuloasă a celor doi eroi din rolurile principale: Anakin Skywalker, sclav pe Tatooine şi Padme Amidala, regina de pe Naboo... o întâmplare care se realizează datorită lucrăturii nebănuite ale Forţei.

- partea a doua din "Invitaţie la vals" tratează povestea de iubire tunultoasă dintre Tudor şi Micaela, care culminează cu o escapadă (de miere) la Istanbul.

[The Four Lads - Instanbul (Not Constantinople)]

În "Războiul Stelelor - Episodul II: Atacul Clonelor" asistăm la naşterea unei iubiri pătimaşe între Anakin şi Padme... el: un tânăr şi mândru ucenic jedi, puternic în Forţă; ea: şi mai frumoasă,  şi mai graţioasă, şi mai vitează...şi, în continuare, regină pe Naboo. 

Totul culminează cu o escapadă într-o regiune paradisiacă a planetei menţionate mai sus, unde dragostea celor doi prinde aripi şi evoluează într-o frumoasă cununie restrânsă, în prezenţa cavalerilor de onoare: C-3PO, droid de protocol şi R2-D2, cel mai cunoscut droid astromec

- Partea a treia şi a patra din "Invitaţie la vals" descrie căsătoria şi divorţul celor doi îndrăgostiţi, neînţelegeri apărute pe fondul orgoliilor personale şi a mândriei; şi uite aşa, vorbim despre o iubire neagră...un amor de plumb, care se răsuceşte în cavou -  odată cu moartea eroilor noştri.

"Războiul Stelelor - Episodul III: Răzbunarea lordului Sith" nu se lasă mai prejos...şi, pe fundalul trufiei şi a unei iubiri prea posesive, ne prezintă zbuciumul şi moartea ambilor îndrăgostiţi: Padme se dihăinează de inimă rea, iar Anakin cedează părţii întunecate a Forţei şi îşi pierde orice urmă de umanitate.  

No, vă aşteptaţi la aşa ceva? Dacă "Invitaţie la vals" introducea, pe ici şi pe colo, câte o duel cu sabia, sau măcar menţiona săbiile de lumină, pe cuvânt de nu devenea un Război al Stelelor Autohtone.

Păcat, foarte păcat. De-ar fi deţinut Disney drepturile de autor şi asupra operei lui Drumeş, astăzi ne-am fi jucat cu figurine înfăţişându-i pe Tudor şi Micaela, nu doar cu figurine inspirate de personajele "Star Wars"...

Reversul medaliei era că, în cazul în care "Invitaţie la vals" devenea proprietate Disney, cel mai probabil, Tudor Petrican era asiatic hindus transgender, iar Micaela Deleanu se transforma într-o splendoare neagr...ăăăăă...afro-americană, musulmană şi non-binară. 

Tare, sau ce?

Să bem pentru asta! Trăiască România aproape dodoloaţă!

Şi un cântec vesel să cântăm...că-i zi de sărbătoare şi e păcat să o lăsăm să treacă fără să încingem petrecerea de pomină interzisă de legile pandemiei:

[Maria Tănase - Hora unirii]

...şi să dăm mână cu mână!

Mai ieri am serbat Ziua Internaţională a scrisului de mână.

"Perfect!" - îmi zic...şi imediat m-am gândit să o marchez şi eu, scriind o nouă postare. La tastatura, că doar nu-s nebun să o scriu de mână! Nu mai trăim în comunism, când toceam creioane şi tocam caiete întregi, scriind în oracol după dictarea gândurilor!
Acum ne-am modernizat şi suntem mult mai green; mâncăm sănătos, uniţi salvăm şi apărăm copacii, totul este eco şi scriem la tastatură - că d-aia suntem deştepţi şi am inventat-o! Ba, de la o vreme, este chiar şi virtuală - ceea ce înseamnă că nu mai suntem nevoiţi să apăsăm  butoane ca ghiolbanii, ci le pipăim. 

No, şi cum spuneam, m-am apucat de scris. Nu de alta, dar oricum nu am altceva ce face, pe viforniţa de afară - unde ninge...ninge ca-n poveşti! Bine...ajungând în acest punct, întrebarea logică ar fi: "În care poveşti ninge, dom'le, că eu nu am citit pe nicăieri despre aşa ceva"...dar, în fine! Important e că ninge şi sunt foarte fericit!

Nu-mi place iarna şi gerul, dar ador ninsoarea. Scurt! Mă inundă o fericire de neimaginat când ies afară şi am încălţările curate PE TALPĂ, după o jumătate de oră de umblat aiurea! De obicei, oricât mi-aş cremui pantofii şi oricât ar sclipi, la 5 secunde după ce am trecut pragul casei arată de parcă vin de la săpat şanţuri. Dar nu şi pe zăpadă...când nu mai există praf, bălţi, nămol sau târmoceală, ci doar o întindere fără margini de cer şi pământ, mai albă ca laptele - ceea ce mă trimite în al nouălea cer!

Păi na, ce să facem? Mă bucur şi eu cum pot; măcar la bocanci să fiu curat, că la inimă...Dumnezeu cu mila...Sunt mai negru ca un negru-n întuneric! Serios, atâta răutate n-am mai văzut la nimeni - deşi, dacă mă uit în jur, se vede din avion că se fac eforturi clare să fiu detronat de la conducere.

Mă gândeam la asta şi azi: tot poporul era cu unirea-n gură, aplaudând diverşi guvernaţi ce rosteau discursuri sforăitor de înălţătoare, despre strămoşii care au luptat cu abnegaţie, viziune şi spirit de jertfă pentru realizarea năzuinţelor populare - nu ca penalii de astăzi, care fac, dreg şi răstoarnă abuz.

Ceea ce, pe undeva cam aşa este...în trecut, oamenii erau mai uniţi. Uniţi în foame, în necazuri, sau la cozi...dar se respectau unii pe alţii. Inamici dacă erau, tot aveau o onoare şi o demnitate.

Prin urmare, despre ce unire mai vorbim, când fiecare vrea să fie mai buricul pieţii decât celălalt? Chiar şi conducătorii ţării, care cică-s socotiţi ca exemplu pentru naţiune, s-au dus unii hăis, la Iaşi, alţii cea - pe la Focşani - sau oriunde au nimerit mai mulţi adepţi, ca să evite huiduielile. Nu s-au putut uni nici măcar de ochii lumii, să dea bine la poză - oricât de falsă ar fi fost ea.

Concluzia: 

În plan general, etapa cu "iubeşte-ţi apropele" e o iluzie, iar  îndemnul "Ce ţie nu îţi place, altuia nu face" s-a transformat într-o simplă înşiruire de cuvinte. Păi când ieşi pe stradă şi dai cu scuipat în cine crezi tu că merită, cam ce părere-ţi faci? Cineva care se voia şugubăţ a sugerat că o fi fost vorba despre un scuipat anti-deochi...da' mă gândesc şi eu, ca prostu': acum e cu politica şi toată lumea se pricepe la ea, deci o poate comenta - inclusiv eu :D. Dar dacă vreun contribuabil se simte nedreptăţit de  totalul de plată pentru factura de lumină şi după ce decide în cap la el cine e vinovat, trage nişte scuipaţi în capul fătucii de la ghişeul de plată şi-i mai spoieşte cu noroi şi maşina proprietate personală?

Se poate întâmpla? Normal! Nu aşa se susţine justiţia şi se luptă cu nedreptatea?

Când vandalizezi sedii de instituţii, hărţuieşti oamenii pe stradă sau îndemni la genocid şi călcat în picioare - cum au făcut berleuzii ăia de deputat PSD şi protestatari rezistenţi, cam la ce armonie te mai aştepţi? La ce sărbătoare? Condamnăm crimele odioase ale trecutului, care de obicei au fost justificate prin voia Domnului, civilizare sau eliberare, în timp ce noi ne lovim cu pumnii în piept că suntem şmecheri, democraţi sau umanişti şi de-am fi trăit atunci, nu am fi luat parte la vărsarea de sânge nevinovat.  Doar că şi acum avem aceleaşi instincte şi facem fix la fel, sau mai rău.
Şi-apoi sărbătorim unire? Mică sau mare...pentru ce?

M-am detaşat de foarte multe lucruri în ultima vreme şi refuz să mă mai implic în acţiuni cu caracter general, pentru că ţin la liniştea mea şi am o incapacitate nativa de a dezvolta partizanate d-astea prea înfocate. Aşa că stau, privesc şi mă mir cât de mult decădem ca societate, luptând în slujba unor idealuri care nici măcar nu ne aparţin, ci doar le preluăm schematic, de pe unde apucăm.

Uite aşa a trecut Centenarul, a trecut şi Mica Unire şi iar nu am realizat nimic. Manifestăm, aplaudăm, dansăm, huiduim, lăcrimăm şi cinstim cu gura, înjurând cu inima -  apoi ne întoarcem exact unde eram şi înainte.

Dar cu ce ne-am ales după toate aceste momente festive? Cu mai nimic...

Pe plan personal, însă, eu am realizat că sunt patriot şi am decis să-mi servesc patria.

Iniţial mă gândeam să o invit la masă şi să o servesc cu o conservă de fasole de la Scandia, asezonată cu niscavai cârnaţi de Pleşcoi, garnisiţi cu cartofi prăjiţi de la Mac - cumpăraţi cu mâna mea. Atât că mi-e teamă de refuz, că nu ştiu să mă descurc nici cu o domniţă, d-apoi cu o patrie întreagă! 

Aşa că m-am hotărât să ţintesc oleacă mai sus...

...şi să-mi surprind prietenii: Îmi voi alege o carieră militară! BAM!!

Oricum, de mic voiam să mă fac puşcaş marin! Dar nu chiar puşcaş, că-mi plăcea mitraliera...şi nu chiar marin, că nu mă cheamă aşa!
Mamă, ce mişto...parcă mă şi văd echipat în uniformă, cum ies , mândru, la salut:

"Mitralior Zgăbearţă Iftode, să trăiţi"!

No, ia spuneţi: V-am surprins? V-am dat pe spate?

Eu chiar am planuri mari! Vreau să fiu cel mai bun! Cel mai bun dintre cei mai buni, chiar...şi dacă-s serios, poate 'oi umbla şi prin lume, cu diverse delegaţii. Mai ştii? Pe cuvânt de nu fac cerere la direcţiune să apăr şi ţărmurile Japonie, să-mi trăiesc şi eu fantezia. Mai trag o salvă, mă mai dau şi cu câte o geisha...viaţă, frate! Dacă-mi surâde norocul, poate mă întorc acasă şi cu o japoneză mică, brunetă şi drăguţă, să o prezint părinţilor. Ce-ar fi?

Nu-i vorbă, că japoneze am găsit şi pe la noi. Şi mici şi mari, după gusturi:

Doar că-s cam ieftine şi mi-e să nu fie piratate, sau făcute în China. Dacă nu-s de calitate, te pomeneşti că alea mă lasă cu ochii-n soare, când mi-o fi lumea mai dragă!

Aşa că, dacă tot o să am ocazia, nu-i mai bine să le iau direct d-acolo, de la mama lor? Eu aşa zic...

În cinstea momentelor de fericire care mă aşteaptă în viitorul lucrului bine făcut şi special pentru ziua din această zi, propun un toast din suflet: Să trăim BINE!!

...şi să sărbătorim, apoi să înfăptuim! Doar că cu flegme, mui (bien) şi sticle incendiare, ca golanii de pe marginea şanţului, ci cu onoare şi o neclintire mai durabilă decât cea a războinicilor de teracotă.

[Drum Bun - din Filmul "Pentru Patrie"]