Crăciun de poveste

Bine ne-am regăsit!

Iată că iar se face luna de când nu am mai trecut pe aici. Nu-i vorbă, că am avut subiecte destule pentru scris...doar că nu am avut timp. Şi acum...iată că a venit Crăciunul...cu colinde tradiţionale, urături tradiţionale şi răceala tradiţională - care, normal că m-a doborât la pat, c-apoi om sunt şi eu. Iar Forţa este tare slăbită zilele astea...ce să mai zic?

Însă sunt atât de obişnuit cu boleşniţele de sărbători încât, dacă în vreun an nu zac la pat măcar o zi, înveşmântat cu şapte pături şi scârciovit de frig sub ele, parcă nu-s io!

Apropo: Doamne, ce-mi lipseşte o vacanţă în Thailanda! Sau Madagascar sau Republica Dominicană, că poate dau mâna cu Domnu' Dan, într-o pauză de filmări la "Survivor"! 

No, p-acolo să mă duc şi eu! La mare, la soare...sau măcar pe un vârf de dună de nisip. Important e să fie soare şi cald, că nu mai pot cu frigul şi pe cuvânt de nu mă fac baterie solară în viaţa viitoare!

No...dar una peste alta, sunt pe metereze.   

Şi în tot acest timp, când a fost vremea lor, am vrut să vorbim despre mizeria de la alegeri şi mai ales despre avântul războinic al unora care erau să stare să facă moarte de om, pentru a-şi impune părerile de libertatea neîngrădită pe care o susţineau. Poate...chiar şi despre zbuciumul celor care deveniseră inamici ai poporului, în funcţie de opţiunea liberă şi neîmngrădită de vot pe care o aveau?

După umila mea părere, erau nişte lucruri foarte grave, care sub masca libertăţii, demonstrau exact cea mai pură tiranie de care este în stare omul, în toată măreţia sa. 

Da' apoi m-am gândit: la ce să mă mai complic? Dacă unu' vrea să-şi excomunice familia care nu-i împărtăşeşte opţiunea de vot, cine sunt eu să îi comentez dreptul acesta? Desigur că mi se pare ceva de o idioţenie strigătoare la cer...dar e dreptul lui să fie idiot. Vorba aia: "Vă amintiţi că, înainte de inventarea internetului, se considera că prostia este cauzată de lipsa de informaţie? E bine, n-a fost asta"...

Mda... dar taman când ne ascuţeam mai abitir furcile şi topoarele, ca să putem lupta pentru iubire şi progres civilizator mai ceva decât eroii de poveste, PAC! ZDRAG! PLEOSC!! Lovitură de teatru: totul s-a şters totul cu buretele şi se reia jocul de la început, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat - ceea ce este normal: nu îţi reastartezi pc-ul când dă erori şi Windows-ul nu se încarcă cum trebuie? Fix aşa şi la alegeri: nu iese ce trebuie? Nu-i nimic...ştergem şi o luăm de la capăt!

C-apoi, ştiţi cum se spune: dacă alegerile ar schimba ceva, ar fi interzise. Norocul nostru că nu sunt şi putem să ne exercităm voinţa. :))

Da... mă rog! Nu stau să mai discut tâmpenii din astea, că nu-s de nasul nostru şi oricum nu e bine să faci contra vântului, că te uzi!

Aşa că haideţi să revenim la pătrăţica noastră şi să ne vedem de viaţa noastră cea de toate zilele, că-i mai bine. Nu-i aşa?

Uite, de exemplu: a venit Crăciunul! HO-HO-HO!!!!! 

Este vremea iertării şi a faptelor bune, al timpului petrecut cu familia, al liniştirii interioare şi al bucuriei - că până la urmă, mă întreb şi eu, ca prostul: de ce ne pierdem energia şi viaţa cu unii care nu numai că nu dau doi bani pe noi, ci nici măcar nu au idee că existăm - când am putea să ne dedicam timpul celor pe care îi cunoaştem şi fac parte din vieţile noastre, într-un fel sau altul. 

Aşa că... hai să fim oleacă mai buni, mai înţelegători şi mai calmi! Măcar acum!  Dă-o-ncolo de politică! Putem trăi şi fără ea...mai ales că orice ar fi, orice ar veni, viaţa nu ni se va schimba în bine.

Deci să revenim la lucruri frumoase: cum v-aţi petrecut prima zi de Crăciun? Şi ce v-a adus Moşul? Cum vă trăiţi Crăciunul de poveste? 

Hai, măi, că-i frumos... adică mie îmi plac poveştile. Şi nu cred, în ruptul capului, că ele sunt destinate doar copiilor. De aceea nici nu stau să le analizez sau să le caut explicaţii logice. Poate aşa o fi: magia nu există. Dar dacă eu vreau să existe, atunci aşa este. Şi da, există şi Moş Crăciun! Este personificarea bucuriei de a dărui, de a te bucura şi de a spera că putem fi mai buni. 

Şi sunt genul de om care îşi face bradul, îşi pune ceva sub el, neapărat în noaptea de 24 spre 25 decembrie şi-n dimineaţa de Crăciun dă fuga la brad, să vadă ce a primit! Şi mai sunt şi uimit, mai ales că darurile sporesc!

Într-atât de mult iubesc poveştile!

Cineva îmi povestea că are o tradiţie de iarnă: în această perioadă citeşte "Crăiasa Zăpezii", alături de copii. Foarte frumos şi cred că acest moment încapsulează, aproape perfect, bucuria acestor sărbători: tihna familiei.

Totuşi, eu nu am o poveste specială pentru Crăciun...deşi, de vreo câţiva ani, am observat că  prin decembrie, de obicei,  joc "The Elder Scrolls: Skyrim". Este un joc de aventuri care se petrece pe un tărâm mitic, populat cu fel de fel de creaturi, împăraţi  şi dragoni. Iar personajul principal este un neica nimeni  care descoperă că este, de fapt, un luptător de legendă, ce poate ucide dragonii şi le poate lua puterile.

[Epic Dovahkiin theme]

Cred că joc "Skyrim" a şasea...a şaptea oară? Ceva aşa...şi deşi pare cam mult, cunosc  persoane care l-au jucat de câte zeci sau sute de ori.

Desigur, jocul îmi oferă posibilitatea de a fi orice rasă, a avea orice putere şi de a face cam orice.. pot şi hoţ, cavaler, vrăjitor, imperialist, asasin, vampir sau vârlocac...însă aleg mereu să fiu luptător nordic şi rebel - pentru că nu mă pot împăca, niciodată, cu interzicerile impuse de Imperiu. Mai pe scurt, nici măcar ca avatar într-o realitate virtuală, nu îmi place să fiu obligat să fac ceva, pe motiv că "aşa vrea cineva". No, şi-atunci... Trăiască rebeliunea! 

Iar ori de câte ori dau peste imperiali care mai arestează câte un om  ce se face vinovat de crime împotriva imperiului, căşun pe ei cu toate armele şi mi ţi-i  încing, de le plângi de milă!

Şi cu acest gând scurt, mă retrag...ca să nu vă răpesc din timp prea mult. Plus că...am de salvat câteva familii atacate de dragoni! Şi mă aşteaptă şi familia acasă - pentri că oricât de luptător şmecher aş fi, tot în familist convins rămân, orice viaţă aş duce. Şi aleg aceeaşi fată ca de fiecare dată: o tânără negustoreasă blândă, care visează să devină hangiţă.

Dar gata... Am vrut, doar, să vă salut şi să vă urez linişte,bucurie şi sănătate, cu ocazia sărbătorii pe care tocmai o traversăm. Restul...'om mai vedea ce va mai veni. 

Să bem pentru asta!

Şi un colindel să ascultăm: cel mai frumos colind pe care l-am auzit în ultimii ani şi pe care vi-l ofer cu drag:

[Elena & Grigore Gherman - Îngerii colindă]

... iar pentru că am tras mâţa de coadă în ultima vreme şi aş mai avea câte ceva de spus dar încă am o stare nasoală, care mă împiedică să mă exprim în cuvinte inteligibile, vă las să mai ascultaţi ceva frumos: 

  

[Preotul Liviu Cernei şi Iuliana Iscra - Vino, Iisuse în inima mea]

Să fie sărbători cu bine şi sfârşit de an aşa cum vă doriţi!

Alegeri cu cântec

Lume, lume!!!! Mai avem puţin şi vin alegerile peste noi! Din nou! 

V-aţi hotărât cu cine votaţi? Nu de alta, dar moda e ca influncerii să vă spună ce trebuie să faceţi - iar după aproape şaisprezece ani de blog, mă simt şi eu un pui de influncer. Aşadar, ascultaţi la mine ce vă spui, că ştiu exact ce sfat să vă dau. 

Repede, repede, atingeţi ecranul cu degetuţele, ca să luaţi lumină şi să vă influensăresc! Gata? Fiţi atenţi: votaţi exact cu cine doriţi! Iar dacă omu' acela nu apare pe buletinul de vot, îi faceţi chenar şi-l ştampilaţi! Vreţi ca Ronaldo să ne fie preşedinte? Nimic mai simplu!! Chenarul, ştampila, noroc bun!

 

Nu vă îndemn, nici măcar, să ieşiţi la vot! Ce-i prostia asta? În primul rând, "intri la vot"...  că urna nu e în mijloc de stradă, ca să poţi ieşi să votezi - ci este într-o clădire; un stabiliment, ceva, în care poţi, doar, să intri.  Că nu ai cum să ieşi înăuntru şi să intri afară.

În concluzie, influensăreala mea e scurtă şi la obiect: "nu vă lăsaţi manipulaţi decât de propria dumneavoastră conştiinţă"! Vreţi să mergeţi la vot? Bine! Nu vreţi să votaţi? La fel de bine... Oricum va fi bine şi iese cine trebuie să iasă! Dacă Pompiliu Popescu trebuie să ne conducă ţara şi nu se duce absolut nimeni la vot, sigur se descoperă vreun eschimos cu rădăcini româneşti, care trăieşte în izolare la Polul Nord şi vrea, neapărat, să voteze cu nea' Pompiliu ăsta - care va câştiga cu 3 la 0. 

Bravo lui, să-i trăiască! Cu cântec, înainte...marş! 

Şi-acum, că am terminat cu prostiile, haideţi să ne apucăm şi de lucruri serioase... cum ar fi alte subiecte din viaţa de zi cu zi. Subiecte care, nu prea mai există...pentru că trăim şi respirăm doar pentru votare. Dar pentru că deja am epuizat acest capitol, propun să mai analizăm nişte muzică în vogă. 

Nu de alta, dar conform mitologiei lui Tolkien, viaţa a apărut din iubire şi cântec. Iar dragostea şi muzica, până la urmă, reflectă societatea în care trăim. 

Aşadar, fără alte întreruperi, haideţi să începem!

Astăzi mi-a intrat în atenţie o melodie lansată de Mira, cu puţin timp în urmă. Adică, aceasta: 

 [Mira x Florianus - Încă ne iubim]

Frumos cântecul, aşa-i?

Te împinge, oleacă, spre trecut şi îţi dă o stare de apatie tristăcioasă, plină de nostalgii. 

"Ce-am avut noi"...hm! Nimic din ce nu au avut şi alţii...dar na! Când iubim, credem că nimeni nu a mai trăit atât de intens ca noi şi este ceva atât de unic, încât nu s-a mai văzut în univers o asemenea iubire. Ştiu cum e, că am mai trecut şi eu pe acolo. 

Iar dacă "AM AVUT", înseamnă că s-a terminat şi nu mai avem. Deci dacă nu mai este, nu poţi să mai spui că "nu o să moară" - pentru că a murit deja. Gata, s-a dus. A zburat puiul cu aţa. C'est fini la comédie. The end. Konets fil'm.  Alecus bulecus! 

Dincolo de asta, melodia îmi place. Dacă pici în capcana romanticelilor şi începi să-ţi aminteşti de toate iubirile care au murit, dar "nu o să moară"... cred că începe să curgă chiar şi o lacrimă din colţul ochiului.

Iar videoclipul este foarte frumos! Serios, chiar îmi place mult! Oricând ai pune "stop cadru", imaginea aceea o poţi înrăma şi te poţi prezenta cu ea, liniştit,  la orice concurs de artă fotografică. 

Mira este... jos pălăria! Ce poţi să îî spui? 

Decorul, imaginea, culorile construiesc o atmosferă decupată din "La vita e bella"! Minunat!

Băi, dar scenariul e de noaptea minţii! Aproape că nu mai pot asculta melodia din cauza poveştii din videoclip, care dă cu mine de toţi pereţii! Cine o fi gândit-o, nu ştiu... dar rău a gândit!   

În clip este vorba despre EA - care iese dimineaţa, ca o garofiţă pe străzi, se dă cu bicla la vale şi cântă "Ce-am avut noi, nu o să moară...Suntem blocaţi la prima seară... Acelaşi sărut şi aceeaşi scară, încă ne iubim...Noi încă ne iubim". No, şi domnişoara cumpără floricioace, le mai miroase, mai priveşte în zare, se mai îmbrăţişează singură şi iar mai cântă oleacă...

Într-o cameră, lângă un pian, stă EL...şi ba suceşte o foaie, mai scrie ceva, mai clăpăceşte clapele pianului, mai priveşte în zare şi cântă acelaşi refren: "Ce-am avut noi, nu o să moară...Suntem blocaţi la prima seară".

Iar la final, EA se întoarce de la piaţă, ajunge în faţa unei uşi, ciocăne, iar EL se ridică nerăbdător, cântântând în duet, cu patimă, binecunoscutul refren.  EA ciocăne, EL trage zăvorul, deschide uşa şi....ŞIIIII... CÂND COLO, CE SĂ VEZI? ĂLA NEGRU DE RESPIRA GREU... ERA TAC-SU, BĂ!

Scuze...mi-a sărit ideea pe altă linie. 

Cum spuneam: EL deschide uşa şi în prag e o banală ea. Drăguţă, e drept, dar nu-i EA. Pentru că EA ciocăne, iar când i se deschide uşa, în prag e un banal el. Bărbat bine, e drept, dar nu-i EL.

Iar EI cântă în duet "Încă ne iubim, noi încă ne iubim". 

Frumos?  

Poate... Doar că mie nu-mi mai place şi nu pot pricepe de ce în povestea vizuală a melodiei, EI se întâlnesc, se iubesc, apoi se despart. 

Dar tot se iubesc şi despărţiţi... motiv pentru care, LOGIC, îşi fac noi relaţii: EA + el şi EL + ea - că doar nu vor rămâne singuri şi fără sentiment! Problema e că EI încă se iubesc şi îşi cântă dragostea nemuritoare pe care şi-o poartă, în timp ce se întreţin cu el şi ea. 

Ce e în neregulă aici? TOTUL, după părerea mea! Pentru că mă întreb: dacă EI se iubesc, de ce se despart? Bine, o fi ca-n telenovelă: se pun de-a curmezişul familia, prietenii, rangul social, culoarea pielii, me-too, discirminarea, ofensarea... din astea de modă nouă. Ok, se întâmplă. 

Dar nu-i puţin cam urât să recunoşti că încă iubeşti pe cineva din trecut şi să accepţi să intri într-o relaţie cu altcineva care, probabil, te iubeşte? Adică, nu ştiu...mie mi se pare definiţia relaţiei toxice. Aia cu poezia singurătăţii-n doi, copilul interior traumatizat, neînţelegeri...şi, în principiu, calea sigură spre nefericire. 

Deci: de ce ai face aşa ceva şi mai ales, de ce ai promova aşa ceva? 

E adevărat că într-o viaţă de om, acumulezi nişte dureri în suflet. Neîmpliniri, traume, doruri... care nu prea se vindecă. Indiferent ce ai face, e posibil să mai rămână un ghimpe pe-acolo, în funcţie de cât de intensă a fost experienţa respectivă. Iar dacă prezentul e mai gol, pe undeva e normal să te atragă trecutul. 

Dar când ai zis "Gata, până aici! Haideţi să haidem!" - şi găseşti fericirea... îţi bagi picioarele în ce a fost şi te concentrezi pe ce ai. Nu mai dai vrabia din mână pe cea de pe gard, că le pierzi pe ambele. 

Înţeleg emoţiile şi lipsa de raţiune pe care o aduce intensitatea acestora. Doar că iubirea nu învinge totul, iar "sentimentul fără raţiune e doar sentimentalism", aşa cum spune un prieten. Şi are dreptate: dacă nu abordezi situaţia şi logic, o dai în jelanii infantile, care nu numai că nu ajută pe nimeni, dar provoacă şi mult rău.

Deci: de ce ai face aşa ceva şi mai ales, de ce ai promova aşa ceva? 

Nu ştiu...dar noroc că avem şi alte alternative.  

De curând, Elena Gheorghe a scos şi ea o melodie nouă. Se numeşte "Colţ de Pământ" şi, din multe puncte de vedere, face parte din aceeaşi categorie cu ceea ce cântă Mira. Este despre iubire, dor, dragoste din tinereţe şi vremuri de mult apuse. Ce să zic? Odată cu venirea toamnei, ne-a pălit pe toţi asteania şi navigăm nesăţioşi cu barba pe valurile trecutului grandios.

 

Ca şi în cazul melodiei de mai sus, şi această piesă are videoclip la superlativ: actorii, decorul, imaginile, culorile...totul este atent ales, pentru a se crea o poveste plină de melancolie. Şi o înşiruire de fotografii de artă în mişcare.  

Chiar şi scenariul videoclipului este asemănător: EI se întâlnesc, se iubesc, apoi se despart. 

Diferenţa este, însă, că peste ani, cei doi îndrăgostiţi îşi aduc aminte de clipele fericite şi vizitează locurile dragi, retrăind amintirile frumoase. 

Numai că EA este o bătrânică singură, care se aşează pe banca LOR, lăcrimează şi citeşte vechile scrisori de amor. Iar EL, este un bătrânel singur, care retrăieşte aceleaşi amintiri şi revede aceleaşi locuri dragi - dar în alt moment temporal.

... ceea ce este uman.

Este normal să te cuprindă nostalgia, uneori... chiar şi când te duce, mereu, spre aceeaşi persoană. 

Să bem pentru asta!

Şi un cântec să mai cântăm, ca să alunece vinişorul cu lacrimi pe şoseaua gâtului. 

Hai mai sus, paharul sus, trăiască cine l-o pus!

[Elena Gheorghe - Colţ de Pământ]

P.S.: Apropo: care melodie vă place mai mult? Cea a Mirei sau cea a Elenei? 

Eu votez cu Elena.

Sfârşit. Şi un nou început (de an)

Mai sunt câteva ore până se termină şi anul acesta. Rămas bun 2023 pe rit vechi! Te pupăcim şi dorim multă "la revedere"!

Aşa scriam eu pe 31 decembrie, anul de graţie 2023 din calendarul iulian. Sau mai precis, 13 ianuarie 2024 (conform calendarului gregorian) - ziua în care începusem să scriu această postare şi m-am oprit, din lipsă de timp.

Acum, deja suntem cu toţii în 2024... unii pe 4 ianuarie şi alţii pe 17 ianuarie. Dar mai contează? măcar suntem în acelaşi an, cel care se termină în 4.  Şi aşteptăm, cu mult interes, să vedem ce va să vie...c-apoi anul cu 2 a fost cum a fost, cel cu 3 fuse şi se duse, dar cel cu 4 îmi sună tare ciudat. Vorba vorbii: "Între două, nu te plouă; între trei, faci ce vrei; între patru, îţi crapă capul"! 

Şi-apoi, 4 mai este şi cifra morţii  în cultura asiatică şi ăia pe-acolo se cam sperie de ea.

La japonezi, de exemplu, "patru" se spune "shi", iar "moarte"...tot "shi". E drept că cele două cuvinte se scriu oleacă diferit, dar lor tot le este teamă de cifra 4, la fel cum noi avem aversiune faţă de numărul 13. Iar anul 2024 are doi de 4 în el, adică 2+2= 4 şi cu cu 4 din coadă. O fi de bine?

Dacă sărim pârleazul şi ajungem pe continent, aflăm că la chinezi a început anul dragonului de lemn, care cică-i cel mai norocos din ultimii 60 de ani - ceea ce este o veste bună!

Noi, însă,  funcţionăm după astrologia europeană, iar în numerologia NOASTRĂ, cifra 4 prevesteşte succesul, conectează mintea cu trupul şi reprezintă echilibrul, siguranţa şi încrederea. Iar anul 2024, deoarece conţine doi de 4, ne-aduce totul la dublu. URA!!! Cunoscătorii zic că e de bine! Să ne bucurăm, deci!  "Gaudeamus igitur, iuvenes dum sumus"....  

LA MULŢI ANI, 2024! Pe stil vechi, că abia a început.. dar şi pe stil nou, pentru că e prima postare pe anul acesta.

Aşadar şi prin urmare, vă doresc foarte multe urări de bine, care încep cu FIE CA! Şi să ne aibă Dumnezeu în pază... c-apoi Universul ne trimite bunătăţuri la fiecare pocnet de degete, dacă citim multe cărţi de dezvoltare personală şi gândim conform indicaţiilor date de antrenorii de succes. Şi mâncăm sănătos, cum spun specialiştii. Şi dormim întocmai şi la fel ca-n sfaturile experţilor. Şi muncim cum se cuvine, conform indicaţiilor şefilor. Şi suntem în ton cu toate şi cu toţi, atâta timp cât ne iubim pe noi înşine. Până la urmă, noi suntem miezul din dodoaşcă... iar dacă răspândim iubire în jur, de restul poa' să se aleagă praful!

Pe scurt, ca să nu ne mai lungim: Mult noroc şi sănătate, la mulţi ani, ţie, bărbate!!

STOP!!!!

Stai...stai...cum "La mulţi ani, ţie, bărbate"?!! Misoginule care sunt!!! Să-mi fie ruşine, că am gândire de peşteră şi desconsider femeia atât de rău, încât nu am introdus-o şi pe dânsa în urare! Merit să fiu "cancelat"! Şi da, "cancelat" chiar este un cuvânt real - deoarece este forma englezească şi mai rafinată a verbului mioritic "a anula". Care, desigur că a fost înlocuit cu termenul din romgleză, pentru că "mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim; altă limbă armoniasă ca ea, nu găsim"! 

Deci: cancelaţi-mă! Sau iertaţi-mi această nefericită scăpare, deoarece voi deveni cel mai feminist om care fiinţează pe această planetă... fiindcă îmi plac femeile! Cu toate subiectele şi cu toate predicatele!

De fapt, nu doar că îmi plac femeile. Le iubesc! Le ador! Mă-nchin la ele - şi dacă nu-mi răspund cu aceeaşi momedă, nu-i nici un bai... nu e-n trend ca femeile să fie bărbătiste şi înţeleg asta! 

În plus, treaba mea de feminist convins este să iubesc tot ce poartă pantofi cu toc şi s-a născut femeie... că-n ziua de azi, dacă nu specifici EXTREM DE CLAR ceea ce vrei să spui, laşi loc de interpretări care nu-şi au locul. Dacă se ofensează careva şi-apoi m-arată cu deştul??

Şi ca să vă demonstrez cât m-am făcut de modern, o să vă arăt următoarea ştire: un segment din autostrada Sibiu - Piteşti va străbate şi munţii, cu ajutorul a două tuneluri care se numesc Daniela şi Alina. 

Foarte bine, mi-am zis! Când vor fi gata minunăţiile astea, probabil că vom merge în pelerinaj la dânsele - aşa cum era de bon-ton să facem şi când s-a deschis pasajul Basarab din Bucureşti, iar toată suflarea omenească s-a urnit să admire splendoarea. Dacă nu s-a mai văzut pod şi pe la noi, ce să-i faci? Doar n-om muri îngrămădiţi... trebuie să rezolvăm situaţia!

Întrebarea de o mie de puncte este alta: "Cum s-au ales numele celor două tuneluri"? 

Dacă ar fi să ghicesc, aş spune că titulatura a fost aleasă pe criterii de feminism! Mai ţineţi minte că atunci când a apărut bancnota de 20 lei, autorităţile vorbeau despre triumful echităţii, pentru că era şi timpul să avem o bancnotă pe care să fie zugrăvită o femeie de succes? 

No...fix aşa cred că a fost şi în cazul tunelurilor! Era timpul ca şi asemenea monumente de arhitectură modernă să fie purtătoare de nume feminine... deoarece aşa este echitabil şi frumos. 

Bineînţeles că oamenii cu suflet rău au şi făcut mişto de situaţie, iar ironii precum "Am pătruns în Daniela cu 100 de km la oră" şi "Am rămas blocat în Alina" au împânzit internetul... dar mie îmi repugnă asemenea comportament. Şi, de fapt, nici nu dau atenţie numelor pe care le poartă străzile pe care merg, pasarelele pe care le urc sau tunelurilor pe care le traversez. La fel cum scopul meu în viaţă nu este să am bancnote cu femei! Ei, aş! 

Eu nu-s cu închinarea la ideologii. Mintea mea e simplă şi mai pragmatică; tot ce ştiu este că este că e bine să am bancnote infinite! Atâta timp cât sunt valabile, sincer... mă doare-n cot dacă pe ele sunt pictate Ecaterina Teodoroiu, Sailor Moon, Schwarzenegger, Tom şi Jerry sau Winnie de puf! 

Dar să revenim la tuneluri şi să depăşim glumele de autobază... mai ales că sunt lucruri mult mai importante în viaţă - cum ar fi să remarcăm faptul că suntem şi noi în rândul lumii.  Şi de fapt, aşa am fost mereu, doar că nu s-a făcut tam-tam cu asta. 

Mai ţineţi minte când utilajele care săpau la tunelurile de metrou din Drumul Taberei au fost botezate Sfânta Varvara şi Sfânta Filofteea? Asta se întâmpla prin 2012, când nici măcar nu se vorbea despre feminism şi reprezentare socială nicăieri pe planetă. Dar a remarcat cineva??? Nuuuu...pentru că atunci nu era moda potrivită! 

Uite, de aceea m-am sucit şi eu: vreau să continui tradiţia inovatoare a acestui popor! Şi ca să fim mai catolici decât papa, propun ca toate obiectivele turistice, toate monumentele din ţară şi toate operele de orice fel să aibă genul feminin, de aici înainte. 

Iar dacă dă Domnul, de la vară vom putea să vizităm, cu toţii, "Sfinxa" din Bucegi (apropo...Bucegii ar trebui să rămână cu denumirea actuală, pentru că sunt ţigări -  care-s de genul feminin: o ţigară, două ţigări). "Peştera Muierii" sună bine... dar munţii "Piatra Craiului" au tentă accentuată de discriminare şi toxicitate masculină. Mă simt total ofensat de neobrăzarea înaintaşilor noştri... De ce nu au botezat munţii ăia "Piatra Crăiesei"? De ce? De ce? Le pica năravul?

Iar "Arcul de Triumf" de ce să nu se numească, de aici înainte, "ARCA DE TRIUMF"? Răspuns: Pentru că "arc" este de genul neutru, care este şi mai în tendinţe! D-aia! Însă, "Babele" din Bucegi ar putea fi redenumite "Doamnele la a treia tinereţe"...că e total nepoliticos să îi spui "babă" unei reprezentante a sexului frumos. Şi mai ales, dovedeşti o uriaşă îngustime a minţii, dacă descrii persoane pe baza unui singur atribut fizic. Păi ce facem aici, bullying? (HUUUUOOOOO!!!! Jos Guvernul!) 

Pe aceeaşi logică, mall-ul "Cocor" din Bucureşti, ar trebui să fie denumit  mall-ul "Cocoara", "Castelul Peleş" să fie "Castelul Peleşa", "Muzeul Ţăranului Român" să fie "Muzeul Femeii Tradiţionale din România" (c-apoi "ţărancă" sună a jignire), iar "Transfăgărăşanul" să devină "Transfărăşana".  

Să bem pentru asta! 

La mulţi ani, încă o dată...să trăim şi să-nflorim, să citim şi să ne cultivăm! Nu de alta, dar tocmai ce a trecut Ziua Naţională a Culturii şi ziua în care s-a născut Mihai Eminescu, poetul nostru naţional. Sau pe vorba nouă, ziua Mihaelei Emineasca, poeta noastră naţională - care a scris poezii ("Luceafăra", "Codro, codruţo", "Fiind fetiţă, păduri cutreieram", "Pe lângă ploapele fără soţii"), dar şi proză ("Sărmana Dionisa", "Fata-Frumoasă din lacrimă", "Genia pustie").   

De ce nu ar putea fi şi aşa ceva...c-apoi nebunia nu are limite!

Aşa că, zic să încheiem apoteotic, cu o altă frumuseţe naţională. Frumuseţe de melodie, desigur:

[Elena Gheorghe - Eminescu]

Aniversări

Cu riscul de a mă repeta, am onoarea de a vă ura, din toată inima, un foarte călduros "Ziua de azi, la mulţi ani"!

...Pentru că astăzi este o zi foarte specială: 7.07.2023, adică 7.7.2+2+3= 7 - o zi magică, cu multe conotaţii de sfinţenie accentuată şi prea deosebită. Gândiţi-vă că 7 este o cifră sfântă, iar acum avem o tripletă de 7, 3 fiind o altă cifră sfântă. Deci, e clar: stă magia pe noi ca fânul pe căpiţă. În plus, omul are două mâini, două picioare, două urechi şi un nas - adică tot 7! Şi dacă nu v-aţi convins, iată încă o dovadă: avem zece degete la mâini, zece degete la picioare şi un cap, deci 21. Iar 21 este egal cu 7x3, adică avem de-a face, din nou, cu două cifre sfinte. 

Bun, bun...dar ce facem în continuare? Nimic mai simplu: La ora 7 şi 77 de minute şi 77 de secunde şi 77 de zecimi de secundă şi 77 de sutimi de secundă şi 77 de miimi de secundă, când toate porţile energetice ale Universului se deschid, trebuie să ne putem 777 de dorinţe speciale...pentru că în bunăvoinţa sa, Universul va conspira la realizarea lor. Instant şi fără alte dureri de cap!

Tot astăzi, mai marcăm o altă zi foarte specială: Ziua Mondială a Ciocolatei. Ura!!!! La mulţi ani!!! 

Despre ciocolată se spune că a fost inventată din întâmplare, într-o zi din an - pe când cineva a vrut să gătească ceva şi a ieşit altceva. Oamenii, ademeniţi de mirosul apetisant (şi de-o bombă sexy care făcea P.R. la intrarea în prăvălie) au gustat. Au apreciat şi uite aşa s-a născut isteria. 

Astăzi, ciocolata este o parte integrantă din viaţa oricărui om - cel puţin a mea, cu siguranţă. Fără ciocolată, viaţa e pustiu. De fapt, sunt convins că, într-o viaţă anterioară, eu am fost ciocolată cu alune. Suflet pereche o exista, n-o exista pe lumea asta...dar dacă într-o zi nu există ciocolată, s-a făcut gaura-n cer! 

Iar asta nu este doar părerea mea... Studiile mai recente ale cercetătorilor britanici au arătat că "70% dintre oameni  şi-ar dezvălui parolele în schimbul unei tablete de ciocolată". INCREDIBIL! NU POT SĂ CRED AŞA CEVA!!!

Deşi... Tot cercetătorii britanici au demonstrat că oamenii cu ochi albaştri văd mai bine decât cei orbi iar femeile blonde au mai multe şanse să rămână gravide decât bărbaţii - ceea ce este adevărul adevărat; deci cum să nu te încrezi în ştiinţă? 

Şi pentru că în ultima lună m-am lenevit foarte tare şi am lăsat să treacă un duium de sărbători fără să le bag în seamă, vă spun cu mâna pe suflet: "La mulţi ani, pentru tot ce a fost! Fie ca solstiţiul de vară să vă aducă multe sănătăţuri! Luna plină să vă trimită vise senine şi fericire, la mulţi ani, să trăiţi! Şi nu în ultimul rând, Ziua Naţională a Mamei Americi să vă ocrotescă şi să vă ofere petarde de bucurii, fanfare de împliniri şi steguleţe americane cu tot ce vă doriţi! God bless America, slava Ucraina, Huuuuooooo Putin"! Aş zice ceva şi de România, dar preşedinţii noştri nu termină discursurile cu vreo urare pentru popor...aşa că nu ştiu ce să zic. 

Dar nu cuvintele sunt importante...ci banii! 

Iar în mărinimia sa, Statul nostru nu ne îmbrobodeşte cu vorbe, ci ne răsplăteşte financiar - prin scutiri de taxe, bonificaţii şi alte sporuri. De exemplu, conform unui breaking news, unii bugetari din judeţul Neamţ vor primi spor de hemoroizi, pentru că stau mult pe scaun. 

Cum? Stai aşa....CUM???

DISCRIMINARE!!!! HUOOOOO!!!! Dar de ce doar UNII bugetari din Neamţ să beneficieze de astfel de spor? Şi de ce doar din Neamţ? Ceilalţi funcţionari de prin alte judeţe nu stau tot pe scaun? Sau lucrează din picioare?! Foarte bine, atunci să primească spor de vergeturi! Păi nu-i aşa?? Toată lumea ştie că statul jos îţi dă hemoroizi şi statul în picioare îţi dă vergeturi. Atunci, tot Statul să dea sporuri! Cum să fii pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă? Nu suntem copiii aceluiaşi Stat? HUUUOOOOO!!!!  

Cei care lucrează la privat nu sunt şi ei cetăţeni cu drepturi egale cu bugetarii? Oare ei nu funcţionăresc şi multinaţionălesc tot de pe scaun? Cam da! Deci...să vină banii!!! Bam-Bam-Bam!

Şi până la urmă, ce trebuie să faci ca să primeşti acest spor? De la ce limită de timp se pune că statul pe scaun provoacă hemorizi? Dacă stai o oră pe scaun şi faci zece minute pauză de ridicat în capul oaselor este bine, dar dacă stai o oră şi un minut pe scaun şi faci zece minute pauză de ridicat...nu mai este bine? Cine stă să cronometreze toate chestiile astea? Intră în atribuţiile angajatului să pornească şi să oprească cronometrul - cum fac ăia pe la şah? Sau vine personal nou pentru trebuşoara asta, ca nu cumva să fure vreun angajat la pontarea timpului petrecut în şezut?

De asemenea, timpul de stat pe wc se socoteşte?? C-apoi poziţia este aceeaşi iar femeile sunt avantajate de natură. În spiritul egalităţii de şanse, bărbaţii nu trebuie să fie despăgubiţi, cumva? 

Eu aşa zic. Şi dacă ar fi un cap mai limpede în guvern, despăgubirile sus-numite s-ar face în ciocolată... pentru ca 70% dintre ei să îşi dezvăluie parolele conturilor bancare şi de socializare. Dintr-o lovitură, eliminăm hackereala (pentru că nu ai ce sparge, dacă parolele sunt la liber), cresc veniturile avocaţilor (c-apoi câte cupluri se vor despărţi, nici nu vreau să mă gândesc!) şi femeile vor întineri cu 10 ani. De ce? Simplu: pentru că în urma unui studiu, cercetătorii britanici au stabilit că femeile divorţate întineresc cu zece ani...

Perfect! Să bem pentru asta!!! Şi mai multă ciocolată să mâncăm, că e zi de sărbătoare şi trebuie să marcăm momentul aşa cum se cuvine: mâncare fudulie, băutură temelie, muzică, dans şi voie bună!

[Elena Gheorghe & Theo Rose - Lele Dorule]

Fie ca Lumina să...

Hristos a înviat!

Ce mai faceţi, cum aţi petrecut zilele de mare sărbătoare? Pe unde v-aţi plimbat, cum staţi cu silueta? 

Eu încă sunt în grafic la capitolul acesta. Aşadar, în loc să merg la sală, m-am apucat să mai răsfoiesc câte o carte.  

De exemplu, după ce am citit "Împăratul-Zeu al Dunei", am rămas cu o singură idee de bază: libertatea face rău la om, pentru că aduce haos şi dezordine. Când fiecare gândeşte după propriul cap, nu există un cod moral unanim acceptat şi nici ordine sau disciplină. O oştire în care fiecare om acţionează separat, va fi risipită ca nisipul în vânt; dar când toţi oştenii luptă ca unul, când fiecare individ conlucrează pentru izbânda întregului, succesul este asigurat. La fel cum, pentru buna funcţionare a organismului, fiecare celulă şi fiecare organ îşi face treaba sa. Ce-ar fi dacă plămânii ar refuza să mai respire şi s-ar apuca să bată, pentru că se cred inimă? Sau stomacul nu mai vrea să digere bolul alimentar, ci ar dori să joace fotbal - pentru că se crede picior? 

Dacă viaţa ar fi complet liberă şi nu s-ar desfăşura după reguli bine stabilite, totul s-ar transforma în absurd şi în nebunie: câinele ar făta ouă de crocodil; sau, poate, seminţe de dovleac - cine poate şti? Ploaia ar curge orizontal, iar planetele şi-ar putea părăsi orbitele şi ar pleca hai-hui, prin univers.

Din fericire, există o Inteligenţă Supremă, care sălăşluieşte în orice fel de materie organică sau anorganică şi care împiedică dezordinea. În cazul oamenilor, am numi-o Legea Firii, care este înscrisă în ADN-ul oricăruia dintre noi; însă, este adesea trecută cu vederea.  

Aşa că, în libertate şi fără vreo constrângere din exterior, omul scoate la lumină cele mai ascunse dorinţe egoiste - care, deşi aduc prosperitate personală, fac rău semenilor săi. Ideea aceasta o dezbate şi Platon, în "Inelul lui Gyges" - o povestire despre un păstor care respectă legile până în momentul în care primeşte puterea de a le încălca, fără a fi tras la răspundere. Ceea ce şi face, fără nici o ezitare.

Deci...cum facem să fim buni? Cum se poate controla voinţa cuiva? Cel mai la îndemână răspuns este dictatura. 

Abia când viaţa ne este minuţios controlată, abia când ni se impun reguli a căror încălcare aduce cele mai grave urmări, vom respecta legea; nu din respect, ci din frică... dar mai contează motivul? Este ordine - şi abia atunci se poate extrapola rezultatul unei acţiuni. Aşadar, cu cât legea este mai strictă şi mai detaliată, cu cât liberul arbitru este mai restrâns şi comportamentul mai minuţios programat, cu atât mai mult creşte predictibilitatea comportamentelor sociale şi putem avea aşteptări de la oameni: comanzi o cafea; nu a venit în zece minute, aşa cum spune legea... Nino-nino! Pac! Încălcarea legii se lasă cu amendă! N-ai mulţumit când ai primit ceva? Abatere! Nino-nino!! Amendă! 

Deocamdată, acest tip de dictatură este inexistent şi viaţa ni se desfăşoară la limita dintre lege şi fărădelege... aşa că unele reguli sunt enunţate ca recomandări, iar nerespectarea lor nu se lasă cu urmări; în timp ce altele sunt scrijelite-n piatră şi atrag o gamă variată de consecinţe. 

Totuşi, cineva medita, la un moment dat: agonia dezordinii ar dispărea, dacă ne-am vedea aşa cum suntem în realitate: nişte suflete magice, în căutare de frumos. Pentru că, până la urmă, nimeni nu este rău şi nimeni nu vrea să facă un rău, din principiu. Suntem neînţeleşi, atâta tot; iar răul este doar un punct de vedere. Stalin, Hitler, au fost răi? Satan este personificarea răului suprem? Depinde pe cine întrebi!

 ... Pentru că oricât de buni am fi, cu toţii suntem personajul negativ în povestea cuiva. Chiar şi Iisus Hristos a păţit asta! 

Deci, în condiţiile în care totul este relativ, cum mai ajungem la unitate? Când ne putem exprima doar prin cuvinte şi ele sunt incapabile să redea starea interioară a fiecăruia, cum facem să fim văzuţi aşa cum credem noi că suntem în realitate? Şi, de fapt, putem face asta?

NU! Desigur că nu... pentru că aşa reiese din viaţa de zi cu zi. O realitate în care fiecare, în dreptul său, se consideră neînţeles, izolat şi singur.... deşi cu toţii ne dorim înţelegere şi iubire.

 

De asemenea, mai există un aspect: faptul că ai cunoştinţă despre o problemă, nu înseamnă că o şi înţelegi. De aceea se şi fac miliarde de campanii anti-fumat, anti-viteză, anti-drog, anti-păcănele, anti-furt, anti-buleală: se pleacă de la ideeea că oamenii ar avea un comportament exemplar, dacă ar cunoaşte efectul propriilor fapte. Dar pentru că nu au informaţiile necesare, fac tâmpenii! Aşa că haideţi să informăm poporul, ca să transformăm "lumea" în "oameni". 

Simplu, nu?

Doar că lucrurile nu stau aşa. Pe scurt: degeaba ştii, dacă nu înţelegi rostul a ceea ce ştii.  

Este ca la şcoală: una este să redai, ca papagalul, Teorema lui Pitagora şi alta este să înţelegi cum şi când să o foloseşti. 

Deci... Nu ne-ar ajuta, cu nimic, să ştim ce simt ceilalţi. Fără capacitatea de a-i înţelege, fără empatie, ne-am uita la ei ca la nişte tablouri. Problema este că empatia se naşte din iubire...dar nu aceea erotică, ci o iubire mai profundă, faţă de tot ce este viu. Iubirea pe care vechii greci o numeau agape.

Doar când vom simţi această dragoste, va fi ordine şi vom fi liberi - lipsiţi de constrângerea unor reguli sociale... Însă modelaţi de dragostea pentru cei din jur.

De ce ar mai exista o campanie care să te informeze că nu e frumos să arunci hârtii pe stradă, dacă tu ai conştiinţa faptului că făcând acest lucru, cineva va trebui să muncească în urma ta? De ce să ţi se mai explice că trebuie să saluţi când vii sau pleci, dacă tu respecţi oamenii de lângă tine nu pentru că sunt ceea ce ce sunt... ci pentru ceea ce ar putea fi. De ce să te mai enervezi când cineva îţi spune o glumă pentru a zecea oară, când tu te bucuri de faptul că dintr-o mulţime de persoane, tocmai tu ai fost ales să împărtăşeşti acea stare de bine? Chiar şi pentru a zecea oară.

În aceste condinţii de goliciune şi lipsă de sens din ce în ce mai acută, mă întreb: cum putem simţi bucuria relativ abstractă a Învierii, când nu simţim bucuria concretă a prezenţei celor din jurul nostru? Dacă nu putem înţelege ceea ce vedem şi nu trăim, cum putem înţelege ceea ce nu vedem şi nu trăim?  

Deşi... dacă s-ar face o campanie de informare în acest sens... lucrurile ar sta altfel, cu siguranţă!

Să bem pentru asta!

...şi să ciocnim un ou, c-un pahar de vin în mână! 

Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Fie ca...

 

[Elena Gheorghe feat. Theo Rose - Lumina]

Recenzii "Capra cu trei iezi" - filmul

 Pe 27 martie 2023 a fost Ziua Mondială a Teatrului. La mulţi ani!

...iar eu am sărbătorit această frumoasă zi jucând teatru - c-apoi d-aia se spune că viaţa este o scenă şi toţi suntem actori ei...ca să ne dăm în spectacol!  

Şi când am terminat cu trebuşoara asta, m-am uitat la un film. Dar nu orice film, ci unul românesc: "Capra cu trei iezi" - o ecranizare a poveştii cu acelaşi nume, scrisă de unicul şi inegalabilul, marele scriitor pe care îl cunoaştem cu toţii şi nu mai are nevoie de nici o prezentare în prea multe cuvinte: John Branch! Zis şi Ion Creangă, p-aici-şa, pe la noi. 

Dar înainte de a vorbi despre film, vreau să fac câteva menţiuni: sunt cinefil şi îmi plac cam toate genurile de filme, în funcţie de starea psihică pe care o am - deşi evit cu neobrăzare, aş putea spune, dramele şi şiropoşeniile. I-ajunge zilei necazul de azi şi nu simt nevoia să trăiesc alte nefericiri, fie ele doar închipuite. Iar la linguşeli nu mă pricep şi nu îmi plac. 

Totuşi, ca linie generală, nu mă uit la filmele româneşti. Sunt şi excepţii, e adevărat... însă cât să confirme axioma: filmele româneşti sunt pierdere de vreme. Şi nu spun asta pentru că sunt vreun pui de xenofob... departe de mine astfel de gânduri. Dimpotrivă! Avem actori geniali şi foarte buni; şi cu toate astea, filmele, în ansamblul lor, ies de tot porcul! Ciudat este că cele făcute până-n revoluţie erau acceptabile şi unele dintre ele, chiar drăguţe. Însă din ce a ieşit după '90, nu-mi aduc aminte de ceva care să mă fi entuziasmat, oricâte premii ar fi avut în palmares.

În acest context, ajungem la "Capra cu trei iezi": un film care, măcar m-a făcut curios datorită faptului că cineva a avut curajul să adapteze varianta originală a poveştii; adică cea macabră, cu mult sânge şi capete tăiate... nu cea înflorită şi cenzurată, ca să fie pe placul copiilor din generaţia de hârtie.

Până la urmă, nu ştiu alţii cum sunt - dar eu m-am săturat de dat ochii peste cap şi de apucat rahatul de partea cea mai curată, ca să nu ne traumatizăm sensibilitatea mentală şi să visăm urât noaptea; că poate ne trezim c-am udat patul şi nu e frumos. Aşa că mă enervează lumea de azi, care se scandalizează din orice şi ţipă ca din gură de şarpe în faţa oricărui mizilic - în condiţiile în care înghite pe nerăsuflate tone de comportamente denaturate şi transformă viciile în virtuţi. 

Apropo de asta: chiar ieri citeam o ştire care spunea că un profesor din America a fost forţat să demisioneze după ce le-a arătat elevilor de clasa a şasea statuia lui David, de Michelangelo. O capodoperă renascentistă... care înfăţişează un bărbat nud. Iar părinţii s-au scandalizat, deoarece profesorul prezintă copiilor acte pornografice şi îi şochează iremediabil. 

Totuşi, ce să facem dacă artiştii trecutului nu au fost în stare să sculpteze statui cu chiloţi pe ele? 

Aveau şi ei standardele lor de artă...aşa cum şi noi ne uităm la un tablou ce înfăţişează un vas de wc plin cu hârtie igienică folosită şi îl considerăm capodoperă!

Aia e!

Revenind la film: este... un milimetru mai sus de limita banalului. Nu mi-am făcut mari speranţa nici din trailer, însă nu ştiam cum vor reuşi să transforme povestea cu animale antropomorfizate într-o poveste cu oameni reduşi la instinctele animalice. Au trecut cinci zile de când am văzut filmul şi tot nu am înţeles asta. M-am gândit că poate-s eu mai greu de cap - aşa că am cerut lămuriri în stânga şi-n dreapta, pe la prietenii care l-au văzut. Culmea, nici ei nu au înţeles!

Cum spuneam, actorii îţi fac treaba. Maia Morgenstern joacă magistral; rar am mai văzut pe cineva care să redea atât de bine durerea femeii care îşi pierde copiii. Marius Bodochi, Lupul, este în regulă - iar scena în care mănâncă lacom sarmalele de la pomana copiilor iezi mi-a amintit de o scenă din "Stăpânul Inelelor": cea în care Denethor mănâncă precum psihopaţii, în timp ce Pippin cântă de dor şi jale, iar Faramir se sacrifică pe câmpul de bătălie.

[Pippin's song - Edge of night]

Dincolo de jocul actoricesc, filmul este atât de lent, încât trebuie să depui eforturi majore ca să nu te ia somnul după zece minute. Ştiu că regula de bază în cinematografie este să arăţi, nu să spui... că doar d-aia dispui de format video. De aceea, înţeleg rolul scenelor în care nu se vorbeşte, ci doar asistăm la corvoada pe care o îndură o femeie văduvă care trebuie să întreţină gospodăria de una singură şi mai are de educat şi copii. La un moment dat, însă, devine plictisitor - chiar dacă lipsa luminii, liniştea apăsătoare, culorile terne sau muzica doinită de pe fundal ajută la crearea atmosferei închise şi întunecate, uneori chiar claustrofobe.

Mi-aş fi dorit, totuşi, să se mai umble la personaje. În poveste, fiind vorba de nişte animale, motivaţiile sunt simple: iezii sunt năzdrăvani, pentru că sunt copii; capra are grijă de casă, pentru că este singurul adult de prin preajmă şi nu se inventase încă filosofia schimbării rolurilor sociale; iar lupul mănâncă, pentru că-i este foame. În film, însă, personajele sunt umane. Capra devine o mamă singură, necăjită şi muncită peste poate - bun; iezii sunt copii neastâmpăraţi - că doar copil cuminte şi babă frumoasă nu prea există. Ba, ca să aibă o tentă actuală (care se lipeşte în context ca nuca în perete), fraţii mai mari îl şi bulesc pe ăl' mic! Aş fi zis că "îl necăjesc"...dar totul este "bullying" acum; nu mai folosim alte cuvinte  care să exprime atitudinea aceasta mai răutăcioasă a copiilor.Şi m-a mai enervat faptul că, în film,  "năzdrăvan" a devenit sinonim cu "bulitor". Ceea ce nu e aşa... că doar şi Nică era năzdrăvan, dar nu se lua la harţă cu nimeni!

Lupul, însă, este personajul cel mai trecut cu vederea. Nu mai este un animal rău şi condus de foame, ci om. De ce trebuie să îţi dea fiori apariţia lui, nu ştiu. La un moment dat se sugerează ideea că e singur şi cam obsedat sexual - de aceea tot dă târcoale pe la căsuţa femeii... Însă de ce pândeşte pe la fereastră când mama pleacă după de-ale gurii, de ce se întoarce când ştie că-s copiii singuri, de ce îi omoară pe fraţii cei mari care nu se ascund cum trebuieşi de ce îi hăcuieşte, de ce stropeşte pereţii cu sânge, de ce le pune capetele la pervaz şi de ce pleacă în pădure cu trupurile copiilor pe umeri...nu pricep! Nu se dă de înţeles pe nicăieri că ar fi canibal şi nici criminal în serie. Deci...Habar nu am! Aşa cere scenariul... şi dacă-i musai, cu plăcere!

După ce am bifat şi vizionarea asta, am găsit pe "o reţea de socializare" (FACEBOOK) o discuţie pe marginea filmului. Avusesem o zi mai proastă, aşa că mi-am propus să citesc comentariile postării, ca să mă înveselesc. Şi nu am fost dezamagit... Ştiţi vorba aceea "a tunat şi i-a adunat"? No, ăsta-i Facebook-ul! Un loc cu fel de fel de adunături umane, care mai de care mai colorate. Desigur că am sărit peste linguşelile obligatorii...că şi timpul meu este preţios! Criticile, însă, erau stele pe un cer înnorat... şi după cum puneau problema, mi-am dat seama că sunt scrise de nişte oameni moderni şi cu scaun la cap, aliniaţi la toate politicile care ni se bagă pe sub nas în ultima vreme:

 - cineva se indigna de faptul că filmul e prea tradiţional şi neoriginal. Şi-ar fi dorit o răsturnare de situaţie, un twist... adică la final să constatăm că lupul este nevinovat şi adevăratul criminal este iedul cel mic, pentru că-i un "villain" care avea ataşament nesănătos faţă de maică-sa şi se simţea ameninţat de Lupul îndrăgostit de Capră. Şi de fraţii săi, care furau din iubirea maternă. 

Pe bune? Dacă îţi baţi joc de opera cuiva şi o hăcuieşti cât de mult poţi, ca să o înghesui în limitările standardelor moderne, mai poate purta titlul şi egida autorului? Eu cred că nu! Deşi... aşa au făcut "Cenuşăreasa" modernă,  în care zâna cea bună e un negru travestit, Cenuşăreasa e croitoreasă neîmplinită şi fără succes la public, iar Prinţul este un bărbat efeminat care nu vrea să se căsătorească, pentru a nu-şi încadra iubirea în convenţiile sociale tradiţionale.

- altcineva se plângea de atitudinea nepotrivită a mamei, care tot certa şi jignea săracii copii. Ba îi mai şi ameninţa cu fel de fel de chinuri! Iar asta nu se face...ce exemplu dăm copiilor? HUUUOOOO!!!! Nu aşa se comportă o mamă!  E clar, filmul are un vibe vechi şi nu e bun, mai ales că în vorbire se folosesc expresii care nu mai sunt la modă! Adică arhaisme de neînţeles - care nici măcar nu se pot traduce în romgleză.

- altcineva, mai sensibil, se declară total indignat: cum să te uiţi la un film în care sunt măcelăriţi nişte copii? 

Răspuns: Iete aşa! Nu este primul film în care mor copii... Într-un episod din "Urzeala Tronurilor" o fetiţă este arsă pe rug, de exemplu. Iar scena este foarte descriptivă... dar nu s-a oripilat nimeni! Ba, din contră! 

În plus, poveştile sunt îngrozitoare prin natura lor: mica sirenă moare, nu trăieşte fericită alături de prinţ; surorile Cenuşăresei îşi taie ba deştul de la picior, ba călcâiul, ca să poată încălţa condurul de sticlă şi să devină prinţese. Prinţul lui Rapunzel cade din turn şi îşi scoate ochii în nişte mărăcini, rămânând orb. Scufiţa Albă moare îngheţată pe câmp, pentru că nu a ascultat-o pe maică-sa când i-a spus să nu se îndepărteze de casă când viscolea afară. Scufiţa Verde moare înecată tot pe motiv de neascultare. Scufiţa Roşie e hăpăită de lup, pentru că se abate din drumul către căsuţa bunicuţei. Mai vreţi? Că sunt poveşti şi mai grozave de atât! Sau trecem la "Legendele Olimpului", lectura obligatorie pentru copii? Hai măi, că Herakles moare frumos! În principiu, ars de viu şi în chinuri, după ce primeşte cadou de la nevastă-sa o cămaşă înmuiată în sângele otrăvit al lui centaurului Nessus. Promoteu, cel care a adus oamenilor focul, este înlănţuit de o stâncă şi vizitat zilnic de un vultur care îi ciugule ficatul. Superb!

Una peste alta, frumuseţea este în ochii privitorului - de aceea, părerile vor fi diverse, întotdeauna. Aşa că: cine vrea să se uite la film, să o facă. Cine nu, nu. E simplu. 

Oricum, este greu să lucrezi într-un domeniu în care munca îţi este supusă, constant, judecăţii publice. Şi de aceea, cel mai bine este să spui ce ai de spus şi să faci ce ai de făcut, fără a mai pleca urechea la ce spune lumea... pentru că arta se naşte din realitatea subiectivă şi are un caracter personal; aşadar, scopul ei final nu este faima, ci doar eliberarea ei în realitatea obiectivă. Atât şi nimic mai mult.  

Cu aceste gânduri, propun să încheiem apoteotic...închinând un pahar de vin în cinstea zilei de azi, că e mare sărbătoare!  :)

[Elena Gheorghe - Pirifana]   

Totu-i bine şi frumos

Nu ştiu alţii cum sunt, dar în dimineaţa asta, eu m-am trezit cu o ditamai  migrenă!

Ceea ce nu-i chiar aşa de mare bai...c-apoi cum poţi să ştii că eşti viu, dacă nu te doare nimic? Şi oricum, ziua mi s-a îmbunătăţit rapid - când printre ceaiul matinal şi citirea presei libere de pe internet, am reuşit să descopăr o ştire care mi-a înveselit toate orele următoare şi mi-a luat durerea cu mâna! Apoi mi-am dat seama că nu e panică, man! Viitorul sună bine, orice ar aduce el....

...pentru că, acum ceva timp, Disney şi-a interzis propriile animaţii clasice, precum "Dumbo", "Pisicile aristocrate" şi "Peter Pan". De ce?  Cum...de ce? Mai aveţi obraz să întrebaţi???  Din cauza rasismului, NORMAL!!!! Pisicile bogătaşe batjocoresc asiaticii, Dumbo e segregaţionist şi Peter Pan râde de amerindieni. 

Reacţia oricărui om normal şi neafectat de standardele moderne uşor...cum să zic, ca să nu jignesc pe nimeni? Idioate...ce să ne mai dăm după deget? Deci: orice om cu capul pe umeri se revoltă - c-apoi viaţa se ia în piept şi se trăieşte. E nedreaptă şi urâtă şi grea, de cele mai multe ori... dar aia e! Te-apuci acum să arunci pe jos puf de gâscă la fiecare pas, ca să calci pe moale şi să ai călcâie fine? 

Nu zice nimeni să nu ne protejăm mentalul propriu şi al celor din jur de toate prostiile, dar nu e bine nici să exagerăm! Că dacă trece majoratul şi intri în depresie când ţi-ai rupt o unghie, o dăm pe alte patologii.

În plus, copiii nu văd lumea cum o văd adulţii, ci mult mai simplu şi mai curat. Iar dacă simţim nevoia să înlăturăm nişte poveşti pentru că ne educă prost copiii, nu pot să mă întreb de ce copiii ne sunt educaţi de desenele animate şi nu de părinţi.  

Dar nu vreau să despic firul în cinşpe; mai bine să facem un mic exerciţiu de imaginaţie şi să privim lumea prin filtrul standardelor moderne. Caz în care... Aplauze!! Să se înlăture, să se interzică, să se distrugă, să se înfiereze, să se limiteze, să se amendeze - că tot e libertate! 

În epoca Flower Power, când toţi suntem fraţi cu oricine şi sancţionăm prompt orice mucegai comportamental, nu trebuie, oare, să ieşim din peştera ignoranţei? Haideţi să facem pace în lume şi pace pe Pământ! Iar dacă tot ne răscumpărăm greşelile istoriei, abia aştept să-l văd pe Regele Charles al III- lea luând la pupat picioarele indienilor, pentru toate jafurile comise de britanici în India. Sau pe Joe Biden  cum îşi toarnă cenuşă-n cap prin rezervaţiile amerindiene, ca să răscumpere masacrele trecutului. Francezii catolici nu i-au căsăpit pe hughenoţi într-o noapte de Sfântul Bartolemeu, acum vreo 450 de ani? Macron de ce nu s-apucă de îngenuncheat şi pupat picioruşele protestanţilor francezi?

Păi nu?? Parcă aşa se făcea într-o vreme... 

Da', mă rog! E bine şi cu desenele! Trebuie să începem de undeva să construim acel viitor luminos...Şi pornim cu generaţia tânără. Mlădiţa se îndoaie când e tânără şi e flexibilă, nu când e bătrână şi se rupe! 

Deci de ce să le arătăm copiilor tarele sociale cele mai strigătoare la cer? Susţin şi aprob interzicerile astea, care ne vor curăţa mentalul de orice influenţe mefistofelice. 

Şi mă întreb: de ce doar aceste poveşti sunt interzise, când domeniul animaţiilor este atât de ofertant?

Cu "Albă ca Zăpade şi cei şapte pitici" cum rămâne? Putem, oare, să le povestim copiilor despre meschinăria unei regine care ordonă moartea fiicei sale vitrege, doar pentru că este invidioasă pe frumuseţea ei? Este normal ca o tânără să locuiască alături de şapte bărbaţi necunoscuţi, cărora să le fie slugă, doar pentru a primi un acoperiş deasupra capului? Putem permite îndoctrinarea fetiţelor cu ideea că frumuseţea fizică este tot ceea ce contează în viaţă şi doar aceasta este responsabilă pentru fericirea ulterioară? Putem accepta ideea că Prinţul se îndrăgosteşte de o tânără moartă (în aparenţă), ceea ce mă duce cu gândul la necrofilie? Sau preferăm pedofilia, din moment ce, conform cercetătorilor, Albă ca Zăpada este o minoră de 14 ani, iar Prinţul care o cere în căsătorie are în jur de 30 de ani? Cum să povesteşti copiilor aşa ceva? Ştiu că dragostea nu se votează şi nici nu are gen, număr sau caz...dar totuşi! O linie trebuie trasă undeva! Deşi....

Din "Mica sirenă", o altă animaţie clasică apărută sub umbrela Disney, aflăm despre o mică sirenă care se îndrăgosteşte de un prinţ om. Aşa că îşi vinde vocea, ca să-i schimbe o vrăjitoare coada în picioare. Şi stop! Oare este bine să educăm copiii în spiritul stereotipiilor specifice Evului Mediu? În era informaţiei şi a adevărului, mai putem vorbi despre vrăji şi descântece? Exclus aşa ceva!!! Ca de altfel şi ideea ca o femeie să renunţe la viaţa sa pentru a se dărui unui bărbat necunoscut! De ce? Pentru că e bogat? Adică femeia este un obiect fără minte, care se lasă cumpărat de ăl' cu buzunarul mai doldora??

Şi nici nu vreau să mai menţionez lipsa totală de reprezentare echitabilă a acestei monstruoase poveşti. De ce toate sirenele şi toţi sirenii au culoarea albă? Oare nu există şi sirene mulatre? Sau amerindiene? Sau asiatice? Şi mai ales, de ce sirena se îndrăgosteşte de un prinţ şi nu de o prinţesă? Oribil! Noroc că în curând va aparea în cinema o nouă adaptare a poveştii, care să fie în concordanţă cu realitatea modernă!

"Shrek" este o altă insultă la adresa bunului simţ. Personajul Măgarul cam are ADHD...şi cum poţi să îţi baţi joc de persoanele care suferă de această afecţiune? Belle din "Frumoasa şi Bestia" suferă de sindromul Stockholm. E complet abominabil să le spui fetelor că marea iubire o vor descoperi în persoana care le va lipsi de libertate şi le va abuza psihic! Oare sunt în regulă aceste traume? Păi copilul lor interior ce mai are de zis? Nu va trebui vindecat? Pur şi simplu oribil!

"Bambi" afectează orice suflet de copil, prin scena care îi expune morţii unuia dintre părinţi. Se taie! Jos cu urâţenia asta!  

"Familia Flintstone" ne prezintă inferiorizarea femeii. Adică de ce ea să trebăluiască prin casă cu aspiratorul, iar bărbatul să aibă o viaţă profesională înfloritoare? "Tom şi Jerry" sunt culmea violenţei...în afară de cafteală, ce mai vezi pe acolo? "Hercules" vorbeşte despre Hades şi infern; cum să terifiezi copiii cu asemea fantasmagorii? "Cartea Junglei" este o adaptare segregaţionistă! Să se interzică! "Zootopia" a câştigat Oscarul de animaţie prin 2016...şi îşi bate joc de funcţionarii publici şi de leneşi! Cu ce sunt ei de vină că Dumneze...adică EVOLUŢIA i-a făcut aşa? Poliţia animalelor ce aşteaptă? De ce nu se autosesizează? "Coco" a luat Oscar de animaţie în 2017...şi acţiunea se petrece mai mult prin Lumea Morţilor! Cum aşa ceva? Încă mai credem asemenea minciuni? Să se interzică!

În "Moana", este o secvenţă în care tânăra Moana vede o scoică în ocean şi aleargă să o ia...iar oceanul se dă la o parte şi îi permite să facă asta fără să o înece. Ce se întâmplă cu un copil care vede aceste desene? Oare nu se va apuca să facă acelaşi lucru, încredinţat fiind că Spiritul Oceanului îl va proteja? Fac aritmie numai când mă gândesc ce se poate întâmpla!

Dacă vreun puradel/puradea se uită la "Motanul încălţat", nu rămâne traumatizat/ă când pisica îi este călcată de maşină şi vede că nu mai învie? I s-a dus doar o viaţă...mai are încă opt! C-aşa a văzut la desene...

"Cenuşăreasa" cenuşăreşte ca o servitoare, în propria casă. Şi apoi devine prinţesă pentru că e frumoasă. Nu pentru că e deşteaptă sau abilă într-ale războiului; sau expertă în kung-fu ori director general la o multinaţională... ci pentru că o zână îi dă o rochie deosebită. Adică...diferenţa dintre eşec şi succes este dată de o haină frumoasă? Cum rămâne cu sufletul? RUŞINE SĂ VĂ FIE!!!

"Sunt un mic ticălos" empatizează cu ticăloşii şi răufăcătorii. Prin folosirea minionilor mulţi, galbeni şi mici, insultă cu neobrăzare poporul chinez. Ca să nu mai spun că romanţează şi aprobă sclavagismul! Merită copiii noştri să ia contact cu asemenea mizerii? Să se interzică total şi fără drept de apel! 

"Cum să îţi dresezi dragonul" este o reclamă pentru buleală. Bullying din ăla...cum zic englezii? Oare personajul principal nu fuge în pădure să îşi caute cel mai periculos dragon, pentru că era bătaia de joc a întregului sat? Ce s-ar întâmpla dacă un copilaş de care se râde la grădiniţă vede această animaţie şi fuge să dreseze un urs? Sau se crede Mowgli şi pleacă să danseze cu lupii? Sau îşi leagă de gât o fustă de-a mamei şi se aruncă de pe casă, pentru a zbura precum Superman? Trebuie să încetăm cu minciuna! 

Pe scurt, că mă lungesc mai mult decât este cazul: pentru o lume mai bună, propun să se interzică tot şi toate! Fără filme, că ne bagă numai prostii în cap! Fără cărţi, că ne obosesc ochii şi putem orbi! Fără muzică...câţi tineri nu au murit călcaţi de tren, pentru că traversau liniile de cale ferată fără să se asigure şi cu căştile pe urechi? Fără reţele sociale, care răspândesc o imagine neadevărată a corpului uman şi stau la baza a milioane de depresii! Ce să facem dacă nu toate femeile sunt scobitori cu pieptul mare şi nu toti bărbaţii sunt milionari încă din adolescenţă? 

Să nu se mai dea voie femeilor să predea! Câţi adolescenţi nu s-au îndrăgostit de profesoarele lor şi apoi s-au sinucis, când au fost refuzaţi? Şi să nu se mai permită nici bărbaţilor să fie profesori, pentru că şi ei şi-au abuzat elevii! De fapt, să se interzică şcoala de tot, că şi aşa scoate tâmpiţi!

Fără telefoane şi fără maşini... c-apoi degeaba îţi protejezi copilul de ororile istoriei şi îl înveţi să trăiască sănătos, dacă îl calcă maşina când traversează strada. Şi, de fapt, să interzicem sarcinile total...că numai zilele trecute ce s-a petrecut un accident în urma căruia o graviduţă care traversa strada aiurea a fost lovită de maşină şi a pierdut copilul. Chiar nu vă gândiţi la traumele pe care le indură femeia aceea? N-aveţi pic de milă? Câinilor! Să se interzică gravidia! Şi orice altceva...pentru că toate ne omoară, ne traumatizează şi ne scad calitatea vieţii.

Haideţi să tăiem răul din rădăcină! Io nu mai apuc minunata lume nouă...că nu prea mai am sanse să construiesc ceva bun de acum înainte, mai ales că bate senectutea la uşă. Dar pentru copiii aceştia care vin din urmă...oare nu merită să ne agităm puţin? Măcar pe ei să-i ferim de toate răutăţile lumii... şi să-i educăm să trăiască în nişte globuri de sticlă, din care să admire viaţa aşa cum admiră un copil sărac vitrina unei cofetării. 

Şi-apoi, când se vor confrunta cu moartea celor din jur, să îi învăţăm să-şi ferească privirea. Ceea ce nu vezi, nu există. D-aia e struţul deştept şi-şi bagă capul în nisip când apare nasolul la orizont! Dacă nu mai vede pericolul, ce îl mai poate răni? 

De fapt, ne naştem şi noi cu acest instict. Oare nu închidem ochii, când vedem ceva ce nu ne place sau ne sperie? BA DA!!!! Şi apoi ne manipulează nemernicii ăştia cu desenele lor şi ne bagă idei în cap, ca să nu fim fericiţi şi să ne pierdem magia sufletului! 

HUUUUOOOOO! SUS CENZURA!!!

Cunoaşterea face rău la om! Decât deştept şi nefericit, mai bine nedeştept şi fericit!

Şi-acum să încheiem apoteotic, cu ciocnirea unui pahar de ceva...c-apoi scrie şi la Carte: Vinul veseleşte inima omului şi berea o întăreşte!

Mâncare bună....beuturică...şi-o muzică faină! Că intrăm în luna dragostei şi trebuie să iubim mult! Deci... Să fie pupăceală!

[Elena Gheorghe - Mari vreari]