Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările

sâmbătă, 27 august 2016

Undeva, cândva

De ceva timp, scriu rar. Uneori, din ce în ce mai rar. 
Mi-am schimbat stilul. M-am schimbat eu. Nu mai critic, nu mai vreau să schimb lumea vorbind despre ceea ce ar putea să fie şi nu este. Într-un fel, nu mă mai avânt orbeşte în luptă şi nu mai vreau să învăţ pe nimeni să facă nimic. Acum câteva luni (să tot fie jumătate de an?) mi-am propus să scriu despre lumina din noi şi nu despre întuneric. 
Constatasem că s-a umplut lumea de teoreticieni. Toţi acuzăm, toţi arătăm cu degetul, cu toţii suntem nemulţumiţi. În goana după audienţă, mass-media de astăzi are singura misiune de a şoca: "cutremurător, exploziv, incendiar, înfiorător! O să înnebuneşti când o să vezi asta...o să-ţi smulgi părul din cap după ce dai click aici". Si dai...dau...dăm...pentru că suntem curioşi. 

Problema este că viaţa a devenit atât de complexă, iar noi alergăm atât de mult după senzaţional, că am uitat ce înseamnă bucuria simplităţii. Ne-am de-sensibilizat. În stresul de zi cu zi, am pierdut câte puţin din propriul suflet. Şi din ce în ce mai mulţi prieteni îmi spun că ar evada, s-ar retrage într-un colţ de sălbăticie. Nu ştiu ce caută, dar aleargă către ceva deşi nu găsesc ce îşi doresc. Mai presus de toate, simt nevoia să se regăsească pe sine. Tot mai mulţi îmi spun că societatea actuală se va duce de râpă...cât de curând. Îi cred, pentru că şi eu am acelaşi sentiment. 

De aceea, am renunţat să mă mai implic în nebunia cotidiană şi m-am detaşat de micile scandaluri care ne condimentează viaţa. 
Scriu, însă, despre stări de a fi, despre momente de pierdere şi despre regăsire. 
Nu simt nevoia de a fi şmecher, de a participa la training-uri de leadership şi nici de a-mi achiziţiona un antrenor pentru succes - însă, am redescoperit poezia. Fotografia. Cinematografia. Muzica. Spiritualitatea din spatele materiei. 

Cred că arta este singura care ne mai poate salva de la pieire, pentru că este cea mai înaltă expresie a umanităţii. 

...Şi aşa am recitit "Luceafărul"  - nu pentru că îl am ca materie obligatorie pentru Bac, au trecut de mult timpurile acelea. Ci pentru că, abia acum încep să îi înţeleg geniul. Dincolo de analize pe text, de poveşti de iubire fantastică, de figuri de stil şi de critica literară care mai de care mai linguşitoare, poezia eminesciană aparţine unui prezent continuu, ce se naşte din fiecare clipă care trece peste noi. 
Fiecare vers, fiecare stofă are un un corespondent într-o fărâmă de realitate - char şi călătoria Luceafărului către marginile universului:

Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul...
El zboară, gând purtat de dor,
Pân' piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.

Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.

Da, este o secvenţă cu o valoare poetică enormă. Dar nu este nimic abstract în ea...eu am regăsit-o şi am trăit-o la câţiva paşi de casă.
...undeva, cândva, într-o clipă desprinsă din vis; acolo unde se năştea nemărginirea orizontului.



Închei cu un gând bun, o melodie pe care o mai ascult uneori:

joi, 10 martie 2016

Câteodată, fericirea există

...şi se găseşte aici, printre noi. În gesturi mici, pline de dor. 


Fericirea este ca o căutare a propriei căi....nu ştii că ai găsit-o decât privind în urmă. Unii spun că se află la capătul unui drum, alţii sunt convinşi că este însuşi drumul.

Este ca o poezie...o clipă unică, de care îţi vei aminti întotdeauna cu tristeţe.


Este ca o rază de soare, pe care nu o vezi; dar o simţi...uneori chiar şi prin nori.

Cel mai ciudat este că fericirea ţine de alegere. E ca o plimbare printr-un parc...în care alegi să vezi gunoaiele...



Sau ceea ce se află dincolo de ele. 


vineri, 14 februarie 2014

Valentin în grup compact

Na, că iar e luna iubirii!! Ptiu...ce-a mai trecut timpul! Parcă ieri ne-aniversam cu ţonţonei şi declaraţii în versuri pe la posturile de radio dedicate. 
Da măi, dar anul acesta e altceva...deja ne-am mai organizat! Cel mai tare mi-a plăcut o reclamă de la radio: "Dacă eşti îndrăgostit, atunci ai rezervare la Terasa Porumbelul, pentru cina festivă de Valentine's Day!"
Deci dacă nu eşti îndrăgostit, nu ai rezervare?! Aaaa...păi e simplu! Vă daţi seama ce războaie civile se pot isca pe faza asta?? Parcă îmi şi imaginez sceneta: 
"Pisi, m-am îndrăgostit de tine! Te iubescscscscs!!"
"Hai, să mori tu! Scoate rezervarea, că nu te cred!" 

Şi-atunci ce faci? Dacă s-au gătat locurile, ai pus-o de mămăligă! Sau, poate nu...prietenul Google îţi vine în ajutor, prin noua aplicaţie de pe yahoo mail: mesaje standard pentru îndrăgostiţi. "Ladies and gentlemen, bă căciulă! Eşti îndrăgostit până-n gât şi bâtă de inspiraţie, ia colea mailuri gata confecţionate, să-ţi exprimi cele mai intime sentimente! Click pe inimioară şi eşti tătic, ai mesaje  naţionale pe alese: friendly love, crazy in love sau all out of love" - mai lipsea Patrick Swayze pe fundal sonor, dansând I had the time of my life în şpagat pe două scaune şi tabloul era complet.

No, deci trebuie să recunosc...e o evoluţie, de la inimioare cu dantele şi lumânărele parfumate. Suntem în era digitală, hai să ne digitalizăm! Adică până şi sigla Jocurilor Olimpice este un link de internet...propun ca de astăzi să trăim virtual complet! Pui pampers ca să nu te murdăreşti şi mănânci virtual, iubeşti virtual, dormi virtual, lucrezi virtual, mergi la toaletă virtual, creşti găini virtual - toate acestea fără să te mişti un milimetru din fotoliul de la birou! 
Aşa să arate viitorul? Pe cuvânt de nu mă îngrozesc! 
Adică, stai! Ce să mă mai gândesc la mâine, când astăzi deja e vraişte? Treapădă toată planeta că e ziua drăgoştii...mi s-a uscat gâtul de câte ori am vociferat, spunînd că e o sărbătoare idioată din start! Dar no...hai, dacă vreţi neapărat, e democraţie! E Valentin: Toată lumea. toată lumea sare-acum cu mine! - dar săriţi, fraţilor, dacă atâta vă duce capul! Behehehehehehee!  
Dacă inima vă palpită de emoţie, daţi-vă-ţi drumul! O ieşi prost la finalizare, iubirea asta din frumoasă şi maiestuoasă se transformă în brand de supermarket, însă hai să punctăm măcar impresia artistică. Ca la şcoală: "Ia un 5 de-ncurajare!"
Dar acum chiar să nu mai fim în stare nici măcar să spunem ce avem pe suflet? În halul ăsta am ajuns? Vezi gagica, te inundă câmpurili de flori în suflet, deschizi gura să-i zici că e cea mai bellissimă şi minunată creatură de pe faţa pământului, dar iese doar ngâ-ngâ? Eiiii,  las' că te salvează yahoo mail, băga-mi-aş picioarele! "Iubiţică cea mai dragă, mă gândesc la tine zi de vară, până-n seară!" La asta am ajuns? Glorificăm măreţia dragostei, îi construim piedestaluri fără seamăn, îi cântăm în versuri mii şi mii dulcea vibrare, apoi o aruncăm pe banda de lucru şi o producem en-gross, ca pe şaibe? 

Atunci ia d-acilea: sunt tone de iubiţici cele mai dragi pe planetă! Toate minunate, toate bellissime, identice şi la fel! Care-i a ta? 
Mai contează? Două buzişoare, două ţâţişoare, tot o pisică! O iei la subsuoară şi fugi cu ea în boscheţi să o alinţi, c-apoi prinde de veste că nu-i chiar aşa unică şi poate nu mai vrea! Nu ai rămâne cu buza umflată?

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu abia aştept nebunia de anu' viitor, să văd ce-o mai ieşi?!
Poate îşi face cineva vreun pustiu de bine şi cheamă poporu-n Bărăgan să se alinieze cuminte: bărbaţii de-a dreapta, femeile de-a stânga - ca la biserică. Iar când s-au încolonat bine pe căprării, să rostească toţi, uniţi în cuget şi-n simţiri: 
Iubita mea cu ochii ca cafeaua,
Că când te văd, mă fac ca carameaua 
Când nu te văd m-apucă dorul
Şi-s ca Călin Nemuritorul!