joi, 21 ianuarie 2010

Slalom bolnăvicios


Barometru epidemiologic porcin: 6 mii 6 sute şi ceva de infectaţi, 109 decese…asta numa’ până dimineaţă. Cred că ar cam fi timpul să mă bulucesc şi eu prin spitale, ca să mă vaccinez ca un cetăţean responsabil ce se protejează pe sine şi pei cei din jurul său!
Sau nu…pentru că din ce am auzit, nu prea poţi purcede pe calea imunizării dacă suferi de vreo alergie. Ori, eu sunt tatăl şi mamăl anafilacticilor! Stau erupţiile alergice pe mine, de parcă-s puse în raft la supermarket! Ba, atunci când am timp, le ordonez şi pe raioane!! Zi ce vrei, că eu am! Primesc marfă din cea mai bună calitate, şi asta zilnic!

În primul rând, sunt alergic la frig. Cum stau eu ca dobitocul pe coada mea, vine gerul şi...spuf! SPUFF?? Imediat mă vezi cum mă umflu şi mă fixez! Pac-pac, mă dublez, de parcă sunt roşie răscoaptă! Aoleu!! Păi ce-ai făcut tati?? Erai atâtica şi acu' eşti cât Moby Dick însărcinat?? Mai bagă şi tu o cură de slăbire, bagă ceva, că nu se mai poate! Te iei la întrecere cu Casa Scânteii în erecţie, ce pisicii mei???

Apoi, sufăr de alergie la imbecili. Nu ştiu dacă se pune asta ca factor alergen, dar îmi apar pete roşiatice pe piele când mă lovesc de tâmpiţ şi mi se pune un nod în plămânul drepti; nu mai pot…unde mă uit, cum mă întorc, tot peste cretini dau. Zici că se organizează zilnic concursuri cu premii pentru cel mai idiot din curtea şcolii, iar ăştia se întrec care să le câştige…pe cuvânt!
Un mic exemplu: date fiind condiţiile de iarnă precoce care nu ştiam că ne va lovi aşa de devreme, maşinile se cam opintesc prin zăpadă, tot într-o veselie. Şi de ce nu s-ar împotmoli??? Vorba lu’ Nea Unu: “Pfff! Ia uite şi la boierii ăştia de bloc! Stau la căldurică, îşi fâţâie curul prin limuzine de lux şi nu îi duce capul să umble cu protecţia la ei!Uitaţi-vă, băi, pe geam, ce urgie e afară!…Aşa vă trebuie dacă nu v-aţi pus cauciuce de zăpadă!!! Hai…să te repar! Da’ ţine minte 3 cuvinte: CAUCIUC DE IARNĂ!!!”
Şi uite aşa scapă bietul şofer…mulţumind şi făcînd plecăciuni în faţa bunului samarinean care l-a scos din căcat…adică omăt.
Dacă eram în locul lui, eu aş fi mers puţin mai departe…de genul: “Bre neicuşorule-puicuşorule! Eu am cauciuce all seasons! Mă satisfac fără probleme, indiferent de anotimp şi de frecvenţa folosirii! Da ce mă-ta să fac cu d-alea speciale de sezon rece, când roata se afundă până la jumate în nămete?? Eu ştiam că pneurile astea de iarnă se numesc aşa pentru că îşi păstrează elasticitatea şi la temperaturi mai reduse, nu că sunt echipate cu minilopăţele pentru zăpadă, şenile de tanc pe crampoane, calorifere pentru topirea vicistitudinilor naturii, sau nanoroboţi ce răzuiesc gheţălăul în faţa lor. Am maşina îngropată în zăpadă! Ia uimeşte-mă, destupă mintea mea rudimentară şi zi-mi la ce basca ta cu urechi mă poate ajuta cauciucul de iarnă! Hai, hai, curaj! Hit me hard, fără menajamente! Nu te teme, că nu îmi provoci nici o leziune gravă! Băi inteligetule! Nu câr-mâr că te câr-poc cu flăcărica peste bot! Dacă vrei să faci ceva folositor, hai de ajută-ma, dacă nu, taci! Că de sfaturi sunt sătul!”
(Cred că dacă ziceam aşa, săpam singur cu mâinile goale la temelia roţii).

Dar cel mai rău şi cel mai rău, mă chinuie alergia la Românica (Dacă mai aud pe unu’ singur “Păi şi? Pleacă!”, nu ştiu ce îi fac, dar o să fie naşpa! Îi rup gâtul, îi belesc geaca de piele, îi stric eu ceva să-i pară rău!!). Cum scot un ochi pe geam şi văd câtă nesimţire crasă zburdă liberă pe uliţe, pe cuvânt că mă ia cu ameţeală şi frisoane! Sunt sătul să văd bilele astea de osânză râncedă cum fac ele pe marii conducatori de popor; vomit când văd toate curvele cum se laudă ele, divuţele, că şi-au băgat silicoane în ţăţoace de mii de euro, sau că se respectă şi îşi petrec vremea doar la shopping din ăla de firmă şi se cred mari personalităţi în mintea lor; am obosit (aoleu!! Ăsta e primul semn al atacurilor paranormale) de atâtea flăcărici îmbulinate şi energii belicoase. Sunt şi eu acolo, un simplu individ…
…care riscă să de-a gripelniţa-n el. Dar până să mă radă Coasa Porcească, parcă vad că mă rade Coasa Bocească (alter-egoul Coasei Băseşti)! Dacă mai bagă micuţii ăştia din gâtu’ mâinii câteva impozite şi împrumuturi garnisite cu ceva sute de mii de şomeri, ne-am lecuit (şi s-a curăţat şi locul; curat şi plăcut uscat…gata cu Românica!)

Dar vorba-ceea: “Noi să fim sănătoşi, că taxa şi boala vine singure”

Un comentariu: