Lezmajestatea din autobuz

Se dă ştirea:

Fooarte amuzant! Am râs să pic de pe scaun, când am văzut ştirea prima dată!

Desigur, întâmplarea se poate comenta în fel şi chip, în funcţie de partea cui îi propui să o ţii: 

- poţi spune că tuta aia de-i zice femeie e un momument de nesimţire! În primul rând, dacă tot vrea s-o ardă divă spirituală, mi se pare oribil ca o femeie să simtă nevoia să sugă un mocioflender aprins. Dincolo de efectele nocive asupra propriei sănătăţi, este o imagine hidoasă din punct de vedere estetic - indiferent de cât de interesantă ar vrea să pară că este. Ceea ce iar nu înţeleg...de ce se pune că eşti mişto dacă sugi ţeava de eşapament a maşinii de câteva ori pe oră? Bleah!

Şi apoi cică tre' a-o mai şi pupi franţuzeşte...aha! S-o crezi tu! Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu am chef de lins scrumiere!
Plus de asta, dacă e s-o luăm p-a dreaptă, e o idioţenie să te speteşti o lună de zile la frecat de măciuci, dat cu mopu', meşterit pe la diverse joburi, apoi cum iei salariul, să dai de-a fuga şi să-l arzi. Adică...propun să facem foc de tabără pe bloc, că rezultatul e acelaşi! Iar dacă te mai pretinzi şi ACEA femeie desprinsă dintr-o dimensiune superioară...clar, ţigara nu cadrează-n peisaj. E ca şi cum o pictezi pe Mona Lisa şi la final îi pui o tavă cu căcat pe cap! Sau sculptezi Pieta şi cum gaţi îi tragi o flegmă. E ca porcu, nu merge!
Şi apoi...frate, eşti în autobuz! Cred că se cere puţină decenţă! Io înţeleg că nevoia de pipat trebuie făcută întocmai şi la timp..dar dacă pe unul îl trecea nevoia de scuipat? Sau de râgâit? Sau de dat aere, în prispa mă-sii, că doar oameni suntem! Efectele olfactive nu sunt aceleaşi?

- poţi să dai cu sudălmi în moşul limitat la cap, care se simte ameninţat de nişte abur. Şi apoi, de modul scurt şi violent în încare o pune la punct pe doamnă, după care îi mai trage şi două după cap, ca un nenorocit ce este. Mizerabilu' şi tâlharu' care este! Auzi, auzi ce a fost în stare să facă!

- poţi să sari la gâtul amândurora...femeia că fuma...bărbatul că nu a lăsat-o...femeia că a sărit prima la înjurături şi violenţe fizice...bărbatul că a continuat...

- sau, în cele din urmă, poţi doar să te amuzi de situaţie. Arăţi cu degetul şi te împrăştii de râs de la atâta cultură care umblă slobodă pe străzi! Şi faza cea mai tare e că ăştia or fi şi ei părinţi...bunici. Nu aş vrea să văd ce progenituri au crescut... Hotărât lucru, viitorul e pe mâini bune! Numa' sper să dau colţu' cât mai repede, să nuâl mai apuc! 

Dar dincolo de toate asta, mie mi se pare demn de remarcat finalul: "Mă nenorocitule, baţi femeile, mă?"

E! Aici e miezul din dodoaşcă! Chintesenţa întregului eveniment...ce scandal, bătaie şi ţigări? D-astea vezi mereu! Da' când te păleşte aia cu "femeia simbol" pe care nu trebuie să o atinci nici măcar cu o floare, ai pus-o! Gata, a-ncremenit vrabia-n zbor! Ai dreptul să faci, să zici orice...dar toate până la femeia simbol!
Ia, încă o dată: "MĂ NENOROCITULE, BAŢI FEMEILE, MĂ?" Replay, replay!!! Ador chestia asta...mi-o pun sonerie la telefon!  Vaaaaiiiii.... Da' cum se umflă tărâţa-n duduie şi strigă plină de obidă...Superb! Absolut minunat! Bis, bis!!

Adică ia stai niţel...da' ce e femeia? De ce să nu o baţi? Ce, te pomeni că e Curtea Supremă! Intangibilă şi inamovibilă şi mereu deasupra? Da' scuză-mă, fă de la făptură gingaşă...credeam că femeia e un om; dar dacă e Dumnezeu cu picioare pe tocuri, şezi potol, că minteni mă pun la slujit! Vrei şi jertfă de-nchinare? Acuşi o ardem...doar nu oi pune-o crudă pe altarul dragostei...

Că vorba aia, nici să te pişu contra vântului nu poţi, că te uzi! D-apoi să te pui de-a curmezişul divinităţii! În papucii calului, eu nu aş face-o... Ultima dată când am verificat în buletin nu mă chema Israel, să mă lupt cu Dumnezeu!  

De fel, mă consider o persoană pacifistă. Nu fug de scandal, dar am învăţat să-l ocolesc elegant. La nervi, omul spune multe tâmpenii. Şi-apoi, ca o ceartă să poată porni, e nevoie de doi...deci dacă unu' zice tâmpenii, celălalt se aprinde şi zice alte tâmpenii...iese ceva bun de aici? Că nimeni nu se ceartă ca în telenovele...respectuos, pe un ton dur şi apăsat, dar numai după ce celălalt şi-a gătat ideea. Nu, nu...omul real zice două vorbe şi la a treia sare la păruială! Timpul costă bani, nu stă nimeni să se contreze în vorbe câte o oră întreagă, să aibă gospodinele sensibilile de ce lăcrima! Omul real înjură, se bate, urlă peste interlocutor, face tămbălău! 

No..Mie mi-e scârbă de asta; şi decât să cedez impulsurilor nervoase şi să spun lucruri pe care mai târziu să le regret, mai bine tac. Muşc din mine şi tac. E  unu' prost? Dă-l în mă-sa, să fie! De ce să mă iau la întrecere cu el? Când se calmează, vorbim; e timp. Civilizat, ca oamenii...să ne înţelegem.  Dacă e în stare; dacă nu...nu. Simplu.

Necazul este că sunt femei care o cer. Ce e dragostea fără o ceartă ici colo, de refresh? Plus că sexu' de împăcare cică e mirific! Şi te roagă să faci scandal. Îţi fac un scop din asta...Bă, te imploră, nu am văzut aşa ceva! Probabil aşa cred ele că tre' să fie un bărbat; nu bărbatul e prost şi mârlan, că se coboară la nivel de animale şi dă cu pumnu'! Femeia o cere! Se roagă, plânge, imploră! Are o plăcere masochistă să fie îngenunchiată! Pe cuvânt dacă am mai văzut aşa ceva...
"Da' te rog...urăste-mă! Dispreţuieşte-mă! Înjură-mă Bate-mă! Siluieşte-mă!"
"Păi nu pot, draga mea...că eu te iubesc! Cum să fac aşa ceva?"
"A, da? Atunci suge-mi tocu' şi dispari, că nu am nevoie de papiţoi la uşă!"

Deci n-am înţeles de unde vine asta cu ne-datul în femei. Teoretic, într-o lume utopică, nu trebuie să dai în nimeni, Dar ghici ce? Realitatea nu-i chiar un vis şi-s unele care dacă nu le atingi, nu se simt femei. Sunt acele neîmblânzite nesupuse, care nu învaţă respectul decât din dominare. Aşa cum bărbatul consideră instinctiv că o femeie e bună de prăsilă dacă are doldora de piept şi şoldurile late, femeia considera instinctiv că un bărbat e puternic e un dictator. Beţiv, curvar...dacă e cu respect, mai contează? Ea vrea să fie supusă! Acuma...financiar, de preferat; dar nu suntem toţi beizadele! Şi-apoi şi ăia-s nişte ciumeţi de bat gagici ca pe fasole! Aşa că vine reversul: "Băi frate, te pricep că n-ai bani. Se-ntâmplă, asta e! Dar să nu fii în stare nici să mi-o dai peste ochi? Chiar aşa? Cârpă ce eşti! Mai suge-mi tocu' o dată şi marş din faţa mea că nu vreau să te văd! Când oi avea chef, te chem eu...nu vii tu de capul tău, că ţi s-a zbârlit năravu-n tine! Înţelesu-m-ai?"

Şi nu ştiu de ce, fumăcioasa îmi pare fix genul ăsta de femeie. În primul rând, că-i arogantă...crede că i se cuvine totul oriunde şi oricând. Ceea ce n-ar fi atât de uluitor, că doar d-aia e specie de bucureşteancă, să aibă un moţ în plus! Chiar şi într-un autobuz.
E genul care se visează în capul ei, care se apucat de fumat taman ca să arate că are ouă la ea şi e independentă. Şi apoi, violemţa cu care se repede la bătaie...dar şi victimizarea afectată pe care şi-o asumă când i se răspunde cu aceeaşi monedă. Ea dă, ea ţipă! Muahahahahaha!!!! Mă nenorocitule, ai făcut lezmajestate! Cum ai îndrăznit să dai într-o femeie? O fe-me-ie!

No, scuze doamnă...nu ştiam că tre să vă fac statuie doar pt că v-aţi născut cu p..oşetă!!
Manole, ia treci, bă, 'ncoa, să-i faci la asta un edificiu! Tu nu vezi că stă FEMEIA pe femeia asta mai ceva ca balega pă poiană?  

De ce a eşuat religia în modelarea firii?

Imediat după boroboaţa de la Paris (atentat terorist, execuţie sau înscenare - încă nu s-a elucidat complet cazul), prima grijă a liderilor islamişti a fost să-şi albească religia, care propovăduieşte pacea, toleranţa, iubirea aproapelui - şi nu războiul.

Cu toate acestea, pe internet, din mână în mână, s-a share-uit următorea nedumerire:

Dacă religia propovăduieşte pacea, de ce mama mă-sii ea nu se întâmplă deloc? Că doar bisericile, templele, sinagogile, moscheile, toate sunt pline spre arhipline! Să calcă cetăţenii în picioare prin pelerinaje la cetăţi sfinte şi moaşte, doar-doar 'or reuşi să-şi miluiască viaţa măcar cu o urjumă de sfinţenie - ceea ce însemnă că perceptele morale proprii oricărei religii sunt aprobate, adoptate şi însuşite. Dar cu toate acestea, există o discrepanţă majoră între viaţa din biserică şi cea din afara ei. De ce? 

De ce planeta este un haos? Dacă religia (oricare ar fi ea) provovăduieşte doar Binele Suprem, Iubirea, Drăguţenia, Blândeţea, Mila, Iertarea, să nu minţi, să nu furi, să nu alergi după bani că-s ochiul celui rău - de ce toate valorile astea nu se văd aplicate la scară generală cam pe nicăieri în lume? Şi de ce, dorind şi aducând doar frumosul în viaţa omului, religia este o mare sursă de suferinţă şi dezbinare între popoare? Credinţa vorbeşte despre o mare comunitate, un tot unitar, OMUL; dar în acelaşi timp împarte Biserica în bisericuţe, în funcţie de apartenenţa spirituală a fiecăruia.   

După mintea mea, răspunsul este foarte simplu: pentru că religia a eşuat în scopul ei de a dezvolta societatea în plan spiritual. De ce? Din două cauze majore:

1. Cu toţii suntem fraţi, fii ai lui Dumnezeu. Iubeşte-ţi aproapele, pentru că nu îi poţi face rău fratelui tău. Minunat! Aplauze! Numai că unii sunt mai fii decât alţii, unii sunt mai egali ca alţii. Unii sunt drepţi, corecţi şi perfect prizabili, ceilalţi sunt eretici, păgâni şi vai de capul lor de netrebnici. Iar cu ăştia nu trebuie să ai de-a face! Îndreptarul de spovedanie spune clar ce este păcat: 

- "M-am unit cu ateii, ereticii, sectarii, schismaticii, primindu-i în casa mea, mâncând, rugându-mă împreună cu ei. Am fost în casa lor sau la adunarile lor încurajându-i în credinţa lor, zicând ca şi ei vorbesc tot din Scriptură şi cred tot în acelaşi Dumnezeu.

- Am primit binecuvântare, daruri şi ajutor de la eretici sau sectari. M-am căsătorit cu eretic sau sectar. M-am căsătorit prin cununie mixtă (de exemplu: am primit Taina Cununiei şi la ortodocşi şi la catolici); am îngăduit copiilor mei să facă o astfel de căsătorie. Am avut naşi la Botez sau Cununie persoane de altă credinţă.

- Am citit cărţi eretice sau sectare, care sunt pagubitoare pentru suflet şi potrivnice Bisericii. Am vândut publicaţii sectare, eretice, pornografice."

Deci este păcat să primeşti în casă persoane care nu îţi împărtăşesc credinţa, să mănânci ceva de la ei, să le citeşti cărţile, să îi iubeşti, să îi tolerezi. Merg pe stradă, văd bunăciunea de gagică, TROSC! Ne-o pălit dragostea la prima vedere! Dar stai, asta nu e tot...Întâi iau hăţurile şi întreb (primu', că d-aia-s bărbat): "Auzi, măi dragă, tu cam de ce religie eşti?" Că poate-i mormoancă! Dacă face mătănii la Manitu şi-mi urc în cap toată comunitatea?  

Şi uite aşa se naşte discriminarea, dispreţul, mândria. "Frate, io-s creştin, mânca-ţi-aş, tu ce puii mei faci? Huooooo...sectarule! Necredinciosule! Fraiere care eşti, că te amăgeşti cu poveşti, când ce cred EU este cel mai corect şi adevărat!"

Iar chestia asta nu se întâmplă doar la ortodocşi, ci peste tot! Toţi se încolonează în spatele Adevărului şi a Iubirii, dar la aplicare dă mereu cu virgulă...pentru că fiecare religie este adevărată şi corectă, eliminând orice este diferit, neuniform cu dogma prescrisă. Inclusiv altă credinţă.

Dumnezeu este Unul singur, Adevărul este unul singur. Doar că este revendicat de mai muilţi, în diferite forme, una mai corectă ca cealaltă. Şi atunci, unde este COMUNIUNEA?? PACEA?

Cum spunea cineva în Game of Thrones: "Am bătut lumea în lung şi-n lat, dar pretutindeni oamenii cred că l-au descoperit pe zeul cel adevărat. De fapt, singurul zeu adevărat se află între picioarele unei femei". Punct. Na, mai zi ceva!

De aici începe totul, aici se termină totul. Doar el este unanim dorit, acceptat şi slujit, indiferent de rasă, culoare, sau credinţă, De la el încep bucuria supremă şi cea mai cruntă suferinţă. El conduce lumea şi modelează mersul lucrurilor pe planetă.

2. Cioplită fix de Dumnezeu în piatră, descoperită oamenilor după meditaţii îndelungi, sau conturată din cele mai curate idealuri, conduita religioasă porneşte dintr-o manifestare a spiritului, a abstractului. Se adresează spiritului, dând sens materiei.

Doar că omul nu este un conglomerat vaporos. Nu caută doar lumina inefabilă a conştiinţei, nu este doar o picătură de suflet care se preumblă printr-o Lume a Ideilor.

Are şi materie, în puii mei! Cuşcă sau nu, asta e! Un guguloi de oase, carne şi sânge, cu nevoi specifice! "E bine cu toate perceptele morale...dar totuşi, diseară ce mâncăm? Unde dormim?" 

Religia nu vorbeşte despre aspectele astea. Spune doar să nu ne îngrijorăm. Importantă e IUBIREA, Atâta că şi ea trece prin stomac...GHINION!

Şi-atunci iar apare discrepanţa. Spiritual, religia te educă să trăieşti ca un om superior. Practic, te porţi ca un om, că doar oameni suntem! Dacă-s fantomă, bântui; dacă-s câine, latru; dacă-s om....am nevoi umane, inferioare sau superioare. Religia vorbeşte despre negarea inferiorului; rabzi durere, foame, suferinţă... şi îmbrăţişezi superiorul, care-ţi aduce dulceaţă negustată, lumină negrăită, bucurie atotstăpânitoare. Tăgăduieşti ordinarul şi te laşi inundat de superlativ. 

Doar că dragostea trece prin stomac. Aşa cum nu poţi construi un turn de la vârf în jos, nici nu poţi accede spre planurile superioare fără o bază. Iar asta nu-ţi pică din cer!

Deci e bine cu Dumnezeu şi lumină...dar vecinul are plasmă! Maşina s-ar cere înnoită, casa n-ar strica să fie mai mare! Garderoba nu mai e la modă, planeta trebuie vizitată - că doar o viaţă avem!

Eşti un om ca un om...şi ce face un om? Păi face o şcoală să nu fie chiar tălâmb, se îndrăgosteşte, se căsătoreşte şi ajută la perpetuarea speciei! În pana calului, ce ar spunea să facă altceva?? Desigur, se mai ocupă de evoluţia spirituală.

Frumos, tribuna e-n delir, sala e-n picioare!

Buuuunnn... o şcoală o faci, dă-o-n mă-sa. Îndrăgostitu' - la fel. Zburdă fecioarele despletite pe câmpii, tot într-o veselie! Toate bune şi frumoase, dezvoltarea  spirituală e la locul ei. Şi apoi, ceva se rupe. Credinţa spune să îţi vezi de urcuşul spiritual, firea umană îţi cere drepturile. Ceasul biologic începe să ticăie, hormonii o iau razna. NU E VOIE! 

Spiritual trebuie să fii cast, uman trebuie să fii trecut prin toate experienţele. Spiritual trebuie să nu iubeşti avuţia, uman trebuie să ai de toate pentru toţi, pentru a fi eligibil. Spiritual trebuie să preamăreşti abstractul şi toate ţi se vor adăuga; uman trebuie să lupţi pentru asigurarea concretului tot mai diversificat, să tragi cu dinţii, să sfâşii, să fii cel mai puternic.  Spiritual trebuie să te căsătoreşti din iubirea cea mare, uman te desparţi că nu eşti bun la pat. Spiritual dragostea e moţul vârfului, uman ea se subordonează...practic oricărui amănunt: cum arăţi, cum te îmbraci, cum te mişti, ce faci, ce vorbeşti, ce crezi, ce ai..mai ales ce ai. Spiritual înveţi că Dumnezeu e Iubire, uman înţelegi că Iubirea nu contează. Nu totul începe din iubire, iubirea porneşte din totul. Nu oferi totul din iubire, oferi totul şi apoi vine iubirea.

Citeam într-o revistă pe net (ceva...Semnele Timpului, pare-mi-se) că în unele comunităţi revine moda căsătoriilor aranjate. Pe principiul "Copii să iasă, că dragostea apare după aia! Plus că Dumnezeu spune că dragostea evoluează din interior spre exterior...să-i lăsăm să se mai cunoască!" Dar din punct de vedere uman, dragostea evoluează taman invers, de la exterior spre interior. Dacă exteriorul nu corespunde cerinţelor, frână şi altul la rând, că doar  pământu-i mare!  

Şi atunci, unde mai încape atotputernicia credinţei? Unde este locul religiei bazate pe iubire?  O iubire care trebuie să vină pe dos firii umane, de la interior spre exterior.  

Alegeri şi relativism (biblic)

M-am plictisit să tot fiu Gică Contra, mereu pe dos şi pururea nemulţumit. Mi se pare patetic să enumăr mereu doar ce nu avem, ce nu facem, ce nu este în neregulă cu ţara asta. Şi da, mi s-a cam luat de lamentacii  şi arătătorii cu degetul care s-au apărut peste tot, ca buruianul după ploaie! 

"Luume, săriţi lumeee să vedeţi ce Ev Mediu a crescut în România şi suntem intoleranţi cu minorităţile homosexuale! Vai, vai, vai...cum s-a răsturnat căruţa cu înapoiaţi taman la noi în proximitate" 

"Tulai, Doamne, cum e preistoria călare pe noi fiindcă te arată cu degetul dacă ai coadă de păun în cap, păr desprins din curcubeu şi unu...doua...zece tatuaje, pe ici pe colo! Da' n-am înţeles...e închisoare sau libertate?! Bă râmelor şi babalâcilor învechiţi ce-mi sunteţi!"

"Văleleu, grobieni şi nesimţiţi care sunt bărbaţii ăştia ce nu se îmbracă cu gust, femeile curve  care bagă trupul de sirenă la înaintare în căutare de sponsori, profesorii care-s nişte bătuţi în cap pentru că nu-s în stare să educe elevul şi uite aşa se duce ţara de râpă!"

N-avem străzi, n-avem, spitale, n-avem bun simţ, educaţie, sistem sanitar, economie, politică, viitor, oameni de calitate sau un sistem de valori. N-avem una, n-avem alta, n-avem aia şi ailaltă.

GATA!!! Pân-aici!! Da' ce, suntem la olimpiada de bocit??

Azi şi numai azi, eu vreau să fiu altfel! Mi s-a uscat gura să tot urlu ce nu-mi convine...Aşa că mi-am propus să fiu fix pe invers şi îmbăţoşat de patriotism, să-mi laud şi eu măcar o dată ţara! Numa' aşa, să mai ies din plictiseală...c-apoi cine ştie, poate-mi place!

Ce nu avem, ştie toată lumea. Vede toată lumea şi spune toată lumea, fiecare după cum îl taie capul. Dar oare ce avem? Păi să mă gândesc...avem ofiţeri acoperiţi. Mă rog..neacoperiţi; s-a vorbit atât de mult despre ei că deja mă simt absolvent al Academiei Naţionale de Jameşi Bonji. Mâine-poimâine mă şi vezi la SRI, SIE, CIE, MIE, 2 şi-un sfert, 3:20 şi alte prescurtări! Ochi albaştri am, la costum mă port...ori agent secret, ori mormon, în puii mei! Sau ofiţer învăluşat? Măcar vreun soldat cu glugă! Că doar ştiu totul...spionajul a devenit subiect de bârfă cât mai stau la o coadă pe undeva.  

Şi mai avem...credinţă. Credincioşi, moaşte, pelerini. Hip Hip uraaaaaa!!

Perfect! Ţi s-a luat de spionaj, pui broboada şi te-aşezi la rând. Ce e mai minunat decât să te rupi de agitaţia zilei şi să te închizi tu cu tine în cămara sufletului, într-o rugăciune continuă? Dăm cezarului ce e-al cezarului...audienţe record la Acces Direct, intrigile amoroase şi politice care ne condimentează cotidianul...şi lui Dumnezeu ce e-al lui Dumnezeu: post şi rugăciune. Că doar, ce pana calului, d-aia suntem credincioşi! Cum spunea cineva de pe la Trinitas: Vreme dificilă...dar totul este doar un test prea blând al credinţei pentru pelerinul care, pios şi cu sufletul plecat vine să sărute sfintele moaşte.

Ok....am înţeles asta cu testul şi dorinţa omului de a-şi arăta vrednicia pentru cele sfinte prin renunţarea la confort, fie doar şi pentru câteva clipe/ore/zeci de ore. Că doar d-aia stă drept-credinciosul la rând cu zilele, urcă dealuri numa în genunchi, stă nemâncat şi îndură diverse vicistitudini. Problema e că Biblia, la Matei 9, 13 spune clar: Milă voiesc, iar nu jertfă. Iar la Matei 25; 32 - 46, împărţeala oilor de capre se face exclusiv după principiile iubirii aproapelui şi a milei faţă de acesta. Adică nu vine Dumnezeu:  Mă omule, ia zi repede câte moaşte ai pupat şi câte ore ai stat la coadă, că uite-acu te trec la Carte! Iar dacă ai mai bagat şi câteva mii de mătănii, te-ai scos! Raiul te mâncă!...ci e cu mila faţă de nevoiaşi, ajutarea omului în nevoi, d-astea!

Deci: care-i faza, să mă prind şi eu! De unde plăcerea asta nebună de a pupa moaşte una-ntr-una, fără deosebire de loc, timp sau durată? Înţeleg că suntem neam de latini şi casanovi din tată-n fiu, dar chiar aşa? 

Evident, minunile aşteptate nu au loc, pentru că nimic nu se schimbă! La câţi credincioşi avem, ai zice că va curge lapte şi miere la robinetul de apă (nu prea)potabilă. Planeta e un jeg, România-i fruncea! Numa grâu, fra', calitatea I fără pic de neghină!Grădina lu' Maica Domnului, pururea plivită de pir şi aranjată-n stil cazon. Nici musca nu bâzâie fără aprobare. O posibilitate care e cel puţin discutabilă.

Şi în afară de asta, după cum arătam mai sus, Domnul se pare că preferă pomana pentru sărac, nu jertfa sinelui, oricât ar fi ea de însemnată. Ceea ce pe undeva e de înţeles...mai degrabă schimbi schimbi lumea printr-o faptă de iubire, decât prin încolonarea la pupatul celor sfinte.

Acuma, no...răspunsurile şi părerile sunt împărţite. 

Unii spun că popii care fac şi dreg, prostesc poporul pe faţă. Afişează pasajele enunţate mai sus şi demostrează clar beneficiul financiar de care se bucură Biserica după terminarea sesiunilor de pelerinaje. 

Alţii, din contră...evidenţiază supremaţia plăcerilor nepământeşti care încearcă scârbavnicul credincios în prezenţa sfinţeniei ce emană din sfintele moaşte. Ieri, un anume cercetător antropolog sublinia tocmai lumina inefabilă care îţi cuprinde sufletul în astfel de situaţii. Timpul se comprimă, fiecare minut devine o desfătare.  Ploaie sau vânt, fum sau spăngi, prin mii de baionete de-ai trece, totul păleşte înaintea purităţii ce înalţă sufletul în astfel de momente. Faci un pas spre Dumnezeu, El face zece spre tine! Ce se dă la televizor, e doar manipulare rău voitoare, pentru discreditarea credinţei. Adevărata atmosferă de pelerinaj, pe care o simţi doar în mijlocul mulţimii, este cu totul alta...de negrăit prin cuvinte omeneşti.

Un preot completează: de fapt nu este vorba de nici o contradicţie, ci despre faptul că se pune răbdarea la încercare. "Încerci" un drum al Crucii. Această jertfă nu înlocuieşte bunătatea, dar poate fi o modaltate de "răstignire" a trupului. Statul la coadă nu este decât un drum iniţiatic: pleci de la o stare şi ajungi la o altă stare, iar "drumul" în sine are valoarea lui. Cu cât lupta e mai mare, cu atât biruinţa e mai mare. Trupul trebuie să devină un templu al Duhului Sfânt, iar asta se face prin mortificarea plăcerilor - măcar şi pentru moment.

Foarte tare, frate!

Atâta că înţeleg de aici că totul e relativ şi supus interpretării. Bine sau rău, viaţă sau moarte, scop sau complex de coincidenţe, nu există absolut. Totul este supus interpretărilor, iar în funcţie de asta, explicaţiilor. În cele din urmă, nimic nu contează şi se rezumă la un singur lucru: ce alege fiecare să creadă. Că discutăm despre religie, un sentiment, un om, sau o simplă idee, adevărul depinde doar de direcţia propriei alegeri.

Pentru că niciodată, absolut niciodată, nimeni nu va putea să demonstreze fără putinţă de tăgadă ceva. Orice. 

Nu există perfecţiune decât în ochii privitorului - care este diferit, de la caz la caz.