Scrisoare pentru Moş Nicolae

Ziua de azi, la mulţi ani!

Ce faceţi, cum vă distraţi? 

I-aţi scris Moşului? Numai mâine nu-i poimâine şi ne trezim cu el la geam... iar dacă nu îi scriem, de unde să ştie ce să ne aducă? Vorba 'ceea: "Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană"!

Problema mea e că eu nu mai ştiu ce poveste să spun, că le-am epuizat pe toate. Şi oricum, cele câteva dorinţe mari şi late ale mele, nu pot fi realizate de mâini omeneşti...aşa că, la ce să mai consum cerneala degeaba? Sar peste scrisoare şi anul acesta, mai ales că încrederea mea în Poşta Română este subunitară şi nici nu ştiu dacă ce scriu va ajunge unde trebuie.  Până acum, ori nu a ajuns, ori a ajuns şi nu a contat. Aşa că nu mă mai complic...

Dar m-am hotărât să iau problema în propriile mâini şi voi merge direct la domiciliul Moşului să-i plătesc o vizită (ştiu că este o formulare mai ciudată, dar gândesc în engleză şi Google Translate spune că aşa se traduce în română) - că nu vreau să mă mai încurc cu intermediari.

Problema e: unde stă Moşul şi cu ce ajung la el? De când mă ştiu, sunt călător în comun... că nu am maşină proprie şi personală. Am zis să apăr stratul de ozon şi să nu mai contribui şi eu la aglomeraţia urbană, că-i suficient haos pe străzi. Călătoresc verde, cu picioarele din dotare. Sau claie peste grămadă, cu alţi apărători ai planetei.

Şi tot de când mă ştiu, nu am văzut niciodată nici un autobuz, tren, tramvai, microbuz sau trocaletă care să aibă capăt de linie la casa Moşului. 

De plecat, plec; nu-i bai...dar unde mă duc. când nimeni nu mă aşteaptă? Şi mai ales, cum ajung acolo unde vreau să merg? 

Noroc că Universul e la o aruncătură de gând şi mi-a transmis, prin channeling, răspunsul căutat:

Perfect! Niciodată nu am călătorit cu telefonul... şi poate m-o duce el unde am nevoie. De fapt, habar n-aveam că s-a inventat şi aşa ceva, că nu am văzut tonete care să vândă bilete de telefon. Şi cât am stat prin staţii, nu a trecut nici vreun telefon plin de călători - deci, în apărarea mea, de unde era să ştiu? Nu-s chiar în pas cu tehnologia, că de! M-ajunge şi pe mine timpul din urmă! Noroc cu afişul informativ, care mi-a deschis mintea către nou....

Zis şi făcut! Nu am mai stat pe gânduri şi imediat mi-am făcut băgăjelul, am plătit prin aplicaţie şi am dat fuga la o staţie. La noi în oraş nu sunt staţii cu destinaţii speciale - deci orice călătoreşte, se opreşte la ele: om, maşină sau câine vagabond. Mă gândeam că o trece şi vreun telefon, dacă am răbdare. Ceea ce am avut, aproape trei ore. Şi nu a trecut nici unul. De fapt, dacă stau să mă gândesc, abia au trecut două microbuze...că na! Cu minivacanţa asta, totul este în repaus şi nici măcar iarba nu mai creşte. 

Aşa că am plecat spre casă.... trist, plouat, nemâncat şi plictisit. Eram într-o stare de plâns şi trebuia, neapărat, să schimb situaţia asta! Aşa că m-am oprit la un magazin, cu gândul să-mi iau un ceai fierbinte, să-mi mai revin olecuţă. Şi-am găsit altceva mai bun:

Suport reparaţii...

Normal că suport!!! Pentru doar 99,99 lei, suport orice fel de reparaţii. Momentan, nu aş fi refuzat unele la moral, că era cam pleoştit. Şi-apoi mai vedem pe unde mai este nevoie de-o tencuială sau de strâns vreun şurub. C-apoi, trebuie să reparăm fierul şi betonul... d-apoi omul, că-i din carne şi oase! Ori e egalitate pentru toţi, ori nu ne mai încurcăm deloc cu tot felul de idei noi!

Da' nu mai era activă reducerea...aşa că mi-am luat ceaiul mult dorit şi după un somn bun, totul s-a reparat de la sine. Şi-am rămas şi cu banii în buzunar....

M-am liniştit şi în privinţa mesajului meu pentru Moş Nicolae. Nu il mai trimit nimănui, că e mai în siguranţă la mine. Apropo de asta...cineva îmi spunea că este atât de frig afară, încât i-au îngheţat şi sentimentele. I-am răspuns: "Ce să-ţi fac, dacă umbli cu ele pe afară? Eu nu le scot din ungherul lor şi sunt bine-mersi. Dacă mie nu mi-e frig, lor...nici atât!  Sunt mari şi frumoase, încâlcite mai ceva ca jungla amazoniană! 

Aştept, totuşi, să fac şi eu o călătorie cu telefonul. Dacă tot m-a zgândărit sâmburele cunoaşterii... trebuie să încerc asta, măcar o dată-n viaţă. Şi-o să-mi iau loc la geam, ca să mă bucur de privelişte. 

Îmi râde inima numai când îmi imaginez ce frumos va fi!

Să bem pentru asta! O sărmăluţă, o fripturică, un vinişor...d-astea tradiţionale, c-apoi tot a venit vremea când ne iubim ţara şi tradiţiile. :)

Pentru România! Pentru noi! Închin un pahar vesel şi-un cântec plin să dăm la vale, pe şoseaua gâtului!

[Ansamblul Plăieşii - La omul care mi-i drag]

Despre reţeta partenerului ideal (şi un pic de Halloween)

După îndelungi frământări, în sfârşit am găsit cel mai potrivit costum pentru Halloween: mă voi costuma în Moş Crăciun!

Ce să mai caut alţi moştri şi cine ştie ce vrăjitoare, când bătrânelul grăsuţ şi simpatic e exact ceea ce am nevoie? C-apoi, beat fiind, nu i-a tăiat mâinile nevesti-sii cu toporul, de supărare că aceasta a primit-o pe Fecioara Maria în grajd, ca să-l nască pe Iisus? Şi-apoi, după ce cămaşa de noapte s-a îmbibat bine de sângele Crăciunesei şi devine roşie ca para focului, Moş Crăciun mai pleacă şi prin lume, ca să împartă cadouri copiilor cuminţi! Ce horror mai tare de atât aţi vrea? 

Deşi...ia staţi niţel! Parcă nici cumătrul Lup, din "Capra cu trei iezi" nu ar fi mai prejos... când mă gândesc că după ce mănâncă ieduţii mai obraznici, împroaşcă pereţii casei cu sânge şi apoi le sprijină capetele la pervazul fereastrei, ca să rânjească frumos când vine capra de la piaţă. 

Hai măi...Jack Spintecătorull e mic copil pe lângă ce avem noi în folclor! Până şi Dracula s-ar face mic şi s-ar duce acasă, ruşinat peste poate! Mai ales că Dracula intră la categoria de public 18+, iar "Capra cu trei iezi" este cunoscută de orice ghimizdroc de grădiniţă. 

 

E clar că Halloween ar trebui să fie sărbătoare naţională! Da' asta de la anul... că acum m-am trezit cam târziu şi a trecut momentul. De fapt, mintenaş vin sărbătorile de iarnă şi trebuie să schimbăm registrul, ca să intrăm, din nou,  în rândul lumii! 

Uite aşa, de-acum e vremea să fim mai buni şi mai iubitori, mai cuminţi, mai răbdători... şi mai depresivi. Nu zic eu, Doamne feri! Ci sociologia - care ne informează că în preajma sărbătorilor de iarnă, rata sinuciderilor pe fondul depresiei creşte ameţitor de mult. Ce să faci dacă în timpul când toate familiile se adună în jurul mesei cu toate cele cuvenite, unii o iau pe câmpii, din cauza singurătăţii? Da, s-a inventat internetul şi reţelele sociale... dar până la urmă, câte mesaje să tot tastezi? Cât să ţi se scurgă ochii, tot uitându-ţe la poze menite să aline suferinţa şi să alimenteze visele deşarte? Nu-i mai bună nişte economie de vedere? Ba da! Şi pac! Se rezolvă treaba...Ceea ce, pe de o parte, nu-i chiar bine...că toţi suntem pe aici cu un rost; pe de altă parte, totuşi, suprapopularea planetei este o reală problemă şi trebuie să ne mai împuţinăm, cumva.

Deci, singurătatea face bine planetei? E posibil că da, dar e probabil că nu. Şi de fapt, nu contează...tot ştiinţa ne salvează! Şi ne sare în ajutor cu un sondaj de opinie care ne învaţă ce vor bărbaţii şi femeile de la viitorii parteneri. Adică, mură-n gură, ca la fraieri; pălărie într-un picior - ghici, ciupercă, ce-i?

Dacă eşti singur şi vrei să nu mai fii, citeşti. Iei notiţe, faci o listuţă şi începi să bifezi. Dacă ieşi pe plus, felicitări! Ţi-a pus Dumnezeu mâna-n cap şi intri-n săptămâna oarbă!

Fără a o mai lungi...conform sondajului împricinat 70%  dintre bărbaţi valorizează aspectul fizic când îşi aleg o parteneră. În schimb, pentru femei, viitorul partener trebuie să fie "puțin mai frumos decât dracul, dar educat și compatibil, inclusiv din punct de vedere religios".

Ce ziceţi? Discutăm datele astea? Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi-e poftă să râd... simt că pierd energia pe undeva şi devin cam molatec. Deci îi dăm drumul? Haideţi! Cu cântec, înainte...marş! 

 

Încă de la început, vreau să menţionez că nu dau nici o ceapă degerată pe statistici. Şi să vă spun de ce: dacă vecinul mănâncă două fripturi pe zi, iar eu nu mănânc nici una, conform statisticilor, amândoi mâncăm câte o friptură pe zi. C-aşa e-n tenis!

Şi-apoi mai este o altă chestie: în societate, omul va vrea mai mereu să epateze şi să pară că este ceea ce nu este. Aşa a apărut burlanul rupt de o extorsiune a unui degajament într-o apă. Iar divulgaritatea umanistică retuşată pe un blastom al nonşalanţei întru Jean Calvin te cam reţine să ţii post. 

Omul se conformează trendului; spune ce se spune şi face ceea ce se face, pentru a se integra în grup. Nimeni nu îşi doreşte să fie un paria social şi de aceea, cu toţii spunem că urmărim Discovery şi ascultăm doar Bach. E de bon ton să fii cult în cap... chiar dacă, de fapt, manele duduie în boxe şi o urmărim pe Vulpiţa şi-n dungă. Ceea ce nu semnalizează naivitate, neapărat; dar na... nici nu se atrage cine ştie ce stimă şi respect în comunitate. 

Până la urmă, şi-n viaţă e ca în politică: nu contează ceea ce faci, ci ceea ce spui că faci.

Dar, să revenim la informaţiile preţioase ale studiului de la care pornisem discuţia.

Pentru 70% dintre bărbaţi, contează aspectul fizic. Noroc că frumuseţea este în ochii privitorului şi ceea ce văd eu frumos, poate altuia i se pare banal. Aşadar, sunt şanse ca toţi bărbaţii să îşi găsească propria lor divă.

La femei, însă, situaţia e mai complicată. Teoretic. Că practic, e foarte, foarte simplu. Dar acum facem un exerciţiu de imaginaţie. Aşa că...să-i dăm înainte. 

Conform rezultatelor, doar 60% dintre femei pun accent pe frumuseţea partenerului. Şi oricum el trebuie să fie "puţin mai frumos decât dracul". Adică urât cu spume... ce să ne mai dăm după vişin? Iar de aici, ce concluzie să tragem? Că bărbaţii frumoşi mor singuri? 

[Coffin Dance - Official video]

Foarte bine! Dar atunci, de ce femeile visează la pacheţele de muşchi şi Brazi Piţi? De ce merg bărbaţii la sală, ca să arate frumos, din moment ce nu se cere frumuseţea masculină? Pentru o viaţă sănătoasă, NORMAL!!! 

Deşi... mai este o posibilitate: să înţelegem că bărbaţii frumoşi sunt numa' buni pentru aventuri de-o noapte, iar cei urâţi sunt ideali pentru căsătorie? C-apoi, cică nu se mai pune accent pe numărul de iubiri efectuate până-n marea iubire a urâtului potrivit.

Posibil, cine ştie? Oricum, nu mai înţeleg nimic; e clar că societatea, în ansamblul ei, goneşte după formă. Care nu este deloc căutată şi apreciată. Mi se pare muncă de Sisif, dar na! Nu mă mai miră nimic... că doar şi fumătorii funcţionează după acelaşi principiu: muncesc o lună întreagă pentru bani, apoi le dau foc. Şi-şi mai bagă şi boală în corp, între timp.  Vorba melodiei: "Ai, ai, ai, tot înainte cu tupeu! Ai, ai, ai, şi-ai să vezi că nu e greu"!

În fine...Hai să vedem mai departe.

Aia cu compatibilitatea este cu cântec, din nou. Mai ales cea religioasă. Nu-i prea văd pe tineri rupând uşile bisericilor şi nici înghesuindu-se prin pelerinaje.. ci dimpotrivă! Constat că religia este din ce în ce mai marginalizată în societate; iar dacă te declari a fi credincios, eşti etichetat ca exponent al unui trecut de mult apus, credul cu urme de idioţenie, îndoctrinat şi învechit. Într-o ţară ca afară, tinerii nu sunt credincioşi, ci muncitori. Valorizează banul, nu superstiţiile. Şi sunt spirituali... se autodezvoltă, se antrenează pentru succes, iau lumină de la diverşi... Care este pluralul unui guru? Guri, sau gururi? Şi mai presus de toate, tinerii frumoşi şi liberi nu acceptă decât regulile care vorbesc despre inexistenţa regulilor şi a Universului care le îndeplineşte orice dorinţă - pentru că merită.

Nu ne lăsăm şi continuăm...

Se caută bărbaţi educaţi. Adică, înainte să accepte o invitaţie la cafea, domniţa solicită pretendentului să depună actele de studii? Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o! Deci aici greşeam eu tot timpul... Când mă mai pălea vreo idee să invit pe cineva pe undeva, nu-mi luam C.V.-ul la mine! 

Sau...mai ştii? Poate domniţa acceptă şi pe cei cu Şcoala Vieţii - care-o face toţi băieţii; se ştie! Iar în cazul acesta nu există diplomă de studii, pentru că se vede de la o poştă. Doar că la mine nu se întâmplă chestia asta...deci tot în C.V. mi-e nădejdea.

Mai precis, ce mai înseamnă să fii educat - în ziua de azi? E de ajuns să ai Bacul luat? Se caută diploma de facultate? Sau dacă eşti bărbat cu master şi doctorat, deja visezi să te învârţi doar printre genii şi eu-genii?

Aoleu...stai că-am uitat de compatibilitate! Oooof! 

Reluăm: dacă femeia are diploma de Bac, e clar că este compatibilă cu un bărbat cu diplomă de Bac. Dar mai este compatibilă şi cu un bărbat cu diploma de licenţă? Între ce limite funcţionează compatibilitatea aceasta... are marjă de eroare şi pe verticală sau se referă strict la egalitate pe orizontală, ca în cazul fostelor caste indiene?   

Serios acuma...studiul acesta e lucru slab! Nu numai că nu m-a informat cu nimic, dar m-a mai şi zăpăcit! Păi ce treabă-i asta??

Totuşi, merită să bem în cinstea ei...nu găsiţi?

Hai sus cu paharul şi-un cântec vesel să cântăm!

 

[Ansamblul Plăieşii - Hanul Mărioarei]