Se afișează postările cu eticheta Mica Unire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mica Unire. Afișați toate postările

joi, 24 ianuarie 2019

...şi să dăm mână cu mână!

Mai ieri am serbat Ziua Internaţională a scrisului de mână.
"Perfect!" - îmi zic...şi imediat m-am gândit să o marchez şi eu, scriind o nouă postare. La tastatura, că doar nu-s nebun să o scriu de mână! Nu mai trăim în comunism, când toceam creioane şi tocam caiete întregi, scriind în oracol după dictarea gândurilor!
Acum ne-am modernizat şi suntem mult mai green; mâncăm sănătos, uniţi salvăm şi apărăm copacii, totul este eco şi scriem la tastatură - că d-aia suntem deştepţi şi am inventat-o! Ba, de la o vreme, este chiar şi virtuală - ceea ce înseamnă că nu mai suntem nevoiţi să apăsăm  butoane ca ghiolbanii, ci le pipăim. 

No, şi cum spuneam, m-am apucat de scris. Nu de alta, dar oricum nu am altceva ce face, pe viforniţa de afară - unde ninge...ninge ca-n poveşti! Bine...ajungând în acest punct, întrebarea logică ar fi: "În care poveşti ninge, dom'le, că eu nu am citit pe nicăieri despre aşa ceva"...dar, în fine! Important e că ninge şi sunt foarte fericit!
Nu-mi place iarna şi gerul, dar ador ninsoarea. Scurt! Mă inundă o fericire de neimaginat când ies afară şi am încălţările curate PE TALPĂ, după o jumătate de oră de umblat aiurea! De obicei, oricât mi-aş cremui pantofii şi oricât ar sclipi, la 5 secunde după ce am trecut pragul casei arată de parcă vin de la săpat şanţuri. Dar nu şi pe zăpadă...când nu mai există praf, bălţi, nămol sau târmoceală, ci doar o întindere fără margini de cer şi pământ, mai albă ca laptele - ceea ce mă trimite în al nouălea cer!

Păi na, ce să facem? Mă bucur şi eu cum pot; măcar la bocanci să fiu curat, că la inimă...Dumnezeu cu mila...Sunt mai negru ca un negru-n întuneric! Serios, atâta răutate n-am mai văzut la nimeni - deşi, dacă mă uit în jur, se vede din avion că se fac eforturi clare să fiu detronat de la conducere.
Mă gândeam la asta şi azi: tot poporul era cu unirea-n gură, aplaudând diverşi guvernaţi ce rosteau discursuri sforăitor de înălţătoare, despre strămoşii care au luptat cu abnegaţie, viziune şi spirit de jertfă pentru realizarea năzuinţelor populare - nu ca penalii de astăzi, care fac, dreg şi răstoarnă abuz.
Ceea ce, pe undeva cam aşa este...în trecut, oamenii erau mai uniţi. Uniţi în foame, în necazuri, sau la cozi...dar se respectau unii pe alţii. Inamici dacă erau, tot aveau o onoare şi o demnitate.
Prin urmare, despre ce unire mai vorbim, când fiecare vrea să fie mai buricul pieţii decât celălalt? Chiar şi conducătorii ţării, care cică-s socotiţi ca exemplu pentru naţiune, s-au dus unii hăis, la Iaşi, alţii cea - pe la Focşani - sau oriunde au nimerit mai mulţi adepţi, ca să evite huiduielile. Nu s-au putut uni nici măcar de ochii lumii, să dea bine la poză - oricât de falsă ar fi fost ea.

Concluzia: 
În plan general, etapa cu "iubeşte-ţi apropele" e o iluzie, iar  îndemnul "Ce ţie nu îţi place, altuia nu face" s-a transformat într-o simplă înşiruire de cuvinte. Păi când ieşi pe stradă şi dai cu scuipat în cine crezi tu că merită, cam ce părere-ţi faci? Cineva care se voia şugubăţ a sugerat că o fi fost vorba despre un scuipat anti-deochi...da' mă gândesc şi eu, ca prostu': acum e cu politica şi toată lumea se pricepe la ea, deci o poate comenta - inclusiv eu :D. Dar dacă vreun contribuabil se simte nedreptăţit de  totalul de plată pentru factura de lumină şi după ce decide în cap la el cine e vinovat, trage nişte scuipaţi în capul fătucii de la ghişeul de plată şi-i mai spoieşte cu noroi şi maşina proprietate personală?
Se poate întâmpla? Normal! Nu aşa se susţine justiţia şi se luptă cu nedreptatea?

Când vandalizezi sedii de instituţii, hărţuieşti oamenii pe stradă sau îndemni la genocid şi călcat în picioare - cum au făcut berleuzii ăia de deputat PSD şi protestatari rezistenţi, cam la ce armonie te mai aştepţi? La ce sărbătoare? Condamnăm crimele odioase ale trecutului, care de obicei au fost justificate prin voia Domnului, civilizare sau eliberare, în timp ce noi ne lovim cu pumnii în piept că suntem şmecheri, democraţi sau umanişti şi de-am fi trăit atunci, nu am fi luat parte la vărsarea de sânge nevinovat.  Doar că şi acum avem aceleaşi instincte şi facem fix la fel, sau mai rău.
Şi-apoi sărbătorim unire? Mică sau mare...pentru ce?

M-am detaşat de foarte multe lucruri în ultima vreme şi refuz să mă mai implic în acţiuni cu caracter general, pentru că ţin la liniştea mea şi am o incapacitate nativa de a dezvolta partizanate d-astea prea înfocate. Aşa că stau, privesc şi mă mir cât de mult decădem ca societate, luptând în slujba unor idealuri care nici măcar nu ne aparţin, ci doar le preluăm schematic, de pe unde apucăm.

Uite aşa a trecut Centenarul, a trecut şi Mica Unire şi iar nu am realizat nimic. Manifestăm, aplaudăm, dansăm, huiduim, lăcrimăm şi cinstim cu gura, înjurând cu inima -  apoi ne întoarcem exact unde eram şi înainte.
Dar cu ce ne-am ales după toate aceste momente festive? Cu mai nimic...

Pe plan personal, însă, eu am realizat că sunt patriot şi am decis să-mi servesc patria.
Iniţial mă gândeam să o invit la masă şi să o servesc cu o conservă de fasole de la Scandia, asezonată cu niscavai cârnaţi de Pleşcoi, garnisiţi cu cartofi prăjiţi de la Mac - cumpăraţi cu mâna mea. Atât că mi-e teamă de refuz, că nu ştiu să mă descurc nici cu o domniţă, d-apoi cu o patrie întreagă! 
Aşa că m-am hotărât să ţintesc oleacă mai sus...



...şi să-mi surprind prietenii: Îmi voi alege o carieră militară! BAM!!

Oricum, de mic voiam să mă fac puşcaş marin! Dar nu chiar puşcaş, că-mi plăcea mitraliera...şi nu chiar marin, că nu mă cheamă aşa!
Mamă, ce mişto...parcă mă şi văd echipat în uniformă, cum ies , mândru, la salut:
"Mitralior Zgăbearţă Iftode, să trăiţi"!



No, ia spuneţi: V-am surprins? V-am dat pe spate?

Eu chiar am planuri mari! Vreau să fiu cel mai bun! Cel mai bun dintre cei mai buni, chiar...şi dacă-s serios, poate 'oi umbla şi prin lume, cu diverse delegaţii. Mai ştii? Pe cuvânt de nu fac cerere la direcţiune să apăr şi ţărmurile Japonie, să-mi trăiesc şi eu fantezia. Mai trag o salvă, mă mai dau şi cu câte o geisha...viaţă, frate! Dacă-mi surâde norocul, poate mă întorc acasă şi cu o japoneză mică, brunetă şi drăguţă, să o prezint părinţilor. Ce-ar fi?

Nu-i vorbă, că japoneze am găsit şi pe la noi. Şi mici şi mari, după gusturi:



Doar că-s cam ieftine şi mi-e să nu fie piratate, sau făcute în China. Dacă nu-s de calitate, te pomeneşti că alea mă lasă cu ochii-n soare, când mi-o fi lumea mai dragă!
Aşa că, dacă tot o să am ocazia, nu-i mai bine să le iau direct d-acolo, de la mama lor? Eu aşa zic...

În cinstea momentelor de fericire care mă aşteaptă în viitorul lucrului bine făcut şi special pentru ziua din această zi, propun un toast din suflet: Să trăim BINE!!
...şi să sărbătorim, apoi să înfăptuim! Doar că cu flegme, mui (bien) şi sticle incendiare, ca golanii de pe marginea şanţului, ci cu onoare şi o neclintire mai durabilă decât cea a războinicilor de teracotă.



[Drum Bun - din Filmul "Pentru Patrie"]