Egalitatea face diferenţa

Când eram eu tânăr student, nu exista petrecere la care să nu se cânte "Apă de izvor" - care era foarte mişto şi îmi plăcea enorm, dar îmi mai amintesc numa' un vers jumătate: "Azi e luni şi mâine-i marţi, pleacă Anca la Galaţi/ Să ne dea în judecată, că..."nu i-am făcut ceva; dar nu mai ştiu despre ce era vorba...
Bătrâneţea, haine grele! Ce să mai zic? De la o vârstă, ciocăne Alzheimer-ul la uşă...

În fine, nu contează asta! Ideea era că trece vremea ca în cântec: numai ieri ce dansam cu toţii în miez de noapte, pentru că am trecut în anul de glorie 2017; iar acum suntem tocmai pe 8 Martie! WOW! Unde au dispărut Ianuarie şi Februarie?? Cine le-a furat din calendar? Mai că-mi vine să pornesc cu trompeta pe uliţe, hăulind a jale: "Dă-mi nopţile-napoi şi zilele senine!"

Şi aş face-o, dacă aş ceda impulsului de moment...numai că, orice zi este senină - în felul ei, e drept. Astăzi, de exemplu, este Ziua Internaţională a Femeii. Perfect, party!!! Urări de bine, cântece, flori, cadouri, dedicaţii la radio, muzică de suflet, emoţie, curăţenie, puritate, zâmbete şi pupăceli...ce poate fi mai frumos de atât? 

Totuşi, mi-e teamă să o mai serbez, că poate fac vreo nasoală şi-mi pun în cap tot C.E.D.O.!
De obicei nu-s aşa zăbăuc, însă astăzi am dat peste o ştire care m-a năucit complet şi m-a umplut de întrebări: cică pe luminile semafoarelor sunt numai imagini de bărbaţi, ceea ce este curată discriminare! Să-mi trag pălmi, dacă m-am gândit vreodată la chestia asta! Mintea mea e mai la nivel de grădiniţă: "linie, linie, punct şi punct; linie, linie şi un rotund; linie, linie şi un balon...ASTA-I FORMA UNUI OM!" No, aia văd şi pe semafoare! Un balon cu beţe...  Dar dacă unii zic că-i bărbat, aşa o fi! Şi dacă vor femeie, vreau şi eu! Mamăăă...parcă şi văd! Dacă pun pe semafoare o siluetă d-aia de gazelă 90-60-90, promit că numai după semafoare mă uit! Problema e alta: Nu pot fi dezbrăcate, că trec şi minori pe stradă; dar, dacă se poate, aş sugera nişte haine foarte mulate, care se fac transparente după miezul nopţii; .c-apoi ştiţi vorba: "ochii văd, inima cere!" Tânăr, bătrân, tot eşti cu ochii după căprioare!

Doar că aia cu discriminarea m-a dat peste cap şi nu-mi mai revin! Eu chiar vreau să fiu complet onest, echilibrat, echidistant şi obiectiv! Vreau să fie bine, să ne avem ca fraţii (şi surorile)! Vreau egalitate pentru toţi (şi pentru toate)! Vreau doar iubire, fără ceartă! Make love, not war! 

Propun să eliminăm orice formă de discriminare, indiferent cât este de mică! Mărturisesc cu mâna pe suflet că iubesc femeia şi chiar nu vreau ca ea să sufere. Nici o femeie nu trebuie să sufere!

Istoria planetei a fost scrisă de învingători, şi mai ales de bărbaţi! Ştiţi, oare, că până nu de mult, femeile erau obligate să fie analfabete - pentru că nu aveau dreptul să înveţe carte?! Bravo lor că luptă să îndrepte măgăria! Le admir...

Aşa că, de azi, militez şi eu pentru schimbare şi vreau să punem bazele Lumii Noi! O lume Modernă, în care recunoaştem valoarea femeii! Primul pas a fost deja făcut: am înlocuit odioşeniile de pe semafoare! Desigur, nu e perfect...pentru că noile siluete au fustă - şi nu aş vrea ca, pe viitor, să se simtă discriminate femeile care poartă pantaloni! Ele n-au drepturi? De ce se perpetuează mitul femeii cu fustă? Discriminare! Curată discriminare, monşer!

AVEM NEVOIE DE SCHIMBARE!
De mâine, nu mai vreau să aud de Nautilus şi căpitanul Nemo! Ce? Femeia are sârmă la ghem? De ce să nu fie căpitan? "Căpitana Nema" - cum sună asta?

De ce vine lupu' la capra cu trei iezi? Lupoaica ce face, moare de foame în vizuină? De ce nu s-a scris şi povestea în care lupoaica merge la ţapul cu trei iede? Curată discriminare! De ce pe Scufiţa Roşie, o biată copiliţă, o mănâncă lupul? Dacă era Scufiţul Roşu nu avea gust bun, sau cum? De ce copiii noştri nu învaţă despre Croitoreasa cea Vitează, Greuceana sau Frumosul din Pădurea Adormită? De ce, întotdeauna prinţesa este cea slabă şi trebuie salvată de voinic? De ce doar Jack se urcă pe vrejul de fasole şi se umple de averi? Dacă era o duduiţă - Jacka, de exemplu, nu avea voie să devină putredă de bogată? De ce doar Mica sirenă tre' să plângă că n-are picioare de om, după ce s-a îndrăgostit de prinţ? Dacă se îndrăgostea Micul Siren de prea frumoasa fată din palat, se făcea gaură-n cer? DISCRIMINARE!

De ce tradiţia este consemnată din moşi-strămoşi? Babele-străbabele ce făceau? Numa' moşii erau deştepţi şi lansau vorbe de duh pentru posteritate? 

De ce mai acceptăm ideologiile Evului Mediu, când domniţa suavă era salvată de cavalerul pe cal alb? Prinţul nu merită salvat şi el? Poate mă-sa zace beată pe tron şi tac-su s-a-nţepat în fus când torcea -  iar mititelul e încuiat în turn! Păi să nu aibă şi el o prinţesă curajoasă care să îl elibereze? 

De ce doar Frumoasa este întotdeauna chinuită şi supusă? De ce este cea care se va îndrăgosti, în cele din urmă, de Bestie? De ce nu avem un Cenuşăres care să slugărească la Mama Vitregă şi să fie salvat de prea-minunata zână pe-o iapă albă, care dă bal la palat să îşi caute bărbat (zâna, nu iapa)? De ce doar prinţesa sărută broscoiul? Dacă un prinţ ar săruta broasca, se spuzeşte la gură? Îi scade bărbăţia?

Nu! Eu nu mai accept aşa ceva! Şi dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să pornim cu începutul! Trebuie să educăm tânăra generaţie în spiritul Noii Lumi, pentru că doar aşa vom obţine un rezultat! Schimbăm poeziile de la grădi: "linie, linie, punct şi punct; linie, linie, şi un rotund; linie, linie, şi o cheie; ASTA-I FORMA DE FEMEIE!" Schimbăm poveştile...schimbăm mentalitatea copiilor...şi în zece ani, am schimbat deja lumea! Voila! Cât de simplu este!
Disney a demarat, deja, acest proces şi prinţesele moderne nu-şi mai caută prinţul mult visat, ci salvează planeta şi-i dă în gură lu' zmeu, de-l deşelă cu bătaia!

Dacă ei (ele) pot şi noi putem! Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara! Azi la desene animate, mâine în toată lumea!  Uraaaa!!

...şi-apoi, mai am o întrebare: dacă femeia este asemănătoare şi egală cu bărbatul în toate cele, ce mai înseamnă feminitatea?

Dar, până ajungem departe, propun ne întoarcem la tradiţie (că cine ştie cât o mai avem) şi să sărbătorim femeia - (pe) care o avem:

(În loc) de mărţişor

Ui' mă la el, că iar veni întâi de martie, drăguţul! Când ziceam şi eu că nu mai trece iarna, pac! Mintenaş, sosi şi mărţişorul...cu veselie, cu bucurie, cu dăruială - cum se face! C-apoi ştiţi cum e situaţia: dacă nu oferi nimic, doamna reproşează: "Păi bine, mă! Nu ai fost în stare să-mi cumperi un mărţic de 1 leu?! UN LEU NENOROCIT! Nici măcar atâta nu merit?". Dacă oferi, face pe niznaiul: "Ee, acuma ne împiedicăm în detalii? Ce-ai mai dat banii pe mărţic? Ce să fac cu el, că în piept nu se mai poartă! Ce-s copil? Mulţumeeesc...dar chiar nu era nevoie! Mai bine mă ajutai la bătut covoare, şi gata! Cel mai frumos cadou..."

No, noroc pe capul meu, că nu mă încadrez nicăieri! Practic, sunt băiat de gaşcă - dar umblu singur; şi am o plăcere nebună să dăruiesc! Sunt în stare să serbez şi o nouă buruiană crescută pe câmp, numa' să fie rost de veselie, pupăceală şi-o băută mică! Oricum toate trec în cele din urmă...cele rele, şi mai ales cele bune!

...aşa că iar am pornit prin sat, la împărţit de mărţişoare! Problema este că cel mai drag şi cel mai important, nu l-am dat încă...şi, pentru că tot s-a inventat tehnologia modernă cu a ei lume virtuală, zic să o folosesc! Dar cum nu-s chiar un om de-o poză încercuită cu ghiocei şi inimioare, vă ofer o stare pur românească, neaoşă! Fragmente din viaţa de pe la noi...ce mai la deal, la vale? O realitate care uneori ne enervează, alteori ne stresează...şi întotdeauna este plină de haz!

Şi de ce nu ar fi?

Avem comercianţi inventivi, care se bat să ne ademenească! Adică nu-s ca-n bancul cu Bulă, când se duce să cumpere pâine şi i se dă mereu din cea de ieri...Aşa că, într-o zi, întreabă supărat: "DAR PÂINE DE AZI NU AVEŢI"? "Ba da, domnul meu..dar veniţi mâine să o luaţi"!

Avem locuinţe polivalente, nu îngrămădite ca prin ţările mai dezvoltate - când camera are 1 metru pătrat, iar patul coboară din tavan si se poate transforma, după caz, în canapea cu fotolii, măsuţă de cafea cu televizor, şifonier, dulap pentru scule, cadă cu săpunieră şi şampon, cabină de duş, coteţ cu lopeţică de caca pentru căţel, casetă de bijuterii, geantă de voiaj şi garaj pentru Mini Cooper-ul pliabil, de pe peluză.  

Am investit în cercetare şi acum avem seturi de produse care ne înfrumuseţează şi ne prelungesc viaţa:

...iar bucătăria tradiţională este într-o continuă dezvoltare, îmbinând produsele autohtone cu cele din diverse colţuri ale lumii. Aşa se face că am inventat îngheţata sub formă de pizza, ficat de porc sau chiar, creier de porc:

Suntem gurmanzi, e adevărat! Dar şi patrioţi..pentru că tot ce atinge pământul natal, trebuie să se românizeze!

Minunat, ce să mai zic?

Astea nu-s mărţişoare doar de o zi...ci de fiecare zi! Pam pam!

Acuma fug la orătănii , să le dau ceva de-ale gurii...

...şi-apoi iar zic să ne bucurăm, şi-un cântec de inimă albastră să cântăm:

Ziua perfectă pentru îndrăgostiţi

Fără îndoială, februarie este luna iubirii!

Avem Vali Day, avem Fifty Shades of Grey...şi mai avem Dragobete's Day! Pur şi simplu mi-nu-nat! Tot să iubeşti în condiţiile astea...

Dar dacă ai capul gol ca un borcan şi te uiţi la zâna de lângă tine cu mirare, întrebându-te ce poţi să-i faci când o vezi că freamătă ca un crin în adierea vântului, nu dispera! Specialiştii în probleme de cuplu îţi sar în ajutor.. şi totul e pe sistem "mură-n gură"! Dacă ştii să citeşti, e perfect - că ai desfăşurător ca la spectacol...pe ore şi cu indicaţii regizorale de efect, să nu faci vreo boroboaţă!

Acuma...orarul este pentru Valentine's Day - dar cred că merge şi de Dragobete's Day, mai ales dacă vrei să iubeşti româneşte! Nu d-aia suntem români?

Nu ştiu despre alţii, dar eu l-am citit şi mi l-am şi aplicat.

A ieşit cam aşa:

 - Ora 8.00. Micul dejun la pat. Surprinde-ţi jumătatea cu un gest frumos, chiar de când deschide ochii. O floare, o ceaşcă cu cafea şi o gustare de dimineaţă fac ziua mai frumoasă dacă sunt însoţite de un „Te iubesc”.

Vaaaaaiiii...cât de frumos...şi de ce trebuie să fac asta doar acum? Întrebare: dacă eu îi spun în fiecare dimineaţă "jumătăţii" că o iubesc, se mai pune că o surprind?

- Ora 8.30. Melodia perfectă. Romanticii din întreaga lume au votat: Sade, Destiny’s Child, Righteous Brothers, Mariah Carey, Toni Braxton sau George Michael în topul artiştilor pentru Ziua Îndrăgostiţilor. Daţi drumul muzicii!

Dăm, dăm...doar că am o problemă: ce trebuie să fac pentru a mă înscrie în rândul romanticilor? Ce scrie în fişa postului de romanticos? Dacă îi dau s-asculte Babi Minune "Indianca mea, arăboaica mea" se pune? E cu talent în dragoste, frumuseţe răpitoare, inimă ruptă...d-astea de amore mio! Plus că poate-mi dansează din buric! Dacă mai şi cântă...îi dau jos şosetele şi se mai duce luni la serviciu! 

- Ora 9.00. Surpriza! Strecuraţi în geanta partenerului un bileţel parfumat, o floare, un stilou sau chiar o pereche de chiloţei sexy. Se va gândi toată ziua la tine şi de-abia va aştepta să ajungă seara acasă.

Surpriză! Strecor în poşeta jumătăţii un pix sexy, cu gagică d-aia care care se dezbracă dacă îl întorci! Merge? A, da...îl dau cu spray şi-l înfăşor în budigăii mei sexy...dacă mai încap în poşetă. Dacă nu, pot să-i cumpăr o valiză? Ce zic specialiştii?

- Ora 10.00. Mesajul. Este Ziua Îndrăgostiţilor. Dacă nici astăzi nu îi spuneţi jumătăţii că o iubiţi, atunci când îi mai spuneţi? Compuneţi un mesaj frumos şi trimiteţi-i-l pe telefonul mobil.

Tocmai am stabilit că îi spun zilnic şi e super-agasată, cică să n-o mai iubesc! Deja m-a ameninţat cu făcăleţul...dacă îi mai zic şi azi, mi-e că mi-o iau! Mai compun mesajul?

- Ora 11.00. Amintiri. Ştiţi ce îi place cel mai mult iubitului sau iubitei? O fotografie cu primul sărut, cu muşcata din fereastră, cu vacanţa de anul trecut sau cu prima zi de relaţie va produce un efect emoţional intens.

Secţiunea amintiri...aici ştiu! Uraaaaa!! Îi trimit pe whatsapp o poză când îmbrăţişez cactusul din geam pe melodia "Amintirile mă chinuieşte, amintirile mă răscoleşte, simt dureri pe care nu mai pot să le-ndur"! 

- Ora 12.00. Prânzul. În pauza de masă puteţi să „aranjaţi” surpriza pentru seară. Rezervaţi o masă la restaurant (nu de parte de casă) şi nu uitaţi ca în meniul de la cină să figureze: scoici, somon, vin roşu şi o salată cu brânză.

În primul rând, nu lucrăm împreună! În al doilea rând, cea mai bună şansă pentru a avea restaurant aproape e să mi-l construiesc eu singur! Mă rog, o duc în...'oi vedea eu! Dar ce mă fac dacă ăia nu au scoici şi somon? Cercetătorii nu au şi ceva alimente mai neaoşe? O mămăligă cu brânză, fasole cu cârnaţ, ciorbă de perişoare, tocană de mazăre, ceapă cu slană...d-astea de pe la noi!

- Ora 13.00. Ciocolata. Este păcat să rataţi o seară romantică din cauza stresului de la serviciu. Mâncaţi fructe şi ciocolată, beţi cafea cu moderaţie şi preparaţi-vă o ceaşcă cu ceai verde fără zahăr.

Aoleu, tre să mâncăm ciocolată o oră întreagă? Păi jumătatea mea mea mănâncă 3 feluri de mâncare în 7 minute - şi asta când nu se grăbeşte!  

- Ora 14.00. Provocarea. Statistic, între ora 14.0şi 15.00, peste 60% din bărbaţii din întreaga lume se gândesc la iubita lor. Trimiteţi-i o fotografie sexy cu voi, un trandafir sau o scenă deocheată dintr-un film. Va înţele aluzia.

Na-ţi-o frântă! Acuma chiar nu m-am gândit să-mi fac selfie sexy când o...pup! Aaaa...pot şi scene deocheate din filme? Cu pornache mă descurc! Gata, am bifat!

- Ora 15.00. Încingeţi atmosfera. La ora asta, femeile intră într-o dispoziţie romantică specială. Trimiteţi-i pe mail una dintre piesele: „Wicked Game” – Chris Isaak sau „Let’s get it on” – Marvin Gaye.

Mamăă...Wicked Games sună bine de tot! De îndrăgostit ce sunt de ea, îi trimit o melodie care zice că nu vreau să mă îndrăgostesc de ea. Mai bine îi pun Jamparale! Cine a scris prostiile astea?

- Ora 16.00. Cadoul. Peste 82% din cupluri cumpără cadouri pe ultima sută de metri pentru persoana iubită. Fiţi originali, fiţi dulci, simpatici, amuzanţi şi mai ales surprinzători. Chiar dacă bugetul nu e mare, o surpriză pică la ţanc!

Pică, pică...problema mea e că nu fac parte din cei 82%! Eu sunt în stare să iau cadoul cu un an înainte! Am plan B pentru ora asta, sau o las să treacă aiurea?

- Ora 17.00. Vă pregătiţi să plecaţi de la serviciu. E timpul să faceţi un plan de bătaie pentru acasă: decoraţiunile interioare, parfumurile afrodisiace. Încercaţi să ajungeţi înaintea partenerului pentru „cireaşa de pe tort a zilei”: surpriza de după cina romantică.

Ies la 15.00, ea iese când poate. Dar fac planuri, că nu mi-e greu...şi dacă nu ajunge în timp util, pun cireaşa pe tort:  sun o prietenă să mă rezolve! N-aş vrea, dar aşa zic studiile: nu există dragoste fără gelozie! Şi dacă n-are motive să fie geloasă, zic să-i dau...

- Ora 18.00. Faceţi tot posibilul să ajungeţi primul acasă. Iniţiaţi un joc erotic punând bileţele cu provocări peste tot, faceţi o hartă spre pat, pregătiţi costumaţia pentru noaptea romantică etc. Odată scena pusă în practică, fugiţi la restaurant, ca să nu vă lăsaţi aşteptat!

Aşşşaaaaa...am plecat la 17.00 şi trebuie să ajung la 18.00 acasă. Adică drumul ar trebui să dureze o oră...nasol moment! Păi ies din bloc şi intru-n firmă! Ce mă fac, le stric la ăstia programul? Sauuu, mi-a venit o idee! Zic să mă plimb între casă şi serviciu timp de o oră; intru-ies-intru-ies..numai să nu mă vadă cineva cunoscut, c-apoi zice că m-am stricat la cap!

- Ora 19.00. După un pahar cu vin şi o cină lejeră, relaxantă, este timpul să vă retrageţi acasă. Şoptiţi-i la ureche partenerului ce aşteptaţi de la el/ea. Asta e seara fanteziilor.

Să recapitulăm: la 17.00 mă pregătesc să plec de la lucru, la fix 18.00 mă grăbesc să ajung acasă şi fac urme cu bocancii plini de noroi pân' la pat - eventual, încep de la intrarea în bloc, să nu cumva să nu fie lumină pe scară când vine ea şi să greşească apartamentul. Apoi fug la restaurant şi până la 19.00 trebuie să mănânc măcar un fel - ca să am după ce bea un pahar. Şi apoi îi şoptesc la ureche ce îmi doresc cel mai mult: "Iubi, vreau acasă...dorm pe mine de vreo oră!"

- Ora 20.00. După ce v-aţi făcut de cap în culcuş este timpul să încheiaţi în aceeaşi atmosferă ziua. Căutaţi un film romantic la televizor şi urmăriţi-l îmbrăţişaţi.

Şi dacă eu vreu să-i fac masaj la tălpi, în timp ce ne uităm la desene animate pe net, pot? Stricăm seara?

- Ora 21.30. Azi, duşul sau baia în cadă nu se face individual. Intraţi amândoi în baie, spălaţi-vă reciproc şi giugiuliţi-vă la lumina lumânărilor. Adormiţi îmbrăţişaţi. Nu veţi uita niciodată ziua aceasta.  

În sfârşit, mă spăl! Dar am curent electric, frate! Ce-s nebun, să stau la lumina lumânării? Doar că n-am cadă...şi în copaie nu încăpem amândoi! E bine dacă ne spălăm pe mâini unul pe celălalt pe marginea ei? Împărţim săpunul...

Şi-apoi nu pot să adorm chiar îmbrăţişat...că ori murim de cald, ori ne sufocăm! Plus că eu dorm împrăştiat pe tot patul, de zici că-s caracatiţă fleşcăită pe asfalt!! Mă răzui cu lopata, dacă vrei să mă muţi altundeva...atât!

Pfffuu...şi aşa am trecut şi ziua aceasta :)

Partea bună e că şi mâine e o zi. Tot cu cântec...

Interviu de interes public

Eu am obosit de atâtea proteste şi nemulţumire! Pe cuvânt de cercetaş!
Da' de ce să mă agit când pot, mai bine, să Nu mă agit? Plus că nici o zi nu poate fi mai frumoasă ca cea de astăzi...Deci, frate, hai cu bairamul! Că doar, motive-s destule: a nins afară, a dat căldura, imediat apar ghioceii, lumea din jur are fel de fel de preocupări, de ţi-e mai mare dragul să le observi...suntem tot într-o forfotă!

Uite, de exemplu, marea jurnalistă Andreea Esca are interviu cu fostul prim-ministru Dacian Cioloş...şi pentru că discuţia a decurs într-un stil relaxat şi jovial, a venit şi întrebarea firească: "Sex: dimineaţa sau seara?" , moment în care Cioloş răspunde timid: "Când apucăm". Personal aş fi continuat întrebarea: "...şi pe cine apucaţi?"

Oricum, foarte tare! Chiar mă gândeam într-o noapte, când nu mă lua somnul: "Când o face Cioloş sex?" Şi-am încercat să-mi imaginez...numai că am păţit ca Bulă când număra oi  imaginare ca să adoarmă şi a stat treaz toată noaptea când a descoperit că a pierdut o oaie. Cam aşa şi eu: ce făceam şi cum o întorceam, tot nu ştiam cum să-mi răspund la întrebare şi eram tot cu ochii cât cepele de nesomn! Nu mai zic, că de la o vreme îmi crescuseră şi nişte pungi sub ochi...mamă, Doamne! Mergeam la piaţă şi într-însele îmi puneam cupărăturile, că aşa erau de încăpătoare!
Noroc cu dna Esca, că m-a lămurit! Altfel...nu ştiu ce se întâmpla cu mine! Poate-mi sărea şi vreo rotiţă de la atâtea gânduri asidue şi o luam teleleu pe străzi, în căutarea fericirii...

Bine că nu a fost cazul! 

Problema e că abia acum am realizat cât de conectat sunt la viaţa publică şi că mintea mea este plină de întrebări! Şi dacă tot s-a spart gheaţa cu Cioloş, zic să nu ne oprim aici...mai vreau detalii intime!

Aşa că propun o listă cu întrebări pentru următorul interviu, că tot am veleităţi de jurnalist - în cap la mine, abia am câştigat premiul Pulitzer! Ce-i drept, îmi vine în rate...dar hei! Dau de băut, tocmai mi-a sosit prima jumătate!
În fine...gata cu glumele! Vă rog frumos...să-i dăm drumul:

1. Pipilică faceţi din picioare, sau vă aşezaţi pe colac?

2,3. Căcâţa e moale, sau iese viguros şi dodoloţ? E galben ca lămâia, sau brun ca ciocolata?

4. Aruncaţi şosetele găurite, sau vi le coase soţia?

5. Ce culoare are perechea favorită de chiloţi?

6. La poponeţ vă ştergeţi cu mâna stângă, sau cu cea dreaptă? Ori...poate cu amândouă odată?

7. Cât de des vă tăiaţi unghiile de la picioare?

8. Râgâiţi după ce mâncaţi? 

9.  Cu ce deget vă scobiţi în nas?

10. Vă place să folosiţi wc-ul turcesc?

Serios, lucrurile astea trebuie ştiute neapărat! Ca o naţie ce ne respectăm, nici nu concep cum ar arăta viaţa fără aceste informaţii...care ştiu sigur că sunt de interes public! Altfel, Andreea Esca, un jurnalist care cică este un formator de opinie şi serveşte interesul public, nu ar fi pus o asemenea mizerie de întrebare! 

Dar dacă a pus-o, înseamnă că, pe cale de consecinţă logică, publicul chiar este interesat de prostiile astea.

NOI suntem interesaţi! Ce politică, ce bunăstare socială? Infrastructură, medicină, educaţie? Astea-s subiecte de o bârfă mică, la o bere c-o sămânţă! Nu e mai important să ştim când face sex Cioloş? De câte ori pe zi? Unde? În ce poziţii?
Probleme d-astea adevărate, după care chiar ne frige buza...care, de fapt, chiar contează! De exemplu, asta cu sexul merge ca replică de agăţat: "Bună! Sex dimineaţa, sau seara? Nu de alta, dar ca să ştim cum stăm..."
Şi chiar e logic: de la sex apare îndrăgostirea, apoi se naşte familia, iar familia e celula de bază a societăţii!  Parammmm!!! Băi, câte schimbi cu o întrebare!!!

No bine...
Până una alta, mai bine să ascultăm un cântecel din vremurile de glorie, când "cecherap; cecherap" dădea tonul distracţiei:

Bamboo - ca stil de viaţă

În general nu îmi place politica și nici nu mă încred prea mult în politicieni, iar această atitudine îmi permite să fiu mai detașat în multe probleme care nu ar face decât să îmi complice viața, fără nici un rost.  Așa că dau dreptate vorbei de duh din popor: politica e un rahat pe care toată lumea vrea să pună mâna, bătându-se cu pumnul în piept că îl apucă de partea curată.

Trist este că în bătălia politică dintre preşedinte şi guvern, a fost târât și poporul. Părinți, copii, bunici, nepoți, soți, soții, prieteni, iubiți...nu mai contează! Ceea ce are importanță este simplu: dacă nu ești cu mine, ești împotriva mea! Așa că HUUUOOOOO!!! Tu ești drogat, hoţ, tu ești manipulat, ba tu ești manipulat, tu ești comunist, ba tu ești securist! Am găsit discuții pe internet în care  unii povesteau, plin de dezgust, discuțiile cu părinții susţinători de comuniști, care se pun de-a curmezişul libertăţii şi democraţiei. 

Apoi am căutat, în paralel, informaţii dintr-o tabără, dar şi din cealaltă...iar agitaţia a atins cele mai înalte culmi de nebunie: se înjură ca pe şanţ, se porcăie, se minte, se demonizează sau se disculpă o parte sau alta - în funcție de partizanatul politic. Se încalcă în picioare orice urmă de respect şi demnitate umană, se încalcă legea, se discriminează...pentru că în dragoste şi război, totul este permis! Iar ceea ce trăim este un război...ce-i drept, nu cu arme - încă. Ci unul al nervilor, al minciunii şi al manipulării. 

Iar în toată această nebunie, sunt târâți copiii. De ce? 

Pentru viitorul lor, sau pentru orgoliul nostru? - care, între noi fie spus, nici măcar nu e al nostru...ci al celor care vor putere, multă şi nemăsurată putere. 

Cu milioane de ani în urmă, pe când Decebal învăța să agațe gagici și eu eram cogeamite Șoim al Patriei, la fel mergea treaba: pentru a sublinia gloria țării și iubirea pentru conducătorul mult iubit (desigur), copiii erau scoși în față. Îmi amintesc și acum o anume zi de vară în care niște matahale cu pălării negre au năvălit în grădiniță, au îmbarcat toți Șoimii într-o rablă de autobuz și ne-au dus, val-vârtej la ultimul etaj al unui bloc, să-l întâmpinăm pe Ceaușescu. Personal, mi se frângea de partid și tot ce îmi doream era să merg la toaletă - dar, obligat forțat, de voie de nevoie, a trebuit să stau câteva ore, cocoțat pe niște cutii dintr-un balcon străin, cu ditamai coada de drapel în brațe - pe care trebuia să o agit frenetic atunci când apărea coloana oficială la orizont.

No, deci care este diferența între această imagine și cea în care un politician pupăcește copii, doar pentru că e campanie? Sau cea în care părinții urlă la guvernanți, cu copiii în cârcă? Sau cea în care unii se iau la omor cu jandarmii, îi înjură și le aruncă cu sticle incendiare și cataroaie în cap, apoi ziua următoare, vin copiii și le dau flori? Sau când se face un lanţ uman în jurul clădirii guvernului, format din copii?

Gestul cu florile este foarte frumos, luat în modul: protestăm, pentru că nu suntem de acord cu politica ăstora și îi vrem p-ăștialați. Că am mers la vot sau nu, nu mai contează...ideea e că protestăm, dar nu ne omorâm! Asta înţeleg; nu pricep, însă, unde se încadrează copiii în toată ecuația asta? De ce să le stricăm bucuria jocului şi a copilăriei, aducându-i la o mişcare de stradă? Unde-i bravada în treaba asta? Şi în condiţiile în care principiul separării puterilor în stat e clar că nu îl vor pricepe, ce să înveţe BUN de acolo?   

Păi atunci zic să le punem şi ţigara în gură de cum se nasc, că oricum vor fuma la maturitate şi trebuie să li se înveţe corpul cu diversele otrăvuri - să facă imunitate! Hai să-i şi drogăm, să vadă şi ei dragoni roz prin copaci...hai să-i ducem şi la bordel - că poate au nevoie să-şi liniştească pornirile sexuale...că de! Oameni suntem! 

Singura logică pe care o văd în toată desfăşurarea asta de forţe este dată de imagine. Cum e și sintagma aceea cu rol de laitmotiv: "au adoptat ordonanța la ceas de seară". Aşa, şi? Dacă o adoptau la ceas de dimineaţă nu mai era la fel, sau cum? Dincolo de timpul fizic, de ce seara cu pricina a căpătat o importanță în sine? Pe sistem "Au adoptat unii o ordonanţă. Mare schemă! Cuumm??? La ceas de seară?! Gata, fra, pân-aici! Ies în stradă, le iau capu'! Nu se mai poate cu atâta furtişag...CORUPŢIA UCIDE! JOS GUVERNU'!" 

Bine, din punct de vedere psihologic ştiu că seara/noaptea este percepută ca fiind vremea când  au loc mârșăviile - pentru că nimeni nu le mai vede. Aşa era acum sute de ani...problema e că, între timp, s-a inventat curentul electric, iar ritmul de viaţă al omului s-a schimbat - putând să faci fix aceleaşi lucruri, indiferent că e zi sau noapte. Plus că prin 2012, Roberta Anastase număra pe sărite parlamentarii ca să treacă legile ce trebuiau trecute şi nu a mai contat că era zi sau noapte:

Deci, Bamboo! Că şi acolo tot aparenţele contau...

Iar dacă viaţa noastră este guvernată de Imagine, am o întrebare: care mai e diferenţa între cel care îşi cumpără Lamborghini (să moară duşmanii de necaz), dar nu mai are bani nici de un iaurt... între cea care îşi pune silicoane, să fie bombă sexy, dar e doar o bombă...şi între părinţii care îşi plimbă copilul prin piaţă, cu căciuliţă pe care scrie cu litere de-o şchioapă JOS GUVERNU'?

În fine! Prea-s chiţibuşar şi vreau să înţeleg totul! Las' aşa mai tâmp, că-s mai fericit!

Hai, mai bine, să dăm mână cu mână şi să cântăm în cinstea fostului Bamboo, dacă nu avem alte motive:

...sau, în cinstea dragostei (dacă mai interesează pe cineva şi amănuntul acesta):

Singura soluţie: ÎNCĂ O REVOLUŢIE!

A ieşit lumea în stradă. Din nou.
Sute de oameni, mii de oameni, zeci de mii! Toţi românii protestează, luptă, se zbat; prin foc, prin fum, prin spăngi, punem steagul naţional pe crâncena redută! This is SPARTA!!
Şi totuşi, vorba poetului: ce-i mână pe ei în luptă? O stare de nemulţumire, asta este clar ca lumnina zilei. Fiecare persoană are propriile dureri şi frustrări - aşa că le strigă cu obidă şi pumnii încleştaţi. Totuşi, de aici şi până la Vocea Străzii e cale lungă..De fapt, nici nu există o voce a străzii - pentru că nu există un ideal comun. Doar cereri răsfirate şi pur personale, după capul fiecăruia.

Oamenii ies în stradă. Punct.
De ce? Problema lor. Aia cu legea amnistiei e pentru prostit proştii! În realitate, câţi au citit acea lege de-a fir a păr şi au înţeles-o - apoi s-au răzvrătit împotriva ticăloşeniei şi au ieşit în stradă? Probabil puţini, cel mai probabil, mai nimeni.
Oamenii ştiu una şi bună: nu vrem să iasă criminalii, violatorii şi corupţii pe străzi. Buuun. Dar chiar să fie atât de simplu? Hodoronc tronc, asta-i legea?
Depăşind momentul emoţional, zic să gândim niţel logic: ce om întreg cu capul ar putea da o lege de eliberare a violatorilor şi criminalilor? Şi dacă ar fi aşa, de ce ies doar câteva zeci de mii de oameni în stradă şi nu câteva milioane? Pentru o asemenea enormitate, primii care ar trebui să fie în stradă sunt poliţiştii! Pe sistem "eu mă muncesc să ţi-i prind, iar tu îi bagi în puşcărie prin faţă şi îi scoţi prin spate? HUUUOOOO!!!!". Şi apoi restul lumii, restul planetei...UE, NATO, CEDO...astea care se bagă pe oriunde! Cum îi interesează de drepturile femeilor din ţările musulmane, de ce să stea cu mâinile în sân când violatorii/criminalii vor zburda liberi pe şoselele mioritice, ca mieii pe pajişte?

La corupţi e altă problemă: conform justiţiei, corupt e şeful statului, în puii mei! Peştele de la cap se-mpute! De ce toate zecile de mii de oameni sunt setate doar pe PSD?
Dincolo de asta, mai există o altă abordare: ce mai înseamnă corupt în ziua de azi, printre atâtea scandaluri de dosare penale la comandă şi atâtea abuzuri ale organismelor care (cică) apără legea? C-apoi toată nebunia cu scandalul Adamescu, sau dezvaluirile incendiare despre Kovesi, Coldea şi restul. nu au apărut din neant...
Dincolo de asta, alt spect: corupţii chiar au nevoie să îşi voteze o lege care să îi scape când încalcă legea? Hai mă...ăia care fac nasoale au ei ingineriile lor, nu le stă nădejdea într-un rahat de text normativ! Că d-aia se şi numesc corupţi!

Revenind la Stradă: totuşi, ce-i cu legea aia? Nimeni nu pare să ştie ceva, cu exactitate. Nici măcar "specialiştii"...conform DNA, ordonanţa graţierii e neconstituţională, în timp ce Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, zice fix pe dos: avem nevoie de o asemenea lege No, ce părere îţi dai, pe cine crezi? Cum pot eu, un om fără studii în drept, să mă bat cu pumnul în piept că vreau ceva sau altceva, în condiţiile în care nici măcar nu înţeleg problema şi e clar că la mine ajung informaţii trunchiate? E ca şi cum aş ieşi în stradă că nu vreau să facă chirurgul nu ştiu ce operaţie pe creier - că am auzit la tv că se întâmplă o mare nenorocire. Şi ies şi strig...condiţii în care habar nu am să citesc o radiografie, d-apoi să înţeleg ce ar presupune operaţia respectivă, care sunt riscurile şi/sau beneficiile ei.
Însă, în media se ia otova: legea amnistiei şi graţierii = eliberarea criminalilor. Să mori tu! Chiar aşa la grămadă? Fără condiţii de aplicare, cazuri excepţionale, care-s diferenţele dintre cele două noţiuni? Amănunte d-astea care (ar putea) să modifice toată discuţia de bază..

În aceste condiţii, eu prefer să nu mă bag în lucruri pe care nu le înţeleg pe deplin.
În plus, am depăşit momentul în care chiar credeam că pot influenţa, în vreun fel, mersul ţării. E clar că cei cu putere de decizie au agenda proprie şi, în principiu, li se-mbrăhăne de restul populaţiei. Pe scurt, jocurile se fac la un nivel pe care abia dacă îl intuim - vezi aşa-zisa implicare SRI în alegerile prezidenţiale din 2014.

Prin urmare, mă uit la proteste ca la spectacol. Şi nu mă pot abţine să nu mă amuz de MODUL în care se iese în stradă: haotic, sub impulsul emoţiei şi a mimetismului. În principiu se vrea normalitate - dar care? Că deja avem o stivă de normalităţi pe ordinea de zi! "Nu s-a luat nici o măsură, se continuă cu aceleaşi chestii"; "Vrem informare, transparenţă". Vrem fără corupţie şi hoţie...să fie bine...dreptate şi justiţie, deşi nu se ştie cu certitudine a cui...d-astea generale, care te gâdilă plăcut la ureche. Când o iei cu de-amănuntul e mai greu, că nu mai ştii pe unde să scoţi cămasă. Oricum, sunt pentru! Vreau schimbare! Încă o revoluţie, dom'le, că nu se mai poate aşa ceva! M-am săturat! Vreau să fie bine! Vreau o ţară ca afară! Mă rog..."afară" e şi Siria, Afganistan, republicile africane - unde faci duş cu o cană de apă...dar nu contează!  Eu vreau! Uraaaaaa!!!

Problema mea cea mai mare este, însă, alta: cum să mă duc să protestez cu mâna-n gură? Păi nu se face aşa ceva! La revoluţie or fi ieşit tinerii în stradă doar cu haina de pe ei (dacă o aveau şi p-aia), dar în timpurile moderne, cică tre să pleci însoţit! Cu copiii, cu gagica, cu bunica, cu căţelul, cu pisica, cu floarea din ghiveci, cu jucăriile, cu schiurile...

Şi eu cu cine să ies dacă nici animale de pluş nu mai am?
Uite la mine, bunătate de prost! M-a mâncat în dos să le dau copiilor fără posibilităţi financiare...că de le aveam, eram în vârful străzii, cap de pluton! Ştiţi cum au teroriştii vesta cu dinamită pe ei? No, io mă blindam cu pluşuri - ca să am ce răspunde reporterului care ia interviu Străzii:

 - Nu vă supăraţi, cu cine aţi venit la proteste?

 - Păi...hăăă...ăăăă...după cum să vede, am venit cu animăluţele mele de pluş. De ce? Nu ştiu, aşa e moda. Permiteţi-mi să vi le prezint: aici îl avem pe Martinel, cadoul meu de doi ani...

 - Acum doi ani l-aţi primit pe Martinel?

 - Nu, tuto ce eşti, l-am primit când aveam doi ani!! Taci şi nu mă mai întrerupe!

...în dreptul inimii îl vedeţi pe Azorel, cel mai iubit căţel al copilăriei mele...apoi ursuleţii cu "te iubesc" tatuat pe braţe - singura amintire de la prima dragoste; pinguinul săltăreţ primit cadou de la a doua dragoste...îngeraşii cu arculeţe de la a treia dragoste, foca cu şapcă de la a patra, găina cu bâta de basseball de la...

 - ...de la a cincea??

 - NU! Aia e de la mama, după ce am terminat facultatea! Şi ţi-am zis să nu mă întrerupi, că mă-ncurc şi tre' s-o iau de la cap'!! Cum spuneam...Leuţul cu patine e mascota serilor de beţie. Mă rog, a serii...că m-am îmbătat o singură dată în viaţă, când am băut ca porcu' după ce m-a lăsat ultima gagică. Depăşim momentul! Mai jos, aici la buzunar, îl avem pe Frămuţ, bursucul polar, lângă el este Găuăcel, cocoşelul cu creastă de rapper. Urmează Pisi şi Bubulina - puicuţele gemene de la Crevedia; zgarda lu' Nero (pe care mi-am cumpărat-o din banii de colind, pe vremea când visam să particip la lupte de câini şi am vrut un rottweiler de Moş, dar el mi-a adus un pudel de plastic, plin cu mentosane expirate). Mai jos avem gheonoaia cu păr pe bigudiuri - de la colegii de pahar...morsa cu ochelari - amintire din prima excursie la munte, peştoaica pe bicicletă - amintire de la mare, scoicuţe, mărgeluţe, pernuţe, inimioare - toate cadouri pentru viitoarea dragoste. Că eu aşa sunt: cumpăr dinainte ce-i de luat, să nu mă pălească iubirea nepregătit. Şi am terminat...

 - Da...vă mulţu...

 - STAI!!!!!! Am uitat de cea mai iubită răţuşcă! Uite colea, o am în buzunar! Mi-a luat-o mama când mi-a făcut baie în copaie pentru prima dată...o cheamă Abbbbbb - atât puteam să zic şi eu pe vremea aceea!

Gata! Plec să-mi cumpăr o târlă de câini, să am însoţitori la proteste - că până mă mişc eu se liniştesc apele...apoi iar mă trezesc singur în piaţă şi mă-nervez cu nervii!!

Trăiască libertatea!!! Huooooo!!! Jos guvernu! La palatul Cotroceni, cântă cucuveaua, Iliescu şi Roman şi-au găsit beleaua! Jos Ceauşescu!! Huuuuuoooooo!! Trăiască revoluţia!!! Ţineţi minte 3 cuvinte: Iohannis preşedinte! Noi tastăm, nu votăm! HUOOOOO!!!! SĂ TRĂIM BIME!!!! HUUUOOOOO!!! CINE NU SARE, NU VREA SCHIMBARE!! HAI STEAUA!

Stat contra Stat

Cum încep să cânte cocoşii de zorii zilei, intru şi eu ca omu' (dependent) pe net, să îmi verific emailul - şi nici nu se-ncarcă bine pagina că mă şi păleşte cogeamite nebunie...Frateeeeee!!!! A luat ţara foc peste noapte, să-mi trag pălmi! Vorba une prietene: "M-am culcat normală şi m-am sculat strâmbă!" No, cam aşa eu: mă pun la somn, cât de cât ok. Ştiam că sunt proteste de stradă; mare schemă, se întâmplă! Au ieşit unii în stradă să strige că nu le place. Preşedintele a ieşit, oleacă, să facă baie de mulţime. Ok... Şi apoi, mă trezesc în explozie nucleară: toţi acuzau pe toată lumea, că ăia-s corupţi, că ăia-s nenorociţi, că se-nghesuie, că-s securişti, că-i cu ciuma roşie, că-i cu lovitura de stat, că-s plătiţi...HOOOO!!! Ia, frână, ca să pricep şi eu ceva!

Acuma ştiu că de ceva vreme caut cu ardoare partea bună a lumii, dar să povestesc de fluturaşi şi floricele când totul fierbe în jur , nu mi se pare prea bine. Deci am zis aşa: fac abstracţie de tot ce ştiu şi îmi imaginez că-s extraterestru - că tot am Rh negativ şi cică-s descendent de anunnaki. Nu ştiu...abia m-am aterizat pe planeta mioritică şi am mintea ca o coală nouă de hârtie. Ce se întâmplă, dom'le, p-aci?

Deschid site-urile de ştiri...câteva mii de oameni - RTV zice 10 mii, Adevărul zice 20 de mii, HotNews zice 30 de mii, ProTV zice peste 45 de mii - au ieşit în stradă, la "cel mai mare protest de după revoluţie", ca să scandeze împotriva guvernului. Preşedintele a solidarizat cu ei şi, ca şef de stat a scandat împotriva statului - care adoptă legi pentru favorizarea penalilor. Ceea ce mi se pare ciudat...e ca şi cum aş fi eu contra mea. Dar mai contează?! Lasă aşa, mai fără logică, că-i simplu!

În fine...dincolo de proteste şi de tot ce s-a scandat, am şi eu nişte întrebări care mi se par normale:

- s-a strigat de mai multe ori "PSD - Ciuma Roşie". Şi apoi descinde preşedintele în mijlocul mulţimii...îmbrăcat fix în roşu! Păi cum dă asta în ochii publicului? Eu înţeleg că într-o mare de oameni îmbrăcaţi în culori închise a vrut să se vadă de pe Lună, ca să se ştie cine-i vedeta...dar la câta târla de consilieri are, nu s-a găsit nimeni să îi zică "Dom' Preşedinte, roşul e fix culoarea PSD! Cu gura spuneţi ceva, dar limbajul nonverbal zice fix pe dos....şi s-a dus de suflet mesajul dumneavoastră! Păi vreţi să-i daţi jos p-ăia, sau îi susţineţi? Că la campanie electorală, cam aşa este: eşti suporter PSD, porţi roşu!"

- la un moment dat, un grup de tineri începe să ţopăie pe loc şi să strige ceva. Mă gândeam...le-o fi frig, săracii, vor să se mai încălzească. Ei, aş! Strigau din toţi bojocii, pe ritm de stadion: "Cine nu sare, nu vrea schimbare!!". Şi brusc, ţopăiala se întinde în mulţime, semn că toţi vor schimbare. Buuuuunnnn....

Problema e că în urmă cu o lună şi niţel tocmai a fost ocazia legală pentru acţiunea porului: voiai schimbare, mergeai fain frumos, la vot şi te exprimai. Se pare că poporul a vrut schimbarea - pentru că nu mai sunt ăia, sunt ăştia. Acum alt popor...acelaşi popor... vrea să-i schimbe p-ăştia cu ăia pe care i-a schimbat deja cu ăştia?? Şi cum îi schimbă? Ţopăind în mijlocul străzii, sau în faţa unei clădiri???

C-apoi dacă-i aşa...vreau şi eu! Vreau schimbare! Vreau să fie bine, să nu fie rău! Vreau să fie pace în lume şi pace pe pământ! 

La nivel declarativ sună perfect, nu-i aşa? Ia gata! Să stea la colţ cine nu vrea asta!! 

Dar practic...ce schimbăm şi mai ales, pe cine schimbăm? Cu cine schimbăm? Ce bine vrem, în condiţiile în care fiecare îşi vrea binele personal? Şi ce schimbăm sărind? Zic, măi bine, să ne lovim călcâiele, că tot e metoda brevetată! Sau strigăm ABRACADABRA, dând cu o nuia prin aer - că şi asta se practică!

- am văzut la proteste o grămadă de lume...cu de toate! Care cu căţei, care cu purcei, care cu copiii după ei, care cu jucării de pluş în braţe. Oamenii mogulilor au sărit să speculeze momentul, ţipând că au fost plătiţi...100 lei de persoană, 50 de lei de copil, 30 de lei de animal. Desigur că nu pot să cred aşa ceva...dar totuşi! Ce cauţi, băi, cu câinele în lesă, la protest?? N-ai cu cine lăsa în casă bietul animal? Da' cu copiii de mână care-i treaba? Că nici măcar nu au capacitatea de a pricepe ce-i cu politica, ce să mai zic de drept de vot? Ce părinte responsabil îşi ia copilul de 3...5...10 ani de-o haripă la cogeamite bătălie de stradă? C-apoi şi eu am nepot...copil mic! Şi abia l-am dus la sanie prin faţa porţii, de teamă să nu i se întâmple ceva...cum papucii calului să-l târăsc pe jos câşiva kilometri printre zeci de mii de oameni nervoşi? Poate-l calcă vreunu', că e noapte! Poate-i dă vreun cot în gură, din greşeală! Poate..mama mă-sii, câte nu se pot întâmpla! Şi chiar de-l aduci acasă ca scos din cutie, chiar e bine să bine să îl duci într-un mediu în care se înjură ca pe şanţ? Sau în atâţia decibeli de zgomot? Că altfel, suntem cei mai mişto părinţi şi bunici...nici la desene nu-i mai lăsăm, că se bat prinţesele şi traumatizează mintea fragedă a puiului! Păi se poate? Tom şi Jerry - caca, Scufiţa Roşie - caca, dar proteste de stradă...uraaaaa!!!
Parcă şi văd scena: "Ia copiii şi hai în stradă să stârpim ciuma roşie! Băăă! Ţi-am zis COPIII, nu COPILUL!! Ce cauţi doar cu ăsta? Aaaa, doar unu' avem? Hai repede să mai facem, s-avem pentru protestele viitoare!!"  

Înţeleg, acum, că s-a propus un referendum pentru porcăriile alea de legi! Să se exprime poporul, că d-aia e democraţie...domnia poporului! Cred că ar trebui să studiez, niţel, subiectul...c-apoi ce spun pe canalele media, cu legea care scoate violatorii şi corupţii din puşcării am eu o mică impresie ca e praf în ochi pentru proşti. Şi la cât se minte/se manipulează/ se măsluieşte orice, asta nu mai e o lume în care să mai crezi pe cineva...practic, nu mai poţi avea nici în ceea ce vezi cu ochii tâi, pentru că e posibil să observi doar o latură a problemei. 

Şi-apoi să nu picăm de mămăligă, ca englezii: votăm ieşirea din UE, apoi să ne trezim că nu am ştiut ce am votat şi nu ne convine ce a ieşit 

Închei cu o cântare din vremuri de demult, când oamenii erau (parcă) mai uniţi.
Săltaţi brichetele suuuusssssss!!! Nu v-aud, mai sus!!

   

Despre dragoste (şi alte marafeturi)

Prin preistorie, când site-urile de socializare erau, practic, în faşă, a apărut o vorbă "de duh, din popor": "Îmi iubesc calculatorul, pentru că toţi prietenii mei trăiesc în el" - ceea ce era mişto. Suna cool, era la modă.

Şi cu toate acestea, ceva era în neregulă. Era o idee prea simplă, prea plată. Pe undeva, jalnică. Dar nu contează!! Nu poţi să te pui contra modernismului, aşa cum nu poţi să stropeşti contra vântului - că te uzi.

În timp, am cunoscut oameni care s-au îndrăgostit pe internet şi chiar au vrut să se căsătorească în urma unor relaţii virtuale - deşi nu se văzuseră niciodată faţă în faţă. M-a amuzat chestia asta. După părerea mea, se îndrăgosteau de o fotografie şi de nişte himere...nu de oameni; dar de ce să mă bag în treburile altora? Până la urmă, dragostea nu ţine cont de nici un canon....

Apoi am văzut un film...

...şi am realizat că nu este nici s.f. şi nici inspirat din fapte reale...este realitate. O să ajungem atât de dependenţi de tehnologie, ca asta ne va separa unii de alţii...iar pentru că ataşamentul este adândc înrădăcinat în subconştientul uman, vom dărui cele mai frumoase sentimente unor programe de calculator şi vom creşte copii în jocuri de strategie familială!
Cât mai e de la îndrăgostitul de o fotografie a unei fiinţe reale şi până la îndrăgostitul de o fotografie creată  pe computer? Mai ales când limita dintre realitate şi realitatea virtuală se subţiază pe zi ce trece? Deja sunt cazuri de oameni care s-au căsătorit cu un copac, cu o macara, cu turnul Eiffel, cu păpuşi gonflabile, cu propriul laptop, sau chiar cu ei înşişi  - caz în care ştii sigur că nu eşti înşelat de partener, pentru că TU îţi eşti, ţie însuţi, propriul partener. Ce poate fi mai frumos de atât?

Dacă e cu dragoste, nu poate fi decât bine şi foarte frumos. Îngeraşi, inimioare, dulcegăii, lacrimi de fericire, zâmbete...SAU NU. Pentru că, de fapt, ce mai e dragostea? Vorbim despre ea tot timpul, se ţin seminarii de profil (în care plăteşti sume deloc mici ca să te antreneze unii în succes şi să îţi explice cum stă treaba ruşinoasă cu sentimentele), se fac analize ştiinţifice, iar site-urile care te învaţă despre cupidon şi arcul său sunt, practic, miliarde...omul şi blogul/site-ul. Dar dincolo de vorbe, eu nu o mai văd în viaţa reală decât aşa...din an în Paşti, când îmi vine să-mi scot hainele bune şi tacâmurile de ocazie din dulap, pentru a serba momentul. Şi totuşi, nu pot să nu mă întreb: Iubirea dintre doi oameni este aceeaşi cu iubirea dintre un om şi o piatră de pe uliţă?  Unde-s specialiştii, vreau să vină cercetătorii britanici!!!

...pentru că eu nu mai am idee ce să răspund. Credeam că ştiu ce ar trebui să fie...mi-o imaginam ca pe cea mai pură lumină existentă în acestă lume. Frumoasă, dificilă, plină de bucurie şi de greutăţi depăşite cu inima uşoară şi sudoarea frunţii.

Alţii au descris-o prin artă...poezie, pictură, muzică... dar nimeni nu a găsit vreo cale prin care să îi surprindă adevărata esenţă. E ca şi cum ai încerca să înghesui marea într-o scoică, sau să cuprinzi lumina în pumn...oricât te-ai chinui şi oricât ai încerca,  în cele din urmă, constaţi că este pur şi simplu imposibil.

Aşa că, atunci când un prieten a deschis acest subiect, nu prea am vorbit mult.

Stăteam şi noi, ca băeţii, la un pahar de vorbă. Şi despre ce era să discute doi bărbaţi feroci, în floarea tinereţii? Despre gagici, desigur! Şi la un moment dat, mă întreabă cu interes:

"Auzi? Dar tu de ce iubeşti?"

"Băi frate...aici m-ai lovit la operaţie! Să-mi moară sărăcia dacă ştiu! Habar nu am...pur şi simplu o fac. Trăiesc nişte momente alături de o femeie şi sunt perfect normal. Apoi mă trezesc pălit în moalele capului de cogeamite iubire."

"Păi şi dacă te-ar lasă, tot o iubeşti?"

"Da..."

"...Şi dacă s-ar mărita cu altul?"

"Da..."

"...Şi dacă ar avea copii, sau îl lasă p-ăla şi se mărită cu altul? Tot o iubeşti?"

"Da...doar că asta nu ar mai conta decât pentu mine. Iar dacă dacă acea fată va fi plecat, era clar că pentru ea nu a contat iubirea mea."

"Fugi, d-aci, mai bine trăieşte-ţi viaţa!"

"Ete na! Şi ţi se pare că nu o trăiesc? Sau am răposat şi nu ştiu?"

"...sunt şi alte femei pe lume. Unele mai frumoase. Şi poate vei simţi la fel pentru altcineva. Ce zic eu? Poate nu la fel...ci mult mai frumos!"

"Poate. Dar eu consider că iubirea este un dar, iar darurile nu se iau înapoi. Dincolo de asta, zic să nu mai vorbim despre situaţii ipotetice...hai să îţi arăt ceva!"

...adică, ACEST clip:

No, ce să zic? Trist, dar complet amuzant. Nu am înţeles niciodată caracterul public al iubirii şi, mai ales, de ce sunt oameni care ţin morţiş să arate lumii ce simt. De ce trebuie să ştie planeta, să te filmeze televiziunea cu inelul de logodnă în mână, să dovedeşti ce şmecher eşti şi cât te străduieşti pentru cineva? Aaaaaa...să faci o surpriză, înţeleg. Dar cu un amfiteatru plin, ca martor? Care-i scopul? Plus că, dacă iese aiurea, cacaoa te mănâncă...şi rămâi de cal breaz în istoria umanităţii.

În fine.

Rămân pe aceeaşi linie şi închei cu o dedicaţie pentru toţi prietenii mei, care (n-)are faimă la femei:

Interviu de angajare

Revin în blogosferă...şi ţinând cont că e Crăciunul, mi-am propus să ne amuzăm puţin (mai mult). 

Hălăduind ici-colo pe internet şi verificând diverse oferte de muncă, am am dat  şi peste o asociaţie care  caută voluntari. Foarte frumos din partea lor, ce să zic? 

Hip hip ura!!! Toţi trebuie să fim mai buni, mai curaţi, mai frumoşi, etc...deci de ce să nu voluntariem şi mai mult?! C-apoi lume de ajutat e câtă frunză, câtă iarbă...şi dacă am pune toţi - nu câte o mână, ci măcar câte un deget pentru a oferi ajutor, societatea asta chiar ar deveni mai bună şi mai frumoasă.

Dar e de milioane cum se screm cei de la asociaţie să pară ei foarte cool, în ton cu moda şi cu tendinţele tinerilor feisbucişti. De fapt, observ un adevărat trend în acest domeniu: se trece foarte uşor peste cadrul formal şi se bate monedă pe tonul familiar, glumeţ, năstruşnic, presărat din când în când cu o romgleză semi-modernă şi exprimări de chat. Ceea ce mi se pare o falsitate...pentru că după partea de "râdem, glumim" vine şi finalul: "utem, plătim". Iar când mergi la un interviu (de angajare), nimeni nu îţi este prieten - şi cu atât mai mult, cel care te evaluează. Frate, acolo e bătaie! Se scot 5 posturi la concurs şi sunt 50 de aplicanţi...absolut nimeni nu îşi permite să te gâdile între corniţe, pentru că îţi este cel mai prieten şi cel mai amabil om din câţi s-au inventat! Ideea e să te transformi tu în gelaţină şi să spui şi ce ai supt când erai bebe - c-apoi confidenţele se fac în familie; o posibilă viitoare familie care îţi va acapara toată viaţa...fiindu-ţi tată, mamă, Dumnezeu şi raţiune pentru a exista.  . 

În fine...să revenim la mini-interviul (online) datorită căruia am râs până m-au luat toate crampele - şi pe care îl voi comenta live, pe măsură ce se va desfăşura:

CU CE VII TU? Cu trenul, cu autocarul...şi mai ales cu MINE, în principiu.

  

- Alocare de timp necesară: minim 10 ore/săptămână, pentru cel puţin 10 luni (ianuarie – octombrie 2017)

Ok, am înţeles: minim 10 ore pe săptămână. Dar maxim? Că poate sunt necesare 80 de ore pe săptămână şi am şi vreo viaţă în afara organizaţiei..

- Bifezi cu brio cei 3 piloni ai oricărui Ofiţer de Relaţii Internaţionale: capacitate de organizare extraordinară, pasiune pentru interculturalitate, pasiune pentru valorile europene;

Capacitate de organizare...am, dar nu ştiu cât de extraordinară. Dacă aş avea şi un punct de reper pt a compara, ar fi beton! 

Pasiune pentru interclturalitate... AM! Adică am cunoscut femei de mai multe naţionalităţi şi nu au fost probleme la psiune.

...dar "valori europene"? Care-s alea? Eu credeam că valorile sunt valori şi atât, nu sunt împărţite în subcategorii. Şi dacă eu am valori româneşti, se pune că-s bune? Adică, România ESTE în Europa, dar este mai mică decât Europa. Se aplică şi în cazul valorilor sistemul acesta?  

- Ne-ar plăcea mult să fii prieten(ă) cu tehnologia în general, şi în special cu aplicaţiile simple de cloud computing - precum Google Drive, Dropbox;

Dacă sunt prieten cu oameni în carne şi oase, e de bine? Am şanse?

- Deşi nu este obligatoriu, dacă eşti student(ă) în domeniul relaţiilor internaţionale, ştiinţelor politice sau studiilor europene, ai un mic plus;

Un mic plus? Cât de mic?

- You should have a true, deep, passion for English. We're kidding. But you should really know how to write in, speak and understand this beautiful global language. Because you may use it quite often.

I have a true, deep passion for English. I'm kidding. Hahahaha! I'm kidding that I'm kidding. Hahahahaha! Or not? Because I may use it a lot. Or, on the other hand, I may not - because English may not be such a global language. Who knows? Hahahahaha! I'm just kidding! Because I can, because we are one big happy family!

- Vei lucra cel mai mult cu programul Erasmus+, astfel că e foarte important să ai cunoştinte solide despre program (dacă nu ai înca, până la interviu este timp suficient);

Ya, right! Cerând capacitate de organizare, îmi spuneţi că dacă nu am cunoştinţe solide despre programul Erasmus+, îl pot învăţa în două săptămâni? Adică, menţineţi sus şi tare că porcul se îngraşă în ajun? Măi, să fie! :))))

- Vei fi membru al organizaţiei noastre, astfel că am fi foarte bucuroşi daca te-ar caracteriza spiritul de iniţiativă. Şi cel de responsabilitate. Şi atenţia la detalii. Şi comunicarea eficientă. Atât.

Atât, atât? Ce simplu, să-mi trag palme! Şi tot am ceva întrebări...Spirit de iniţiativă...să ce? Şi responsabilitate? D-aia prin care crezi că devii cunoscător solid în Erasmus+ peste noapte? Sau devii doar solid şi atât?

CU CE VENIM NOI? DA, DA, CHIAR...CU CE VENIŢI?

-  Experienţa de lucru în domeniul relaţiilor internaţionale, mai ales dacă eşti la început în această zonă;

Adică eu vin ca planta şi îmi oferiţi experienţa voastră? Păi şi atunci la ce mai angajaţi şi la ce mai cereţi studii în relaţii internaţionale, măi oameni buni?

- Îţi place să ai prioritate uneori? NU.
Ei bine, ca Ofiţer de Relaţii Internaţionale poate ar fi cazul să şi colinzi Europa în scop educaţional pentru a-ţi face mai bine treaba, aşa că vei avea prioritate în selecţiile interne pentru o mare parte din mobilităţi. Tare, nu?

NU.  De ce e aşa tare?

- Venim către tine cu oportunităţi de a transforma idei în rezultate, căci avem de regulă acest obicei. Şi din rezultate ne place să mergem spre impact. Iar tu vei avea ocazia să îţi pui în practică propriile idei cu uşurinţă;

Aveţi DE REGULĂ acest obicei. Dar ce se întâmplă în afara acestei reguli?Presupun că nu contează...am nişte idei superbe pe care le-aş pune în practică. 

- Vei putea sa îţi dezvolţi o întreagă serie de abilităţi, cunoştinţe şi aptitudini: de la cunostinţe despre programele UE până la abilităţi îmbunătăţite de comunicare, organizare, interculturalitate şi multe altele;

Multe altele...de-abia de acolo începe distracţia...

- Ştim ca nu acesta este motivul pentru care aplici (right?) wrong, dar când vei avea nevoie (sau când va veni momentul trist al finalizării activităţii tale) vei primi un certificat de voluntariat frumos, colorat şi plin cu realizările tale;

Salariu e clar că nu voi primi...că d-aia e voluntariat. Dar îmi place romgleza voastră uşor funny şi cu accente sugubeţe. Aproape promiscue, cumva...aveţi gagici mişto?

În altă ordine de idei, chiar mi-era teamă că voi primi un certificat de voluntariat urât colorat - sau...DOAMNE FEREŞTE! Alb negru!!! Noroc că aţi lămurit problema, că habar nu aveam cum mai dorm la noapte de griji! Şi încă ceva: cine zice că momentul finalizării activităţii mele va fi trist? Finalizarea nu vine cu tremurici de bucurie? 

- Încă o chestie tare: ÎNCĂ UNA?? Nu se poate aşa ceva! vei avea program flexibil, dar şi spaţiu de lucru atunci când vei avea nevoie.

Simt nevoia de o traducere în română: voi chiar îmi spuneţi că vin când vreau şi plec când pot?

Cam atât - la prima etapă.
Dacă mai încheiau şi cu un apoteotic "EU TE VREAU", ca la Vocea României, deja mă cucereau

...iar dacă aş fi avut timp şi bani de pierdut, pe cuvânt de nu aş fi traversat jumătate de ţară, doar că să fiu faţă în faţă cu pretenarii ăştia în tendinţe.

Închei cu o urare de din toată inima, sub forma unei reclame de sezon:

Crăciun liniştit şi numai bucurii! 

Ho Ho Ho!

Cutest thing ever

Îţi mai aminteşti filmuleţul cu pârşul de alun care dormea sforăind (sau sforăia dormind), fără nici o grijă?



No, ui' aici, varianta reloaded! Fix la fel, dar niţel diferită:



.Şi închei cu un gând bun:

Nouă

Duminică seară a avut loc premiera primului episod din noul sezon "The Walking Dead" - iar aşteptarea fanilor a luat sfârşit. După o vară întreagă de presupuneri, spoilere şi teorii care mai e care mai complexe, bazate pe pe formule matematice suprarealiste, am aflat ce personaj principal urma să fie ucis. 

Şi, după un sfert de oră de nerăbdare agonizantă,  vine bomba...dar, surpriză! Nu a murit un singur personaj, ci două! (probabil bonus pentru aşteptare) - iar fanii au fost complet distruşi! Dezrădăcinaţi! Spulberaţi în bucăţele!

Deci, să te ţii urlete! Gemete, plânsete, recenzii! RIP-urile au împânzit mediul online, imagini emoţionante cu preaiubiţii dispăruţi au umplut fiecare wall de facebook, twitter şi alte asemenea platforme de socializare. Jale mare, ce mai la deal, la vale?! Nici dacă murea câte o mamă pe cap de familie nu era atâta amar şi disperare!

Atunci m-a pocnit mintea românului cea de pe urmă: a-nnebunit lupu'! S-a ţicnit lupu'!

Cum puii mei să dedici atâta energie pentru ceva imaginar? Da, înţeleg...e interesant. Şi mie îmi place, şi eu mă uit. M-a lăsat cam pe ghimpi finalul sezonului şase, dar nu într-atât încât să îmi muncesc mintea din zori şi până-n seară, încercând să spulber misterul. Noul episod a fost foarte intens din punct de vedere emoţional, mustind de violenţă gratuită ce a alunecat foarte repede spre bestialitate. 

Dar de aici şi până a-mi ocupa timpul meu cotidian cu nişte sentimente prefabricate, care nu au absolut nici o legătură cu realitatea...e cale destul de lungă. Foarte lungă. 

Şi mi-am zis: din două, una! Ori omenirea nu mai poate de bine şi, sătulă de durerea dulce a iubirii îşi caută balsamul în suferinţe închipuite. Ori, ne ducem cu capul în prăpastie, tăticule! E clar, nu mai avem nici o şansă de revenire! 

Oricum, dacă e să mă uit, în ultima vreme parcă a scăzut cumplit calitatea vieţii. Ceea ce este un paradox...tehnica evoluază cu paşi repezi, aproape de la o oră la alta. Iar oamenii se pierd undeva. Cu toţii vrem nu ştim sigur ce. Bâjbâim, căutăm ceva... dar neapărat altceva! O viaţă, o nouă viaţă; o alergare continuă după un miraj, care este la doar o întindere de mână depărtare. Şi niciodată la îndemână.
Mă întorc la cinematografie...unde se vede exact aceeaşi lipsă de direcţie şi tristeţe fără margini. Tot ce se produce acum trebuie să fie mai întunecat. Mai tragic. E moda supereroilor...dar nu acele personaje colorate şi inocente din benzile desenate şi, în nici un caz, interpretările naive ale anilor '50 - '70. Nu, nu...acum suntem mai profunji - cum ar zice cineva. Mai isteţi. Cine mai crede că Superman îşi trage o pereche de chiloţi peste colanţi şi zboară zâmbind ca o albinuţă, să salveze bătrânica ce trece strada printre maşini?
Omul de oţel contemporan este, în primul rând, mai întunecat. Răvăşit de întrebări, chinuit de frustrări. Nu mai este simbolul creat de o imaginaţie luminoasă, ci o întrupare a neputinţelor de ordin filosofic. Se bate mai mult, distruge mai mult, omoară mai des. Pentru că filmele sunt o prelungire a publicului - pe sistem "cum e turcul şi pistolul".
Nu ne mai impresionează şi pe prea puţini îi mai preocupă frumosul. Ne ating doar violenţele extreme, tortura fără sens, cruzimea şi sexul pur. Aşa câştigă teren "The Walking Dead", "Game of Thrones" şi alte asemenea fantezii care, de fapt, nu sunt doar închipuiri. Ci pornesc de la un sâmbure de adevăr, conturând starea perfectă de zăpăceală socială.

Concomitent cu asta, numărul de antrenori pentru succes a crescut. Te împiedici de specialişti în orice domeniu...şi neapărat, cineva trebuie să scrie o carte care să te înveţe cum să fii tu. Cum să ieşi din mulţime şi să îi conduci pe cei obişnuiţi. Cum să respiri. Cum să plângi. Când să râzi şi mai ales, din ce motive. Cum să dormi. Şi peste toate astea, cum să iubeşti. Ce trebuie să iubeşti. De ce trebuie să stai, de ce să pleci, ce trebuie să gândeşti când pleci, cât să ţii doliu, cum trebuie să treci peste durere şi cum trebuie să o iei din nou de la capăt - mai ales dacă era o relaţie disfuncţională, sau  toxică, sau te pălise singuratatea-n doi . Sau trei. Sau mai mulţi. 

Şi mă întreb: oare cum trăiau oamenii înainte de inventarea unor asemenea şefi de trib, cu capul gata să plesnească de atâta inteligenţă? Cum s-au scurs mii de ani de istorie, milioane de ani de viaţă, fără asemenea informaţii preţioase?  Hai, n-o mai iau de la iobagi...dar mă gândesc numai la timpurile din vremea bunicilor. Cum făceau ei mâncare, fără internet şi calcul caloric? Cum munceau pământul? Cum s-or fi căsătorit fără atâţia experţi în relaţii, cum au crescut copii fără supenanny şi cum au putut să trăiască 70 - 80 de ani fără abonament lunar la sala de fitness. Să-mi trag pălmi, ăsta mister!
Deşi, poate nu-i chiar atât de ciudat. Pentru că eu cred că fiecare avem potenţialul de a trăi frumos şi a fi fericiţi. Doar că nu suntem. De ce? Asta cred că e o întrebare la care nu îşi poate răspunde decât fiecare, în propria sa intimitate.

Până una, alta, să revenim la gânduri mai bune:

Ru

Înţelepciunea cea mai înaltă

Se spune că adâncul înţelepciunii este gândul la moarte - deoarece numai realizând că, de fapt, viitorul nu există, te vei putea bucura de prezent. Aşa cum este el, oricum ar fi el.

Ştim asta cu toţii, nu mai e o noutate pentru nimeni. De fapt, când o ardem inteligenţi şi vrem să părem acei profunji plini de substanţă cenuşie, întotdeauna scoatem platitudini d-astea la interval: lucruri spuse de alţii în diverse perioade ale istoriei, care sunt foarte corecte şi chiar aplaudate. Dar care nu cadrează deloc cu viaţa cotidiană - motiv pentru care nu prea le practică nimeni şi rămân doar la stadiul de aforisme; cuvinte (goale) care îţi gâdilă plăcut urechea.

De ce am ajuns în situaţia asta? Nu ştiu siguri...cauze sunt multe, imposibil de analizat cu precizie. Important este că aşa stă situaţia - iar viaţa este grea, din ce în ce mai grea, pentru că nu apreciem ce avem şi ne gândim, ne luptăm atât de mult pentru un viitor luminos, încât uităm de prezent şi până la urmă se duce totul de râpă.
Dar nu contează!!! Viaţa este frumoasă şi plină de posibilităţi...trebuie doar să îţi propui şi Universul conspiră pentru a-ţi îndeplini dorinţa. Ce frumos, ce simplu! În mediul online, TOTUL este la un click distanţă, iar în realitate, putem avea TOTUL doar cu un gând bine plasat.

Doar că toate poveştile astea sunt iluzii...şi după ce trece momentul de euforie, constaţi că posibilităţile nu-s chiar atât de infinite. Şi ajungi la înţelepciunea populară: dacă dai vrabia din mână pe cioara de pe gard, pierzi.

Revenind la ideea de la început: în ultima vreme mă tot întreb cum ar arăta viaţa dacă cineva ne-ar spune că mai avem numai o săptămână de trăit.

Cum ar arăta viaţa mea, dacă aş şti asta? Ce aş face diferit de ceea ce fac acum? Ce aş vrea să am, cu cine aş vrea să fiu? Aş vizita locuri pe care mi-am dorit dintotdeauna să le văd, sau aş sta la curticica mea, înconjurat de oamenii care-mi sunt dragi? Aş citi pe nerăsuflate cărţile rămase restante în bibliotecă, aş învăţa să practic sporturile pentru care nu am avut niciodată timp? M-aş duce la sala de fitness, aş căuta colţurile liniştite de natură, sau aş sta pe facebook? Aş citi cărţile de dezvoltare personală pe care mi le-au recomandat prietenii (şi care până acum mi s-au părut nişte prostii, pentru că e o diferenţă uriaşă între a şti nişte teorii şi a avea puterea să le aplici), aş lucra mai cu spor la serviciu, sau aş pune o uşa la o toaletă - să rămână ceva şi după mine? Aş pune la poştă scrisorile pe care le-am scris, fără a le mai trimite vreodată? Mi-aş lua, în sfârşit permisul, mi-aş face credit la casa mult visată, mi-aş cumpăra o piscină (gonflabilă)? Poate o plasmă? Sau, măcar, toată seria Star Wars, pe blu ray?

Tu ce ai face, ştiind că peste câteva zile, va suna clopoţelul final?

Tare sunt curios cum ar arăta viaţa noastră, a tuturor, în aceste condiţii....

Până una-alta, să ne mai bucurăm de ceea ce avem acum:

Zâmbetul unui prezent continuu

...pentru că valoarea unei fotografii nu este dată, neapărat, de clipa pe care o imortalizează, ci de trăirea pe care o naşte în sufletul privitorului

...şi o melodie ce mi-a plăcut încă de când am ascultat-o prima dată, dar am aflat cum se numeşte după mult, mult timp:

Un pas în spate

În ultima vreme, am observat că foarte multă lume se ocupă de dezvoltarea personală şi chiar mai multă este preocupată de fericire. 

Din ce am observat eu, fericirea nu depinde, însă,  de ceea ce ai, ai avea sau ai fi; de fapt, fericirea nu are absolut nici o legătură cu viitorul, ci caracterizează doar momentul prezent şi porneşte dintr-o hotărâre conştintă, luată în planul intim al propriului suflet.  

Desigur că există o seamă de elemente ajutătoare...o îmbrăţişare, o privire, o floare, o clipă de linişte...dar toate acestea nu sunt decât notele muzicale ce se vor aşeza pe portativul propriei alegeri.

Înţelegând asta, la un moment dat, am decis să fiu fericit şi am căutat doar partea frumoasă a vieţii, trecând pe un plan secund întâmplările mai dificile. Nu le-am ignorat niciodată...întotdeauna îmi aprindeau beculeţele interioare şi îmi semnalau nişte probleme - pe care încercam să le rezolv după trecerea primului impact emoţional. Pentru că, da! Dacă vrei să iei hotărâri bune, niciodată nu este bine să te laşi dus de valul primelor emoţii. 

Apoi, cineva mi-a sugerat că tot căutând oazele de verdeaţă dintr-un deşert arzător risc să pierd contactul cu realitatea. Prin urmare, dacă vreau să fiu onest cu mine însumi, cea mai bună atitudine în astfel de momente este să mă dau un pas mai în spate..iar dacă mai e nevoie, încă unul; şi încă unul...şi încă unul...o sută de paşi...sau, poate, chiar mai mulţi. Până când voi urca atât de sus încât să pot vedea imaginea de ansamblu. Cu bune şi mai ales, cu rele. 

Ceea ce, am şi făcut.

...şi, spre surprinderea mea, am constatat că pe măsură ce mă depărtam, descopeream noi frumuseţi. Şi altele...şi altele...mereu noi, mereu surprinzătoare. Lucru şi mai ciudat, ceea ce credeam a fi necazuri se micşorau; se estompau şi deveneau atât de mici, încât erau, practic, irelevante şi complet invizibile.

Iar totul a pornit de la un zâmbet. Unul singur, pierdut în negura depărtării şi a timpului.

Închei, ca de fiecare dată, cu o melodie:

Sacru şi profan

...şi o melodie de suflet:

Poveste de dragoste

De câteva luni, panourile publicitare ale staţiilor de metrou din Bucureşti au fost invadate de un mesaj (viral, că doar altfel nu se putea), care, cică, a adus un zâmbet pe feţele doamnelor şi domnişoarelor din lumea întreagă:

"NU TE MAI PREOCUPA, EŞTI FRUMOASĂ ASTĂZI"

Doar că, o altă mână de artist, probabil foarte îndrăgostită şi fără alte mijloace de a-şi declara iubirea, a continuat franc:

"...DAR TIMPUL TRECE, ALĂTURI DE CINE NU TREBUIE. TE IUBESC."

Iar replica a venit la fel de brusc şi fără echivoc:

"MI SE RUPE!"

Na, mai zi ceva! 

Gata, închei frumos, cu un gând bun, pe alte note muzicale:

Undeva, cândva

De ceva timp, scriu rar. Uneori, din ce în ce mai rar. 

Mi-am schimbat stilul. M-am schimbat eu. Nu mai critic, nu mai vreau să schimb lumea vorbind despre ceea ce ar putea să fie şi nu este. Într-un fel, nu mă mai avânt orbeşte în luptă şi nu mai vreau să învăţ pe nimeni să facă nimic. Acum câteva luni (să tot fie jumătate de an?) mi-am propus să scriu despre lumina din noi şi nu despre întuneric. 

Constatasem că s-a umplut lumea de teoreticieni. Toţi acuzăm, toţi arătăm cu degetul, cu toţii suntem nemulţumiţi. În goana după audienţă, mass-media de astăzi are singura misiune de a şoca: "cutremurător, exploziv, incendiar, înfiorător! O să înnebuneşti când o să vezi asta...o să-ţi smulgi părul din cap după ce dai click aici". Si dai...dau...dăm...pentru că suntem curioşi. 

Problema este că viaţa a devenit atât de complexă, iar noi alergăm atât de mult după senzaţional, că am uitat ce înseamnă bucuria simplităţii. Ne-am de-sensibilizat. În stresul de zi cu zi, am pierdut câte puţin din propriul suflet. Şi din ce în ce mai mulţi prieteni îmi spun că ar evada, s-ar retrage într-un colţ de sălbăticie. Nu ştiu ce caută, dar aleargă către ceva deşi nu găsesc ce îşi doresc. Mai presus de toate, simt nevoia să se regăsească pe sine. Tot mai mulţi îmi spun că societatea actuală se va duce de râpă...cât de curând. Îi cred, pentru că şi eu am acelaşi sentiment. 

De aceea, am renunţat să mă mai implic în nebunia cotidiană şi m-am detaşat de micile scandaluri care ne condimentează viaţa. 

Scriu, însă, despre stări de a fi, despre momente de pierdere şi despre regăsire. 

Nu simt nevoia de a fi şmecher, de a participa la training-uri de leadership şi nici de a-mi achiziţiona un antrenor pentru succes - însă, am redescoperit poezia. Fotografia. Cinematografia. Muzica. Spiritualitatea din spatele materiei. 

Cred că arta este singura care ne mai poate salva de la pieire, pentru că este cea mai înaltă expresie a umanităţii. 

...Şi aşa am recitit "Luceafărul"  - nu pentru că îl am ca materie obligatorie pentru Bac, au trecut de mult timpurile acelea. Ci pentru că, abia acum încep să îi înţeleg geniul. Dincolo de analize pe text, de poveşti de iubire fantastică, de figuri de stil şi de critica literară care mai de care mai linguşitoare, poezia eminesciană aparţine unui prezent continuu, ce se naşte din fiecare clipă care trece peste noi. 

Fiecare vers, fiecare stofă are un un corespondent într-o fărâmă de realitate - char şi călătoria Luceafărului către marginile universului:

Şi din a chaosului văi,

Jur împrejur de sine,

Vedea, ca-n ziua cea dentâi,

Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjor

Ca nişte mări, de-a-notul...

El zboară, gând purtat de dor,

Pân' piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,

Nici ochi spre a cunoaşte,

Şi vremea-ncearcă în zadar

Din goluri a se naşte.

Nu e nimic şi totuşi e

O sete care-l soarbe,

E un adânc asemene

Uitării celei oarbe.

Da, este o secvenţă cu o valoare poetică enormă. Dar nu este nimic abstract în ea...eu am regăsit-o şi am trăit-o la câţiva paşi de casă.

...undeva, cândva, într-o clipă desprinsă din vis; acolo unde se năştea nemărginirea orizontului.

Închei cu un gând bun, o melodie pe care o mai ascult uneori: