Ce mai faceţi, ce mai ziceţi? Şi mai ales: aţi fost la concertul Coldplay?
Eu nu am fost, că am avut lucruri mai importante de făcut. Însă am auzit că a fost fenomenal! Şi cu scandal - ca evenimentul să aibă şi oleacă de iz mioritic. De! Aşa e tradiţia la noi: petrecerile fără tărăboi sunt ca mâncarea fără sare şi nunta fără lăutari.
Probabil ştiţi, că nu aveaţi unde să vă ascundeţi de manelele de la concertul Coldplay şi de Babasha zilele astea. Dar o să reiau întâmplarea, aşa cum am trăit-o eu:
Fix de Înălţarea Domnului, adică joi, cum stăteam eu fain-frumos la o odihnă mică, deodată, începe să-mi beculească telefonul şi să-mi ţârâie înnebunit; am sărit în sus de şapte metri, ce să mă mai zic? "CE, CUM??? URŞII, BĂĂĂĂ!!!! NE-ATACĂ RUŞII! TURCII, TĂTARII!!! VINE PUTIN!!! SĂRIŢIII!!! CARE CU FURCI, CARE CU TOPOARE!!! OTRĂVIŢI FÂNTÂNILE, ARDEŢI HAMBARELE!! DĂ-I!! TRAGE-I!!! HUOOOOOOOOOOO!!!! CINE NU SARE, NU VREA SCHIMBARE!!! HUOOOO"!!!!!!
Iar eu săream. Îmi bubuia inima în piept ca salvele trase de tunuri şi abia respiram din cauza adrenalinei, dar eram gata de fugă - pe principiul "erou n-am fost, erou nu-s, încă".
Când am văzut că-i linişte peste tot şi mă purtam ca apucatul de streche, m-am mai liniştit. Şi abia apoi m-am uitat la telefon, care bângănea în continuare, cu toate luminile pornite de la atâtea alerte de ştiri venite deodată. Deschid o notificare şi citesc: "MANELE LA COLDPLAY! PUBLICUL HUIDUIE, MULŢI OAMENI AU PLECAT DE LA CONCERT"!
Am început să râd. Ghinion, ce să zic? Şi apoi m-am culcat la loc.
În cursul zilei, însă, am tot auzit de manele, de Coldplay şi de unu' Babasha. Nu aveam habar cine e, dar na! Se întâmplă....
Până seara, asta a fost unica ştire de pe oriunde. Aşa că m-am documentat şi eu, să nu rămân cel mai prost din curtea şcolii... şi iată ce am înţeles:
Conform stirileprotv.ro, turneul Coldplay "este dedicat toleranţei şi comunităţilor marginalizate şi ideii de ecologie care ajută planeta" - iar cântarea care s-a întâmplat la Bucureşti este parte a turneului mai sus-numit.
Prin urmare, vine Coldplay şi se întreabă: care-s ăia mai marginalizaţi prin România? Mexicanii? Nope, că ei au ce au cu America. Chinezii? Nu...că ăia s-au marginalizat cu japonezii. Negrii?? Nuuuu... că şi ei tot prin America se marginalizează. Aici, la români, ţiganii au tras lozul câştigător.
Aşa că, în spiritul toleranţei, au invitat special un ţigan. Care a cântat o manea, c-apoi, na! Ce să cânte? Muzică simfonică?
No, iar pe acest cantautor îl cheamă Babasha şi este foarte vestit pe Youtube, pentru că are milioane de vizualizări. De fapt, de aceea a şi fost ales - şi această strategie aş aplica-o şi eu, dacă aş fi cântăreţ şi m-aş duce aiurea-n tramvai, să le fac o cântare surpriză celor de acolo. Deci aş intra pe Youtube şi m-aş întreba: "Care-i mai şmecher şi mai discriminat? P-ăla îl iau"!
Iar la noi a picat norocul pe Babasha... ceea ce a fost bine. Dacă venea Coldplay în România pe vremea când în trending era Floricica Dansatoarea, o puneam de-un bairam şi mai mişto!!
Revenind la concertul de miercuri seară:
Fanii şi-au luat bilete; dar invitatul special a fost surpriză totală pentru toţi... şi când pe scenă a apărut Babasha ăsta, mulţi au huiduit, iar unii au şi plecat.
Ceea ce, e corect, pe undeva. Dacă merg la concert rock, m-aştept să ascult rock... iar dacă vreau să aud Adrian Copilu' Minune, merg acolo unde cântă Adrian Copilu' Minune. E logic asta! Că nici mie nu mi-ar plăcea să-mi cumpăr o ciocolată şi când o deschid, să văd că înăuntru sunt biscuiţi. Deşi....în vremurile astea noi, mai ştii? Până la urmă şi ciocolata are drepturile ei, iar dacă ea se identifică cu un pachet de biscuiţi... tac mâlc, mă fac mic şi mă duc acasă - ca să nu fiu acuzat de discriminare.
Desigur că eu, personal, dacă pot respecta drepturile unei ciocolate, nici la concert nu aş fi huiduit. Mi se pare de prost gust să fac aşa ceva şi chiar este o lipsă crasă de respect pentru omul din faţa mea. Dar na...e mai greu cu educaţia la noi. Oricum, lucrurile sunt simple: îmi place, stau; nu îmi place? Plec în linişte şi aia e.
Doar că nu toată lumea vede viaţa aşa cum o văd eu şi pentru că fiecare face cum îl taie capul... a ieşit ce a ieşit.
Partea ciudată, însă, abia acum vine: în a doua zi de concert, aceeaşi trupă Coldplay a avut ca invitat special pe acelaşi manelist Babasha. Numai că de data aceasta, publicul a fost în delir de bucurie... deci, de ce s-a întâmplat asta? E drept că solistul Coldplay a pregătit altfel momentul şi le-a zis oamenilor: vedeţi că acum urmează să vină un manelist. Dacă ştiţi că nu vă place...vă invit, politicos, să daţi o fugă şi să beţi ceva. Sau mergeţi la baie şi faceţi un pipilică, vă faceţi selfie cu Arena Naţională... treaba voastră. Dar nu mai huiduiţi, că e urât.
Şi surpriză: nu numai că nu a plecat nimeni, dar maneaua a fost şi extraordinar de apreciată.
De ce?
Oare...în prima seară au venit numai rockeri la concert, care intrau în roşu când aud manele - iar în a doua seară au venit numai manelişti, care au îndurat chinul rock-ului, pentru a aprecia momentul lui Babasha? Sau oamenii sunt doar ipocriţi şi aşteaptă să li se spună ce reacţie să aibă când se întâmplă ceva? Întreb şi eu, pentru că nu înţeleg treaba aia cu "pregătirea publicului".
Adică: eu nu mănânc roşii. Dacă un cutărică îmi pune în faţă o roşie, refuz politicos; sau îi dau cu huo şi îl înjur din toţi bojocii, conform modelului de comportament stabilit la concert. Dar dacă acelaşi "cutărică" îmi spune că peste câteva minute voi fi servit cu o roşie care are multe vitamine şi face bine la om, eu o voi mânca cu toată plăcerea?
Răspuns: NI-CIO-DA-TĂ!!! Nu mă ating de roşii nici măcar dacă viaţa mi-ar depinde de ele - deci ce pregătire prealabilă să-mi mai faci, ca să le accept? Hai, că-s curios!
În concluzie: românilor le plac manelele?
După experienţa Coldplay, cred că da: în general, le plac... mai ales dacă li se spune că trebuie să le placă. Dacă nu, tot le plac... dar în privat, ca să nu ştie nimeni.
De ce? Simplu: la noi, maneaua nu este doar un gen muzical - ci şi o clasă socială de cea mai joasă speţă, un fel de paria. Dacă vrei să porcăi pe cineva, zici că-i manelist şi l-ai umplut de toate "calităţile" rele. Iar dacă-i mai spui că e şi şofer de BMW... de-i blestemai tot neamul şi tot nu se simţea aşa de jignit.
Până la urmă, care-i treaba cu manelele astea?
Desigur că sunt cântate după ureche şi nu implică, de obicei, nici un studiu muzical serios. Ca şi lăutăria, de altfel. Desigur că te umplu de bani şi desigur că promovează o lume a aparenţelor, plină de briz-brizuri, spoială ostentativă şi şmecherie - ca şi rap-ul american, de altfel. Şi desigur că o manea va copia orice şi pe oricine - aşa cum se face de către oricine, peste tot în lume, în toate domeniile artistice: de la filme şi fotografie, până la orice scheunat care-i socotit a fi muzică.
Desigur că se ascultă peste tot şi trending-ul de pe Youtube e plin de manele... Dar, totuşi, de ce maneaua nu e plăcută?
Habar n-am, că nu mi-a răspuns nimeni la o asemenea întrebare ofensatoare - d-apoi câteva zeci de persoane, ca să pot face un sondaj. Însă, ştiu părerea mea:
Mie nu îmi plac manelele, deşi unele dintre ele îmi plac.
Să o iau pe rând: nu mă deranjează dacă cel care cântă este ţigan cu conservator sau neţigan fără studii. Nu mă interesează cât sunt de în vogă şi nici cât de trendy te fac - pentru că manelele tot nu îmi plac.
Mă enervează mesajul pe care îl lansează şi lumea pe care o creionează: "sunt şmecher şi am valoare, am maşina cea mai tare şi gagica cea mai mare, duşmanii mor, eu adun banii cu sacul şi duşmanii cu colacul"... prostii din astea, care nu fac parte din viaţa mea. Pentru adolescenţii de maxim cinş'pe ani o suna bine, mai ales că viaţa lor se rezumă la tot ce e cool şi beton. Dar pe mine mă lasă rece. Ce să fac, dacă nu mă regăsesc deloc în asemenea tablou? La fel cum nu apreciez nici hip-hopăreala, pentru că nu mă reprezintă viaţa de noapte, golăneala, înjurăturile, hoţia, drogurile, băutura sau frecuşurile cu poliţia.
Cu toate acestea, unele manele sunt plăceri vinovate - în special datorită ritmului. Ţinând cont că la origine, maneaua este inspirată de muzica orientală sau grecească, dacă versificaţia nu mă zgârie la ureche şi vocea lălăitorului e cât de cât bună, unele manele îmi gâdilă plăcut urechea şi nu mă apucă damblaua când le aud.
De fapt, ca linie generală, pe mine nu mă apucă damblaua când dau peste ceva ce nu îmi place. Nu strig, nu urlu, nu-mi pică pielea pe ochi... ci plec. Frumos, elegant, cât de cât. Sau îndur cât pot, dacă nu am altă soluţie - apoi, în cele din urmă, tot plec.
Să bem pentru asta!
Şi-un cântec vesel să ascultăm. Un cântec de protest, pentru că mi se pare foarte dizgraţios ce s-a întâmplat la concert şi-l apreciez foarte mult pe Chris Martin, solistul Coldplay... deoarece a ştiut să gestioneze huiduiala şi a trecut cu eleganţă peste neobrăzarea publicului cult în cap, de altfel.
Deci: să fie veselie... cu muzică de la Bollywood, că şi ăştia sunt şi un fel de ţigani marginalizaţi şi copiatori!
Iete-aşa, na!
[Dhoom - Shikdum]
