Sfârşit. Şi un nou început (de an)

Mai sunt câteva ore până se termină şi anul acesta. Rămas bun 2023 pe rit vechi! Te pupăcim şi dorim multă "la revedere"!

Aşa scriam eu pe 31 decembrie, anul de graţie 2023 din calendarul iulian. Sau mai precis, 13 ianuarie 2024 (conform calendarului gregorian) - ziua în care începusem să scriu această postare şi m-am oprit, din lipsă de timp.

Acum, deja suntem cu toţii în 2024... unii pe 4 ianuarie şi alţii pe 17 ianuarie. Dar mai contează? măcar suntem în acelaşi an, cel care se termină în 4.  Şi aşteptăm, cu mult interes, să vedem ce va să vie...c-apoi anul cu 2 a fost cum a fost, cel cu 3 fuse şi se duse, dar cel cu 4 îmi sună tare ciudat. Vorba vorbii: "Între două, nu te plouă; între trei, faci ce vrei; între patru, îţi crapă capul"! 

Şi-apoi, 4 mai este şi cifra morţii  în cultura asiatică şi ăia pe-acolo se cam sperie de ea.

La japonezi, de exemplu, "patru" se spune "shi", iar "moarte"...tot "shi". E drept că cele două cuvinte se scriu oleacă diferit, dar lor tot le este teamă de cifra 4, la fel cum noi avem aversiune faţă de numărul 13. Iar anul 2024 are doi de 4 în el, adică 2+2= 4 şi cu cu 4 din coadă. O fi de bine?

Dacă sărim pârleazul şi ajungem pe continent, aflăm că la chinezi a început anul dragonului de lemn, care cică-i cel mai norocos din ultimii 60 de ani - ceea ce este o veste bună!

Noi, însă,  funcţionăm după astrologia europeană, iar în numerologia NOASTRĂ, cifra 4 prevesteşte succesul, conectează mintea cu trupul şi reprezintă echilibrul, siguranţa şi încrederea. Iar anul 2024, deoarece conţine doi de 4, ne-aduce totul la dublu. URA!!! Cunoscătorii zic că e de bine! Să ne bucurăm, deci!  "Gaudeamus igitur, iuvenes dum sumus"....  

LA MULŢI ANI, 2024! Pe stil vechi, că abia a început.. dar şi pe stil nou, pentru că e prima postare pe anul acesta.

Aşadar şi prin urmare, vă doresc foarte multe urări de bine, care încep cu FIE CA! Şi să ne aibă Dumnezeu în pază... c-apoi Universul ne trimite bunătăţuri la fiecare pocnet de degete, dacă citim multe cărţi de dezvoltare personală şi gândim conform indicaţiilor date de antrenorii de succes. Şi mâncăm sănătos, cum spun specialiştii. Şi dormim întocmai şi la fel ca-n sfaturile experţilor. Şi muncim cum se cuvine, conform indicaţiilor şefilor. Şi suntem în ton cu toate şi cu toţi, atâta timp cât ne iubim pe noi înşine. Până la urmă, noi suntem miezul din dodoaşcă... iar dacă răspândim iubire în jur, de restul poa' să se aleagă praful!

Pe scurt, ca să nu ne mai lungim: Mult noroc şi sănătate, la mulţi ani, ţie, bărbate!!

STOP!!!!

Stai...stai...cum "La mulţi ani, ţie, bărbate"?!! Misoginule care sunt!!! Să-mi fie ruşine, că am gândire de peşteră şi desconsider femeia atât de rău, încât nu am introdus-o şi pe dânsa în urare! Merit să fiu "cancelat"! Şi da, "cancelat" chiar este un cuvânt real - deoarece este forma englezească şi mai rafinată a verbului mioritic "a anula". Care, desigur că a fost înlocuit cu termenul din romgleză, pentru că "mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim; altă limbă armoniasă ca ea, nu găsim"! 

Deci: cancelaţi-mă! Sau iertaţi-mi această nefericită scăpare, deoarece voi deveni cel mai feminist om care fiinţează pe această planetă... fiindcă îmi plac femeile! Cu toate subiectele şi cu toate predicatele!

De fapt, nu doar că îmi plac femeile. Le iubesc! Le ador! Mă-nchin la ele - şi dacă nu-mi răspund cu aceeaşi momedă, nu-i nici un bai... nu e-n trend ca femeile să fie bărbătiste şi înţeleg asta! 

În plus, treaba mea de feminist convins este să iubesc tot ce poartă pantofi cu toc şi s-a născut femeie... că-n ziua de azi, dacă nu specifici EXTREM DE CLAR ceea ce vrei să spui, laşi loc de interpretări care nu-şi au locul. Dacă se ofensează careva şi-apoi m-arată cu deştul??

Şi ca să vă demonstrez cât m-am făcut de modern, o să vă arăt următoarea ştire: un segment din autostrada Sibiu - Piteşti va străbate şi munţii, cu ajutorul a două tuneluri care se numesc Daniela şi Alina. 

Foarte bine, mi-am zis! Când vor fi gata minunăţiile astea, probabil că vom merge în pelerinaj la dânsele - aşa cum era de bon-ton să facem şi când s-a deschis pasajul Basarab din Bucureşti, iar toată suflarea omenească s-a urnit să admire splendoarea. Dacă nu s-a mai văzut pod şi pe la noi, ce să-i faci? Doar n-om muri îngrămădiţi... trebuie să rezolvăm situaţia!

Întrebarea de o mie de puncte este alta: "Cum s-au ales numele celor două tuneluri"? 

Dacă ar fi să ghicesc, aş spune că titulatura a fost aleasă pe criterii de feminism! Mai ţineţi minte că atunci când a apărut bancnota de 20 lei, autorităţile vorbeau despre triumful echităţii, pentru că era şi timpul să avem o bancnotă pe care să fie zugrăvită o femeie de succes? 

No...fix aşa cred că a fost şi în cazul tunelurilor! Era timpul ca şi asemenea monumente de arhitectură modernă să fie purtătoare de nume feminine... deoarece aşa este echitabil şi frumos. 

Bineînţeles că oamenii cu suflet rău au şi făcut mişto de situaţie, iar ironii precum "Am pătruns în Daniela cu 100 de km la oră" şi "Am rămas blocat în Alina" au împânzit internetul... dar mie îmi repugnă asemenea comportament. Şi, de fapt, nici nu dau atenţie numelor pe care le poartă străzile pe care merg, pasarelele pe care le urc sau tunelurilor pe care le traversez. La fel cum scopul meu în viaţă nu este să am bancnote cu femei! Ei, aş! 

Eu nu-s cu închinarea la ideologii. Mintea mea e simplă şi mai pragmatică; tot ce ştiu este că este că e bine să am bancnote infinite! Atâta timp cât sunt valabile, sincer... mă doare-n cot dacă pe ele sunt pictate Ecaterina Teodoroiu, Sailor Moon, Schwarzenegger, Tom şi Jerry sau Winnie de puf! 

Dar să revenim la tuneluri şi să depăşim glumele de autobază... mai ales că sunt lucruri mult mai importante în viaţă - cum ar fi să remarcăm faptul că suntem şi noi în rândul lumii.  Şi de fapt, aşa am fost mereu, doar că nu s-a făcut tam-tam cu asta. 

Mai ţineţi minte când utilajele care săpau la tunelurile de metrou din Drumul Taberei au fost botezate Sfânta Varvara şi Sfânta Filofteea? Asta se întâmpla prin 2012, când nici măcar nu se vorbea despre feminism şi reprezentare socială nicăieri pe planetă. Dar a remarcat cineva??? Nuuuu...pentru că atunci nu era moda potrivită! 

Uite, de aceea m-am sucit şi eu: vreau să continui tradiţia inovatoare a acestui popor! Şi ca să fim mai catolici decât papa, propun ca toate obiectivele turistice, toate monumentele din ţară şi toate operele de orice fel să aibă genul feminin, de aici înainte. 

Iar dacă dă Domnul, de la vară vom putea să vizităm, cu toţii, "Sfinxa" din Bucegi (apropo...Bucegii ar trebui să rămână cu denumirea actuală, pentru că sunt ţigări -  care-s de genul feminin: o ţigară, două ţigări). "Peştera Muierii" sună bine... dar munţii "Piatra Craiului" au tentă accentuată de discriminare şi toxicitate masculină. Mă simt total ofensat de neobrăzarea înaintaşilor noştri... De ce nu au botezat munţii ăia "Piatra Crăiesei"? De ce? De ce? Le pica năravul?

Iar "Arcul de Triumf" de ce să nu se numească, de aici înainte, "ARCA DE TRIUMF"? Răspuns: Pentru că "arc" este de genul neutru, care este şi mai în tendinţe! D-aia! Însă, "Babele" din Bucegi ar putea fi redenumite "Doamnele la a treia tinereţe"...că e total nepoliticos să îi spui "babă" unei reprezentante a sexului frumos. Şi mai ales, dovedeşti o uriaşă îngustime a minţii, dacă descrii persoane pe baza unui singur atribut fizic. Păi ce facem aici, bullying? (HUUUUOOOOO!!!! Jos Guvernul!) 

Pe aceeaşi logică, mall-ul "Cocor" din Bucureşti, ar trebui să fie denumit  mall-ul "Cocoara", "Castelul Peleş" să fie "Castelul Peleşa", "Muzeul Ţăranului Român" să fie "Muzeul Femeii Tradiţionale din România" (c-apoi "ţărancă" sună a jignire), iar "Transfăgărăşanul" să devină "Transfărăşana".  

Să bem pentru asta! 

La mulţi ani, încă o dată...să trăim şi să-nflorim, să citim şi să ne cultivăm! Nu de alta, dar tocmai ce a trecut Ziua Naţională a Culturii şi ziua în care s-a născut Mihai Eminescu, poetul nostru naţional. Sau pe vorba nouă, ziua Mihaelei Emineasca, poeta noastră naţională - care a scris poezii ("Luceafăra", "Codro, codruţo", "Fiind fetiţă, păduri cutreieram", "Pe lângă ploapele fără soţii"), dar şi proză ("Sărmana Dionisa", "Fata-Frumoasă din lacrimă", "Genia pustie").   

De ce nu ar putea fi şi aşa ceva...c-apoi nebunia nu are limite!

Aşa că, zic să încheiem apoteotic, cu o altă frumuseţe naţională. Frumuseţe de melodie, desigur:

[Elena Gheorghe - Eminescu]

Cultura haosului

De ceva timp, cu oricine aş vorbi, aud numai de probleme! Vorba 'ceea: viaţa-i grea, necazu-i mare, semne bune anu' n-are. Ce să mai zici? Taci şi suferi. Dai bani pe diverse terapii de relaxare sau vorbeşti cu un prieten - nu ca să aştepţi un ajutor pentru rezolvarea problemei, ci doar ca să te descarci... deoarece unele lucruri nu se pot schimba. În concluzie, este ceea ce este şi "aia e". Ghinion...vorba unui clasic în viaţă.

Acum, ce să zic? Nu mă simt vreun mare sfătuitor în viaţă, nu-s nici vreo lumină de înţelepciune şi nici nu le am cu gândirea pozitivă. Dar ascult şi las omul să se liniştească, pentru că ştiu că toate trec. Bune, rele, urâte sau frumoase...le şterge timpul, de zici că nici n-au fost. Şi chiar dacă mai rămâne câte o bucurie neatinsă, nu mai are nici o relevanţă pentru momentul prezent. D-aia se şi urăsc oamenii după ce se despart: podul de piatră s-a dărâmat, a venit apa şi l-a luat. Iar râul nu îl treci pe amintirea podului... Deci, tot ce contează sunt neînţelegerile şi certurile de acum, nu dragostea iniţială. Lumina din trecut fuse şi se duse, pe când haosul din prezent este palpabil şi foarte real. 

Apropo! Zilele trecute am sărbătorit cu fast şi multe fanfare Ziua Internaţională a Haosului şi a Dezordinii. Staţi, că vă dau şi data exactă; să vedem: pe 11 am fost la piaţă, pe 12 nu mai ştiu ce am făcut, pe 13 a fost o zi, pe 14 am uitat, pe 15...... Da!!! Fix pe 15 iulie a fost minunata serbare a haosului! Prin urmare, în spiritul acestei prea-frumoase zile care, să fim sinceri, depăşeşte limitele spaţiului şi ale timpului, doresc să vă urez o urare specială, din tot adâncul sufletului meu:

Fie ca viaţa să vă fie un haos complet şi dezordinea să vă lumineze fiecare pas! La mulţi ani nebuni şi neorânduiţi, plini cu puterea de a accepta inevitabilul: faptul că dacă viaţa înseamnă libertate, atunci, conform celei de-a doua legi a termodinamicii, orice sistem lăsat liber va tinde spre dezorganizare. Să fie!!

La mulţi ani şi la mai mare!

Ca să scriu ceea ce trebuie despre acest subiect, mărturisesc că m-am documentat asiduu. Şi am descoperit că până şi Biblia acceptă tendinţa aceasta de defectare a vieţii. Spre exemplu, Sfântul Apostol Pavel notează în Epistola către romani (capitolul 8, 20-21): "Căci făptura a fost supusă deşertăciunii -  nu de voia ei, ci din pricina aceluia care a supus-o - cu nădejdea însă că şi ea, făptura însăşi, se va elibera din robia stricăciunii spre libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu".

Pe scurt: cum o dai, cum o întorci, tot la haos şi deşertăciune ajungi. Diferenţa este că fiind creştin, ştii că orice început are şi final, însă ai încredere că Dumnezeu este singurul care poate anula legile fizicii şi poate crea eternitatea. În frumuseţe, în iubire, în tot şi în toate.  

Pe de altă parte, evoluţioniştii afirmă că viaţa evoluează de la simplu la complex, de la inferior la superior şi are o traiectorie accentuată către perfecţionare. 

Ceea ce, aşa o fi, că nu am chef de contraziceri şi dezbateri stupide. Însă, dacă mă uit pe geam, ce văd eu, cu ochişorul meu? Haos, nebunie, dezorganizare, neorânduială - lucruri normale, care respectă, întru totul, legea accentuării dezechilibrelor din viaţa noastră.

C-apoi, când cea mai frumoasă femeie din Olanda este un bărbat... să-mi fie cu iertare, dar eu nu consider asta evoluţie şi perfecţionare. Pe la unii o fi, habar nu am! Dar eu încă gândesc mai simplu şi prefer ca bărbatul să fie bărbat, iar femeia femeie. Plus că-s român şi se ştie că românii sunt cu mentalitatea pe stil vechi. Mai tradiţionalişti, ce o mai dăm după deget? Adică na... am aflat, recent, că rozmarinul nostru se numeşte în engleză "Rosemary".

Vă daţi seama cât de încuiaţi suntem? În mişelia noastră, nu am acceptat nici măcar să denumim o plantă cu nume de femeie... şi în loc să-i zicem "rozmaria", i-am sucit numele în bărbat, ca să fie "rozmarin". Desigur că-i o neruşinare totală şi o lipsă crâncenă de reprezentare, echitate, egalitate, fraternitate şi cruntă discriminare...aşa că d-aia zic: ăştia suntem, băăăă!!! D-aia ne-a şi îndemnat Barna să ieşim din peşteră! 

Da' ce, ne stătea mâncarea gât, dacă se numea buruiana aia "rozmaria"? Se pare că da! Suflete negre şi fără suflet ce suntem! Când schingiuim până şi numele de femeie, ce să mai aştepţi alte drepturi moderne?

Serios, eu propun să luăm măsuri! Haideţi să ne spălăm onoarea şi măcar rozmarinului să îi zicem aşa cum l-a făcut mama lui: "ROZMARIA". Deşi, drepturile negrilor parcă-s mai drepturi decât ale albilor (rozilor, în cazul de faţă).  Aşa că ar fi mai nimerită denumirea de "NEGRUMARIA". 

AOLEU!! Ce prostie mi-a ieşit pe gură?! În ziua de azi este ditamai ofensa să-i mai spui negrului "negru". Mai corectă politic este denumirea  "DECULOAREMARIA". 

Deci aşa rămâne! Până o ieşi şi pe la noi miss femeie un bărbat, zic să modificăm denumirile astea care încalcă, flagrant, drepturile omului. Şi dacă tot suntem creştini, nu trebuie să punem şi noi umărul la creşterea haosului? 

Deocamdată, suntem mici copii... ne ducem la creşa Europei şi facem ploiţă cu limba. Noi încă ne supărăm că "şcoala scoate tâmpiţi" (conform unui alt mare clasic în viaţă) şi ne amăgim cu reforme în educaţie. 

Dar vorba lu' Regina Tik-Tokului: "Vă spun cu mâna pe inimă. Faptul că nu am luat 10 și 9 la BAC nu m-a încurcat absolut deloc să îmi procur recent trei apartamente în Chișinău, un penthouse pe lângă ele. M-am mutat în București și la fel. Zilele astea primesc actele pentru a-mi cumpăra primul apartament în cea mai bună zonă din București. Nu mai vorbesc de mașina pe care mi-am luat-o. Eu când mi-am luat mașina nici măcar nu terminasem clasa a XII-a, ca să înțelegeți”, a declarat vedeta, potrivit ziare.com”

...ceea ce e corect: "Şi cu bac şi fără bac, seminţele tot acelaşi gust are". Şi când ai de influenţat 5,3 milioane de oameni, e clar că ai ceva bun de spus! 

Numai pe vremea comuniştilor notele îţi defineau viaţa. Acum, când ai succes şi fără să înveţi, la ce îţi mai trebuie şcoala? Mai ales când orice înţelepciune este la un click distanţă! Tot ce-ţi trebuie este curent electric şi-un wi-fi bun. Sau conexiune modernă la date mobile, eventual pe 7 G sau mai mult. 

Desigur că gurile rele au sărit să o blameze pe săraca - mă rog, bogata vedetă. Dar mie nu mi se pare nimic în neregulă. Dimpotrivă, văd doar povestea de succes a unei tinere foarte apreciate de societatea care nu ţine cu femeile. Bravo ei, a izbândit în lupta cu toxicitatea masculină!! Ăştia care au luat 10 la Bac, au atâtea apartamente şi maşină mişto?  

Până la urmă...BĂ!! Ghandi a luat Bac-ul cu 10? Şi l-a împiedicat asta să fie foarte şmecher şi să cităm din el?  NU!! 

Atunci dă-i, că merge!!

Să bem în cinstea fetei!! 

E frumoasă, are bani, influenţează milioane de oameni, e vedetă, e frumoasă, are trei apartamente, un penthouse, maşină, iară o casă, e vedetă + regină... ce-ai putea dori mai mult? E vedetă, e frumoasă, e regină, influencer, are bani, e vedetă... ia uite câte calităţi nenumărate! Să bem! 

Şi să marcăm şi Ziua Internaţională a Cartofilor Prăjiţi, că a fost pe 13 şi-am uitat de dânsa. Hai la o porţie babană de picioci cu pâine caldă, abia scoasă din cuptor! Între noi fie vorba, cică nu-i prea sănătos să mâncăm pâine cu cartofi - dar m-am săturat să mă reţin de la pofte şi să trăiesc sănătos, că tot bolnav o să mor!

Deci... chelner!!! Cartofi la băeatu, pâine din belşug şi-un ţap de bere rece, că-i oleacă de cald pe aici!

Auzi? Ia pune şi un cântec educativ pe replay, ca să stimulăm noile metode de învaţare prin joc şi voie bună!

[Iulian Universalu' feat. Stivăn Quasaru'- Unde gravitaţionale]

Ciocolată cu dragoste

...şi câte ceva despre noua bancnotă feministă

Nu sunt fan al hitului Pro TV, "Las Fierbinţi". Şi totuşi, cunosc personajele; chiar mă şi uit din când în când - mai mult accidental, ce-i drept. De obicei cam pe la acea oră mănânc de seară, iar televizorul fiind aproape lângă mine, mă intersectez cu acţiunea. Mai mult o ascult, decât să o urmăresc; da' să nu ne mai uităm la toate detaliile, că nu are rost. 

No...aseară, am prins un discurs pro vaccinare, că de! În ziua de azi nu mai poţi râde fără să ţi se bage pe gât şi ceva comentarii socio-politice - motiv pentru care îmi este infinit de dor de filmele cu Stan şi Bran - şi...am divagat. Vorbeam despre dicursul pro vaccinare - care a fost atât de emoţionant încât aproape că m-ar fi trecut şi nişte lacrimi serioase, dacă nu m-ar fi umplut de silă. 

...de aceea, cel puţin azi, acum, nu vreau să mai abordez subiectul carcalacului care face surf pe valul 4. 

Plus că tema aceasta a început să stârnească pasiuni mai aprinse decât veşnicele contre dintre PSD şi PNL sau rivalităţile perpetue dintre Steaua şi Dinamo...iar eu nu vreau să mă mai isterizez. Am obosit. Sunt extenuat psihic şi nu mai pot. 

Aşadar, dragi tovarăşi şi pretini, haideţi să vorbim despre ceva bun şi frumos - cum ar fi, de exemplu, ciocolata. Cine nu iubeşte ciocolata?? Ce om să fii, să nu te încânte o pătrăţică de fericire aromată? 

Nu ştiu alţii cum sunt...dar mie poa' să mi se rupă inima pân' se face franjuri şi-apoi să-mi pice şi-un meteorit în moalele capului; sau să sărăcesc subit şi să mă umplu de bube şi-apoi să mă calce şi tramvaiul; cât am nişte ciocolată la îndemână, ştiu că voi supravieţui. Ce mai la deal, la vale? Fără ciocolată, viaţa e pustiu!

Şi-am mai aflat ceva, graţie Magic FM-ului: ştiaţi că atunci când mâncăm o bucăţică de ciocolată, în creier se petrec aceleaşi fenomene ce au loc în timpul unui sărut pasional? Nici eu...dar în cazul acesta, mă sărut pasional de...câte pătrăţele are o ciocolată? Zece, cinsprezece? Păi atunci, eu mă sărut pasional cam de 30 de ori pe zi. (Da, da...puteţi să-mi spuneţi Don Juan de Marco Polo, sau chiar Casanova...că nu mă supăr! Şi în plus, dau şi autografe gratis).

 No! Ui' aşa: căutăm sensul vieţii şi dragostea prin fel de fel de cotloane ale vieţii, uitând că ea ne bate la uşa inimii şi ne cheamă din spatele fiecărei vitrine de magazin. Superb, sau ce?

(Pauză de vreo 5 săruturi)...

Mda. Gata, mi-am luat drogul. 

Să continuăm, zic... că tot am adus vorba de drog. Ăăăăă...de dragoste, voiam să zic. Ceea ce e cam tot una, dacă e să gândesc ştiinţific. Conform aceloraşi cercetători (britanici, presupun), îndrăgostirea provoacă în creier o stare asemănătoare cu cea pe care o au persoanele care se droghează. 

Trăgând linie: care este mai bună? Ciocolata sau dragostea?  DRAGOSTEA, LOGIC!! Nu pentru ea luptăm zi de zi, din culcare până-n sculare? Şi d-aia e lumea aşa cum este...

De exemplu, din dragoste şi preţuire pentru femei, nişte organizaţii feministe au luptat până la moarte, ca să cinstim femeia, normal! Şi datorită acestor eforturi supra-pământene ale eroinelor necunoscute, în curând vom avea prima bancnotă cu o femeie pe dânsa.

...ceea ce este o imensă naivitate!

După capul meu, adică...pentru că în mintea mea cea tăntăloaică, aveam impresia că dragul, dragostea, respectul şi orice sentimente frumoase pe care le ai pentru o persoană, îndeosebi femeie, ţi le dovedeşti individual Prin educaţie, printr-un comportament ales, prin tronul vocii, prin cuvinte şi mai ales fapte, prin recunoaşterea eforturilor acelei femei... amănunte din astea. Şi dacă mă uit în jur la câte bălăcăreli sunt, la câte certuri, divorţuri, înşelări şi umiliri, îmi dau seama că da...femeile sunt foarte respectate. Iar dacă punem şi făţăul unei dudui pe o bancnotă, e dovada supremă de iubire! Simt nevoia să mă aşez în poziţie de ghiocel şi să aştept pogorârea raiului, că după un asemenea triumf, ce mai poate urma?  

Eventual, recunoaşterea la nivel naţional, internaţional, galactic şi universal a meritelor feminine. Adică...na! Am avut o femeie prim-ministru şi feministele au dormit în papuci când oamenii răi au făcut-o albie de porci. De fapt, era cât p-aci să avem şi preşedinte femeie, dar feministele iară erau prea ocupate cu luptele lor specifice; nu au fost pe fază şi n-au putut să susţină. Dar după ce s-au liniştit apele, au izbândit!

Şi totuşi: cu ce o încălzeşte pe ţaţa Leana că primeşte cei 800 de lei pensie în bancnote cu Ecaterina Teodoroiu pe dânsele? Când le-o termina de împărţit pe la facturi, doctori şi farmacii, dacă îi mai rămâne şi o asemenea dovadă a emancipării feminine în portofel, pentru pâinea cea de toate zilele, precis o va cheltui cu inima pleznindu-i de mândrie. Pentru că e femeie şi guvernul o cinsteşte pe femeia din ea!

Sau când voi reuşi să-mi scot în oraş drăguţa...poate nu mergem la restaurante cu stele Michelin, că-s cam închise. Deci, ca să fie sigur...bem un suc, pe bancă, în parc; o fericire minoră, ce-i drept...care nu se va compara cu explozia de fericire pe care o va simţi când voi plăti consumaţia cu bancnota Ecaterina. 

Este normal, o înţeleg perfect!! Chiar şi eu, ca mare iubitor de femei ce mă aflu, abia aştept să iasă minunăţia! Şi o voi cinsti atât de mult, încât nici nu o voi mai cheltui! Cum prind câte o comoară din asta, o înrămez şi mi-o agăţ în perete, lângă tabloul cu masca de protecţie... ca să mă pot închina la ele mai cu folos! Ce tablouri cu naturi moarte, ce Gioconde şi alte Sânziene? Peisajele îmi repugnă, florile nu mă interesează! Vreau tablou cu Ecaterina pe bancnotă! 

UNIŢI SALVĂM!!! Hu-HA!!!

Hai! Cu cântec, înainte....MARŞ!!!

[Marco y Sara Bachata Moderna / Aventura - Cuando Volveras]

Despre filmul vieţii noastre

Sunt fan Star Wars. Prietenii mă ştiu...şi sper că s-au obişnuit cu asta.

Desigur, am văzut toate filmele. Şi am citit toate cărţile - cred că de aceea sunt şi atât de pasionat. Nu neapărat de roboţi şi navele spaţiale, cât de munca din spatele cortinei şi de actul creaţiei în sine... de viziunea artistului care a imaginat o lume cu totul nouă; o dimensiune de sine stătătoare, care îţi renaşte în suflet bucuria copilăriei.

Cunoaşteţi tabloul: mirosul de cozonaci facuţi de mama, gutui la cuptor, scârţîitul zăpezii sub picioare...bla-bla-bla, toate nostalgiile astea comune, PLUS credinţa într-o lume plină de minuni, unde orice este posibil. De fapt, cred că asta este definiţia copilăriei şi a inocenţei: încrederea că există minuni ce sfidează raţiunea.

Eram cât un taburet de bucătărie, prăfuit de parcă lucram toată ziua la mină, şi cu genunchii permanent juliţi când, nu ştiu cum, am văzut la televizor nişte neni în halate albe care se fugăreau printr-o pădure, pe motociclete fără roţi. Nu îmi amintesc ce a fost în capul meu atunci (mai ales că eram cocoţat şi în vârful sobei, lângă horn), dar am rămas aşa de impresionat, încât am scos roţile tuturor jucăriilor din dotare şi vâjăiam prin curte cu ele în mână, într-o continuă urmărire.

Târziu de tot, după vreo 13 ani, am aflat că atunci, demult,  descoperisem "Return of the Jedi". Iar nenii erau soldaţi imperiali, halatele albe erau armuri, iar motociclete fără roţi erau swoop-ere...vehicule dintr-o galaxie foarte îndepărtată.

Acesta este "Războiul Stelelor". "Star Wars".

...sau amintirea copilăriei. Un basm, o poveste de dragoste cu prinţese şi cavaleri cu săbii laser, în care binile iese la suprafaţă ca untdelemnul şi iubirea învinge totul. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa; şi-am încălecat pe-o roată şi v-am spus povestea toată.

Sau nu.

Acesta era "Războiul Stelelor".

Acum este altceva, mai complicat. Diferit şi oarecum deranjant. Fantezia a prins rădăcini în realitate şi s-a mulat pe raţiune. Scânteia de inspiraţie creatoare şi-a căpătat conul de umbră impus de legile fizicii şi minunea s-a ofilit. 

Odată, mai demult, cineva spunea că nu striveşte corola şi minuni a lumii. Era o boare de mister, o candoare care învăluia sufletul oamenilor. Acuma...puii mei! Jos textila! Goliciune, frate!! Repede, să rezolvăm problema! Fast food, că ceasul ticăie şi timpul costă bani! Ce minuni, ce corolă? Care tabu?? Avem dreptul să... orice ne taie capul! 

Acum, povestea a dispărut şi a devenit un manifest; o declaraţie politică în ton cu timpurile în care trăim. Lupta pentru un ideal simplu şi curat s-a transformat într-o agitaţie furioasă, un melanj de  angoase, teamă, lumini şi întuneric. 

Credeaţi că dragostea învinge? Credeaţi că Binele triumfă? Credeaţi că totul se termină cu faimoasa concluzie "Au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi şi dacă nu au murit mai trăiesc şi astăzi"? HA!!!

Se ştie că nu e aşa! Nu ne mai lăsăm amăgiţi de tradiţii şi vorbele din popor...suntem nişte oameni profunji, maturi, care suntem cei mai cilivizaţi, care ştim noi cum stă treaba cu iubirile astea şi facem ce vrem noi. Iar fericirea nu există...trebuie numai căutată - aşa am citit într-o carte: nu sta ca prostu', mulţumit cu viaţa ta! Trebuie să îţi fie şi mai bine! Să te dezvolţi prin autodezvoltare exact cum s-a dezvoltat viaţa pe planeta: de la unicelular la pluricelular, de la simplu, la complex.    

Aşa, poate afli şi tu că prinţesa nu e bună şi frumoasă, ci e doar o fătucă afectată de sindromul Stockholm (Belle, "Frumoasa şi Bestia"). Sau vreo adolescentă bărbată şi pusă mereu pe bătălie, care îşi aruncă feminitatea la coş pentru a fi salvatorul universului ("Moana"). A, da...şi prinţul... un gagicar nestatornic, care uită orice jurământ şi fuge unde-o vedea cu ochii, atunci când apare responsabilitatea la orizont (Prince Hans, "Frozen"). Sau un băeat de bani gata; un profitor cu tulburări psihice, vinovat de sechestrare de persoane, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice (Bestia, "Frumoasa şi Bestia"). Cât despre înţelept...luaţi-vă gândul! E un simplu ţăran sictirit de viaţă; un parvenit nihilist şi depresiv. Plin de mândrie, neputinţă şi teamă. N-are minte, nici cât are Chiva dinainte. (Luke Skywalker, "Star Wars: The last jedi")

Poveştile s-au schimbat. "Star Wars" s-a schimbat...pentru că viaţa noastră s-a schimbat. Ori, mai bine spus, nu viaţa în sine...ci calitatea ei.

A şaptea artă de ce nu s-ar fi transformat? Am mai observat asta şi în trecut...filmele şi-au pierdut adâncimea emoţiei şi s-au concentrat pe formă. Au devenit imaginea lumii în care trăim: un contur extravagant din punct de vedere vizual, plin învălmăşeală obscură şi gâunoasă, haotică, ameţitoare. O existenţă fără repere fixe, fără o traiectorie precisă şi, mai ales, fără consecvenţă. Un spaţiu fad şi înşelător, în care iluzia şi manipularea au devenit o calitate de dorit pentru a-ţi atinge scopurile.

Iar actul creator ia naştere de pe acelaşi calapod:

- Contraste foarte puternice. Culori prea vii, nenaturale, care îţi încântă ochiul şi îţi extenuează spiritul. Sau imagini prea întunecate. Sumbre. Ce să ne mai dăm atâta după vişin...Totul este în semi-întuneric. Ceea ce mă enervează! Sincer! Cică aşa e viaţa.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu aş înnebuni să am o existenţă de cârtiţă, să orbecăi pretutindeni! Frate, ori e lumină, ori e beznă! Am mai fost şi eu cu avionul, cu maşina, cu autobuzul, prin case de oameni...dar nicăieri nu-mi bag deştele în ochi! E lumină, să văd ce fac! Dacă e zi, de la soare! Dacă e noapte, de la bec...dar nu stau ca-n vizuină, puii calului! Măcar pretenţia că am ieşit din peşteră o am şi eu!

Problema e simplă în capul meu: ori e lumină, ori nu. Ca la gravide: eşti, sau nu eşti! Nu există "sunt puţin gravidă". 

De fapt, stai că-s prost! Regizorii de astăzi sunt impresari...asta...artişti impresionişti ce crează metafore imagistice prin tehnica chiaroscuro! Penumbra din exterior vrea să simbolizeze agonia eroului, lupta sa interioară şi dramatismul sacrificiului de sine. 

Perfectus! Dar eu vreau să mai fiu şi vesel! Dă-l în mă-sa de tragism, e destul în jur şi nu simt nevoia să mi se reamintească clipă de clipă acest lucru. Vreau să râd, să mă bucur, să evadez. Şi da, ştiu că nu-s bun de critic de film. Mi se-mbrăhăne!

- Apropo de haz...în majoritatea sa, umorul de astăzi e de rahat. Scuzaţi expresia, dar asta e: o tristeţe d-aia încremenită într-un rictus forţat de împrejurări. Adică ştii că trebuie să râzi şi dacă te scremi vânjos, poate iese ceva.

Păi ce gaguri făceau Stan şi Bran? Ce stand-up făcea Nea Mărin, sau Toma Caragiu? Adevărate opere satirice la adresa societăţii! Trebuia să le gândeşti, ca să le înţelegi! Conţineau aluzii către o infinitate de domenii....

Şi ce stand-up se face acum? Am nimerit pe net, din greseală, o secvenţă de la IUmor: unu' cu faţă d-aia decupaţă din "Revenge of the Nerds" încerca să spună bancuri: cică dacă vrea să facă sex cu o sirenă, se urcă pe maşina de pompieri. Ha! Ha! Ha! Ce măăă??? A, da...şi lui îi plac  femeile sincere. Dar cum află dacă sunt sincere? Le atinge mâinile, să vadă dacă sunt reci; şi unde găseşte femei cu mâinile reci? Le dezgroapă!

Bă, să-mi trag pălmi! Ăsta e bolnav cu capul, nu e umorist!

În concluzie, dacă vrei să fii amuzant, tre să zici ceva de sex, cur şi alte litere de cartier. Altfel nu se poate râde...

 

- Altă caractristică modernă a cinematografiei actuale sunt personajele chinuite de conflicte interioare. Unu singur nu mai e cu o direcţie în cap, sau o motivaţie pentru acţiunile sale...totul este un mare semn de întrebare şi un amestec de valori şi puncte de vedere diferite.

Serios acum...mie toate filmele mi se par apăsătoare. Mai ales alea cu supereroi, care-s la modă şi reprezintă aspiraţiile omenirii. După 2 ore de efecte speciale şi nebunie, sunt aşa chiaun de cap, că abia mai văd pe unde merg! "Avengers", "Justice League", Batman, Superman, Wonder Woman, toţi men-ii şi toate womanele inventate de mâna omului...au devenit nişte modele smucite, care nu-ţi mai dau acea linişte pe care o ai când visezi la un ideal.

- ...un ideal diferit de agenda politică. Acuma chiar mă enervez! Ce-i măscăria asta cu nevoia de a fi politicaly corect în orice act artistic? Hai, las-o moartă...chiar nu mai putem trăi dacă nu zicem ceva de drepturile umanităţii? Dacă nu ni se bagă permanent pe gât nişte idei camuflate în firescul cotidian, ne pică ceru-n cap? Ori am clacat, ori nu ştiu ce să mai zic...dar tot mai des şi pretutindeni văd doar bifarea unei agende politice care să mulţumească diverse categorii de cetăţeni.

Îl mai ştiţi pe Mad Max, eroul care aducea speranţă într-un univers postapocaliptic? În noul său film despre viaţa lui este  personaj secundar - pentru că cea care face şi desface e o doamnă furioasă care nu vrea să fie femeie la cratiţă şi făcătoare de copii ca toate femeile (zice ea), ci şoferă de marcă şi luptătoare înnăscută, ca bărbaţii. Ceea ce mi se pare perfect normal... feminismul e în floare şi trebuie promovat, conştientizat, acceptat. Am devenit atât de obsedaţi, că până şi operele lui Tolkien sunt criticate pentru că nu au destule personaje principale feminine în dânsele. Bă, eşti prost? Spune NU oprimării!

Toată lumea a auzit de Eurovision...concursul internaţional de muzică ce ar trebui să unească planeta în cuget şi-n simţiri, măcar pentru câteva zile. Prin talent! Să lăsăm divergenţele de-o parte şi să ne bucurăm de această olimpiadă artistică! No, acum câţiva ani a fost câştigat de Conchita Wurst - care nu a fost vreo sirenă nemaivăzută într-ale cântării. Nu, nu, nu... Era doar o femeie cu barbă, sau un bărbat cu rochie, sau ceva cu ceva - care trebuia promovat şi acceptat. Spuneţi NU oprimării!

De "Star Trek" aţi auzit? Călătorie printre stele? Căpitatul Kirk? Căpitanul Picard? "Engage!"? "Space, the final frontier"?  No, în noul "Star Trek: Discovery", unu ' cu unu' se pupă. În "Independence Day: Resurgence", unu' cu unu' se pupă; aşa, aiurea-n tramvai, din pământ, din iarbă verde. Forţat, pe sistem "haideţi să haidem", că tre' să aplaude şi să ne dea banu' cine ştie ce luptător ideologic! 

În filmele tv  pentru tineri, inspirate de DC Comics, se pupă când unu' cu unu', când una cu una, tot într-o veselie. La Oscaruri se premiază numai meditaţii asupra discriminării. Pentru că asta contează! Important este ce nu avem, nu ceea ce avem!

..Iar cheia succesului este să faci parte dintr-o categorie defavorizată. Ceea ce e minunat! Propun un film despre viaţa unui evreu ungur, negru, ţigan, pitic, transgender, analfabet, sărac lipi şi gay care nu are noroc la femei, bărbaţi, mioare, găini şi orice altă fiinţă vie (sau moartă). 

De fapt, nu mai propun nimic! Îl fac eu, aşa...că-s şmecher şi vreau să fiu om de succes! Cine doreşte la casting, să ridice mâna sus!

- Şi cel mai mult mă enervează când iese regizorul filmului şi începe să ne explice scenele. Cam ce trebuia să se înţeleagă şi mai ales la ce se referea finalul filmului. Băi frate...când cineva trebuie să îţi facă filme ajutătoare pe youtube ca să îţi lămurească o scenă dintr-un alt film, sau când e nevoie ca actorii să dea interviuri ca să îţi spună ce trebuia să simţi în anumite momente, înseamnă că e un film prost! Foarte, foarte prost! Exact cum fac eu când mă apuc şi întreb în stânga şi în dreapta: "Ai citit ce am scris? Ţi-a plăcut?"

Ceea e e foarte naşpa...pentru că replica vine de la sine, dacă produsul şi-a atins ţinta.

Pfffff...şi nenorocirea e că eu încep să fac aşa din ce în ce mai des. Iar filmele care ies la cinema nu se lasă mai prejos şi ţin cu tot dinadinsul să mă întreacă...aşa că, după fiecare premieră, s-a creat o adevărată industrie a explicaţiilor: făcători de clipuri, jurnalişti, actorei, blogărei, iutubărei, scriitorei, toţi ies la rampă, cu explicaţii pe marginea filmului - ceea ce e perfect corect, pâna la urmă. Tre' să facă şi ei bani, să mănânce şi gura lor ceva, să înţelegem şi noi ceva din ceea ce am plătit ca să vedem.

Gata.

Zic să ne mai relaxăm cu-o melodie de demult, că prea multă încrâncenare nu-i bună: