Se afișează postările cu eticheta sondaj de opinie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sondaj de opinie. Afișați toate postările

miercuri, 3 decembrie 2014

La ceas aniversar, gânduri pentru România

Ninge, ninge, ninge,
Vreme de beţie...
Ninge, ninge, ninge,
Ce melancolie!

Şi de ce nu ar fi melancolie? Omătul proaspăt aşternut te îmbie la visare, frigul îţi dă ghes spre casa bunicii, unde miroase dintotdeauna a mere coapte şi cozonaci calzi...ţurţurii ştreaşinei se sforţează să atingă pământul biciuit de crivăţ...Offffff...câtă încântare! Câtă minunăţie! Mai că-mi vine să plâng sub povara acestui extaz nemărginit, o delectare a simţurilor, o reîntoarcere la origini. Aicea vreau eu ca să mor, aicea vreau eu să trăiesc! La mulţi ani România, La mulţi ani Bucureşti! Sau...era cumva "Bună seara România, bună seara Bucureşti"?
Eee...amănunte! Este ziua României - mă rog, fuse şi se duse; dar totuşi, ce poţi să faci într-o zi naţională decât să fii patriot?

Scoţi de la naftalină trecutul obidit, dar glorios, condimentezi pe ici pe colo cu străbunii preaminunaţi, aplauzi şi storci o lacrimă cu mâna la inima şi ochii pe drapel. Uraaaa...
Am uitat ceva? A, da..tradiţiile! Obiceiurile din vechime, simple dar curate, care au beculit în popor ca un far călăuzitor. Ieeeee...ce mişto erau părinţii noştri săraci, dar curaţi şi ce tare e să stai în sânul naturii şi în comuniune cu râul, ramul, berbecuţul de pe paţişte şi fluieraşul de soc de la cingătoare.
În papucii calului, d-aia e ziua naţională! Lăsăm pentru o zi dorinţa de progres şi globalizarea asiduă, facebookul, wi-fi-ul şi coolărismele broadărilor de peste ocean, pentru a ne amintim cu emoţie de puritatea şi lumina binecuvântată a trecutului din străbunime. Că doar o zi pe an, nu s-o face gaură în cer!

No, amu chiar nu ştiu ce-oţi crede domniile dumneavoastră, dar chestia asta mie îmi pare ca o făţărnicie libidinoasă, uşor amuzantă pe ici pe colo. Sau mă rog...poate doar o aplecare spre distracţie, fără discernământ sau pic de înţelegere a termenului.



Ce e azi? Valntines Day. Perfect!! Inimioare, danteluţe, bombonele, I love you-uri, party. Ce mişto e tradiţia!
Ce e azi? Sfântul Patrick. Perfect!! Goblini verzi, cântecele irlandeze, pălării şi floricele, party. Ce mişto e tradiţia!
Ce e azi? Independence Day. Perfect! Steaguri americane, gogoşi cu gaură, paradă, party. Ce mişto e tradiţia.
Ce e azi? Oktoberfest. Perfect!! Să curgă berea, dankeşoşon, Heidi dansează pe mese, party. Ce mişto e tradiţia.
Ce e azi? Thanksgiving Day. Perfect!! Mâncăm curcan, ne îmbrăcăm în indieni şi confederaţi, cântăm şi dansăm, party. Ce mişto e tradiţia.
Ce e azi? Halloween. Perfect!! Dovleci cu lampă în gură, scheleţei, strigoi, party. Ce mişto e tradiţia.
Ce e azi? Ziua Naţională. Perfect!! Tricolor, fasole cu ciolan. cântece patriotice, noi suntem români aici pe veci stăpâni, straie populare, party. Ce mişto e tradiţia.

V-aţi prins? Preamărim tradiţia, dar să-mi trag pălmi, la noi e mai ceva ca-n blenderul lu'Rocky! Tot un amalgam, tot o amestecătură de tradiţii, culturi şi obiceiuri, dar toate specifice locurilor mioritice. Păi cum aşa ceva? Cum e rost de dans şi băută, pac şi noi! Şi-apoi o ţinem sus şi tare cu identitatea naţională? Care identitate? De la lună la lună cetăţeanul din mine este ba american, ba irlandez, ba neamţ...şi în final, spre sfârşitul anului, niţel român. Omul orchestră, pe cuvânt de cercetaş! Carlos Şacalul, mai cameleonic decât un cameleon, şi mai ales fără pic de identitate - exact ce se urcă-n slăvi zilele astea.



Acuma, nu-s împotriva Zilei Naţionale, Doamne feri! Dar mi se pare o ipocrizie să te schimbi de haine după cum bate vântul. Cum dă de 1 decembrie începe epidemia de patriotism; s-a făcut 2 decembrie, evoluăm spre următoarea tradiţie. Rapid, că n-avem timp de stat, timpul trece, viaţa merge. Numai că din ce înţelesesei eu, patriotismul e ca o stare perpetuă, nu ca umbrela: plouă, ţi-o pui; dă soare - o vâri la loc în traistă.

Aşa că ce-mi zisei?  Oare ce-o mai înţelege omul obişnuit prin cuvântul "România"? C-apoi vorba unui prieten: "Aici este problema: nu mai există om obişnuit (din păcate). Ideea e că s-a ajuns la individualism şi nu mai avem valori comune. Asta e grav". Tiiii, exact părerea mea! Păi şi atunci, într-o societate fără valori comune, cum poţi vorbi de patriotism, ţară sau neam?
Eu...nu pot. Pentru mine, România este o întâmplare şi se reduce la familie şi o mână de prieteni. Cum se intitulează locul mi-e indiferent...că-i spui România, Sahara, Botswana, tot aia e. Da, că România-i grădină mişto, cu munţile şi văile ei. O fi; aşa, şi? De mult ce-o iubim, sunt pline de gunoaie, resturi de grătare şi alte mizerii folosite. În plus, dacă-s fericit, sunt fericit datorită oamenilor şi nu mai are importanţă că-s într-o maşină, remorcă de tractor, câmpie cu flori sau iatac princiar. La fel dacă sufăr...nu mă încălzeşte cu nimic cadrul de desfăşurare, de-ar fi el şi Grădina Edenului!

Dar de dragul studiului, am purces la un sondaj de opinie, să văd, totuşi, cam ce contur mai primeşte "România" în ziua de azi. Şi ca să parafrazez un clasic în viaţă, unii au vrut să vorbeşte cu mine, alţii nu au vrut să vorbeşte cu mine. Logic.
Deci fără alte prezentări, în ordinea numerelor de pe tricou, răspunsurile le redau în cele ce urmează:

Maria Paula D.: "România este ţara mea, pentru care mulţumesc Bunului Dumnezeu. Nu ştiu cum şi când am învăţat să o iubesc, dar sigur o iubesc, fie şi numai pentru că rănile ei mă dor. Am învăţat să mă rog pentru ţara mea şi cred că se va ridica."

Ioana T.: "România este acasă". Cum, atât?? "Atât."

Luminiţa C.: "La mulţi ani România dodoloaţă! Suntem mândri ca sfecla-n botu' vacii!
Completări: Am glumit. Sub nici o formă nu aş pleca din ţară, deşi îmi doresc să văd lumea în care trăim; întotdeauna m-aş întoarce aici. Mă străduiesc prin ceea ce fac în fiecare zi să demonstrez că merită să fac ceva pentru ţara asta şi pentru oamenii care trăiesc în ea - acolo, cum pot, în pătrăţica mea."

Laurenţiu C.: "Pfuai...păi ai putea să scrii un tratat întreg despre patriotism, este ceva foarte profund; vii şi discutăm pe larg şi-apoi îţi spun ce să scrii. Nu pot aşa, pe scurt. Dar uite, ca să înţelegi îţi spun un banc: Un vierme şi o viermoaie stau pe o grămadă de rahat. Viermele întreabă: De ce nu ne mutăm şi noi într-un măr, banană sau ceva mai bun, ca vecinii noştri? Din patriotism, dragule. Completări: Iar bancul ăsta ascunde o durere...pentru că facem haz de necaz. Noi, românii, facem haz de necaz prin bancuri; dar îmi iubesc ţara mea şi sunt patriot şi mă doare că nu suntem aşa cum ar trebui."

Daniela M.: "Doamne ajută! Şi când spui România, noi ne gândim la valorile noastre spirituale. Când spun român mă gândesc la fiecare individ în parte, cu defectele şi calităţile lui, cu patimile şi virtuţile lui. Dar români cred că înseamnă comuniune, dragoste, respect, toţi pentru unul şi unul pentru toţi! Zic şi eu. La mulţi ani!"

Maria C.: "România înseamnă tot ce e mai frumos. N-aş pleca de aici niciodată, cu toate că aş fi avut posibilitatea"

A. Stancu: "Pentru mine, România este ţara unde m-am  născut, patria mamă (că nu degeaba îi spune aşa), pântecele cel mare şi rotund din care m-am născut, unde am crescut, cu bune şi cu rele, cu sentimente plăcute de afecţiune maternă şi paternă şi mai puţin plăcute - cauzate în principiu de societatea în care trăim şi am trăit. România este ţara mea pe care o iubesc aşa cum iubesc o mamă, mama naturală dar poate şi adoptivă, căci şi ea, la rândul ei, ne adoptă şi ne creşte pe noi cu bune şi cu rele. Suntem copiii ei şi ea este ţara/mama noastră."

Pentru tine ce înseamnă România?

P.S.: Completările au fost adăugate ulterior publicării articolului, la solicitarea expresă a respondenţilor, deoarece aceştia au considerat că nu şi-au ilustrat corect ideile cu primele afirmaţii.