Se afișează postările cu eticheta iubire şi suferinţă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iubire şi suferinţă. Afișați toate postările

duminică, 13 septembrie 2020

Bucurie şi suferinţă

...pentru că bicicleta este una dintre cele mai mari bucurii ale mele. Bucurie...nu fericire.
Fericirea durează doar o clipă. Este ca o explozie de lumină şi culoare, care schimbă totul în jur preţ de câteva secunde, apoi dispare în uitare. Însă bucuria rămâne; se naşte brusc şi încremeneşte în veşnicie,  ca o privire zâmbitoare dintr-o amintire cu cârlionţi. Sau ca cerul înstelat. Uneori vin nori şi o mai acoperă, dar ea rămâne întotdeauna acolo - chiar dacă s-a ascuns vederii..



Bicicleta este libertate şi relaxare. Şi trânte şi buşeli; tăieturi, zgârieturi, julituri...dar libertate şi eliberare de tot şi de toate. 
Dojenindu-mă că elaborez prea mult unele idei, un prieten a descris această bucurie mult mai simplu, printr-o abordare inginerească: "Ajutor! Iubesc şi doare"! Iubesc, pentru că aşa sunt eu...mă las vrăjit de o clipă care declanşează uraganul. Şi doare, pentru că aşa e viaţa. Iubire fără suferinţă nu am trăit şi nu am văzut pe nicăieri în jur... sunt feţele aceleiaşi monede. Oricât ne-am dori, una fără cealaltă nu se poate, aşa cum nici  curcubeul nu poate lua naştere fără ploaie.

Bicicleta este ca o relaţie - trebuie să dăruieşti, ca să poţi trimi. Dăruieşti atenţie, răbdare, grijă, respect...şi primeşti linişte şi împlinire. Încredere. Uneori, chiar un rost, o direcţie - mai ales când nu ştii încotro să te îndrepţi. Când viaţa devine prea complicată, când te pierzi în dorinţe şi visuri neîmplinite, ea îţi arată calea. Iar calea este oriunde îndrepţi privirea: înainte, înapoi, în stânga sau în dreapta; chiar şi pe acolo pe unde nimeni nu a făcut o potecă, încă. 
...iar apoi, lucrurile sunt simple: priveşti în jur şi o iei din loc.  


Uneori cazi. Aia e, ghinion. Te ridici.
...dar asta deja a devenit un clişeu. Dacă ceri cuiva să continue propoziţia "Cazi şi...", în majoritatea cazurilor, răspunsul va fi "...te ridici" - pentru că ne place să credem despre noi înşine că suntem învingători. Dar nu este aşa. 
Cazi şi te ridici şi continui în aceeaşi direcţie doar când iubeşti şi pentru că iubeşti. Altfel...cazi şi rămâi jos, cu spiritul frânt - pentru că nu ai o motivaţie să faci altceva. Sau, dacă ai destulă încredere în tine,  cazi, te ridici şi pleci - pentru că nu ai nici o motivaţie pentru a continua. 

Cu bicicleta am căzut de câteva ori atât de rău, că mă mir că mai sunt complet. Şanţuri, asfalt, pietriş, borduri, maşini...Mi-am luat la cucuie şi julituri, de ziceai că-s pom de Crăciun cu beteală şi globuri pe dânsul, în anumite momente. Însă, aşa am aflat ce pot; ce situaţie mă avantajează, unde am probleme şi la ce trebuie să mai lucrez.
Spre exemplu, nu pot pedala cu ochelari de soare, pentru că îmi reduc vizibilitatea în zone umbroase. Şi nu pot asculta muzică la căşti. Nu fac asta nici când merg pe jos, d-apoi când stau în echilibru, pe două roţi - pentru că mi se pare oribil să mă deconectez de la mediul ambiant. Nu, nu şi nu! Trebuie să văd şi să aud: oameni, maşini, animale, gropi, pietre...orice are capacitatea de a deveni un obstacol în calea bucuriei pe care o trăiesc.
Exact ca într-o relaţie: fără atenţie la propriul comportament, fără să simţi energia din jur, fără să anticipezi obstacolele care pot periclita armonia cuplului, dai cu oiştea-n gard. Şi cazi.

Apoi vine clipa în care trebuie să alegi: Te retragi? Te ridici? Continui?
Depinde de cum şi cât iubeşti. 

Lovituri vor mai fi. Orice am face, nu avem cum să ne ascundem de furtuna suferinţei. Şi nici nu e nevoie...pentru că ea este îndulcită chiar şi de un singur strop de bucurie.


[Jackie Chan & Kim Hee Seon - Endless Love]

sâmbătă, 10 iunie 2017

Reţeta iubirii - la îndemâna oricui

Partea I
Am auzit că astrele mi-ar fi favorabile şi mă va căuta dragostea pe acasă! "Aoleu, frate, am pus-o de mămăligă!" - îmi zic surprins, la limita atacului panică. "Păi şi eu ce fac? Nu-s bărbierit, nu-s epilat, manichiura mea e vraişte, haina de ocazie tocmai am scos-o de la maşina de spălat...Unde mai pui că am ajuns şi sărac lipit, după ce mi s-a spart peştele care trona maiestuos pe mileu' de pe televizor! Nasol, nu-i bine deloc!"

Măcar am aflat din timp despre eveniment - să mă antrenez şi să mai îngraş şi eu porcu' în ajun. Ştiu că nu se fac d-astea, dar na! Decât deloc...
Aşa că m-am apucat de cercetat literatura de specialitate, să văd şi eu care mai sunt tendinţele în domeniu. C-apoi am un fler la agăţat domniţe, de-ţi lasă gura apă! Dacă mă apuc să scriu un ghid de bune practici despre CE SĂ NU FACI în asemenea situaţii şi-l mai şi public, pot să mi-l angajez şofer şi pe Bill Gates, la câtă înţelepciune contra cost am de oferit! 
No...şi citind şi tot citind, găsesc o minunăţie de articol îndrumător: "10 obiceiuri pentru un cuplu fericit, care îţi vor îmbunătăţi relaţia. Ar fi bine să pui în practică imediat!" Logic şi normal, am devorat scriitura...în primul rând pentru că era scurtă şi nu necesita mult timp; şi în al doilea rând, era condensată - adică nu-s genul care stă cu o carte în braţe ore întregi. Da' ce, altă treabă nu am? Dacă se scoate filmul, mă uit; dacă nu...sănătate şi drum bun! Vorba unui clasic în viaţă: "Seminţele tot acelaşi gust are!"
Noroc că aici nu a fost cazul, ci dimpotrivă! Scurt, concis şi la obiect...apoi dezamăgire cruntă! Mă aşteptam şi eu la nişte secrete tehnologice, ceva să rupă gura târgului! Când colo, ei vin cu descoperiri d-alea expirate...adică să ne culcăm împreună, să ne ţinem de mână când mergem pe stradă, să găsim pasiuni comune, să ne îmbrăţişăm de câte ori ne vedem, să ne spunem "te iubesc" cât mai des. Vaaaiii...să-mi trag palme! Dacă nu venea cercetătorul lu' peşte să îmi spună aşa informaţii valoroase, muream prost! Păi băă, astea-s la ordinea zilei, în puii mei! Le face omu' de drag, instinctiv, nu trebuie să urmeze cursuri speciale pentru a-l învăţa cineva că dacă îi place de una trebuie să o mângâie! DUH!!
Spre exemplu eu: când m-a pălit dragostea, sunt gelatină - tare doar la extremităţi, desigur!! Nu numai că merg în acelaşi timp la culcare..dar nu mai părăsesc patul! Mă sudez e săraca fată, într-o îmbrăţişare continuă! Şi-i spun "te iubesc" pe bandă, de se satură aia de mine! Mă pupă, săraca, numai ca să-mi ţină gura ocupată, să nu mă mai audă!
Păi d-astea mă învăţaţi voi pe mine? 'tu-ţi proştii-n cur, Doamne - ca să citez un clasic contemporan!

Mâine poimâine mă aştept să citesc despre cele "10 sfaturi pentru o vizită de succes la toaletă, când te trece căcâţa". Pasul 1: cauţi toaleta; pasul 2: deschizi uşa apăsând pe clanţă; pasul 3: cauţi buda (nu mai contează dacă intri la "femei" sau la "bărbaţi", în ziua de azi e normal orice); pasul 4 - foarte important a nu se uita: dai pantalonii jos; pasul 5: te aşezi pe vasul de wc cu genunchii îndoiţi la 35 de grade faţă de corp şi începi să butonezi smart-ul, să transmiţi live, pe facebook, fericitul eveniment; pasul 6: după ce te-ai terminat, te şergi - cu hârtia special creată în acest scop, nu cu mâna! Pasul 7: tragi apa, deschizi uşa la toaletă şi cauţi o chiuvetă; pasul 8: te speli pe mâini şi te verifici dacă nu te-ai murdărit pe haine de cufureală. Pasul 9: deschizi uşa şi ieşi din toaletă, apoi o închizi în urma ta. Pasul 10: te întorci în toaletă urmând paşii anteriori, pentru a verifica dacă nu ai uitat telefoane, chei, mizilicuri d-astea pe undeva. PAM PAM!  

E clar...dacă nu învăţ ceva repede şi de efect, în ritmul ăsta, cum vine dragostea, aşa şi trece. Ca alegerile electorale: dimineaţa vin cu promisiuni şi trâmbiţe, iar seara pleacă-n lacrimi, huiduieli şi beţii pe margine de şanţ.

Partea a II-a
Continui căutările şi (re)găsesc ceva poetic şi frumos:


Iubirea aduce fericire. Iar o iubire fără suferinţă, nu valorează nimic. Adică, fericirea fără suferinţă nu are nici o valoare.
Bineeeee...Doar că în capul meu e un paradox: cum să te bucuri că suferi? Nu-i vorbă, cunosc conceptul; am citit despre el, l-am mai văzut şi prin filme cu eroi de poveste, care gândeau toţi după acelaşi calapod: Vreau să fiu fericit, dar caut o suferinţă şi nu găsesc; toate suferinţele să apeleze la mine! THIS IS SPARTA!!! Ahuuu, A-huuuu! 
Mişto, ce să zic? Dar în lumea reală, această stare se poate defini în mai multe feluri - cel mai adesea, printr-un termen care să implice o formă de nebunie. Te-aştepţi la orice! Adică până şi dragostea, iubirea aia pe care o venerăm cu toţii, este considerată a fi o afecţiune psihică de către Organizaţia Mondială de Sănătate.

Totuşi...
Viaţa înseamnă suferinţă - aşa ziceau budhiştii, când eram eu mai mic. Prin urmare, indiferent ce fel de viaţă duci, tot vei avea un motiv pentru care să suferi. E lege! Şi atunci, umanitatea chiar este condamnată la nefericire? 
NU!

Aici intervine iubirea, care se traduce prin acceptarea suferinţei celuilalt, pe fundalul fericirii de a fi împreună. 
Nu există om cu un trecut perfect strălucitor, care să nu aibă absolut nici o problemă. Nu există om care să nu fi greşit, iar acum să-şi tragă ponoasele. Nu există om care să ofere o grădină cu flori, fără nici un pic de buruian înfipt pe ici, pe colo. Nici iubirea nu este plină de ponei roz şi îngeraşi călare pe norişori pufoşi. Şi nici măcar căsătoria, despre care bătrânii spun că este un jug; sau un butoi cu un strat de miere deasupra şi restul plin de rahat. Ori, trasul la jug nu pare a fi o plimbare cu barca pe lac; nici rahatul de sub miere nu cred că are gust de ciocolată cu nuci.
Totuşi, oamenii s-au căsătorit, se căsătoresc şi se vor căsători şi de acum înainte. Nu pentru că hârtia aia semnată de primar ar fi vreun rai pe pământ, şi nici pentru că săvârşirea ceremoniei religioase le va garanta o viaţă îmbelşugată, cu indicele de tristeţe subunitar. Ci, pentru că aleg să-şi împartă necazurile unul cu altul, iar bucuria de a face asta este infinit mai mare decât suma porcăriilor pe care le au de înfruntat. Asta ar fi reţeta relaţiilor de succes.



Cu toate acestea, nu ştiu cum se face, că în ultima vreme mă tot lovesc de diverşi antrenori în relaţii de succes, care spun cam aceleaşi lucruri: cât e bine şi frumos, iubire maximă. Nu mai e bine, nu-i problemă...te-ntorci cu eleganţă şi pleci spre zări mai albastre. C-avem dreptul să fim fericiţi şi putem să facem orice, oricum, oricând, iar dreptul nostru este să fim plini de drepturi!
Acuma na...fiecare cu ideile lui. Eu, însă, ţin minte că eram prin clasa I şi în abecedar era o compunere cu rol educativ, despre prietenul care se cunoaşte la nevoie. 

Şi atunci se pune întrebarea:  iubirea, care este infinit mai mult decât prietenia, cam când ar trebui să se cunoască? 

Până găsim răspuns, hai să ne bucurăm şi alt cântecel vesel să cântăm: