Ziua de azi, la mulţi ani!
Ce faceţi, cum vă distraţi?
I-aţi scris Moşului? Numai mâine nu-i poimâine şi ne trezim cu el la geam... iar dacă nu îi scriem, de unde să ştie ce să ne aducă? Vorba 'ceea: "Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană"!
Problema mea e că eu nu mai ştiu ce poveste să spun, că le-am epuizat pe toate. Şi oricum, cele câteva dorinţe mari şi late ale mele, nu pot fi realizate de mâini omeneşti...aşa că, la ce să mai consum cerneala degeaba? Sar peste scrisoare şi anul acesta, mai ales că încrederea mea în Poşta Română este subunitară şi nici nu ştiu dacă ce scriu va ajunge unde trebuie. Până acum, ori nu a ajuns, ori a ajuns şi nu a contat. Aşa că nu mă mai complic...
Dar m-am hotărât să iau problema în propriile mâini şi voi merge direct la domiciliul Moşului să-i plătesc o vizită (ştiu că este o formulare mai ciudată, dar gândesc în engleză şi Google Translate spune că aşa se traduce în română) - că nu vreau să mă mai încurc cu intermediari.
Problema e: unde stă Moşul şi cu ce ajung la el? De când mă ştiu, sunt călător în comun... că nu am maşină proprie şi personală. Am zis să apăr stratul de ozon şi să nu mai contribui şi eu la aglomeraţia urbană, că-i suficient haos pe străzi. Călătoresc verde, cu picioarele din dotare. Sau claie peste grămadă, cu alţi apărători ai planetei.
Şi tot de când mă ştiu, nu am văzut niciodată nici un autobuz, tren, tramvai, microbuz sau trocaletă care să aibă capăt de linie la casa Moşului.
De plecat, plec; nu-i bai...dar unde mă duc. când nimeni nu mă aşteaptă? Şi mai ales, cum ajung acolo unde vreau să merg?
Noroc că Universul e la o aruncătură de gând şi mi-a transmis, prin channeling, răspunsul căutat:
Perfect! Niciodată nu am călătorit cu telefonul... şi poate m-o duce el unde am nevoie. De fapt, habar n-aveam că s-a inventat şi aşa ceva, că nu am văzut tonete care să vândă bilete de telefon. Şi cât am stat prin staţii, nu a trecut nici vreun telefon plin de călători - deci, în apărarea mea, de unde era să ştiu? Nu-s chiar în pas cu tehnologia, că de! M-ajunge şi pe mine timpul din urmă! Noroc cu afişul informativ, care mi-a deschis mintea către nou....
Zis şi făcut! Nu am mai stat pe gânduri şi imediat mi-am făcut băgăjelul, am plătit prin aplicaţie şi am dat fuga la o staţie. La noi în oraş nu sunt staţii cu destinaţii speciale - deci orice călătoreşte, se opreşte la ele: om, maşină sau câine vagabond. Mă gândeam că o trece şi vreun telefon, dacă am răbdare. Ceea ce am avut, aproape trei ore. Şi nu a trecut nici unul. De fapt, dacă stau să mă gândesc, abia au trecut două microbuze...că na! Cu minivacanţa asta, totul este în repaus şi nici măcar iarba nu mai creşte.
Aşa că am plecat spre casă.... trist, plouat, nemâncat şi plictisit. Eram într-o stare de plâns şi trebuia, neapărat, să schimb situaţia asta! Aşa că m-am oprit la un magazin, cu gândul să-mi iau un ceai fierbinte, să-mi mai revin olecuţă. Şi-am găsit altceva mai bun:
Suport reparaţii...
Normal că suport!!! Pentru doar 99,99 lei, suport orice fel de reparaţii. Momentan, nu aş fi refuzat unele la moral, că era cam pleoştit. Şi-apoi mai vedem pe unde mai este nevoie de-o tencuială sau de strâns vreun şurub. C-apoi, trebuie să reparăm fierul şi betonul... d-apoi omul, că-i din carne şi oase! Ori e egalitate pentru toţi, ori nu ne mai încurcăm deloc cu tot felul de idei noi!
Da' nu mai era activă reducerea...aşa că mi-am luat ceaiul mult dorit şi după un somn bun, totul s-a reparat de la sine. Şi-am rămas şi cu banii în buzunar....
M-am liniştit şi în privinţa mesajului meu pentru Moş Nicolae. Nu il mai trimit nimănui, că e mai în siguranţă la mine. Apropo de asta...cineva îmi spunea că este atât de frig afară, încât i-au îngheţat şi sentimentele. I-am răspuns: "Ce să-ţi fac, dacă umbli cu ele pe afară? Eu nu le scot din ungherul lor şi sunt bine-mersi. Dacă mie nu mi-e frig, lor...nici atât! Sunt mari şi frumoase, încâlcite mai ceva ca jungla amazoniană!
Aştept, totuşi, să fac şi eu o călătorie cu telefonul. Dacă tot m-a zgândărit sâmburele cunoaşterii... trebuie să încerc asta, măcar o dată-n viaţă. Şi-o să-mi iau loc la geam, ca să mă bucur de privelişte.
Îmi râde inima numai când îmi imaginez ce frumos va fi!
Să bem pentru asta! O sărmăluţă, o fripturică, un vinişor...d-astea tradiţionale, c-apoi tot a venit vremea când ne iubim ţara şi tradiţiile. :)
Pentru România! Pentru noi! Închin un pahar vesel şi-un cântec plin să dăm la vale, pe şoseaua gâtului!
