Despre nedreptăţile sistemului educaţional

Bună ziulica şi bine v-am găsit!

Hai că iar ne distrăm! Mamă, ce-mi place când am şi eu motive de hlizeală! Păi ce atâta seriozitate, dom'le? Avem o veşnicie întreagă să stăm ţepeni şi cu feţele imobile... Măcar cât fiinţăm pe aici, nu merităm şi noi puţină hăhăială? 

Uite, de exemplu, a revenit în atenţia publică ştirea cu elevul olimpic din Buzău, care a luat 3 la desen, a râs de profesoara sa şi şi-a luat 2 la purtare, pentru asta. Apoi elevul a dat în judecată şcoala şi a câştigat. Ura, dreptatea a învins!

Într-o societate normală, cineva care promovează un model etic greşit , nu ar fi ajuns niciodată la catedră...şi nici un elev nu ar fi râs în public, de profesorul său. În lumea de astăzi, însă, eu ţin cu profesoara şi consider sentinţa a fi nedreaptă. Pe bune! 

Să vă explic...

Mai întâi, motivaţia că băiatul acesta era foarte supărat că "are note bune la obiecte mai importante şi tocmai la desen a luat 3" este o mizerie; mentalitatea în sine este bolnavă...pentru că fiecare materie are scopul ei. Că elevul este supărat, e normal; e o notă mică, strică media...nasol, nu poţi să dai bairam.

DAR "desenul" este un obiect de studiu din programa şcolară, situat pe acelaşi palier cu matematica, româna, muzica, istoria, religia sau sportul. Cine spune că "desenul este mai puţin important"? De ce se face discriminare între materii? Unde se consideră că desenul, sportul, muzica, educaţia civică şi eu ştiu ce s-o mai fi inventat în programa şcolară sunt nişte materii de umplutură, unde elevul trebuie să ia doar note urieşeşti, pentru a-şi sălta media generală?

Eşti olimpic la română, la chimie, la matematică? Minunat! Bravo! Stimă şi respect...atât că asta nu înseamnă că eşti bun şi toate şi că cineva este obligat să îţi dea 10 la desen -  care este o materie de sine stătătoare şi unde iei note în funcţie de aptitudini. Fix ca pe oriunde: ştii, ai notă mare, nu ştii...ai notă mică! Deci, de ce se vine cu justificarea asta, că "are note bune la obiecte mai importante şi tocmai la desen a luat 3"? La matematică vii şi spui "Doamna profesoară, eu am 10 la desen, deci e incorect să îmi puneţi notă mică şi să-mi terfeliţi media"?! 

Apoi, nu cred că elevul trebuie să îşi judece profesorul, aşa cum nici profesorul nu are dreptul să îşi judece elevul.

Băiatul a fost supărat, înţeleg; a bodogănit-o pe profa asta - iar înţeleg. Dar de aici şi până la a face aprecieri publice care nu ţin de tine, mi se pare o lipsă crasă de respect. O fi fost o nedreptate...mă rog, se întâmplă! Viaţa nu e dreaptă! Şi eu am trecut prin d-astea, şi toată lumea - dar nu s-a făcut gaură în cer. Unii au făcut puşcărie pe nedrept şi tot nu au murit.

Asta nu înseamnă că aprob nedreptatea, dar cred că unele lucruri mai trebuie acceptate şi aşa cum vin. Eu, de exemplu, nu m-aş fi gândit niciodată să dau şcoala în judecată pentru că mi-am luat o notă naşpa! În primul rând, nu am bani de dat pe tâmpenii şi, în al doilea rând, cred că atunci când intri într-un grup, îi accepţi regulile - oricare ar fi ele. Bune, sau proaste, nu-ţi pune nimeni pistolul la cap, obligându-te să intri în acel colectiv. Te duci de bunăvoie...şi făcând asta, nu ai nici un drept să vii tu, mare şmecher, şi să schimbi orânduirea. Nu ai voie cu barbă, nu porţi barbă! Simplu. Nu ai voie cu tatuaje, nu vii tatuat la şcoală! În timpul tău liber, e problema ta ce faci...poţi să te tatuezi şi-n cap! Dar când vii la şcoală, p-alea le laşi acasă...că nu ai voie cu ele! Ce e aşa de greu de priceput?

Nu îţi convine...foarte frumos! Cauţi o şcoală unde regulamentul intern nu conţine asemenea "cerinţe aberante".

Iar dacă regulile astea învechite  limitează libera exprimare a elevului şi este musai să fie desfiinţate, de ce profesorii trebuie să fie riguroşi? De ce acuzăm şcoala care nedreptăţeşte un elev prin stricteţea pe care i-o impune, apoi acuzăm aceeaşi şcoală când o tânără profesoară (deschisă spre nou) se apucă de cântat sau îşi face selfie în ipostaze sexy? Ea de ce nu are voie să se exprime liber? Şi cum vrem ca nişte oameni supuşi unor reguli severe (pentru că-s profesori şi e necesar să respecte o etichetă) să aplice nişte regulamente fără reguli, practic... pentru că elevul este şi are dreptul să?

A, da! Era să uit videoclipul buclucaş, care ar promova comportamente îndoielnice - deşi părerea mea este că vorbeşte despre o realitate morală acceptată tacit, de toată lumea:

[Kronos - Vreau să merg la mare]

Sincer, mie mi se pare o piţiponcăreală, de ce să mint? Nu cred că are vreo valoare artistică şi este doar o încercare a unor tinere de a deveni faimoase, măcar la ele pe scară. Tinere, care, cel mai foarte probabil, au avut parte de finanţare externă - că na, promovarea costă şi dacă erau milionare, nu cred că vreuneia din ele îi stătea căruţa-n drum dacă nu era şi profesoară.

Versurile...hmmmm...aproape că m-au făcut să mă inflamez de indignare: nişte domniţe se vaită că vor să se distreze, dar nu au cu cine şi nici cu ce - aşadar profită de faptul că arată bine şi caută un sponsor; refuză băiatul tânăr, frumos ŞI SĂRAC, dar se lipesc de un moş miliardar.

E perfect normal! Ce-i cu atâta supărare?

Sunt nişte fete materialiste. Aşa, şi? Cine nu e?

Plus că ele nu-şi dau ochii peste cap, că vor iubire...nici cu "i" mare, nici cu "i" mic; ci vor distracţie - care costă. Aşa-i viaţa, ce să-i faci? Eu nu m-aş duce o fugă până-n Thailanda, să beau un ceai? Băi, nu pot! Moftul ăsta costă prea mult pentru mine...deşi sunt persoane care şi-l permit! Dacă eram duduie de 20 de ani, cu 4 stele în frunte şi-o stea altundeva, probabil căutam asemenea persoane; dar nu sunt...şi nici măcar nu-s milionar, deci aia e! Stau acasă şi visez! 

În altă ordine de idei, cântecul este despre valorile şi dorinţele actuale.
Ce vor tinerii? Distracţie cât cuprinde...că de aceea s-a născut sintagma specifică ştiriştilor "tineri doritori de distracţie". Bun. De obicei, femeia se distrează prin plimbări şi cadouri, iar bărbatul se distrează cu femei. Dar pentru că distracţia feminină costă, nu e normal ca femeia să caute bărbaţi cu bani?

Desigur că situaţia asta este nedreaptă pentru bărbatul fără bani...dar aia e! Ghinion! Să facă meditaţii la fizică, dacă îl duce capul! Să muncească şi să facă bani, ca să fie căutat şi acceptat. Dacă nu poate...dublu ghinion! Societatea are nevoie şi de săraci...că nu putem fi cu toţii patroni şi şefi!
Viaţa e simplă, ce ne tot amăgim? N-ai bani nici să treci strada, nu o treci! Logica asta nu-i de ieri, de azi...ci dintotdeauna! Când era holtei, tata avea o vorbă: "Ai money, love story! N-ai money...i'm sorry"! Toată lumea o ştie, de ce să ne mai agităm? Doar pentru imagine, ca să avem impresia că avem o înaltă calitate morală?
Atunci hai să gândim aşa: dacă transpunem în realitate cazul bărbatului din videoclip, ce s-ar fi întâmplat? Pe modelul elevului buzoian, şi ăsta se putea simţi nedreptăţit - deci, umilea sărmana fata pe nişte reţele de socializare, apoi o dădea în judecată şi câştiga, pentru că a fost refuzat din motive injuste!

Nu e aşa?

Dincolo de asta, acum am realizat: DA, fetele din videoclip erau materialiste....doar că femeile materialiste ajută la creşterea nivelului de trai - ceea ce cred că este un lucru bun pentru societate. :)))

Ele vor bani, cadouri, plimbări. Deci, contribuie la stimularea consumului din societatea de consum şi la dezvolarea turismului. În plus, fiind plimbată şi răsfăţată, femeia e fericită - ceea ce înseamnă că bărbatul este fericit şi chiar toată familia este fericită.

[The Lego Movie - Everything is awesome!]

Dacă familia este fericită, societatea este fericită - pentru că familia este celula societăţii. Păi nu asta ne dorim cu toţii?

În plus, femeia materialistă este şi un stimulent pentru succes! Ea vine şi spune: "Mă am doar pe mine, ia priviţi mai bine! Mă vreţi? Decartaţi"! Iar bărbatul care o vrea...sare la ofertă! Dacă nu îşi permite...munceşte până îşi va permite!

Munca mai multă duce la stimularea economiei - iar o economie dezvoltată se traduce prin bunăstare socială!

Perfect! Asta îmi doresc!

SĂ TRĂIM. BINE! BĂ-SES-CU! BĂ-SES-CU!

De fapt, stai...am rămas în urmă cu scena teatrului politic. Peste niţel timp, se schimbă iar preşedintele şi nu se ştie cine va mai veni. Da' nu contează!

SĂ TRĂIM. BINE! CI-NE-O FI! CI-NE-O FI!

 

[DJ Sava feat. Andreea D & J. Yolo - Money Maker]

P.S.: pentru cei care nu înţeleg limba engleză, mesajul melodiei este elementar: "Dă-i fată, din făcătorul de bani"!

Şi acum, întreb: Dacă acest imn închinat feminităţii a fost mega-hit în 2010, când se presupune că eram mai proşti şi mai încuiaţi...aproape 10 ani mai târziu, când suntem mai deschişi ca niciodată către nou, de ce ne scandalizăm când altă odă de acest gen vorbeşte despre o fată care profită de avantajele propriului corp pentru a-şi găsi fericirea?

De ce vorbim despre valori şi vrem dreptate, când noi înşine nu suntem drepţi şi nu respectăm rigorile vreunei conduite?

Şi de ce în continuare avem hituri internaţionale despre femei care vor "bărbaţi bătrâni cu d-alea mari, care nu le încap în gură" (Becky G - "Mayores", 1.596.564.390 de vizionări pe contul oficial de youtube,  în 2 ani), sau despre tinere care nu vor să calce, să spele, să facă mâncare sau orice prin gospodărie, pentru că ele ştiu, doar, să iubească (Becky G - "La respuesta", 110.618.146 de vizionări pe contul oficial de youtube, în 3 luni)?

Şi mai am astfel de cântări "exemplare", dacă doriţi...

...Te iubesc!

Nu ştiu cum fac până-n Crăciun, că  m-apuc să citesc ştirile online şi mă împiedic de un articol halucinant, probabil specific exploziei de iubire pe care tocmai o traversam:  Zece lucruri pe care le preţuiesc femeile mai mult decât lungimea penisului.

Ce să zic? Cu un asemenea titlu, deja eram captivat! Mă scurg ca untul la soare, sunt tot o nebunie şi-un delir! Ador scriiturile astea în care vine Nimeni În Drum  şi zice: "Bă cititor, ştiu că eşti prost şi habar nu ai de viaţa ta - deci ia d-acilea reţeta fericirii: 10 lucruri pe care trebuie să le faci ca să fii împlinit, 3 condimente minune  care slăbesc instant, 5 lucruri pe care trebuie să le ştii ca să creşti un copil, 7 lucruri pe care visează femeile, 100 de locuri de vizitat pe parcursul vieţii, 9 lucruri pe care le face un strungar în funcţie de zodie...d-astea". Chiar mă enervasem odată, când vine unu' la mine: "Hai să îţi arăt lista cu cele 10 filme pe care orice bărbat trebuie să le vadă". Mă uit...văzusem numa  vreo 4 din ele. Înseamnă că nu-s bărbat? Hai să mori tu! Pe măsurate! Pariu că te iau?!

No, învăţăturile de faţă erau cu femei. Ştiţi voi...fiinţele acelea diafane şi pline de dragoste, care se hăţănă cu bărbaţi din scârbă, să le facă grobienilor plăcerea. În fine...citesc. Ce-i drept, nu am înţeles din prima care ar fi legătura sentimentală dintre lungimea iubirii, lăţimea umerilor şi candoarea feminină aplecată spre emoţie pură, dar noroc că m-a luminat jurnalistul: cică iluzia dimensiunii le face pe femei să se simtă mai ocrotite. Eteee....na, că la asta nu mă ducea capul! Sigur, sigur, ăsta e motivul? Păi atunci, mi se pare o idioţenie completă! Nu luptă femeile pentru egalitatea între sexe? La ce papuci vor ocrotire...Pe bărbat cine mă-sa îl ocroteşte? 

Păi dacă rahaturile astea sunt citite de sexu' frumos - şi sunt, slavă Domnului! - nu mă miră că nu mai ştie niciuna de capul ei!

În fine, ce să mai zic? Fiecare cu targetul propriu, că doar nesatisfăcută nici moartea nu stă! Cum, necum, tot ia pe cineva, măcar şi din greşeală. Dar mie îmi place cu iubirea...sunt sensibil, ce să mai zic? Şi când mă gândesc că era o vreme când habar nu ştiam ce înseamnă să simţi că iubeşti...mai că mi-e dor de inocenţa aia! 

Aproape toată tinereţea, singura mea problemă a fost să să-mi descriu şi eu în minte ce înseamnă să spui "Te iubesc". Ce simţi, cum reprezinţi practic aceste două cuvinte. Nu ştiam, dar mi se păreau cel puţin cutremurătoare. Apogeul vârfului care te îndatora oarecum să te comporţi cât mai bine cu acel cinevacare le auzea; punctul hotărâtor  menit să oprească planeta-n loc când treceai de el. Sfinţenia sfinţeniei, că doar fiecare cuvânt, fiecare faptă are ecou în veşnicie...iar cu asta nu te joci! Suntem prea mici, mult prea mici ca să realizăm imensitatea existenţei, iar iubirea exact asta este: Piatra de temelie a vieţii. Of, of, măi, măi...

Apoi am început să văd că de fapt, totul se reduce la aparenţe. Ca la animale şi păsări: câştigă ăla care are coarne mai mari, părul mai zburlit, gheare mai ascuţite, penaj mai colorat, umeri mai laţi, lungime mai lungă, durată mai mare, buzunar mai larg....orice atribut în plus care poate ajuta la perpetuarea speciei, într-o lume plină de pericole.

Logic...natura este doar un calcul matematic, simplu şi eficient. Doar oamenii a pervertit-o cu ipocrizia emoţiilor absolute, emanate fix din trena Divinităţii.  Ptiu, ptiu, ptiu, stai că zisei o prostie! Cum să spun o aşa nemernicie, că omul este doar un animal în contur de ipocrizie? Nu, nu, nu....el este Copilul lui Dumnezeu, plin de Duh şi Adevăr! Cuvântul lui este Viaţă, fapta lui este Desăvârşire. Frumos,..dar tot nu mi-am explicat cum e cu iubirea.
Ce să-i fac? De când mă ştiu, tot încerc să trec realitatea dincolo de cuvinte, să conturez vorbele în fapte. Dificil, dar nu imposibil. Nu toată lumea căinează societatea asta demagogă, în care contează doar imaginea? Nu toate vorbili de înţelepciune sharuite din mână-n mână în mediul virtual fac apel la recunoaşterea valorii inestimabile a esenţei şi nu a formei? Nu slăvim toţi sufletul şi bogăţia spirituală, în detrimentul celei materiale?

No, păi foarte bine! Zic că trebuie să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume...deci hai cu subtilităţile! Îmi doresc să fiu din tot sufletul un om de valoare, un aplicant frecvent al tuturor aforismelor emise de-a lungul istoriei!

Vreau, vreau, vreau! Da, da, vreau să fiu mai bun, mai curat, mai sensibil, mai liniştit, mai plin de lumină în suflet şi în minte...într-un cuvânt, mai altfel. Că de, tot traversarăm Naşterea Domnului, manifestul primordial de schimbare la cuget şi simţiri. Deci vreau!

Doar că, mai întâi de toate zic că ar trebui să realizez o corespondenţă între cuvinte şi fapte. C-apoi, vorba vorbii populare: "Faptele contează, nu vorbele!"

Atunci, să-i dăm drumul:

Când văd un nor, zic: NOR. Cum arată? Uite fix aşa, cum sunt ăia de pe cer.

Dacă aud...MI-E FOAME. Ce fac? Păi în puii mei, mă roade stomacul şi simt o dorinţă nestăvilită de a mânca ceva, orice. Pâine goală, boabe de orez, corcoduşe, iarbă, frate! Orice, numa să fie masticabil!

Dacă zic..."URĂSC". Ce înseamnă asta? Păi de...ce să însemne? Dacă-l văd p-ăla de mă enervează, odată se pune vălul pe ochi, încep să tremur şi-mi vine să-i rup capul cu dinţii! Simplu, nu?

Dar când aud TE IUBESC, ce înseamnă?

Pauză de publicitate, că ţi-am dat cu "-nt" şi te-am închis! Ce să însemne? Totul şi nimic, în funcţie de cine o spune şi contextul în care o spune. Este atât de complicat să explici încât nu s-au inventat cuvinte în vocabular care să descrie expresia asta...totodată, atât de uzată, de folosită, că aproape calci în "te iubesc"-uri mai des ca în băltocile din asfalt, după o zi ploioasă. Ori că spui TE IUBESC, ori că spui MĂ DUC LA WC, tot aia e. O spui şi azi, şi mâine...de câte ori e nevoie, pentru că nevoia trebuie făcută.. 

E asta  o problemă sau nu e o problemă?

Eu zic că este. 

Când ceva nu are o definiţie fixă şi lasă loc de interpretări, apare haosul. Aşa e cu Dumnezeu: lumină, culoare, dreptate, moarte, genocid, ură, intoleranţă. Aşa e cu Libertatea: egaliate, lipsă de cenzură, ordine, supremaţia valorilor, desfrâu, dezorganizare, corupţie, ticăloşie, prostituţie la liber. Aşa e şi cu Iubirea: indescriptibilă şi înţeleasă după urechea fiecăruia, sursa majorităţii relelelor din viaţa noastra, dar în esenţă ceva luminos.

Prin urmare, revin şi întreb: cum descrii TE IUBESC-ul în cuvinte? Din câte înţeleg, după împrejurări...protecţie, ajutor, mulţumire, respect; dar în relaţiile dintre bărbaţi şi femei, iubirea este doar o monedă de schimb, un troc întâmplător, împletit uneori cu nişte reacţii chimice. "Vreau să te / Ce îmi dai să te las" şi ceva feromoni care-ţi iau minţile o perioadă. 

Iar aici, nu mă înţelegeţi greşit...problema nu este cerutul, pentru că oricât ar fi chimia de mare, viaţa zilnică necesită clar nişte resurse pur materiale. Că doar nu mănânci îmbrăţişări pe pâine toată ziua. Pretinsul - mai ales sub acoperământul celor mai curate emoţii (care dispar ca un fum dacă nu sari cu rezolvarea) este, însă, altceva.  

Nu ştiu cum era acum o generaţie, două, zece, nici nu are importanţă. Astăzi, însă, pretinsul este blazonul oricărei relaţii. Ceea ce iar nu e prea important...practicarea pe bandă şi negarea acestuia, însă, mă înfurie la culme!

Restul, cu astrele şi Dumnezeu care-ţi dă marea cu sarea şi-ţi scoate în cale sortita cea mai aleasă...ce să zic, mare schemă! Tâmpenii pentru fraieri! Hai să vedem cum toate planetele se-nvârt pe orbită fix în aşa fel încât Gingirel să-şi descopere zâna care să stea cuminte la scărmănat! Ce bine, ce bine, să ne despletim de emoţie! Ha, Ha!! 

O vreme asta am crezut. Mi-am şters înjurăturile cu mistria de pe obraz, am fost contrazis, arătat cu degetul  şi pus la colţ. "Mami, mami, a venit circul!" No, eu eram circul! Ciudăţenia. Ghimpele cel contra, prea idiot să înţeleagă evidenţele realităţii.

Aşa că m-am făcut mic în colţul meu şi am aşteptat să văd ce se mai întâmplă. Mi-e foarte scârbă de libidinoşenii, DAR iubirea crede totul, iartă totul, speră totul, este atotţiitoare, atotsperătoare...cum era aia? ...şi dacă o mie de oameni spun că eşti beat, nu te pui la somn? Ce să vezi, eram în comă alcoolică! 

Problema este că după ani şi ani, părerea asta mi se adânceşte. Tac, observ şi analizez, iar rezultatul mă dezgustă: aproape orice porneşte de la TE IUBESC, se termină-n gard.  

Dragul meu, eşti cel mai minunat om din viaţa mea... dar vreau.... (completaţi pe linia punctată). Ai? Nu...păi atunci, mergi în mă-ta şi lasă-mă în pace! 

Draga mea, eşti o comoară la casa omului, te iubesc! -  şi cum se-ntoarce draga cu spatele: M-a mâncat asta de bani, nu mai pot cu atâtea mofturi! Dar dacă tac, poate primesc şi eu ceva la noapte... asta în cazul în care nu o doare capul şi iar ne certăm!

Vai, dragule, eşti minunat! Cât de norocoasă sunt că Dzeu mi te-a scos în cale, te iubesc!; se-ntoarce dragul cu spatele: "Ia uite porcu' cum îţi aruncă şosetele murdare prin toată casa! M-am săturat... ce? Sunt sluga lui? Dacă n-aş fi eu...praful s-ar alege!

Vi se par cunoscute momententele? Cam la asta se ajunge, după ce trece nebunia îndrăgostirii şi se înaintează încet, încet, spre monotonie. 

Adică, după 2...3 luni, uneori până la un an. Dacă nu te-ai înhămat la căsnicie, e simplu; pleci pur şi simplu, fără a privi în urmă. Ce prispa mă-sii, nu datorezi nimic, nimănui! De ce ai face-o?
Dacă s-a înfăptuit căsătoria, însă, apar două posibilităţi: ori rabzi şi blestemi viaţa netrebnică până la adânci bătrâneţi, din pură obişnuinţă şi pentru că ştii că mai ales după o anumită vârstă, "sansele de a-ţi reface viaţa cu altcineva" scad dramatic. Sau, cazul doi: divorţ şi-ţi bagi picioarele în toate.
Relaţie pasageră după relaţie pasageră după relaţie pasageră, invocânduse de fiecare dată unicitatea  şi veşnicia iubirii...sau căsătorie, cu formare de familie - celula societăţii, acesta este parcursul. Cum, necum, după o vreme, totul se duce de râpă, spre deznădejde, suferinţă, crispare, alcoolism, bătaie, frustrare, neputinţă, înjurături şi o stare de lâncezeală, în care cei mai buni prieteni devin repulsia şi apatia.

Şi atunci vine întrebarea de o mie de puncte:

Ce fac, ce faci ca să fim schimbarea pe care o vrem în lume? Ne agăţăm de un ideal intangibil şi ne ţinem de el cu înverşunare, doar din dorinţa de a creiona o anume onoare? Sau ni se zburduncăne de rahaturi idealiste şi acceptăm lumea aşa cum este, devenim parte a mizeriei doar pentru că asta înseamnă supravieţuirea?