Se afișează postările cu eticheta colinge. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta colinge. Afișați toate postările

joi, 26 decembrie 2024

Crăciun de poveste

Bine ne-am regăsit!
Iată că iar se face luna de când nu am mai trecut pe aici. Nu-i vorbă, că am avut subiecte destule pentru scris...doar că nu am avut timp. Şi acum...iată că a venit Crăciunul...cu colinde tradiţionale, urături tradiţionale şi răceala tradiţională - care, normal că m-a doborât la pat, c-apoi om sunt şi eu. Iar Forţa este tare slăbită zilele astea...ce să mai zic?
Însă sunt atât de obişnuit cu boleşniţele de sărbători încât, dacă în vreun an nu zac la pat măcar o zi, înveşmântat cu şapte pături şi scârciovit de frig sub ele, parcă nu-s io!

Apropo: Doamne, ce-mi lipseşte o vacanţă în Thailanda! Sau Madagascar sau Republica Dominicană, că poate dau mâna cu Domnu' Dan, într-o pauză de filmări la "Survivor"! 
No, p-acolo să mă duc şi eu! La mare, la soare...sau măcar pe un vârf de dună de nisip. Important e să fie soare şi cald, că nu mai pot cu frigul şi pe cuvânt de nu mă fac baterie solară în viaţa viitoare!

No...dar una peste alta, sunt pe metereze.   
Şi în tot acest timp, când a fost vremea lor, am vrut să vorbim despre mizeria de la alegeri şi mai ales despre avântul războinic al unora care erau să stare să facă moarte de om, pentru a-şi impune părerile de libertatea neîngrădită pe care o susţineau. Poate...chiar şi despre zbuciumul celor care deveniseră inamici ai poporului, în funcţie de opţiunea liberă şi neîmngrădită de vot pe care o aveau?
După umila mea părere, erau nişte lucruri foarte grave, care sub masca libertăţii, demonstrau exact cea mai pură tiranie de care este în stare omul, în toată măreţia sa. 

Da' apoi m-am gândit: la ce să mă mai complic? Dacă unu' vrea să-şi excomunice familia care nu-i împărtăşeşte opţiunea de vot, cine sunt eu să îi comentez dreptul acesta? Desigur că mi se pare ceva de o idioţenie strigătoare la cer...dar e dreptul lui să fie idiot. Vorba aia: "Vă amintiţi că, înainte de inventarea internetului, se considera că prostia este cauzată de lipsa de informaţie? E bine, n-a fost asta"...

Mda... dar taman când ne ascuţeam mai abitir furcile şi topoarele, ca să putem lupta pentru iubire şi progres civilizator mai ceva decât eroii de poveste, PAC! ZDRAG! PLEOSC!! Lovitură de teatru: totul s-a şters totul cu buretele şi se reia jocul de la început, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat - ceea ce este normal: nu îţi reastartezi pc-ul când dă erori şi Windows-ul nu se încarcă cum trebuie? Fix aşa şi la alegeri: nu iese ce trebuie? Nu-i nimic...ştergem şi o luăm de la capăt!
C-apoi, ştiţi cum se spune: dacă alegerile ar schimba ceva, ar fi interzise. Norocul nostru că nu sunt şi putem să ne exercităm voinţa. :))

Da... mă rog! Nu stau să mai discut tâmpenii din astea, că nu-s de nasul nostru şi oricum nu e bine să faci contra vântului, că te uzi!
Aşa că haideţi să revenim la pătrăţica noastră şi să ne vedem de viaţa noastră cea de toate zilele, că-i mai bine. Nu-i aşa?

Uite, de exemplu: a venit Crăciunul! HO-HO-HO!!!!! 


Este vremea iertării şi a faptelor bune, al timpului petrecut cu familia, al liniştirii interioare şi al bucuriei - că până la urmă, mă întreb şi eu, ca prostul: de ce ne pierdem energia şi viaţa cu unii care nu numai că nu dau doi bani pe noi, ci nici măcar nu au idee că existăm - când am putea să ne dedicam timpul celor pe care îi cunoaştem şi fac parte din vieţile noastre, într-un fel sau altul. 
Aşa că... hai să fim oleacă mai buni, mai înţelegători şi mai calmi! Măcar acum!  Dă-o-ncolo de politică! Putem trăi şi fără ea...mai ales că orice ar fi, orice ar veni, viaţa nu ni se va schimba în bine.

Deci să revenim la lucruri frumoase: cum v-aţi petrecut prima zi de Crăciun? Şi ce v-a adus Moşul? Cum vă trăiţi Crăciunul de poveste? 

Hai, măi, că-i frumos... adică mie îmi plac poveştile. Şi nu cred, în ruptul capului, că ele sunt destinate doar copiilor. De aceea nici nu stau să le analizez sau să le caut explicaţii logice. Poate aşa o fi: magia nu există. Dar dacă eu vreau să existe, atunci aşa este. Şi da, există şi Moş Crăciun! Este personificarea bucuriei de a dărui, de a te bucura şi de a spera că putem fi mai buni. 
Şi sunt genul de om care îşi face bradul, îşi pune ceva sub el, neapărat în noaptea de 24 spre 25 decembrie şi-n dimineaţa de Crăciun dă fuga la brad, să vadă ce a primit! Şi mai sunt şi uimit, mai ales că darurile sporesc!
Într-atât de mult iubesc poveştile!

Cineva îmi povestea că are o tradiţie de iarnă: în această perioadă citeşte "Crăiasa Zăpezii", alături de copii. Foarte frumos şi cred că acest moment încapsulează, aproape perfect, bucuria acestor sărbători: tihna familiei.
Totuşi, eu nu am o poveste specială pentru Crăciun...deşi, de vreo câţiva ani, am observat că  prin decembrie, de obicei,  joc "The Elder Scrolls: Skyrim". Este un joc de aventuri care se petrece pe un tărâm mitic, populat cu fel de fel de creaturi, împăraţi  şi dragoni. Iar personajul principal este un neica nimeni  care descoperă că este, de fapt, un luptător de legendă, ce poate ucide dragonii şi le poate lua puterile.


[Epic Dovahkiin theme]

Cred că joc "Skyrim" a şasea...a şaptea oară? Ceva aşa...şi deşi pare cam mult, cunosc  persoane care l-au jucat de câte zeci sau sute de ori.

Desigur, jocul îmi oferă posibilitatea de a fi orice rasă, a avea orice putere şi de a face cam orice.. pot şi hoţ, cavaler, vrăjitor, imperialist, asasin, vampir sau vârlocac...însă aleg mereu să fiu luptător nordic şi rebel - pentru că nu mă pot împăca, niciodată, cu interzicerile impuse de Imperiu. Mai pe scurt, nici măcar ca avatar într-o realitate virtuală, nu îmi place să fiu obligat să fac ceva, pe motiv că "aşa vrea cineva". No, şi-atunci... Trăiască rebeliunea! 
Iar ori de câte ori dau peste imperiali care mai arestează câte un om  ce se face vinovat de crime împotriva imperiului, căşun pe ei cu toate armele şi mi ţi-i  încing, de le plângi de milă!

Şi cu acest gând scurt, mă retrag...ca să nu vă răpesc din timp prea mult. Plus că...am de salvat câteva familii atacate de dragoni! Şi mă aşteaptă şi familia acasă - pentri că oricât de luptător şmecher aş fi, tot în familist convins rămân, orice viaţă aş duce. Şi aleg aceeaşi fată ca de fiecare dată: o tânără negustoreasă blândă, care visează să devină hangiţă.
Dar gata... Am vrut, doar, să vă salut şi să vă urez linişte,bucurie şi sănătate, cu ocazia sărbătorii pe care tocmai o traversăm. Restul...'om mai vedea ce va mai veni. 

Să bem pentru asta!
Şi un colindel să ascultăm: cel mai frumos colind pe care l-am auzit în ultimii ani şi pe care vi-l ofer cu drag:



[Elena & Grigore Gherman - Îngerii colindă]

... iar pentru că am tras mâţa de coadă în ultima vreme şi aş mai avea câte ceva de spus dar încă am o stare nasoală, care mă împiedică să mă exprim în cuvinte inteligibile, vă las să mai ascultaţi ceva frumos: 


  
[Preotul Liviu Cernei şi Iuliana Iscra - Vino, Iisuse în inima mea]

Să fie sărbători cu bine şi sfârşit de an aşa cum vă doriţi!