Bamboo - ca stil de viaţă

În general nu îmi place politica și nici nu mă încred prea mult în politicieni, iar această atitudine îmi permite să fiu mai detașat în multe probleme care nu ar face decât să îmi complice viața, fără nici un rost.  Așa că dau dreptate vorbei de duh din popor: politica e un rahat pe care toată lumea vrea să pună mâna, bătându-se cu pumnul în piept că îl apucă de partea curată.

Trist este că în bătălia politică dintre preşedinte şi guvern, a fost târât și poporul. Părinți, copii, bunici, nepoți, soți, soții, prieteni, iubiți...nu mai contează! Ceea ce are importanță este simplu: dacă nu ești cu mine, ești împotriva mea! Așa că HUUUOOOOO!!! Tu ești drogat, hoţ, tu ești manipulat, ba tu ești manipulat, tu ești comunist, ba tu ești securist! Am găsit discuții pe internet în care  unii povesteau, plin de dezgust, discuțiile cu părinții susţinători de comuniști, care se pun de-a curmezişul libertăţii şi democraţiei. 

Apoi am căutat, în paralel, informaţii dintr-o tabără, dar şi din cealaltă...iar agitaţia a atins cele mai înalte culmi de nebunie: se înjură ca pe şanţ, se porcăie, se minte, se demonizează sau se disculpă o parte sau alta - în funcție de partizanatul politic. Se încalcă în picioare orice urmă de respect şi demnitate umană, se încalcă legea, se discriminează...pentru că în dragoste şi război, totul este permis! Iar ceea ce trăim este un război...ce-i drept, nu cu arme - încă. Ci unul al nervilor, al minciunii şi al manipulării. 

Iar în toată această nebunie, sunt târâți copiii. De ce? 

Pentru viitorul lor, sau pentru orgoliul nostru? - care, între noi fie spus, nici măcar nu e al nostru...ci al celor care vor putere, multă şi nemăsurată putere. 

Cu milioane de ani în urmă, pe când Decebal învăța să agațe gagici și eu eram cogeamite Șoim al Patriei, la fel mergea treaba: pentru a sublinia gloria țării și iubirea pentru conducătorul mult iubit (desigur), copiii erau scoși în față. Îmi amintesc și acum o anume zi de vară în care niște matahale cu pălării negre au năvălit în grădiniță, au îmbarcat toți Șoimii într-o rablă de autobuz și ne-au dus, val-vârtej la ultimul etaj al unui bloc, să-l întâmpinăm pe Ceaușescu. Personal, mi se frângea de partid și tot ce îmi doream era să merg la toaletă - dar, obligat forțat, de voie de nevoie, a trebuit să stau câteva ore, cocoțat pe niște cutii dintr-un balcon străin, cu ditamai coada de drapel în brațe - pe care trebuia să o agit frenetic atunci când apărea coloana oficială la orizont.

No, deci care este diferența între această imagine și cea în care un politician pupăcește copii, doar pentru că e campanie? Sau cea în care părinții urlă la guvernanți, cu copiii în cârcă? Sau cea în care unii se iau la omor cu jandarmii, îi înjură și le aruncă cu sticle incendiare și cataroaie în cap, apoi ziua următoare, vin copiii și le dau flori? Sau când se face un lanţ uman în jurul clădirii guvernului, format din copii?

Gestul cu florile este foarte frumos, luat în modul: protestăm, pentru că nu suntem de acord cu politica ăstora și îi vrem p-ăștialați. Că am mers la vot sau nu, nu mai contează...ideea e că protestăm, dar nu ne omorâm! Asta înţeleg; nu pricep, însă, unde se încadrează copiii în toată ecuația asta? De ce să le stricăm bucuria jocului şi a copilăriei, aducându-i la o mişcare de stradă? Unde-i bravada în treaba asta? Şi în condiţiile în care principiul separării puterilor în stat e clar că nu îl vor pricepe, ce să înveţe BUN de acolo?   

Păi atunci zic să le punem şi ţigara în gură de cum se nasc, că oricum vor fuma la maturitate şi trebuie să li se înveţe corpul cu diversele otrăvuri - să facă imunitate! Hai să-i şi drogăm, să vadă şi ei dragoni roz prin copaci...hai să-i ducem şi la bordel - că poate au nevoie să-şi liniştească pornirile sexuale...că de! Oameni suntem! 

Singura logică pe care o văd în toată desfăşurarea asta de forţe este dată de imagine. Cum e și sintagma aceea cu rol de laitmotiv: "au adoptat ordonanța la ceas de seară". Aşa, şi? Dacă o adoptau la ceas de dimineaţă nu mai era la fel, sau cum? Dincolo de timpul fizic, de ce seara cu pricina a căpătat o importanță în sine? Pe sistem "Au adoptat unii o ordonanţă. Mare schemă! Cuumm??? La ceas de seară?! Gata, fra, pân-aici! Ies în stradă, le iau capu'! Nu se mai poate cu atâta furtişag...CORUPŢIA UCIDE! JOS GUVERNU'!" 

Bine, din punct de vedere psihologic ştiu că seara/noaptea este percepută ca fiind vremea când  au loc mârșăviile - pentru că nimeni nu le mai vede. Aşa era acum sute de ani...problema e că, între timp, s-a inventat curentul electric, iar ritmul de viaţă al omului s-a schimbat - putând să faci fix aceleaşi lucruri, indiferent că e zi sau noapte. Plus că prin 2012, Roberta Anastase număra pe sărite parlamentarii ca să treacă legile ce trebuiau trecute şi nu a mai contat că era zi sau noapte:

Deci, Bamboo! Că şi acolo tot aparenţele contau...

Iar dacă viaţa noastră este guvernată de Imagine, am o întrebare: care mai e diferenţa între cel care îşi cumpără Lamborghini (să moară duşmanii de necaz), dar nu mai are bani nici de un iaurt... între cea care îşi pune silicoane, să fie bombă sexy, dar e doar o bombă...şi între părinţii care îşi plimbă copilul prin piaţă, cu căciuliţă pe care scrie cu litere de-o şchioapă JOS GUVERNU'?

În fine! Prea-s chiţibuşar şi vreau să înţeleg totul! Las' aşa mai tâmp, că-s mai fericit!

Hai, mai bine, să dăm mână cu mână şi să cântăm în cinstea fostului Bamboo, dacă nu avem alte motive:

...sau, în cinstea dragostei (dacă mai interesează pe cineva şi amănuntul acesta):