De ce a eşuat religia în modelarea firii?

Imediat după boroboaţa de la Paris (atentat terorist, execuţie sau înscenare - încă nu s-a elucidat complet cazul), prima grijă a liderilor islamişti a fost să-şi albească religia, care propovăduieşte pacea, toleranţa, iubirea aproapelui - şi nu războiul.

Cu toate acestea, pe internet, din mână în mână, s-a share-uit următorea nedumerire:

Dacă religia propovăduieşte pacea, de ce mama mă-sii ea nu se întâmplă deloc? Că doar bisericile, templele, sinagogile, moscheile, toate sunt pline spre arhipline! Să calcă cetăţenii în picioare prin pelerinaje la cetăţi sfinte şi moaşte, doar-doar 'or reuşi să-şi miluiască viaţa măcar cu o urjumă de sfinţenie - ceea ce însemnă că perceptele morale proprii oricărei religii sunt aprobate, adoptate şi însuşite. Dar cu toate acestea, există o discrepanţă majoră între viaţa din biserică şi cea din afara ei. De ce? 

De ce planeta este un haos? Dacă religia (oricare ar fi ea) provovăduieşte doar Binele Suprem, Iubirea, Drăguţenia, Blândeţea, Mila, Iertarea, să nu minţi, să nu furi, să nu alergi după bani că-s ochiul celui rău - de ce toate valorile astea nu se văd aplicate la scară generală cam pe nicăieri în lume? Şi de ce, dorind şi aducând doar frumosul în viaţa omului, religia este o mare sursă de suferinţă şi dezbinare între popoare? Credinţa vorbeşte despre o mare comunitate, un tot unitar, OMUL; dar în acelaşi timp împarte Biserica în bisericuţe, în funcţie de apartenenţa spirituală a fiecăruia.   

După mintea mea, răspunsul este foarte simplu: pentru că religia a eşuat în scopul ei de a dezvolta societatea în plan spiritual. De ce? Din două cauze majore:

1. Cu toţii suntem fraţi, fii ai lui Dumnezeu. Iubeşte-ţi aproapele, pentru că nu îi poţi face rău fratelui tău. Minunat! Aplauze! Numai că unii sunt mai fii decât alţii, unii sunt mai egali ca alţii. Unii sunt drepţi, corecţi şi perfect prizabili, ceilalţi sunt eretici, păgâni şi vai de capul lor de netrebnici. Iar cu ăştia nu trebuie să ai de-a face! Îndreptarul de spovedanie spune clar ce este păcat: 

- "M-am unit cu ateii, ereticii, sectarii, schismaticii, primindu-i în casa mea, mâncând, rugându-mă împreună cu ei. Am fost în casa lor sau la adunarile lor încurajându-i în credinţa lor, zicând ca şi ei vorbesc tot din Scriptură şi cred tot în acelaşi Dumnezeu.

- Am primit binecuvântare, daruri şi ajutor de la eretici sau sectari. M-am căsătorit cu eretic sau sectar. M-am căsătorit prin cununie mixtă (de exemplu: am primit Taina Cununiei şi la ortodocşi şi la catolici); am îngăduit copiilor mei să facă o astfel de căsătorie. Am avut naşi la Botez sau Cununie persoane de altă credinţă.

- Am citit cărţi eretice sau sectare, care sunt pagubitoare pentru suflet şi potrivnice Bisericii. Am vândut publicaţii sectare, eretice, pornografice."

Deci este păcat să primeşti în casă persoane care nu îţi împărtăşesc credinţa, să mănânci ceva de la ei, să le citeşti cărţile, să îi iubeşti, să îi tolerezi. Merg pe stradă, văd bunăciunea de gagică, TROSC! Ne-o pălit dragostea la prima vedere! Dar stai, asta nu e tot...Întâi iau hăţurile şi întreb (primu', că d-aia-s bărbat): "Auzi, măi dragă, tu cam de ce religie eşti?" Că poate-i mormoancă! Dacă face mătănii la Manitu şi-mi urc în cap toată comunitatea?  

Şi uite aşa se naşte discriminarea, dispreţul, mândria. "Frate, io-s creştin, mânca-ţi-aş, tu ce puii mei faci? Huooooo...sectarule! Necredinciosule! Fraiere care eşti, că te amăgeşti cu poveşti, când ce cred EU este cel mai corect şi adevărat!"

Iar chestia asta nu se întâmplă doar la ortodocşi, ci peste tot! Toţi se încolonează în spatele Adevărului şi a Iubirii, dar la aplicare dă mereu cu virgulă...pentru că fiecare religie este adevărată şi corectă, eliminând orice este diferit, neuniform cu dogma prescrisă. Inclusiv altă credinţă.

Dumnezeu este Unul singur, Adevărul este unul singur. Doar că este revendicat de mai muilţi, în diferite forme, una mai corectă ca cealaltă. Şi atunci, unde este COMUNIUNEA?? PACEA?

Cum spunea cineva în Game of Thrones: "Am bătut lumea în lung şi-n lat, dar pretutindeni oamenii cred că l-au descoperit pe zeul cel adevărat. De fapt, singurul zeu adevărat se află între picioarele unei femei". Punct. Na, mai zi ceva!

De aici începe totul, aici se termină totul. Doar el este unanim dorit, acceptat şi slujit, indiferent de rasă, culoare, sau credinţă, De la el încep bucuria supremă şi cea mai cruntă suferinţă. El conduce lumea şi modelează mersul lucrurilor pe planetă.

2. Cioplită fix de Dumnezeu în piatră, descoperită oamenilor după meditaţii îndelungi, sau conturată din cele mai curate idealuri, conduita religioasă porneşte dintr-o manifestare a spiritului, a abstractului. Se adresează spiritului, dând sens materiei.

Doar că omul nu este un conglomerat vaporos. Nu caută doar lumina inefabilă a conştiinţei, nu este doar o picătură de suflet care se preumblă printr-o Lume a Ideilor.

Are şi materie, în puii mei! Cuşcă sau nu, asta e! Un guguloi de oase, carne şi sânge, cu nevoi specifice! "E bine cu toate perceptele morale...dar totuşi, diseară ce mâncăm? Unde dormim?" 

Religia nu vorbeşte despre aspectele astea. Spune doar să nu ne îngrijorăm. Importantă e IUBIREA, Atâta că şi ea trece prin stomac...GHINION!

Şi-atunci iar apare discrepanţa. Spiritual, religia te educă să trăieşti ca un om superior. Practic, te porţi ca un om, că doar oameni suntem! Dacă-s fantomă, bântui; dacă-s câine, latru; dacă-s om....am nevoi umane, inferioare sau superioare. Religia vorbeşte despre negarea inferiorului; rabzi durere, foame, suferinţă... şi îmbrăţişezi superiorul, care-ţi aduce dulceaţă negustată, lumină negrăită, bucurie atotstăpânitoare. Tăgăduieşti ordinarul şi te laşi inundat de superlativ. 

Doar că dragostea trece prin stomac. Aşa cum nu poţi construi un turn de la vârf în jos, nici nu poţi accede spre planurile superioare fără o bază. Iar asta nu-ţi pică din cer!

Deci e bine cu Dumnezeu şi lumină...dar vecinul are plasmă! Maşina s-ar cere înnoită, casa n-ar strica să fie mai mare! Garderoba nu mai e la modă, planeta trebuie vizitată - că doar o viaţă avem!

Eşti un om ca un om...şi ce face un om? Păi face o şcoală să nu fie chiar tălâmb, se îndrăgosteşte, se căsătoreşte şi ajută la perpetuarea speciei! În pana calului, ce ar spunea să facă altceva?? Desigur, se mai ocupă de evoluţia spirituală.

Frumos, tribuna e-n delir, sala e-n picioare!

Buuuunnn... o şcoală o faci, dă-o-n mă-sa. Îndrăgostitu' - la fel. Zburdă fecioarele despletite pe câmpii, tot într-o veselie! Toate bune şi frumoase, dezvoltarea  spirituală e la locul ei. Şi apoi, ceva se rupe. Credinţa spune să îţi vezi de urcuşul spiritual, firea umană îţi cere drepturile. Ceasul biologic începe să ticăie, hormonii o iau razna. NU E VOIE! 

Spiritual trebuie să fii cast, uman trebuie să fii trecut prin toate experienţele. Spiritual trebuie să nu iubeşti avuţia, uman trebuie să ai de toate pentru toţi, pentru a fi eligibil. Spiritual trebuie să preamăreşti abstractul şi toate ţi se vor adăuga; uman trebuie să lupţi pentru asigurarea concretului tot mai diversificat, să tragi cu dinţii, să sfâşii, să fii cel mai puternic.  Spiritual trebuie să te căsătoreşti din iubirea cea mare, uman te desparţi că nu eşti bun la pat. Spiritual dragostea e moţul vârfului, uman ea se subordonează...practic oricărui amănunt: cum arăţi, cum te îmbraci, cum te mişti, ce faci, ce vorbeşti, ce crezi, ce ai..mai ales ce ai. Spiritual înveţi că Dumnezeu e Iubire, uman înţelegi că Iubirea nu contează. Nu totul începe din iubire, iubirea porneşte din totul. Nu oferi totul din iubire, oferi totul şi apoi vine iubirea.

Citeam într-o revistă pe net (ceva...Semnele Timpului, pare-mi-se) că în unele comunităţi revine moda căsătoriilor aranjate. Pe principiul "Copii să iasă, că dragostea apare după aia! Plus că Dumnezeu spune că dragostea evoluează din interior spre exterior...să-i lăsăm să se mai cunoască!" Dar din punct de vedere uman, dragostea evoluează taman invers, de la exterior spre interior. Dacă exteriorul nu corespunde cerinţelor, frână şi altul la rând, că doar  pământu-i mare!  

Şi atunci, unde mai încape atotputernicia credinţei? Unde este locul religiei bazate pe iubire?  O iubire care trebuie să vină pe dos firii umane, de la interior spre exterior.