Bilanţ pe final de an

Ia uite cum a trecut şi anul ăsta! Ptiu, bătu-l-ar norocul, că iute a mai fost de picior şi iar nu am avut timp să-mi rezolv planul meu pentru la anu'!

D-aia nu-mi mai fac nici un plan şi nici un "to do list"!
De obicei, până mă trezesc eu din beţi... EUFORIA! petrecerii de revelion, se face final de aprilie şi dacă plouă, nu ies din casă. Vara stau la umbră, ca să mă bucur de soare...şi până apuc să mă desmeticesc bine, s-a făcut de jumătatea lu' septembrie. Nasol moment, că se începe şcoala şi să te ţii îmbulzeală şi frecuş pe străzi. Tocmai când mă apucă şi pe mine cheful să-mi caut de treabă, Mama Natură mi se pune de-a curmezişul! Ştie că nu suport agitaţia şi mă ia cu ameţeală când văd aglomeraţia, dar îşi râde de zilele şi de necazul meu, de-mi dă oportunităţi să mă dezvolt, fix când nu-mi convine mie! 

Să-mi trag pălmi, că numai de neajunsuri mă lovesc în viaţa asta! 

Bine, asta nu ar fi ceva nou...
De când mă ştiu am avut probleme existenţiale. Aristotel zicea că cine se îndoieşte, caută; şi cel care caută, află Adevărul. În principiu, eu nu mă prea îndoi...că mi-s mai credul. Dar, plin de întrebări, sunt. 

Spre exemplu, în toţi anii mei de şcoală, am avut o mare dilemă: CE DATĂ SĂ PUN LA TEMĂ?

Am făcut sondaj de opinie prin şcoală tot nu m-am dumirit: unii profi ziceau că indiferent când îţi scrii, trebuie să pui data zilei PENTRU CARE SCRII. Şi mă tâmpea chestia asta, zău aşa! Scriam sâmbăta, la mate, pentru ora de joi; prin urmare, un ochi îl aveam pe orar şi unul pe calendar, să văd unde se intersectează data cu ziua. Dar nu aveam calendar şi pierdeam la vreme până găseam, de mă plictiseam încă dinainte de-a începe să scriu...aşa că o lăsam baltă  de temă şi  plecam la ore, fluierând. Ce-o da târgul, aia să fie! Eu am vrut, mi-am făcut partea!

Alţi profi, mai omenoşi, îmi ziceau direct: "Scrie o dată, acolo, că nu contează"! Ceea ce-mi plăcea...atât că aveau alte păsărele la cap: tema o voiau cu stiloul, iar la clasă trebuia să scriu cu creionul. De obicei aveam caiete separate, în funcţie de destinaţie... şi o mai scoteam la liman. Dar uneori mi se mai cerea un singur caiet şi când vedeam atâta tărcătură de culori - când stilou, când pix, când creion, iar îmi băgam toate picioarele şi iar renunţam!
(Nu ştiu dacă se observă, dar eu sunt foarte ordonat! D-aia nu suport nici zarva.)

O altă mare problemă a tinereţii mele au fost culorile televizorului alb-negru. Băi frate, mi-a mâncat zilele chestia asta...mai aveam niţel şi umblam şi eu seara pe străzi, mormăind silabisit "...vi-ce-versa, vi-ce-ver-sa...", ca-n opera cu acelaşi nume, a lui Caragiale. Aşa de rău îmi sărise axul!

Problema era simplă: când mă mai pălea inspiraţia, desenam ce vedeam şi eu pe la desene: roboţii din "Transformers", apărătorii dreptăţii din "Şerifii galactici", leii spaţiali din "Voltron"...d-astea. De desenat, desenam eu...problema era la colorat, că aveam un televizor alb-negru, pe care l-am şi răsturnat, când eram mai mic - de-a trebuit să-l repare mama şi a făcut-o atât de bine, că i-a mai rămas şi un pumn de piese nefolosite! Vor fi fost de rezervă, ceva... şi, oricum nu contează! Ideea e că mergea, dar culori, tot nu dădea! 

Aşa că îmi făcusem eu, cu propriul cap, un sistem de conversie: negrul era negru, negrul mai deschis era roşu, negru mai închis puţin decât cel deschis era albastru, albul mai închis era galben...şi tot aşa. De obicei, le gineam şi ieşea treaba. Dar când l-am desenat pe Zorro din "Kaiketsu Zorro", am pus-o...jumătate de an m-am chinuit să-i nimeresc paleta de culori! Îmi înnebunisem cu întrebările toţi colegii care aveau tv color şi tot nu o scosesem la capăt; cert e că toată clasa se uita la desenelea alea, numai să scape de gura mea! 

Una peste alta, după multe zbateri m-am hotărât să aplic schema cromatică furnizată de o vecină...şi a ieşit o mândreţe de Zorro, mov din cap până-n picioare, de ziceai că-i "Zorro - The Gay Blade", o brânduşă încinsă c-un brâu mai roşu ca focul!

În apărarea mea, ţin să menţionez că era prima dată în viaţă când am auzit de Zorro...de unde puii mei era să ştiu că-i negru ca smoala? 

No, revenind în prezent:

Lovindu-mă de mic, problemele m-au călit. Şi acum trec prin ele, ca gâsca prin apă...nu le mai pun suflet. Aşa că-mi pare rău că nu mi-am realizat planurile pe anul acesta, să am şi eu o postare laudativă, în care să mă mângâi singur şi să mă pup pe creştet, de deştept ce-am fost. Voiam să aud şi eu, ca tot omul: "Bine, slugă bună şi credincioasă; peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune". Pe mine, însă, nu mă pune nimeni niciunde, că nu am fost slugă bună; deci...dezavantaj eu, c-aşa-i în tenis. 

Dar, la anul, dăm milităria jos din pod şi schimb placa! Pe cuvânt de cercetaş! 

Vreau să am X şi să fiu Y+Z - ca să recuperez! Mai ales că astrele-mi sunt favorabile şi la chinezi e anul porcului - anul meu! Na, mai zi ceva! Am succes garantat, e scris în stele! Hu-iu-iu-iu-iu, să vină gagicile şi să rupă mesili! Băutură şi femei, pentru toţi băieţii mei! Mintenaş se-ntâmplă!

Până-una, alta, lista cu cele de făcut! 

Of, of, of...păi, zic că nu ar trebui să mă arunc prea departe cu planurile şi să o iau pas cu pas, ca Iohannis. Gândind din această perspectivă, esenţial pentru mine, cred că ar fi să fac pace cu limba noastră...că nu o mai înţeleg deloc şi e păcat, că-i an centenar! Dacă nu acum, atunci când?

Prin urmare, îmi lansez public, întrebările:

1. Ce înseamnă cuvântul "corect"? 

Nu mai vreau să plec urechea la nimeni, că am şi eu cap să judec şi suntem în era informaţiei...deci, o iau logic: "co" are înţeles de "alături", ca în "co-proprietar". Iar "rect"...mă rog, mi-e ruşine să-i zic, că-i o prostie. Da' o pieptăn niţel: e "fund", dom'le! Rectul este fundul!!

Prin urmare "corect" înseamnă "alături de fund", sau "împreună cu fundul"? Că mie aşa-mi dă...şi nu este nimeni în stare să mă contrazică!!

2. De ce "profund" şi "procur" nu sunt sinonime? 

Legea bunului simţ asta spune: "fund" şi "cur" sunt fix acelaşi lucru, iar "pro-ul" este identic! Aşadar, ambele înseamnă "pentru fund" - că iar mi-e ruşine să zic cuvântul cu C.

3. Ar trebui să nu mai folosim cuvântul "Lichior", pentru că e o discriminare de cea mai joasă speţă! Da' ce, mai suntem în Evul Întunecat, să arătăm cu degetul pe cei diferiţi? Sărmanul Li este şi el un chinez cu o problemă de vedere. Cine n-are aşa ceva? Cine nu are, să-şi cumpere...na! Dar să nu mai persifleze bietul om, că-i nepoliticos! Ca să nu mai zic că o dăm şi în sadisme ieftine! Auzi, auzi: "Vreau un Li chior"! Dar un Li ştirb nu vrei? Sau un Li ciung...şi dacă vrei, de ce vrei? Ce ţi-a făcut Li, de-l vrei chior? 

Ia să aplicăm, noi, Legea Talionului: Ochi - pentru ochi! 

Hai, cine mai vrea un Li chior? 

4. Cum a apărut numele ăsta de "Daniel"?

Raţiunea mea pură îmi dă două teorii, la fel de valabile: ori Daniel e frate cu Kal-El şi fiul lui Jor-El, deci se scrie Dani-El şi e frate cu Superman. Ori...într-o familie au existat mai mulţi Dani şi ca să-i deosebească, au luat-o băbeşte: Dani-eu, Dani-tu, Dani-el...şi tot aşa. Păi nu?

Atâta că un singur răspuns trebuie să fie cel bun şi mă întreb care-i ăla. Sper să aflu până la revelionul următor.

5. Rămânem în departamentul de nomenclaturi şi întreb direct: "Bianca" nu-i acelaşi lucru cu "Anca Anca"?

Eu mi-am făcut un film în cap la mine: într-o familie se naşte o fetiţă şi părinţii o denumesc Anca. Când să o înmatriculeze cu certificatul aferent, tatăl, răpus de emoţie, se bâlbâie. "Cum se cheamă copilul"? "Anca, Anca"! Şi întregistratorul s-a gândit oleacă şi a strigat: "BIANCA să fie, dacă aşa vreţi"!

Ceea ce este perfect! În cazul în care tatăl respectiv ar fi fost prea emoţionat şi ar fi spus "Anca" din nou, ieşea TRIANCA...ceea ce suna ca o figură geometrică şi era urât.

No, ce ziceţi...merge explicaţia?

Merge, merge, dacă-i pun roţi. Că picioare, sigur nu-i cresc!

Una peste alta, cam aşa arată lista mea cu planuri pentru 2019: cinci întrebări, mari şi late. 

În rest, ce va fi să vină...aici mă găseste, chiar dacă n-are progamare. 

Hai, să fie un an nou mai bun pentru toţi, să trăim şi să-nflorim, sănătoşi să ne găsim! La mulţi ani...cu cântec, voie bună şi putere să o găsim, dacă o rătăcim!

[Lumină lină - Plecat-or, plecat-or]