Se afișează postările cu eticheta păreri despre filme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta păreri despre filme. Afișați toate postările

joi, 30 martie 2023

Recenzii "Capra cu trei iezi" - filmul

 Pe 27 martie 2023 a fost Ziua Mondială a Teatrului. La mulţi ani!

...iar eu am sărbătorit această frumoasă zi jucând teatru - c-apoi d-aia se spune că viaţa este o scenă şi toţi suntem actori ei...ca să ne dăm în spectacol!  
Şi când am terminat cu trebuşoara asta, m-am uitat la un film. Dar nu orice film, ci unul românesc: "Capra cu trei iezi" - o ecranizare a poveştii cu acelaşi nume, scrisă de unicul şi inegalabilul, marele scriitor pe care îl cunoaştem cu toţii şi nu mai are nevoie de nici o prezentare în prea multe cuvinte: John Branch! Zis şi Ion Creangă, p-aici-şa, pe la noi. 

Dar înainte de a vorbi despre film, vreau să fac câteva menţiuni: sunt cinefil şi îmi plac cam toate genurile de filme, în funcţie de starea psihică pe care o am - deşi evit cu neobrăzare, aş putea spune, dramele şi şiropoşeniile. I-ajunge zilei necazul de azi şi nu simt nevoia să trăiesc alte nefericiri, fie ele doar închipuite. Iar la linguşeli nu mă pricep şi nu îmi plac. 
Totuşi, ca linie generală, nu mă uit la filmele româneşti. Sunt şi excepţii, e adevărat... însă cât să confirme axioma: filmele româneşti sunt pierdere de vreme. Şi nu spun asta pentru că sunt vreun pui de xenofob... departe de mine astfel de gânduri. Dimpotrivă! Avem actori geniali şi foarte buni; şi cu toate astea, filmele, în ansamblul lor, ies de tot porcul! Ciudat este că cele făcute până-n revoluţie erau acceptabile şi unele dintre ele, chiar drăguţe. Însă din ce a ieşit după '90, nu-mi aduc aminte de ceva care să mă fi entuziasmat, oricâte premii ar fi avut în palmares.

În acest context, ajungem la "Capra cu trei iezi": un film care, măcar m-a făcut curios datorită faptului că cineva a avut curajul să adapteze varianta originală a poveştii; adică cea macabră, cu mult sânge şi capete tăiate... nu cea înflorită şi cenzurată, ca să fie pe placul copiilor din generaţia de hârtie.
Până la urmă, nu ştiu alţii cum sunt - dar eu m-am săturat de dat ochii peste cap şi de apucat rahatul de partea cea mai curată, ca să nu ne traumatizăm sensibilitatea mentală şi să visăm urât noaptea; că poate ne trezim c-am udat patul şi nu e frumos. Aşa că mă enervează lumea de azi, care se scandalizează din orice şi ţipă ca din gură de şarpe în faţa oricărui mizilic - în condiţiile în care înghite pe nerăsuflate tone de comportamente denaturate şi transformă viciile în virtuţi. 
Apropo de asta: chiar ieri citeam o ştire care spunea că un profesor din America a fost forţat să demisioneze după ce le-a arătat elevilor de clasa a şasea statuia lui David, de Michelangelo. O capodoperă renascentistă... care înfăţişează un bărbat nud. Iar părinţii s-au scandalizat, deoarece profesorul prezintă copiilor acte pornografice şi îi şochează iremediabil. 
Totuşi, ce să facem dacă artiştii trecutului nu au fost în stare să sculpteze statui cu chiloţi pe ele? 


Aveau şi ei standardele lor de artă...aşa cum şi noi ne uităm la un tablou ce înfăţişează un vas de wc plin cu hârtie igienică folosită şi îl considerăm capodoperă!
Aia e!

Revenind la film: este... un milimetru mai sus de limita banalului. Nu mi-am făcut mari speranţa nici din trailer, însă nu ştiam cum vor reuşi să transforme povestea cu animale antropomorfizate într-o poveste cu oameni reduşi la instinctele animalice. Au trecut cinci zile de când am văzut filmul şi tot nu am înţeles asta. M-am gândit că poate-s eu mai greu de cap - aşa că am cerut lămuriri în stânga şi-n dreapta, pe la prietenii care l-au văzut. Culmea, nici ei nu au înţeles!
Cum spuneam, actorii îţi fac treaba. Maia Morgenstern joacă magistral; rar am mai văzut pe cineva care să redea atât de bine durerea femeii care îşi pierde copiii. Marius Bodochi, Lupul, este în regulă - iar scena în care mănâncă lacom sarmalele de la pomana copiilor iezi mi-a amintit de o scenă din "Stăpânul Inelelor": cea în care Denethor mănâncă precum psihopaţii, în timp ce Pippin cântă de dor şi jale, iar Faramir se sacrifică pe câmpul de bătălie.


[Pippin's song - Edge of night]

Dincolo de jocul actoricesc, filmul este atât de lent, încât trebuie să depui eforturi majore ca să nu te ia somnul după zece minute. Ştiu că regula de bază în cinematografie este să arăţi, nu să spui... că doar d-aia dispui de format video. De aceea, înţeleg rolul scenelor în care nu se vorbeşte, ci doar asistăm la corvoada pe care o îndură o femeie văduvă care trebuie să întreţină gospodăria de una singură şi mai are de educat şi copii. La un moment dat, însă, devine plictisitor - chiar dacă lipsa luminii, liniştea apăsătoare, culorile terne sau muzica doinită de pe fundal ajută la crearea atmosferei închise şi întunecate, uneori chiar claustrofobe.

Mi-aş fi dorit, totuşi, să se mai umble la personaje. În poveste, fiind vorba de nişte animale, motivaţiile sunt simple: iezii sunt năzdrăvani, pentru că sunt copii; capra are grijă de casă, pentru că este singurul adult de prin preajmă şi nu se inventase încă filosofia schimbării rolurilor sociale; iar lupul mănâncă, pentru că-i este foame. În film, însă, personajele sunt umane. Capra devine o mamă singură, necăjită şi muncită peste poate - bun; iezii sunt copii neastâmpăraţi - că doar copil cuminte şi babă frumoasă nu prea există. Ba, ca să aibă o tentă actuală (care se lipeşte în context ca nuca în perete), fraţii mai mari îl şi bulesc pe ăl' mic! Aş fi zis că "îl necăjesc"...dar totul este "bullying" acum; nu mai folosim alte cuvinte  care să exprime atitudinea aceasta mai răutăcioasă a copiilor.Şi m-a mai enervat faptul că, în film,  "năzdrăvan" a devenit sinonim cu "bulitor". Ceea ce nu e aşa... că doar şi Nică era năzdrăvan, dar nu se lua la harţă cu nimeni!
Lupul, însă, este personajul cel mai trecut cu vederea. Nu mai este un animal rău şi condus de foame, ci om. De ce trebuie să îţi dea fiori apariţia lui, nu ştiu. La un moment dat se sugerează ideea că e singur şi cam obsedat sexual - de aceea tot dă târcoale pe la căsuţa femeii... Însă de ce pândeşte pe la fereastră când mama pleacă după de-ale gurii, de ce se întoarce când ştie că-s copiii singuri, de ce îi omoară pe fraţii cei mari care nu se ascund cum trebuieşi de ce îi hăcuieşte, de ce stropeşte pereţii cu sânge, de ce le pune capetele la pervaz şi de ce pleacă în pădure cu trupurile copiilor pe umeri...nu pricep! Nu se dă de înţeles pe nicăieri că ar fi canibal şi nici criminal în serie. Deci...Habar nu am! Aşa cere scenariul... şi dacă-i musai, cu plăcere!

După ce am bifat şi vizionarea asta, am găsit pe "o reţea de socializare" (FACEBOOK) o discuţie pe marginea filmului. Avusesem o zi mai proastă, aşa că mi-am propus să citesc comentariile postării, ca să mă înveselesc. Şi nu am fost dezamagit... Ştiţi vorba aceea "a tunat şi i-a adunat"? No, ăsta-i Facebook-ul! Un loc cu fel de fel de adunături umane, care mai de care mai colorate. Desigur că am sărit peste linguşelile obligatorii...că şi timpul meu este preţios! Criticile, însă, erau stele pe un cer înnorat... şi după cum puneau problema, mi-am dat seama că sunt scrise de nişte oameni moderni şi cu scaun la cap, aliniaţi la toate politicile care ni se bagă pe sub nas în ultima vreme:

 - cineva se indigna de faptul că filmul e prea tradiţional şi neoriginal. Şi-ar fi dorit o răsturnare de situaţie, un twist... adică la final să constatăm că lupul este nevinovat şi adevăratul criminal este iedul cel mic, pentru că-i un "villain" care avea ataşament nesănătos faţă de maică-sa şi se simţea ameninţat de Lupul îndrăgostit de Capră. Şi de fraţii săi, care furau din iubirea maternă. 
Pe bune? Dacă îţi baţi joc de opera cuiva şi o hăcuieşti cât de mult poţi, ca să o înghesui în limitările standardelor moderne, mai poate purta titlul şi egida autorului? Eu cred că nu! Deşi... aşa au făcut "Cenuşăreasa" modernă,  în care zâna cea bună e un negru travestit, Cenuşăreasa e croitoreasă neîmplinită şi fără succes la public, iar Prinţul este un bărbat efeminat care nu vrea să se căsătorească, pentru a nu-şi încadra iubirea în convenţiile sociale tradiţionale.

- altcineva se plângea de atitudinea nepotrivită a mamei, care tot certa şi jignea săracii copii. Ba îi mai şi ameninţa cu fel de fel de chinuri! Iar asta nu se face...ce exemplu dăm copiilor? HUUUOOOO!!!! Nu aşa se comportă o mamă!  E clar, filmul are un vibe vechi şi nu e bun, mai ales că în vorbire se folosesc expresii care nu mai sunt la modă! Adică arhaisme de neînţeles - care nici măcar nu se pot traduce în romgleză.

- altcineva, mai sensibil, se declară total indignat: cum să te uiţi la un film în care sunt măcelăriţi nişte copii? 
Răspuns: Iete aşa! Nu este primul film în care mor copii... Într-un episod din "Urzeala Tronurilor" o fetiţă este arsă pe rug, de exemplu. Iar scena este foarte descriptivă... dar nu s-a oripilat nimeni! Ba, din contră! 
În plus, poveştile sunt îngrozitoare prin natura lor: mica sirenă moare, nu trăieşte fericită alături de prinţ; surorile Cenuşăresei îşi taie ba deştul de la picior, ba călcâiul, ca să poată încălţa condurul de sticlă şi să devină prinţese. Prinţul lui Rapunzel cade din turn şi îşi scoate ochii în nişte mărăcini, rămânând orb. Scufiţa Albă moare îngheţată pe câmp, pentru că nu a ascultat-o pe maică-sa când i-a spus să nu se îndepărteze de casă când viscolea afară. Scufiţa Verde moare înecată tot pe motiv de neascultare. Scufiţa Roşie e hăpăită de lup, pentru că se abate din drumul către căsuţa bunicuţei. Mai vreţi? Că sunt poveşti şi mai grozave de atât! Sau trecem la "Legendele Olimpului", lectura obligatorie pentru copii? Hai măi, că Herakles moare frumos! În principiu, ars de viu şi în chinuri, după ce primeşte cadou de la nevastă-sa o cămaşă înmuiată în sângele otrăvit al lui centaurului Nessus. Promoteu, cel care a adus oamenilor focul, este înlănţuit de o stâncă şi vizitat zilnic de un vultur care îi ciugule ficatul. Superb!

Una peste alta, frumuseţea este în ochii privitorului - de aceea, părerile vor fi diverse, întotdeauna. Aşa că: cine vrea să se uite la film, să o facă. Cine nu, nu. E simplu. 
Oricum, este greu să lucrezi într-un domeniu în care munca îţi este supusă, constant, judecăţii publice. Şi de aceea, cel mai bine este să spui ce ai de spus şi să faci ce ai de făcut, fără a mai pleca urechea la ce spune lumea... pentru că arta se naşte din realitatea subiectivă şi are un caracter personal; aşadar, scopul ei final nu este faima, ci doar eliberarea ei în realitatea obiectivă. Atât şi nimic mai mult.  

Cu aceste gânduri, propun să încheiem apoteotic...închinând un pahar de vin în cinstea zilei de azi, că e mare sărbătoare!  :)


[Elena Gheorghe - Pirifana]   

miercuri, 24 ianuarie 2018

Despre filmul vieţii noastre

Sunt fan Star Wars. Prietenii mă ştiu...şi sper că s-au obişnuit cu asta.
Desigur, am văzut toate filmele. Şi am citit toate cărţile - cred că de aceea sunt şi atât de pasionat. Nu neapărat de roboţi şi navele spaţiale, cât de munca din spatele cortinei şi de actul creaţiei în sine... de viziunea artistului care a imaginat o lume cu totul nouă; o dimensiune de sine stătătoare, care îţi renaşte în suflet bucuria copilăriei.
Cunoaşteţi tabloul: mirosul de cozonaci facuţi de mama, gutui la cuptor, scârţîitul zăpezii sub picioare...bla-bla-bla, toate nostalgiile astea comune, PLUS credinţa într-o lume plină de minuni, unde orice este posibil. De fapt, cred că asta este definiţia copilăriei şi a inocenţei: încrederea că există minuni ce sfidează raţiunea.

Eram cât un taburet de bucătărie, prăfuit de parcă lucram toată ziua la mină, şi cu genunchii permanent juliţi când, nu ştiu cum, am văzut la televizor nişte neni în halate albe care se fugăreau printr-o pădure, pe motociclete fără roţi. Nu îmi amintesc ce a fost în capul meu atunci (mai ales că eram cocoţat şi în vârful sobei, lângă horn), dar am rămas aşa de impresionat, încât am scos roţile tuturor jucăriilor din dotare şi vâjăiam prin curte cu ele în mână, într-o continuă urmărire.
Târziu de tot, după vreo 13 ani, am aflat că atunci, demult,  descoperisem "Return of the Jedi". Iar nenii erau soldaţi imperiali, halatele albe erau armuri, iar motociclete fără roţi erau swoop-ere...vehicule dintr-o galaxie foarte îndepărtată.



Acesta este "Războiul Stelelor". "Star Wars".
...sau amintirea copilăriei. Un basm, o poveste de dragoste cu prinţese şi cavaleri cu săbii laser, în care binile iese la suprafaţă ca untdelemnul şi iubirea învinge totul. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa; şi-am încălecat pe-o roată şi v-am spus povestea toată.
Sau nu.

Acesta era "Războiul Stelelor".
Acum este altceva, mai complicat. Diferit şi oarecum deranjant. Fantezia a prins rădăcini în realitate şi s-a mulat pe raţiune. Scânteia de inspiraţie creatoare şi-a căpătat conul de umbră impus de legile fizicii şi minunea s-a ofilit. 
Odată, mai demult, cineva spunea că nu striveşte corola şi minuni a lumii. Era o boare de mister, o candoare care învăluia sufletul oamenilor. Acuma...puii mei! Jos textila! Goliciune, frate!! Repede, să rezolvăm problema! Fast food, că ceasul ticăie şi timpul costă bani! Ce minuni, ce corolă? Care tabu?? Avem dreptul să... orice ne taie capul! 

Acum, povestea a dispărut şi a devenit un manifest; o declaraţie politică în ton cu timpurile în care trăim. Lupta pentru un ideal simplu şi curat s-a transformat într-o agitaţie furioasă, un melanj de  angoase, teamă, lumini şi întuneric. 
Credeaţi că dragostea învinge? Credeaţi că Binele triumfă? Credeaţi că totul se termină cu faimoasa concluzie "Au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi şi dacă nu au murit mai trăiesc şi astăzi"? HA!!!
Se ştie că nu e aşa! Nu ne mai lăsăm amăgiţi de tradiţii şi vorbele din popor...suntem nişte oameni profunji, maturi, care suntem cei mai cilivizaţi, care ştim noi cum stă treaba cu iubirile astea şi facem ce vrem noi. Iar fericirea nu există...trebuie numai căutată - aşa am citit într-o carte: nu sta ca prostu', mulţumit cu viaţa ta! Trebuie să îţi fie şi mai bine! Să te dezvolţi prin autodezvoltare exact cum s-a dezvoltat viaţa pe planeta: de la unicelular la pluricelular, de la simplu, la complex.    

Aşa, poate afli şi tu că prinţesa nu e bună şi frumoasă, ci e doar o fătucă afectată de sindromul Stockholm (Belle, "Frumoasa şi Bestia"). Sau vreo adolescentă bărbată şi pusă mereu pe bătălie, care îşi aruncă feminitatea la coş pentru a fi salvatorul universului ("Moana"). A, da...şi prinţul... un gagicar nestatornic, care uită orice jurământ şi fuge unde-o vedea cu ochii, atunci când apare responsabilitatea la orizont (Prince Hans, "Frozen"). Sau un băeat de bani gata; un profitor cu tulburări psihice, vinovat de sechestrare de persoane, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice (Bestia, "Frumoasa şi Bestia"). Cât despre înţelept...luaţi-vă gândul! E un simplu ţăran sictirit de viaţă; un parvenit nihilist şi depresiv. Plin de mândrie, neputinţă şi teamă. N-are minte, nici cât are Chiva dinainte. (Luke Skywalker, "Star Wars: The last jedi")

Poveştile s-au schimbat. "Star Wars" s-a schimbat...pentru că viaţa noastră s-a schimbat. Ori, mai bine spus, nu viaţa în sine...ci calitatea ei.
A şaptea artă de ce nu s-ar fi transformat? Am mai observat asta şi în trecut...filmele şi-au pierdut adâncimea emoţiei şi s-au concentrat pe formă. Au devenit imaginea lumii în care trăim: un contur extravagant din punct de vedere vizual, plin învălmăşeală obscură şi gâunoasă, haotică, ameţitoare. O existenţă fără repere fixe, fără o traiectorie precisă şi, mai ales, fără consecvenţă. Un spaţiu fad şi înşelător, în care iluzia şi manipularea au devenit o calitate de dorit pentru a-ţi atinge scopurile.
Iar actul creator ia naştere de pe acelaşi calapod:

- Contraste foarte puternice. Culori prea vii, nenaturale, care îţi încântă ochiul şi îţi extenuează spiritul. Sau imagini prea întunecate. Sumbre. Ce să ne mai dăm atâta după vişin...Totul este în semi-întuneric. Ceea ce mă enervează! Sincer! Cică aşa e viaţa.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu aş înnebuni să am o existenţă de cârtiţă, să orbecăi pretutindeni! Frate, ori e lumină, ori e beznă! Am mai fost şi eu cu avionul, cu maşina, cu autobuzul, prin case de oameni...dar nicăieri nu-mi bag deştele în ochi! E lumină, să văd ce fac! Dacă e zi, de la soare! Dacă e noapte, de la bec...dar nu stau ca-n vizuină, puii calului! Măcar pretenţia că am ieşit din peşteră o am şi eu!
Problema e simplă în capul meu: ori e lumină, ori nu. Ca la gravide: eşti, sau nu eşti! Nu există "sunt puţin gravidă". 
De fapt, stai că-s prost! Regizorii de astăzi sunt impresari...asta...artişti impresionişti ce crează metafore imagistice prin tehnica chiaroscuro! Penumbra din exterior vrea să simbolizeze agonia eroului, lupta sa interioară şi dramatismul sacrificiului de sine. 
Perfectus! Dar eu vreau să mai fiu şi vesel! Dă-l în mă-sa de tragism, e destul în jur şi nu simt nevoia să mi se reamintească clipă de clipă acest lucru. Vreau să râd, să mă bucur, să evadez. Şi da, ştiu că nu-s bun de critic de film. Mi se-mbrăhăne!

- Apropo de haz...în majoritatea sa, umorul de astăzi e de rahat. Scuzaţi expresia, dar asta e: o tristeţe d-aia încremenită într-un rictus forţat de împrejurări. Adică ştii că trebuie să râzi şi dacă te scremi vânjos, poate iese ceva.
Păi ce gaguri făceau Stan şi Bran? Ce stand-up făcea Nea Mărin, sau Toma Caragiu? Adevărate opere satirice la adresa societăţii! Trebuia să le gândeşti, ca să le înţelegi! Conţineau aluzii către o infinitate de domenii....
Şi ce stand-up se face acum? Am nimerit pe net, din greseală, o secvenţă de la IUmor: unu' cu faţă d-aia decupaţă din "Revenge of the Nerds" încerca să spună bancuri: cică dacă vrea să facă sex cu o sirenă, se urcă pe maşina de pompieri. Ha! Ha! Ha! Ce măăă??? A, da...şi lui îi plac  femeile sincere. Dar cum află dacă sunt sincere? Le atinge mâinile, să vadă dacă sunt reci; şi unde găseşte femei cu mâinile reci? Le dezgroapă!
Bă, să-mi trag pălmi! Ăsta e bolnav cu capul, nu e umorist!
În concluzie, dacă vrei să fii amuzant, tre să zici ceva de sex, cur şi alte litere de cartier. Altfel nu se poate râde...
 
- Altă caractristică modernă a cinematografiei actuale sunt personajele chinuite de conflicte interioare. Unu singur nu mai e cu o direcţie în cap, sau o motivaţie pentru acţiunile sale...totul este un mare semn de întrebare şi un amestec de valori şi puncte de vedere diferite.
Serios acum...mie toate filmele mi se par apăsătoare. Mai ales alea cu supereroi, care-s la modă şi reprezintă aspiraţiile omenirii. După 2 ore de efecte speciale şi nebunie, sunt aşa chiaun de cap, că abia mai văd pe unde merg! "Avengers", "Justice League", Batman, Superman, Wonder Woman, toţi men-ii şi toate womanele inventate de mâna omului...au devenit nişte modele smucite, care nu-ţi mai dau acea linişte pe care o ai când visezi la un ideal.

- ...un ideal diferit de agenda politică. Acuma chiar mă enervez! Ce-i măscăria asta cu nevoia de a fi politicaly corect în orice act artistic? Hai, las-o moartă...chiar nu mai putem trăi dacă nu zicem ceva de drepturile umanităţii? Dacă nu ni se bagă permanent pe gât nişte idei camuflate în firescul cotidian, ne pică ceru-n cap? Ori am clacat, ori nu ştiu ce să mai zic...dar tot mai des şi pretutindeni văd doar bifarea unei agende politice care să mulţumească diverse categorii de cetăţeni.

Îl mai ştiţi pe Mad Max, eroul care aducea speranţă într-un univers postapocaliptic? În noul său film despre viaţa lui este  personaj secundar - pentru că cea care face şi desface e o doamnă furioasă care nu vrea să fie femeie la cratiţă şi făcătoare de copii ca toate femeile (zice ea), ci şoferă de marcă şi luptătoare înnăscută, ca bărbaţii. Ceea ce mi se pare perfect normal... feminismul e în floare şi trebuie promovat, conştientizat, acceptat. Am devenit atât de obsedaţi, că până şi operele lui Tolkien sunt criticate pentru că nu au destule personaje principale feminine în dânsele. Bă, eşti prost? Spune NU oprimării!
Toată lumea a auzit de Eurovision...concursul internaţional de muzică ce ar trebui să unească planeta în cuget şi-n simţiri, măcar pentru câteva zile. Prin talent! Să lăsăm divergenţele de-o parte şi să ne bucurăm de această olimpiadă artistică! No, acum câţiva ani a fost câştigat de Conchita Wurst - care nu a fost vreo sirenă nemaivăzută într-ale cântării. Nu, nu, nu... Era doar o femeie cu barbă, sau un bărbat cu rochie, sau ceva cu ceva - care trebuia promovat şi acceptat. Spuneţi NU oprimării!
De "Star Trek" aţi auzit? Călătorie printre stele? Căpitatul Kirk? Căpitanul Picard? "Engage!"? "Space, the final frontier"?  No, în noul "Star Trek: Discovery", unu ' cu unu' se pupă. În "Independence Day: Resurgence", unu' cu unu' se pupă; aşa, aiurea-n tramvai, din pământ, din iarbă verde. Forţat, pe sistem "haideţi să haidem", că tre' să aplaude şi să ne dea banu' cine ştie ce luptător ideologic! 
În filmele tv  pentru tineri, inspirate de DC Comics, se pupă când unu' cu unu', când una cu una, tot într-o veselie. La Oscaruri se premiază numai meditaţii asupra discriminării. Pentru că asta contează! Important este ce nu avem, nu ceea ce avem!

..Iar cheia succesului este să faci parte dintr-o categorie defavorizată. Ceea ce e minunat! Propun un film despre viaţa unui evreu ungur, negru, ţigan, pitic, transgender, analfabet, sărac lipi şi gay care nu are noroc la femei, bărbaţi, mioare, găini şi orice altă fiinţă vie (sau moartă). 
De fapt, nu mai propun nimic! Îl fac eu, aşa...că-s şmecher şi vreau să fiu om de succes! Cine doreşte la casting, să ridice mâna sus!

- Şi cel mai mult mă enervează când iese regizorul filmului şi începe să ne explice scenele. Cam ce trebuia să se înţeleagă şi mai ales la ce se referea finalul filmului. Băi frate...când cineva trebuie să îţi facă filme ajutătoare pe youtube ca să îţi lămurească o scenă dintr-un alt film, sau când e nevoie ca actorii să dea interviuri ca să îţi spună ce trebuia să simţi în anumite momente, înseamnă că e un film prost! Foarte, foarte prost! Exact cum fac eu când mă apuc şi întreb în stânga şi în dreapta: "Ai citit ce am scris? Ţi-a plăcut?"
Ceea e e foarte naşpa...pentru că replica vine de la sine, dacă produsul şi-a atins ţinta.

Pfffff...şi nenorocirea e că eu încep să fac aşa din ce în ce mai des. Iar filmele care ies la cinema nu se lasă mai prejos şi ţin cu tot dinadinsul să mă întreacă...aşa că, după fiecare premieră, s-a creat o adevărată industrie a explicaţiilor: făcători de clipuri, jurnalişti, actorei, blogărei, iutubărei, scriitorei, toţi ies la rampă, cu explicaţii pe marginea filmului - ceea ce e perfect corect, pâna la urmă. Tre' să facă şi ei bani, să mănânce şi gura lor ceva, să înţelegem şi noi ceva din ceea ce am plătit ca să vedem.

Gata.
Zic să ne mai relaxăm cu-o melodie de demult, că prea multă încrâncenare nu-i bună: