Eroi au fost...eroi sunt încă?

6 iunie. Înălţarea Domnului. Ziua Eroilor.

...sau Ziua Z. D Day - pentru că astăzi se împlinesc 75 de ani de la Debarcarea din Normandia, operaţiunea care a schimbat soarta celui de-Al Doilea Război Mondial şi soarta întregii lumi, până la urmă.

Ca să marcheze acest preaminunat eveniment, un prieten de-al meu are o tradiţie personală: în fiecare an, pe 6 iunie, se uită la "The Longest Day/ Ziua cea mai lungă" - un film care rememorează întâmplările din 6 iunie 1944. Cred că l-a văzut până acum de peste 20 de ori şi continuă să continue, cu dedicare şi perseverenţă.

La mine nu e cazul de asemenea pasiuni istorice, că-s mai necizelat...însă, am vrut să intru şi eu în rândul lumii, aşa că mi-am ales propria producţie cinematografică foarte specială pentru acest an: "Manikarnika: regina din Jhansi" - un film care, după părerea mea, combină perfect înălţarea spirituală cu eroismul şi lupta pentru libertate.

[Manikarnika - The Queen of Jhansi trailer]

Manikarnika, Rani Lakshmibai - aşa cum a rămas în istorie. Cel mai de temut lider al rebelilor indieni care s-au împotrivit jugului englez. Un Spartacus al epocii elisabetane, sau un Avram Iancu asiatic. O viaţă închinată unui ideal, o poveste despre stoicism, demnitate şi sacrificiu.

Deci...Ce spuneam? La mulţi ani, ziua de azi!

Totodată, însă, m-a pocnit şi o revelaţie: dumnezeii cărora le pupăm mâna şi ne ploconim în faţa lor, privindu-i ca pe nişte modele demne de urmat, nu sunt decât marii tirani ai ai trecutului.

Astăzi, acum, privim Occidentul ca pe un far al dreptăţii şi promotor al celor mai alese drepturi şi libertăţi; dar mai ţine cineva cont de cât a prăduit Imperiul Britanic, cel mai mare imperiu din istorie, unde soarele nu apunea niciodată? Ăştia aveau teritorii cam peste tot în lume! Prin urmare: câte popoare au înrobit englezii, câte destine au distrus?

Sau Imperiul Spaniol, primul imperiu global din lume? Sau  Imperiul Francez al lui Napoleon, care stăpânea cam toată Europa şi o tonă de colonii prin America de Nord, Caraibe şi India? Sau Imperiul Colonial Italian? Sau Imperiul German, fondat în 1871 pe temelia Regatului Prusac, care ocupa teritoriul de astăzi al Germaniei, Poloniei, Lituaniei şi al Federaţiei Ruse? Sau Imperiul colonial portughez, care a durat aproape 600 de ani, din 1415 şi până în 1999?

Ne uităm cu jind la vestul Europei şi ne mirăm de ce sunt aceste ţări atât de avansate. Simplu: s-au îmbogăţit pe spinarea altora. Vaaaiiii...fix ca ciuma roşie! Corupţia! Dragnea la puşcărie! HUUOOO!
Ce? Cum? Dragnea e deja la puşcărie? Nu contează! Să mai intre o dată!

Acum o vreme, Tudor Chirilă comenta pe Faceebook, plin de mirare şi indignare, faptul că în Franţa a făcut 200 de km cu trenul în vreo 2 ore şi niţel, iar la noi, tot pe calea ferată şi într-un timp asemănător, abia te urneşti de la Ploieşti la Bucureşti. "Păi cum e posibil aşa ceva? La ei de ce se poate şi la noi nu"?

Păi uite, d-aia se poate! Ştiu că sună bine, la prima vedere şi parcă mă ia şi pe mine o nemulţumire din călcâie...dar ia vezi cine a fost Franţa în istorie, apoi vezi cine a fost România în aceeaşi istorie. Şi apoi compari!
Că până la urmă, dacă nu ai cheag, de unde faci brânza?

Dar nu mai contează trecutul. 

Noi trăim prezentul şi privim cu încredere spre viitor, ploconindu-ne spăşiţi atunci când apar Macron, Merkel, Theresa May şi alte persoane d-astea de fier, care fac regulile jocului şi pocnesc din degete la o masă, pentru a isca furtuni în cealaltă parte a planetei. Dacă nu putem fi stăpâni, măcar să fim animalele de companie ale stăpânilor.

Apoi luptăm împotriva corupţiei şi a nedreptăţii. Hahahahaha!! Păi ce facem aici? Ori suntem golani, ori nu mai suntem? Ori tăiem răul de la rădăcină şi trăim după principii solide, săraci şi curaţi, ori o scăldăm printre picături şi ne strecurăm în funcţie de interesul de moment, bucurându-ne de prezent şi acceptându-ne viitorul ca pe o urmare firească a prezentului?

DA, sau BA. Din păcate, cam la asta se reduce viaţa contemporană. Nu prea mai există cale de mijloc...iar acest lucru se vede de la cel mai simplu nivel al traiului de zi cu zi: ori avem viaţă profesională, ori avem viaţă de familie, ori avem timp liber. Nu mai avem posibilitatea de a trăi în echilibru. 

Aşa că trăim în stres şi pe fugă, mereu blazaţi de faptul că ne sacrificăm, dar fără rezultat - care s-ar vedea, dacă nu am fi conduşi de nişte mişei ce îşi bat joc de sudoarea frunţii noastre...

ŞI TOTUŞI: Oare aşa să fie?

  

Până una-alta, mai bine ne celebrăm şi eroii care au trăit şi au murit cu un scop. Oamenii care au depăşit orice obstacol şi s-au jertfit pentru un ideal, indiferent că se aflau pe câmpul de luptă, în închisori sau în propria casă, spetindu-se pentru bunăstarea familiei.

...şi nu mă pot abţine să nu mă întreb: eu pentru ce ideal mi-aş da viaţa? Mai avem eroi în vremurile noastre? Ce înseamnă să mai fii erou în aceste zile, când suntem formaţi să credem că "cine iubeşte, nu iartă" (cum ne spunea arhi-giga-mega-producţia capodoperă "Vlad"), sau că "lucrurile bune vin uşor" - conform unei campanii Kaufland?  

Mă rog...ne mai gândim la răspunsuri.

Momentan, zic să ţinem un moment de reculegere pentru toţi cei ce au fost şi ne-au modelat viaţa, aşa cum s-au priceput mai bine: 

[Imnul eroilor]

Facebook-ul şi manipularea

De când facebook-ul a devenit a doua natură a omului, lumea s-a schimbat. Suntem mai receptivi la problemele din jurul nostru şi pornim campanii pentru strângeri de fonduri destinate diverselor cazuri sociale (unele mai fictive, altele mai reale); mai "profunji" în înţelepciune şi postăm tot felul de ziceri celebre (mai ales când aceastea vin de la bătrâni, maeştri spirituali, călugări sau filosofi antici); mai sarcastici cu metehnele sociale şi râdem de prostia omenească, prin cele mai hazlii meme-uri; suntem mai competitivi, mai drepţi, mai sensibili, mai deschişi la nou. Şi, în acelaşi timp, mai îngrămădiţi în nişte sloganuri emise de alţii, mai superficiali în gândire, mai infatuaţi în comportament şi mai schilodiţi moraliceşte - c-apoi d-aia ne pierdem în atâtea teorii ale oricui, fără a mai avea un set propriu de valori.

Facebook-ul a devenit a doua viaţă a omului - care, de multe ori, nu mai are nimic în comun cu persoana reală. Este doar o minciună de P.R., cu unicul scop de a ne hrăni mândria, nevoia de atenţie şi egoismul.
Sau, de a manipula publicul -  ici şi  colo, prin colţuri şi exact la părţile esenţiale.

Ştiam asta de mult. Am mai şi spus-o din când în când, sub diverse forme, dar am tot sperat că mi se pare. Vestea bună e că nu m-am înşelat, vestea proastă este că am avut dreptate.

Ultima ocazie când mi s-a confirmat percepţia a fost ieri, cu ocazia noilor proteste. Dar ce s-a întâmplat, de fapt? Răspuns: s-a propus revocarea cuiva dintr-o funcţie. Corect sau nu, pe pile sau alte interese dictate de cine ştie ce oameni răi... MARE SCHEMĂ! Nu e ca şi cum acel om ar rămâne pe drumuri şi îi vor muri copiii de foame.
Da, dar omul ce priveşti nu e om de rând...ea este doamna Ţării Româneşti! Personalitatea providenţială proorocită de arhivele mayaşe, pentru a ne smulge din ghearele corupţiei. Salvatorul, mântuitorul, manifestarea Justiţiei Absolute în plan material, Aducătorul Luminii, Împărţitorul dreptăţii universale, întruchiparea năzuinţelor de veacuri ale acestui neam oropsit, purtătorul torţei olimpice, Sfărâmătoarea de lanţuri, Distrugătoarea robiei şi Mamă a dragonilor: unica, singura, splendida, minunata, preaiubita fiică a poporului, chiparoasa şi puternicaaaaaaa....aplauze pentru... LAUUUURRRAAAAA COOOOODRUŢA KOVESIIIIIIIIII!!!!!

(Mulţimea e-n urale, ţara e-n delir! Facem valuri, facem valuri!!! ... Hai, bă, cu valul, că nu aşteaptă femeia după voi!!) 

No, acuma nu am nimic cu săraca doamnă şi e posibil să fi exagerat cu ironia. Îmi pare rău, aia e...m-a luat şi pe mine valul de admiraţie!

Oricum, nu despre asta este vorba, ci despre percepţia oamenilor care îi ridică osanale şi nu mai pot dormi noaptea, de grija dânsei. Uneori parcă îi şi văd: stă studentul frumos la curs şi scrie în foicica lui, definiţia entropiei. "Entropia este o funcţie termodinamică de..."...bip-bip!, mesaj pe telefon. Îl citeşte şi-odată se zbârleşte părul pe dânsul: "Dom' profesor, tre' să plec! Corupţii vor să o demită pe Codruţa noastră...a picat Statul de drept, R.I.P. Justiţia ! Mă duc să protestez, să lupt şi să apăr! Pup, pa"!
Alţii, tolăniţi liniştiţi în casele lor, au un ochi pe tv, un ochi la uşă, o mână pe clanţă  şi-un pantof încălţat, gata oricând să sancţioneze drastic orice derapaj al clasei conducătoare! Cum fac penalii o nasoală, pac! Cetăţeanul vigilent îi plezneşte cu rigla la funduleţ..."V-am ars, să moară Tanţa! Păi cum aşa ceva? Asta chiar este o totală bătaie de joc"! Şi vai, şi vai, ne turnăm cenuşă-n cap, s-o terminat cu traiul în ţara asta! Justiţia a murit!

Serios, aş vrea să înţeleg şi eu mentalitatea protestatarului care una, doua, iese-n stradă. Spre exemplu, eu l-aş întreba: "Tu nu ai viaţă? Serviciu de onorat, copil de crescut, casă de întreţinut, bărbat de iubit, rufe de spălat, mâncare de făcut, pălămidă de plivit, floricele de udat...d-astea d-ale vieţii" ...
Cum poate fi cineva, oricine, gata la orice oră să piardă vremea în stradă, scandând diverse urări?
Că dacă asta este principala prioritate a acelei persoane, înseamnă că ori nu are viaţă personală şi nu are  altă ocupaţie, ori de acolo îşi ia banii şi trebuie să strige ca să aibă din ce trăi, ori e obligaţie din fişa postului. 

Am înţeles că oricine are dreptul să protesteze despre orice. Dar cine a spus că guvernarea se face din stradă? Şi mai ales, cine este această Stradă? O mie de oameni? Bine, mă... cam atâţia cred că strâng şi eu să mă susţină, dacă mă zbat niţel; şi sunt Neica Nimeni, nu ditamai persoana publică.

Cincizeci de mii? Hai, cinci sute de mii...care reprezintă ce şi pe cine? Cu ce s-a evidenţiat din gloată, ca să poată face chestia asta? Cine i-a delegat pe aceşti oameni să vorbească în...numele poporului de 20 de milioane, mă gândesc. Şi ce viziune de ansamblu are acestă Stradă asupra vieţii politice, sociale şi economice din România, ca să se poată implica în problematici atât de sensibile? Oare toţi suntem preşedinţi, prefecţi, procurori-sef, membri în diverse organizaţii care ţin frâiele ţării şi ştim cum se învârt treburile la nivel înalt? Toţi suntem agenţi secreţi, Geimşi Bonji care răstoarnă guverne şi învârt cheile colectivităţii? Toţi avem acces la maşinaţiunile politicii naţionale şi/sau globale? Sau confundăm cunoaşterea cu opinia şi suntem simple maimuţe manevrate de unii, care ne servesc informaţia cu linguriţa - exact atât cât să le convină lor şi să ne urnească pe noi? 

Abia acesta este marele pericol al Facebook-ului: ne dă împresia că suntem şerifi -  când, de fapt, este foarte posibil să fim doar o masă de manevră. Suntem definiţia manipulării şi ne mândrim cu asta! O aprobăm şi o aplaudăm...

...pentru că, de fapt, cine este şi Facebook-ul?
Cont îşi poate face oricine: directorul de bancă, elevul de liceu, golanul beat din cârciumă, chiar şi un copil de 7 ani. Spune că are 25 de ani, îşi pune poză la profil cu un vecin şi scrie că Guvernu' e mişto,  pentru că are mami bani să-i aducă ciocolată. Sau că educaţia e de rahat, pentru că bietul copil a luat un "insuficient" la şcoală şi e Doamna rea, că l-a traumatizat cu vestita corectură roşie! Share, share, share - că şi aşa nu prea citeşte nimeni nimic, în afara titlului postării şi gata viralul! Gata ştirea: "Comunitatea Facebook a sancţionat grav sistemul de educaţie, pentru că"...

Dar, haideţi să gândim pozitiv şi să vedem partea plină a paharului: puterea este în mâna cetăţeanului! A ta! Gândeşte liber! Fii activ! 

Power to the people, URA!

Şi-acum să bem şi ceva frumos să vedem:

(WC Montpellier 2011 - Daria Kondakova Qualifications Ball)