vineri, 21 mai 2010

The Beautiful, Enigmatic Flower

Pentru Ellie



Pentru că este ca o floare după ploaie, pentru corola de minuni care o înconjoară, pentru că merită, pentru că e ziua ei.

miercuri, 19 mai 2010

Music for my ears

40.000-50.000 de oameni adunaţi într-o piaţă. Picioare bovine, descărnate. Behăit de oiţe (probabil flămânde). Expoziţie de haleală. Manele. Îmbrânceli. Ultraşi cu fularele-n cap. Sicrie cu păpuşi care îşi mai luau câte-un pămătuf peste ochi. Ţopăială care frizează imbecilitatea. Leşinuri. Mare miting mare, în cel mai pur spirit mioritic.
S-a scandat frenetic "Jos Băsescu", de parcă sus l-ar fi pus Tata Mare de mână cu Elvis, acu' 100 de ani. S-a huiduit, s-a ameninţat, s-a înjurat ca pe stadion, s-a alergat după un nefericit reprezentant portocaliu (care în cele din urmă, ud şi umilit, s-a retras ca o potaie jigărită într-un colţ mai la fereală). Dar cel mai mult s-a jucat. Vârtos, apăsat, cu foc...
Ador secvenţele în care sindicaliştii furioşi la culme, săraci şi amărâţi, se înşiraseră ca o turmă chiaună şi se rupeau în paşi de dans pe imnul pinguinilor. Se cânta, se chiuia extaziant, una chiar aplauda (probabil uluitoarea prestaţie a talentalului din vârful scenei, probabil pe a ei înşişi), boxele urlau, suprasaturate de muzică. Multă, multă muzică...să se simtă bine şi cetăţeanul protestatar (trăi-i-ar famelia lui) care s-a deplasat cu noaptea-n cap la Duda Sindicalistă.
Băi frate, deci grasele îşi unduiau şoldurile în trenuleţul pinguinesc, organele tremurau pasional şi şepcuţele săreau atât de sus, că ar fi băgat în boală şi cea mai tare serbare câmpenească! Ditai-ditai-dirli-dai... JOS BOC, JOS BĂSESCU, JOS GUVERNUL...Hop-şa-şa! Voioşie şi dănţuială fără limite, de parcă ciumpalacii ăia s-au strâns la bairam sau se credeau pe plajă la Caravana Distracţiei, nu s-au dus să-şi urle sărăcia şi nevoile şi neamul în faţa impotenţilor de la guvernare! Aproape că mulţimea se chinuia să împlinească vorbele lui Hoară, care a zis că lumetul "s-a adunat să îşi strige mulţumirea...sau nemulţumirea"

Mare protest, mare...ce să-ţi povestesc! Şi-aşa e fix pix, că nu se va schimba nimic. Toţi ziariştii, toţi liderii de sindicate ştiu asta, o recunosc cu un sfert de gură când te întorci cu spatele. Boc exclude plecarea, se asumă în măsuri. Băsel are drumul lui...este Alful şi Omegul Naţiunii! El ne-a făcut (vorba unei ilustre în viaţă), el ne termină!
Poa' să urle "DEMISIA!!!!" cine-o vrea, până i se suceşte gura la spate! Ce, parcă dacă ar pleaca ăştia şi ar veni ăilalţi, soarele va răsări şi totul se va întoarce la 360 de grade?? (vorba altei ilustre în viaţă) Hai măi, că nu mai am 2 ani! De fapt, nici nu are rost să mă gândesc la ipoteza asta, pentru că Gloriosul nu-şi va dezlipi dinţii de pe ciolan!
Şi mi se frânge în bucăţele! Să îşi capseze curul de fotoliul prezidenţial, să pună gentoacele Udrei pe drapelul ţărişoarei, că tot mi se bârlăre!
I'm only waiting for the world to fall.

P.S.: Cred că miniştrilor le-au picat chiloţii de pe ei de frică, când au văzut atâta petrecăreala. Până îşi vor reveni ei din sperietură, eu aştept cu nerăbdare următorul "protest"...poate îmi iau şi o pungă de floricele, să am ce ronţăi în timp ce admir talentele nemulţumiţilor ;)

marți, 18 mai 2010

Muieţi-s posmagii?

"Building more churches is the answer to Romania's economic crisis, according to the Orthodox church in Bucharest.
In every community the church is a symbol of the faith, of the love, and of the hope of the community. And from an economical point of view every church which is in construction also provides work for citizens, said Father Constantine Stoica, spokesperson for the Romanian Orthodox Church. "
http://news.bbc.co.uk/2/hi/business/8680227.stm

Deci suntem în căcat, iar căcatul ăla înnoată prin haznaua primordială. Şi noi ce facem?? Ne iubărim, ne înfrăţim în hora unirii şi construim lăcaşuri de cult! Creem locuri de muncă, apoi ne punem cu buricu-n briză şi ne rugăm asiduu (în gând), aşteptăm să ne ajute Dumnezeu cu un miracol. Oare Atotputernicul n-o avea şi alte treburi?? Adică, nu s-a săturat de pretenţiile noastre zilnice? Scad salariile. Rugaţi-vă la Domnul. Nu-s pamperşi. Cereţi de la Domnul. Te-ai constipat. Doamne milueşte-mă să mi se deschidă băierile pântecelui. Zici că Providenţa e Duhul Lămpii ce apare la fiecare frecare, spre îndeplinirea unei dorinţi.

Cineva cu totul şi cu totul străin de ţărişoară îmi spunea: "E o prostie. De ce să se cheltuie pe biserici şi nu se investeşte în construirea de şcoli? Chiar dacă guvernanţii de astăzi nu au luat cele mai înţelepte decizii şi au băgat ţara-n gard, pe viitor sistemul de învăţământ va forma specialişti care să fie în stare să evite catastrofa actuală - în cazul în care va mai apărea vreodată. Mai multe şcoli, mai mulţi specialişti. Simplu. Dacă chiar eşti siluitor într-ale bisericii, te poţi ruga oriunde şi origând, chiar şi atunci când îşi scuipi plămânii de muncă.". Se vede treaba că acea persoană nu ştia că sistemul nostru educaţional tinde cu succes spre centrul pământului; că şcolile alea care le avem se năruie peste noi şi nu suntem în stare să reparăm, d-apoi să mai construim ceva de la 0; că oricum, şcola scoate tâmpiţi... (vorba Gloriosulsui Evaporator De Flote, Pavăză Sfântă Contra Mineriadelor, Multpreafrumos Înainteprivitor, Etern Străluminător Băzeus I).

Mai românească e soluţia cu rugatul. Suntem maeştri la milogit, magnifici la cerşeală. S'il vous plaît, Seigneur, fie-Ţi milă!
Dacă tot avem un dar, de ce puii mei să nu îl folosim? Decât să ne utilizăm diferitele organe date de Cel De Sus, nu e mai simplu cu "Muieţi-s posmagii?"?? Perfect românesc! Curat brand de ţară, moncher!

P.S.: Chiar şi pentru o capelă de lemn trebuie finanţe gârlă, d-apoi pentru ditamai biserica. Locurile le creem, forţa de muncă ne vine; dar sunt tare curios de unde se iau banii, noi fiind pielea...de pe tobă, desigur!


P.P.S.: Sper să nu ard în Iad pentru că îmi exprim necredinţa în ajutorul divin. Nu e asta, dar mai întâi de toate eu zic că ar trebui să ne chinuim noi înşine pentru a obţine ceva, abia apoi să cerem pă d-a moaca.

luni, 17 mai 2010

Dezaxare. Pur şi simplu.



Mie îmi place maxim de trepanatul ăla pletos care urlă despuiat, pătruns până-n centrul mitocondriilor de acordurile extaziante ale roacărilor. Nu e minunat?? Chiar mirific, aş putea spune! Pe pariu că specimenul zici e vamaiot pursânge: tânăr rebel, boem şi retardat, care se-mbată ca o pleaşcă şi se târăşte ca o găină decapitată prin nisip şi bălţi de vomă, doar pentru că el trăieşte clipa.

Finalul concertului a fost Dumnezeu! Se gată cu destrăbălarea, ce rămâne în urmă?? Tone de gunoaie...reprezentative pentru ghena mioritică. Ce aţi fi vrut să lase în urmă o turmă de măscărici alienaţi?? Lingouri de aur?? Nuu...Grămezi de căcăreze, desigur!


P.S.: Mi s-a sugerat un posibil răspuns la întrebarea cu afilierea la încornoraţi a ACDC-ului. Păi dacă piesa de rezistenţă a maleficilor ăstora a fost "Highway to Hell", doar n-or fi ceva esenţe de îngeri!!! Bagă cu Iadul, clar sunt cel puţin pui de anticrişti!
Şi totuşi: Unde au venit sus-numiţii să behăiască?? În Olanda? În America? În Canada? În India?? Nuuu...Ultima oară când am verificat cică pe acilea erau coclaurile Românicii. Păi şi ce dracu' să cânte?? Highway to....ce?? Care highway, de fapt şi de drept?? Dacă tot s-au deranjat să ne umbrească şi gropanele autohtone, nu trebuia să ne vrăjească ciocănelul şi scăriţa în vreun fel?? Oamenii au fost cinstiţi: ne-au gratulat cu o formă mai stilizată a arhicunoscutului "FUCK YOU!"...
...oricum, deznodământul este acelaşi.

Băi, iar m-am aburit! Aştept sugestii sau măcar Sabia lu' nenea ăla....Temistocles (parcă aşa cică îl striga mă-sa), să tai acest adevărat nod gordian al intelectualităţii!


UPDATE: Am auzit o fantezie extraordinară! Când s-or apuca de măturat prin piaţă, sunt curios dacă găsesc şi ceva condoame, sau...lasă! Oricum s-a inventat tubul digestiv: nici o urmă; curat parfumat, proaspăt uscat! Oricum, cică diveniile trendy sunt înnebunite să se umple de iubire pe ritmul formaţiei preferate la modă. Chiar acolo, chiar atunci, în focul cântăciunii şi a exploziilor de artifice.
Ciudat.

duminică, 16 mai 2010

Mici nedumeriri de weekend

Motto:



1. "Concertul AC/DC, care are loc duminică în Piaţa Constituţiei, a stârnit o revoltă pe internet în rândul persoanelor religioase cu două zile înainte de eveniment. Românii credincioşi sunt de părere că evenimentul este un atac demonic fără precedent, un pericol enorm pentru sufletele a zeci de mii de tineri care vor fi atraşi din toată ţara şi se roagă ca în ziua de 16 mai să plouă torenţial."*
De ce? Deci cum aşa ceva?? Dacă plouă nu mai e concerul ăsta un pericol pentru suflete, sau cum?? Dacă e chiar aşa de demonică toată cântăceala, nu era mai eficient ca românul lemn de credinţă să se roage să le trăznească la ăia avionul şi să nu mai poată fi identificaţi nici după fişele dentare, sau să intre ăia cu autocarul în stâlp?? De ce trebuie neapărat să plouă? BĂI HABOTNICILOR!!!! NEWSFALSH! Nu ştiu pe unde aţi rămas cu cunoştinţele tehnice, dar să ştiţi că s-a inventat umbrela!!
Şi totuşi...eu nu am înţeles chestia cu satanismul! De unde până unde s-a ajuns la chestia asta?? Pentru că semnul universal de roacăr e de sorginte întunecată? Păi în cazul ăsta tot genul ar trebui să fie lucrarea lu' Ucigă-l Toaca, dar eu nu am mai auzit discuţia asta spiritistă şi în cazul altor concerte asemănătoare. AC/DC e o formaţie ca oricare alta, ce dracu'! Eu personal nu înţeleg toată frăsuneala tălâmbă care o înconjoară, deci mi se bârlăre de bâţâiala diblei la care te îndeamnă minunatele-i acorduri.
Doar întreb un lucru simplu: de ce trilulitorii aceştia sunt ştampilaţi ca fiind satanişti??
De ce? De ce? De ce????

2. De ce ar predica un preot după o slujbă de parastas, despre nunţile care nu se fac în luna mai din cauza superstiţiei că toată şmenozeala căsniciei ar dura pâna la scuturarea florilor din pom?? Se aplică tradiţionalili vorbe "Tu să-i spui curat că m-am însurat şi la nunta mea a căzut o stea"?. Se face apel la liricitatea specifică neamului şi vorbim în alegorii??
Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi se pare cel puţin ciudat ca după locul cu verdeaţă "unde nu există nici întristare nici suspin" şi "Doamne Miluieşte" de 3 ori, să o bagi p-aia cu "ditai-ditai hop-şa-şa!".
De ce? De ce? De ce???

3.


"Paradă a motocicliştilor şi acrobaţii de senzaţie pentru conştientizarea în trafic. Motoare turate la maximum, senzaţii tari şi multă adrenalină."**
De ce? De ce ai face aşa ceva?? Eşti tâmpit?? Păi din ce mai ştiu şi eu, inconştienţa în trafic se manifestă tocmai prin acrobaţii de senzaţie şi adrenalină. Cam ce conşientizarea ai vrea tu să demarezi prin inconştienţă??
De ce? De ce? De ce???

*ziarul Clic, vineri 14 mai 2010
**http://www.antena3.ro/

vineri, 14 mai 2010

Reclamă tembelă

În timp ce prezidentul se rupe în figuri prin luminatele-i ieşiri la rampă, în care dă de pereţi cu logica apoi învârte bostanul ca porcul, pe la cutioaca magică a mai apărut o reclamă pentru oligofreni. Din ciclul "Pentru o viaţă sănătoasă beţi apă dacă vă e sete şi nu vă mai îmbuibaţi cu slănină, ca să nu ajungeţi cât Casa Poporului la graviditate" vă prezentăm:

"Contrabanda cu ţigări înseamnă infracţiune. Descurajeaz-o!"

Bă, eşti prost?? Cum dracu' vrei s-o descurajez eu??

O sperii?? BAU! Parcă văd cum o ia contrabanda la sănătoasa, fără să se mai uite în urmă! O iau cu binişorul şi o scarpin după urechi, apoi dau cu bolovanul când nu e atentă?? O înghesui la colţ şi îi învineţesc un ochi?? Mă strâmb la ea să îi dau coşmaruri şi să facă noaptea piş în pat de frică??
Cum aşa ceva?? Cum pot eu să descurajez ceve cu care nu am absolut nici o tangenţă??

Sunt nefumător. Am mai spus-o şi o repet: urăsc din ficaţi obiceiul ăsta de ratardaţi, nu pricep ce căcat de plăcere nirvanică îţi produce sugerea unui şomoiog de frunze uscate. La sugere mă mai duce pe mine capul care-i şpilul, că doar d-aia e aşa de răspândit obiceiul pe mapamond; barem mai plombezi o măsea, ceva... Da' să te apuci să tragi în tine aburi de buruieni irigate de toate javrele maidaneze?? Ţi-au căpiat neuronii?? A dat benga-n ei şi au luat-o hai-hui pe câmpii?? În fine...mă aprind şi nu mai continui cu descrierile (risc să devin prea plastic şi iar îmi răzui cu mistria dispreţul pentru neînţelegerea unui fenomen atât de cool şi superb).

Deci, sunt nefumător. Cum pana mea o descurajez eu pe Coana Contrabandă, când mi se rupe din start de existenţa ei?? Ştiu că e iligală, ştiu că se fac mânării cu bani care ar putea să-mi folosească vreodată în viaţa asta, dar CE TREBUIE SĂ PRESTEZ EU LA FAZA ASTA?? Dacă obsedatu' vrea s-o simtă până-n plămâni, cum mă pot pune eu de-a curmezişul?? Nu e o ţară liberă?? Dă-l în mă-sa! Să stoarcă de cancer ce-o vrea, poate crapă mai repede!



Din câte mă mai gândesc şi eu, cred că reclama se adresează fumătorilor. Doar că, mulţi maniaci pufăitori care au deprins Arta Cocoşelii Gratuite, sunt în stare să îşi dea hainele de pe ei pentru o guriţă de fum, când i-ai obligat la abstinenţă. Deci gata, nu mai merge cu mâna sau cu alte obiecte umflabile şi jucării ajutătoare! N-ai, musai îţi cumperi! Mai contează că ăştia vând balegă de cal amestecată cu iarbă şi înfăşurată în ziar?? (Nu pricep şmecheria cu calitatea ţigărilor, că doar toate au aceiaşi finalitate: R.I.P. .Beleşti ochii mai artistic dacă bagi numai trabuce, sau cum, că nu pricep?!) Scoate fum când e aprinsă la brichetă?? GATA TATĂ, E BUNĂ!

Cam ce vreţi să vă descurajeze specimenele în cauză?? Cunosc o grămadă de oameni...săraci spre foarte săraci, care tutunăresc de 20-30 de ani. Deşi au plămânii stafidiţi şi în vene le curge nicotină întreruptă pe alocuri de mici celule de hemoglobină, mai bine ar cumpăra un pachet de Snagov contrafăcut decât să ia pâine ca să aibă ce mânca seara la masă. Chiar credeţi că oamenii ăştia dau vreun băsesc pe reclama voastră?? Cresc preţurile bălăriilor împachetate, contrabanda e singura lor soluţie, ce naiba!

Şi totuşi...ţara se duce de râpă (Doamne Ajută!), capu' la popor taie tot ce prinde, de pe unde apucă (controlaţi-vă prăvălia să fie închisă, că mai ştii pe unde nimeresc foarfecele imperiale??), iar minţile luminate ale neamului decid să cheltuie finanţe impresionante pe îndemnuri cretinoide.

Tare. Ca la români, ce puii mei??

P.S.: Dacă fac contrabandă cu...ascuţitori, aia e legală?? Că reclama atenţionează doar de cea cu tutun. Înseamnă că orice alt fel de contrabandă e legală??
Mi se pare cam neinspirată formularea...da ce mai contează o idioţenie printre atâtea inepţii??

UPDATE: Am reuşit să prind şi începutul reclămoasei. Pe un ton grav suntem informaţi că "În Bucureşti s-ar putea construi 15000 de locuri de parcare", apoi urmează finalul apoteotic de mai sus.

Deci, stai să mă dumiresc şi eu: nu-s locuri de parcare fiindcă nu descurajez eu contrabanda cu ţigări?? Băi, să-mi trag palme! Ce persoană rea şi fără suflet sunt eu, care nu mă gândesc deloc la amărâţii care nu au unde să-şi proptească bolidul din dotare! Aproape că îmi vine să mă bat cu rigla peste urechi! Deci merit flagelat în mijlocul pieţii pentru mârşăvenia oribilă de care dau dovadă!

miercuri, 12 mai 2010

Plata cea de pe urmă


Ştiu că sunt sadic, dar îmi place! E tragic ce se întâmplă, e cumplit ca un om să iasă în stradă pentru a-şi cere dreptul fundamental de a vieţui, dar ÎMI PLACE LA NEBUNIE!

Nie, nie, nie, jos guvernu', hoţilor care sunteţi voi nişte nenorociţi! Vai, ce să-ţi povestesc! Acum vreo 6 luni cine oare vota aceşti idioţi, pentru o găleată fără capac şi 50 de lei vârâţi pe şustache în buzunar? Cine oare dărâma urnele ca să nu mai apuce comuniştii frâiele puterii?? Am auzit cu propriile urechi: "Lasă, maică, mergem acolo-şa să-l votăm pe Domnul Băsescu. El e salvarea ţării! Taie de la bugetari, treaba lor, se descurcă cum pot! Nouă pensia TREBUIE să ne-o dea, aşa scrie-n lege!"
Na, acum să v-o dea în mână! Şi mai deschideţi şi gura larg, poate mai prindeţi şi ceva din zbor! Atât îi doare-n cur pe Luminăţia Sa de urletele voastre, că vă dă cu flit ca la muşte şi vă trimete (cum spunea cineva) la plimbare prin cimitir! Şi-a văzut sacii-n căruţă, la ce puii mei mai are nevoie de băbăciuni chele-n gură???

Pe partea ailaltă, sindicatele din învăţământ ameninţă cu blocarea anului şcolar. Hai, să mori tu! Nu te cred! De când eram eu un tânăr ce promitea că va deveni stâlp de bază în susţinerea patriei (nu prea a ieşit pasenţa, nu-i aşa??), cum puneau dascălii de-o grevă, cum se înainta lozinca "blocăm anul dacă nu ne daţi..." cutare şi cutare. Eu sunt sătul de vrăjeli din astea ieftine. Sunt un Toma Necredinciosul al erei moderne, până nu văd, nu cred! Ia sforţaţi-vă să demonstraţi, apoi 'om mai vedea ce se mai întâmplă!

Deci eu ştiţi ce vreau?? Ceva pervers, dar plăcut (NORMAL!)! Deci vreau pornache din ală grav de tot, băi tăticule, nu frecangeală de 2 bani! Vreau să se dărâme ţara pe noi, ca o cotineaţă părăginită şi plină de viermi ce se află ea. Vreau ca jandarmii să se cotonogească cu pensionarii (am văzut o secvenţă tare, în care un tătăică într-un picior îi trăgea cârje în cap unui flăcău în uniformă! Ţup, Ţup, JAP!!! Parcă şi vedeam titrarea în capul meu: "Băăăă, aoleu, nu mai da! Păi nu ţi-e ţie aşa puţină ruşine la obraz?? Aş fi putut să-ţi fiu nepot, şi tu mă baţi în văzul lumii??), vreau ca profesorii să îngheţe anul şcolar(măcar odată-n viaţa lor), vreau ca băsiştii să fure şi niturile de la uşile lifturilor. Vreau ca anul universitar să se ducă ppp..popii de suflet, vreau lupte crâncene în stradă, vreau ca lefurile să crească negativ, vreau bocete, urlete, smulgeri de păr şi cenuşă-n cap. La dracu', o viaţă avem! Vreau distracţie! Vreau să se aleagă praful chiar şi de pietrele din prund! Şi mai vreau bomboana de pe colivă: bunăciunea udrească în fotoliul de preşedinte! Deci, moamă, moamă, MOAMĂ! Uau! Atunci să vezi trai pă vătrai!! Mortu' cu cireaşa-n gură o să fie mogul pe lângă noi...el măcar va avea cireaşă!

Goodie, goodie, goodie! Sexy, sau ce ne jucăm noi aici?? Se pune că sunt român adevărat, că îmi vibrează coarda ventriculului de grija neamului??

P.S.: Chiar ŞI ACUM mă lovesc de oameni care ling curul băsescian, pentru că "ştie el ce face. Este singura salvare a economiei naţionale, Mântuitorul care va duce ţara asta acolo unde merită." (Da, sigur! O duce-n groapă, că doar acolo merită cu adevărat să fie!)
Ce să le mai faci la dobitocii ăştia?? Oare nu merită ei să se tăvălească în chinuri, cu gura plină de ţărână??

Doi încarcă, Doi descarcă...

...noi muncim cu avânt spre succesurile naţiunii de bază.

Un oarecare meşter nivelează cu sârg pietrişul unei străzi, pesemne operaţiune premergătoare asfaltării. La 2 metri în spatele lui, un alt meşter plin de râvnă râmă pământul abia nivelat cu o cazma, pesemne pentru a da de lucru echipei care va veni mâine să pregătească aceiaşi stradă pentru înşoseţire (procedeul de transformare a unui drum de ţară în şosea de oraş).

Băi, la naiba! NU E MINUNAT??? Dacă nici asta nu mai e solidaritate, atunci ce puii mei?? Pur şi simplu sunt dărâmat de atâta grijă pentru aproape! Toată lumea are de lucru, ia salar (deci are cu ce hrăni puradeii), lucrarea...păi presupun că va fi tot acolo şi pentru când copilaşii vor fi cât bradul. Deci nu e nici o problemă, şomeri nu rămân ei!

marți, 11 mai 2010

Băsismul în grup se cheamă SOLIDARITATE

...doar oamenii cu probleme la mansardă (adică superioare) trebuie ajutaţi, nu??

"În semn de solidaritate, ministrul Elena Udrea îşi donează salariul pe 2010 :
...noi am decis, foarte mulţi dintre colegii din Cabinet (deci au făcut-o-n grup?? Kinky, mă bag şi eu!), să donăm restul salariului, să-l punem la dispozitia acestui fond de solidaritate, cei care ne permitem să trecem prin această perioada grea"
http://www.stirileprotv.ro/

Eu înţeleg logica doamnei Udrea: nu o mai satisface dacă Băse taie 15-25%, aşa că decât să se amăgească, mai bine renunţă definitiv. Totuşi...din prima te întrebi cu ce mai trăieşte pluriministeriala blondă până la sfârşitul anului. Se pune pe slăbit?? Nu că n-ar avea de unde, DOAMNE FEREŞTE! Deci e cât silozu' după recoltare (nu cel mioritic, că nu-i nici chiar aşa de trasă prin inel), dacă reuşeşte să nu mai îmbuce nimic 7 luni, probabil că va reveni la o înfăţişare mai prezentabilă. Şi totuşi, nu ştiu cum se face că nu o prea văd eu că ar răbda de foame, cum în câteva luni beleşte ochii cu jind la covrigii cu sare din vitrinele chioşcurilor de autogări. Deci nici ea, nici cireada de cabinet nu scot bani din zid la fiecare 15 ale lunii, nu socotesc bonurli de masă ca să ajungă până la salarul viitor.. e clar ca lumina zilei acest fapt. Că doar nu acceptă să îi umble musca cu lanterna prin stomac pân' la revelion, ea/ei trăind doar din satisfacţia că a/au făcut o faptă bună - invariabil îi/le creşte floarea-n Rai.
Şi revenim la întrebare: Cum mă-sa sunt ăştia aşa umflaţi?? De unde dracu are femeia asta plină de succesuri atâta avere, dacă o doare fix la băsel (cât bascula, totuşi cică e femeie...adică trebuie şi ea alintată; aşa zice că e elegant din partea unui bărbat să facă) de salariu. Se cacă bani?? A pus răsad în grădină şi ia crescut un pom care face euroi?? E şefă peste alchimişti şi transformă rugina în aur?? Cum Mama Ciorilor face, că vreau şi eu!

Apoi: de ce mai este plătită funcţia de ministru, dacă nu ai nevoie de acei bani?? Ca să mimezi corectitudinea prestării?? Fă-o-n mă-sa slujbă în folosul comunităţii, trece-o la voluntariat, dar nu o mai plăti! Nici înainte, nici după! Deci e din partea casei monşer...nu e nevoie să te mai agiţi atât!
Se vede treaba că pentru oamenii ăştia, leafa este o pişcătură de ţânţar, aşa că la ce puii mei să mai îi suporţi mâncărimea?? Mai bine fără, tăticule! Eşti parte de cabinet sau ministru, te descurci....dar acum o faci în văzul lumii! Ce atâtea bârfe pe la colţ, ce atâtea minciuni cu declaraţiile de avere?? Scurt pe 2: Nu am nevoie de salariu, pentru că oricum am eu şpârlele mele. Nu mă ţine hasbăndu' că's tipesă independentă şi de succesuri în afaceri, deci mă descurc.

Dacă stau să mă gândesc bine, chiar e amuzantă chestia asta cu reducerile. Adică noi tăiem, voi înjuraţi, noi donăm, voi aplaudaţi. Nu e inteligentă faza?? Păi ce farmec mai avea toată frăsuiala, dacă pensionarii şi bugetarii trăiau ca belferii?? Mai aveau ei nevoie de solidaritate?? Mai jucau ei în piesa cu aplaudacii portocalii? Mai slăveau ei Salvatorul Încrucişat al neamului, mai venerau ei strălucitoarele idei ale Cârmuitorului care ne dă...ce ne dă?? are legătură cu cârmuirea, da' nu îmi vine! Gata, ŞTIU!!! Cârmuitorul ne dă lefuri! URA, URA, URA!!

Şi mai e o chestie. Deci descurcacii pun mână de la mână, băsesc în grup şi sunt solidari cu bătrânii. Adică, fondul este creat pentru ajotorarea sărmanilor. Păi şi cum vor aveai ei acces la banii ăştia, strânşi din sudoarea frunţilor parlamentare?? Se ia creditul pe buletin?? Se trage la sorţi?? Se duce mamaia la benzinărie să achiziţioneze topul de cartoane portocalii (cine are top, are şi dublarea părţii cuvenite) pentru tombola solidaristă?? Se acordă acea sumă de bani pe criterii de rasă, religie, gen, număr şi caz?? Se vine cu o declaraţie de avere, care va fi apoi verificată de o comisie specială (care munceşte tot voluntar, desigur)???? Cum face măicuţa bâtrână cu brâul de lână care e afectată de "viitoarea reducere cu 15%"? Cum o ajută Unitatea asta?? Îi vin bărbaţi în negru cu SUV-ul la poartă şi îi înmânează partea ei de mărnimie imperială??
E bine şi cu teoria, dar practic ar putea să îmi descrie şi mie cineva fenomenul??

duminică, 9 mai 2010

Nu eşti tu un pic cam prea?

Nu am studii politice, nu sunt te miri ce economist renumit, nu sunt vreun blond savant de renume mondial. Cu toate acestea, remarc şi nu am absolut nici o reţinere, dar nici cea mai mică urmă de jenă să comentez vorbili Pârţâitorului Şef. Deci nu mai pot cu imbecilii, nu mai pot deloc să joc în sceneta cu "ia respectul"! Adică, ca ce chestie cu trestie să îşi dau eu ţie respectul meu?? Ce papuci ai făcut să meriţi asta? Tu mă scuipi în ochi şi eu să te perii? Crezi că ne legăm şiretule amândoi, ai impresia că eu sunt Bebe Ştrumf, sau ce dracu?? Ca ce chestie să îţi dau eu respectul meu?? Doar pentru că te-au votat 5 milioane de aurolaci manelizaţi?? Pro-băsişti din toate canalele uniţi-vă, că e genocid! Veniţi la tata să vă facă tochitură cu garnitură de smacolină, mânca-v-aş ochii de jegoşi împuţiţi! BĂĂĂĂ!!! Nu mai umblaţi ca hapciupaliticii cu dosare de semnături în braţe, ca să vă dea Tătucul 10.000 de euroi la fiecare?? Că parcă aşa era faza: Votaţi legea Cojocaru, că ne despăgubeşte Băsescul Mult Iubit pentru toţi anii de corupţie care i-am suportat noi pe nedrept! Dacă nu suntem uniţi nici la dăruială, unde dracu mai suntem?? Uniţi-vă copiii mei, că dacă sunteţi majori vă umple Maica Patrie cu bănet! Intră legea în Parlament, neghiobii ăia o votează (că parcă dacă e lege trebuie neapărat respectată...nu avem antecedente din astea mârşave de nerespectări, nu, nu, nu!) şi Strălucitorul ne cadoriseşte! V-aţi gândit băi idioţilor că numai dacă se dădeau câte 10.000 de biştari la cei 10 milioane de votanţi, bugetul trebuia să aibă cam...100.000.000.000 de euro uitaţi în vreun colţ împăienjenit de vistierie?? De unde lua Portocaliul banii ăştia?? De la el din buzunar?? Da' chiar credeţ că e atât de solidar cu ciumpalacii care vă aflaţi voi la pupincurism?? Cereţi acu', băi tembelilor! Cereţi, că Beculitorul taie salarii, pensii şi alocaţii, apoi vă dă în gură până vă lasă fără dinţi!
Pentru voi şi pentru toată turma voastră de cimpanzei acervelaţi, vă dedic următoarea melodie de inimă albastră...adică de trandafir portocaliu:



Asculta mai multe audio Muzica

Şi acum să revenim la Mr. Prezidentul nostru pe care îl pupăm şi îl slăvim, în culcare, în sculare şi între mese:
Deci Măria Sa Puiul...ce prostii îndrug eu aici?? LEUL! PĂDURII a glăsuit cam aşa:

"Trebuie să nu mai mai amăgim, să nu mai vindem falsuri românilor de câte ori ne aflăm în campanie elecrorală sau premergător campaniei...."
Hai, să mori tu! Ia zi "zău" cu limba între dinţi şi plimbă ursul, că se-mpute daravela! Cine pisicii mă-tii a făcut campanie anticomunistă, după ce mai cu puţină vreme în urmă îşi dădea mânuţa fix cu ACEIAŞI COMUNIŞTI?? EUUU??? Cine s-a reales ca să nu mai vină minerii iliescieni peste bucureşteni (că parcă Iliescu era periculosul, odiosul contracandidat)???? EUUUU??? Cine a împărţit ceasuri portocalii, băscălii portocalii, găleţi portocalii, bocanci portocalii, peturi cu suc portocaliu??? EEUUUUUUUUU??? Cine cerea să nu se voteze televizorul??? EUU?? Cine Mama Dracu' mugea în mulţime "SĂ TRĂIŢI BINE, BĂI POPOR!!!!" şi se spăla în băi de porocalii în transa succesurilor?? Cam ce tupeu împuţit trebuie să ai ca să gâlgâi de minciună şi ipocrizii, apoi să ieşi să te dai în bărci pe lecţii de moralitate?? Tu chiar nu ai pic de ruşine?? Chiar ATÂT eşti de nesimţit?? Păi cam ce ai zice mata dacă Hitler ar fi ieşit să acuze toată Germania de genocid, să o povăţuiască să nu mai vâneze alte rase neariene aşa, aiurea-n tramvai, că doar sunt şi ei nişte biete sufleţele??Ce ai fi yis dacă Hitler se declara Întâiul Antihitlerist Al Poporului?? O muşcai??

"Următoarele 6 luni să fie o perioadă de realism a politicienilor, a sindicatelor, a fiecăruin român"
Bă Băsescule! Ia-mai taci din gură că faci curent de-am pixu' şi beleşte urechile colea: EU SUNT REALIST. TU de unde cârma guvernului vii?? Te-ai lovit la cap?? Păi nu ţi-ai condus gaşca de vreo 6 ani încoa'?? Ce pana mea de realism mai vrei?? Cum poţi să te lepezi tu de tot, ca o javră la năpârlire?? "Te lepezi de Satana, mă lepăd de Satana??". Ptiu Guvern, CÂH!!!!
BĂĂĂĂ!!! Ai fost în fruntea căcatului ăstuia de 6 ani?? DA. Păi şi mai ai tupeu să îndemni la realism?? Păi nu luptai tu cu Sistemul Ticăloşit?? Nu erai tu ăla necoruptu'?? Ce ai păzit 6 ani?? Ai zis că nu intrăm în Criză; apoi că intrăm, da' nu ne afectează; apoi că intrăm, ne afectează, dar ieşim repede; apoi că am ieşit...dar eu văd că noi intrăm şi ieşim! Asta-i regulare pe faţă, orgie în toată regula! Şi totuşi, ai zis că am ieşit...Te faci mincinos singur-singurel?? Asta să înseamne că până acum ai fost în capu' la nişte plăsmuitori fantasmagorici, că ai tolerat furăciunea şi i-ai apărat pe mafioţi?? Păi şi ce garanţii îmi mai dai tu mie că de acum nu se va întâmpla la fel?? Ai? Aud? Hai cu decartatul, că am şi alte treburi pe planetă
!!

"Anul acesta plătim pentru ce am consumat fără să producem [...] peste 10 miliarde de euro. Imaginaţi-vă aceşti bani în investiţii!"
Băi, eşti prost?? Ia zi ce am consumat! Eu am plimbat toate curvele pe Dorobanţi, în bolizi ultimu' răcnet fitzos???? Eu m-am frecat aiurea prin concedii exotice plătite din buget?? Eu am tocat miliarde pe nişte autostrăzi inexistente?? Eu m-am lăfăit în apartamente de sute de metri pătraţi?? Eu am conturi peste conturi, mausolee pe malul lacului, terenuri date pe degeaba, 7 agenţii care îmi păzesc curul de muşte, ministere care fac staţiuni cu nume septuagenare sau călăresc ceva şi iese treaba?? Eu mi-am dat mie, cu mânuşa mea, o ditamai căsoacă?? Eu am vânzări anterioare cu ghiotura şi mă frec la Bruxelles în bâlbâieli onomatopeice??
Ce bocii mei vrei să zici cu "am consumat, fără să produc". Ai băgat ţara în căcat, acum faci apel la solidaritate?? Da' cu ce sunt eu obligat să te solidarizez pe tine?? Renunţi la salariu?? Ete...na-ţi-o frântă, că mi-ai dres-o! Să-i spui lu' MUTU (şi nu mă refer la Fotbalagistul Minune) că tu trăieşti doar din salariu!
Ce papucii mei să imaginez în investiţii?? S-a investit în ceva la haznaua asta cocălărească de lend of ciois, în afară de vândut orice se mai putea vinde?? Adică năi facem exerciţii de imaginaţie aici? Şi acum urmează "Ştiinţă Şi Imaginaţie", emisiune prezentată de Blonda De La Drept, Turism, Dezvoltare şi toate cele; în episodul de azi: INVESTIREA ÎN. F.U. ("Fired Up", pentru necunoscători) your engines...and ENGAGE!!
Un Băs Alb, rapid ca lumina, un nor de praf şi-un răsunător DIIIII BOC! Luptăciosul Singuratic se întoarce să investească!!!! Vine galopînd...tâgâ-dâm, tâgâ-dâm...cu chef de treabă, cu corectitudinea sub braţ şi solidaritatea la pantaloni...şuviţa i se unduie molatec în soare...AM GREŞIT!! Năframa i se unduie molatec în soare, că şuviţa nu mai e de ceva vreme...murgul calcă faţa pământului (Ăăăă?? sunt oameni ăia??) în reluare seducătoare...mulţimea e-n delir orgasmic!
- Va Urma -
În episodul următor se investeşte! Ţineţi aproape!


Deci ieşi că beşi, băi băiatule, şi nici nu-ţi put aerele a trandafir, ca să te dai vreun geniu pustiu! Du-te învârtindu-te, că eu nu îţi mai suport oligofrenismele! Tu ori ne condideri handicapaţi mintal, ceea ce înseamnă că tu eşti şeful handicapaţilor, Tembelul Şef; ori noi suntem normali şi ţie ţi-a fugit mintea după căutătură, să îi facă lu' Udrea turism pe cărările crucişe ale patriei! Ia fă-te tu niţel că dai cu praf de mers, strâmbă niţeluş din nas ca în "Bewitched", fă ce-oi face şi dispari cu toată haita ta de impotenţi decervelaţi! Ia-ţi Minibăsul de mânuţă, ia-o de braţ pe blondă şi bagă-ţi bocul în vreo gentulă de-a ei, ia tu frumuşel toţi portocalii şi dispăreţi, că nu mai am chef de voi. Niciodată nu am avut!

A, da! Şi să vă întoarceţi când v-oi chema eu!

P.S.:

Nihonjin de Ziua Europei

Pentru că sărbătorim independenţa României de la 1877 - care e de sorginte comunistă şi nu mai contează; pentru că gândim la scară macro şi suntem parte integrată a unui minunat organism politic; pentru că am luat U.E mult şi des, iar acum încercăm şi noi să dăm la alţii neintegraţi dar fără să ţină figura; pentru că behăim frenetic "Oda Bucuriei", noi astăzi celebrăm Ziua Europei: încheierea celui de-Al Doilea Mare Război. Aşa că voi face şi eu ceva deosebit şi cu totul şi cu totul special, care să demonstreze dragostea neţărmuită şi mută pe care o port Bătrânului Continent: voi apăra valorile civilizaţiei nipone!
Am mai spus că avînd C.V. pe E-jobs, primesc şi ştiri despre un forum de-al lor, pe care cică se discută teme hotărâtoare pentru existenţa pe planetă. De câte ori mai găsesc câte o cretinitate crasă, mai scriu pe acilea-şa...mi-e silă să îmi fac profil, să mă apuc să comentez în lumea unor imbecili care oricum nu vor pricepe nimic. Doar că zilele trecute am găsit ceva care literalmente m-a dărâmat de pe scaun şi ma izbit de pereţi! Deci fătuca aia de a scris cred că se împuţise la minte de atâta odihnă, ceea ce mi se pare şi corect! Dacă nu sexul frumos, cine dracu' să le mai bunghească cu înţelepciunea???
Dar staţi să vedeţi:
"Topicul "Numele tău...în japoneză ;)"
maddy101
41 mesaje Membru din: 27 Apr 2010 Oraş: Sibiu

Postat de maddy101 pe 5 Mai 2010 la 21:33
A=ka ; B=tu ; C=mi ; D=te ; E=ku ; F=lu ; G=ji ; H=ri
I=ki ; J=zu ; K=me ; L=ta ; M=rin ; N=to ; O=mo ; P=no
Q=ke ; R=shi ; S=ari ; T=chi ; U=do ; V=ru ; W=mei
X=na ; Y=fu ; Z=zi

Să vedem ce iese

RINKATEKATAKITOKA cam asa ar suna numele meu în japoneză (eşti dobitoacă dacă chiar crezi asta) :D
şi acum să facem prezentările...
http://www.yuppy.ro/comunitate/forum/view_topic/10074/Numele-tau-in-japoneza.html

Aşa ceva nu se poate! Deci cât de tembel să fi să îţi dospească mintea o idee ca asta?? Nici dacă ai avea creierul unui parameci schizofrenic (desigur, dacă vieţuitoarea asta ar avea aşa ceva), nu cred că te-ar duce capul să emani aşa oligofrenisme. Băi, da' hai că zici că e una d-an-doaselea...n-ar fi nici o problemă! Numai că decâteva zile, ideea "Frumoasei" (tre' să fie vreo apetisantă în devenire, în puii mei, că altfel nu o blagoslovea Dumnezeu cu atâta putere de creaţie creatoare!) a prins rădăcini şi s-a născut un adevărat tsunami virtual de idioţi, care s-au băgat în această mizerie! Mare e grădina, mulţi trepanaţi îi sar gardul cu poarta deschisă...ce să mai zic??

Ştiu că mulţi au senzaţia că japoneza e o limbă neinteligibilă(deşi e mult mai uşoară ca româna, chiar). Când nu poţi rezolva ceva, spui cu obidă: "Nu pot, e japoneză pură pentru mine!". Deci mai bine ai fantasme de Beastmaster şi te apuci să aprofundezi comunicarea râmelor, decât să înveţi aşa ceva! E imposibil, e o ciudăţenie, o curiozitate nemaintâlnită...ĂŞTIA NICI NU AU UN ALFABET, ÎN MAMA MĂ-SII!!!
Dar să te apuci să scrii cretinismele alea?? Băi, nu ştii, nu zice nimeni nimic; Stai la locul tău şi îţi îndeşi un bâţ în cur, dacă te mănâncă aşa de rău!! Da tu nu, nu, nu, Gerula şi iar Gerula....Trebuie să ieşi ca păduchele în frunte şi să înmiresmezi mediul înconjurător cu propriile emanaţii de inteligenţă!!

Ufff...m-am enervat şi n-am mai apucat să explic motivul revoltei mele îndreptăţite. Deci: Nu trebuie să fi savant de renume mondial, nu trebuie să fi Micul Mozart ca să auzi măcar odată în viaţa ta de căcat că japonezii nu au alfabet, ci silabar. De fapt ei au 2 sisteme de scriere:
1. Kanji, format din ideograme de inspiraţie chineză
2. Kana, compus din 2 tipuri de silabare:
- hiragana, folosit pentru cuvintele native


- katakana, folosit pentru neologisme:



DECI E UN NONSENS SĂ TRANSFORMI SILABE ÎNTR-O SINGURĂ LITERĂ CARE SĂ AIBĂ ACELAŞI ÎNŢELES.
Apoi: singurele caractere de sine stătătoare sunt vocalele. ATÂT. A, I, U, E, O şi punct. Nu există traduceri pentru aşa ceva...A nu este ka, este a şi gata. Se pronunţă exact ca "a-ul" nostru, scurt şi rapid. Cum dracu' faci tu KA din A?? Bănuiesc că la fel cum transformi I în KI...deşi se pronunţă doar i.
Plus că niciodată, dar niciodată în nici un grai de pe pământul ăsta, numele nu se schimbă ci doar suferă transformări în funcţie de anumite particularităţi lingvistice. Michael Jackson a devenit "Mişel Jacso" la francezi, la fel cum "beer" a devenit "biiru" la japonezi. Nu e mare şmecherie...în principiu numele rămân aceleaşi, fiind alterate doar de capacităţile lexicale ale fiecărui dialect.

Nu-mi propun să mă dau mare profesor, nici măcar nu sunt în măsură să fac asta (e ca şi cum un şcolar de clasa I ce abia a învăţat să scrie ma-ma s-ar apuca de predat gramatica limba române)...doar încerc să subliniez nişte lucruri care mi se par de bun simţ, pe care le poate observa oricine e înzestrat cu o minimă logică. Nu lansezi rachete pe lună, nu calculezi structura de rezistenţă a Turnurilor Petronas...doar te gândeşti cam ce hal de creier să ai ca să transformi A în Ka, I în Ki , o în MO, etc . Simplu.
Şi totuşi...tinerii internauţi, urmaşii noştri de mâine (cum spunea cineva), cam tocmai asta fac. Blestem sau Soartă?? Asta e generaţia care se presupune că ne va conduce spre gloria viitorului?? Ăştia sunt vlăstarii care ne duc civilizaţia spe Eternitate? O şlehtă de piţiponci manelizaţi până-n inima fundului, o turmă de Gingăşii Bovine fără circumvoluţiuni pe bilă???
Răspuns: DA!!!!

P.S.: Există posibilitatea ca cineva să spună că totul a fost doar un joc nevinovat pornit din plictis. Nu trebuie să fie real, doar o bâlbâială retardată care să ajute la trecerea mai facilă a timpului şi spaţiului virtual. A, da??? Păi dacă tot nu avem ce face, haideţi să ne strângem un grup şi să ne aşezăm pe vine: tragem băşini în praful drumului şi ne minunăm de formele fantastice pe care le creem în timpul vânturelii...cine ştie? Poate punem bazele unei arte a viitorului, sau ceva!


joi, 6 mai 2010

Tolibu dibu douchoo

Motto:
"Ken Lee???"
"Ya"
"Don't you mean Without you?"
"No"



Mie îmi place maxim(um) de Esil Duran, de succesiunea haotică a trăilor care o năpădesc. Întâi sare din scaun de uluială, după care o umflă râsul, la "Ken Lee" zâmbeşte tâmp, apoi îi pică faţa de-a dreptul; deci se uită ca curca-n lemne, râmâne ca muta la îngheţata de fistic! Cască ochii cât cepele, mandibula şi-o adună de pe jos, părul i se răscoală...Şi iar se strâmbă de râs. Secundele 48-49 sunt Dumnezeu! Minunat! Super tare, frate! Pot să mă uit la secvenţa asta o zi întreagă şi nu mă plictisesc! Mort de-aş fi, când aud "tolibu dibu" revin la viaţă ca să mă pot împrăştia de râs mai bine!!

P.S.: În ce limbă ai trilulit aşa cu foc??? Iar răspunsul vine promp, natural şi inocent: ÎN ENGLEZĂ!
Atât. S-a stins lumina-n sat.


UPDATE: Şi noi avem handicapaţii noştri:

miercuri, 5 mai 2010

No nothing...Just Romania.

"Din prea multă credinţă, sau poate doar din obişnuinţă, patru bărbaţi au reuşit să plece miercuri dimineaţă de la biserica Radu Vodă din Capitală cu...moaştele Sfântului Nectarie[...]Moaştele nu le-au purtat noroc însă hoţilor, trei dintre ei fiind prinşi la aproximativ 100 de metri de biserică. Al patrulea a reuşit să fugă, dar poliţiştii l-au identificat şi îl caută acum."
http://www.antena3.ro/

Eeeeee...căcat credinţă! Dumezeu zice să nu furi...deci rămân banii ulteriori în cuaţie. Dar vă daţi seama ce genii erau furăcioşii, din moment ce au fost prinşi imediat! Dacă nu aş cunoaşte mai bine inteligenţa nativă cu care ne este înzestrat neamul, mai că aş zice că a fost o înscenare, ca să îi facă o mică reclamă sfântului.

Cât de acerebrat să fi să te ducă capul la furat, dar să te prindă pe loc?? Băi, ăştia glumesc, sau cum aşa ceva?? Deci chiar aşa?? Cumva nenii răi nu se oxigenau îndeajuns la mansardă?? Mâncaţi, tati, nişte glucoză, că va face bine la neuron, dacă se mai află la locul lui! Păi în loc să spargeţi graniţele în secunda doi şi să încercaţi să plasaţi prada pe vreo piaţă neagră, voi vă jucaţi de-a uite racla-nu e racla?? Nici măcar hoţii nu mai sunt ce au fost...of, Doamne, Doamne! Nu tu drumuri, nu tu spitale, acum am rămas şi fără hoţi! Într-un fel, mi se pare corect...ăia mai inteligenţi ce dracu' să mai fure, că e sub demnitatea lor să spargă cutia milei, iar altceva...nu mai absolut avem nimic! Ras, tuns şi frezat! Zici că au trecut legiuni de omida păroasă a dudului peste noi! Stau şoarecii legaţi la cap de foame...cred că şi ei deja depun actele pentru emigrare!

Oricum, vestea bună e că Dumnezeu nu i-a ajutat şi le-a pus piedică la mârşavii, odioşii duşmani ai celor sfinte. Vestea şi mai bună e că Patriarhia face o spălătorie chimică pentru preoţi. Poftim??? DECI CUM??? Asta e ca în bancul ăla..."unde e nenea Gicu?? S-a dus la Băi, mămică; stă 2 săptămâni. AOLEU!!!! AŞA DE MURDAR E NENEA GICU????". Deci dacădeja apa nu mai are efect şi preoţii trebuie să se cureţe chimic...no comment. Clar, şi-a băgat Necuratul coada, vreun corn sau ceva introductibil. Eu totuşi înclin să cred că era vorba despre veşmintele preoţilor, dar dacă ăla de glăsuia aşa a scos-o din gură....eu sunt ca un croitor: lucrez cu materialul clientului.

Şi totuşi: să furi rămăşiţe de sfinţi şi să te prindă în 100 de metri?? Şi mai erau şi 3 prostălăi! Băi, s-au dus la furat nişte ologi, sau fugeau în reluare şi cu spatele??? Se legaseră de altar şi au alergat cât le-a permis laţul?? Goneau în genunchi, să ceară iertare Domnului pentru ce i-a împins sărăcia să facă, în timp ce îşi căutau scăparea?? Au sunat întăi la Poliţie să denunţe imfamia, apoi au purces la înfăptuirea ei?? Să mă bat cu mâneca de la maiou, că nu pricep. Şi mai erau şi 3!!! Păi şi dacă jucau pase cu odoarele sacre, tot îi ţinea mai mult! Că doar n-o fi venit o turmă de oamenii legii şi i-au încercuit pe nenorociţi...

Of, râdem noi şi glumim, dar sunt gata să pariez cu viaţa că gena cretinităţii s-a născut aicea-şa, pe plaiurile autohtone. Mihai Gâdea se întreba cu ce om fi greşit de am ajuns în situaşia asta deplorabilă. Păi cu ce să greşim?? Noi, cu nimic! A greşit Traian că nu şi-a băgat columna să epureze toţi dacii de pe continent după ce i-a cucerit; au greşit romanii când i-a mâncat la băsesc să încuscrească ei viezurele cu mânzul şi să iasă populaţia Românicii.
Ei au dat-o în bară bigtime, nu noi...nişte biete fecioare supuse implacabilei fatalităţi.


P.S.: Cum de-a scăpat al patrulea ticălos?? Ăla a avut terebentină la cur şi a scăpat de acerba urmărire a graşilor...adică legiuitorilor?? Avea cârje cu rotile, sau cum mama naibii??

Egalitatea face diferenţa

"Ziua Bărbatului a fost adoptată de Parlament. Începînd din acest an, data de 5 mai va deveni în mod oficial Ziua Bărbatului, sărbătoare legală a României. Actul normativ reprezintă aprobarea unei iniţiative legislative a cetăţenilor, care susţine egalitatea între femei şi bărbaţi, menţionînd că bărbaţii doresc un echivalent al Zilei Mamei, serbată pe 8 martie."
http://www.realitatea.net/, 29 martie 2008

Ete-te... ţâs Călină! De parcă superioritatea femeilor fix în asta consta: ZIUA MAMEI! Femeile sunt egale cu bărbaţii, dar fiindcă au o zi a lor sunt "mai superioare", sau ceva. Acum însă...se schimbă foaia: bărbaţii recuperează vârtos! Barurile de striptease sunt pline, mâncarea şi băutura curge în valuri! Femeile nu se vor mai crede mari divenii printre muritori, nu îşi vor mai da vânturi de sensibiloase la aortă, nu o să mai frece iubirea în gură zi de zi, PENTRU CĂ NU MAI SUNT SUPERIOARE! Echilibrul stoechiometric al chimiei este realizat, soarele răsare mai în dungă şi iarba creşte mai rebelă. Deşi bărbaţii au şi ei o zi a lor, femeile aparţin de Sferele Abstractului!!

Da' în fine. Nu mai ştiu dacă chiar s-a decretat 5 mai ca fiind festin legal, dar dacă ăştia scriu aşa, să zicem că au dreptate. Legile firii şi-au revenit la normal: femeile şi bărbaţii sunt din nou asemenea. Aşa, ŞI?? Ce trebuie să fac eu acum, fiind bărbat, deci sărbătorit?? Ar trebui să aştept telefoane de "La Mulţi Ani" şi bucheţele de liliac în dar?? Se presupune că trebuie să suflu în lumânările de pe tort?? Ar trebui să scot grătarul de la naftalină şi să purced la îndeplinirea tradiţiei sacre a românilor?? Să zicem că m-a prins nebunia bairamului...chiar trebuie să îmi voteze nişte graşi o anumită zi a anului ca să pot da frâu liber chefului?? Dacă, prin absurd, aş vrea să mă fac fleorţă de beat, trebuie să îmi dea guvernul undă verde??

Într-un fel, chiar mi se pare ipocrită faza asta cu zilele. Nu te faci muci că eşti alcoolic împuţit, nu mergi în baruri pentru că eşti ditai curva abjectă; e zi de sărbătoare, băiiiii..nu trebuie să cântăm şi să ne veselim?? Şi cum distracţia asta e sinonimă cu dezmăţul, dă-i înainte cu tupeu! Orice este permis...NE DISTRĂM SUPERCOOL, CE PISICI???

Şi totuşi: ce se presupune că se cere de la mine?? De ce trebuie să mă bestialez atât?? E o nenorocită de zi, în mama mă-sii! O zi ca toate zilele de căcat care vin şi trec peste mizeria asta de ţarc îngrămădit. Ar trebui să mă bucur de asta?? Români, uitaţi că vă vor creşte taxele de-o să-i înţepe în cur pe zeii olimpieni,uitaţi că veţi crăpa de foame şi turnaţi băutură-n voi ca descreieraţii, că azi e de sărbătorit!

P.S.: Se înţelege că denigrez sfânta zi de astăzi??? Nuuuuuuu...dimpotrivă, chiar! Mi se rupe! Mă doare-n cot! Poate să se născăcească şi o zi a dinozaurilor gravizi, că mi-e egal. Ce se poate întâmpla diferit?? Se bea până la epuizare, apoi se ia de la început. Băutură şi femei, pentru toţi băieţii mei!

P.P.S.: Noi o dăm înainte cu Ziua Masculului, în Japonia se sărbătoreşte Ziua Copilului. Iniţial, astăzi şi la ei se serbau doar băieţeii, dar fiindcă fetiţele s-au simţit discriminate, autorităţile le-au băgat şi pe ele în ultima zi din Săptămâna Aurită (Succesiune de sărbători naţionale ce începe cu 29 aprilie, Ziua Păcii sau ceva de gen şi se termină cu Ziua Copiilor, pe 5 mai). Ce atâtea zile peste zile, călare pe zile, în frunte cu alte zile?? Eficienţă frate, una şi bună!Ia hai, încolonarea fetelor şi băieţilor la aceiaşi sărbătoare!
Tare. 

marți, 4 mai 2010

Concurs de imbecili

Motto:
"Zi-mi unde locuieşti, ca să-ţi spun cine eşti"

Motto 2:
"Nicăieri, nicăieri pe planetă într-o lume cât de cât civilizată, zona de lux nu include perimetrul aeroportului; la noi în România, DA"
[În gura presei, 3 mai 2010]

Păi mi se pare şi normal! În primul rând, România nu a făcut, nu face şi nu va face parte din lumea civilizată, nici când şi-or trage melcii freză punk. Asta e nenorocita de Fatalitate, ce puşca mă-sii să-i faci??
Apoi: Ce dracu să mai însemne LUXUL, dacă nu A AVEA CEVA CE NU ARE VECINUL! De ce oare îşi fac câte unuii rată pe 50 de ani pentru o tăblăraie infectă cu herghelia sub capotă, dacă nu să vadă lumea??? De ce oare îşi pun câte unii snobi ipotecă pe toate avuţiile neamului şi îşi bagă 5 generaţii în bancă pentru achiziţionarea unui mausoleu locuibil, dacă nu să-şi oftice duşmanii?? La ţărişoara noastră, orice se face doar pentru imagine; cât valorezi tu, ce te poate defini mai bine decât percepţia altora??? Asta e gândirea care ne defineşte populaţia, asta fac şi gretinii guvernăcioşi. La televizor promit câte-n lună şi-n stele, se ceartă, se bălăcăresc, iar când vine vorba de făcut...las-o frate aşa, ce mai contează?? Ne.au văzut alegătorii că ne strofocăm, ce mai vrei?? Dacă tot eşti aşa apucător de coada muncii, ia pune mâna pe târnăcop şi sapă tunelul spre glorie!

La noi, luxul e kitch, e spoială strălucitoare ...şi atât. Băi, deci dacă te brănduieşti "Malac", mai contează că ai zece kile ud şi te dezechilibrează prima adiere mai puternică?? Aşa şi cu parveniţii noştri neghiobi: dacă lumea îţi vede ditamai pălăţoiul, mai contează că nu ai apă trasă în casă şi te speli la copaie, sau că mănânci gem pe pâine de un an încoace??? Hai băi, fugi d-aci! Păi pe Zmeul Cel Rău nu-l cunoşteai după reputaţia buzduganului?? Cântecul, acea nestemată a culturii, nu glăsuia "Te cunosc după sandale, te cunosc după cercei"? Dacă tot s-a inventat Q7, de ce să nu mă ştie lumea după el? Unde e demnitatea mea, dacă nu în portbabajul gipanului (proprietate personală, nu uita) din faţa porţii?
Şi mai e ceva: a fi luxos e ca la cursa înarmărilor; întotdeauna trebuie să fi primul, întotdeauna trebuie să ai o capră mai frumoasă, mai lăptoasă, cu ugerul mai mare ca cea a vecinului. În caz contrar eşti doar un amărât de epigon, nu un luxuriant adevărat. Păi cum mai cânţi tu "Am gacica cea mai mare şi bolidul cel mai tare"???
Ai nevastă, are şi vecinul. NU E LUX. Ai bolid, al vecinului are de 3 ori mai multi cai. NU E LUX, chiar pari sărăntoc. Are vecinul viloacă, ai şi tu...da lângă aeroport! Eeee...ia-o p-asta, frate! Ieşi pe uşă şi te bagi în avion, ce dracu?? Să-ţi crape vrăjmaşii de ciudă, că tu ţi-ai tras caricioplan la scară, pentru care nu plăteşti nici impozite!!!
Ce lux mai mare mai vrei??? Dă-l în mă-sa de zgomot, că doar d-aia s-au inventat căştile! Ţi le îndeşi în urechi şi gata...ţi se frânge! Şi încă ceva: AVIONUL TRECE ÎN CÂTEVA MINUTE; ADMIRAŢIA VECINILOR TE ŢINE MAI MULT...cam cât eşti pe val.

Ciumpalacii noştri de manelari sunt dilăi de atâta snobism, să-mi trag! Nici dacă îi pălea bleanda în moalele capului, nu erau specimenele astea atât de defectate la angrenaj. Deci cum să vă spun...am impresia că lovirea se produce în flux continuu, că altfel nu-mi explic! Vine bleanda aşa sfioasă şi BUF! le dă ştachia între dinţi; îi mai lasă 5 minute, iar îi prinde, iar îi ştanţează.
Atâta obsesie pentru somptuozitate nu am mai văzut pe nicăieri în lume! Cred că şi şeicii arabi îşi rod unghiile de ciudă când ne văd gelaţii neamului...

Toţi cocalarii sunt rebeli, toţi sunt monumente de unicitate. Dar dacă îşi bagă unu deştu' în cur şi-şi trage casă pe pistă, minteni te trezeşti cu ditamai cartierul de viloace, fix în parcarea de avioane. Aoleu, tăticuleeee! De unde au apărut toate căsoacele astea?? S-a scurtat aeroportul, l-a haplit micul negru mâncător de piste, ce pisici?? De unde au crescut astea aşa, ca buruienile după ploaie?? Aţi stropit cu îngrăşământ special??

Deci cum? Îţi plantezi cocioaba în calea pe pistă... Cam ce inteligenţă de muscă beată trebuie să aica să faci asta? Cam cât de retardat poţi să fi?? Păi cum adică "cât"?? Uite atât! Mai vrei ceva??? Ce, şmecherul ăla din "Top Gan" nu şi-a pus-o lângă avioane?? Eu ce am dacă o fac aproape de aeroport?? Poate vreau să prind vreo promoţie la Milano. Cu traficul ăsta dement, strică să fiu mai aproape de locul decolării?

Mi-e scârbă de voi, băi urangutani retardaţi!

luni, 3 mai 2010

Ştafetă caştoacă, spre satisfacerea Condeerei Naţionale

Se pare că au cam trecut câţiva eoni...Ce nu fac eu pentru tine, măi dragă?

Habar nu am ce voi scrie...presupun că va ieşi un fel de "am mâncat la cozonac, sticle şi borcane; de mă doare la stomac, castroane ligheane". Adică o bilibistroceală de cuvinte.

În puii mei! Cred că o să fac şi eu precum distinsa Condeeră, adică să spun ce este "cool" în accepţiunea mea. Păi să vedem...mai nimic ce ţine de ţara asta, se pune?? A, da, cu o excepţie: chestiile legate de mişcarea diferitelor organe!

Dar mai întâi de toate, să vedem ce înseamnă acest neologism care ne-a asaltat după revoluţie încoace. La origini, "cool" se traduce din engleză prin "răcoare", însă a intrat în vorbirea curentă cu sens de mişto, caştoc, beton, ciment, tare, super ş.a. Asta mă face să mă gândesc că de fapt, adevărata origine a termenului provine dintr-o ţară vorbitoare de limbă engleză dar aşezată prin zona ecuatorului, unde ai tendinţa de a te împrăştia de căldură în orice clipuţă; numai acolo "răcoarea" putea lua sensul de "mişto", "ce bine îi", "în regulă". Nuu?? Adică afară îţi fierbe sângele-n creieri, tu eşti eşti ok, eşti în regulă, eşti răcorit. ADICĂ EŞTI COOL.

No, în fine...nu îmi propun să fa o lecţie de lingvistică (adică materia care studiază ce se poate face cu limba), aşa că mintenaş voi purcede la înfăptuirea descrierii (dacă mai dau şi lungimea şi circumferinţa...ăăă...braţului, numărul de la pantofi şi mâncarea preferată, pe cuvânt că pun de-o reţea de socializare fix în buricul blogosferei; un Facebook pe blog, sau ceva). Deci...ce spuneam? A, da! Eram la partea cu descrierea!

Chestia nasoală e că de obicei, valoarea noţiunii de "cool" este extrem de foarte relativă şi se poate schimba mult în timp. La 5 ani ţi se pare cool să colorezi pe o carte cu Power Rangers, ceea ce pe la 15 ani e deja pueril. Anyay...aşa eram şi eu: în liceu mi s-a părut foarte cool când o capră de colegă a adăugat din pix un "c" îngroşat pe afişul unui nevinovat gospodar, care anunţa cu litere de-o şchioapă: VÂND BRÂNZĂ DE OAIE! Atunci m-am cocoşat de râs...de fapt râd şi acum când îmi amintesc, deşi mi se pare infantil. Total copilăresc, coane Fănică!
Am clarificat şi chestia cu relativitatea...bun. Acum, ca să fiu cât mai aproape de adevăr, voi nota lucrurile care mi se par betoane de cel puţin 30 de ani (se poate spune că îmi plac apriori, chiar), dar pe care este improbabilsă le încep sau să le duc la bun sfârşit vreodată (dacă mă năşteam prin Trinidat poate aveam vreo şansă, dar la Românica mea....not a chance in Hell!). Cum spuneam: ador sportul, în special sporturile de contact (Arta Împingerii în stil băsist rules) şi stăpânirea fluiericiului, că tot cânt a pagubă în fiecare zi - şi asta intră în categoria de mişcare, din moment ce implică MIŞCAREA DEGEŢELELOR.
Apoi este foarte cool jucatul pe mormântul altora (am început bine de mic, când m-am urinat pe mormântul Veronicăi Micle), dar nu zdrumicarea şoldurilor pe ritme guţeşti, sacadarea clubăcioasă sau bălăngănirea ciufului pe sunet metallic. Nuuuu tăticule! Eu vorbesc de dansul elegant şi original (nu trebuie să cinstesc în vreun fel săracul răposat?), acela din "Dirty Dancing", "Shall we dance", "Save the Last Dance" şi chiar cel din "Step Up", în care calci TOTUL în picioare.

Şi am terminat secţiunea de mişcare...restul sunt doar nişte lucruri care bat spre preocupările oamenilor deştepţi (hihihi); cred că am un cult pentru tot ce ţine de civilizaţia niponă (Crăpi de necaz, Doamă Udrea, cu tot cu turismul tău idiot!). Nu ştiu de ce, dar asta e; nu sufăr calitatea de "român", pentru că e expirată. Japonia rules la orice oră din zi şi din noapte (când mă apucă setea comparaţiilor, îmi dau seama că şi un kilogram de rahat aparţinător de Ţara Soarelui Răsare e mai valoros ca toată naţia asta de cocalari impotenţi, luată în ansamblul ei).

Mai sunt şi alte lucruri care le intră în categoria de cool, dar nu am de gând să îmi fac profilul psihologic aici şi acum. Pur şi simplu nu e momentul...plus că trebuie să mă ţin misterios, ca să vrăjesc la gagici cu spor! :P
GATA!!! Se pune că m-am achitat de datorie??

P.S.: Premiul Special "Monument de coolism" goes to...TOM & JERRY, FOREVER!!!!





Grămada cere vârf!

De Sfânta Treime (24 mai) cică iar e liber, şi asta pică taman într-o zi de luni... adică se creează ocazia unui nou weekend dement (şi ATENŢIE! CHERMEZA SE PRELUNGEŞTE!!!!). Sper din tot sufletul să fie ca acum...sau poate mai grav??? Hai măi, că tre' să mă râd şi eu de ceva, ca să nu fac atac cerebral în mizeria asta de plaiuri!
Nu vă sfiiţi: Grămada urlă după vârf, turma behăie după conducători!




Cam aşa s-au distrat la maxim toţi dobi...turişti, turiştii!!! veniţi ...ăăă...la diferite locuri de petrecanie. Băi, eşti nebun?? Ai căcăreaza gânditoare prinsă în piuneze şi lipită cu leocuplast expirat?? Ţi-ai pus neuronul pe bigudiuri??? Cam ce m-ar face pe mine să plec eu de acasă, bam-bam-bam-bam, ca să mă îndes în bucăţele, claie peste grămadă, în nişte coteţe mucegăite?? Cam de ce aş dori eu, ca după feericul calvar transportator să mă îmbăt lemn, înconjurat de retardaţi borâcioşi şi urlete de jivine turbate, doar pentru a o lua de la început cu Iadul pe drumul de întoarcere???? De ce trebuie să îmi fixez un scop în viaţă să urmez turma de imbecili şi să mă destrăbălez...adică distrez pe o plajă plină de vomă, scaieţi şi beţivani împuţiţi?? De ce trebuie să mă afum ca un cârnat, să asud ca hipopotamul la saună, să mă urzic prin toate bălăriile doar pentru a mânca frigărui expirate, taman în mijlocul unui izlaz plin de gunoaie, căcaţi de câine şi balegi de diferite vieţuitoare?? Vreau şi eu un motiv logic şi inteligilibil. UN MOTIV! UNUL!! Hai, uimiţi-mă şi daţi-vă drumul!
Un motiv şi doar atât.
Un motiv, nimic mai mult;
Un motiv e tot ce vreau de la tine....

P.S.: Ador finalul. Tineri dornici de distracţie dar beţi ca cizmă plină de căcălău porcin, spitale pline de genii piromane. Nu-i aşa că asta spune multe despre nivelul de civilizaţie care ne năclăieşte naţia?? Ce drumuri, ce agricultură, ce sistem sanitar?? Nu mai zic nici măcar că nu avem UN SINGUR ORAŞ mai acătării în tot tărâmul ăsta ciumat sau că te trezeşti cu ditamai vaca prin centrul oraşului! Asta, tată, e esenţă românească în sticluţe de "Far Away"! Deci vezi destrabălaţii călare pe bairam, îţi faci cruce şi mergi mai departe!
There can be never too far...



P.P.S.: Să înfuleci mititei expiraţi sau să bagi în tine până ţâşneşte pe toate găurile, e ceva obişnuit. Băi, dar cum dracu' să te scurtezi la copite în timp ce tranşezi crăpelniţa?? Cam cât de chefliu pofticios trebuie să fi??
Asta e din ciclul "Cum să te crăcănezi de râs", să-mi trag palme!!!!!

Gata cu subiectul, că simt cum mi se netezeşte creierul.