Despre cum era să-i bat obrazul lui Steven Spielberg

Hai la mulţi ani şi sănătate, că-i mai bună decât toate - mai ales pe gripelniţa asta!

Doamnelor şi domnilor, astăzi avem petrecere! Sunteţi invitaţii mei şi dau de băut la toată lumea! Intraţi, poftiţi, nu vă sfiiţi... Hai, hai, că azi e zi de mare sărbătoare: tocmai am aflat că sunt bărbat cis şi vreau să marchez momentul cu surle şi trâmbiţe, dacă tot n-am avut "party de gender reveal" ("petrecere de dezvăluire a genului", pentru necunoscători) la vremea când m-am născut. Ce să fac dacă pe vremea aceea nu erau la modă asemenea tâmpenii?

Stai oleacă... cum adică "ce să fac"? RECUPEREZ, asta fac! 

Da' hai, că nu vă mănânc! Sunt bărbat cis, nu extraterestru carnivor! Adică, pe scurt, termenul acesta mai pretenţios spune că genul pe care mi l-a dat Dumnezeu este acelaşi gen pe care îl am şi eu în cap la mine! Norocul meu c-am avut neuroni masculi care, după ce au explorat ce-i mai jos de talie, s-au strâns la şedinţă de brainstorming: are şoseţele albastre, deci e bărbat; noi bărbaţi... perfect! Hai c-o dăm lejer la pace! Voturi pentru: UNANIM! Voturi împotrivă: ZERO! Abţineri: ZERO! S-A VOTAT!

Vorba cântecului: "sunt bărbat la trup, bărbat la suflet, vreau să înţeleg şi să iubesc...nu contează cât de scurt am părul, important e cum şi cât vorbesc"! - pentru că în ziua de azi, contează ce spui că vei face, nu ceea ce faci cu adevărat!

Eeeee....

Totuşi, nu vreţi să vă povestesc şi cum de-am reuşit să mă încadrez în noile standarde ştiinţifice? Eu, care credeam că-s caz pierdut pentru umanitate... incapabil să mă înscriu în orice grup, de oriunde ar fi el! Adică, na! Nu-s eligibil nici măcar pentru grupul de carte de pe ulicioara mea, că mă doare-n cot de dezvoltarea personală şi nu mă primesc p-acolo, până nu-mi bag minţile-n cap! 

No... şi uite aşa, când credeam mai abitir că-s propria mea mulţime, PAC! Mă trezesc clasificat, etichetat şi aşezat în ordine alfabetică pe rafturile societăţii care luptă cu înverşunare împotriva oricăror forme de etichetare şi clasificare neincluzivă.  Minunat!!!!

Şi cum spuneam:

Totul a început de la o ştire pe care am prins-o din zbor: un activistă (formulez în acest fel pentru că genul acestei persoane pare a fi fluid şi foarte nesigur) LGBTQ+alte litere a întrerupt o piesă de teatru despre un bărbat transgender, pentru că rolul acestuia era interpretat de un bărbat ne-transgender. Ceea ce este o ofensă gravă adusă spiritului civilizator european şi o încălcare monstruoasă a principiilor de echitate, reprezentare, toleranţă, iubire, egalitate, fraternitate, adevăr, transparenţă, veridicitate, etc, etc, etc.

Corect! Aşa şi este: domnu' femeie are mare dreptate! Sunt întru totul de acord! Chiar şi eu mă simt ofensat - nu înţeleg de ce,  dar mă simt... Probabil pentru că mama nu m-a învăţat să fiu un nesimţit! Nesimţit cât doi, am mai fost, c-apoi tind şi eu spre cea mai bună versiune a mea! Dar UN nesimţit, n-am fost niciodată!

De fapt, m-a ofensat atât de mult chestia asta, încât mi-a schimbat întreaga viziune asupra vieţii. Serios vorbesc, mă simt un alt om!

Uite, de exemplu, aseară: m-am uitat la un film. "Lista lui Schindler" - film de Oscar, multipremiat, alea, alea. Credeam că-mi va plăcea, că mă va emoţiona - aşa cum am făcut-o întotdeauna; dar noul eu s-a simţit ofensat de-a dreptul de această neruşinare! Sunt scârbit până la lacrimi, ce să vă mai zic?

Şi m-am hotărât să-i bat obrazul lui Spielberg pentru o asemenea impertitenţă! Dacă nu era acasă când veneam eu, îi aruncam cu noroi pe geamuri, îi terfeleam rufele puse la uscat... Adică plănuiam d-astea nasoale - să-l traumatizeze şi să aibă coşmaruri noaptea! 

Dar când să-mi fac rezervare la avion, mi-am dat seama că mă forfăia burta. "Hmmmm"... îmi zic: "Pesemne mi s-a pus de-a curmezişul omleta de la prânz! Păi unde să mă mai duc eu, câine surd la vânătoare şi să mă apuce vreo urgenţă prin avion? Dacă-i toaleta ocupată, ce fac? Mă rog de auto-pilot să tragă pe dreapta ditamai hardughia, ca să-mi caut eu tufiş, pentru a-mi depune agoniseala în mod civilizat"? 

Nu se poate aşa ceva... Exclus! Ia, mai bine, să stau pe coada mea, deocamdată.

No. Şi am fost nevoit să-l iert de chelfăneală pe domnu' Spielberg! A avut noroc, pezevenchiul...

Dar tot nu l-am iertat de tot! Păi cum adică şi-a permis să bage bărbaţi albi şi ne-evrei, în roluri de evrei? Şi cum a avut tupeul să pună actori englezi în roluri de nazişti? Păi stai aşa, frate, că nu-i aşa.... 

În spiritul principiilor de echitate, reprezentare, toleranţă, iubire, egalitate, fraternitate, adevăr, transparenţă, veridicitate, etc, etc, etc, eu solicit/vreau/cer răspicat,  ca naziştii să fie interpretaţi de nazişti! Şi mai vreau evrei în rol de evrei, lagăr de exterminare în rol de lagăr de exterminate şi tancuri în roluri de tancuri! 

Păi ce-i aici? Sat fără câini? Ne jucăm de-a telecinemateca de carton sau facem artă modernă??

Ia stai, că iar mă apucă ofensa: păi... mânca-v-aş eu guriţa voastră...v-am prins! În rolul lui Superman, de ce nu l-aţi adus pe Superman? HA? Cu ce mă încălzeşte că văd pe ecran un neica-nimeni cu cearşaf pe spate şi legat cu sfori, care mă minte că zboară printre nori? Şi-n filmul "Cleopatra", unde era Cleopatra? Plecase la spa şi n-aţi găsit-o acasă, aşa-i?? Mda... ce să-ţi povestesc!

UNDE E T-REX-UL MEU DIN "JURASSIC PARK"? Voi ştiţi că toată viaţa mi-am dorit să văd dinozauri în realitate şi aţi traumatizat un sufleţel de copil amărât şi nevinovat când a aflat că aţi angajat păpuşari în rol de dinozauri? Nemernicilor! HUOOOOO!!!!!

Îl vreau pe Master Yoda! Îmi vreau sabia mea jedi cea reală, nu jucării de puradei! Îmi vreau eroii din copilărie!! Macron, Voltron, Optimus Prime, Conan Barbarul, James Bond, Iron Man şi toţi Avengerii -  în propriile lor roluri! Nu mai vreau impostori şi prefăcuţi! Îl vreau pe Ahil Peleianul în rol de Ahile, nu pe Brad Pitt. Bine...a fost ok şi el, dar a avut o singură problemuţă: NU-I AHILE! Şi nici măcar fi-su lu' Peleu nu este!!!

Vreau un cap mafiot în rol de Vito Corleone, nu pe Marlon Brando! Ce să ştie el, dacă nu a făcut parte din mafie, niciodată? Şi da... îl vreau pe E.T. extraterestrul, în rolul de extraterestru! E.T. cel real, care face bicicleta să zboare! Nu mă interesează cum îl aduceţi! Îl clonaţi, îi faceţi chemare intergalactică... e fix problema voastră! Indienii de ce au putut să găsească elefanţi prieteni, când au făcut "Prietenii mei, elefanţii"? 

Ia uite mă, la ei! Umblă cu fofârlica şi se umplu de bani, pe spinarea mea! 

Ptiu, ce m-am ofensat... Doamne, iartă-mă, că-mi vine să...să... nu ştiu! Da-mi vine!

Gata! Hai la petrecere, mai bine, că nu se mai poate! Bem, mâncăm, mestecăm Orbit, dansăm, chefuim! 

Deocamdată, eu sunt bărbat cis şi mă mulţumesc cu asta. Dar aştept, cu nerăbdare, apariţia bărbaţilor orto-, meta- şi para-... C-apoi trebuie să existe şi d-ăştia, dacă tot o dăm pe izomeria compuşilor organici. În definitiv, ce mai e omul, dacă nu un alt compus organic? Un biet consumator, un transformator de mâncare în rahat, care încălzeşte clima şi distruge planeta?

Iar peste ani şi ani, să vezi ce distracţie va fi când o să ne căutăm pereche la matrimoniale - că dacă se plăteşte la numărul de cuvinte, am pus-o de mămăligă! Faci împrunut la bancă, să ai bani de-un anunţ... pentru că zece cuvinte acoperă numai descrierea genului. Şi nu te joci cu d-astea, că na! Trebuie să fii explicit! Altfel, cauţi duduie get-beget şi te trezeşti că-ţi vine-o mândră cu şarpili încolăcit pe picior (dacă ai noroc să scapi aşa de ieftin)...

Da' momentan, încă e bine.  Aşa că, hai să bem şi gata cu vorba!

  

   

[Maria Tănase - Bun îi vinul ghiurghiuliu]

Vaccinul şi Mica Unire (artistică)

După ce multă lume s-a minunat de minunaţii muşchi afişaţi de politicieni în minunata campanie de vaccinare anti-virus-carcalac-ucigaş, o nouă nedumerire ne încearcă inimile deja prea pline de emoţie: "De ce unii oameni sunt înţepaţi în mâna stângă, iar alţii în dreapta"? 

Asta este problema propusă de un post de televiziune, pentru a îmbrăca vaccinarea într-o haină de rafinament filosofic şi profund (cred), care să îi nuanţeze importanâa.

Serios? Asta este cea mai mare problemă a noastră ACUM? Cu nimicnicii din astea ne ocupăm? Foarte bine! Atunci să înceapă comedia:

De ce stânga şi nu dreapta? De ce dreapta şi nu stânga? Care este explicaţia ştiinţifică a acestei adevărate enigme a istoriei umane? Alegerea are legătură cu spiritiualitatea? Cu religia? Cu orientarea politică? Adepţii doctrinei de stânga fac vaccin în braţul stâng, politicienii de dreapta fac vaccin în braţul drept - pentru a-şi reafirma loialitatea pentru cauza pe care o servesc? Sau...să aibă, oare, legătură cu rezistenţa organismului? Poate pe stânga, sistemul imunitar este mai puternic decât pe dreapta? Ca la mine, de exemplu: când mă atacă guturaiul, mi se înfundă doar nara dreaptă - deci, e clar: pe deapta am beteşug. Şi totuşi, când plâng (na, ce să fac? Şi bărbaţii plâng, câteodată), lacrimile îmi curg din ochiul stâng. Concluzia este clară: stânga e mai nasoală. Sau...dreapta? 

Ce are importanţă mai mare? Lacrima cursă, sau mucul necurs? 

Mă rog. Eu sunt un caz mai special, oricum... probabil sunt mai de centru şi nu am treabă cu extremele.

Revenind la problemele care ne doare....

În general, oamenii normali nu-şi zbat capul cu asemenea dileme doctrinare. La ei e simplu: stânga sau dreapta.  Dar de ce? Enigmă misterioasă....nimeni nu ştie! 

Însă, nu a durat mult până când minţile mai luminate au avansat diverse teorii care să explice această abordare diferită a problemei - iar cea mai plauzibilă, după capul meu, mi s-a părut cea care spune că, de fapt, nu e nici o taină. Mai precis, te întreabă doctorul: "Vaccinul vi-l fac în braţul stâng, sau în braţul drept"? Situaţie în care, eu aş răspunde: "În toate, frate! Decât prea puţin vaccin, mai bine să fie mai mult! De ce să nu-mi fac şi rezervă de anticorpi pentru zile negre?! Mai ales că am înţeles că doza de rapel a fost mânărită şi vine cu întârziere. Aşadar...bagă! Ce-i în mână, nu-i minciună! 

Doare prea tare?? Nu-i nimic! Nici o durere, nici un cutremur, nici o scrâşnire de dinţi nu este prea mare pentru a scăpa de sub auspiciile dezastruoase ale acestei molime ticăloase"!

Gata, ne-am lămurit cu subiectul? 

Atunci zic să depăşim momentul şi să vorbim şi despre altceva, mai de inimă roz-bonbon...cum ar fi, de exemplu, mica unire a ideilor artistice. 

Apropo: ştiţi ce asemănare există între scriitorul român Mihail Drumeş şi regizorul american George Lucas? E simplu: opera lor. Ambii au scris "Invitaţie la vals"...şi ambii au scris "Războiul Stelelor". 

Totuşi, pentru că este cetăţean european şi are drepturi, îl voi considera pe Drumeş element primordial al scânteii creatoare şi pe Lucas, doar un epigon - deşi, să spunem despre "Războiul Stelelor" că-i o epigoneală, facem un pic de sacrilegiu...să fim serioşi!

Ce este? Ce vă uitaţi aşa stereo la mine? Nu mă credeţi, aşa-i? Nu-i nimic...imediat voi demonstra această convergenţă artistică superioară, pentru a nu deveni desuet - Doamne fereşte!

Mai întâi, să o luăm cu începutul...aţi citit "Invitaţie la vals"? Şi aţi văzut saga "Războiul Stelelor" - care, de fapt, este o singură poveste împărţită în nouă volume? Nu de alta, dar să ştim ce comentăm! Vorba aia: nici în liceu nu puteam înţelege comentariile, dacă nu citeam şi cărţile. Iar eu nu le citeam, c-apoi...de ce aş fi făcut-o?

Gata, linişte în sală! Presupunem că ştim despre ce vorbim şi suntem la curent cu toate noutăţile... prin urmare, să începem demonstraţia:

Mihail Drumeş şi George Lucas sunt artişti de geniu - iar geniile gândesc la fel, se ştie - un posibil motiv pentru care şi operele lor nemuritoare urmează aceeaşi structură a desfăşurării acţiunii:

"Invitaţie la vals" are 4 părţi; "Războiul Stelelor" are mai multe capitole, dar aici mă voi referi doar la trilogia secundară. 

Aşadar, la o analiză mai atentă, descoperim următoarele:

- în prima parte din "Invitaţie la vals", suntem martorii întâlnirii pur întâmplătoare a celor doi eroi din rolurile principale: Tudor Petrican, un fel de crai de Dorobanţi şi Micaela, studentă la o facultate pe care nu o cunoştea nimeni. Lumi diferite, viziuni diferite de viaţă...şi totuşi, tinerii sunt uniţi de pasiunea comună pentru vals.

De cealaltă parte, în "Războiul Stelelor - Episodul I: Ameninţarea fantomei", asistăm la întâlnirea fabuloasă a celor doi eroi din rolurile principale: Anakin Skywalker, sclav pe Tatooine şi Padme Amidala, regina de pe Naboo... o întâmplare care se realizează datorită lucrăturii nebănuite ale Forţei.

- partea a doua din "Invitaţie la vals" tratează povestea de iubire tunultoasă dintre Tudor şi Micaela, care culminează cu o escapadă (de miere) la Istanbul.

[The Four Lads - Instanbul (Not Constantinople)]

În "Războiul Stelelor - Episodul II: Atacul Clonelor" asistăm la naşterea unei iubiri pătimaşe între Anakin şi Padme... el: un tânăr şi mândru ucenic jedi, puternic în Forţă; ea: şi mai frumoasă,  şi mai graţioasă, şi mai vitează...şi, în continuare, regină pe Naboo. 

Totul culminează cu o escapadă într-o regiune paradisiacă a planetei menţionate mai sus, unde dragostea celor doi prinde aripi şi evoluează într-o frumoasă cununie restrânsă, în prezenţa cavalerilor de onoare: C-3PO, droid de protocol şi R2-D2, cel mai cunoscut droid astromec

- Partea a treia şi a patra din "Invitaţie la vals" descrie căsătoria şi divorţul celor doi îndrăgostiţi, neînţelegeri apărute pe fondul orgoliilor personale şi a mândriei; şi uite aşa, vorbim despre o iubire neagră...un amor de plumb, care se răsuceşte în cavou -  odată cu moartea eroilor noştri.

"Războiul Stelelor - Episodul III: Răzbunarea lordului Sith" nu se lasă mai prejos...şi, pe fundalul trufiei şi a unei iubiri prea posesive, ne prezintă zbuciumul şi moartea ambilor îndrăgostiţi: Padme se dihăinează de inimă rea, iar Anakin cedează părţii întunecate a Forţei şi îşi pierde orice urmă de umanitate.  

No, vă aşteptaţi la aşa ceva? Dacă "Invitaţie la vals" introducea, pe ici şi pe colo, câte o duel cu sabia, sau măcar menţiona săbiile de lumină, pe cuvânt de nu devenea un Război al Stelelor Autohtone.

Păcat, foarte păcat. De-ar fi deţinut Disney drepturile de autor şi asupra operei lui Drumeş, astăzi ne-am fi jucat cu figurine înfăţişându-i pe Tudor şi Micaela, nu doar cu figurine inspirate de personajele "Star Wars"...

Reversul medaliei era că, în cazul în care "Invitaţie la vals" devenea proprietate Disney, cel mai probabil, Tudor Petrican era asiatic hindus transgender, iar Micaela Deleanu se transforma într-o splendoare neagr...ăăăăă...afro-americană, musulmană şi non-binară. 

Tare, sau ce?

Să bem pentru asta! Trăiască România aproape dodoloaţă!

Şi un cântec vesel să cântăm...că-i zi de sărbătoare şi e păcat să o lăsăm să treacă fără să încingem petrecerea de pomină interzisă de legile pandemiei:

[Maria Tănase - Hora unirii]

Pandemie, înălţare şi eroi

Bun îi vinul ghiurghiuliu, dirli dirli dirli da-dida-dida

Cules toamna pe târziu, dirli dirli dirli da-dida-didaaaaaaa aaaaaaaaaa

Mai pe brumă, mai pe-omăt, dirli dirli dirli da-dida-dida

Mult mai beu şi nu mă-mbăt, dirli dirli dirli da-dida-didaaaaaa aaaaaaaaaaaaa

Hai la joc şi voie bună, că e zi de sărbătoare! 

Serios...nu aţi obosit să tot vorbim de pandemie? Hai, măi, că nu ni se învârte viaţa în jurul unei singure obsesii! Tre' să mai găsim şi altele, măcar pentru diversificare! Eu înţeleg că acest coronavirus e un viermuş inteligent, dar totuşi! Avem şi altă treabă pe planetă, iar viaţa-i scurtă şi trece repede...deci nu putem să ne blocăm în toate nimicurile!

Ce, cum?? De unde ştiu eu că virusul e inteligent? Da' e foarte simplu: respectă cu sfinţenie programul impus de autorităţi! A zis Iohannis că după 15 mai ne relaxăm şi imediat, covidul a percutat! "Am înţeles, să trăiţi, onor la preşedinte!" şi a bătut în retragere, conform orarului prestabilit. Frumos, elegant şi fără să fie recalcitrant, că de! Mai rar aşa obedienţă! 

Aproape că-mi vine să-l cresc în seră, ca să trăiesc şi eu sentimentul de a fi ascultat fără crâcnire... 

Hei, nu vă speriaţi, că nu e nici un pericol să îl scap! După modelul prezidenţial, o să-l cert cu degetul de câte ori face prostii şi îi fac şi program de umblat pe străzi - în lesă şi cu botniţă, desigur, să nu mi-l ia la bolovani vreun hater! Şi ca să fie treaba treabă, promit că-i respect toate drepturile de om, să nu-mi pun în cap Protecţia Animalelor!

Până una alta, nebuneala cu pandemia mă plictiseşte teribil; nu-i vorbă, că are şi părţi pline de ironie...cum e aia cu luatul temperaturii la intrarea în magazine. Nu e drăguţ cum cu vreo lună şi niţel în urmă, oamenii se înşirau prin aeroporturi ca oile, ca să le ia oficiosul vamal temperatura - pentru că vai! covidul vieţii şi trebuie să ne protejăm; iar acum, oamenii sunt mega-scandalizaţi că se înşiră ca oile în faţa supermarketului, să le ia paznicul temperatura pentru că vai! covidul vieţii şi trebuie să ne protejăm?

Ei, asta mă face să mă întreb: de ce discriminam aeroportul în raport cu mall-ul? De ce? De ce avem gândire de ev mediu şi nu îmbrăţişăm noile doctrine de egalitate şi fraternitate? Păi... chiar că mă enervez! 

CER SĂ SE ÎNFIINŢEZE I-ME-DIAT ASOCIAŢIA DE PROTECŢIE A DREPTURILOR AEROPORTURILOR ŞI SĂ AMENDEZE DRASTIC ACEST DERAPAJ INTOLERABIL, ACEST ATAC LA DEMOCRAŢIA, INDEPENDENŢA, SUVERANITATEA ŞI PROPĂŞIREA NEAMULUI AEROPURTAT!!
Ca reprezentant de marcă al unei zodii de foc şi potenţat în permanenţă de puterea aerului, solicit...cer...VREAU ca şi aeroporturile, avioanele, piloţii, paraşutele şi alte dependinţe de profil să aibă protecţie legală împotriva inechităţii sociale!!
Aşa nu se mai poate! Pă-i ce-i aici? Sat fără câini şi fiecare face ce vrea? HUUUOOOO!!!!

Buuuunnnn...Iar până se rezolvă această cruntă nedreptate, propun să trecem la alte lucruri mult mai importante - pentru că, da! Astăzi avem un motiv dublu de sărbătoare: Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor Neamului. 

Apropo! V-aţi întrebat, vreodată, de ce aceste două sărbători nu au dată fixă şi le cinstim în aceeaşi zi? La prima vedere nu prea are nici o treabă Hristos - o persoană pe care unii  o consideră o simplă legendă - cu nişte oameni reali, care au murit în război.

Eu, spre exemplu, îmi mai pun şi probleme din astea de substrat, mai ales că m-am născut cu mintea odihnită şi în principiu, am timp suficient să mi-o ocup cu orice doresc. Oricum prind greu şi uit repede...aşa că, pe undeva, mi-e egal. Problema e că nu prea am găsit pe cineva care să-mi explice misterul care mă rodea pe interior...deci am citit pe ici, pe colo, câte ceva şi am căutat să pătrund de unul singur sensul legăturii dintre cele două sărbători. 

Prin urmare, din câte am înţeles până acum, Înălţarea Domnului ne arată ascensiunea firii umane, transfigurate prin înviere, către Dumnezeu. 

Mai simplu spus, ca să nu ne rostogolim printre cuvinte rupte din dicţionar, că doar nu sunt Andrei Pleşu: noi, oamenii, ca fiinţe duale, ne aflăm într-o perpetuă bătălie dintre suflet şi materie. Sufletul este veşnic şi vrea aripi să zboare către cer, materia este finită în timp şi ne înlănţuie la pământ. Dar scopul nostru nu este să ne priponim la un ţăruş (ca oile) şi să râncezim în abundenţa noastră egoistă...ci trebuie să reuşim să depăşim limitele strâmte ale binelui propriu şi să căutăm binele semenilor noştri. Să prindem aripi şi să trăim nu cu gândul la ziua de mâine, ci cu gândul la eternitate - o perspectivă care ne modifică substanţial piramida nevoilor şi care se realizează doar prin şi din iubire.  

Acestă modificare a profunzimii sinelui duce la înviere, care apoi este urmată de înălţare. 

Pentru a fi erou, treci printr-un proces asemănător: te sacrifici în slujba unui ideal. Laşi tot ceea ce iubeşti şi faci ce trebuie făcut pentru a le fi bine celor dragi, nu ţie. Stai nemâncat, ca să mănânce ei; înduri greutăţi, pentru a le uşura lor povara; pleci la război, dacă e nevoie. Renunţi la tine, înfrunţi moartea...nu pentru că merită neapărat, ci pentru că îi iubeşti. Abia atunci găseşti puterea să îţi dăruieşti viaţa şi renaşti spiritual, pentru a te înălţa ca erou.

Sesizaţi asemănarea de metafore? 

Din moment ce aceste sărbători ne amintesc despre aceeaşi aspiraţie, nu este normal să le cinstim deodată? Iar dacă această nevoie este continuă şi transcede timpul, nu este logic să nu i se fixeze o zi specială în memoria colectivă?

Eu cred că da. Altfel, am avea tendinţa pe care o manifestăm şi la celelalte  ocazii de gen: suntem patrioţi doar de 1 decembrie, iubim doar de Ziua Îndrăgostiţilor, suntem mămoşi doar de Ziua Mamei şi tot aşa...  

Desigur că o altă explicaţie a datei variabile este că Ziua Eroilor, fiind deodată cu Înălţarea, nici nu are cum să cadă în aceeaşi zi a anului - pentru că Înălţarea depinde de data Paştelui, care, la rândul său, se calculează în funcţie de prima lună plină ce urmează după echinocţiul de primăvară. 

Dar nu e mai frumos să căutăm şi sensurile ascunse în spatele raţiunii?  C-apoi, vorba 'ceea: fără poezie, viaţa e pustiu!  

Iar fără muzică, nici nu vreau să mă gândesc cum ar arăta fiecare zi. 

Aşa că, hai să ne bucurăm ca şi când de-acum începe veşnicia! Să fie tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte şi să bem pentru asta...desigur!

Hristos s-a înălţat şi la mulţi ani!!

[Celtic Woman ft. Oonagh - Tír na nÓg]

Despre dragoste şi modurile de a face fericită o femeie

La mulţi ani ziua de azi!

Ce mai faceţi, neicusorilor-puicusorilor? Despre ce vreţi să vorbin în această frumoasă zi de sărbătoare? Despre votarea care bate la uşă, sau despre iubire? Bine...pe undeva, cele 2 subiecte se confundă...pentru că la votare mergi cu dragoste şi în dragoste dai cu ştampila (probabil de aici a şi ieşit vorba aceea populară "Dragoste cu lovituri"). Ideea e că dacă abordez subiectul referendumului, ne enervăm; dacă o luăm cu iubirea, râdem.

Deci, ce să fie? Decizii, decizii, decizii... Of! Grea e viaţa asta!

Bun! M-am hotărât! Hai să fim în ton cu vremea şi să ne bucurăm! Iubire să fie!

Băi, şi când te gândeşti că era o vreme când habar nu aveam ce înseamnă ce înseamnă iubirea asta...

Dar necunoaşterea nu mă ferea de efectele ei şi cum stam eu, frumos, elegant, deodată mă trezeam luat de-o sfârâială care mă ţinea o vreme şi-apoi mă lăsa; totul se banaliza.

No, şi atunci, în acele momente, mă băgam în şedinţă şi mă luam la întrebări: "Ce e, dom'le, dragostea  asta? Pentru ce alergăm atâta după ea? De ce vine şi de ce trece ca acceleratul prin gară, când toată lumea spune că e veşnică? La cuvinte mari nu ne întrece nimeni; e adevărat că sunt clipe când simţi că poţi răsturna pământul. Şi apoi? Parcă te trezeşti dintr-un vis...la un moment dat, vezi totul cu alţi ochi. Şi te întrebi: GATA? Asta a fost tot"?

Clar, nu ştiam cum să descriu iubirea şi clocoteam de întrebări mai abitir ca o cană cu apă fiartă. Ce se face când iubeşti? Ce se spune? Cum o reprezinţi, grafic, pe o coală de hârtie? Ce-i atât de unic la ea, de ne-o dorit atât de mult?

După studii îndelungi şi nopţi nedormite,  am căutat să reprezint abstractul prin concret şi la un moment dat, mi-a venit o ideea genială: dragostea este atunci când baţi la o uşă şi ţi se răspunde. Nu te întreabă nimeni "Da, cine e?"... Şi nici nu ţi se deschide uşa. Ţi se răspunde la ciocănit...cu aceeaşi nerăbdare. Şi abia apoi se deschide uşa şi te întâmpină un zâmbet cât toate zilele, care te ia în braţe. În spate poate fi neant, un câmp gol, o prăpastie, o cocioabă sau un palat...nu are importanţă. Acea îmbrăţişare este atât de mare, că înconjoară lumea. Şi atât de mică, încât nu încape în ea decât o singură persoană.

Apoi, prin facultate, am asistat la o scenă de zile mari, iar viaţa mi s-a schimbat...

Într-o zi, se certa un coleg de cameră cu iubita. El era moldovean. Ea...nu contează; dar urla şi ţipa din toţi bojocii: "Nenorocitule! Lepră ordinară, m-ai lăsat să-ţi plătesc berile! Beţivule! Porcule"!

Şi omul, liniştit, mestecând o gumă: "Draga mia, portofelul meu iera la tine; tu eşti di vină!"

S-a luminat gagica, instant! Căprioară s-a făcut, să-mi trag palme! "Vai, iubitul meu drag şi frumos şi puiuţ scump, nimeni nu mi-a mai spus că-s divină până acum! Cine e iubiţelul meu sensibil? Tu eşti..."

Mi-a picat capul de uimire!! Cu un cuvânt, a îmblânzit scorpia!

...şi mi-am dat seama de ceva: în viaţă nu te ajută să fii filosof şi să ştii cine a pus coada la cireaşă! Ca să te descurci, trebuie, doar, să fii pe fază şi să ai cuvintele la tine. Prin urmare, mi-am pus cea mai minunată dorinţă: când mă fac mai mare, vreau să fiu moldovean!

Nu mi-a reuşit pasenţa, că aia e: sângele apă nu se face. DAR, am renunţat să încerc să mai descriu indescriptibilul. C-apoi şi pomul se cunoaşte după roade, nu neapărat după descrierea din manualele de specialitate.

Problemele pe ordinea de zi sunt altele: dragostea vine, nu-i bai! Însă...ce faci, după ce a venit?

Nici o problemă!! Şi de această dată, ştiinţa modernă ne vine în ajutor...cu o minunăţie de cuvânt de învăţătură. Bine...nu UN cuvânt, ci 47 - ca să fiu mai exact! Da, aţi citit bine: 47 de modalităţi de a o face pe o femeie fericită. Ştiu...exprimarea cam lasă de dorit, dar dacă aşa au scris specialiştii jurnalişti, cine sunt eu să îi contrazic? Am făcut ingineria, nu facultatea de limbi.

În plus, sunt cam multe modalităţi şi nu am capacitatea necesară de a le acumula pe toate. Cred că o să aplic politica paşilor mărunţi, ca să pot digera profunzimea înţelepciunii. Şi dacă văd că am succes şi mi se schimbă viaţa, continui şi cu celelalte...

În fine, să-i dăm drumul. Nu de alta, dar mă usuc de nerăbdare ca o râmă la soare, să ştiu şi eu cum să-mi fac d(r)ama fericită.

1. "Primul lucru pe care trebuie să îl faceţi când vă întoarceţi acasă, e să vă cuprindeţi iubita".

Să o cuprind...cu metrul de croitorie? Da, are sens. Dacă reuşesc, înseamnă că  încă intră în categoria căprioarelor şi e fericită.

Dar dacă iubi e de necuprins? O pot înconjura? Ca pe biserică la slujba de prohod: cu lumânarea în mână, dând slavă lui Dumnezeu, pe la fiecare colţ. Merge aşa? Oare va fi fericită?

2. "Întrebaţi-o cum şi-a petrecut ziua. Daţi-i de ştire că vă interesează planurile ei şi că vă pasă cum petrece ea ziua, atât timp cât nu vă aflaţi împreună. Puteţi acorda întrebări suplimentare, de genul: "Ai fost la doctor / la prietena ta? Ce a spus"?"

Mamăăă, ce tare!! Întâi de toate, am o nedumerire: cum îi dau ştirea că mă interesează? Dau buzna pe uşă, în stil breaking news, cu zurgălăi? Aşa se dau ştirile azi...fac hărmălaie şi BOOOOMMM!!! "Incendiar! Ghici ce ştire am?! Mă interesează ce ai făcut azi"!

Aoleu...şi dacă strigă pe mine, că o chem la raport şi de gelos ce sunt, o controlez? Dacă trânteşte un "Nu te intereează ce vorbesc eu cu prietenele mele"? Dacă o supăr şi mă face "nenorocit"? 

NUUUUUUU!!!! Eu nu risc să-i stric ziua lu' "pui"! Punctul ăsta îl tai de pe listă!

3. "Învăţaţi nu doar să auziţi, dar şi să ascultaţi. Fiţi atenţi cum daţi întrebările, nu trasformaţi discuţia într-un interogatoriu."

Ete na, să fiu atent cum îi dau...păi cum să-i dau? Şi cu stânga, şi cu dreapta - logic! Că d-aia sunt ambidextru!

Şi nu transform eu discuţia în interogatoriu. Ea înţelege asta, mai ales când o voi întreba ce vorbeşte cu prietena ei.

4. "Oferiti-i atenţie iubitei, atunci când alături se află şi alte persoane".

Numai atunci? Păi e simplu...Înseamnă că nu o bag în seamă decât la sărbători, când ne strângem cu toată familia. În rest, suntem mai mult singuri -  deci sunt liber să-mi concentrez atenţia pe televizor. Avantaj eu. :)

Hai că-mi plac modalităţile astea de a-mi face femeia fericită. Ia, măi înţeleptule, mai învaţă-mă!

5. "Nu aşteptaţi vinerea pentru a o întreba cum vrea să petreacă weekendul, planificaţi împreună timpul pentru aceste zile".

Perfect, iar am scăpat! Sâmbătă, iubi meu doarme toată ziua; iar duminica, repetă ce a făcut şi cu o zi înainte.

Dacă e musai să am planuri pentru weekend, trebuie să le fac cu altcineva. Oare va fi ferită femeia?

6. "Ajutaţi persoana dragă. Dacă vrea să pregătească cina, dar e obosită sau nu are timp, oferiţi o mână de ajutor. Dacă nu sunteţi prea bun la pregătireea bucatelor, puteţi ajuta la pregătirea ingredientelor (curăţitul cartofilor, de exemplu)".

Bun. Persoana dragă nu găteşte. Nici când e odihnită, nici când e obosită. Ce fac în cazul acesta?

Eu vreau să ajut cu o mână de ajutor, dar dacă n-am pe cine... De ce să arunc mărgăritare în gura porcilor, când am căi mult mai interesante ca să-mi petrec timpul? Netflix-ul geme de seriale, iar pizza şi o supă la plic găsesc pe la orice butic!

7. "Complimentele! Faceţi complimente iubitei! Urmăriţi schimbările de înfăţişare, de garderobă".

Aaaa...aici ştiu! E ca-n reclama aia cu "Ce cercei frumoşi aveţi, doamnă"!

Stai să vedem ce schimbări are doamna mea...gata! "Dragă, ai nişte cearcăne minunate! Sunt bio? Nu de alta, dar vreau să ai un stil sănătos de viaţă".

Şi-mi pun faţa de căţeluş rănit...

8. "Aveţi grijă de sentimentele ei, evitaţi certurile în contradictoriu".

Ok, aici vorbiţi pe limba mea. Atât că eu evit certurile; fug de ele, ca ăla negru de tămâie! Dar nu le evită ea! Când comentez, am chef de ceartă; dacă tac, tac ostentativ...deci tot am chef de ceartă! Întrebare: cum evit cearta?

9.  "Dacă aţi atins persoana tragă cu un cuvânt sau cu un fapt neplăcut sau dacă ea suferă din alte cauze, arăta-i că o înţelegeţi şi că observaţi starea ei de spirit: "Îmi pare rău că suferi din această cauză". Nu trebuie să vorbiţi mult, o frază sau două sunt de ajuns. Ar fi bine să vă abţineţi de la sfaturi".

Ia uite, dom'le, deci aici greşeam! Eu, ca prostul, o ascultam şi după ce se umfla de plâns, că nu are soluţii la probleme, eu, ca boul, încercam să îi ofer o rezolvare! Şi când colo, trebuia să zic doar că "îmi pare rău că suferi".

Ceea ce ziceam...dar dacă ea mă întreabă ce să facă, eu ce mai zic? Tac chitic, sau îi spun franc: "Ştiu, dar nu îţi spun, că nu-mi dau voie specialiştii şi vreau să te fac fericită"!

Sau în teoria experţilor, după ce îi spuneam că îmi pare rău că suferă, ea trebuia să se oprească din plâns, să mă ia în braţe şi să se bucure cu minunea de bărbat pe care i l-a dăruit Dumnezeu? Îmi pare rău, dar au greşit filmul! Viaţa reală nu merge aşa...cel puţin la mine!

10. "Explicaţi-i persoane dragi de ce aveţi nevoie de timp pentru propria persoană, de ce doriţi să plecaţi la un eveniment sau altul de unul singur, fără ea. Nu trebuie să lăsaţi loc pentru nelinişte".

Hmmmm...hai să facem un test: "Persoana mea dragă, mă tâmpeşti! Vreau o gură de aer, simt nevoia să fiu singur, vreau să mai schimb peisajul şi să mai ies şi cu altcineva! Dar nu îţi face griji, tot la tine mă întorc. Te iubeeeeeescscscsc....."

E bine aşa? E femeia liniştită şi fericită?

Eu aşa sper...

Nu de alta, dar iar mă freacă la creieri cu "relaţia toxică", "singurătatea-n doi" şi alte clişee d-astea, pe care le citeşte prin cărţi!

Doar că, mă chinui să nu aibă dreptate. Şi aş ţine-o numai pe palme, dacă aş putea...atâta că mereu îmi zice că-i femeie independentă şi nu are nevoie de nimic! Păi dacă ea nu e feminină şi nu acceptă nici un ajutor, eu cum să mai am ocazia să fiu bărbat galant?

Da' nu contează, aşa-s vremurile şi ne-om strecutra printre ele. Dacă merge; dacă nu.... Noi să fim sănătoşi! Şi fericiţi! 

...ceea ce doresc tuturor, că dorirea nu-i pe bani!

Barmană, dă-i cu şpriţ la masa 5, ca să ne veselim!

[Maria Tănase - Leliţă Cărciumăreasă]