Mai demult, pe vremea când eram cititor destoinic, am găsit o vorbă de duh într-o carte: "Zâmbetele prezentului sunt doar suferinţele viitorului." Pe moment, nu am înţeles-o.
Şi totuşi, din experienţa vieţii, aş putea să spun că are dreptate. Mai devreme sau mai târziu, orice clipă de fericire devine o nouă durere - dacă nu din cauze pur naturale, pentru că pur şi simplu aşa a fost să fie, măcar prin prisma nostalgiei lucrurilor ce au trecut: pe sistem "Puşca şi cureaua lată, ce bărbat eram odată!"
Însă, asta înseamnă că trebuie să fugim de momentele de bucurie? Normal că nu...trebuie, doar, să ni le asumăm cu tot ce aduc ele.
În altă ordine de idei, astăzi, mă gândeam să scriu multe. Sunt un morman de subiecte de dezbătut, multe lucruri de spus, şi mai multe de făcut. Spre exemplu, nu ştiu cum am dat pe net peste o nemaipomenită petiţie online privind alăptarea la sân a copilului - despre care unii spun că este foarte naşpa. De fapt, toată porcăria pornise de la o duduie care şi-a postat pe contul de socializare un selfie cu dânsa, în timp ce îşi hrănea copilul la sân, stând la o terasă - sau ceva. Bineînţeles, unii au criticat-o, pe motiv că nu e prea decent ceea ce a făcut; iar doamna mamă devotată s-a apărat cu aplomb, pentru că e perfect normal şi firesc gestul ei - aruncând cu nişte statistici de specialitate şi mulţumind pentru susţinere. Apoi a cerut şi păreri, ca să fie sigură că face bine ce face.
M-am simţit băgat în seamă, îmi dau cu opinia: Sincer, mie chiar mi se pare tichie de mărgăritar pe un cap chel această controversă. În primul rând, ca regulă generală, justificarea cu firescul care trebuie făcut în public, e o tâmpenie. Şi o băşină este perfect normală şi firească, dar NU e bine s-o dai pe unde îţi vine. Apropo, de ce nu se face o petiţie şi pe acest subiect? Eu susţin normalitatea!!
În al doilea rând, asta cu alăptatul în public ţine mai mult intimitate persoanei în cauză şi e o decizie pur personală. Eu nu am absolut nici o părere în privinţa acestui subiect...dar toate mamele pe care le cunosc, încercau, pe cât posibil, să îşi creeze un mediu cât mai confortabil cu putinţă atunci când alăptau. De ce? Nu le-am întrebat, dar mă gândesc că nu îi prea face bine copilului să mănânce când lumea fierbe în jurul lui. Şi apoi, poate nici femeii nu îi place să se zgâiască tot poporul în ţâţele ei - mai ales că nu a ieşit la agăţat. Păi nu?
Cum spuneam, cam cu probleme d-astea aş putea să mă preocup în sezon estival. Noroc că am capul pe umeri şi refuz să mă introduc în asemenea bălăcăreli.
De aceea zic că e mai bine să zâmbim, că tot e zi de sărbătoare şi trăim în ţara lucrului bine făcut. Cu mici excepţii d-ale lui Dorel, care întăresc regula - desigur.
Uite aşa am descoperit un marcaj stradal, căruia nu îi înţeleg logica: într-o succesiune de curbe, linia continuă este întreruptă pe o porţiune de aproximativ 3 metri. De ce? Ca să poţi depăşi, normal...că ai vizibilitate.
Şi practic, cum faci asta? Ce maşină să ai şi cu ce viteză să circuli, cu ce viteză să circule cel depăşit (care merge mai încet ca tine) pentru a putea executa manevra în condiţii legale? Îţi părăseşti banda în juma' de metru, depăşeşti pe 2 metri, reintri pe bandă în jumătate de metru. Puii mei, merge la perfecţie...dacă am circula cu niscavai cărucioare de cumpărături!
În altă zi mi-am amintit de o zicală din popor, care spune că o fată frumoasă, dar proastă, este ca un inel de aur pe râtul unui porc. Sau ca o clădire în (semi)paragină, dar reabilitată cu termopane:
Deşi, dacă e să o luăm până la coadă, chiar contează asta?? E modernizată?!
Mai bine ne vedem de treabă şi mergem la cumpărături. Chiar săptămâna trecută s-a deschis market nou în oraş. Frumos, elegant, locaţie centrală, marfă bună, înghesuială de rigoare. Păi dacă s-a dat ceai si corn gratis fiecărui vizitator, ce te aşteptai?? La cât de cumpărători suntem şi amatori de reduceri, ne-am călca în picioare şi pentru o gumă de mestecat la mâna a doua - dacă e cadou de la firmă! Coji de seminţe de s-ar da, nu contează! Dacă-s gratuite, merg la ţanc!
Eu n-am fost p-acolo, momentan...că gasisem în altă parte nişte şuruburi? Ba nu, ŞURUBE! care mi-au făcut cu ochiul. Nu-mi trebuiau, dar tot mi-am luat un bax...să fie acolo, că nu cer de mâncare! Erau ieftine!
Mi-am luat şi scaun de bicicletă confort 3, material plastic, cu spătar decolorat şi formă ortopedică - pentru susţinerea corectă a spatelui, mânere ergonomice, caneluri speciale pentru eliminarea gazelor şi aer condiţionat de viteza de deplasare. Am văzut eu la cineva, e ultimul răcnet în domeniu! Se poartă, o nebunie!
...apoi m-am răsfăţat cu o îngheţată. Pe băţ. Mi-a mers la suflet şi dincolo de el...Mi-au fost ascultate rugăciunile şi mie, că mi-am stricat dantura tot mestecând beţele alea de lemn. Ce, ce, doar nu le aruncam, că erau plătite! Doar că acum...boerie curată! Le-au făcut de ciocolată...
...şi mi-am luat şi nişte ouă - de casă, că nu mai gustasem aşa delicatesă.
Ştiam de ouă de găină, de struţ, de raţă, de prepeliţă, chiar şi de popircheliţă. Dar dacă mă întreba careva cum se înmulţeşte o casă, habar n-aveam! Noroc că ţine Dumnezeu cu proştii lui şi acuma ştiu: "Prin ouă, frate, ca ornitorincu'!"
Nu v-am zis? Viaţa e o fericire la maxim, ca Minodora!
Asta contează, pentru momentul prezent. Ce-o fi după, 'om vedea! P-aci mă învârt, nu plec nicăieri...
Asta contează, pentru momentul prezent. Ce-o fi după, 'om vedea! P-aci mă învârt, nu plec nicăieri...
Hai, mai bine, să nu mai gândim urâţenii contrare gândirii pozitive şi să ascultăm o doină, ca să marcăm acest moment de graţie:
