Despre singurătate - fără perdea

...sau despre cum să îţi găseşti alesul

Notă: concluziile de mai jos sunt scrise din punctul unui bărbat, pentru că - ce să vezi, sunt bărbat! Dar ele se aplică foarte bine ambelor sexe, cu uşoare modificări de sintaxă 

Nu am mai scris de mult timp despre jumătăţi...mă rog, jumătatea acea unică, farul ce beculeşte în furtuna vieţii ca un licurici pe baligă, dragostea predestinată şi foarte foarte mare pe care toată lumea o aşteaptă să îi fericească viaţa. Ştiu, ştiu, e mai amuzant ca o maimuţă cu degetele prinse la ţâţâna uşii...

Tocmai de aceea, în ultima vreme mi-am schimbat unghiul de vedere: mă fascinează singurătatea! Mai că-mi vine să-mi fac Asociaţia de Sprijin a Oamenilor Singuri (a.S.O.S. - all S.O.S. :) )! Nu-mi fac iluzii de moaşă comunală...dar ar fi amuzant...măcar să ştii la cine să apelezi, dacă eşti în această situaţie! Cineva de încredere...Ce siteuri de daiting şi matrimoniale? Sunt pline de obsedaţi sexual, fătuci care îşi oferă serviciile pe un încărcat de telefon sau şmecherei puşi pe caterincă! Dacă eşti vreun singur mai cu capul pe umeri, te mai faci boalii şi de râs! Păi nu?

Serios de vă mint, nu-mi mai pot lua gândul de la singurătate! Cum apare, de ce apare...şi de ce durează atât de mult, într-o lume avidă de dragoste şi mereu în cătarea "celuilalt". Să-mi bag picioarele, e moartea căprioarei! Ne străduim atât de mult să ne găsim completarea cea adevărată, că uităm să o mai găsim şi ne pierdem într-un labirint haotic de vise şi teorii, care mai de care mai tâmpite. Desigur...sublime, idealiste, speciale - în vorbe. Dar în cele din urmă, de-a dreptul banale. Cel mai tare şi mai tare mă distreză câte una când pune o gură sus sus, tot mai sus (vorba cântecului) şi vorbeşte fără prejudecăţi, cu inima la vedere: eu îmi aştept prinţul. Acel bărbat care să mă iubească aşa cum merit. Pe mine nu mă intereează valorile materiale, ca pe restul...sufletul este ceea ce contează! Onoarea, curajul, verticalitatea :D

Şi apoi face aşa:

Bam! Bam! Ia-o p-asta, frate! Ţi-a ajuns spiritualul, sau mai vrei o porţie?? :))

Bineeeee...dar întrebarea rămâne. Într-o lume în care dai un suc şi ţi-ai rezolvat singurătatea, de ce ea bântuie cu atâta încăpăţânare? Cerşător, pletos cu motor şi bocanci de piele, divă în devenire, vedete în tendinţe, cu toţii ne plângem de singurătate. Toţi, de la un cap la altul, în ordine crescătoare, descrescătoare sau aleatorie, indiferent de vârstă, sex, poziţie socială, financiară sau doar staţionară. Eşti femeie sau bărbat, angajat la stat sau la privat, copil de bani gata, şmecher cu părinţi tare-n pix, gagică decupată dn revistele porno sau mulată pe şabloanele dogmelor religioase, persoană cu pretenţii, înaltă, scundă, grasă sau format de scândură, cu sau fără avere considerabilă, un om frumos sau urât cu spume, problema este una şi aceeaşi: singurătatea.  De ce? 

Care este firul roşu ce leagă toate aceste aceste persoane?

Să fie teama de singurătate şi ipocrizia nativă? Nu ne dorim aşa ceva pentru propriul eu, dar interesant este că fugim şi când o vedem în jur. Legile fizicii nu se respectă în acest caz, negativul nu atrage după sine pozitivul. Nu, nu, nu...Izolarea nu atrage după sine decât izolare. Inhibiţie. Iar un om singur este privit ca disperat şi plângăcios, deci ocolit. Mă amuzam foarte tare când un prieten îmi spunea: "Băi frate, cât am fost singur, nu se uita nici dracu' la mine! Până şi ăla mă ocolea...deşi ce bine mi-ar fi prins fie şi o diavoliţă...Şi când după ce, de bine, de rău m-am însurat, să vezi minune! Alergau femeile după mine în pluton compact, ca la maraton! Ce-o fi fost în mintea lor? Mă vedeau singur: Ia uită-l şi pe prostul ăsta! Dacă nimeni nu îl vrea, eu ce sunt, Maica Tereza? Fac milostenie la sărmani? Ei, da' după ce mi-am pus inel pe deşt, brusc se schimbă situaţia şi-şi zic: Deci ăla e bun de casă...păi dacă aia îl vrea, eu îs mai proastă? Vreau şi eu!" Şi-apoi învăţătură de final: "Dragul meu, ascultă la mine! O fiinţă mai invidioasă ca femeia nu vei găsi pe planeta asta! Să fugi de ea cât oi putea! Fericirea cea mai mare e să fii burlac..."

Şi-atunci mă gândesc: o persoană este singură, pentru că habar nu ştie ce vrea! Când eşti de capul tău, te doare la bască, faci ce vrei. Pleci când vrei, vii când vrei, te culci cu cine vrei. E ca porcul, tot singur şi iar singur...În cuplu apar deja reponsabilităţi iar libertatea capătă alte valenţe. Priveşti viaţa prin ochii celuilalt, bruc devii al doilea în ordinea priorităţilor. Cauţi asiduu o clipă de evadare, uneori simţi că e prea aglomeraţie. E ca porcu', niciodată să nu fii singur, să ai o clipă şi pentru sufletul tău. 

Sau cum mai zice câte-o duduie: "Aşa m-am săturat de singurătate, de numa numa! Vreau orice, doar să scap de starea asta". Şi-apoi apare Orice-ul: "Ce ziceai? Eu îmi doresc un cuceritor care să se facă mieluşel sub mlădia mea atingere, un tip cu vino-n coa' pentru toate femeile din care să mă aleagă pe mine şi să-mi fie fidel mie. Înalt şi brunet, bine făcut, romantic, drăgostos, să-mi dea fioare umede când se coboară din Audi, tot la costum şi cu pleata-n vânt! Ceva cam ca James Bond cu faţă de Brad Pitt (mă rog, Channing Tatum pentru tânăra generaţie), banii lui Bill Gates şi dacă se poate să mă iubească pentru ceea ce sunt şi să mă susţină într-o carieră de vedetă. Desigur, bun la pat şi...romantic am zis? Tu pari cam ramolit cu Olcitu' lu' tac-tu' şi salariul de strungar. Chiar aşa? Păi prinţul meu sigur mă aşteaptă undeva cu braţele deschise...acuma chiar nu pot să-l ratez din cauza ta!"

Desigur, atitudinea asta merge pân' pe la vreo 15...hai 20 de ani ani...când crezi că tot ce zboară se mănâncă. Dar după aia e o problemă. Gravă...

Vai, vai, porc şi misogin care sunt! Nu ştiu cum de îndrăznesc să spun aşa ceva despre sexul frumos.  Na bine...persoanele de faţă se exclud! :D :)) Dar dacă arunc o uitătură prin proximitate, tot asta văd: fete, femei, cu pretenţii şi vise, pline de prost gust (să fim serioşi, vestimentaţia are carenţe grave de estetică, în cele mai multe cazuri! Pantaloni decupaţi în toate poziţiile, sandale pe jumătate cizme, bluze cu o mânecă...ciudăţenii d-astea de te fac să strigi mirat: Săracele, nu au avut bani să-şi ia ceva cum trebuie şi umblă cu toate peticele!), ipocrite până-n măduvă şi nesatisfăcute, dar cu dorinţă de căpătuială!

Poate de aceea au succes emisiuni gen "Burlacul" sau "Noră pt mamă". Cum era şi aseară...nu ştiu cum fac şi dau pe Kanal D. Emisiune tare, frăţică: "Iubire de-o vară"! Augustin Viziru, cel mai dorit actor burlac de pe plaiurile mioritice îşi caută jumătate, pentru că, mititelul, e singuuuuuuuuuuurrrrrrr! Şi să te ţii...vin zece răţuşte, aspirante la titlu - de la 18 la 22, el având 34. Nu contează, dragostea n-are vârstă! 

Fete ok, la prima vedere. Bă, dar să te pui în cap şi-n cur doar-doar te-o bambui (adică să te invite în Bamboo, la un suc) şi pe tine o vedetă, să intri în atenţia fotbaliştilor? Că doar ce altfel de relaţie poţi obţine după o preselecţie pe pipăite, bătaie cu apă şi alte prostii? Înaltă spiritual, desigur! 

Şi-atunci m-a pocnit ideea: să-mi trag pălmi, oamenii nu ştiu ce înseamnă "singurătate"! Sau mă rog...o împart pe diverse grade, unele mai principale ca altele: 

• Persoana singură, nebăgată pe nicăieri, nici măcar în seama. Izolată complet, abstinentă de la orice. Etern îndrăgostită, pururea părăsită, niciodată dorită. Naşpa. De obicei timidă, nesociabilă, retrasă. Ruşinoasă. Neexperimentată nici cât o găluşcă. De ocolit, câh!
• Persoana singură, nebăgată în seamă pe moment, dar în pauză, pentru ceva mai bun la orizont. Sociabilă, eventual cu 1-2 amici de acelaşi sex pentru ieşiri mondene şi sex diferit pentru destăinuiri fierbinţi - când desigur, din lipsa chimiei (satisfacerii dorinţelor) se naşte o relaţie de presupusă rudenie. "Eşti cel mai bun prieten, să nu stricăm asta/Te văd ca pe un frate, doar atât". Dorită în anumite cercuri, dar nu în cele care şi le doreşte.
• Persoana singură, fără o relaţie serioasă. Băgăciasă, sociabilă, veselă, cu o târlă de admiratori. Tipul culegătorului, care se înfruptă după propriul chef din fructul oprit. Mereu pusă pe distracţie, dezinvoltă, exuberantă, superficială. Apetisantă. Aţăţătoare, "priveşte dar nu atinge decât dacă îţi dau eu voie; deşi ştiu clar că toată lumea mă vrea". Idealul cel mai la îndemână.

Nu în ultimul rând, mai există un grup de persoane singure, pentru care izolarea socială devine în timp o alegere personală. Gen: Da, sunt singur! Aşa, şi? Care-i şmenul? Sunt cOnan Barbarul! Te enervează? Treaba ta! Nu îmi place de nimeni, nu am nevoie de nimeni, nu vreau pe nimeni, mi-e bine aşa cum sunt. Punct! Pa!

Şi atunci, de ce apare singurătatea? 

În afara minţii

De curând, Altex a sărbătorit Noaptea Devoratoritor de Preţuri. Pe site. Mă rog...Noaptea Nebunilor, mai pe scurt. O campanie de marketing cu ţintă directă la subconştient, ce promitea reduceri de până la 70% la toate produsele din stoc.

No, şi eu cum trebuia să reacţionez la faza asta? Cetăţeneşte, ca orice client amator de chilipiruri:

Băăă...să-mi bag calu-n porumb! Exact ce mi-am dorit, ocazia pe care o aştept ca şi când!!

Visul vieţii mele este să rup în două rafturile cu reduceri şi să-mi umplu casa cu produse complet nefolositoare, de care să mă împiedic mai târziu! Păi cine n-a slobozit o înjurătură cu toţi dinţii  când a dat cu piciorul în vreun colt de mobilă sau orice de valoare casnică, a trăit degeaba!! Chiar aşa, să treacă viaţa pe lângă mine???

Nu că mi-aş dori ceva...slavă Domnului, am cam tot ce-mi trebuie! Dar dacă e atâta ofertă...nu-i păcat de reducerea lor?? Decât să se bucure vecinul Nodică, nu-i mai bine să mă bucur eu? Am, n-am bani...îmi trebuie, nu-mi trebuie...dă-le-n mă-sa! Vreau!! Nu prea ştiu clar ce mi-aş lua...dar nu contează, văd la faţa locului!

Doar că nu am făcut asta şi m-am mulţumit doar să dau o raită pe site în jur de 1, să nu mor prost. Şi când colo, ce să vezi? Stocurile de plasme şi smartphonuri erau deja epuizate! Cred că a fost o nebunie...să-mi trag pălmi!

Deşi stau şi mă gândesc: de ce?

Prin mai era mare vâlvă pe net cu un filmuleţ educativ lansat de unu...căina soarta tinerei generaţii înglobate în tehnologie şi sublinia, într-o maniera poetică, frumuseţea vieţii care trece pe lângă tine, fix din cauza obsesiei pentru tehnologie. Desigur...a primit likeuri cu cisterna, laude în direct şi aplauze cu bis, bis, bis! Lacrima în colţul ochiului, mâna la inimă a emoţie profundă...Tulai Doamne, filmuleţ viral, ia uite ce minunăţie şi câtă dreptate are!

Doamnelor şi domnilor, acum să vedem efectele: la nici 2 luni de la palma educativă, într-o oră se goleşte ditamai magazinul de smartphonuri! Paraaaaammmmm...Bebeluşele dans!

Prin urmare: Suntem nişte ipocriţi, snobi, idioţi, lucruri slabe şi ghiorlani fără minte? Daaaaaaaaaaaaaa....

Păi atâta timp cât într-o zi o scalzi cu valorile morale şi curăţenia vieţii atehnice, iar următoarea zi slobozeşte unu' cuvântul magic şi te bagă-n vria shopinguielii, ce altă concluzie poţi trage?

Ori proşti, de uităm de la mână până la gură, ori cârlige de rufe cu iluzia unei conştiinţe! Avem opinii şi păreri proprii dar atâta timp cât sunt la un click distanţă, dar cum s-a destrămat realitatea virtuală...ce să vezi? Brusc am devenit sclavii societăţii de consum, simple unelte ale vieţii cotidiene.

La fel se întâmplă pe la petiţiile online: să-ţi manifeşti voinţa printr-o simplă semnătură din confortul propriului cămin, e perfect! Chiar minunat! Se adună gârla de păreri ca la inundaţii! Toţi uniţi în cuget şi-n simţiri. Doar că asta e pe sistem: "Mi-e foame, aş mânca...care-mi mestecă şi mie?".

Ori, voinţa nu înseamnă asta. Până nu te duci şi spui clar ce vrei celor care sunt în măsură să ia deciziile, nu schimbi nimic. La revoluţia din '89 populaţia a ieşit în stradă şi a murit pentru o idee, nu a stat nimeni să dea cu semnătura virtuală.

Dar tocmai aici e diferenţa: discrepanţa dintre idei şi acţiune. 

Eram într-o zi într-un microbuz, făceam şi eu naveta de colo-colo, ca omu' proletar. Şi la un moment-dat, numa ce ne opreşte poliţia pentru un control de rutină care se tot prelungea. Cald, plictiseală...răbdare, ce să fac? Ori asta, ori coboram şi o luam pe jos, o posibilitate imposibilă. Şi una din spatele meu: "Dom'le, dar e bătaie de joc! Hai să tăbărâm pe poliţist, să-l luăm pe şofer şi să plecăm de aici! Dar chiar aşa? De ce nu se duce careva să se certe cu ăla, că m-am plictisit! Nu e unire, dom'le, nu e unire...că dacă ne dădeam toţi jos şi căşunam cu bătaia pe ăla, ne duce şi cu escortă! Domn'le, dar nu se ridică nimeni...de ce nu se duce nimeni să-i spună lu' ăla? Hai!! Ia uite cum stăm toţi aicea şi nu se ridică nimeni să-i arate lu' poliţist cum se face treaba!"

Moamăăăă...da' du-te tanti de eşti aşa şmecheră! Ori taci şi aştepţi, ori mişcă şi arată-ne TU cum se face! Fii liderul nostru, fii liderul gloatei! Spartani scrie pe noi! A-HUU!! A-HUU!! Tot ce ne trebuie e un căpitan...fii căpitanul nostru şi taci odată din gură!

Credeţi că s-o ridicat? Nuuuuuuu...ea dădea doar cu clickul, semna. Lăcrima, punea sentiment şi aştepta să se rezolve problema. 

Şi atunci, vă întreb: ce rost au toate, dacă de noi, de naţia asta se aleg doar discuţiile? E bună şi teoria...dar dacă nu se vede nimic în practică, care e scopul ei? Mai o glumă, mai o snoavă, hai să râdem, vaaaaaaaiiiii...ce bine le zice ăla! Bă, e deştept! Tehnologia ne mănâncă zilele, ne omoară neuronii, uităm să scriem corec, să vorbim cu un om faţă în faţă. Transformăm căldura unui zâmbet în 2 puncte şi o paranteză...Trist, chiar jalnic. Ce-ai zis?? Reduceri?? Vreau smartphone, nu pot respira fără să fiu conectat la pulsul colectivităţii! Vreau, vreau, vreau! Ieeeeeeeeeeeeeeee...Avem echipă, avem valoare...prietenia-i cea mai tare!!

Nu ăştia suntem?

Filosofia meseriilor de succes

Mi-a plăcut mult filosofia - atât de mult că am învăţat-o şi pentru Bac.

Sau nu, hai să o iau altfel: mi-a plăcut mult de tot Platon. De la el a pornit totul...aşa cum de la el a pornit şi Teoria Ideilor. Am visat de atâtea ori Mitul Peşterii, că dacă-mi pun capul, cred că scot şi-un film blockbuster, să rupă-n gură tot târgul! Mi-am imaginat în detaliu fiecare umbră, fiecare cotlon al peşterii...fiecare văpaie a focului, fiecare fir de iarbă, fiecare rază de soare. Şi fiecare strălucire a ideilor. Forme abstracte, vaporoase, multicolore şi pure. Apoi, oglindirea lor deformată în Lumea Noastră, licărul palid şi neegal pe care-l capătă în căuşul minţii noastre.

Uite...să luăm un exemplu la întâmplare: ADEVĂRUL. Think fast: unul singur, uriaş, suprem, sau multifaţetat, ramificat în adevăruri mai mici?

Păi să ne gândim logic: Teoretic, dacă e să vorbim discuţii oratorice, e unul singur. Doar că din momentul în care este translatat în mintea noastră, devine polivalent. Este ca şi cum ai încerca să îndeşi un ocean într-o ceaşcă. Poţi? Hai să te văd!! 

No, şi-atunci intervin părticele de adevăr maleabil...la care, de obicei ajungi în funcţie de scopul pe care ţi-l propui. Băi frate, vrei să descoperi floarea din balegă?? Pariu că o găseşti!  Ţi-a trăznit ţie prin cap să demonstrezi că Tutankamon este stră-stră-stră-stră-stră înaintaşul tău?? ? În 9 cazuri din 10, o să reuşeşti! Cumva, la o cotitură în istoria arborelui tău genealogic, trebuie să fie existat un fragment de cromozom asemănător cu al faraonului sus-numit. Pac! Iete-te cum s-a demonstrat nedemonstrabilul...

Iar eu sunt fan al lucrurilor de gen! Pur şi simplu ador să-i văd pe câte unii câte grimase îţi trag şi cum se încolăcesc în jurul proprie axe, doar-doar o ieşi cum vor ei. 

Cea mai recentă întâmplare am întâmpinat-o nu mai devreme de ieri: se vorbea la ştiri despre avionul prăbuşit în Ucraina. Tragic eveniment, să-mi trag palme! No, şi cum explica moderatorul nu ştiu ce teorii, intră în direct un horoscopist d-ăla, tare-n neuron: "Aaaa...păi nici nu era lucrul de mirare, totul a fost prezis de astre". Şi minteni mi-am făcut urechile pâlnie, să nu scap prezicerea..

Păi cică indicativul zborului era MH-17 iar 7+1=8, care împărţit la 2 îţi dă fix 4. Avionul s-a prăbuşit în data de 17, adică 7+1:2=4; iar ultima cifră a lui 2014 este...ce să vezi? Tot 4! Iar în astrologie, cifra 4 este cifra războiului şi a morţii...deci iată cum astrele ne conduc.   

Bă, să-mi bag!! Adică...chiar există persoane care-s plătite cu bani grei să scoată porcării d-astea pe gură??  De ce n-am ştiut eu când eram mai mic, că nu mă mai prindea nici tata-mare pe la şcoală!!! Pentru ce papucii calului să-mi tocesc hainele pe băncile şcolilor, când puteam să o frec aiurea pe izlaz şi să arunc baloane cu apă în capul trecătorilor zi de vară până-n seară?! Păi demostraţii d-astea am şi eu în program câtă frunză, cât iarbă, şi fără să fiu mare şmecher de astrogram! 

Ia, atenţie la mine! Toată lumea, toată lumea, sare-acum cu mine!! Aici şi acum, chiar în acest moment, pot să demonstrez cu şi mai fără putinţă de tăgadă că avionul se prăbuşea la sigur. De ce? Uite d-aia: Boeing-ul 777 are la clasa întâi 2 şiruri a câte 2 scaune...iar 2+2=4; luna în care s-a prăbuşit avionul, este a şaptea din an, care adunată cu coada avionului, care este numai 1, împărţită la cele 2 aripi îţi dă...7+1:2 iară patru! Şi dacă e să mă mai gândesc şi la litera M, care este a treisprezecea din alfabetul fără diacritice...adică 3+1...na-ţi-o frântă, tot 4 îmi dă!! Iar o treime de pătrari! Tulai, Doamne, iar Sfânta Pătrime - cum zice un prieten! Clar, Zeul Războilui e la post şi Moartea îşi dă lustru la coasă! Buhuuhuuuu! 

Dar dincolo de asta...mă întreb aşa, ca mireanul: nu s-a mai găsit nimeni să fotografieze cucuveaua pe coada avionului? Sau nu ştiu...o umbră neagră la decolare? Vreo cruce în ceaşca de cafea a pilotului?? Nu de alta, dar mă gândesc că poate nu numai astrele stau pe chat, 'or mai fi şi alte căi de comunicare extrasenzorială!

Când eram mic, mai citeam şi eu câte-o vorbă de duh, pe care o repetam , apoi, cu mândrie mai multe ziele. După război, mulţi viteji s-arată! Na, uite colea: cum se trecu pocinogul, răsar deştepţii ca pălămida după ploaie! Bă deştepţilor care sunteţi voi deştepţi! Dacă sunteţi aşa de tari în cap, de ce nu aţi parlit cu astrele niţel mai devreme? Adică...de preferat...înainte să se prăpădească atâţia oameni?? Că mă gândesc că astrele au vorbit şi p-atunci, nu le-a apucat brusc bâzdâcii de muţenie!

Dar uite de ce se duce societatea de râpă: s-au inventat meserii de prostire în masă a populaţiei. Până acum câteva generaţii, copii vroiau să se facă doctori, arhitecţi, profesori...acum dacă îi întrebi, rămâi prost de răspunsurile pe care ţi le dau: toţi se visează cocolari şi piţipoance, fotbalişti, biance şi cruduţe! Iar dacă nu le iese, na, zodiacul îţi spune că s-a inventat antrenorul pentru succes! Eşti bătut în cap şi bagi aţa-n ac pe la vârf, te salvează antrenorul pentru succes:  vreo gospodină supraponderală sau vreun psiholog ratat, care pe bază de seminarii (cu plată, desigur), teorii de manipulare şi vrăjeli psihologice te antrenează, chipurile, să ai curaj să te înfrupţi din succesul care te aşteaptă după colţ. Un procent de 80% din populaţia planetei se speteşte muncind, iar 20% culege roadele. Tu ce vrei să fii?? Spetitor sau culegător?? În puii mei, nu eşti prost să spui că visul vieţii tale e să crăpi în câmpul muncii, iar în ziua de salar să cânţi la buză! Normal că vrei să culegi...mult şi des, cât mai mult şi cât mai des!! Eventual, să culeagă alţii pentru tine! Taraaaaammm!! Succes garantat! 

Dacă nu ţine...ce să zic? Alegi ceva minimal dar cu titlu fandosit. Ambalezi sandwich-uri la fast food-ul din colţ, eşti sandwich artist. Dai găinile cu ojă, eşti make-up artist. Ai învătat să porneşti maşina de tuns, brusc ai devenit hair stilist. Iar dacă te-ai angajat la societatea de salubrizare, ai devenit manager de igienă...imortant e să sune pompos şi de succes. Practic, nici nu mai contează ce faci sau ce eşti, ci doar ce foloase tragi - fie numai şi la nivel de impresie artistică.

Prin urmare, am şi eu o întrebare de specialitate: un sandwich artist de succes care munceşte 12 ore/zi, mai are nevoie de un antrenor pentru succes?  

Nostalgii de vară

...pentru că toate poveştile încep cu "A fost odată". Iar timpul este doar o poveste...

Normal în anormal

Nu ai cum să nu îţi placă petrecerile. Ce nu ar fi de plăcut? Muzică, voie bună, oameni relaxaţi...petrecerile sunt ca o evadare din cotidianul stresant şi mereu grăbit. Enervant, însă, este faptul că petrecerile nu mai au de mult caracterul acela de sărbătoare, odihnă şi de liniştire a spiritului...au devenit ostentative, frecvente şi mai ales, fără motiv. Sunt mai dese ca bălegile pe-un izlaz cu vaci păscând, mai grosolane ca gropile în şosele mioritice, mai fără rost decât chiloţii cu glugă! 

E teroare, pe cuvânt de cercetaş! Cum o dai, cum te întorci, tre' să calci pe unii care petrec! Uraaaa!!! A fătat pisica! Mărşăluim pe stradă...PARCIIII!!!! Am mai dat gata încă o carte din literatura obligatorie a copilăriei!  Mărşăluim pe stradă...PARCIIII!!!! Am încheiat un rahat de liceu!  Mărşăluim pe stradă...PARCIIII!!!! Băga-mi-aş picioarele! Bă, e un liceu amărât, nu e Oxfordul de pe Lună! Dacă eşti în stare să mergi pe stradă şi să ţii un creion în mână, numai să nu vrei, şi nu termini liceul! Ce atâta nebunie şi destrăbălare? O pizza şi un suc de marcare a momentului, nu mai ajunge? De ce trebuie să paralizezi tot oraşul, că ţi-au mai trecut ţie patru ani din viaţă?

Am înţeles...te desparţi de nişte oameni (dragi), alături de care ai mâncat, ai respirat, ai învăţat să  fii om. Se încheie copilăria, păşeşti într-o altă perioadă a vieţii...drept urmare, purcezi cu avânt patriotic la transmis de urări, oracole, tricouri cu dedicaţii, felicitări şi cursuri festive. Simplu, nu? Dar să ieşi în stradă?? Hai mă...chiar aşa?

De fapt, ce să mai zic? Ca şi multe altele, este o chestie pe care am importat-o te miri de pe unde. C-aşa-i românul: dacă îşi bagă cineva deştu-n dos, nu trebuie să imite întocmai şi la fel? Păi n-am înţeles...noi suntem mai proşti?? Suntem şi noi ca şi ei...doar că. :))

Vaaaaaaaaiiiiii...mi-am adus aminte! Marşul Gay, frate!  Uaaaa....să vezi acolo adunătură!! Bă, dacă-i creai p-ăia în laborator după reţete identice, tot se mai scăpa vreunu mai destupat la minte! Dar ei, nici o şansă! Toţi o apă şi-un pământ! Era unul cu-o faţă de milog, imaginea grupului, probabil...am râs de mă dureau şi buzunarele de la piept!! Mai dădea şi interviu, să-l vadă lumea la tv - pe principiul "nu contează cine sunt şi ce spun; apar la tv - am dreptate!"

Şi-apoi servea numai d-alea grele, pline de substrat şi accent inteligent: "Noi s'tem oameni normali, s'tem ca şi voi; doar că...avem altă orientare sexuală"

Bă, eşti prost??

Nu, hai să o iau altfel: normalul nu este dictat de majoritate, ci de natural. Adică: un bărbat cu barbă, e normal - că aşa l-a construit pe el natura, să aibă barbă. Dar dacă un bărbat poartă cupa D la sutien, să-mi trag pălmi, asta nu mai e normal. Bărbatul nu are ţâţe, în puii mei, că nu el alăptează copilul! Ţâţe are mă-sa, că ea trebuie să aibă!

Aşa-i şi cu homosexualitatea: de la natură suntem creaţi să formăm cupluri bărbat şi femeie. Aşa e natural, aşa e normal. Aşa iese copilul, aşa se multiplică specia. Că mai sunt şi deviaţii...sunt, dar nu poţi spune că sunt normale. Pentru că dacă erau, trebuia să se inventeze şi absorbante masculine, pentru când e machomenul la ciclu. Ia ziceţi, au apărut?? Că nu am fost la ultimul târg de inventică...

În altă ordine de idei, sexul ţine de intimitate. Nu trebuie să ştie nici vântul şi nici pământul ce face omu' în dormitorul lui cu nevasta/amanta/girlfrenda/oricine. Acuma, că s-a întâmplat deviaţia, asta e. Dar stai în banca ta şi nu-mi baga pe gât concepţiile tale! Indiferent de ce ai vrea să crezi, legile naturii nu se schimbă. Nu poţi să faci din rahat bici şi să mai şi trosnească!

Şi acum să revin la şeful de grup. Execut o mică analiză pe textul declaraţiei:

Când eşti normal, nu mai simţi nevoia să îţi strigi normalitatea, pentru că nu are rost să spui ceva evident. Dacă toţi respirăm, are vreun sens să facem Marşul Respiratului? "Suntem normali, respirăm ca şi voi". ..du-teee mă! Chiar aşa??Văzându-te aşa viu pe stradă, ultimul lucru care mi-ar fi trecut prin cap era că respiri! 

Dar ăsta ce face?? Iese în stradă şi-mi zice că e normal...ceea ce este anormal, tocmai datorită demonstraţiei de mai sus!!

Mai departe. Când într-un grup introduci noţiuni de genul "NOI" şi "VOI", s-a dus pe apa Sâmbetei toată integrarea. Din start admiţi crearea de bisericuţe, funcţie de afinităţile fiecăruia. Caz în care am o nelămurire: Mai precis, în care VOI vreţi să vă integraţi? Aşa, pe rând, cu fiecare, sau în grup compact? 

Şi finalul apoteotic: măi...mititeii sunt oameni ca şi noi...şi vreţi un premiu, sau cum? 

Aaaa...păi e mişto! Aproape că-mi vine să plâng! Şi Hitler era om ca şi noi, doar că. Şi Stalin...Râmaru..Erau toţi oameni, doar că. Aici e problema...doar că-ul. Toţi ăştia şi-au depăşit spaţiul personal şi au invadat socialul..exact cum fac homosexualii acum. Revin şi spun: viaţa intimă se numeşte intimă pentru că e intimă. Nu? 

În facultate am avut un coleg homosexual. Mi se rupea. Eu nu-l frecam la creieri cu cine mă culc eu, el nu mă freca la creieri cu noile lui cuceriri. 

Treaba lui ce făcea după ce închidea uşa dormitorului...putea să aiă harem! Cirezi de animale, nu ştiu! La un moment-dat, dădea socoteală pentru alegerile lui şi nu e treaba mea. 

Dar în societate, era normal...făcea tot ce făcea un om ca toţi oamenii. Era discret şi cu bun simţ...dar astăzi nu mai există discreţie şi nici bun simţ. Cică totul e normal. Ete na! Chiar totul, totul?

Aşa că da: mi se pare o cretinitate grosolană, idioată şi tembelă să ieşi în stradă şi să înştiinţezi planeta cu cine ţi-o tragi tu. Şi dacă o faci, ce speri să obţii? 

Bottom line: nu sunt împotriva homosexualităţii. Nu sunt de acord cu ea, nu am tangenţă cu ea, nu o consider normală. Dar există. No, treaba ei, să stea la scara ei! Nu o pot anula eu şi nici nu aş da o lege, să ard pe rug toţi homosexualii. Or avea şi ei rostul lor pe planetă...

Însă, în momentul când se încearcă să mi se bage un rahat pe gât pentru că de fapt este o bomboană, dar nu ştiu eu...e o problemă. Şi-atunci da...aş interzice Marşul Homosexualilor. 

Complet şi definitiv.

*ue, ţi-am spus!

- Rezumat de campanie -

De ceva timp îmi tot sună în cap un cuvânt: GROTESC. Da...aveţi dreptate...foarte urât! Câh! Câh! Caca, nu băga în gură! Tot ce e grotesc, e urât. Hidos. Provoacă repulsie şi scârbă. Adică no...mie aşa-mi sună în minte şi aş paria că nu sunt singurul.

Problema este că grotescul, conform DEX, este o categorie a esteticii ce reflectă realitatea în forme fantastice, bizare, monstruase, exagerat de hilare. Ceva atât de dureros că-ţi vine să plângi râzând...sau să râzi, plângând. Dacă ar fi să iau un exemplu la pură întâmplare, grotescul ar fi ceva cam ca...România. O ţară atât de tembelă în frumuseţea ei, că te binedispui zilnic numai dacă te apuci să înşirui toate tâmpeniile care se petrec pe aici. Te enervezi până eşti în pericol să-ţi pocnească venele capului, iar apoi te calmezi brusc: ASTA E ROMÂNIA! Ce poţi cere altceva?

Asta e România...O ţară în care bântuie nesimţirea ca ciuma în Evul Mediu, dar care geme de olimpici cam prin toate domeniile. Zici România şi tragi apa, apoi te bucuri cu tot sufletul pentru sportivii care aduc medalii,  sau pentru că pur şi simplu, în tot haosul ăsta de modernism primitiv şi i-phonuri + i-paduri + tablete, apuci să vezi un copac în floare ori să mănânci o corcoduşă. Pe real, nu să-i dai LIKE pe facebook.

Dar ce e cel mai amuzant în toată harababura asta, este perioada alegerilor: candidaţii intră în fibrilaţie de parcă-ţi vine să şi întrebi: "Băi tăticule, ai vreo reacţie alergică, ceva? Gravid nu pari...dar eşti cam umflat şi roşu! Negru-n cerul gurii ca măgarul-n vârful urechlor!" De fapt, nu e mare mister: fiecare vrea să-şi păstreze scaunul de sub fund şi ar face orice pentru asta - m-am obişnuit deja. Afişe cu diverse personaje care mai de care mai elegante împânzesc oraşul. Banal. Pungi cadou, calendare şi concerte în folosul poporului. Nimic neobisnuit. Promisiuni de pe diverse guri, în torente nimicitoare. Este de înţeles. Dar ce nu am priceput niciodată, sunt activităţile adiacente, menite să facă  reclamă pozitivă. Acelea gen dat cu mopul...făcutul sarmale în direct...săpatul la şanţ...care, să-mi pice capu', habar nu am unde se integrează în activitatea unui om politic!

Dar ce tre' să fac la fazele astea? Mă aşez în cur ca foca şi aplaud din labele anterioare cu mingea pe nas??

Zilele astea a ieşit Băsescu pe sticlă şi a hăhăit cu toţi dinţii: Udrea e mare şmecheră, a sărit cu paraşuta, în timp ce Victor Viorel Ponta se dădea cu barca pe o apă până la glezne, tras de jandarmi în epoleţi! Hilară comparaţia! Clar, nu merită să candideze! Elena are calităţi morale, merită să o votez!

Eu când îl aud pe unu că vorbeşte la mulţime, mă gândesc că-mi zice şi mie. Deci îi răspund politicos: Ba pă mă-ta! Bă, eşti prost?? Ţi-ai băgat capu-n borcanu' cu murături şi ai tras oţet le neuron? Ce treabă are paraşutismul cu integritatea şi barca?? Dacă io fac bungee jumping, înseamnă că-s cel mai tare chirurg? Hai să-ţi fac o incizie! Legat la ochi, că simt cu şforţa ce trebuie să tai!

Acum s-o zic p-aia dreapta: nu-s chiar prostul tău. Dar ce faci tu e bătaie de joc, să-mi bag picioarele! Chiar aşa?? Ştiu că ţi se rupe de mine, de cetăţeanul din mine...dar ai măcar bunul simţ să nu mă scuipi în ochi şi să-mi zici că plouă! Vii la tv să înjuri pe cine apuci, te dai balenă-n polonic că-s toţi corupţi, dar Udrea e Hristoasa Naţiunii? Şi de ce mă rog?? Doar pentru că ai uns-o tu? 

Păi pe căcaturi d-astea îmi vrei tu votul? Ha!

Că sunteţi toţi o apă şi-un pământ, ştiu. E hoţia în politică ca buruianul pe tarla: omniprezent! Nu ştii de unde să te apuci ca să-l jumuli. Şi chiar dacă te apuci, dă Dumnezeu o ploaie şi creşte la loc de n-ai aer!

Dar e foarte amuzant cum se fac toţi fecioare la alegeri şi întotdeauna arată cu degetul: Nu eu, ăla! A, da?? Ia hai tu cu himenul la control! De fapt..nu! Lasă-l în plata lui, că nu vreau să mai am şi alte coşmaruri! Plus de asta, s-a inventat reconstrucţia chirurgicală! Dar kilometrii  de bucurii ce-au trecut prin tine tot au rămas, să ştii! Ţi se văd în sclipirea ochilor...TRINC!!! Idee genială: propun un transplant de cap. Îl fac eu pe de gratis, că tot sunt chirurg mişto! C-apoi de! Dacă fac sărituri cu coarda...îţi dai seama! Deja merit un Premiu Nobel!

Şi iar vin alegerile...chiar europene! Se poate să-mi iau altă cetăţenie? Pe cine trebuie să mopuiesc?

Să aleg unul bun, iese din discuţie. Să-l aleg p-ăl mai bun dintre cei mai proşti, asta e problema mea electorală. Singura care mi-o pun, singura ce contează. Sau poate mă apucă brusc o durere în cot şi mă imobilizez la pat, taman de alegeri. Altceva ce opţiuni am? 

Să aplaud frenetic că a ieşit Nodescu la prăşit porumb, ca să-l văd eu că-i gospodar? O fi...este...exact cum arată: cinci minute la patru ani, cât îl filmează carul de reportaj. Şi-apoi se mângâie la barbă, tolănit în hamac - că doar d-aia e băeat deştept! Ghinionul ştiţi care e? La porumb bagi muncă, tăticule, dacă vrei să recoltezi ceva! De-l îngrijeşti în stilul ăsta, nicj măcar coceni de foc nu mai aduni!

Dar mai contează?? Important e că trebuie să behăi uluit şi să dau cu ştampila. 

Sau să mă amuz (cât mai pot): ASTA E ROMÂNIA!

Statistici în top

Se poartă topurile. Pe unde te uiţi, pe unde calci, trebuie să dai peste o clasificare a celor mai banale lucruri: Şapte motive să zâmbeşti într-o zi, cinci poziţii  de somn în care visezi cel mai frumos, zece lucruri pe care trebuie să i le spui copilului tău pentru o educaţie corectă, sau  trei greşeli pe care le practici în procesul de creştere a odraslei. Cinci replici de agăţat care merg întotdeauna, zece cărţi care te fac mai deştept, patru mâncăruri pentru a da moarte-n bibilici, opt filme pe care trebuie să le vadă orice bărbat în viaţa, trei zone erogene care îţi vor înnebuni partenerul de plăcere, cinşpe maşini dorite de bărbaţi, douăzeci de...hooooooooooooooo...aţi prins ideea.

Trăim înconjuraţi de cifre, statistici şi categorisiri. Viaţa este atât de complexă şi de diversă, încât simţim nevoia să clasificăm orice detaliu, pentru a şti care este mai bun şi care este mai puţin bun. Se lucrează cu mase, nu cu persoane, gusturile se generalizează, nu se particularizează. Apare moda şi toţi o urmăm. Apare LUMEA şi mai ales RÂNDUL LUMII. Cauza pentru care trăim, motivaţia pentru care trăim - conştient sau nu.

Dar curând realizezi că şmecheria mare este să fii tu însuţi. Te pui de-a curmezişul şi aşa se formează contracurentul...întâi firav şi sinuos  ca un pipi de bou. În timp,  din ce în ce vijelios, mai puternic, pentru că fiecare vrea să fie tu însuţi, dacă ştii să-ţi vinzi marfa. Curând, nişa devine în sine un mainstream, un proces care la nivel macro nu face decât să diversifice şi mai mult paleta de alegeri.

În toată nebunia asta, am simţit şi eu nevoia de a-mi stabili puţin preferinţele şi opţiunile. Ale mele, individuale...pentru că nu pot aplica otova şablonul nimănui. Dacă nu am văzut toate cele X filme pe care mi le bagă unu' pe gât, înseamnă că nu-s bărbat? Hai pe controlatelea! Dacă nu am lista cu motivele de veselie la mine, io-s tălâmb şi nu pot să judec cu propriul cap când trebuie să mă bucur? Dacă nu vine Super Dădacă botă ochi de carte, nu se mai cresc copii? Na-ţi-o frântă, parcă lumea s-o născut odată cu apariţia internetului! Dacă nu aplic cele Y tâmpenii ale unui cocalar de marcă, înseamnă că nu mai ies la suc cu nici o fată? Da' ce, eu nu am creier? Nu am gură să dau curs dorinţelor mele? Ce nevoie am de Uloş Spătarul?? De ce trebuie să vină şi să-mi spună ce e bine, cum mi-e mai bine?  Şi până la urmă...la ce-mi trebuie o hoardă de cuceriri proaste, când pot face una şi bună? Că doar, în puii mei, dragostea nu-i pe încercate, ca la top-shop! Comanzi produsul şi dacă nu eşti mulţumit, în maximum treizeci de zile returnezi coletul în ambalajul original şi primeşti banii înapoi.

Revenind la subiect...în toată nebunia asta, am simţit nevoia să îmi cristalizez preferinţele. Momentan, muzicale...melodiile care mă ajută la moral. Nu e neapărat un top, ci o grupare. Nu ştiu ce mesaje subliminale transmit, sau dacă intensitatea sonoră îmi manipulează chackerele să vibreze mai cu talent, dar îmi plac. Iar atunci când mă apucă panica şi-mi îmi vine să-mi bag toate picioarele în ce prind, melodiile astea mă ajută să reintru în luptă.

- Indiferent că a văzut sau nu seria Rocky, oricine a ascultat măcar o dată în viaţa lui Eye of the tiger. Nu  e chiar Vara nu dorm  sau   dileala de Colo terorita...nu este nici măcar o plăsmuire izvorâtă din droguri şi alcool, precum Child in time,  dar nu poţi să fii om trăitor pe planetă şi să nu o ştii! Ţine deja de cultura generală! A devenit sinonimă cu acţiunea şi dorinţa de a realiza imposibilul:

- Dragonborn, coloană sonoră din Skyrim. Cine a avut tangenţă cu el, ştie...adrenalină, lupte, strategie, dragoni. Reţeta învingătorului.

- Pump It, The Black Eyed Peas.

Forţă. This is Sparta!!!! A-huuu! A-huuu!!! A-huu!!!

-  Black Betty,  Spiderbait

Ce-i cu lălăiala aia de Taxi, du-mă unde vrei? Îmi vine să răzui morcovi cu rigla, pică varul de pe pereţi de plicticoasă ce e! O tânguială fără sens. Dar când ai băgat Black Betty pe sistem, parcă încep să te mănânce tălpile altfel. Acceleraţia în podea şi dă-i bice pe coclaurile patriei!

- They don't really care about us, Michael Jackson

" ENOUGH IS ENOUGH!!" Tare, frate, ce să zic? Eşti acel cetăţean model, plăteşti taxele, dar după ce tragi linia, constaţi că Statului i se rupe de tine. Nu te ajută, doar te arde cât de des se poate! Şi apoi te vrăjeşte că totul este spre binele tău, iar tu eşti prea prost ca să îţi dai seama de asta.

Pâna la urmă, şi furia este o cale de a răzbi în întuneric, nu?

-  500 Miles, The Proclaimers (original; versiunea de mai jos îmi place mai mult)

Este minunată, mai ales când trebuie să ţi se reaminteacă adevăratele valori din viaţă. Orice ai, orice eşti, trebuie să dăruieşti. Să visezi şi să speri, să te bucuri de lucrurile mărunte. Să iubeşti.

...şi iar să iubeşti...

Cum să fii Don Juan

Doamnelor şi domnilor, în sfârşit s-a descoperit cea mai sigură modalitate prin care o femeie poate fi cucerită! Nu trebuie să te cheme Casanova, nu trebuie să fii brunet sau înalt, nici să ai multe - multe conturi prin diverse bănci ale lumii. Nu trebuie nici măcar să ai pătrăţele sau alte figuri geometrice pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale. În principiu, graţie noilor studii ale cercetătorilor britanici (cine altcineva se mai putea ocupa cu toate tâmpeniile, în afară de ei, singurii şi unicii?), putem uita tot ce s-a crezut, tot ce s-a ştiut  până acum în legătură cu arta seducţiei. Ce macionăraie, ce maşini, ce şmenozeală, plete în vânt şi prinţăraie pe cal alb, deghizată în acel rebel de marcă?

Totul se desfăşoară simplu şi lin, după o reţetă simplă, în cinci paşi, conform articolului:

"Cinci paşi să aduci o femeie în pat

Uită de regula "la a treia întâlnire e a mea". Femeile pot fi convinse să facă sex cu un bărbat abia la a cincea întâlnire, arată un studiu britanic, realizat pe 2000 de respondenţi. Reprezentantele sexului frumos au nevoie de cinci ieşiri în oraş, două cadouri şi un buchet de flori, înainte de a fi aduse în pat. Iar pentru ca succesul să fie garantat şi ambele tabere să fie complet satisfăcute, nu uita de şapte săruturi pasionale şi cel puţin trei filme vizionate împreună. Abia după ce ai bifat toţi cei cinci paşi, femeia îţi va permite o primă noapte de amor."

www.click.ro

Mişto, nenică, ce să zic? Roboţei, din cap până în picioare! Urmezi protocolul, apeşi butonul potrivit...

..Seman, deschide-te, şi gata! Să vină norii şi ploaia!!! Surle şi trâmbiţe, focuri de articifii!! Oh, ah, du bist Vezuvius, ich come!! Yes, yes, yes, yes...yeeeeeeeeeeeesssssssss...spank my ass and fuck me to another dimension!

Satisfacţie garantată.

Tentant, aşa-i? A dream come true, cum ar zice fratili american. AmeriCAN, nu ameriCAN'T...Teoretic, nici nu ar mai trebui să existe oameni care nu pot, după ce au gustat din seva înţelepciunii prezentate mai sus.

Adică, ce e mai simplu de atât?? Vezi bunăciunea. pac vălul pe ochi, vedere de tunel pe ea.  Ce-ţi zici?? Doamne, doamne...asta e făcută în ciuda  dorinţei!! O întâlnire, 2 întâlniri, gagica sfioasă: "Nu, nu, nu". Un cadou, două cadouri, gagica nu şi nu. Na, ce mai faci, o pupi pe ici pe colo, doar-doar s-o dezlănţui fiara! Repeţi figura; o dată, de două ori...de 6 ori...gagica nu şi nu!

Şi-atunci apare, nenică, cercetătorul britanic! Mihai Viteazul, să-mi trag palme! În zale şi fier, cu ditamai cupola pe frunte, vorba de tunet şi statură de munte: "Frăiericiule...ai pupat-o, de şapte ori?? Nu de cinci, nu de zece...de şapte ori!! Şapte este o cifră magică, băi incultule! Şapte culori în curcubeu, şapte chackre, şapte zile-n săptămână, şapte minuni ale lumii, şapte continente, şapte sfere cereşti, şapte păcate capitale, şapte virtuţi...până şi Dumnezeu a creat Lumea în şapte zile!!"

Tu, ca mireanul, ce-ţi spui?? "Ascult şi mă supun..". Mai pupi odată, şi să vezi minunea universului! Ţi-a pus Dumnezeu mâna-n cap: se-nmoaie zâna! Gelatină, frate, cum o pui, aşa stă!!

AŞA???

Eu credeam că relaţia intimă e o expresie a dragostei, o contopire fizică ce împlineşte unirea spirituală. 

O plăcere, nu o obligaţie, care vine pe un fond emoţional comun, nu pentru că ai bifat o listă de cumpărături. C-apoi no...mânânci că ţi-e foame, nu că e mâncarea bună. Aşa şi cu amorul: te-ntrebuinţezi cu el pentru că o iubeşti pe duduie, nu că-i ea top-model desprins din reviste! Altfel, ce faci? Poate nu va fi singura...deci te-apuci să te hâţâni cu toate minunatele care-ţi încântă privirea?

Şi dacă-i până acolo, chiar aşa, nu o jigneşti pe săraca fată?? Chiar aşa proastă să fie?? Se-mprăştie toată, pentru nişte pupăciuni, un buchet de flori şi 2 bomboane oferite-n dar??

Am râs, ne-am amuzat. dar problema este că da, articolul reflectă o faţetă a realităţii: nu se mai face dragoste, ci sex. Mergi la discotecă, iei o tărie la bord, o taberi în baie pe una care se unduie mai lasciv şi ai rezolvat problema. Ea e fericită că n-o mai mănâncă, tu te-ai descărcat, satisfacţie de ambele părţi.

Dar spiritual, s-a întâmplat un mare terci. Nu mai iei masa în tihnă, în mijlocul familiei, cu zâmbete şi linişte. Înfuleci un burger pe fugă, gonind spre metrou. 

Cam asta este diferenţa.

Ce n-am înţeles eu, este altceva: ce te faci dacă ai urmat paşii şi tot nu se-ntâmplă sexul?? Înţeleg că studiul este destul de serios...dar cum funţionează? Două din trei, sau are rezultat garantat?

Şi încă ceva: presupunând că te străduieşti şi respecţi indicaţiile la muchea literei...Cele trei filme care asigură satisfacţia reciprocă se văd în timpul celor cinci întâlniri, sau sunt obictive suplimentare ale listei? Şi mai ales, ce fel de filme să fie?? Jenna Jameson în extaz, masaj thailandez, Jaws, Lord of the Rings sau The Notebook, să o stimulezi pe fată :D la coarda sensibilă?

De ce avem nevoie de blogging?

Hristos a înviat!

Iată că trecu şi Paştele acesta! Cu lumină, desigur, linişte, petreceri şi diverse reevaluări şi reorganizări spirituale ori materiale - după puterea de percepţie a fiecăruia.

În cursul acestui lung proces tehnologic m-am trezit cu o nelămurire. La "Masterchef", unul din chefi dă de pereţi cu farfuria unei concurente şi urlă la ea: Bă, eşti proastă? Pui mere la cârnaţi şi consideri că eşti mai tare ca un bucătar regal, deci îţi împrăştii lumina deşteptăciunii printr-un blog culinar, să se mai ia şi alt naiv după tine? Valea d-aici!

Probabil vă amintiţi secvenţa, nu contează. Dar de atunci mă întreb: de ce avem nevoie de blogging?

Suntem în era comunicării, vorbim din ce în ce mai mult la telefon, pe mess, pe facebook, twitter şi mai ştiu eu ce alte platforme. Ciunţim cuvintele cu nesaţ, le prescurtăm, le omitem cu totul, tocmai pentru a folosi cât mai multe. Cât mai dese, în cât mai diverse locuri.

Odată, prin zorii istoriei pre-internaute, Marian Râlea cânta la "Abracadabra" un cântecel pentru copii, în cadrul unei reinterpretări a "Cenuşăresei". Nu mai ştiu chiar cum suna, dar îmi vine în minte un vers: "Cine nu e scris pe listă, nu există". Regele dădea bal şi invita toată împărăţia; nu erai invitat, nu existai. Simplu.

Astăzi, însă, parcă nu mai ai contur dacă nu ai şi un avatar virtual. Dacă nu postezi poze-poze-poze-poze în toate poziţiile, în toate camerele şi de la orice eveniment cotidian, pe toate mediile de stocare; dacă nu informezi populaţia planetei de starea ta spirituală sau financiară, dacă nu ai măcar un loc al tău în care să-ţi declari dragostea nemăsurată pentru puiu iubit (că-i copil, amant, soţ sau prieten), dacă nu îţi postezi planurile de viitor, ideile, problemele, nelămuririle, suferinţele sau sfaturile nicăieri, dacă nu ai măcar un singur centimetru pătrat cu fotografia ta în spaţiul  virtual, consumi degeaba oxigenul fotosintetizat de plante.

Toţi suntem înţelepţi, toţi suntem dăruitori de informaţii şi sentimente înalte, toţi suntem acele munumente de inteligenţă, bună-creştere şi eleganţă. Este epoca tuturor. Ceea ce e ok...cu toate că mai dăunăzi vorbeam cu un prieten ce se lamenta tocmai în această chestiune: "Băi frate, eu nu mai pot, m-am săturat! Toată lumea face orice, oricând, oricum. Toţi suntem medici, învăţători, filosofi, psihologi, muzicieni, bucătari, toţi dăm sfaturi şi păreri...pur şi simplu este enorm de greu să mai spui cu subiect şi predicat: Uite o valoare!" Are dreptate, ce să zic? Dar vine şi reversul: vorbeşte şi nea' Ion, că şi el e om.

No bine. 

Dar totuşi, dincolo de aspectul uman şi nevoia de comunicare, de ce se întâmplă asta? De ce bloggerim, twitteim, mesuim şi alte "-im"? Răspunsurile pot fi multiple, de la cele spirituale, de gen "las ceva în urma mea" şi pâna la cele mai simple, din aria "e la modă".

Părerea mea e că în majoritatea cazurilor, se întâmplă din mândrie. Nu ne cheamă chiar pe toţi Drăguşanu sau Cristea, dar lumea, planeta, universul, cumva trebuie să ştie de existenţa noastră, a mea. Ce tare sunt eu, ce forme am eu, ce-mi place mie, pe unde m-am plimbat eu, ce haine mişto am, ce IQ am şi mai ales, cât de corect gândesc în comparaţie cu alţii. Iar apoi urmează cohorta de sfaturi: cum trebuie să...... (completaţi pe linia punctată).

Întrebarea este: cu ce autoritate faci asta? Ce te recomandă, în puii mei!! (Vocea şi talentul, desigur). Cu ce drept vii tu, un om, să-mi spui cum trebuie să mă port, să stau pe scaun şi ce cuvinte trebuie să folosesc în diverse situaţii.  Ce trebuie să am, ce trebuie să cred, ce trebuie să fac. Cu ce drept te consideri depozitarul bunătăţii şi a căii spre lumină, cu ce drept îmi dai sfaturi, mă judeci şi cum îmi dovedeşti că opiniile tale sunt mai bune decât ale mele?

Nu contează răspunsurile la aceste întrebări, dar vine iremediabil, unicul răspuns:"Nu-ţi place, nu citeşti/asculţi/te uiţi." Hai, să mori tu că-i aşa!!

Lansând cretinătatea asta de frază în eterul informaţional, nu dovedeşti decât superficialitate. Lipsa unei baze a fondului de idei, o construcţie care se înalţă pe impresii şi se dărâmă la prima adiere de vânt. Adică: din momentul în care ieşi la rampă şi spui: "De astăzi nu e bine să mai saluţi cu bună ziua, ci spui cu toată gura gututen tag". Foarte tare, uraaaa, bravo! Dar nu e normal să-mi spui şi de ce? Iar dacă o spui şi te contrez,  nu e normal să-mi demonstrezi de ce e aşa şi nu altfel? C-apoi nu tocmai d-aia eşti un om deosebit? Vorbeşti clar şi concis, nu mă iei cu abureli fără cap şi fără coadă. Dacă poţi. Dacă nu...oare ce spune asta despre tine? 

 

   

Poarta

Ce este arta? 

Dacă mă întrebi mai repede, habar nu am - chiar dacă a fost descrisă de-a lungul timpului în fel şi chip, mai poetic sau mai colţuros.

Ştiu doar ce face arta: scopul ei este de a reda lumii lumea. De a ne reda umanitatea atunci când o rătăcim printre neputinţele cotidianului. De a ne reda visele...sufletul...

Traversăm o perioadă foarte intensă din punct de vedere spiritual, mai avem câteva zile pâna sărbătorim Învierea Domnului. Prilej cu care suntem îndemnaţi până la paroxism să haidem şi să fim: mai buni, mai curaţi, mai spălaţi, mai frumoşi, mai luminoşi, mai pozitivi, mai receptivi, mai puncte, puncte şi iar puncte.

Dar tocmai pentru că în tot acest timp vorbim despre suflet, încrâncenarea şi comportamentul programat nu cred că îşi au locul, iar schimbarea ce ne-o dorim cu toţii ar trebui să vină în mod natural, domol. Te dezlipeşti de nimicniciile zilnice şi cauţi echilibrul, înălţimea valorilor care transced materialul.

Aceasta este arta...poarta de evadare spre frumos. Clipa care porneşte dominoul schimbării către momentul în care nu trebuie să mai fii, ci doar eşti. 

Primăvară!

Punct. Şi de la capăt...

Lume, lume, popor şi concetăţeni!

Am onoarea deosebită de a vă anunţa o nouă apocalipsă, ediţia 2014: conform profeţiilor vikinge, Sfârşitul Lumii va veni pe 22 februarie 2014, adică fix sâmbăta aceasta! Nu ne mai loveşte asteroidul, nu ne mai cucereşte nici un extraterestru şi nici măcar nu ne va inunda Potopul lui Noe. Cu ocazia noii reprezentaţii, Pământul îşi va desface băierile pântecelui, iar forţele malefice vor ieşi la lumină şi vor căşuna pe oameni! Care cu furci, care cu bâte, care cu topoare...un fel de Răscoala de la Bobâlna - Reloaded, dar de data aceasta ţăranii sunt jucaţi de duhurile necurate.

Pfuai de mine...groaznic! Dar la câte apocalipse am depăşit în stilul ăsta, deja încep să mă simt monumentul supravieţuitorului necunoscut! Bear Grylls în luptă cu natura dezlănţuită! Tarzan ucigând crocodilul, să-mi trag palme!

Survivor - Eye Of The Tiger
   
 Asculta  mai multe  audio   pop

Necazul ăl mare e însă altul:  în weekend plec puţin din localitate şi iar ratez Apocalipsa. Taman când mă gândeam s-o trag în chip artistic şi cu passepartout pe margini - ca la operele de artă, ia şi cântă din drâmbă! Ce cosiţe-n vânt, ce contrast misterios de lumini şi umbre, ce reprezentare inedită în toată splendoarea-i distructivă? Taman de ziua onorifică eu mă dau cu pluta pe alte meleaguri! Ghinion de neşansă, ce să-i faci? Se mai întâmplă şi la case mai mari!

Aş mai avea o scăpărare de speranţă când mă gândesc la transportul autohton; adică mă gândesc că şi Sfârşitul aista nu se teleportează ca-n Star Trek...vine el cu ceva, caz în care tre' să facă trenul vreo pană, fură careva vreun cablu, se-nfundă vreo autostradă...d-astea mioritice :D Că dacă-i aşa, apuc şi eu să ajung acasă ca omul! Toate ca toate, dar na...măcar să mă înnoiesc de pantofi şi costum, apoi să-mi pregătesc aparatul foto. Şi cum apare Negrul, Slutul şi Urâtul...say cheeeese!!! Ţac!! Mi-a rămas ca amintire poza ta şi-o urmă de iubire :)

Ştiu, ştiu, treaba asta cu Finalul nu-i un subiect de glumă. Dar cum pot să nu mă amuz?

Hai să o luăm aşa: Băi fratili meu, ideea cu Ziua Judecăţii porneşte de la religie. Deci...te închini lui Odin? Nu. Aduci jertfe sângeroase lui Hunab Ku? Nu. Trimiţi semnale cu fum pentru Ahura Mazda? Nu.

Păi şi atunci? Eşti creştin? Şi ce spune la Carte? "Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngeri din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl." (Matei 24, 36)

Deci dacă nimeni nu ştie, stai locului în căscioara ta şi adună merinde, că nu se ştie când palpită inima mai tare sau se pune vreun dumicat de-a curmezişul, de bulbuci ochii ca melcul la cântare. Şi-atunci nu prea mai contează când se crapă planeta.

Nu ştiu, zic şi eu, părerea mea de 'nea Ion.

Semne

Stau câteodată şi mă întreb: De ce oamenii sunt aşa de superstiţioşi?

Înţeleg când se spune că nimic nu este intâmplător, dar nu am cădea în derizoriu dacă am crea o simbolistică pentru fiecare eveniment cotidian şi  am interpreta fiecare aspect al vieţii noastre conform unei logici metafizice?

O pisică neagră îţi taie calea...curat ghinion, monşer! Treci pe sub scară, iară ghinion! Spargi o oglindă, şapte ani de ghinion. Verşi sarea, ceartă. Aşezi cuţitul pe muchie, scandal. Te întorci din drum, îţi merge rău. Te uiţi la ceas la oră fixă, cineva te iubeşte. Te uiţi la oră simetrică, cineva te strigă de pe Lumea Cealaltă (sau te iubeşte - din nou). Te mănâncă palma dreaptă, iei bani; te mănâncă palma stângă, dai bani. Îţi plouă la nuntă, ţi se spală norocul. Găseşti o potcoavă, ai noroc. Vezi o stea căzătoare, ai şi mai mult noroc. Aprinzi trei ţigări cu un chibrit, ghinion. Se stinge o lumânare din senin, poltergeist! te bântuie spiritele rele. Râzi înainte de micul dejun, semn rău. Fluieri în casă, rămâne pustie. Îţi iese cineva cu o găleată plină în faţă, ai noroc. Strănuţi în noaptea de Anul Nou, semn rău; strănuţi în prima zi a anului, semn bun. Ţi se zbate ochiul drept, mişto; ţi se zbate ce-l stâng, ţi-ai pus-o-n urzici: ghinionul cel mai mare te paşte după colţ...Dar stai!! Asta se întâmplă doar dacă eşti bărbat; la femeie se inversează stângul cu dreptul. De ce? Habar nu am!! Poate pentru că femeia este oglinda bărbatului şi stânga lui e dreapta ei? Poate pentru că până şi supersţiile simt nevoia să facă o cât de mică discriminare sexuală? Poate pentru că se ia în considerare binele cuplului şi dacă se întâmplă vreodată să i se zbată lui ochiul stâng iar ei cel drept, în loc să-i lovească o catastrofă pe amândoi, răul să se anuleze reciproc? Ca-n matematică: minus cu minus face plus!

Aaaaaaaaa!!!!!! Nu mai pot, mi se scorojeşte creierul!! De unde au apărut atâtea reguli şi cine le-a inventat? Cine o fi geniul care a născocit toate poveţele astea cu valoare tabu? Prin eşantionare probabilistică? Verşi sarea de zece ori şi în nouă cazuri a urmat o ceartă...perfect! S-a născut o nouă lege a naturii! 

Sau stătea unu' sub prun băgându-şi beţe-n nas şi-l loveşte ideea: "Tăticule, mi s-au întâmplat prea multe chestii astăzi, Mama Natură sigur vrea să-mi comunice un subînţeles! Dacă văd un porc cu-n pai în gură, oare ce să însemne? Hmmmm...trebuie cercetat!" Şi săracu omu face schiţe, demonstraţii, extrage radicali, integrale din volumul cilindric al sferei...iar după o viaţă de muncă asiduă şi observaţii eficiente, trage concluzia logică: "Vezi porcu' cu paiu-n rât, plouă în curând!" Hip Hip-URAAAAAAAA!!!!

Aşa? Că altfel nu-mi explic...

Sau de unde până unde se spune că dacă mănânc peşte în noaptea de Revelion, anul ce vine o să alunec printre necazuri ca peştele? Ce treabă are crapul de-l ingurgitezi cu rahaturile pe care mi le face şefu' la lucru? Sau cu idioţii care mă calcă pe nervi în trafic? Sau cu gresia umedă pe care voi aluneca la un moment dat şi-mi voi pierde vreun dinte?

E  clar că tre' să fiu vreo Mafaldă, să ţiu minte atâtea interpretări! Şi dacă mai uit?? Nu-i nimic, s-a inventat scrisul...umblu cu carneţelul de notiţe după mine. Dar dacă stau să verific fiecare bălărie, când aş mai avea timp să trăiesc? Să mă bucur?

Apune soarele şi e roşu...ce înseamnă asta? Idiotule! Stai şi cască ochii acolo dacă-ţi place, nu durează mai mult de 5 minute! Apune soarele, înseamnă că se înnoptează! Iar dacă mâine răsare soarele, ghici ce? Vine o nouă zi...Greu??

Bine, unele învăţăminte sunt de bun simţ, zic eu. Spre exemplu, nu trebuie să fiu mare buddhist practicant, să învăţ hindusă şi să mă  pictez în frunte cu Ochiul Înţelepciunii ca să spun că dacă fac rău, voi primi rău:

Pur şi simplu, translatăm al treilea principiu al termodinamicii din fizică în cotidian: acţiune şi reacţiune. Nu trebuie să intru în principii religioase, să ameninţ cu karme potrivnice sau cu Dumnezeu care se cobară din cer şi-ţi trage scara de sub picioare dacă te cocoţi în copac să dărâmi cuiburile păsărilor. E simplu: Dai o palmă, ţi-o furi şi tu de nu te vezi! Poate nu acum, poate nu de la mine...dar mai ştii cine te-o fi zărit de după perdeaua casei, sau care prieten de-al meu era prin apropiere şi te aşteaptă la cotitură? Puohooo...sunt atât de multe variabile, că nici nu are rost să le cuantifici, sigur vei pierde ceva din vedere!

Deci: faci rău, primeşti rău. Faci bine, asemenea. Desigur, nu cu surle şi târmbiţe, cu zurgălăi şi ceremonii de covor roşu. Ci, poate,  subtil; mascat, discret...impulsul necesar pentru a ieşi din rahat, venit de nicăieri. 

E o lege a firii, ceva natural. 

Dar, de ce, totuşi, există superstiţii? Simplu: din dorinţa omului de a controla viitorul. Din teamă. Din slăbiciune. Din necunoaştere. Habar nu ai ce să faci şi dai în bobi, poate Destinul te îndrumă spre succes.

Aveam o cunoştinţă care nu aruca nici o urjumă de pâine, că i se întâmplă nasoale. Mi-o dădea mie să i-o arunc...Şi mereu îi spuneam: "Dar e pita ta! Crezi că autorul moral este pedepsit în caz de ceva??" Nu avea răspuns, el ştia una şi bună: aruncă pâinea, e semn rău. Punct. Dacă nu era nimeni prin preajmă, o înfăşura în prosop şi o arunca...de fapt, arunca prosopul; nu pâinea. 

Bă, eşti întreg la cap?? Cum să faci aşa ceva? Cum să crezi aşa ceva?

Şi mai e ceva interesant: credinţa în superstiţii apare în momente cruciale. De ce? Pentru că omul vrea să fie liber - în teorie. În practică, alege să fie sclavul celor mai cretine idei. Libertatea înseamnă determinare, hotărâre. Cunoaştere, acţiune. Viaţa la stăpân e simplă, comodă. Eşti absolvit de orice vină, de orice decizie: "Nu eu...Manitu a aranjat bobii dimineaţă şi mi-a semnalizat să nu mă duc la lucru, ci să băsesc (conform principiului "De mă voi scula, pe mulţi am să băsesc şi eu") pe canapea în timp ce aflu cu cine se semeseuia Bianca  ieri la amiază".

Oare ce-o însemna asta??

Valentin în grup compact

Na, că iar e luna iubirii!! Ptiu...ce-a mai trecut timpul! Parcă ieri ne-aniversam cu ţonţonei şi declaraţii în versuri pe la posturile de radio dedicate. 

Da măi, dar anul acesta e altceva...deja ne-am mai organizat! Cel mai tare mi-a plăcut o reclamă de la radio: "Dacă eşti îndrăgostit, atunci ai rezervare la Terasa Porumbelul, pentru cina festivă de Valentine's Day!"

Deci dacă nu eşti îndrăgostit, nu ai rezervare?! Aaaa...păi e simplu! Vă daţi seama ce războaie civile se pot isca pe faza asta?? Parcă îmi şi imaginez sceneta: 

"Pisi, m-am îndrăgostit de tine! Te iubescscscscs!!"

"Hai, să mori tu! Scoate rezervarea, că nu te cred!" 

Şi-atunci ce faci? Dacă s-au gătat locurile, ai pus-o de mămăligă! Sau, poate nu...prietenul Google îţi vine în ajutor, prin noua aplicaţie de pe yahoo mail: mesaje standard pentru îndrăgostiţi. "Ladies and gentlemen, bă căciulă! Eşti îndrăgostit până-n gât şi bâtă de inspiraţie, ia colea mailuri gata confecţionate, să-ţi exprimi cele mai intime sentimente! Click pe inimioară şi eşti tătic, ai mesaje  naţionale pe alese: friendly love, crazy in love sau all out of love" - mai lipsea Patrick Swayze pe fundal sonor, dansând I had the time of my life în şpagat pe două scaune şi tabloul era complet.

No, deci trebuie să recunosc...e o evoluţie, de la inimioare cu dantele şi lumânărele parfumate. Suntem în era digitală, hai să ne digitalizăm! Adică până şi sigla Jocurilor Olimpice este un link de internet...propun ca de astăzi să trăim virtual complet! Pui pampers ca să nu te murdăreşti şi mănânci virtual, iubeşti virtual, dormi virtual, lucrezi virtual, mergi la toaletă virtual, creşti găini virtual - toate acestea fără să te mişti un milimetru din fotoliul de la birou! 

Aşa să arate viitorul? Pe cuvânt de nu mă îngrozesc! 

Adică, stai! Ce să mă mai gândesc la mâine, când astăzi deja e vraişte? Treapădă toată planeta că e ziua drăgoştii...mi s-a uscat gâtul de câte ori am vociferat, spunînd că e o sărbătoare idioată din start! Dar no...hai, dacă vreţi neapărat, e democraţie! E Valentin: Toată lumea. toată lumea sare-acum cu mine! - dar săriţi, fraţilor, dacă atâta vă duce capul! Behehehehehehee!  

Dacă inima vă palpită de emoţie, daţi-vă-ţi drumul! O ieşi prost la finalizare, iubirea asta din frumoasă şi maiestuoasă se transformă în brand de supermarket, însă hai să punctăm măcar impresia artistică. Ca la şcoală: "Ia un 5 de-ncurajare!"

Dar acum chiar să nu mai fim în stare nici măcar să spunem ce avem pe suflet? În halul ăsta am ajuns? Vezi gagica, te inundă câmpurili de flori în suflet, deschizi gura să-i zici că e cea mai bellissimă şi minunată creatură de pe faţa pământului, dar iese doar ngâ-ngâ? Eiiii,  las' că te salvează yahoo mail, băga-mi-aş picioarele! "Iubiţică cea mai dragă, mă gândesc la tine zi de vară, până-n seară!" La asta am ajuns? Glorificăm măreţia dragostei, îi construim piedestaluri fără seamăn, îi cântăm în versuri mii şi mii dulcea vibrare, apoi o aruncăm pe banda de lucru şi o producem en-gross, ca pe şaibe? 

Atunci ia d-acilea: sunt tone de iubiţici cele mai dragi pe planetă! Toate minunate, toate bellissime, identice şi la fel! Care-i a ta? 

Mai contează? Două buzişoare, două ţâţişoare, tot o pisică! O iei la subsuoară şi fugi cu ea în boscheţi să o alinţi, c-apoi prinde de veste că nu-i chiar aşa unică şi poate nu mai vrea! Nu ai rămâne cu buza umflată?

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu abia aştept nebunia de anu' viitor, să văd ce-o mai ieşi?!

Poate îşi face cineva vreun pustiu de bine şi cheamă poporu-n Bărăgan să se alinieze cuminte: bărbaţii de-a dreapta, femeile de-a stânga - ca la biserică. Iar când s-au încolonat bine pe căprării, să rostească toţi, uniţi în cuget şi-n simţiri: 

Iubita mea cu ochii ca cafeaua,

Că când te văd, mă fac ca carameaua 

Când nu te văd m-apucă dorul

Şi-s ca Călin Nemuritorul!

...ca de sezon, coane Fănică!

Popor, în sfârşit a venit iarna...aia adevărată, cu zăpadă şi tot balamucul aferent.  Ştiaţi??

C-apoi no, iar ne-a luat pe pregătite; cine mama zmeilor s-ar fi gândit că poate ninge în ianuarie? Proştii ăia care au năşit lunile anului au spus că ianuarie se cheamă Gerar - lucru foarte interesant, pt că rădăcina cuvântului vine dintr-un dialect al vechii plutoniene (grai dispărut în zorii universului dar nemaipomenit de expresiv), ce în contopire cu latina nouă a născut substantivul actual "ger". Băăăăă!!! GER, auzitu-m-aţi?? Nu zăpadă, ci ger - cum mă vezi şi cum te văd. Brrr-brrrr d-ăla original, frate! 

Deci, dacă ar fi dat cu ninsoarea, nu era logic ca ianuarie să se numească...nu ştiu...Ningear?? Nu trebuie să ştie omu' cum se pregăteşte şi el? La mărţişor dăm mărţişoare; la Cireşar mâncăm cireşe; în Cuptor, asudăm. Iar când vine Gerar, ne înfofolim - nu deszăpezim. Elementar, dragul meu Watson. 

Aşa că mi se pare normal să fim pururea nepregătiţi...de unde să ai habar? Poţi tu, un biet omuleţ, să te pui cu bartai natura?? Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu. 

În fine, să depăşim semantica. 

A venit iarna şi gerul, a înţepenit şoferul. Afară ninge viscolit, în casă-i ger cumplit. Aşa e pe la noi: dă Domnul cu o cană de nea și paralizează toată țara. Sate izolate, drumuri blocate... hăis cu armata! Să-mi trag palme...de mă făceam soldat, cred că înfundam carcera pentru nerespectare de ordine! 

Nu mă duceam la deszăpezit, măcar de mă puneau la plutonul de execuţie! Păi adică cum? Oi fi eu în slujba statului, dar să dau ca sclavul la lopată, pentru a-i apăra prostia?? Ha!! Nu e în stare să urnească nămetele cu tractorul de prăşit...nu ştiu...poate ar trebui să pună mână să cumpere un utilaj de deszăpezit?! Nu ştiu...zic şi eu...Ăia în Suedia, când le vine ninsoare fără număr, cum reuşesc? Sau ăia din Japonia...o fi muntele sfânt, dar nu cred eu că se scutură ca un câine ud şi pică neaua după el! 

Deja asta nu mai e sfinţenie...e magie pe faţă! 

No, păi ei nu-s oameni? Trebuie să existe pe undeva o maşinărie mişto..chiar nu cred că au curăţat şoseaua cu armata şi lopata! 

Şi-apoi, se impune întrebarea: Dacă ei au, nu s-ar putea, oare, să se ducă vreun ministru la cerşit de deszăpezitoare? Numa' aşa...încercăm marea cu degetul, pe bază de politeţe: "Ohayo gozaimasu..Hai, frate, nu fii zgârgiog,  give me, please, a car against snow - na, presupunem că vorbeşte engleza cu sughiţuri. Face o schiţă, semnale cu fum, ceva...tot o reuşi să se facă înţeles.

Vă daţi seama că de-l trăzneşte Dumnezeu pe vreunul să aducă aşa ceva la mioritici, îl votează poporul pe toate părţile?? "Măi, care eşti tu?? Aaaaa...ăla de ne-a curăţat ograda?? Ia bre, d-aci, că eşti băiat valabil!"  

Dar mai e mult până departe...deocamdată, suntem ocrotiţi prin legi: se discută de ceva vreme un proiect de lege ce prevede amendarea celor care îşi închid căldura la apartamente. De ce? Simplu: conform legii, trebuie să avem minimum 22 de grade Celsius în baie şi bucătărie şi minimum 18 grade Celsiul în dormitoare. Confort după Necherman, ce mai la deal- la vale?? 

Problema e alta: crede cineva că am o plăcere nebună să stau cu mănuşi în casă şi să-mi suflu-n pumni, poate-poate mă mai încălzesc oleacă? Crede cineva că-s sărit de pe ax şi-mi închid caloriferele, doar ca să pot admira ţurţurii de pe tavan? 

După ce că-s vai steaua mea, mai mă şi amendezi?? Păi vino, Statule care eşti tu Stat şi-mi plăteşte facturile! Dacă eu mă-ntreţin cu 2-300 de lei pensie lunară şi mănânc pâine cu gem toată ziua? Poate-mi pâlpâie inima mai tare, am nevoie de medicamente!! Ce fac? Stau nemâncat, îmi iau ce-mi trebuie şi ÎNCHID CĂLDURA, că mă da afară cu cu bagigarzii din apartartament, dacă nu plătesc întreţinerea. Şi-apoi socot că o căciulă-n plus în sufragerie e mai bună decât o căciulă-n plus sub cerul liber...

Iar tu, ce faci?? Mă şi amendezi pentru asta? Hai, na-ţi-o frântă! Ia să te văd!

Lâncezeală mioritică

Se pare că accidentul aviatic din Apuseni  a stârnit mai multe valuri decât aş fi crezut.

Sau mă rog...agitaţia în rândul populaţiei şi la nivel media, ca să fiu mai exact. Sincer, asta nu cred că ar conta prea mult. Clasa noastră conducătoare e pe sistem "Câinii latră, ursul merge" - deci în continuare, sunt foarte rezervat că se va întâmpla ceva concret, altceva mai mult decât a fost până acum. De ce? Simplu...trăim în România. Iar aici, singura cale  de a rămâne sănătos la cap este să nu ai aşteptări de la nimeni şi pentru nimic în lume. 

Te înbolnăveşti şi chemi ambulanţa? Mai întâi oblojeşte-ţi rănile cum 'oi putea, zi-ţi de deochi, bagă frecţii cu spirt şi inhalaţii cu ceai de tei, că cine ştie? Mai ales cu zăpezile astea, mai ajunge Tata Mare la tine! Nu ai de lucru şi vrei să te angajezi? Cauţi ceva să poţi trăi de pe azi pe mâine, în principiu nu poţi porni de la ideea că moare cineva de grija ta şi te aleargă să-şi dea un post bine plătit şi cât mai lejer posibil. Vrei să fii intelectual de marcă? Pui mâna şi citeşti tot ce prinzi, îţi antrenezi mintea în toate domeniile! Cel mai probabil, dacă te bazezi pe sistemul educaţional, după 12 ani de şcoală vei ieşi mai bătut în cap şi mai naiv decât erai înainte. 

Pe scurt, aşteaptă totul de la tine, nimic de la ceilalţi - în orice domenii ai vieţii şi vei putea trăi fericit.

De aceea sunt reticent că se va întâmpla ceva în cazul mai sus numit.

Mă uimeşte, însă, şi altceva: din pământ - din iarbă verde, apar grămezi, stive de specialişti în aviaţie şi analizează ei pe peste tot ce s-a întâmplat şi cum s-a întâmplat totul. "Eu...în calitate de om în domeniu (inginer, aviator, fizician, lucrător la o companie de telecomunicaţii, jandarm, politician, jurnalist, învăţător, om de afaceri, vedetă în tendinţe, fost Rambo sau priceput băgător în seamă), cred că....." - completaţi pe linia punctată. 

Prin urmare: EU, în calitatea mea de sine stătătoare, nu cer decât ca cei vinovaţi să plătească. Punct.

Că a fost pilotul de vină ("Mortul e de vină întotdeauna", deci prinde orbul, scoate-i ochii) şi a degivrat manual, prin coborâre la sol; că a fost prea mândru de el şi a crezut că face rahatu' praf...că ală cu rol de copilot se uita la desene animate şi nu era atent la ce făcea, că unu' din doctor trăgea prea greu la cântar, că o cucuvea s-a răhăţit pe coada avionului şi atras blestemul spiritelor demonice, mi se rupe! S-au, poate aşa a vrut Dumnezeu...nu ştiu! Cert este că un avion s-a prăbuşit/a aterizat forţat cu şapte oameni ÎN VIAŢĂ şi doi au murit pentru că nişte idioţi nu au fost în stare să descifreze nişte coordonate. Poate iar aşa a vrut Dumnezeu...dar ăia nu erau Gheorghe din drum, săpător la canalizarea oraşului; ci nişte unii remuneraţi cu roaba, pentru a veghea la siguranţa cetăţeanului. Deci: ai greşit, plăteşti.    

Acuma, cum îmi spunea cineva: "Nu prea i-aş condamna pe cei de la ISU (ori STS), că-s eroi get-beget! Oameni antrenaţi, profeşionişti, care te scapă din multe belele". Ceea ce nu am negat, nici nu i-am judecat. Nu ştiu ce s-a întâmplat, ce va stabili ancheta, dar undeva, în tot lanţul de proceduri, a existat un anumit grad de incompetenţă şi asta trebuie eliminată. Nu a fost profesionist ăla de citea pe radar, sau ăla care trebuia să decodifice bipăielile semnalului de ajutor, sau ăla care nu a mers să plătească mama lui ştie ce facturi către Moscova, ISU, SIS, ROMATSA, SMURD, 112, 911, Moscova, Iphone 5, Smartphone sau...nu ştiu...mi-aş dori să se afle pe etape ce nu a mers, de ce nu a mers şi cine a fost idiotul care a triangulat un semnal în zone, hăăăăătttt...mă mir că nu au ajuns în Siberia cu căutările! 

Ceea ce nu se va întmpla...majoritatea celor care au ajuns acolo sunt prea conectaţi unde trebuie şi nu pot fi daţi la o parte. Cutare vine recomandat de ministru, cutare e omul finului care e cumătru cu şeful, cutare e omul lui Burebista, cutare e recomandat  de Brusli care-l bate pe Van Damme, dar omul lui Chuck Norris e cel mai tare, că de-l mişcăm de pe loc, am pus-o cu toţii de-o chuck-norizare. Cam aşa e treaba pe la noi...

În cel mai bun caz se găseşte un ţap ispăşitor, vreo femeie de serviciu sau vreun portar care cine ştie ce nu a făcut - şi gata justiţia!   Uraaaaaa!!!!

Dar în continuare spun: o demisie e fix pix! 

Au demisionat de onoare directorul ROMATSA, seful IGSU, secretarul MI.  Auzi, onoare! Adică cum vine asta? "Frate, eu nu-s vinovat, nici usturoi nu am mâncat şi nici gura nu-mi miroase, dar hai să pice capul unui nevinovat să le închidem gura la proşti." Băăăăăăă!!! Dacă eşti director de firmă şi-o pui pe butuci, nu e nici o onoare că-ţi dai demisia!! Iar dincolo de toate, ai partea ta de vină! Deci scuteşte-mă cu tâmpeniile şi marş! Oricum nu vei fi muritor de foame, că ai rămas fără job - cum păţesc majoritatea trăitorilor pe planeta natală, care dacă o fac de mămăligă şi sunt daţi afară de la lucru, rămân cu rate neplătite la bănci, câteva sute de lei lipsă în bugetul şi cel mic al familiei şi tot aşa...oricum, nasoale.

Concluzie: Rămân sceptic în privinţa unor urmări cât de cât corecte a tot ceea ce s-a întâmplat. Ideal ar fi o pedeapsă exemplară, o tragere în ţeapă sau ceva - ştiu, iar cu Evul Mediu - dar oricât de scandalos ar fi, doar un şoc puternic ne mai scoate din lâncezeala în care ne afundăm. Până să fim noi acei democraţi aliniaţi cu standardele civilizaţiei secolului 21, zic, totuşi, că ar trebui să învăţăm de frică cum trebuie să ne purtăm - măcar până ne intră în sânge şi putem o putem aplica instinctiv, precum respiraţia.    

Ca-n Evul Mediu

Dacă eşti trăitor pe planetă, nu ai cum să nu fi auzit de accidentul aviatic în care au murit studenta şi pilotul. Abia ieri s-a întâmplat şi de clipocesc breaking newsurile ca bradul de Crăciun pe toate programele. Am fost plecat din localitate ieri şi nici cu tv-ul nu prea le mai am, dar tot am prins ştirea...întâi din zbor, apoi din ce în ce mai amănunţit. M-am uitat jumătate de oră la jurnal şi pot spune aproape precis chiar şi cu ce era îmbrăcat fiecare membru de echipaj din avionul - personaj principal;  cam la nivelul acesta se discută şi se disecă problema. 

Înţeleg că toată lumea se dă cu fundul de pământ şi se inflamează de obidă că ăia de la STS şi restul organelor tari în utilaje s-au comportat ca nişte retarzi din Evul Mediu şi au călcat de zece ori într-un loc, s-au ciocnit de toate vreascurile, au umblat teleleu...hăăiiii...sute de kilometri pătraţi din munţile şi văile patriei, până au fost chemaţi de nişte umili pădurari să se exercite în treaba pentru care sunt plătiţi. 

Avem tehnologii de nimerim puţa de ţânţar de pe orbită, Gps-uri peste Gps-uri şi cutii negre de ultimă oră, dar pe amărâţii ăştia i-au căutat cu ochiul, ca pe Pintea Haiducul. Ne învârtoşăm care mai de care cu tone de indignare, ne răstim, analizăm, întrebăm. Am înţeles. 

Problema e alta: după ce extraordinarul devine banal şi lucrurile se mai aşează, pe ce punem pariu că absolut nimeni nu va plăti incompetenţa şi nesimţirea care colcăie din gros prin toate instituţiile statului? La cum fierbe toată naţia, minteni mă aştept să se strângă poporul în Piaţa Mare şi să dea cu barda-n tot ce mişcă! Bă, care-s vinovaţi? Care trebuia să facă o treabă mare şi a făcut pe el? ĂLA.

No, hai pe ĂLA, 'tu-i mama lui, să-l linşăm! Prins la colţ şi bătuceală ca la ursul grizzly! Huoooooooooo!!! Care cu furci, care cu topoare, cataroaie şi ce mai are omul prin gospodărie şi şuu pe el, să se-nveţe minte! Comentarii?? JAAPP! una-n dinţi, să se-audă musca-n zbor!

Ştiu, ştiu...sunt cam violent, dar...dacă tot trăim în Evul Medu, zic să trăim până la capăt! Ce joburi şi salarii cu zerouri la coadă, ce mobile, tablete, paiete, wi-fiuri, facebookuri, gadgeturi şi alte nebunii? Ne strângem fiecare pe la casa lui, mâncăm din gradină, creştem viermi de mătase dacă vrem haine mişto, învăţăm tainele războiului ca să punem un preş pe duşumea şi am încheiat povestea. Ne supără careva, îi rupem capu' în piaţa centrală şi mergem la treaba noastră! 

Nu e mai simplu aşa, decât să ne minţim ca nişte fraieri că avem sistem medical de ultimă generaţie, suntem în siguranţă continuă, nu în junglă, sau ne veghează statul să nu ni se clintească nici un fir din părul capului fără voia noastră?? Na, iete colea veghe...pică avionul din cer şi îngheţi ca un câine, că nu vine nimenea să te întrebe de sănătate! Respiraţie buşon la buşon...şi dacă vrea Domnul să te faci bine, trăieşti; dacă nu, asta e...ghinion, veşnica pomenire.

Şi totuşi, tare sunt curios cine plăteşte pentru toată tragedia asta şi mai ales cum? O demisie pare complet irelevantă în acest moment. 

Amintiri în culori