Mai este o jumătate de oră şi se face mâine...însă tocmai acum am aflat şi eu, în al doişpelea ceas proverbial, că astăzi, (încă) 31 august, este Ziua Limbii Române. Aşadar şi prin urmare, "La mulţi ani, limba română! Să ne trăieşti curată, frumoasă şi devreme acasă"!
Înţeleg că ar fi trebuit să fie organizate evenimente culturale pe întreg cuprinsul ţării, ca să se marcheze acest fericit eveniment. Nu am auzit nimic despre asta, de ce să vă mint? Şi chiar am fost plecat pe ici, pe colo... adică nu am stat în casă şi judec lumea din spatele uşilor închise.
Dimpotrivă! Chiar mi-am scos nasu-n lume şi nu am zărit, pe nicăieri, evenimente dedicate limbii române. Internetul a fost tăcut ca peştele... aşa că de unde era să aflu?
Tot umblând, la un moment dat, mi s-a făcut şi foame - şi dacă aş fi ştiut ce sărbătorim azi, poate mergeam să mănânc la "Mămăliguţă" vreo poală-n brâu, o sarma, un bulet de caşcaval sau niscavai papanaşi şi papafini. Mâncăruri d-ale noastre, adică.
Poate, chiar, mă îmbrăcam cu o ie, ca să arăt şi eu că-mi preţuiesc valorile neamului. Dar dacă nu am ştiut... aia e! Şi ca un nemernic ce sunt, mi-am tras un tricou pe mine şi am plecat să îmbuc o pizza californiană! Dar... Stai, că berea de după a fost românească, iar domniţa ospătar... ce să vezi? Tot româncă a fost!!! Uraaaa!!!! Hai că m-am achitat de tradiţie şi am făcut şi eu ceva românesc azi! Pfiu...mi-a trecut glonţul pe la ureche - dar m-a salvat bericiuşca noastră, cea de toate zilele!
Avea dreptate ăla care a zis că băutura-i temelie...pentru iubire de popor, desigur!
Iar acum, îmi scot pârleala şi mai bine, pentru că voi scrie despre limba noastră, cea comoară. Limba română - "un şirag de piatră rară, pe moşie revărsată".
Buuunnn. Îi dăm drumul? Hai să-ncepem, că-s orele înaintate şi mă ia Moş Ene de urechi!
No... deci ce serbăm azi? Ziua Limbii Române sau pomana ei?
Nu de alta, dar e atât de ciopârţită şi maltratată, încât uneori, din ce în ce mai des, mă şi mir că mai există ţara asta - care este definită prin "unitate de limbă şi de neam". Care unitate, care neam, care limbă... când am probleme cu citirea mesajelor de pe reţelele de socializare - pentru că acolo este principalul canal de tortură sistematizată a limbii noastre.
Serios, chiar mă iau cu mâinile de cap!
Ce-i drept, am început să mai trec cu vederea dezacordurile şi pluralul pus aiurea, mai ales că, dacă te grăbeşti şi nu observi inteligenţa artificială care te "corectează" din când în când, rişti să trimiţi mesaje cel puţin amuzante! Spre exemplu, la mine s-a creat tentinţa de a trimite câte-un mesaj de "Buba dimineaţa"! Eu scriu "bună dimineaţa", ca omul normal; însă, după ce trimit, apare "buba"! No! Apoi să te ţii grabă, să editez, să modific, să corectez...ca să nu pic de porc! Desigur, asta în cazul în care observ; că dacă nu, "buba" rămâne şi aia e!
De aceea, iau în calcul greşelile cauzate de grabă.
Însă nu mă pot obişnui cu romgleza şi când dau de asemnea mesaje, primul instinct este să comentez ironic: "vezi că te-ai murdărit de engleză pe la gură"!
Culmea e că înţeleg şi motivele folosirii acestei struţo-cămile.
Ţinând cont că a doua natură a omului este obişnuinţa, dacă lucrezi la o companie străină, tendinţa este să se folosească multe cuvinte din engleză. Şi fără să îţi dai seama, începi să spui şi tu "am un meeting", "mă duc la briefing", "mă duc să iau un brunch" sau altele asemenea.
Pe de altă parte, realitatea e că trăim într-o lume englezificată. Iar dacă mai petrecem şi o claie de ore pe internet, riscăm să ne obişnuim atât de mult cu engleza, încât nu ne mai vin în minte cuvinte româneşti, atunci când vrem să vorbim. Şi uite aşa ajungem în situaţii "random", când ne simţim "cringe" şi "anyways, in the end" nu contează. "I need your help, pentru că am ca şi goal..."
Ceea ce e bine că există un goal. Întrebarea e: "Tu, ca persoană inteligentă, care îţi fixezi ca goal să read 50 de cărţi... pricepi ceva din ce citeşti"? Întreb şi eu... că dacă nu îţi vine în cap să spui "scop" sau nu cunoşti pronumele personale ale limbii române, cam ce ai putea înţelege din cele 50 de cărţi?
Aaaa...dacă-s cărţi de colorat, e perfect! Dar tot am o curiozitate: "Cum se poate citi o carte de colorat"?
Răspuns: "Din scoarţă în scoarţă"!
Mda...situaţia e nasoală. Cu toate astea, sunt multe voci care spun că romglezificarea naţiunii este doar o etapă din procesul natural de evoluţie lingvistică. Până la urmă, acum o sută de ani, cei culţi în cap o mai rupeau şi pe franceză, ca să pară mai de sânge albastru. Iete că acum nu mai e franceza la putere, ci engleza... Deci ce-i rău în asta?
Păi este. Pentru că, în timp, neputinţa de a formula o frază de la cap la coadă în limba română, limitează puterea de exprimare şi nuanţarea unor trăiri. Limitează viaţa, până la urmă... şi vom ajunge să fim ca niste turişti străini în propria ţară: vom vrea să comunicăm şi nu vom şti cum, pentru că nu ne vin în minte cuvintele necesare. Şi în loc să spunem "mă simt bine", o dăm pe-o bâlbâială din aia fără sens, gen " mă simt şai laică daimănz in dă scai" - cum a spus nea' ispita masculină din "Insula iubirii" .
E amuzant, da! Ha-ha-ha, hi-hi-hi, ce-am mai râs! Apoi vedem că situaţia asta este generalizată şi începem să plângem. Pentru că nu e vorba de aderarea la naţionalism, tradiţionalism sau mai ştiu eu ce mişcare ideologică (condamnabilă, desigur), ce susţine folosirea limbii române în vorbirea curentă. Ci e doar despre incapacitatea omului de a se face înţeles şi despre o sărăcire mentală, care se accentuează constant şi fără echivoc.
Iar dacă viaţa ne va duce în nişte situaţii în care va trebui să ne motivăm alegerile sau să ne susţinem ideile, va fi vai şi amar de noi! Vom vorbi până o să ne doară toate mâinile - iar pe gură vor ieşi doar jumătăţi de cuvinte : "ăăăă"..."îîî"..."vreau să spun că you know...a.k.a....like...share şi subscribe, scroll, scroll".
În această situaţie, ce se va alege de noi? Care este soarta unui om care nu ştie să citească? Dar a unui om care nu ştie să scrie? Dar a unuia care nu ştie să vorbească decât prin emoticoane, interjecţii şi cuvinte de umplutură, fără nici un substrat?
Nu ştiu, dar viitorul nu mai sună deloc bine.
Apoi am altă întrebare: ce putem face, ca să oprim acest carusel al idioţeniei?
În principiu, tot ce trebuie este să citim. Să aflăm cuvinte noi şi să le folosim!
Eu, de exemplu, citesc mult... iar dacă stau să adun, numai ceasul îl citesc peste o oră pe zi - la cât de des îl verific. Nu am înţeles, încă, dacă cifrele sunt în engleză sau în română, dar nu mă las - şi când va fi momentul potrivit, negreşit că voi primi şi răspunsul acestei nedumeriri. C-apoi...de! În mărinimia lui infinită, Universul răspunde - dacă nu e ocupat cu altceva.
Una peste alta, să citim! Dar nu ca goal, la pontaj sau pentru lauda socială...ci pentru curăţirea sufletului şi îmbogăţirea minţii. Personal, d-aia şi prefer genurile fantasy şi s.f.: simt o mare nevoie de a evada din lumea în care trăiesc şi o fac prin poveşti. Ale altora, ale mele...nu ne mai uităm, acum, la detalii!
În rest, treaba ficăruia.
Problema e că dragostea de cunoaştere nu se obţine din campanii, cu sloganuri sau îndemnuri, cu bâta sau prin forţare, ci trebuie să vină din suflet. Iar sufletul este modelat mai ales de către familie, în timpul celor şapte ani de acasă.
Să aşezăm o nouă temelie în viaţă şi să bem pentru asta!
Fetiţele... dans şi bairam, că-i zi de mare sărbătoare!!!!
[Andreea Haisan - Bate toba, bate bine]
