joi, 28 ianuarie 2010

Mică nedumerire...

Pentru că toate nelămuririle mele încap într-un pacheţel de problemuţe.

Circuitul apei în natură...îl cunoaşte orice kinder care a trecut de clasa a patra:




Nu e cine ştie ce mare filosofie, nu trimiţi rachete pe Saturn sau proiectezi colonii pe Marte. Trebuie decât să beleşti ochii la fenomenele din jurul tău, sau, în cel mai rău caz, să fi în stare să citeşti în puii mei, o diagramă făcută de alţii care au înţeles cu merg treburile pe planetă!
Apele din sol se scurg în oceane şi mări, de unde prin evaporare, ajung în atmosferă şi de acolo, prin condensare, se reîntorc în sol sub formă de ploaie şi ninsoare. Astfel, circuitul este reluat. Prin izvoarele de suprafată sau subterane, astfel alimentate, apa se reîntoarce în mare, apoi ghici ce! Minune!!! Toate cele anterioare SE REIAU! UAU!!! CE TAAAARRREEEEE....

Prin inteligenţa sa notorie, Homul sapiens s-a inspirat de la Mama Natură pentru organizarea propriei vieţi; a observat, apoi a aplicat...şi aşa a plămădit fiecare proces important din viaţa sa, sub formă de circuit. Mi se pare şi normal, e la mintea găinii bete! Din moment ce într-un sistem introduci ceva, trebuie să fie şi o cale de evacuare a cevaului prelucrat sau nu, că altfel plezneşte. Îi apar crăpături, apoi poc! Deci, dacă nu îţi bagi, nu ai ce să scoţi! E chiar aşa de imposibil de priceput??

Acum...
Ca să strângă bani pentru buget (nickname pentru burţile afânate care ne cârmuiesc din gros), genialii guvernăcioşi ai lu' peşte se împrumută pe unde apucă, taie pensii, îngheaţă salarii, disponibilizează fără număr, fără număr, fără număr, îşi scrântesc neuronul pentru a flatula noi şi noi impozite, la care un om normal nu se poate gândi nici după o mie de ani. Am înţeles că deja datoria către F.M.I. se ridică la mizilicul de 10.000 €/cap de locuitor. Un flecuşteţ, ce Mama Ciorilor?? Merge rumânaşul, scoate din cont 1000.000.000 € şi purcede la plata dării statale..."Nu vă supăraţi, aveţi să-mi daţi rest, că eu nu umblu cu mărunt la mine!" Ce poate fi mai lejer de atât?? Căcarea lumii, în 3 acte, serios!

Dar vin întreb: de unde dracu' să plătească Ũlos, dacă el nu mai primeşte nimic?? Taxe, taxe, taxe, impozite, cum puii mei vreţi să le decarteze, băi trepanaţi râncezi, când el nu mai primeşte nimic?? Ultima oară când am verificat, nu avea nimeni o tiparniţă de bani în fundul grădinii, ca să vă cace vouă bani la cerere! (am o mică impresie că e şi puţin cam ilegală chestia asta). "Noi fătăm bani???" (vorba lu' amicu' Moromete)

De unde vreţi să vă tot dăm, dacă circuitul s-a rupt la etapa de primire?? V-aţi împuţit la occiput?? (uite şi la mine bunătate de prost, să pun întrebări cu răspuns evident!) Ce veţi să tot scoateţi, dacă nu mai băgaţi nimic?? De-stupefiaţi-mi şi mie cimilitura asta, că nu îmi ajung neuronii ca să o fac singur!
Băi! Şi cu curu' dacă conduceaţi ţara asta, tot se mai alegea măcar praful de ea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu