Cu dus şi întors

Breaking news, doamnelor şi domnilor!

Minunata şi sfânta zi de astăzi, duminică, 2 februarie 2020 este o dată palindrom, care sună la fel, indiferent de sensul de citire: de la stânga la dreapta, sau de la dreapta la stânga.

"Ete, şi ce-i cu asta"? - puteţi spune... "Nu-i nimic unic şi irepetabil - aşa cum încearcă să se popularizeze acest eveniment, pe majoritatea canalelor media. Date palindrom au fost şi 9 octombrie 2019 (09.10.2019), sau 8 octombrie 2018 (08.10.2018) şi nu s-a mai făcut atâta vâlvă". Ceea ce aşa este... doar că data de astăzi mai are o particularitate: palindromul este valabil indiferent de modul în care notăm data, adică mai întâi ziua şi apoi luna (cum facem noi), sau întâi luna şi apoi ziua (cum scriu cei din S.U.A.).

Dincolo de asta, fiecare zi din an este un dar unic şi irepetabil. Mai contează cum o scriem? Cu cifre romane, spre exemplu, nu mai ieşea nici o simetrie, iar dacă foloseam calendarul ebraic, nici atât! Evreii oricum sunt în anul 5780... budiştii prin 2563, islamiştii la 1441...fiecare după buget, coane Fănică!

Totuşi, indiferent de convenţia de notare a timpului, important este să ne bucurăm de orice clipă şi să o trăim cât mai frumos...

[Mary Poppins - A spoon full of sugar]

...nu neapărat să căutăm semne şi potriveli, ca să ne inventăm un motiv pentru a ne simţi norocoşi că trăim.

Astfel că propun să mergem pe acestă logică şi să serbăm frumuseţea vieţii democratice, care, mai întâi de toate, ne umple de drepturi şi libertăţi. Pfuai de mine...avem la drepturi, să ni le punem în rastel! Facem dressing cât peretele şi îl umplem de bibliorafturi cu drepturi, puse în ordine alfabetică - ca să ştim de unde să le luăm.

Treaba asta îmi place...eu sunt fan şi nu mă mai uimeşte nimic. Cu ceva timp în urmă, mi s-a lipit de creier o propoziţie care mi-a simplificat viaţa şi m-a umplut de fericire: "E dreptul lor". Aşa că, în faţa oricărei nebunii, singura mea reacţie este să mă amuz, dacă pot. Dacă nu, tac.

Momentan, însă, am material de hlizeală şi nu mă sfiesc să râd cu gura până la urechi. C-apoi vorba poeziei: "Viaţa-i grea, omătu-i mare, semne bune anul are"? Habar nu am...dar dacă nu îmi fac eu viaţa frumoasă, cine să mi-o facă?

Uite, de exemplu, acum vreo săptămână, o ştire cutremura România: "Aproape goală şi înarmată, în faţa Mânăstirii Ciolanu. Şedinţă foto interzisă minorilor, în Buzău". 

Vă daţi seama că m-a afectat subiectul şi am încercat să intru în mintea "criminalului". De, m-am uitat prea mult la "CSI Miami" şi din când în când mă mai trece câte o nebunie din aia gravă, care mă îndeamnă să înţeleg lumea în care trăiesc.

No, aşa am păţit după articolul sus-numit şi am început să îl analizez să să-mi pun întrebări, ca să pricep şi eu despre ce se vorbeşte în propoziţie şi mai ales, de ce. Mare greşeală... dar, în fine!

Pe scurt, desfăşurarea acţiuii s-a petrecut cam aşa: o fată s-a...măi, cum e corect? "S-a îmbrăcat în chiloţi", sau "s-a dezbrăcat până la chiloţi"? Ăăăăă...hmmm...hai să o iau aşa: o fată...o tânără în chiloţi, şi-a tras nişte poze sexy cu poarta şi clopotniţa mănăstirii, sprijinind, languros, o mitralieră. S-a lăudat pe facebook cu capodoperele, apoi şi-a închis contul - ca să nu o mai vadă nimeni.

Buuuunnn...acum, mie îmi place arta fotografică. Am şi cochetat, la un moment dat, cu ea...ea cu mine, nu prea, ca să fiu sincer; no, important e că am înţeles un lucru simplu: rolul fotografului este de a reda lumea lumii. El trebuie să îşi transpună boemia sufletului într-o metaforă vizuală care transfigurează eul interior, intangibil şi inexplicabil într-un concret la îndemâna oricui. Mai pe scurt, fotografia este o punte de legătură între realitatea percepută şi realitatea obiectivă. 

Personal, mă exprim prin culori şi prefer cadrele naturale sau portretele. Nu am înţeles niciodată şi nu consider a fi o artă fotografia abstractă, mai ales cea care surprinde natură moartă: spargi o sticlă de lapte, aranjezi cioburile la neglije, arunci 3 nuci, o păstaie, o lămâie şi un smoc de urzici în cadru, tragi o poză într-o rână şi te baţi cu pumnii în piept că ai făcut ditamai capodopera. Hai, să fim serioşi! Deşi...în lumea în care o operă de artă a ajuns şi un pat nefăcut, sau un mănunchi de sârmă împachetat în poleială cu paiete...cine sunt eu să mai comentez artisticăraia fiecăruia?

Totuşi, sunt cetăţean european şi am drepturi... aşa că vreau să analizez şi eu actul artistic. Nu comentez diva, că e o chestie de gusturi; dar dacă era să mă întrebe pe mine, trebuia să stea în banca ei...că-i la fel de graţioasă ca o morsă supraponderală, într-un magazin de porţelanuri fine.
Dincolo de asta, nu pot să nu mă întreb ce a vrut să spună duduica asta care se vrea modelă. Adică...na! Ceva a vrut ea să transmită, asta e clar...că altfel, se putea poza, la fel de bine, în costum de schi, dând cu bidineaua pe tavanul din bucătărie. Păi nu? De ce a ales să se tragă în chip seducător  şi periculos, tocmai la o mănăstire?

Prin urmare, care este legătura dintre chiloţi, clopotniţă şi mitralieră? Hai să presupunem că suntem la olimpiada naţională de litera-n gura română şi ne pică, pentru nota 10, să compunem o compunere (normal), pornind de la cuvintele astea: chiloţi, clopotniţă, mitralieră. Voi ce aţi scrie? Că eu nu reuşesc să creez o poveste...

Hai să încercăm alte cuvinte cheie: mănăstire, ţâţe, tocuri cui. Ceva idei? La mine tot eroare 404 îmi dă pe monitor...

Ia să vedem dacă la a treia încercare apare vreo sclipire de geniu: lene, botic, poartă sculptată. V-a ieşit vreo artă poetică plină de splendoare? Că mie mi-a(u) ieşit ochii ca la melc...da' tot nu reuşesc să înţeleg povestea fotografiei.

E, nu-i problemă...poate nu am capacitatea intelectuală necesară. Însă, revin cu o întrebare: de ce să faci o chestie - în cazul de faţă, nişte fotografii - care să şocheze, de ce te lauzi în lumea largă, apoi, când efectul scontat a fost atins, de ce baţi în retragere şi faci pe niznaiul, pe sistem "N-am mâncat, n-am băut, nici p-aicea n-am trecut"? Păi ce-i asta? Muncă în van? "Doi încarcă, doi descarcă" - ca-n filmele cu proşti?

Serios, acuma...Ori suntem artişti responsabili, ori nu mai suntem şi ne dăm după cum bate vântul?

Hai că 'om mai vedea cu ce ne alegem până la urmă...mai bine să ascultăm un şlagăr internaţional, ca să ne vină voia bună la loc:

[Teo - Două răţuşte şi-o babuşcă]

P.S.: aveţi idee care este cel mai lung palindrom din limba română? Să vă dau un "clue" sau "hint", cum se zice mai modern, în romgleză: are 9 litere şi este....MALAYALAM - limba vorbită printr-o regiune din sud-vestul Indiei. Desigur, dacă luăm în considerare şi cuvintele flexionate, cel mai lung palindrom al limbii române are 11 litere şi este...ELENOFONELE - vorbitoarele de limbă elenă.