Pandemie, înălţare şi eroi

Bun îi vinul ghiurghiuliu, dirli dirli dirli da-dida-dida

Cules toamna pe târziu, dirli dirli dirli da-dida-didaaaaaaa aaaaaaaaaa

Mai pe brumă, mai pe-omăt, dirli dirli dirli da-dida-dida

Mult mai beu şi nu mă-mbăt, dirli dirli dirli da-dida-didaaaaaa aaaaaaaaaaaaa

Hai la joc şi voie bună, că e zi de sărbătoare! 

Serios...nu aţi obosit să tot vorbim de pandemie? Hai, măi, că nu ni se învârte viaţa în jurul unei singure obsesii! Tre' să mai găsim şi altele, măcar pentru diversificare! Eu înţeleg că acest coronavirus e un viermuş inteligent, dar totuşi! Avem şi altă treabă pe planetă, iar viaţa-i scurtă şi trece repede...deci nu putem să ne blocăm în toate nimicurile!

Ce, cum?? De unde ştiu eu că virusul e inteligent? Da' e foarte simplu: respectă cu sfinţenie programul impus de autorităţi! A zis Iohannis că după 15 mai ne relaxăm şi imediat, covidul a percutat! "Am înţeles, să trăiţi, onor la preşedinte!" şi a bătut în retragere, conform orarului prestabilit. Frumos, elegant şi fără să fie recalcitrant, că de! Mai rar aşa obedienţă! 

Aproape că-mi vine să-l cresc în seră, ca să trăiesc şi eu sentimentul de a fi ascultat fără crâcnire... 

Hei, nu vă speriaţi, că nu e nici un pericol să îl scap! După modelul prezidenţial, o să-l cert cu degetul de câte ori face prostii şi îi fac şi program de umblat pe străzi - în lesă şi cu botniţă, desigur, să nu mi-l ia la bolovani vreun hater! Şi ca să fie treaba treabă, promit că-i respect toate drepturile de om, să nu-mi pun în cap Protecţia Animalelor!

Până una alta, nebuneala cu pandemia mă plictiseşte teribil; nu-i vorbă, că are şi părţi pline de ironie...cum e aia cu luatul temperaturii la intrarea în magazine. Nu e drăguţ cum cu vreo lună şi niţel în urmă, oamenii se înşirau prin aeroporturi ca oile, ca să le ia oficiosul vamal temperatura - pentru că vai! covidul vieţii şi trebuie să ne protejăm; iar acum, oamenii sunt mega-scandalizaţi că se înşiră ca oile în faţa supermarketului, să le ia paznicul temperatura pentru că vai! covidul vieţii şi trebuie să ne protejăm?

Ei, asta mă face să mă întreb: de ce discriminam aeroportul în raport cu mall-ul? De ce? De ce avem gândire de ev mediu şi nu îmbrăţişăm noile doctrine de egalitate şi fraternitate? Păi... chiar că mă enervez! 

CER SĂ SE ÎNFIINŢEZE I-ME-DIAT ASOCIAŢIA DE PROTECŢIE A DREPTURILOR AEROPORTURILOR ŞI SĂ AMENDEZE DRASTIC ACEST DERAPAJ INTOLERABIL, ACEST ATAC LA DEMOCRAŢIA, INDEPENDENŢA, SUVERANITATEA ŞI PROPĂŞIREA NEAMULUI AEROPURTAT!!
Ca reprezentant de marcă al unei zodii de foc şi potenţat în permanenţă de puterea aerului, solicit...cer...VREAU ca şi aeroporturile, avioanele, piloţii, paraşutele şi alte dependinţe de profil să aibă protecţie legală împotriva inechităţii sociale!!
Aşa nu se mai poate! Pă-i ce-i aici? Sat fără câini şi fiecare face ce vrea? HUUUOOOO!!!!

Buuuunnnn...Iar până se rezolvă această cruntă nedreptate, propun să trecem la alte lucruri mult mai importante - pentru că, da! Astăzi avem un motiv dublu de sărbătoare: Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor Neamului. 

Apropo! V-aţi întrebat, vreodată, de ce aceste două sărbători nu au dată fixă şi le cinstim în aceeaşi zi? La prima vedere nu prea are nici o treabă Hristos - o persoană pe care unii  o consideră o simplă legendă - cu nişte oameni reali, care au murit în război.

Eu, spre exemplu, îmi mai pun şi probleme din astea de substrat, mai ales că m-am născut cu mintea odihnită şi în principiu, am timp suficient să mi-o ocup cu orice doresc. Oricum prind greu şi uit repede...aşa că, pe undeva, mi-e egal. Problema e că nu prea am găsit pe cineva care să-mi explice misterul care mă rodea pe interior...deci am citit pe ici, pe colo, câte ceva şi am căutat să pătrund de unul singur sensul legăturii dintre cele două sărbători. 

Prin urmare, din câte am înţeles până acum, Înălţarea Domnului ne arată ascensiunea firii umane, transfigurate prin înviere, către Dumnezeu. 

Mai simplu spus, ca să nu ne rostogolim printre cuvinte rupte din dicţionar, că doar nu sunt Andrei Pleşu: noi, oamenii, ca fiinţe duale, ne aflăm într-o perpetuă bătălie dintre suflet şi materie. Sufletul este veşnic şi vrea aripi să zboare către cer, materia este finită în timp şi ne înlănţuie la pământ. Dar scopul nostru nu este să ne priponim la un ţăruş (ca oile) şi să râncezim în abundenţa noastră egoistă...ci trebuie să reuşim să depăşim limitele strâmte ale binelui propriu şi să căutăm binele semenilor noştri. Să prindem aripi şi să trăim nu cu gândul la ziua de mâine, ci cu gândul la eternitate - o perspectivă care ne modifică substanţial piramida nevoilor şi care se realizează doar prin şi din iubire.  

Acestă modificare a profunzimii sinelui duce la înviere, care apoi este urmată de înălţare. 

Pentru a fi erou, treci printr-un proces asemănător: te sacrifici în slujba unui ideal. Laşi tot ceea ce iubeşti şi faci ce trebuie făcut pentru a le fi bine celor dragi, nu ţie. Stai nemâncat, ca să mănânce ei; înduri greutăţi, pentru a le uşura lor povara; pleci la război, dacă e nevoie. Renunţi la tine, înfrunţi moartea...nu pentru că merită neapărat, ci pentru că îi iubeşti. Abia atunci găseşti puterea să îţi dăruieşti viaţa şi renaşti spiritual, pentru a te înălţa ca erou.

Sesizaţi asemănarea de metafore? 

Din moment ce aceste sărbători ne amintesc despre aceeaşi aspiraţie, nu este normal să le cinstim deodată? Iar dacă această nevoie este continuă şi transcede timpul, nu este logic să nu i se fixeze o zi specială în memoria colectivă?

Eu cred că da. Altfel, am avea tendinţa pe care o manifestăm şi la celelalte  ocazii de gen: suntem patrioţi doar de 1 decembrie, iubim doar de Ziua Îndrăgostiţilor, suntem mămoşi doar de Ziua Mamei şi tot aşa...  

Desigur că o altă explicaţie a datei variabile este că Ziua Eroilor, fiind deodată cu Înălţarea, nici nu are cum să cadă în aceeaşi zi a anului - pentru că Înălţarea depinde de data Paştelui, care, la rândul său, se calculează în funcţie de prima lună plină ce urmează după echinocţiul de primăvară. 

Dar nu e mai frumos să căutăm şi sensurile ascunse în spatele raţiunii?  C-apoi, vorba 'ceea: fără poezie, viaţa e pustiu!  

Iar fără muzică, nici nu vreau să mă gândesc cum ar arăta fiecare zi. 

Aşa că, hai să ne bucurăm ca şi când de-acum începe veşnicia! Să fie tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte şi să bem pentru asta...desigur!

Hristos s-a înălţat şi la mulţi ani!!

[Celtic Woman ft. Oonagh - Tír na nÓg]

Eroi au fost...eroi sunt încă?

6 iunie. Înălţarea Domnului. Ziua Eroilor.

...sau Ziua Z. D Day - pentru că astăzi se împlinesc 75 de ani de la Debarcarea din Normandia, operaţiunea care a schimbat soarta celui de-Al Doilea Război Mondial şi soarta întregii lumi, până la urmă.

Ca să marcheze acest preaminunat eveniment, un prieten de-al meu are o tradiţie personală: în fiecare an, pe 6 iunie, se uită la "The Longest Day/ Ziua cea mai lungă" - un film care rememorează întâmplările din 6 iunie 1944. Cred că l-a văzut până acum de peste 20 de ori şi continuă să continue, cu dedicare şi perseverenţă.

La mine nu e cazul de asemenea pasiuni istorice, că-s mai necizelat...însă, am vrut să intru şi eu în rândul lumii, aşa că mi-am ales propria producţie cinematografică foarte specială pentru acest an: "Manikarnika: regina din Jhansi" - un film care, după părerea mea, combină perfect înălţarea spirituală cu eroismul şi lupta pentru libertate.

[Manikarnika - The Queen of Jhansi trailer]

Manikarnika, Rani Lakshmibai - aşa cum a rămas în istorie. Cel mai de temut lider al rebelilor indieni care s-au împotrivit jugului englez. Un Spartacus al epocii elisabetane, sau un Avram Iancu asiatic. O viaţă închinată unui ideal, o poveste despre stoicism, demnitate şi sacrificiu.

Deci...Ce spuneam? La mulţi ani, ziua de azi!

Totodată, însă, m-a pocnit şi o revelaţie: dumnezeii cărora le pupăm mâna şi ne ploconim în faţa lor, privindu-i ca pe nişte modele demne de urmat, nu sunt decât marii tirani ai ai trecutului.

Astăzi, acum, privim Occidentul ca pe un far al dreptăţii şi promotor al celor mai alese drepturi şi libertăţi; dar mai ţine cineva cont de cât a prăduit Imperiul Britanic, cel mai mare imperiu din istorie, unde soarele nu apunea niciodată? Ăştia aveau teritorii cam peste tot în lume! Prin urmare: câte popoare au înrobit englezii, câte destine au distrus?

Sau Imperiul Spaniol, primul imperiu global din lume? Sau  Imperiul Francez al lui Napoleon, care stăpânea cam toată Europa şi o tonă de colonii prin America de Nord, Caraibe şi India? Sau Imperiul Colonial Italian? Sau Imperiul German, fondat în 1871 pe temelia Regatului Prusac, care ocupa teritoriul de astăzi al Germaniei, Poloniei, Lituaniei şi al Federaţiei Ruse? Sau Imperiul colonial portughez, care a durat aproape 600 de ani, din 1415 şi până în 1999?

Ne uităm cu jind la vestul Europei şi ne mirăm de ce sunt aceste ţări atât de avansate. Simplu: s-au îmbogăţit pe spinarea altora. Vaaaiiii...fix ca ciuma roşie! Corupţia! Dragnea la puşcărie! HUUOOO!
Ce? Cum? Dragnea e deja la puşcărie? Nu contează! Să mai intre o dată!

Acum o vreme, Tudor Chirilă comenta pe Faceebook, plin de mirare şi indignare, faptul că în Franţa a făcut 200 de km cu trenul în vreo 2 ore şi niţel, iar la noi, tot pe calea ferată şi într-un timp asemănător, abia te urneşti de la Ploieşti la Bucureşti. "Păi cum e posibil aşa ceva? La ei de ce se poate şi la noi nu"?

Păi uite, d-aia se poate! Ştiu că sună bine, la prima vedere şi parcă mă ia şi pe mine o nemulţumire din călcâie...dar ia vezi cine a fost Franţa în istorie, apoi vezi cine a fost România în aceeaşi istorie. Şi apoi compari!
Că până la urmă, dacă nu ai cheag, de unde faci brânza?

Dar nu mai contează trecutul. 

Noi trăim prezentul şi privim cu încredere spre viitor, ploconindu-ne spăşiţi atunci când apar Macron, Merkel, Theresa May şi alte persoane d-astea de fier, care fac regulile jocului şi pocnesc din degete la o masă, pentru a isca furtuni în cealaltă parte a planetei. Dacă nu putem fi stăpâni, măcar să fim animalele de companie ale stăpânilor.

Apoi luptăm împotriva corupţiei şi a nedreptăţii. Hahahahaha!! Păi ce facem aici? Ori suntem golani, ori nu mai suntem? Ori tăiem răul de la rădăcină şi trăim după principii solide, săraci şi curaţi, ori o scăldăm printre picături şi ne strecurăm în funcţie de interesul de moment, bucurându-ne de prezent şi acceptându-ne viitorul ca pe o urmare firească a prezentului?

DA, sau BA. Din păcate, cam la asta se reduce viaţa contemporană. Nu prea mai există cale de mijloc...iar acest lucru se vede de la cel mai simplu nivel al traiului de zi cu zi: ori avem viaţă profesională, ori avem viaţă de familie, ori avem timp liber. Nu mai avem posibilitatea de a trăi în echilibru. 

Aşa că trăim în stres şi pe fugă, mereu blazaţi de faptul că ne sacrificăm, dar fără rezultat - care s-ar vedea, dacă nu am fi conduşi de nişte mişei ce îşi bat joc de sudoarea frunţii noastre...

ŞI TOTUŞI: Oare aşa să fie?

  

Până una-alta, mai bine ne celebrăm şi eroii care au trăit şi au murit cu un scop. Oamenii care au depăşit orice obstacol şi s-au jertfit pentru un ideal, indiferent că se aflau pe câmpul de luptă, în închisori sau în propria casă, spetindu-se pentru bunăstarea familiei.

...şi nu mă pot abţine să nu mă întreb: eu pentru ce ideal mi-aş da viaţa? Mai avem eroi în vremurile noastre? Ce înseamnă să mai fii erou în aceste zile, când suntem formaţi să credem că "cine iubeşte, nu iartă" (cum ne spunea arhi-giga-mega-producţia capodoperă "Vlad"), sau că "lucrurile bune vin uşor" - conform unei campanii Kaufland?  

Mă rog...ne mai gândim la răspunsuri.

Momentan, zic să ţinem un moment de reculegere pentru toţi cei ce au fost şi ne-au modelat viaţa, aşa cum s-au priceput mai bine: 

[Imnul eroilor]