marți, 8 martie 2016

34 de zâmbete pentru un mărţişor cu suflet

Motto-ul "Asociaţie Române Trup cu Suflet" este "Dăruind, vei dobândi".
...şi cu toate acestea, una dintre vorbele de duh pe care încerc să o învăţ şi după care să îmi conduc viaţa este "Fă bine, fără să aştepţi nici o răsplată". Pentru că, în primul rând, cred cu tărie că ideea de "a face bine" trebuie să pornească din altruism, din dorinţa de a-ţi depăşi propria fiinţă - şi nu, pentru răsplata ce va veni.
"A face un bine" este ca mersul pe jos...o datorie faţă de tine, pentru a te păstra sănătos. Că doar nu te aştepţi să te aplaude cineva sau să primeşti un premiu special de la juriu, pentru că te-ai dus la pâine cu propriile picioare!

Asta nu înseamnă că dictonul asociaţiei este greşit...ci, greşit interpretat - dacă reduci totul la nivel de troc. Viaţa mi-a arătat că, într-adevăr, dăruind, vei dobândi. Poate nu pe moment, poate nu de la acele persoane către care te îndrepţi; uneori, poate chiar nu vei dobândi nimic material. Doar o lacrimă de bucurie şi un   "mulţumesc"; o împlinire sufletească ce nu durează mult, dar are efectul une stele pe cer. Un punct de lumină într-o masă de întuneric.



Am trăit asta pe viu, săptămâna trecută, de 1 martie - atunci când ARTS şi-a dorit să dăruiască  o mică bucurie femeilor, cu ocazia primei zile de primăvară. Şi aşa s-a născut ideea "mărţişorului cu suflet".
Eu eram într-al nouălea cer şi m-am oferit primul pentru job...



Cred că cel mai mult în viaţa asta îmi place să fac cadouri. Uneori mă amuz gândindu-mă că dacă într-o dimineaţă m-aş trezi Bill Gates, a doua dimineaţă aş fi ca înainte...pentru că dau. Nu prea investesc, cu scopul precis de a câştiga ceva...pur şi simplu împart celor care au nevoie. N-am nici o problemă cu o persoană anume - dau oricui, atât cât am. Deci, normal că eram pe metereze la ceea ce se propusese.

Zis şi făcut: primit fondul necesar, cutreierat piaţa după mărţişoare, cumpărat şi... Acum venea partea cea mai grea: niciodată nu mai făcusem asta. Nu aveam nici o îmbrăcăminte "oficială" pe mine, care să mă reprezinte, nu tu banere, nu tu ecuson, sau orice altceva vizibil...doar o punguţă cu mărţişoare şi dorinţa de a le dărui. 
Acuma...să stau înţepenit într-un singur loc şi să le împart anapoda, ca pe flyere - nu-mi stă în caracter. Râiez să stau nefăcând nimic; îmi place mişcarea, aerul. Deci am început să cutreier parcul central din oraş, oferind ici-colo micile urări. Şi după vreo oră şi o pauză de hodină, am gătat.

Privind în urmă, a fost o experienţă frumoasă. Şi neaşteptată...plină de emoţii şi de învăţăminte.
Când am abordat prima doamnă, m-am bâlbâit puţin. După a doua, deja mi-am întrat în ritm. Am ales la întâmplare, după cum îmi tuna, indiferent de vârstă. Adolescente ieşite de la şcoală, domnişoare care se plimbau prin parc, bunici cu nepoţii de mână...nu a contat. Am primit trei refuzuri categorice: două de la nişte tinere care nu numai că nu mi-au răspuns la salut, dar nici măcar nu s-au oprit şi m-au respins din mers: "Nu îmi trebuie, nu am nevoie de aşa ceva!". Şi, încă o doamnă, care se vedea în atitudinea ei că este măcinată de alte griji..."Nu, mulţumesc".
M-a impresionat foarte mult o altă doamnă ce părea că tocmai ieşise de la lucru şi mi-a spus uimită: "Vaaaaiiii....nu mă aşteptam la asta! Mulţumesc din suflet, chiar este primul mărţişor pe care îl primesc pe ziua de astăzi! Mi-aţi făcut o mare bucurie, nu voi uita asta niciodată! Sănătate, să aveţi o primăvară frumoasă!...". Încă ne mai ura când am dat să plec...
Şi apoi, altă întâmplare amuzantă: abordez doamna, ca de obicei. Ofer mărţişorul...şi femeia se uita la mine, neştiind ce să facă. Zâmbea...întindea mâna...o retrăgea...Toată scena nu a durat mai mult de două secunde, dar parcă se dilatase timpul şi trecuseră, deja, ore întregi. Până la urmă, i-am zis: "Doamnă, nu vă cer nimic în schimb. Dacă doriţi, primiţi-l, vă rog".  Şi-mi zice: "Aaaaa...nu vreţi nimic?? Vai, ce frumos, mulţumesc! Mă aşteptam să îmi cereţi ceva...bani. sau să vă cumpăr un produs. În ziua de astăzi, nimeni nu-ţi dă nimic pe gratis...Mulţumesc din nou, m-aţi surprins plăcut!"
În rest, a mers ca uns. Şi am constatat unele lucruri:
- oricine se bucură când primeşte ceva, chiar şi de la necunoscuţi şi mai ales, din senin.
- este foarte greu să abordezi femeile tinere pe stradă, pentru că ori vorbesc la telefon, ori ascultă muzică la căşti şi sunt complet rupte de mediul înconjurător. Dacă nu ştiu să citească pe buze, vorbeşti cu pereţii.
 - cel mai mult s-au încântat adolescentele şi femeile trecute de prima tinereţe, chiar bunicile. Cred că pentru ele, viaţa încă mai are o simbolistică ascunsă; încă mai contează tradiţiile.
- peste tot domenşte neîncrederea...şi s-a împământenit ideea că orice gest porneşte dintr-un substrat egoist. La nivel general, intenţiile bune au motivaţii ascunse, pentru propriul profit. Iar suspiciunea asta în valorile umane fundamentale nu are cum să facă bine nimănui.

Una peste alta, a fost ceva extraordinar.
Habar nu am dacă mă voi mai întâlni vreodată cu aceste persoane, sau dacă le voi recunoaşte în mulţime, cu altă ocazie. Cel mai probabil, nu. Dar nu mă deranjează...dincolo de toate, am înţeles cât de frumoasă este viaţa atunci când dăruieşti şi primeşti un zâmbet.
..pentru că până la urmă, noi suntem creaţi să fim buni şi să răspândim bucurie.

Prin urmare, ţinând cont că este şi 8 Martie, vreau să închei citându-l pe Octavian Paler: "Tuturor prietenilor mei, vă mulţumesc că existaţi".
Femeia este o minune, În felul ei propriu, unic...nu ideală conform unui şablon prestabilit. 



Omul este o minune.


marți, 1 martie 2016

Un (alt) mărţişor pentru tine

Deşi nu sunt o doamnă, ieri am primit primul mărţişor din viaţa mea. Mă rog...de fapt, al doilea; pe primul l-am câştigat prin clasa a şaptea la un concurs in-door, când am fost singurul băiat dintre toate fetele care a ştiut ce seriale urmează în fiecare seară pe Pro Tv, după ştirile de la ora 19.00.

Dar ieri, pe cuvânt, nu l-am mai câştigat datorită talentului înnăscut într-ale  televizorului...chiar mi-a fost dăruit! 
Mergeam prin piaţă, m-am oprit la o tarabă să cumpăr câteva mărţişoare pentru familie şi intrând în vorbă cu vânzătoarea, mă vede amărât. Bă nenică, dar amărât - nu aşa...! Nu ştiu cum arătam în exterior - că nu port oglindă în poşetă  - dar lumea mea interioară se scufunda într-un hău ce se strânge treptat şi mă presează nemilos, încercând să-mi dezrădăcineze pieptul cu totul. 
...şi-mi zice: "Hai să-ţi dau un mărţişor, o potcoviţă norocoasă - s-o pui bine şi să-ţi pui o dorinţă!" 
Am rămas trăznit! Uimit, apoi cred că începusem să mă fâstâcesc, sau ceva...poate chiar m-am înroşit. Nu ştiu cât cred în noroc sau dorinţe puse, dar gestul acesta mic mi-a mai înseninat oleacă ziua. Bine, după cinci minute eram la fel...însă câteva clipe chiar am simţit că la un moment dat lucrurile se vor aşeza. 

Mă gândeam... Zilele trecute vorbeam cu o persoană dragă sufletului meu despre 1 martie - şi una dintre concluzi a fost că mărţişorul este doar o cutumă socială. Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi-a sunat a ceva rău. Deşi nu prea folosesc cuvinte d-astea de om deştept - că nu prea sunt, ce papuci de cal să fac? -  ştiu ce înseamnă...dar în acel moment, în capul meu, "cutumă" era sinonim cu "bagatelă"; un obicei învechit, care nu-şi mai are locul în lumea contemporană.
Nu-i nimic, verific - că am toate mijloacele necesare să fac asta. Şi găsesc aşa: 

CUTÚMĂ, cutume, s. f. Normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată; consuetudine, obicei. ♦ (În vechiul drept) Obiceiul pământului. – Din fr. coutume. 
sursa: dex online

No, bine, mă! 
Cică nu e naşpa, dar tenta aia peiorativă tot se păstrează. Şi nu ştiu de ce. 
Dacă ar fi să o iei la esenţă, mărţişorul este o idioţenie; o bucată de plastic, lemn sau cârpă, cu un şnur colorat în cap, pe care cică tre să ţi-l agăţi în piept şi să te hlizeşti a fericire, pentru că viaţa e frumoasă. 
Ce să zic...este şi asta o interpretare. Însă 1 martie este, mai degrabă, despre o intenţie frumoasă. Ca şi darul de Crăciun, sau iepuraşul de Paşte.  Alături de porcăria aia materială pe care nu o vei folosi cel mai probabil niciodată - pentru că a cam trecut vremea când toate femeile purtau mărţişor la piept între 1 şi 8 Martie, chiar mândrindu-se cu asta - cea mai mare importanţă o are intenţia. Gestul în sine, de a dărui ceva, cuiva. Unei persoane dragi, pe care o iubeşti, sau cuiva pe care o respecţi, sau ...oricui, până la urmă. 

...şi nu cred că există vreo femeie pe planeta asta care, în adâncul sufletului, nu îşi doreşte să fie iubită. Răsfăţată. Drăgălită. Mângâiată, apreciată, îmbrăţişată. 


Că o arată sau nu, e partea a doua - e la modă personalitatea alfa, în puii mei! Te-mpiedci de cursuri unice pe toate gardurile, care te învaţă cum să fii puternic şi lider, cum să îţi dezvolţi personalitatea pentru a avea o relaţie de calitate, cum să ştii când te-ai îndrăgostit, cum să îţi păstrezi relaţia DUPĂ ce te-ai îndrăgostit, cum să te încerci dar să întăreşti relaţia...în general "cum să"-uri d-astea care îţi promit fix ce nu ai. Sincer, pe mine mă amuză...pentru că fericirea personală sau găsirea dragostei nu ţine de o reţetă universal valabilă. 

Dincolo de toate, mărţişorul este despre frumuseţea simplităţii. Aşteptare...bucurie...puţină speranţă. 
Muncă, dragoste, un surâs şi un gând bun. 


De multe ori, mărţişorul spune ce nu pot spune cuvintele.

sâmbătă, 27 februarie 2016

Voluntariatul - suflet sau doar raţiune?

Uneori, din când în când, mai am posibilitatea de a participa la diverse întâlniri pe tema voluntariatului. Doar că, în ultimul timp, sunt foarte dezamăgit de mediul ONG în ansamblul său. Simt că se cască o prăpastie din ce în ce mai mare între ideea pe care o am eu despre voluntariat şi ceea ce devine. Ajutorul dezinteresat, pornit dintr-o calitate profund umană, se transformă în ceva complicat şi de sine stătător - o lume parcă din ce în ce mai închistată în propriile reguli?
Şi se pierde, astfel, noţiunea de comunitate spirituală, pentru care muncim cu toţii şi pe care ne-o dorim.

Cu toate acestea, voluntariatul nu este un concept nou în istorie - pentru că se naşte din iubire - iar iubirea precede chiar şi apariţia omului pe planetă.
Astăzi însă, totul s-a prefăcut într-o adevărată industrie bazată doar pe raţiune rece, nu şi pe emoţie. O entitate abstractă, guvernată de existenţa limbajului de lemn, specific corporaţiilor americane -  targeturi, gale de recompensare, teorii de leadership, mecanisme psihologice, drepturi şi obligaţii,   
ceea ce mi se pare trist -  pentru că activitatea de voluntariat este elementar de simplă. De fapt, nici nu este o activitate în sine...este sinonimă cu umanitatea! Ceva ce uităm tot mai des în ultima vreme, pentru că astăzi totul este complicat. Şi dacă nu este, facem să fie.

Desigur, nu  toate ONG-urile sunt aşa. Încă mai există fundaţii şi asociaţii care se spetesc pentru a aduce un zâmbet pe feţele altora. Încă mai există oameni care muncesc până la epuizare, pentru a face ceva bun în lumea asta; persoane care trăiesc în stres continuu, care se luptă din toate puterile pentru a ţine pe linia de plutire un ideal.
Spre exemplu, eu am ajuns voluntar la "Asociaţia Română Trup cu Suflet". O organizaţie mică, bazată pe câţiva oameni şi născută din dorinţa de a întinde o mână de ajutor celor care nu au nici măcar cât avem noi.



Într-o lume plină de reguli stricte, de sfaturi specializate şi de experţi în aproape orice nimic, noi ne-am propus "SĂ FIM", nu doar "SĂ AVEM"; să vorbim cât mai puţin şi să facem cât mai mult. Credem cu tărie că cea mai importantă lege, ce ar trebui să guverneze viaţa omului este LEGEA IUBIRII, care se împlineşte doar depăşindu-ne limitele propriei persoane. Ocazii de a face aceasta găsim la tot pasul; peste tot există suferinţă ce trebuie alinată, nevoi sunt multe...
Momentan, asociaţia susţine doar sedinţele săptămânale de terapie ocupaţională din cadrul Centrului de Sănătate Mintală din Ploieşti. Sporadic, asociaţia, cu ajutorul unor oameni cu bunăvoinţă, a făcut donaţii copiilor orfani şi bătrănilor aflaţi în diverse centre sociale. Cei mai mulţi dintre voluntarii asociaţiei nu s-au mulţumit doar cu activităţile de voluntariat şi, după puteri, au contribuit şi la partea financiară. Printre activităţile lor se pot enumera: ajutorarea unor familii defavorizate, cumpărături şi curăţenie pentru persoanele în vârstă.
Aşa cum spuneam, nevoi sunt multe, iar membrii asociaţiei îşi doresc să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii cât mai multor persoane - iar pentru aceasta este nevoie de ajutor. Ne dorim să facem lucruri frumoase fără a intra în zona unei birocraţiei stufoase.

Am văzut copii care nu au bani de rechizite şi se chinuie să înveţe, chiar dacă asta înseamnă să îşi copieze manualul pe caiet - pe care îl scriu până şi pe cotor;  am dat mâna cu oameni care abia mai stau în picioare din cauza bolilor, dar muncesc cu ziua pentru a asigura familiei pâinea zilnică; am vorbit cu bătrâni singuri, care în afară de faptul că nu au bani, nici măcar nu pot ieşi din casă, să îşi ia cele necesare traiului. Toate aceste persoane, indiferent de vârstă, trăiesc parcă într-o lume atemporală, fără trecut sau viitor, doar un prezent continuu, dedicat luptei supravieţuirii. Vorbim despre aselenizare, vacanţe exotice şi independenţă financiară - un termen despre care am aflat ieri că are înseamna, de fapt, posibilitatea de a cumpăra orice îţi trece prin minte, fără a mai număra banii din portofel...! Iar lângă noi trăiesc copii care pleacă cu burta goală la şcoală, pentru că nu îşi permit un sandwich! Şi cei mai mulţi dintre ei nici nu cer de la alţii - pentru că nu e frumos să cerşeşti!

Dacă şi tu vrei să ajuţi, să ne ajuţi să aducem o bucurie celor care doar visează la ea, ataşez aici formularul de redirecţionare a 2%  din impozitul pe venit pentru "Asociaţia Română Trup cu Suflet".
Pentru donaţii, contul nostru bancar este următorul:

RO42 CECE PH 0130 RON 087 4851    

Sau, puteţi veni direct la sediul nostru:

Asociaţia Română „Trup cu Suflet"




str. General Traian Moşoiu, nr. 11, Ploieşti, Prahova
E-mail: trup_cu_suflet@yahoo.com
http://www.facebook.com/trupcu.suflet
Tel.: 0244 / 545 405


miercuri, 24 februarie 2016

Cum arată iubirea cea adevărată?

Ni, măi, că iar veni Dragobetele!
Ceea ce mi se pare destul de corect...iubim americăneşte, apoi iubim şi româneşte, căci d-aia suntem patrioţi!



Sărbătorim...dar mă întreb: ce mai este dragostea în ziua de astăzi? Dincolo de cadouri şi de mângâieri, mai presus de starea aceea de euforie când eşti mai mult cu capul în nori decât pe proprii umeri, ce mai înţelegem prin dragoste?
Citind, căutând pe internet, cercetând şi studiind, am dat peste tot felul de descrieri...care mai plastice, care mai poetice, care mai misogine, care mai infantile. Dai o căutare pe google şi găseşti interpretări câtă frunză, câtă iarbă! Sunt atât de multe definiţii, că dacă s-ar apuca cineva să le strângă într-o culegere, nu i-ar ajunge hârtia nici dacă ar fi tăiaţi toţi copacii de pe planetă! Suntem cu toţii atât de diferiţi, simţim atât de diferit, încât, practic, fiecare vom percepe dragostea într-o trăire unică, pe care nu a mai experimentat-o nimeni până la noi. Cum era şi vorba aceea din bătrâni: "Câte bordeie, atâtea obicee".

Şi totuşi, într-un singur loc am găsit o descriere pe cât de simplă, pe atât de complicată:


"De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată."


Citeam un articol despre viitorul iubirii. Mă rog...eu aş fi spus despre lipsa viitorului în iubire. Conform studiilor, ceea ce credem acum, ceea ce ne-am dori, vor rămâne simple poveşti de spus la o beţie. "Cuplul viitorului, mult mai independent şi mai liber, îşi va putea împlini dorinţele sexuale şi afară, fără problerne de conştiință, în mod natural şi firesc. Trupul nostru poate avea parteneri mai mulţi, doar sufletul are nevoie de unul singur." Cu alte cuvinte, vom avea mai multe relaţii paralele, însă doar una singura va fi dragostea cea adevărată, aceea de care are sufletul nevoie.
Întrebarea mea este: cum vom transmitem astapartenerului? Până nu se inventează telepatia, ca să putem citi gândurile, făcând de toate cu toată lumea, cum departajăm acea persoană care este cea mai importantă? Momentan, acel plus este dat de fidelitate şi conştiinţă. Împărţirea propriului trup cu un singur om...cel pe care îl iubeşti. Scoţând fidelitatea din sistem, în cuplul viitorului cum mai faci?

Până una alta, nu ştiu ce va fi în viitor. Sper, din tot sufletul, ca savanţii să se înşele...nu ar fi prima dată. Citind mai multe studii, am observat că, de fapt, rezultatele acestora reflectau fix mentalitatea vremii. De exemplu, acum 100 de ani se scriau tratate despre modul cum onanismul provoacă boli psihice şi te nenoroceşte pe viaţă; acum, aceeaşi ştiinţă demonstrează că e perfect în regulă orice simţi nevoia să faci. Desigur...în contextul vremii, ştiinţa de atunci era la apogeu. Privită din prezent, era complet deficitară. La fel şi cu studiile din prezent despre relaţii...deşi făcute conform ultimelor teorii, cine poate garanta că peste 100 de ani nu vor părea decât idioţenii? Nici acum 100 de ani nu ştiam totul, nici acum nu ştim totul despre viaţă.

Ceea ce vreau să spun este că indiferent ce va aduce viitorul şi indiferent cum vor arăta relaţiile atunci, eu mă lupt  pentru acea dragoste ideală. Poate nu sunt în stare să o respect întru totul, dar sunt hotărât să o fac.



Pentru că dacă ne-am dori asta cu toţii, lumea ar fi inimaginabil mai bună. Nu ar mai exista despărţiri, nici suferinţă din dragoste. Şi da...nu ar mai exista nici Valentine's Day, nici Dragobete, nici orice altă încercare disperată de a conştientiza existenţa unor elemente fundamentale vieţii, dedicându-le o zi anume în calendar.



Ştiu că nu pot schimba lumea. Nici nu vreau asta...nu vreau să schimb pe nimeni, indiferent ce aş simţi pentru acea persoană.
Tot ceea ce vreau este să mă pot schimba pe mine, să fiu în stare să respect iubirea pe care orice om şi-o doreşte în adâncul sufletului.

...iubirea aceea "idilică".

joi, 18 februarie 2016

Tehnici prin care suntem manipulaţi în fiecare zi

...şi cum am învăţat să le ocolesc

Zapând într-o zi pe net dau de următorul filmuleţ şi în secunda doi mi se aprinde curiozitatea:



Hmmm...interesant.
Şi totuşi, nu că aş fi vreo lumină de inteligenţă...dar dacă stăteam puţin eu cu mine la un monolog în doi, puteam să fac acest top printr-un simplu exerciţiu de raţiune. La nivel conştinent ştiam toate aceste tehnici - culmea e că mă regăsesc în foarte puţine dintre ele. Să fie pentru că sunt foarte greu de manipulat? Hahahaha!
Ia să o luăm în ordine:

8. Hipermarketurile
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu m-am obişnuit să îmi cumpăr cel mai adesea ce am nevoie, nu ce am chef pe moment.



Deci când ies la piaţă, foarte rar îmi iau ceva în plus faţă de ceea ce ştiu că trebuie să iau...iar în supermarket nu stau la discuţii; zici că-s Sena pe pistă! Bang, bang, la ce-mi trebuie şi am ieşit! Dacă ăia reorganizează standurile şi nu mai găsesc ce vreau, păi sunt dobitoc să alerg capiu peste tot?! Caut un angajat şi întreb, că d-aia am gura cu mine!
În hiper/supermarket nu stau mult decât când am timp de pierdut şi ca să nu stau afară în ger/arşiţă, intru p-acolo să casc gura. Oricum nu cumpăr nimic! Muahahahaha!

7. Titlurile idioate
Asta e ca reflexul acela pe care îl ai la un local când întorci capul ori ori auzi uşa deschizându-se. Ceea ce e obositor, supărător şi lipsit de politeţe să caşti ochii la fiecare nou venit...şi cu puţină voinţă se corectează.
Acum ceva vreme clicăiam pe articole d-astea ca la păcănele!



Paharul s-a umplut însă când am găsit următorul titlu: "ÎNSPĂIMÂNTĂTOR!! Acest om şi-a umplut cada cu coca cola, apoi s-a băgat în ea! Vezi ce s-a întâmplat!" Gata, eram pe el, logic! Ştiam că băutura asta-i foarte acidă - neutralizează hidroxidul de sodiu concentrat, în puii calului! Am citit de nişte experimente în care coca cola dizolva ficatul de pasăre...deci în cap îmi bângănea o singură întrebare: CE S-O FI ÎNTÂMPLAT CU ACEL OM?? S-a topit ca lumânarea de ceară?
Click, click, click! Şi m-am desumflat...s-a întâmplat că a dat cola peste cadă! Bine, mă...Orice corp scufundat într-un lichid sau gaz este împins pe verticală, de jos în sus, cu o forță egală cu greutatea lichidului sau gazului dezlocuit de acel corp. Arhimede a descoperit asta de când erau eu mic! Păi şi ce atâta înspăimântare?
Şi de atunci m-am lecuit. Deşi orice formulare d-asta îmi gâdilă curiozitatea, ştiu că până la urmă e o idioţenie. Deci, pas!

6. Reclamă vs. gust
Probabil sunt mai sărit, dar pentru mine, cola e cola, indiferent că-i Pepsi sau Coca; nu am preferinţe. Sucul de portocale e suc de portocale...indiferent că e Fanta, Mirinda, Frutti Fresh sau alt brand. Şi da, berea e bere! E ruşinos, pentru că am studiat îndelung berea...dar când am chef de băut o bere, beau o bere. Azuga, Albacher, Bergen, Ciucaş, Tuborg, Ursus...tot aia! Niciodată nu zic "Bă, ce aş bea un Skol" sau "Îmi lasă gura apă după o Stella"! Zic simplu: "Aş bea o bere!". Şi beau!
Desigur că sesizez diferenţele de gust dacă fac un maraton cu diverse sortimente...dar nu-l reţin în memorie; sunt variaţiuni pe aceeaşi temă, nici unul mai rău decât celălalt. De aceea, când am poftă, beau bere. Şi punct. Marca e aleatorie.

5. Culoarea
Conceptul vine din cromoterapie, unde fiecare culoare are o semnificaţie. Cât  de reale sunt interpretările acestea nu ştiu...nu am observat la nivel conştient vreun efect pe mine. Albastrul cică linişteşte...mă rog. Pastilele de putut sunt albastre şi nu cred că scopul lor e relaxarea.

4. Bomboana de la nota de plată
Interesant. Ca o regulă, nu prea mă avânt să comand fără discernământ decât extrem de rar, când vreau să mă dau în bărci. În general ştiu cât să mă întind în funcţie de buget. Bacşiş las când am chef şi cât am chef. Mă doare-n cot de regula "10-15% din consumaţie". De obicei sunt mai mână largă când mă simt bine, sau când m-a impresionat ceva...că până la urmă, dacă intru în restaurantul lu' Ixulescu, vreau să mă simt bine, nu să fiu tratat în scârbă. Iar dacă sunt respectat, eu de ce să nu recompensez asta?

3. 9-ul din coadă
Da, ţine de efectul psihologic. Dar dacă eşti mai raţional niţel, iluzia se sparge după două secunde.

2. McZâmbet
Cel mai des mănânc  la McDonald's când sunt însoţit. Rar, când sunt singur; iar atunci mă mulţumesc cu un meniu de 15 lei - care îmi ţine de foame încă jumătate de oră. Dar de obicei prefer să mănânc zece covrigi cu doi lei şi să beau nişte apă, că e mai eficient. Şi dacă nu mă satur, îmi mai iau zece...şi tot mă simt mai împlinit decât la Mac! Plus că e şi mai sănătos.

1.  Femeile şi produsele
Sexul vinde, nu mai e o noutate asta. Vrei să ai vânzare la pătlăgele, ataşezi gagici mişto  şi cipăndei. Pui gagica la orice şi se vinde;  la bere, la pariuri sportive, la mici pe grătar, la aspirină, la aspiratoare, la pompe de bicicletă, la pompe funebre...principiul e simplu. Dacă ambalajul ne place sau îl asociem cu ceva doribil, cumpărăm produsul.



Dar să cauţi în realitate oameni ca-n reclamă...las-o-n jos, că măcăne! Adică, mă pripesc! Habar nu am de restul, ştiu doar că eu nu sunt aşa! Nu-i vorbă, că am şi eu nebuniile mele...dar prefer să descopăr frumuseţea în ceva unic, nu să mi se ofere ostentativ şi să-mi spargă retina! Şi-aşa îmi pică pe-un zâmbet, pe-o şuviţă mai cârlionţată de păr, pe-o gropiţă... mici miracole care  aduc strălucire chiar şi plumbului bacovian.



Premiul juriului: promoţiile de Black Friday.
Se practică şi la noi de câţiva ani buni. Mă surprind de multe ori analizând lumea din jurul meu şi minunându-mă cum se inflamează treptat la apropierea ACELEI ZILE. Şi-apoi când în sfârşit a venit, se rup zăgazurile ceriului. Năvala chinezilor, tăticule! Site-urile care vând orice pică pe capete, magazinele sunt arhi-super-aglomerate, străzile sunt un furnicar. Se cumpără cu furie orice se vinde, zici că vine sfârşitul lumii şi a doua zi după Black Friday ne vom trezi în pustiul stepei ruseşti! Atât de disperaţi sunt oamenii - şi pe onoarea mea, nu pricep de ce! Mi se pare o manipulare oribilă, vizibilă de pe Marte! Chiar nimeni nu observă asta?
Eu nu mi-am cumpărat nimic de Black Friday, niciodată. Tentaţia din subconştient a fost...prin noiembrie, anul trecut, chiar eram hotărât să-mi iau o pereche de cercei - d-ăia cu piatră verde şi model de elfi, cum văzusem într-un film. No, şi intru eu fain frumos pe site şi... şi.... şi... PTIU, blestem! Să-mi bag toate picioarele, nenorocitul era blocat! "Nu-i nimic", îmi zic - "...noaptea e lungă, mai încerc!". Ceea ce am şi făcut...iar după vreo oră jumătate am şi reuşit! Victorie!! Am pus steagul românesc pe crâncena redută! Băi, dar parcă cerceii aceia nu mai erau atât pe mişto pe cât îi văzusem eu cu o zi în urmă. Erau la reducere, e drept! Oricum nu mă interesa prea mult preţul...mie îmi trebuia produsul! Dar parcă materialul nu mai era pe gustul meu...piatra verde era montată ca o pleaşcă pe onduleul sclipicios.... Rahat! Las că mă reorientez spre ceva mai acătării! Ceea ce am şi făcut, într-un final - dar asta-i altă poveste.
Ideea e că nu mă las dus de "reduceri". Ori pentru că nu-mi stă căruţa-n drum să-mi iau acel smartphone - am telefon! Sună, dau mesaje...sănătate şi drum bun, merge!
...ori pentru că reducerile sunt de fapt iluzorii. Un anume produs costă de ex. 5 lei; cu o lună înaintea vinerii negre se scumpeşte brusc la 8 lei, apoi la reducere este...5 lei.
Aha...şi io-s prostu' lor? S-o creadă ei!

sâmbătă, 13 februarie 2016

Cântec de iubire

Hai că numa' azi nu-i mâine şi vine Valentinu' cu iubirea...ce bine, ce bine, chiar simţeam nevoia de nişte dragoste! S-a înrăit lumea asta...ceva de speriat! Dacă te-a pălit leuca după ceafă să dai drumu' la ştiri, ai pus-o....crime, violuri şi bătai iscate din cele mai banale chestii - zici că eşti în junglă, nu în civilizaţia secolului 21!
Dar, ne rezolvăm, că veni luna iubirii! Valentin, Dragobet...să te ţii acum sentimente frumoase!
Mă amuzam mai ieri că deja au apărut fel de fel de campanii pe facebook..."Da, pentru Valentine's Day, DA pentru Iubire!"; "Anti Valentine's Day, pro Dragobete!"; "Vino şi tu să iubim româneşte" şi câte şi mai câte...de te ia cu capul!

Mă rog. Am mai stat eu şi m-am gândit...mi se pare idiot să dedici o zi pe an iubirii; sau iertării; sau îmbrăţişării; sau luptei anti SIDA; sau educaţiei; sau mamei; sau ...oricărui alt lucru care se presupune că trebuie făcut în fiecare zi, în fiecare clipă. Oricând e timpul să iubeşti şi să îţi declari sentimentele, să dai un buchet de flori sau să ieşi la restaurant cu persoana iubită. Teoretic, aşa zic că ar trebui...dar însuşi faptul că planeta a decretat câte o zi specială pentru diverse aspecte ale firescului, înseamnă că deja pierdem noţiunile de bază ale vieţii.
Nu-i problemă că Sf Valentin e patronul Dragostei. Pană la urmă sunt sute şi mii de sfinţi, fiecare pe câte un domeniu...Sf. Nectarie se ocupă cu vindecarea cancerului, Sf. Ciprian este izbăvitor de vrăji, Sf. Mina este patronul păgubiţilor, Sf. Stelian este ocrotitorul pruncilor...şi aşa mai departe. Ceea ce mă enervează pe mine la Valentine's Day nu este sărbătoarea iubirii, ci  marketingul extrem de agresiv ce o înconjoară. Deja ajungi ca EI să te dreseze, spunându-ţi că dacă nu îi dai iubitei flori şi inimioare de pluş, sau nu o scoţi în oraş, sau nu îi faci cadouri - nu o iubeşti. Ceea ce este profund greşit - pentru că, după părerea mea, iubirea este un sentiment relativ intim, care trebuie să se consume în mare parte în intimitate. Teoretic nu ar trebui să intereseze pe nimeni şi nu ar trebui să îţi spună nimeni ce să faci şi cum să îţi arăţi dragostea. Aşa cum fiecare persoană e unică, şi fiecare dragoste e unică - neîngrădită de canoane, obişnuinţe, modă sau gura lumii.

De exemplu, eu cred că dincolo de declaraţii şi rahaturi cu dantelă de pluş, singura formă de artă care reflectă foarte frumos fiecare stadiu al iubirii este muzica. Sincer, din câte cunosc, majoritatea melodiilor existente pe planetă vorbesc despre dragoste, în toate formele ei:
 - atunci când îţi doreşti să iubeşti, dar nu a apărut persoana potrivită:



 - atunci când abia ţi-ai dat seama că te-ai îndrăgostit şi te rogi să fie bine:



 - când ştii sigur că iubeşti:



- când cuplul se destramă şi realizezi că deşi iubirea este cea mai puternică forţă din univers, uneori pur şi simplu nu contează ceea ce simţi; sunt alte lucruri mult mai importante care definesc relaţia, iar acestea lipsind, totul se duce de râpă:



 - când iubirea îţi este refuzată complet:


Etc, etc, etc.. Mi-ar trebui un blog special numai pentru a posta astfel de melodii...iar de-ar exista, nu cred mi-ar ajunge viaţa asta pentru a surprinde toate nuanţele dragostei descrise de cântec.

Cu toate acestea, totul începe cu o dorinţă în noapte:


...chiar şi o umbră. Sau un gând. Sau o poveste fără sfârşit.


...pentru că tot ceea ce suntem are ecou în eternitate. Şi pentru că iubirea are un singur timp: prezent. 

vineri, 5 februarie 2016

Irina Margareta Nistor vs Google Translate

Înainte de revoluţie, cele mai tari filme purtau numele unui singur brand. Indiferent că ne uitam la Terminatorul Arnold, Cichi Cean în "Maestrul Beţiv", Van Damme în filmele cu Van Damme sau Stallone în "Rocky", întotdeauna o auzeam pe ea... Cu vocea mai piţigăiată sau mai îngroşată, mai suavă sau mai dură, dar mereu una şi aceeaşi. The one and only Iiiiiirina Margareeeeeta Niiistorrrr!!!!!


Băi frate, şi era mişto, să-mi trag pălmi! Nu ştiam eu engleză şi nu aveam habar ce se porcăiau ăia pe acolo...dar în cele din urmă, filmul era inteligibil. Defectuos ca formă, desigur! Dar dincolo de convertirea rugosului dialog anglofon într-o formă drăgălaşo-mioritică gen "plimbă ursul" sau "du-te naibii", esenţa rămânea aceeaşi. 


Înţelegeam, în puii mei, ceva!
Şi nu ăsta-i scopul comunicării? Că se face cu gura, cu mâna sau cu picioarele, cu norişori de fum sau beţişoare de urechi, dacă un om şi un klingonian se înţeleg, e perfect! 

Ei, dar asta a trecut de un car de vreme! Dacă stau să mă gândesc, copilăria mea pare situată pe undeva prin zorii istorei, când oamenii trăiau în peşteri şi vânau mamuţi, câmpiile era pline de verdeaţă şi rinocerii lânoşi zburdau pe coclauri ca oile!
Acum s-au schimbat timpurile...trăim într-o era exclusiv tehnologică! Un mediu complet controlat de mâna omului; sticlă, beton, oţel şi plastic, pentru un conform universal valabil!
Şi pentru că suntem foarte şmecheri, nu ne mai folosim creierul din dotare pentru a traduce filmele...s-a inventat Google Translate. Desigur, el face o traducere literală, nu literară. Zici că vorbeşte Tarzan cu pietre în gură. Ete na! Şi mai contează? Las' că merge şi aşa... 













*(pentru mărire, click pe fotografii)

P.S.:Nu ştiu despre alţii, dar dacă nu aş fi studiat engleza la şcoală, aş fi preferat-o oricând pe Irina Margareta Nistor în locul oricărui program de traducere. Asta aşa...să nu-mi scrântesc vreun neuron încercând să înţeleg ceva mai mult de la un film decât o succesiune de poze.

vineri, 29 ianuarie 2016

Eu, noi şi restul lumii - pe note muzicale

Stau câteodată şi-mi aduc aminte...pe la începutul "carierei" mele de blogger, eram un răzvrătit. Nu-mi plăceau multe, nu-mi conveneau multe şi o spuneam -  de cele mai multe ori foarte dur, hiperbolizând situaţiile; pentru a le face mai vizibile. Mă luptam, îmi dedicam timpul unei zbateri continue - menită să scoată la lumină tot ce nu îmi plăcea în societatea noastră - pentru ca mai apoi, conştientizând problemele, să le găsim şi rezolvarea. Na, ce să fac...aburii tinereţii! Şi dă-i şi luptă, şi luptă şi dă-i...taxam orice abatere de conduită, corectam orice mi se părea gresit - simţindu-mă chiar îndreptăţit să o fac; eram permanent revoltat, scorţos, gata să mă iau în gură cu oricine pentru a-mi susţine ideile. Uneori săream calul, în scris mă certam fără jenă - deşi, în viaţa privată încerc să mă concentrez pe liniştea spiritului, pe calm şi pe înţelegerea fără margini a defectelor umane.



Astăzi continui să scriu. Tot aici... deşi mulţi prieteni mi-au sugerat să deschid un domeniu nou, care să se muleze mai bine pe gândirea de acum. Am refuzat - de ce să vă mint? Tot ce îmi doresc în viaţa asta este să las ceva în urma mea; iar la o privire mai atentă, blogul acesta este locul unei metamorfoze prin timp - cu toate bucuriile şi necazurile cotidianului social şi personal. Privit în ansamblu, nu scot neapărat în evidenţă evenimente, ci stări. De aceea nu vreau să şterg nimic...ar însemna să şterg o parte din mine. Şi de aceea nu vreau să încep nimic nou...pentru că ar însemna să reneg trecutul. Ceva în genul măgăriei pe care a făcut-o Disney cu franciza Star Wars: George Lucas a creat o poveste, iar toţi care au dorit să participe la îmbogăţirea ei au avut de respectat un canon. Asta până în 2014...Când noii proprietari ai drepturilor de autor au hotărât să reinventeze apa caldă şi într-o conferinţă de presă au anunţat că doar cele şase filme Star Wars trebuiesc luate în considerare. Restul, sutele de cărţi, jocuri şi benzi desenate care au dus povestea filmelor cu mii de ani înapoi în timp şi sute de ani în viitor - sunt doar legende. Practic, nu mai contează în economia subiectului.

Da, da...e amuzant cum lumea din jur aleargă tot timpul după nou, după modern. După schimbare. Nimic din ce a fost nu mai este de ajuns...astăzi totul trebuie să fie altfel: mai colorat, mai complicat. Mai emancipat. Mai diferit de simplitatea trecutului - deşi, în esenţă, omul nu s-a schimbat cu nimic, ci doar contextul. Acum avem Iphone, Ipad, laptop, bolizi de sute de cai putere...şi luptăm pentru toleranţă, egalitate, independenţă. Deşi pentru astea au luptat şi oamenii de acum 200 de ani, de acum 2000 de ani şi chiar mai bine. Iubim, urâm, plângem şi râdem, ne războim pe diverse idei, cântăm...dar asta făceau şi grecii, şi romanii, şi egiptenii antici...şi pun pariu că şi oamenii cavernelor.
Da, dar cântecele de astăzi sunt mai noi. Mai recente. Nimic din ce a existat nu se poate compara cu ce avem astăzi. Uite, că tot veni vorba de muzică: cu atâtea manele, Inne şi Lala Banduri, cine mai ascultă romanţe interbelice? Muzică lăutărească sau folclorică? Gabi Luncă, Ileana Sărăroiu, Maria Tănase?

Ei, bine... las că ne apreciază alţii!
Producătorii de filme moderne se întorc în trecut pentru a sublinia emoţiile prezentului...şi uneori, chiar în istoria muzicală a mioriticilor care ne aflăm. Cum aşa, cum aşa?
Simplu. Vă dau un exemplu rapid:



Mă rog..."Ăştia din India copiază tot" - veţi zice. Adică, no! Şi-au făcut până şi variantă proprie a Terminatorului şi Matrixului hollywoodian: se numeşte Enthiran!
Dar...



Ştiţi ce a asta? "Cobzarul" nostru! Reorchestrat din greu, e adevărat...dar tot "Cobzarul" rămâne! Şi după părerea mea, cred că este alegerea perfectă: nici o melodie din lume nu cred că putea reda mai bine tragedia lui Davy Jones - un fel de Darth Vader al secolului XVIII, dacă ar fi să fac o paralelă cinematografică inteligentă.



Închei tot cu o melodie. De joc şi voie bună, să nu rămânem în starea de contemplare melodramatică a ritmurilor anterioare:


P.S.: Îmi place de mor partea de final: "Aaaaaaaaaa gagagagaga! Aaaaaaaa....gagagagagaa!"

P.S. 2: Pentru cei care nu ştiau, Johnny Weissmüller, Tarzan-ul anilor '30, avea tot origini româneşti.



luni, 18 ianuarie 2016

Dacă engleza ar fi română...

Înainte de revoluţie produsele noastre aveau denumiri foarte pitoreşti: săpunul Diana, Cheia sau Pitic; încălţăminte Pionierul; magazinele Ruxandra, Eva sau Lâna de aur; pasta de dinţi Cristal. 

Dar vremurile astea au trecut... şi astăzi, acum, peste tot se foloseşte engleza -  cică e mai cool aşa. Nu mai bei un suc, bei un juice; nu te mai tunzi la frizerie, te duci la hair stylist; nu mai mănânci mizilici şi grisine, ci popcorn şi sticksuri; nu te mai duci la întâlnire, ai un meeting; şi dacă prezinţi ceva nu mai eşti prezentator, eşti MC (Master of Ceremony).
Da, engleza sună mişto. Îmbracă banalul în haine strălucitoare, conferindu-i greutate şi importanţă. Dar dacă am fi oleacă mai patrioţi şi am folosi limba română în locul romglezei, oare ce ar fi? Că în definitiv, până şi Michael Jackson în Franţa era cunosut ca Michel Jackson.



Da, da, ce ar ieşi? Păi cam aşa ceva:

  • Head & Shoulders - Cap şi Umeri;
  • Wash & Go - Spală-te şi Du-te;
  • Pull & Bear - Trage şi Îndură;
  • Dove - Porumbel;
  • Mennen Speed Stick - Băţ de Viteză Bărbătesc;
  • Lady Speed Stick - Băţ de Viteză Femeiesc;
  • BOSS. Hugo Boss - Şef. Inteligentu' Şef; (să-mi trag pălmi, asta e pe sistem "Bercea Mondial")
  • Miss Sixty - Doamna Şaizeci;
  • Apple - Măr;
  • Windows - Ferestre;
  • Office - Birou;
  • Word - Cuvânt;
  • Firefox - Vulpea de Foc;
  • Hotmail - Poşta Fierbinte (Uuuuuu...aici salvez mesajele de la amante)
  • Twitter - Agitaţie;
  • Facebook - Cartea feţelor;
  • MySpace - SpaţiulMeu;
  • Camel - Cămilă;
  • Lucky Strike - Lovitura Norocoasă;
  • Blend A Med - Amestecă Un Medicament;
  • Aquafresh - ApăProaspătă;
  • Guess - Ghiceşte;
  • Citizen - Cetăţean;
  • Fossil - Fosilă; (asta e cu dedicaţie pentru bătrâni? Nemernicilor!)
  • Men's Health - Sănătatea Bărbaţilor;
  • Playboy - Joacă-teBăiete: (pentru bărbaţii care se simt copii)
  • Herbalife - ViaţăIerboasă; (...pentru cei care ţin post)
  • Mr. Muscle - Domnu' Muşchi; (Ştiţi reclama...Să-l dăm cuiva care nu are muşchi!)
  • Clear - Clar;
  • Old Spice - Mirodenie Veche;
  • Red Bull - Taurul Roşu;
  • Kentucky Fried Chicken (KFC) - Pui Prăjit de Kentucky (PPK)
  • Good Year - Anul cel Bun;
  • Goldstar - Steaua de Aur;
  • Cash & Carry - Plăteşte şi Cară;
În cazul numelor proprii, indiferent că sunt personaje de film sau persoane reale, situaţia ar fi şi mai amuzantă:


  • James Bond - Iacob Legătură, deşi "bond" se mai poate traduce şi ca "iobag". Ceea ce în contextul faimei de mare gagicar a omului, ar avea mai mult sens...
Îmi şi imaginez scena:
Domniţa semidezbrăcată, fremătând de dorinţi, se topeşte umedă în braţele masculului feroce. Geme plăpând, dă să-l sărute, îi rupe cămaşa de pe el şi cu respiraţia întretăiată, întreabă şoptit:
"- Cine eşti?"
Iar EL răspunde pe un ton grav: "- Iobag. Iacob Iobag."

No, cât de sexy e asta??

  • Nicholas Cage - Nicolae Cuşcă;
  • Michael Ironside - Mihai Laturădefier;
  • George Bush - George Tufiş;
  • Paul Newman - Paul Bărbat-nou;
  • Luke Skywalker - Luca Mergător-prin-cer;
  • Jack Sparrow - Ioan Vrabie;
  • Elijah Wood - Ilie Pădure;
  • Christopher Plummer - Cristofor Prunaru; sau dacă folosim traducerea din jargon, Cristofor Pedofilul;
  • Christian Slater - Cristian Tinichigiu';
  • Steve Jobs - Ştefan Slujbe; (reclamă pentru şomeri, clar!)
  • Madonna - Doamna mea;
  • 50 Cent - Cinzeci de cenţi;
  • Britney Spears - Englezoaica Suliţe;
  • Russel Crow - Roşcatu' Cioară;
  • Peter Sellers - Petru Vânzători;
  • Jeremy Irons - Ieremia Fiare;
  • Jon Snow - Ion Zăpadă;

Deci fără engleză, viaţa ar suna cam aşa:
"Nu te supăra, cum să-mi convertesc şi eu eseul din Cuvânt 2003 în Cuvânt 2007? Că am computerul vechi şi pe Ferestre xp 2000 nu-mi prea merge Birou 2007, dar la şcoală numai pe ăsta se lucrează."
Sau...
"Doamna, doamna, am o întrebare: ceasul Ghiceşte merge bine? Sau trebuie să ghicesc ora??"
Sau...
"Ştiţi cumva...dacă îmi iau Mirodenie Veche voi mirosi ca bunicul?"
Sau...
"Mi-am şters contul de pe Cartea Feţelor; mă enerva! Acum mă găsiţi pe Agitaţie!"
Sau...
"Ai auzit noul hit? Face ravagii pe la radio...nu mai ştiu cum îi zice, da-l cântă Doamna Mea cu Cinzeci de Cenţi"
Sau...
Mergi într-un centru comercial tip Plăteşte şi Cară, umpli coşul şi la casă faci inventarul: două flacoane de Cap şi Umeri, un Spală-te şi Du-te, un flacon de Domnu' Muşchi, periuţe de dinţi Amestecă un medicament, un pulover Trage şi Îndură, şi...a! Da-ţi-mi, vă rog, şi două pungi de mizilici, că diseară dă la televizor  "Iacob Iobag Dubluzero Şapte - Cade Cerul" şi vreau să mă simt ca în sala de cinema!

miercuri, 30 decembrie 2015

Perlele profesorilor din cutia cu amintiri

Ni mă, că veni şi sfârşitul de an! Încă unul! - prilej de mare bucurie, petreceri, bilanţuri şi stabilirea unui set nou de obiective pentru ce va să vie. Mulţi ani trăiască, mulţi ani trăiască, la mulţi ani!!!!!!

No, şi să te păzeşti nebunii! Care cu mers la sală, care cu diete draconice, care cu haine mişto, coafuri fanteziste şi tot felul de complicăţenii! Iar eu...blană! Când tot ce e în jur musteşte de agitaţie şi dat de-a fuga pentru senzaţionala noapte de revelion, pe mine mă păleşte nostalgia. Trosc - ghiont în coaste! BUFF!!! Una după ceafă! Vruuuummm! Capace peste urechi! Pe 2, 3 ianuarie îs tot vânăt, de zici că m-am bătut cu poporul chinez!

Bă, şi uite aşa mi-aduc aminte de tinereţile mele. Eheeee...pe vremea mea...puşca şi cureaua lată, ce bărbat eram odată! Spate lat, pieptoc umflat, abdomen cu pătrăţele (nu plin cerculeţe ca-n prezent, monument în cinstea eroului căzut la datorie), succesuri puse-n rastel...ce mai? Vânos, frate! Spărgeam pietre-n mâini, nu alta! Eu şi Croitoraşul...ŞAPTE dintr-o lovitură!



Şi azi aşa, mâine aşa...până mi-au dat perii albi şi am ajuns să trăiesc din amintiri, povestind aceleaşi lucruri de "n" ori (C-apoi ce să-i faci?! De la o vârstă, alzheimerul bate la uşă!); fapte de vitejie, amintiri glorioase, întâmplări amuzante, desprinse dintr-un trecut luminos şi plin de veselie.
Uite! Chiar ieri, primenindu-mi casa pentru trecerea în noul an (ca un bun gospodar ce mă aflu) şi scotocind prin dulapuri, dau peste cutia mea de amintiri - în esenţă o cutie de pantofi în care mai păstrez diverse chestii care m-au impresionat de-a lungul timpului.



Şi într-ânsa ce-mi găsesc? Un caieţel de pe vremea liceului (cred), în care îmi notam diverse perle concepute de profesori sau colegi, în graba lor de a spune cât mai multe, cât mai repede, cu cât mai puţine cuvinte.
Perle, pe care, ţinând cont că e un moment în care trebuie să petrecem şi să ne simtem bine, vi le împărtăşesc - alături de urările mele de bine, bucurii şi un an cu de toate. Să vă fie casa casă, să vă fie masa masă, sănătate şi virtute, s-aveţi bani, s-aveţi ce...ştiţi, urările de sezon. Tare ca fierul, iute ca oţelul, tare ca piatra, iute ca săgeata!

...şi fără alte  introduceri, redau ceea ce am găsit - exact aşa cum am notat atunci, cu toată infantilitatea din zorii adolescenţei (care, sincer să fiu, nu prea m-a părăsit nici acum, în al doişpelea ceas - deşi fac muncă de intelectual: scriu, meditez şi mă rog să fie pace în lume, să fie pace, pace, pace pe pământ):

Economie:
- "Azi nu trecem la altă lecţie, vă predau!"
- "Mă laşi din gură?!"
- "...să produci producţie!"
- "Asta ca să vedem, să aplicăm, să vedem..."
- "Mie...nu mă prosteşti!"
-  "Ora viitoare a venit şi mi-a spus..."
- "Prahova e pe primul judeţ la şomaj!"

Biologie
- "Discutăm după ce vă discut..."

Franceză
- "Când e vorba să vorbiţi...."
- "Unde nu e disciplină, e haos!"
- "Luaţi loc în picioare!"
- "Hai, hai...tu spui şi ea zice..."
- "Voi sunteţi zgomotul clasei" - profesoara vorbind despre patru elevi

Matematică
- "Aveţi de scris de la exerciţiul 1 la z!"
- "Suntem la pagina 96; daţi la pagina următoare, 103."
- "Dacă-ţi trebuie mai mult de 7, dau nota 6."

Română
- "...te duci la apă, te arunci ca înecatul şi te îneci. "
- "Ce faci măi? Arunci cu mine în cretă?"
- "Liviu Rebreanu, pasionat de vânător..."
- "Unitatea dintre uneltu de muncă şi ţăran..."
- "Ia desemnează-mi şi mie relativitatea!"
- "...până mi-o creşte fire-n păr!"
- "Fii atent Simona!!"

-THE END -

joi, 17 decembrie 2015

Spiritul Crăciunului

Acum câteva zile vorbeam cu un prieten despre venirea Crăciunului. Mă rog, de fapt eram amândoi uimiţi că NU mai simţim că vine Crăciunul. Nu mai simţim starea aia de sărbătoare, bucuria pe care o simţeam mai la tinereţe. Cumva, spiritul de sărbătoare mă ocoleşte. Ciudat!

Nu, nu se poate aşa ceva! Deci minteni scot carneţelul şi încep verificarea: cadouri - hohooooo....checked! Miros de cozonaci şi dovleac la cuptor, ca la mama...checked! Scrisoare pentru Moşu'...checked! Nămeţi...not checked, dar nu contează. Colinde cu ler lin şi flori de măr...checked! Fuego, Hruşcă...checked! 


Frăţiuer, să-mi trag pălmi! Ce se întâmplă?? Unde e greşeala? Am bifat cam tot ce făceam până acum de sărbători şi tot nu le simt! Să mă fi nesimţit odată cu trecerea timpului??

Şi-apoi, tot zăpând aiurea pe net văd un titlu mare, cu roşu aprins şi mă luminez mai instant decât nessul instant! Iuhuuuu...mi s-a luat piatra de pe inimă!!  Eu nu am greşit cu nimic....SGU Ploieşti e de vină! EL, doar EL şi numai EL a furat Spiritul Crăciunului! 
Vaaaaaaaiiiii...păi cum aşa ceva? Nu ştiam că Jim Carrey lucrează la Ploieşti...că numai ăla se costuma în Grinch şi fura Crăciunul bieţilor copii nevinovaţi! Şi până la urmă... l-a furat, treaba lui! Să şi-l bage-n buzunar şi să se ducă! Cel  mai tare mă oftic că nu am ştiut mai din timp, măcar să mă aleg şi eu cu un autograf! 

Plin de întrebări fără răspuns, tremurând ca trestia-n vânt şi mustind de curiozitate, dau click pe articol - eu ştiam că Spiritul Crăciunului nu ţi-l poate fura nimeni; îl ai în suflet şi e complet imaterial...deci neavând formă fizică, nu ai ce fura. Dar no...oi fi rămas în urmă cu evoluţia tehnologică. Şi dacă ăştia zic că SGU l-a putut fura, vreau şi eu să ştiu cum! Nu de alta, dar mâine poimâine vine ziua şi ceasul...şi barem să nu mor prost! Deci, purced a citi minunăţia.
De fapt, cică SGU nu mai împodobeşte oraşul de sărbători, că "nu sunt bani". Şi să te ţii plânset şi jale, oameni în saci de rafie ce-şi smulg părul şi-şi toarnă cenusă-n cap! Văleu şi mult vai...chiar în halul ăsta am ajuns, să nu avem beculeţe în oraş şi să nu simţim şi noi sărbătorile? Într-un oraş european din Uniunea Europeană a secolului 21?? Jigodiile!!

Noroc cu o mână de jurnalişti cetăţeni responsabili care au făcut presiuni asupra SGU să pună, în mă-sa, nişte beculitoare prin copaci...ca apoi să revină cu un nou articol: SGU îşi bate joc de ploieşteni! A cheltuit 150.000 de lei pe beculeţe, dar RUŞINE! Ruşine, de trei ori Ruşine! Au reuşit să împodobească doar centrul oraşului şi în plus e oribil...se sperie copiii de atâta hidoşenie! Şi o comună arată mai frumos decât cel mai cu moţ municipiu din Prahova! Umilire totală şi bătaie de joc, mânca-v-ar râia de corupţi care sunteţi voi corupţi şi criminali de suflete! HUO!! 

No, acuma toată daravela mie mi se pare complet hilară şi jenantă. Trecând de caracterul bombastic al articolelor -  când, de fapt, scriitura este banală...cam cât de jurnalist poţi să fii ca să transformi un rahat într-o problemă de interes naţional? Nu ştiu cum să spun, dar pentru mine, cel puţin, ornamentele stradale nu sunt o condiţie esenţială a modului în care percep sărbătoarea. Dacă totuşi sunt, mişto. Dacă nu sunt, asta e. Nici o tragedie, nu moare nimeni.
Până la urmă, mi se rupe de beculeţe! Nu-mi stă bucuria Crăciunului în nişte prostii atârnate de stâlpi...mai mult decât o seară-două în care să trec pe acolo şi eventual să-mi fac selfie în nămete, cu bradul împodobit la cap - nu am tangenţă cu subiectul! Şi, de fapt, cam nimeni altcineva! Îmi vine greu să cred că e înnebunit copillul de luminiţe şi trage de mă-sa: 
"Mami, mai!! Hai la luminiţe în centru!!" 
"Păi nu ai fost şi ieri?"
"NUUUU...vreau şi azi! Vreau să stăm până dimineaţa, să le văd cum se sting! Şi apoi cum se aprind! Şi apoi cum se sting! Ce bucurie!"

Şi în plus...cum era aia? "Vrem spitale, nu catedrale!". Păi nu sunt de acord cu atâta cheltuială şi atâta exuberanţă pentru un loc unde mergi să te rogi, dar luat în modul, o catedrală este mai importantă decât nişte plasticuri luminoase atârnând prin oraş din loc în loc. Dar nimeni nu spune "Vrem spitale, nu beculitoare!"...pentru că, de fapt, nu vrem spitale, vrem beculitoare! C-aşa se face, e sezonul! Dacă nu acum, atunci când?? 
Cu un miliard jumate se putea construi, puii mei, un spital! O secţie de spital! Un salon de spital! Un balcon de spital, ceva! Orice, numai să nu fie aruncaţi în vânt, pentru nişte lucruri care, până la urmă, nu au o importanţă vitală pentru mersul societăţii. 

Că eu aşa am învăţat: nu e o ruşine să nu ai bani. Dar atunci când NU îi ai, faci o prioritizare a nevoilor. Nu eşti muritor de foame şi tu strângi din curea să-ţi iei Iphone 6. Nu îţi iei Lamborghini să mănânci magiun cu pâine pe capota lui şi nici plasmă, dacă umbli desculţ prin zăpadă. Nu-i normal? Este -  dacă ştii. Dar evidenţele arată că românii nu ştiu - iar asta se vede de pe Marte, începând de la bugetul personal şi terminând cu cel naţional.

Eu gândesc aşa: "Băi frate, nu am bani. Sunt sărac lipit - vai steaua mea.



Bun, perfect! Din bruma pe care o am, raportată la nevoi, ce este mai important? Păi: să am ce pune în gură, să fiu sănătos şi să am un dram de educaţie. Punct. Întâi astea, apoi restul...deci, dacă aş face bugetul naţional, aş da bani pentru Agricultură, Sănătate şi Educaţie. Astea-s nevoile bazale, apoi restul. Mă doare-n cot de conacu' lu' Iohannis - că poa' să stea şi într-o cameră normală şi nu una pe comandă. Tot într-un pat doarme! Şi da...mi se bârlăre de SRI, SIE, MIE, ŢIE şi toate agenţiile cu prescurtări de litere. Nu cred că e o problemă chiar atât de gravă dacă nu îşi măresc bugetele în fiecare an.

No, dar până la urmă, totul porneşte de la noi. De la mine şi de la tine. 
Iar atâta timp cât alegem să ne zbatem pentru tot felul de prostii care nu au o valoare reală în contextul general, lucrurile vor merge prost. 
Eu aş fi consumat tone de cerneală să mă cert pentru scurmăcunea nenorocită de la tramvaie. Că ăia care o fac lucră cu picioarele şi-a ieşit o lucrare atât de minunată încât nu mai pot trece două tramvaie unul pe lângă altul, pentru că distanţa şinelor dintre sensurile de mers este prea mică!! O să se ajungă să stai cu trocaleletul în staţie, până trece celălalt! Sau cobori la o staţie, mergi pe jos până la următoare şi te sui de acolo! Nu ai ce să faci altceva...Fix în secolul 21 când se pun la cale expediţii pe marte, noi nu suntem în stare să întindem nişte şine de tramvai!!
Dar de ce să fie important un asemenea mizilic...că doar nu te dai cu transportul în comun decât zilnic! În timp ce beculeţele le atârni două săptămâni pe an- deci sunt infinit mai importante pentru viaţa de zi cu zi!

În fne... ce să mai zic? Cei care conduc nu sunt decât oglinda celor pe care îi conduc. 
Adică totul porneşte de la noi. Luminiţe, tramvaie, ciobani, transportatori, guverne...România suntem noi. Ceva cam aşa:


...ceea ce nu e în regulă deloc! Avea dreptate Gandhi când a zis "Fii schimbarea pe care o vrei în lume". Altfel, nu se va schimba nimic.

marți, 8 decembrie 2015

Cea mai dovadă de dragoste



1984 - şi sclavia modernă

După ani de zbateri şi-o veşnicie de chin, graţie prietenilor cu biblioteci mai dezvoltate decât a mea, am reuşit să găsesc cartea lui G. Orwell O mie nouă sute optzeci şi patru. O ştiam după nume, la un moment dat am încercat să dau şi de film, dar ceva nu se lega - deşi, slavă Domnului, în zilele noastre calci în informaţie mai des ca în găurile din asfaltul mioritic. Numai să îţi propui dinadins şi nu găseşti ceva - pentru că aproape totul este la un click distanţă.

No, dar eu nu am citit cartea asta. Explicaţia simplă şi cu iz de înţelepciune metafizică este că cel mai probabil nu îi venise timpul - pentru că, nu-i aşa, undeva, acolo sus, există o Conştiinţă Universală; un Creator care lucrează la destinul fiecărui om, aşenzându-i evenimentele vieţii într-o anumită ordine şi deschizându-i porţi spre cunoaştere numai atunci când este pregătit. Nu se întâmplă nimic anapoda şi de capul lui...totul are o logică absconsă şi începe atunci când trebuie să înceapă, durează exact atât cât trebuie să dureze şi se încheie atunci când omul este gata să evolueze spre o altă etapă a vieţii. În fine, aţi prins ideea.
Explicaţie şi mai simplă este că pur şi simplu am avut alceva mai la îndemână şi mai bun de făcut. Scurt pe doi şi trei pe patru! Plus că nici nu mă prea tenta subiectul - nu îmi prea bat capul cu scenarii gen  "ce-ar fi, dacă nu ar fi fost aşa şi ar fi fost altfel" - pentru că, ghici ce? Nu a fost altfel! Poate ar fi tentantă ideea, ca exerciţiu de imaginaţie...dar, repet: mai mult de cinci minute nu m-aş preocupa de subiect.

Însă, de azi îmaimte mă pot numi mai intelectual...am izbândit! Găsit, citit şi...SURPRIZĂ! Nu mi-a plăcut. Probabil că instinctul mi-a tot dat semne de că aşa se va întâmpla...dar eu nu şi nu!


Pentru că, uneori şi cu precădere atunci când încep să tatonez un subiect, se răzbeleşte curiozitatea în mine şi mai important decât "cum" este "de ce"? Adică..cu alte cuvinte: dacă fibra interioară nu-mi vibrează în contact cu ceva nou, prefer ca subiectul să rămână negru complet - pentru că dacă încerc orice abordare, oricât de mică, voi fi condus de curiozitate - în marea majoritate a cazurilor rezultatul fiind negativ. Şi fac ceva care îmi displace, doar pentru acumularea de informaţie - abordare care nu este genul meu...deşi, orice informaţie îşi găseşte la un moment dat utilitatea. Deci, per ansamblu, nimic nu se pierde.

Revenind la minunata operă...ca exerciţiu stilistic, este foarte mişto. Este clar că nu oricine poate produce aşa ceva; deşi, ca idee de ansamblu, lucrarea în sine pare izvorâtă din cele mai negre frustrări şi cele mai adânci coşmaruri. Dacă îţi place să sondezi hidoşenia umanităţii şi să te înspăimânţi de cât de dement poate fi OMUL, atunci da...e perfect! Dar nu şi pentru mine. Citind cartea m-am simţit ca uitându-mă la Grotesque sau la filmele din seria Final Destination: hai să vedem ce mişto mor unii striviţi de camion, cum sare sângele din ei ca vălătucii de praf din covorul bătut pe sârmă şi ce distractiv este să îţi chinui semenii. Serios acuma...chiar s-au terminat lucrurile frumoase de pe planetă, încât singura modalitate de distracţie este să tremuri de plăcere când sunt răpiţi oameni de pe stradă şi sunt ciopârţiţi prin beciul vreunei case? 



Dincolo de tematică, clar, nu am agreat stilul: cititorul (adică eu, în cazul de faţă) nu este parte integrantă a acţiunii şi am avut impresia că ascult o simplă poveste. Mare parte a cărţii pare a fi o relatare distantă, la care nu am participat activ; mai degrabă m-am simţit un simplu observator, un privitor care nu se poate amesteca niciodată în tabloul pe care îl priveşte. Desigur, toate pot fi interpretate şi metaforic, din perspectiva distantă a ne-omului care îşi povesteşte trist pierderea umanităţii. Ciudat este, că exact ultima parte a cărţii, care se ocupă de tortura fizică şi psihică este scrisă direct şi brutal. Cu vână, nene! Şi exact aia mi-a plăcut; deşi sentimentul general era de oroare (mai ales ştiind că asemenea practici sunt reale şi se petrec chiar şi acum, în diverse părţi ale lumii "civilizate"), am ieşit, în puii mei, din letargia generală a frecţiei pe piciorul de lemn! 

În al treilea rând, cartea nu este despre oameni...ci despre carcase găunoase care şi-au piedut sufletul. Valorile sunt răsturnate ostentativ, atmosfera generală musteşte de ură, violenţă, intoleranţă şi mizerie. Comicul este absurd -  pornind de la cele mai simple imagini: Ministerul Adevărului care se ocupă cu minciuna, Ministerul Păcii care se ocupă cu războiul, Ministerul Iubirii care se ocupă cu tortura, Ministerul Abundenţei - care se ocupă cu raţionalizarea bunurilor; şi până la cele mai complexe descrieri în care mamele sunt ciuruite de gloanţe într-un efort disperat de a-şi apăra copii morţi deja, în aplauzele frenetice ale mulţimii.

Desigur, romanul poate servi ca reacţie împotriva totalitarismului; un semnal de alarmă tras pentru trezirea la viaţă. Pe sistem: "Scoală, bă boule, tu nu vezi că te calcă ăştia în picioare?". 
...pentru că Fratele cel Mare nu îţi invadează viaţa personală pentru a avea grijă de tine, ci pentru a te controla.  Pentru a te subjuga şi a te limita în nişte chingi invizibile care te fac nefericit, nu fericit.

Iar realitatea arată că orice atenţionare este o pornire ineficientă. Cât scandal se face astăzi pentru legea "Big Brother"? Cu toate avertismentele, viaţa ne demonstrează că umanitatea se îndreaptă în urale spre un control absolut - pornind de la reacţiile unite în cuget şi-n simţiri cauzate de trendurile sociale şi produsele promovate agresiv în reclame şi terminând cu toate legile de invadare a intimităţii pe motivul protecţiei împotriva terorismului şi a atacurilor oamenilor răi.
Bătăile la malluri pentru oferte la tigăi sau pentru plasme sunt tot o formă de sclavie. Moda care se propagă cu viteza fulgerului şi este însuşită de oricine pentru că "aşa se face" este tot o formă de sclavie. Şi da...interceptarea telefoanelor este tot o formă de sclavie; pentru că poa' să vină mama serviciilor şi să intercepteze şi mama telefoanelor, că preîntâmpină un rahat! Oriunde, oricând poate să vină un dement şi să se detoneze pe stradă. Sau să-ţi dea un ciocan în cap. Nu are nevoie de telefoane, nici de mailuri. Pur şi simplu, aude voci; sau i se pare că eşti altcineva; sau porţi roşu şi îl enervează asta. Sau v-aţi şicanat în trafic. Eu ştiu? 

Deci, dacă tendinţa generală a societăţii nu o putem schimba (pentru că, ce să vezi? Facem parte din ea) şi deşi ne e frică de sclavie, ne îndreptăm spre ea ca oile bezmetice, de ce să nu încercăm să ne înfrumuseţăm viaţa atunci când putem? De ce să nu căutăm lumina, în condiţiile în care întuericul oricum vine singur?