duminică, 4 octombrie 2009

Pierdut în jungla cugetărilor


By Krrish
4U


De la Începuturi, omul a căutat alinarea în Soare. Fie că acesta era personificat în Amon Ra, Aton, Amaterasu, Surya, Helios sau Apollo Phoebus, astrul luminii a simbolizat întotdeauna speranţa, lupta cu monştrii ascunşi în adâncurile tenebroase ale sufletului şi învingerea lor, renaşterea, mângâierea...

Cineva, probabil un poet înghiţit de oceanul propriei melancolii dureroase, şi-a imaginat asfinţitul viselor lui, apusul tuturor speranţelor. S-a înfricoşat de întunericul care îi întuneca sufletul, de frig şi de vânt...însă ştia că la fel cum Soarele renaşte mai puternic a doua zi, la fel o va face şi el. Ştia că după vălul greu şi întunecat al nopţii, lumina va răsări din nou. RĂSĂRIRUL.

Doar că totul era prea fantastic, prea ireal. Dar, nimic nu se face fără durere, nimic din ceea ce ar trebuio să fie o capodoperă nu se construieşte fără povară. Şi aşa a apărut mitul lui Phoenix, acea pasăre legendară care reînoieşte credinţele, întăreşte spiritul celor care cred în ea. Însă naşterea ei se face în durere...ca orice lucru frumos pentru care merită să te lupţi (mai am aici şi ceva comparaţii extrem de plastice, BUT nu cred că îşi au rostul aici şi acum :D ). Şi e normal aşa...deoarece orice început, oricât de minunat ar fi el, are şi un revers. Ceva cam ca violenţa roşului sângeriu, de la mijirea zorilor.


Dincolo de toate cuvintele, te toate vrăjelile cu iz de învăluire, un singur lucru mai străluceşte în bezna cea târzie:

"The dawn of Ambitions"

Tu ai spus-o...dar probabil într-o explozie de optimism, nu ai realizat ce înseamnă asta. Sau poate că da...dar nu îndeajuns .

P.S.: Asta e una din melodiile care îmi plac mult (posibil ca aici să aibă vreun rol şi cântăreaţa, dar asta este cu totul altă poveste)...sau depinde de starea în care mă aflu în spaţiul dat. Nu ştiu dacă are vreo relevanţă, dar...Cert este că dacă mă gândesc cât de mult influenţează muzica pe pârâtul Spirit Uman (lucru demonstrat ştiinţific), cred/sper că te va gâdila plăcut la urechi.



P.P.S.: Ştiu că uneori, diferenţa dintre realităţi o mai face şi modul în care sunt ele percepute. Dar lăsînd libidinoşeniile la o parte (sau alte lucruri care pot crea senzaţia asta), "Primii 4 ani sunt grei, pân-ajungi în anul 3". Nu?? :)) :)) :))
Şi apropo de realităţi...deşi nu îmi este deloc somn, mai înţeleg şi că este relativ târziu...adică timpul să mă bag la somn.
Pe scurt,
THE END.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu