Limba noastră, cea comoară

Mai este o jumătate de oră şi se face mâine...însă tocmai acum am aflat şi eu, în al doişpelea ceas proverbial, că astăzi, (încă) 31 august, este Ziua Limbii Române. Aşadar şi prin urmare,  "La mulţi ani, limba română! Să ne trăieşti curată, frumoasă şi devreme acasă"! 

Înţeleg că ar fi trebuit să fie organizate evenimente culturale pe întreg cuprinsul ţării, ca să se marcheze acest fericit eveniment. Nu am auzit nimic despre asta, de ce să vă mint? Şi chiar am fost plecat pe ici, pe colo... adică nu am stat în casă şi judec lumea din spatele uşilor închise. 

Dimpotrivă! Chiar mi-am scos nasu-n lume şi nu am zărit, pe nicăieri, evenimente dedicate limbii române. Internetul a fost tăcut ca peştele... aşa că de unde era să aflu?

Tot umblând, la un moment dat, mi s-a făcut şi foame - şi dacă aş fi ştiut ce sărbătorim azi, poate mergeam să mănânc la "Mămăliguţă" vreo poală-n brâu, o sarma, un bulet de caşcaval sau niscavai papanaşi şi papafini. Mâncăruri d-ale noastre, adică.

Poate, chiar, mă îmbrăcam cu o ie, ca să arăt şi eu că-mi preţuiesc valorile neamului. Dar dacă nu am ştiut... aia e! Şi ca un nemernic ce sunt, mi-am tras un tricou pe mine şi am plecat să îmbuc o pizza californiană! Dar... Stai, că berea de după a fost românească, iar domniţa ospătar... ce să vezi? Tot româncă a fost!!! Uraaaa!!!! Hai că m-am achitat de tradiţie şi am făcut şi eu ceva românesc azi! Pfiu...mi-a trecut glonţul pe la ureche - dar m-a salvat bericiuşca noastră, cea de toate zilele! 

Avea dreptate ăla care a zis că băutura-i temelie...pentru iubire de popor, desigur!

Iar acum, îmi scot pârleala şi mai bine, pentru că voi scrie despre limba noastră, cea comoară. Limba română - "un şirag de piatră rară, pe moşie revărsată". 

Buuunnn. Îi dăm drumul? Hai să-ncepem, că-s orele înaintate şi mă ia Moş Ene de urechi!

No... deci ce serbăm azi? Ziua Limbii Române sau pomana ei? 

Nu de alta, dar e atât de ciopârţită şi maltratată, încât uneori, din ce în ce mai des, mă şi mir că mai există ţara asta - care este definită prin "unitate de limbă şi de neam". Care unitate, care neam, care limbă... când am probleme cu citirea mesajelor de pe reţelele de socializare - pentru că acolo este principalul canal de tortură sistematizată a limbii noastre. 

Serios, chiar mă iau cu mâinile de cap! 

Ce-i drept, am început să mai trec cu vederea dezacordurile şi pluralul pus aiurea, mai ales că, dacă te grăbeşti şi nu observi inteligenţa artificială care te "corectează" din când în când, rişti să trimiţi mesaje cel puţin amuzante! Spre exemplu, la mine s-a creat tentinţa de a trimite câte-un mesaj de "Buba dimineaţa"! Eu scriu "bună dimineaţa", ca omul normal; însă,  după ce trimit, apare "buba"! No! Apoi să te ţii grabă, să editez, să modific, să corectez...ca să nu pic de porc! Desigur, asta în cazul în care observ; că dacă nu, "buba" rămâne şi aia e! 

De aceea, iau în calcul greşelile cauzate de grabă. 

Însă nu mă pot obişnui cu romgleza şi când dau de asemnea mesaje, primul instinct este să comentez ironic: "vezi că te-ai murdărit de engleză pe la gură"!

Culmea e că înţeleg şi motivele folosirii acestei struţo-cămile.

Ţinând cont că a doua natură a omului este obişnuinţa, dacă lucrezi la o companie străină, tendinţa este să se folosească multe cuvinte din engleză. Şi fără să îţi dai seama, începi să spui şi tu "am un meeting", "mă duc la briefing", "mă duc să iau un brunch" sau altele asemenea. 

Pe de altă parte, realitatea e că trăim într-o lume englezificată. Iar dacă mai petrecem şi o claie de ore pe internet, riscăm să ne obişnuim atât de mult cu engleza, încât nu ne mai vin în minte cuvinte româneşti, atunci când vrem să vorbim. Şi uite aşa ajungem în situaţii "random", când ne simţim "cringe" şi "anyways, in the end" nu contează. "I need your help, pentru că am ca şi goal..."

Ceea ce e bine că există un goal. Întrebarea e: "Tu, ca persoană inteligentă, care îţi fixezi ca goal să read 50 de cărţi... pricepi ceva din ce citeşti"? Întreb şi eu... că dacă nu îţi vine în cap să spui "scop" sau nu cunoşti pronumele personale ale limbii române, cam ce ai putea înţelege din cele 50  de cărţi?

Aaaa...dacă-s cărţi de colorat, e perfect! Dar tot am o curiozitate: "Cum se poate citi o carte de colorat"?

Răspuns: "Din scoarţă în scoarţă"!

 

Mda...situaţia e nasoală. Cu toate astea, sunt multe voci care spun că romglezificarea naţiunii este doar o etapă din procesul natural de evoluţie lingvistică. Până la urmă, acum o sută de ani, cei culţi în cap  o mai rupeau şi pe franceză, ca să pară mai de sânge albastru. Iete că acum nu mai e franceza la putere, ci engleza... Deci ce-i rău în asta?

Păi este. Pentru că, în timp, neputinţa de a formula o frază de la cap la coadă în limba română, limitează puterea de exprimare şi nuanţarea unor trăiri. Limitează viaţa, până la urmă... şi vom ajunge să fim ca niste turişti străini în propria ţară: vom vrea să comunicăm şi nu vom şti cum, pentru că nu ne vin în minte cuvintele necesare. Şi în loc să spunem "mă simt bine", o dăm pe-o bâlbâială din aia fără sens, gen " mă simt şai laică daimănz in dă scai" - cum a spus nea' ispita masculină din "Insula iubirii" . 

E amuzant, da! Ha-ha-ha, hi-hi-hi, ce-am mai râs! Apoi vedem că situaţia asta este generalizată şi începem să plângem. Pentru că nu e vorba de aderarea la naţionalism, tradiţionalism sau mai ştiu eu ce mişcare ideologică (condamnabilă, desigur), ce susţine folosirea limbii române în vorbirea curentă. Ci e doar despre  incapacitatea omului de a se face înţeles şi despre o sărăcire mentală,  care se accentuează constant şi fără echivoc. 

Iar dacă viaţa ne va duce în nişte situaţii în care va trebui să ne motivăm alegerile sau să ne susţinem ideile, va fi vai şi amar de noi! Vom vorbi până o să ne doară toate mâinile - iar pe gură vor ieşi doar jumătăţi de cuvinte : "ăăăă"..."îîî"..."vreau să spun că you know...a.k.a....like...share şi subscribe, scroll, scroll". 

În această situaţie, ce se va alege de noi? Care este soarta unui om care nu ştie să citească? Dar a unui om care nu ştie să scrie? Dar a unuia care nu ştie să vorbească decât prin emoticoane, interjecţii şi cuvinte de umplutură, fără nici un substrat? 

Nu ştiu, dar viitorul nu mai sună deloc bine.

Apoi am altă întrebare: ce putem face, ca să oprim acest carusel al idioţeniei?

În principiu, tot ce trebuie este să citim. Să aflăm cuvinte noi şi să le folosim! 

Eu, de exemplu, citesc mult... iar dacă stau să adun, numai ceasul îl citesc peste o oră pe zi - la cât de des îl verific. Nu am înţeles, încă, dacă cifrele sunt în engleză sau în română, dar nu mă las - şi când va fi momentul potrivit, negreşit că voi primi şi răspunsul acestei nedumeriri. C-apoi...de! În mărinimia lui infinită, Universul răspunde - dacă nu e ocupat cu altceva.

Una peste alta, să citim! Dar nu ca goal, la pontaj sau pentru lauda socială...ci pentru curăţirea sufletului şi îmbogăţirea minţii. Personal, d-aia şi prefer genurile fantasy şi s.f.:  simt o mare nevoie de a evada din lumea în care trăiesc şi o fac prin poveşti. Ale altora, ale mele...nu ne mai uităm, acum, la detalii!

În rest, treaba ficăruia.

Problema e că dragostea de cunoaştere nu se obţine din campanii, cu sloganuri sau îndemnuri, cu bâta sau prin forţare, ci trebuie să vină din suflet. Iar sufletul este modelat mai ales de către familie, în timpul celor şapte ani de acasă.

Să aşezăm o nouă temelie în viaţă şi să bem pentru asta! 

Fetiţele... dans şi bairam, că-i zi de mare sărbătoare!!!!

 

[Andreea Haisan - Bate toba, bate bine]

Coldplay şi manele

Ce mai faceţi, ce mai ziceţi? Şi mai ales: aţi fost la concertul Coldplay?

Eu nu am fost, că am avut lucruri mai importante de făcut. Însă am auzit că a fost fenomenal! Şi cu scandal - ca evenimentul să aibă şi oleacă de iz mioritic. De! Aşa e tradiţia la noi: petrecerile fără tărăboi sunt ca mâncarea fără sare şi nunta fără lăutari.  

Probabil ştiţi, că nu aveaţi unde să vă ascundeţi de manelele de la concertul Coldplay şi de Babasha zilele astea. Dar o să reiau întâmplarea, aşa cum am trăit-o eu:

Fix de Înălţarea Domnului, adică joi, cum stăteam eu fain-frumos la o odihnă mică, deodată, începe să-mi beculească telefonul şi să-mi ţârâie înnebunit; am sărit în sus de şapte metri, ce să mă mai zic? "CE, CUM??? URŞII, BĂĂĂĂ!!!! NE-ATACĂ RUŞII! TURCII, TĂTARII!!! VINE PUTIN!!! SĂRIŢIII!!! CARE CU FURCI, CARE CU TOPOARE!!! OTRĂVIŢI FÂNTÂNILE, ARDEŢI HAMBARELE!! DĂ-I!! TRAGE-I!!! HUOOOOOOOOOOO!!!! CINE NU SARE, NU VREA SCHIMBARE!!! HUOOOO"!!!!!!

Iar eu săream. Îmi bubuia inima în piept ca salvele trase de tunuri şi abia respiram din cauza adrenalinei, dar eram gata de fugă - pe principiul "erou n-am fost, erou nu-s, încă". 

Când am văzut că-i linişte peste tot şi mă purtam ca apucatul de streche, m-am mai liniştit. Şi abia apoi m-am uitat la telefon, care bângănea în continuare, cu toate luminile pornite de la atâtea alerte de ştiri venite deodată. Deschid o notificare şi citesc: "MANELE LA COLDPLAY! PUBLICUL HUIDUIE, MULŢI OAMENI AU PLECAT DE LA CONCERT"! 

Am început să râd. Ghinion, ce să zic? Şi apoi m-am culcat la loc.

În cursul zilei, însă, am tot auzit de manele, de Coldplay şi de unu' Babasha. Nu aveam habar cine e, dar na! Se întâmplă....

Până seara, asta a fost unica ştire de pe oriunde. Aşa că m-am documentat şi eu, să nu rămân cel mai prost din curtea şcolii... şi iată ce am înţeles:

Conform stirileprotv.ro, turneul Coldplay "este dedicat toleranţei şi comunităţilor marginalizate şi ideii de ecologie care ajută planeta" -  iar cântarea care s-a întâmplat la Bucureşti este parte a turneului mai sus-numit. 

Prin urmare, vine Coldplay şi se întreabă: care-s ăia mai marginalizaţi prin România? Mexicanii? Nope, că ei au ce au cu America. Chinezii? Nu...că ăia s-au marginalizat cu japonezii. Negrii?? Nuuuu... că şi ei tot prin America se marginalizează. Aici, la români, ţiganii au tras lozul câştigător. 

Aşa că, în spiritul toleranţei, au invitat special un ţigan. Care a cântat o manea, c-apoi, na! Ce să cânte? Muzică simfonică? 

No, iar pe acest cantautor îl cheamă Babasha şi este foarte vestit pe Youtube, pentru că are milioane de vizualizări. De fapt, de aceea a şi fost ales - şi această strategie aş aplica-o şi eu, dacă aş fi cântăreţ şi m-aş duce aiurea-n tramvai, să le fac o cântare surpriză celor de acolo. Deci aş intra pe Youtube şi m-aş întreba: "Care-i mai şmecher şi mai discriminat? P-ăla îl iau"! 

Iar la noi a picat norocul pe Babasha... ceea ce a fost bine. Dacă venea Coldplay în România pe vremea când în trending era Floricica Dansatoarea, o puneam de-un bairam şi mai mişto!!

Revenind la concertul de miercuri seară: 

Fanii şi-au luat bilete; dar invitatul special a fost surpriză totală pentru toţi... şi când pe scenă a apărut Babasha ăsta, mulţi au huiduit, iar unii au şi plecat.

Ceea ce, e corect, pe undeva. Dacă merg la concert rock, m-aştept să ascult rock... iar dacă vreau să aud Adrian Copilu' Minune, merg acolo unde cântă Adrian Copilu' Minune. E logic asta! Că nici mie nu mi-ar plăcea să-mi cumpăr o ciocolată şi când o deschid, să văd că înăuntru sunt biscuiţi. Deşi....în vremurile astea noi, mai ştii? Până la urmă şi ciocolata are drepturile ei, iar dacă ea se identifică cu un pachet de biscuiţi... tac mâlc, mă fac mic şi mă duc acasă - ca să nu fiu acuzat de discriminare. 

 

Desigur că eu, personal, dacă pot respecta drepturile unei ciocolate, nici la concert nu aş fi huiduit. Mi se pare de prost gust să fac aşa ceva şi chiar este o lipsă crasă de respect pentru omul din faţa mea. Dar na...e mai greu cu educaţia la noi. Oricum, lucrurile sunt simple: îmi place, stau; nu îmi place? Plec în linişte şi aia e. 

Doar că nu toată lumea vede viaţa aşa cum o văd eu şi pentru că fiecare face cum îl taie capul... a ieşit ce a ieşit.

Partea ciudată, însă, abia acum vine: în a doua zi de concert, aceeaşi trupă Coldplay a avut ca invitat special pe acelaşi manelist Babasha. Numai că de data aceasta, publicul a fost în delir de bucurie... deci, de ce s-a întâmplat asta? E drept că solistul Coldplay a pregătit altfel momentul şi le-a zis oamenilor: vedeţi că acum urmează să vină un manelist. Dacă ştiţi că nu vă place...vă invit, politicos, să daţi o fugă şi să beţi ceva. Sau mergeţi la baie şi faceţi un pipilică, vă faceţi selfie cu Arena Naţională... treaba voastră. Dar nu mai huiduiţi, că e urât.

Şi surpriză: nu numai că nu a plecat nimeni, dar maneaua a fost şi extraordinar de apreciată. 

De ce?

Oare...în prima seară au venit numai rockeri la concert, care intrau în roşu când aud manele - iar în a doua seară au venit numai manelişti, care au îndurat chinul rock-ului, pentru a aprecia momentul lui Babasha? Sau oamenii sunt doar ipocriţi şi aşteaptă să li se spună ce reacţie să aibă când se întâmplă ceva? Întreb şi eu, pentru că nu înţeleg treaba aia cu "pregătirea publicului".

Adică: eu nu mănânc roşii. Dacă un cutărică îmi pune în faţă o roşie, refuz politicos; sau îi dau cu huo şi îl înjur din toţi bojocii, conform modelului de comportament stabilit la concert. Dar dacă acelaşi "cutărică" îmi spune că peste câteva minute voi fi servit cu o roşie care are multe vitamine şi face bine la om, eu o voi mânca cu toată plăcerea? 

Răspuns: NI-CIO-DA-TĂ!!! Nu mă ating de roşii nici măcar dacă viaţa mi-ar depinde de ele - deci ce pregătire prealabilă să-mi mai faci, ca să le accept? Hai, că-s curios!

În concluzie: românilor le plac manelele? 

După experienţa Coldplay, cred că da: în general, le plac... mai ales dacă li se spune că trebuie să le placă. Dacă nu, tot le plac... dar în privat, ca să nu ştie nimeni.

De ce? Simplu: la noi, maneaua nu este doar un gen muzical - ci şi o clasă socială de cea mai joasă speţă, un fel de paria. Dacă vrei să porcăi pe cineva, zici că-i manelist şi l-ai umplut de toate "calităţile" rele. Iar dacă-i mai spui că e şi şofer de BMW... de-i blestemai tot neamul şi tot nu se simţea aşa de jignit.

Până la urmă, care-i treaba cu manelele astea?

Desigur că sunt cântate după ureche şi nu implică, de obicei, nici un studiu muzical serios. Ca şi lăutăria, de altfel. Desigur că te umplu de bani şi desigur că promovează o lume a aparenţelor, plină de briz-brizuri, spoială ostentativă şi şmecherie - ca şi rap-ul american, de altfel. Şi desigur că o manea va copia orice şi pe oricine - aşa cum se face de către oricine, peste tot în lume, în toate domeniile artistice: de la filme şi fotografie, până la orice scheunat care-i socotit a fi muzică.  

Desigur că se ascultă peste tot şi trending-ul de pe Youtube e plin de manele... Dar, totuşi, de ce maneaua nu e plăcută?

Habar n-am, că nu mi-a răspuns nimeni la o asemenea întrebare ofensatoare - d-apoi câteva zeci de persoane, ca să pot face un sondaj. Însă, ştiu părerea mea: 

Mie nu îmi plac manelele, deşi unele dintre ele îmi plac.

Să o iau pe rând: nu mă deranjează dacă cel care cântă este ţigan cu conservator sau neţigan fără studii. Nu mă interesează cât sunt de în vogă şi nici cât de trendy te fac - pentru că manelele tot nu îmi plac.

Mă enervează  mesajul pe care îl lansează şi lumea pe care o creionează: "sunt şmecher şi am valoare, am maşina cea mai tare şi gagica cea mai mare, duşmanii mor, eu adun banii cu sacul şi duşmanii cu colacul"... prostii din astea, care nu fac parte din viaţa mea. Pentru adolescenţii de maxim cinş'pe ani o suna bine, mai ales că viaţa lor se rezumă la tot ce e cool şi beton. Dar pe mine mă lasă rece. Ce să fac, dacă nu mă regăsesc deloc în asemenea tablou? La fel cum nu apreciez nici hip-hopăreala, pentru că nu mă reprezintă viaţa de noapte, golăneala, înjurăturile, hoţia, drogurile, băutura sau frecuşurile cu poliţia.

Cu toate acestea, unele manele sunt plăceri vinovate - în special datorită ritmului. Ţinând cont că la origine, maneaua este inspirată de muzica orientală sau grecească, dacă versificaţia nu mă zgârie la ureche şi vocea lălăitorului e cât de cât bună, unele manele îmi gâdilă plăcut urechea şi nu mă apucă damblaua când le aud.  

De fapt, ca linie generală, pe mine nu mă apucă damblaua când dau peste ceva ce nu îmi place. Nu strig, nu urlu, nu-mi pică pielea pe ochi... ci plec. Frumos, elegant, cât de cât. Sau îndur cât pot, dacă nu am altă soluţie - apoi, în cele din urmă, tot plec.

Să bem pentru asta! 

Şi-un cântec vesel să ascultăm. Un cântec de protest, pentru că mi se pare foarte dizgraţios ce s-a întâmplat la concert şi-l apreciez foarte mult pe Chris Martin, solistul Coldplay... deoarece a ştiut să gestioneze huiduiala şi a trecut cu eleganţă peste neobrăzarea publicului cult în cap, de altfel.

Deci: să fie veselie... cu muzică de la Bollywood, că şi ăştia sunt şi un fel de ţigani marginalizaţi şi copiatori! 

Iete-aşa, na!

[Dhoom - Shikdum]

Cărţile şi educaţia

"- Ştie cineva dacă Şcoala (ca entitate supremă într-ale educaţiei) mai scoate tâmpiţi? (vorba unui mare clasic în viaţă)... 

- Nu!

- Nu...ce? Nu mai scoate tâmpiţi sau nu se ştie dacă mai scoate tâmpiţi"?

No, până la urmă, nu contează! La un moment dat, fuse o zi de mare sărbătoare. Aşadar:

La mulţi ani, Ziua Educaţiei! Să fim educaţi, frumoşi şi la pungă groşi! Să ne fie casa - casă, să ne fie masa - masă, bucurii şi sănătate, la mulţi ani plini cu de toate (încântările)!

...şi da, ştiu că Ziua Internaţională a Educaţiei a fost pe 5 octombrie. Dar eu cred că educaţia ar trebui sărbătorită în fiecare zi, mai ales printr-un comportament care să dovedească faptul că o avem. C-apoi... dacă rămâne doar la nivel de cunoştinţe nepuse în practică, educaţia se transformă într-un izvor cu apă pură şi cristalină, care este desenat pe un perete.  

Întrebarea principală este: CE ESTE EDUCAŢIA?

Răspunsul cred că va fi diferit, în funcţie de persoana care răspunde. În general, însă, educaţia te ajută să treci cu fruntea sus prin cât mai multe situaţii pe care viaţa ţi le scoate în cale. 

Apoi, apare o nouă întrebare: CUM TE EDUCI?

Prin mai multe căi, în principiu. Însă cea mai facilă modalitate de (auto)educare este prin intermediul cărţilor. 

Apropo de asta: în ultima vreme,  dau peste tot felul de oameni care se ocupă  cu cititul de performanță, iar spațiul virtual îmi este invadat de reclame care mă îmbie să  mă  înscriu în numeroase cluburi şi/sau grupuri de lectură. Şi nu-i ceva rău.

Până la urmă, cu toţii suntem niște suflete culte-n cap, înțelepte și magice, iar numărul de cărți citite reprezinta garanția bogăţeniei noastre interioare.  Ceea ce, asa și este. În principiu. Doar că, cel puţin pe picioarele noastre de plai, avem o mare problemă cu analfabetismul funcţional... conform unui studiu desfăşurat pe la începutul anului, care a arătat că doar 11% dintre elevi înţeleg pe deplin un text pe care îl citesc. 

Iar asta este uluitor de nasol şi m-aş lua cu mâinile de cap, dacă nu aş vedea cu ochii mei cum în orice top de lectură, cele mai citite sunt cărţile despre dezvoltare personală - iar apoi, când mă uit prin împrejurimi, realizez că singurul lucru care evoluează este involuţia. 

Deci, nu ştiu ce să mai zic nici despre cei care spun că citesc măcar o carte pe oră.

În aceste condiţii, se naşte o întrebare: de ce cititul este considerat a fi o activitate elitistă şi numai faptul că o practici te aduce în nişte sfere care nu-s destinate muritorilor de rând? Ştiu că George R.R. Martin (cel cu "Urzeala Tronului") a spus că "Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri; cel care nu citeşte niciodată, trăieşte doar una" - însă, conform noilor studii, creierul nu face diferenţa între virtual şi real - şi de aceea, la nivel personal, jocurile pe computer sunt percepute ca fiind experienţe reale. Pe scurt, înveţi dintr-un joc de strategie, la fel cum ai învăţa dintr-o carte. Chiar mai bine...pentru că jocul îl trăieşti, nu ţi-l imaginezi.  

Deci: de ce cărţile sunt preamărite, iar jocurile sunt osândite? Şi cum te educă o carte, dacă nu pricepi ce citeşti?

Sunt câteva luni, deja, de când încerc să-mi răspund la aceste întrebări. Că, de! Am ajuns şi eu în etapa întrebăcioasă a vieţii, în care caut să descopăr esenţa lucrurilor pe care le fac. Pentru că, da... mă joc pe computer. Iar pericolul este că deşi trăiesc nişte evenimente cu tot sufletul, nimic nu are connsecinţe practice - pe când în realitate, orice acţiune are urmări. Iar cine nu e atent, riscă să încurce realul cu virtualul, ceea ce atrage după sine o gamă foarte variată de probleme. 

Şi da, citesc. Nu la normă, nu orice şi nu oricând, e adevărat. Nu citesc ca să mă educ, nu citesc să învăţ, nu stau să subliniez citate şi nici nu le învăţ pe de rost. De ce? Pentru că nu îmi place să mă complic!

Pentru mine, cititul este o plăcere, o cale de a evada din realitate şi de a fi fericit. 

Bunnn... dar cu ce mă ajută asta? Pe termen scurt, în afară de bucuria de moment, nu prea văd ce beneficii mi-a adus. Pe termen lung, însă, am învăţat să apreciez geniul creator al unor oameni şi puterea lor de a da viaţă unor lumi noi, idei, mitologii, oameni şi milenii de istorie alternativă. 

Desigur că dacă mi-am dat seama că Eru Iluvatar este Dumnezeu în universul tolkian, pot recita legile roboticii ale lui Asimov, ştiu că Maitreyi l-a iubit pe Mircea Eliade sau că Lizoanca a avut o copilărie nefericită, nu mă ajută cu nimic în viaţa mea de zi cu zi... la fel cum nu are nici o relevanţă dacă ştiu teorema lui Pitagora când îmi cumpăr o pâine sau pot calcula viteza liftului, atunci când îl folosesc. Însă toate aceste cunoştinţe pe care le-am primit în anumite momente ale vieţii (şi pe care le-am uitat, de cele mai multe ori - că d-aia nu-s vreo deşteptăciune nemaivăzută), mi-au mai crescut un firicel de iarbă pe pajiştea mentală şi mi-au schimbat viziunea asupra vieţii. Sunt altfel, gândesc altfel, mă comport altfel, şi mai ales, înţeleg altfel lumea şi mă detaşez mai uşor de ceea ce mă atrage, dar nu-mi face bine.

Poate asta înseamnă educaţia. Sau poate nu.    

*

În altă zi, pe un grup dedicat cititorilor de cursă  lungă, găsesc o întrebare interesantă: "Care considerați că sunt cărțile maculatură"? 

Mi-am luat toga pe mine, mi-am pus cravata de om deştept și m-am băgat și eu în seamă, cu un răspuns perfect corect din punct de vedere politic: "depinde de gusturile fiecăruia". 

Bănuiam că întrebarea este pusă pentru a crea dezbatere  teoretică și apoi trafic - care se traduce în relevanţă pe piață - dar a trebuit să răspund elegant, pentru că nu îmi place să particip la rezolvarea unor probleme inexistente. În plus, gusturile omului nu se discută şi dacă o carte a ieşit pe piaţă şi a avut cumpărători, înseamnă că a fost apreciată.

Ce era sa zic? Adevarul?

Adevărul e că eu nici nu am auzit până atunci despre "cărţi maculatură". De fapt, nici nu îmi trecuse prin cap să descriu cărţile în acest fel...deşi, dacă ar trebui, neapărat, să îl folosesc, aş introduce în această categorie orice lucrare care îţi zgândăre dorinţele egoiste şi îţi oferă pe tavă diverse reţete pentru a ţi le îndeplini....pentru că, nu-i aşa, eşti magic şi meriţi. Iar Dumnezeu ("Universul, în noua vorbă) abia aşteaptă să gândeşti pozitiv, ca să-ţi apară dinainte şi să-ţi reverse la picioare toate minunăţiile pe care ţi le doreşti.  

Înainte de acea frumoasă zi, singura descriere mai depreciativă a cărţilor pe care o ştiam era aceea de "lecturi pentru tren" - adică acele poveşti uşurele, care nu îţi pun mintea la contribuţie - ci doar te prind în acţiune, se termină rapid şi nu-ţi crează vreo emoţie notabilă. Foc de paie, pe scurt. Cunosc astfel de cărţi, dar mă ţin departe de ele.

De fapt, întrebări de genul "cărţilor maculatură" apar frecvent pe site-urile de profil şi mulţi spun că scrierile Irinei Binder s-ar încadra la acest capitol. Ceea ce este ciudat...pentru că Irina Binder se vinde bine - de unde trag concluzia că oamenii îşi cumpără lucruri fără a avea nici o idee despre ele şi-apoi se supără că au făcut-o, pentru că nu le plac.

În concluzie, nu am un răspuns obiectiv care să descrie "cărţile maculatură". 

Ştiu, doar, că eu nu investesc în experienţe noi, fără a le studia în prealabil. Sau fără a avea un motiv bine definit.. cum a fost când am citit "Invitaţie la vals", doar pentru că era opera preferată a unei fete pe care o plăceam şi voiam să înţeleg de ce o adoră atât de mult.

Şi mai ştiu ceva: când fixezi o zi internaţională dedicată educaţiei, înseamnă că educaţia este în moarte clinică. Dacă ar fi permanentă, aşa cum ar trebui, nu ar mai fi nevoie de nici o serbare specială care să îţi ofere oportunitatea de a te educa... la fel cum, dacă mănânci cartofi prăjiţi în fiecare zi, nu mai simţi nevoia unei Zile Internaţionale a Cartofilor Prăjiţi, pe care să o serbezi cu o porţie sănătoasă de... cartofi prăjiţi!

Să bem pentru asta! 

Chelner!!! Adă un pahar cu tărie la băeatu, că vreau să-l citesc până la fund! Şi lasă şi sticla, că nu mă ridic de la masă, până nu mă fac doctor docent în toate domeniile!

Să fie dans! Şi EDUCAŢIE...

[The Black Eyed Peas - Pump it]

Totu-i bine şi frumos

Nu ştiu alţii cum sunt, dar în dimineaţa asta, eu m-am trezit cu o ditamai  migrenă!

Ceea ce nu-i chiar aşa de mare bai...c-apoi cum poţi să ştii că eşti viu, dacă nu te doare nimic? Şi oricum, ziua mi s-a îmbunătăţit rapid - când printre ceaiul matinal şi citirea presei libere de pe internet, am reuşit să descopăr o ştire care mi-a înveselit toate orele următoare şi mi-a luat durerea cu mâna! Apoi mi-am dat seama că nu e panică, man! Viitorul sună bine, orice ar aduce el....

...pentru că, acum ceva timp, Disney şi-a interzis propriile animaţii clasice, precum "Dumbo", "Pisicile aristocrate" şi "Peter Pan". De ce?  Cum...de ce? Mai aveţi obraz să întrebaţi???  Din cauza rasismului, NORMAL!!!! Pisicile bogătaşe batjocoresc asiaticii, Dumbo e segregaţionist şi Peter Pan râde de amerindieni. 

Reacţia oricărui om normal şi neafectat de standardele moderne uşor...cum să zic, ca să nu jignesc pe nimeni? Idioate...ce să ne mai dăm după deget? Deci: orice om cu capul pe umeri se revoltă - c-apoi viaţa se ia în piept şi se trăieşte. E nedreaptă şi urâtă şi grea, de cele mai multe ori... dar aia e! Te-apuci acum să arunci pe jos puf de gâscă la fiecare pas, ca să calci pe moale şi să ai călcâie fine? 

Nu zice nimeni să nu ne protejăm mentalul propriu şi al celor din jur de toate prostiile, dar nu e bine nici să exagerăm! Că dacă trece majoratul şi intri în depresie când ţi-ai rupt o unghie, o dăm pe alte patologii.

În plus, copiii nu văd lumea cum o văd adulţii, ci mult mai simplu şi mai curat. Iar dacă simţim nevoia să înlăturăm nişte poveşti pentru că ne educă prost copiii, nu pot să mă întreb de ce copiii ne sunt educaţi de desenele animate şi nu de părinţi.  

Dar nu vreau să despic firul în cinşpe; mai bine să facem un mic exerciţiu de imaginaţie şi să privim lumea prin filtrul standardelor moderne. Caz în care... Aplauze!! Să se înlăture, să se interzică, să se distrugă, să se înfiereze, să se limiteze, să se amendeze - că tot e libertate! 

În epoca Flower Power, când toţi suntem fraţi cu oricine şi sancţionăm prompt orice mucegai comportamental, nu trebuie, oare, să ieşim din peştera ignoranţei? Haideţi să facem pace în lume şi pace pe Pământ! Iar dacă tot ne răscumpărăm greşelile istoriei, abia aştept să-l văd pe Regele Charles al III- lea luând la pupat picioarele indienilor, pentru toate jafurile comise de britanici în India. Sau pe Joe Biden  cum îşi toarnă cenuşă-n cap prin rezervaţiile amerindiene, ca să răscumpere masacrele trecutului. Francezii catolici nu i-au căsăpit pe hughenoţi într-o noapte de Sfântul Bartolemeu, acum vreo 450 de ani? Macron de ce nu s-apucă de îngenuncheat şi pupat picioruşele protestanţilor francezi?

Păi nu?? Parcă aşa se făcea într-o vreme... 

Da', mă rog! E bine şi cu desenele! Trebuie să începem de undeva să construim acel viitor luminos...Şi pornim cu generaţia tânără. Mlădiţa se îndoaie când e tânără şi e flexibilă, nu când e bătrână şi se rupe! 

Deci de ce să le arătăm copiilor tarele sociale cele mai strigătoare la cer? Susţin şi aprob interzicerile astea, care ne vor curăţa mentalul de orice influenţe mefistofelice. 

Şi mă întreb: de ce doar aceste poveşti sunt interzise, când domeniul animaţiilor este atât de ofertant?

Cu "Albă ca Zăpade şi cei şapte pitici" cum rămâne? Putem, oare, să le povestim copiilor despre meschinăria unei regine care ordonă moartea fiicei sale vitrege, doar pentru că este invidioasă pe frumuseţea ei? Este normal ca o tânără să locuiască alături de şapte bărbaţi necunoscuţi, cărora să le fie slugă, doar pentru a primi un acoperiş deasupra capului? Putem permite îndoctrinarea fetiţelor cu ideea că frumuseţea fizică este tot ceea ce contează în viaţă şi doar aceasta este responsabilă pentru fericirea ulterioară? Putem accepta ideea că Prinţul se îndrăgosteşte de o tânără moartă (în aparenţă), ceea ce mă duce cu gândul la necrofilie? Sau preferăm pedofilia, din moment ce, conform cercetătorilor, Albă ca Zăpada este o minoră de 14 ani, iar Prinţul care o cere în căsătorie are în jur de 30 de ani? Cum să povesteşti copiilor aşa ceva? Ştiu că dragostea nu se votează şi nici nu are gen, număr sau caz...dar totuşi! O linie trebuie trasă undeva! Deşi....

Din "Mica sirenă", o altă animaţie clasică apărută sub umbrela Disney, aflăm despre o mică sirenă care se îndrăgosteşte de un prinţ om. Aşa că îşi vinde vocea, ca să-i schimbe o vrăjitoare coada în picioare. Şi stop! Oare este bine să educăm copiii în spiritul stereotipiilor specifice Evului Mediu? În era informaţiei şi a adevărului, mai putem vorbi despre vrăji şi descântece? Exclus aşa ceva!!! Ca de altfel şi ideea ca o femeie să renunţe la viaţa sa pentru a se dărui unui bărbat necunoscut! De ce? Pentru că e bogat? Adică femeia este un obiect fără minte, care se lasă cumpărat de ăl' cu buzunarul mai doldora??

Şi nici nu vreau să mai menţionez lipsa totală de reprezentare echitabilă a acestei monstruoase poveşti. De ce toate sirenele şi toţi sirenii au culoarea albă? Oare nu există şi sirene mulatre? Sau amerindiene? Sau asiatice? Şi mai ales, de ce sirena se îndrăgosteşte de un prinţ şi nu de o prinţesă? Oribil! Noroc că în curând va aparea în cinema o nouă adaptare a poveştii, care să fie în concordanţă cu realitatea modernă!

"Shrek" este o altă insultă la adresa bunului simţ. Personajul Măgarul cam are ADHD...şi cum poţi să îţi baţi joc de persoanele care suferă de această afecţiune? Belle din "Frumoasa şi Bestia" suferă de sindromul Stockholm. E complet abominabil să le spui fetelor că marea iubire o vor descoperi în persoana care le va lipsi de libertate şi le va abuza psihic! Oare sunt în regulă aceste traume? Păi copilul lor interior ce mai are de zis? Nu va trebui vindecat? Pur şi simplu oribil!

"Bambi" afectează orice suflet de copil, prin scena care îi expune morţii unuia dintre părinţi. Se taie! Jos cu urâţenia asta!  

"Familia Flintstone" ne prezintă inferiorizarea femeii. Adică de ce ea să trebăluiască prin casă cu aspiratorul, iar bărbatul să aibă o viaţă profesională înfloritoare? "Tom şi Jerry" sunt culmea violenţei...în afară de cafteală, ce mai vezi pe acolo? "Hercules" vorbeşte despre Hades şi infern; cum să terifiezi copiii cu asemea fantasmagorii? "Cartea Junglei" este o adaptare segregaţionistă! Să se interzică! "Zootopia" a câştigat Oscarul de animaţie prin 2016...şi îşi bate joc de funcţionarii publici şi de leneşi! Cu ce sunt ei de vină că Dumneze...adică EVOLUŢIA i-a făcut aşa? Poliţia animalelor ce aşteaptă? De ce nu se autosesizează? "Coco" a luat Oscar de animaţie în 2017...şi acţiunea se petrece mai mult prin Lumea Morţilor! Cum aşa ceva? Încă mai credem asemenea minciuni? Să se interzică!

În "Moana", este o secvenţă în care tânăra Moana vede o scoică în ocean şi aleargă să o ia...iar oceanul se dă la o parte şi îi permite să facă asta fără să o înece. Ce se întâmplă cu un copil care vede aceste desene? Oare nu se va apuca să facă acelaşi lucru, încredinţat fiind că Spiritul Oceanului îl va proteja? Fac aritmie numai când mă gândesc ce se poate întâmpla!

Dacă vreun puradel/puradea se uită la "Motanul încălţat", nu rămâne traumatizat/ă când pisica îi este călcată de maşină şi vede că nu mai învie? I s-a dus doar o viaţă...mai are încă opt! C-aşa a văzut la desene...

"Cenuşăreasa" cenuşăreşte ca o servitoare, în propria casă. Şi apoi devine prinţesă pentru că e frumoasă. Nu pentru că e deşteaptă sau abilă într-ale războiului; sau expertă în kung-fu ori director general la o multinaţională... ci pentru că o zână îi dă o rochie deosebită. Adică...diferenţa dintre eşec şi succes este dată de o haină frumoasă? Cum rămâne cu sufletul? RUŞINE SĂ VĂ FIE!!!

"Sunt un mic ticălos" empatizează cu ticăloşii şi răufăcătorii. Prin folosirea minionilor mulţi, galbeni şi mici, insultă cu neobrăzare poporul chinez. Ca să nu mai spun că romanţează şi aprobă sclavagismul! Merită copiii noştri să ia contact cu asemenea mizerii? Să se interzică total şi fără drept de apel! 

"Cum să îţi dresezi dragonul" este o reclamă pentru buleală. Bullying din ăla...cum zic englezii? Oare personajul principal nu fuge în pădure să îşi caute cel mai periculos dragon, pentru că era bătaia de joc a întregului sat? Ce s-ar întâmpla dacă un copilaş de care se râde la grădiniţă vede această animaţie şi fuge să dreseze un urs? Sau se crede Mowgli şi pleacă să danseze cu lupii? Sau îşi leagă de gât o fustă de-a mamei şi se aruncă de pe casă, pentru a zbura precum Superman? Trebuie să încetăm cu minciuna! 

Pe scurt, că mă lungesc mai mult decât este cazul: pentru o lume mai bună, propun să se interzică tot şi toate! Fără filme, că ne bagă numai prostii în cap! Fără cărţi, că ne obosesc ochii şi putem orbi! Fără muzică...câţi tineri nu au murit călcaţi de tren, pentru că traversau liniile de cale ferată fără să se asigure şi cu căştile pe urechi? Fără reţele sociale, care răspândesc o imagine neadevărată a corpului uman şi stau la baza a milioane de depresii! Ce să facem dacă nu toate femeile sunt scobitori cu pieptul mare şi nu toti bărbaţii sunt milionari încă din adolescenţă? 

Să nu se mai dea voie femeilor să predea! Câţi adolescenţi nu s-au îndrăgostit de profesoarele lor şi apoi s-au sinucis, când au fost refuzaţi? Şi să nu se mai permită nici bărbaţilor să fie profesori, pentru că şi ei şi-au abuzat elevii! De fapt, să se interzică şcoala de tot, că şi aşa scoate tâmpiţi!

Fără telefoane şi fără maşini... c-apoi degeaba îţi protejezi copilul de ororile istoriei şi îl înveţi să trăiască sănătos, dacă îl calcă maşina când traversează strada. Şi, de fapt, să interzicem sarcinile total...că numai zilele trecute ce s-a petrecut un accident în urma căruia o graviduţă care traversa strada aiurea a fost lovită de maşină şi a pierdut copilul. Chiar nu vă gândiţi la traumele pe care le indură femeia aceea? N-aveţi pic de milă? Câinilor! Să se interzică gravidia! Şi orice altceva...pentru că toate ne omoară, ne traumatizează şi ne scad calitatea vieţii.

Haideţi să tăiem răul din rădăcină! Io nu mai apuc minunata lume nouă...că nu prea mai am sanse să construiesc ceva bun de acum înainte, mai ales că bate senectutea la uşă. Dar pentru copiii aceştia care vin din urmă...oare nu merită să ne agităm puţin? Măcar pe ei să-i ferim de toate răutăţile lumii... şi să-i educăm să trăiască în nişte globuri de sticlă, din care să admire viaţa aşa cum admiră un copil sărac vitrina unei cofetării. 

Şi-apoi, când se vor confrunta cu moartea celor din jur, să îi învăţăm să-şi ferească privirea. Ceea ce nu vezi, nu există. D-aia e struţul deştept şi-şi bagă capul în nisip când apare nasolul la orizont! Dacă nu mai vede pericolul, ce îl mai poate răni? 

De fapt, ne naştem şi noi cu acest instict. Oare nu închidem ochii, când vedem ceva ce nu ne place sau ne sperie? BA DA!!!! Şi apoi ne manipulează nemernicii ăştia cu desenele lor şi ne bagă idei în cap, ca să nu fim fericiţi şi să ne pierdem magia sufletului! 

HUUUUOOOOO! SUS CENZURA!!!

Cunoaşterea face rău la om! Decât deştept şi nefericit, mai bine nedeştept şi fericit!

Şi-acum să încheiem apoteotic, cu ciocnirea unui pahar de ceva...c-apoi scrie şi la Carte: Vinul veseleşte inima omului şi berea o întăreşte!

Mâncare bună....beuturică...şi-o muzică faină! Că intrăm în luna dragostei şi trebuie să iubim mult! Deci... Să fie pupăceală!

[Elena Gheorghe - Mari vreari]