În "Ghidul bunelor maniere" se spune că nu e prea elegant să vorbeşti la telefon în public - ceea ce este logic, pe undeva: poate e zgomot de fond; poate este recepţie mai proastă; sau poate, pur şi simplu, e defect aparatul... situaţii în care calitatea convorbirii va scădea şi va trebui să ridici vocea şi/sau să creşti volumul apelului, pentru a te înţelege cu interlocutorul. Iar asta poate deranja pe cineva. Şi oricum nu e bine să îţi ştie tot mapamondul problemele personale.
În practică, însă, lucrurile sunt la fel, dar altcumva. Ritmul vieţii, ce să vezi, ne ajunge pe toti... astfel că, pur şi simplu, apar probleme care trebuiesc rezolvate pe loc; deci, dacă sună telefonul, răspunzi şi spui ce este nevoie, indiferent de contextul în care te afli: pe stradă, în autobuz, la volan. Aia e viaţa, ce să facem? Iar dacă cineva se simte deranjat de această situaţie, lucrurile sunt simple: să facă bine să îşi închidă urechile şi să nu asculte. Sau să plece din zonă.
În Japonia feudală, casele erau construite cu pereţi glisanţi, din hârtie shoji. În mod tradiţional, într-o casă locuiau până la trei, chiar patru generaţii în acelaşi timp...ceea ce înseamnă că intimitatea exista doar atunci când ţi-o creai singur, prin voinţă şi efort personal. Nu o primeai de-a gata.
În societatea modernă, suntem mai evoluaţi, desigur. Avem case personale, maşini personale şi tot felul de lucruri private pe care le accesăm cu fel de fel de chei, cititoare de amprente, scanere de retină, coduri sau alte parole individuale. Şi cu toate astea, intimitatea a redevenit un lux pe care ţi-l construieşti singur atunci când ai nevoie de el; faci abstracţie de mediul înconjurător şi te retragi în tine.
Doar că, uneori, mie îmi place spectacolul lumii... fie doar şi pentru a-mi confirma propria umanitate.
Am momente când mi se pare că sunt diferit, că mă lovesc de probleme pe care nimeni nu le mai are, sau că, pur şi simplu, iau decizii greşite, spun ceva greşit sau acţionez pe dos. Chiar şi atunci când ştiu ce am de făcut, când îmi repet în gând modul de lucru până iese perfect, apare neprevăzutul şi pus în faţa unei situaţii practice, bălmăjesc totul cu orice, ca să rezulte nişte bucăţi de ameţeală la starter şi un dish cu tochitură de varză, ca main course.
[Alina Gingertail - Greflet’s song]
"Karma, neh"...cum ar spune Toranaga-sama, printr-o carte mai veche. "Ghinion de neşansă", cum ar zice un vecin. Sau...
Conform unei legende nipone, tentou-mushi, gărgăriţa noastră cea de toate zilele, a pecetluit tot ghinionul în punctele sale negre, pentru ca alţii să prospere - şi astfel s-a transformat într-un talisman norocos. M-oi fi născut sub semnul gărgăriţei şi-s vreun absorbant de energie negativă; mai ştii? Încâlcite sunt căile Domnului.
Dar apoi am văzut că mulţi suntem în situaţia asta şi m-am mai liniştit.
Spre exemplu, apropo de vorbitul la telefon în public... eram, odată, în tramvai. Sau "tranca-vai", cum l-am alintat pe aici, prin zonă. Zăpuşeală, aglomeraţie de nu vă spui - că ieşeau copii de la şcoală şi stăteam alipiţi unii de alţii ca sardelele în conservă. Lângă mine sună un telefon...am crezut că e al meu, deşi nu recunoşteam acordurile soneriei. Până să mă caut eu prin toate buzunarele, lângă ureche răsună o voce de copil: "Alo, tata, acuma vin"....
...apoi asist, fără să vreau, la o conversaţie telefonică (pe difuzor):
"Ai luat pâine"?
"Nu am luat... nu ai zis că mă suni şi îmi spui dacă este nevoie să iau"?
"NU! Adică da, aşa am zis, DAR dacă ai văzut că nu sun, TU TREBUIA SĂ MĂ SUNI ŞI SĂ MĂ ÎNTREBI DACĂ IEI PÂINE"!
Mi-a picat capul pe loc, ce să vă spui? Şi apoi m-am simţit cu zece milimetri mai deştept, pentru că nu ştiam că o problemă se poate pune şi în acest fel. Ceea ce este doar vina mea... Când m-am intersectat cu o carte de mare valoare socială, intitulată "Arta de a avea întotdeauna dreptate", am refuzat să o citesc şi să mă autodezvolt. "La ce mi-ar trebui"?
Revenind la oile noastre...
După câte se vede, băiatul respectiv a avut o zi proastă; ghinion... şi taică-su i-a frecat ridichea pentru că a uitat să facă ce a promis şi totuşi, cumva, trebuia să iasă deasupra. Dar situaţia se poate privi şi altfel: copilul a ajuns într-o situaţie în care a absorbit energia negativă a tatălui. De ce? Pentru că a putut face asta.
Şi cred că, de fapt, viaţa ne aduce pe toţi în astfel de momente - când atragem zăpăceala zăpăceala din jur şi totul merge pe dos. Nu e de vină pisica neagră ce tocmai ne-a tăiat calea; e doar o pisică.
Nu e de vină ziua de marţi, că are trei ceasuri rele; de fapt, la superstiţia asta s-a ajuns pentru că se spune că Adam a păcătuit prin neascultare într-o zi de marţi şi, în plus, conform astrologiei, marţea este singura zi a săptămânii în care Marte, Planeta Războiului, guvernează trei ore.
Nu putem învinui nici măcar ziua de vineri 13 - chiar dacă se spune că aduce ghinion. Pe la 1300 şi niţel, într-o zi de vineri 13 au fost arestaţi Cavalerii Teutoni - deci...ghinion.
Mai degrabă, eu cred că suntem norocoşi, uneori şi ghinionişti, alteori. Cu toţii avem zile bune şi zile proaste, zile în care totul merge ca uns şi zile când nimic nu se leagă, iar piesele de puzzle se lipesc tot aiurea. Avem orgolii, supărări, nemulţumiri; pornim certuri de la nimic şi apoi râdem de noi înşine, când ni le reluăm în gând. Cu toţii avem stări de agitaţie fără un motiv concret sau nervi latenţi, care se umflă la primul impuls. Asta-i viaţa! Până la urmă... chiar şi amorul poate dormi întors, când îi atârnă aripile de plumb.
Însă, cu toţii avem momente de geniu şi purtăm pe chip zâmbete aduse de vânt. Plângem când alţii râd şi râdem când alţii plâng
Într-un fel, cu toţii suntem gărgăriţe pentru cei din jur - doar că nu în acelaşi timp. Şi poate de aceea, când un fluture bate din aripi, pe cealaltă parte a planetei se formează o furtună.
Suntem conectaţi. Cu cei pe care îi ştim, dar şi cu cei pe care nu îi ştim. Suntem legaţi unii de alţii ca instrumentele dintr-o orchestră.
În "Silmarillion", Eru Iluvatar a creat Pământul de Mijloc din acordurile melodiei cântate de ainuri, demiurgii locali. Oare ce s-ar putea crea din muzica umanităţii? O fi ceva de bine? O fi ceva de rău rău?
Habar nu am...dar să bem pentru asta!
Şi-un cântec vesel să cântăm, c-apoi e bine! Încă e bine aşa.
[Lotuma - Ieva's Polka]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu