Despre dragoste şi modurile de a face fericită o femeie

La mulţi ani ziua de azi!

Ce mai faceţi, neicusorilor-puicusorilor? Despre ce vreţi să vorbin în această frumoasă zi de sărbătoare? Despre votarea care bate la uşă, sau despre iubire? Bine...pe undeva, cele 2 subiecte se confundă...pentru că la votare mergi cu dragoste şi în dragoste dai cu ştampila (probabil de aici a şi ieşit vorba aceea populară "Dragoste cu lovituri"). Ideea e că dacă abordez subiectul referendumului, ne enervăm; dacă o luăm cu iubirea, râdem.

Deci, ce să fie? Decizii, decizii, decizii... Of! Grea e viaţa asta!

Bun! M-am hotărât! Hai să fim în ton cu vremea şi să ne bucurăm! Iubire să fie!

Băi, şi când te gândeşti că era o vreme când habar nu aveam ce înseamnă ce înseamnă iubirea asta...

Dar necunoaşterea nu mă ferea de efectele ei şi cum stam eu, frumos, elegant, deodată mă trezeam luat de-o sfârâială care mă ţinea o vreme şi-apoi mă lăsa; totul se banaliza.

No, şi atunci, în acele momente, mă băgam în şedinţă şi mă luam la întrebări: "Ce e, dom'le, dragostea  asta? Pentru ce alergăm atâta după ea? De ce vine şi de ce trece ca acceleratul prin gară, când toată lumea spune că e veşnică? La cuvinte mari nu ne întrece nimeni; e adevărat că sunt clipe când simţi că poţi răsturna pământul. Şi apoi? Parcă te trezeşti dintr-un vis...la un moment dat, vezi totul cu alţi ochi. Şi te întrebi: GATA? Asta a fost tot"?

Clar, nu ştiam cum să descriu iubirea şi clocoteam de întrebări mai abitir ca o cană cu apă fiartă. Ce se face când iubeşti? Ce se spune? Cum o reprezinţi, grafic, pe o coală de hârtie? Ce-i atât de unic la ea, de ne-o dorit atât de mult?

După studii îndelungi şi nopţi nedormite,  am căutat să reprezint abstractul prin concret şi la un moment dat, mi-a venit o ideea genială: dragostea este atunci când baţi la o uşă şi ţi se răspunde. Nu te întreabă nimeni "Da, cine e?"... Şi nici nu ţi se deschide uşa. Ţi se răspunde la ciocănit...cu aceeaşi nerăbdare. Şi abia apoi se deschide uşa şi te întâmpină un zâmbet cât toate zilele, care te ia în braţe. În spate poate fi neant, un câmp gol, o prăpastie, o cocioabă sau un palat...nu are importanţă. Acea îmbrăţişare este atât de mare, că înconjoară lumea. Şi atât de mică, încât nu încape în ea decât o singură persoană.

Apoi, prin facultate, am asistat la o scenă de zile mari, iar viaţa mi s-a schimbat...

Într-o zi, se certa un coleg de cameră cu iubita. El era moldovean. Ea...nu contează; dar urla şi ţipa din toţi bojocii: "Nenorocitule! Lepră ordinară, m-ai lăsat să-ţi plătesc berile! Beţivule! Porcule"!

Şi omul, liniştit, mestecând o gumă: "Draga mia, portofelul meu iera la tine; tu eşti di vină!"

S-a luminat gagica, instant! Căprioară s-a făcut, să-mi trag palme! "Vai, iubitul meu drag şi frumos şi puiuţ scump, nimeni nu mi-a mai spus că-s divină până acum! Cine e iubiţelul meu sensibil? Tu eşti..."

Mi-a picat capul de uimire!! Cu un cuvânt, a îmblânzit scorpia!

...şi mi-am dat seama de ceva: în viaţă nu te ajută să fii filosof şi să ştii cine a pus coada la cireaşă! Ca să te descurci, trebuie, doar, să fii pe fază şi să ai cuvintele la tine. Prin urmare, mi-am pus cea mai minunată dorinţă: când mă fac mai mare, vreau să fiu moldovean!

Nu mi-a reuşit pasenţa, că aia e: sângele apă nu se face. DAR, am renunţat să încerc să mai descriu indescriptibilul. C-apoi şi pomul se cunoaşte după roade, nu neapărat după descrierea din manualele de specialitate.

Problemele pe ordinea de zi sunt altele: dragostea vine, nu-i bai! Însă...ce faci, după ce a venit?

Nici o problemă!! Şi de această dată, ştiinţa modernă ne vine în ajutor...cu o minunăţie de cuvânt de învăţătură. Bine...nu UN cuvânt, ci 47 - ca să fiu mai exact! Da, aţi citit bine: 47 de modalităţi de a o face pe o femeie fericită. Ştiu...exprimarea cam lasă de dorit, dar dacă aşa au scris specialiştii jurnalişti, cine sunt eu să îi contrazic? Am făcut ingineria, nu facultatea de limbi.

În plus, sunt cam multe modalităţi şi nu am capacitatea necesară de a le acumula pe toate. Cred că o să aplic politica paşilor mărunţi, ca să pot digera profunzimea înţelepciunii. Şi dacă văd că am succes şi mi se schimbă viaţa, continui şi cu celelalte...

În fine, să-i dăm drumul. Nu de alta, dar mă usuc de nerăbdare ca o râmă la soare, să ştiu şi eu cum să-mi fac d(r)ama fericită.

1. "Primul lucru pe care trebuie să îl faceţi când vă întoarceţi acasă, e să vă cuprindeţi iubita".

Să o cuprind...cu metrul de croitorie? Da, are sens. Dacă reuşesc, înseamnă că  încă intră în categoria căprioarelor şi e fericită.

Dar dacă iubi e de necuprins? O pot înconjura? Ca pe biserică la slujba de prohod: cu lumânarea în mână, dând slavă lui Dumnezeu, pe la fiecare colţ. Merge aşa? Oare va fi fericită?

2. "Întrebaţi-o cum şi-a petrecut ziua. Daţi-i de ştire că vă interesează planurile ei şi că vă pasă cum petrece ea ziua, atât timp cât nu vă aflaţi împreună. Puteţi acorda întrebări suplimentare, de genul: "Ai fost la doctor / la prietena ta? Ce a spus"?"

Mamăăă, ce tare!! Întâi de toate, am o nedumerire: cum îi dau ştirea că mă interesează? Dau buzna pe uşă, în stil breaking news, cu zurgălăi? Aşa se dau ştirile azi...fac hărmălaie şi BOOOOMMM!!! "Incendiar! Ghici ce ştire am?! Mă interesează ce ai făcut azi"!

Aoleu...şi dacă strigă pe mine, că o chem la raport şi de gelos ce sunt, o controlez? Dacă trânteşte un "Nu te intereează ce vorbesc eu cu prietenele mele"? Dacă o supăr şi mă face "nenorocit"? 

NUUUUUUU!!!! Eu nu risc să-i stric ziua lu' "pui"! Punctul ăsta îl tai de pe listă!

3. "Învăţaţi nu doar să auziţi, dar şi să ascultaţi. Fiţi atenţi cum daţi întrebările, nu trasformaţi discuţia într-un interogatoriu."

Ete na, să fiu atent cum îi dau...păi cum să-i dau? Şi cu stânga, şi cu dreapta - logic! Că d-aia sunt ambidextru!

Şi nu transform eu discuţia în interogatoriu. Ea înţelege asta, mai ales când o voi întreba ce vorbeşte cu prietena ei.

4. "Oferiti-i atenţie iubitei, atunci când alături se află şi alte persoane".

Numai atunci? Păi e simplu...Înseamnă că nu o bag în seamă decât la sărbători, când ne strângem cu toată familia. În rest, suntem mai mult singuri -  deci sunt liber să-mi concentrez atenţia pe televizor. Avantaj eu. :)

Hai că-mi plac modalităţile astea de a-mi face femeia fericită. Ia, măi înţeleptule, mai învaţă-mă!

5. "Nu aşteptaţi vinerea pentru a o întreba cum vrea să petreacă weekendul, planificaţi împreună timpul pentru aceste zile".

Perfect, iar am scăpat! Sâmbătă, iubi meu doarme toată ziua; iar duminica, repetă ce a făcut şi cu o zi înainte.

Dacă e musai să am planuri pentru weekend, trebuie să le fac cu altcineva. Oare va fi ferită femeia?

6. "Ajutaţi persoana dragă. Dacă vrea să pregătească cina, dar e obosită sau nu are timp, oferiţi o mână de ajutor. Dacă nu sunteţi prea bun la pregătireea bucatelor, puteţi ajuta la pregătirea ingredientelor (curăţitul cartofilor, de exemplu)".

Bun. Persoana dragă nu găteşte. Nici când e odihnită, nici când e obosită. Ce fac în cazul acesta?

Eu vreau să ajut cu o mână de ajutor, dar dacă n-am pe cine... De ce să arunc mărgăritare în gura porcilor, când am căi mult mai interesante ca să-mi petrec timpul? Netflix-ul geme de seriale, iar pizza şi o supă la plic găsesc pe la orice butic!

7. "Complimentele! Faceţi complimente iubitei! Urmăriţi schimbările de înfăţişare, de garderobă".

Aaaa...aici ştiu! E ca-n reclama aia cu "Ce cercei frumoşi aveţi, doamnă"!

Stai să vedem ce schimbări are doamna mea...gata! "Dragă, ai nişte cearcăne minunate! Sunt bio? Nu de alta, dar vreau să ai un stil sănătos de viaţă".

Şi-mi pun faţa de căţeluş rănit...

8. "Aveţi grijă de sentimentele ei, evitaţi certurile în contradictoriu".

Ok, aici vorbiţi pe limba mea. Atât că eu evit certurile; fug de ele, ca ăla negru de tămâie! Dar nu le evită ea! Când comentez, am chef de ceartă; dacă tac, tac ostentativ...deci tot am chef de ceartă! Întrebare: cum evit cearta?

9.  "Dacă aţi atins persoana tragă cu un cuvânt sau cu un fapt neplăcut sau dacă ea suferă din alte cauze, arăta-i că o înţelegeţi şi că observaţi starea ei de spirit: "Îmi pare rău că suferi din această cauză". Nu trebuie să vorbiţi mult, o frază sau două sunt de ajuns. Ar fi bine să vă abţineţi de la sfaturi".

Ia uite, dom'le, deci aici greşeam! Eu, ca prostul, o ascultam şi după ce se umfla de plâns, că nu are soluţii la probleme, eu, ca boul, încercam să îi ofer o rezolvare! Şi când colo, trebuia să zic doar că "îmi pare rău că suferi".

Ceea ce ziceam...dar dacă ea mă întreabă ce să facă, eu ce mai zic? Tac chitic, sau îi spun franc: "Ştiu, dar nu îţi spun, că nu-mi dau voie specialiştii şi vreau să te fac fericită"!

Sau în teoria experţilor, după ce îi spuneam că îmi pare rău că suferă, ea trebuia să se oprească din plâns, să mă ia în braţe şi să se bucure cu minunea de bărbat pe care i l-a dăruit Dumnezeu? Îmi pare rău, dar au greşit filmul! Viaţa reală nu merge aşa...cel puţin la mine!

10. "Explicaţi-i persoane dragi de ce aveţi nevoie de timp pentru propria persoană, de ce doriţi să plecaţi la un eveniment sau altul de unul singur, fără ea. Nu trebuie să lăsaţi loc pentru nelinişte".

Hmmmm...hai să facem un test: "Persoana mea dragă, mă tâmpeşti! Vreau o gură de aer, simt nevoia să fiu singur, vreau să mai schimb peisajul şi să mai ies şi cu altcineva! Dar nu îţi face griji, tot la tine mă întorc. Te iubeeeeeescscscsc....."

E bine aşa? E femeia liniştită şi fericită?

Eu aşa sper...

Nu de alta, dar iar mă freacă la creieri cu "relaţia toxică", "singurătatea-n doi" şi alte clişee d-astea, pe care le citeşte prin cărţi!

Doar că, mă chinui să nu aibă dreptate. Şi aş ţine-o numai pe palme, dacă aş putea...atâta că mereu îmi zice că-i femeie independentă şi nu are nevoie de nimic! Păi dacă ea nu e feminină şi nu acceptă nici un ajutor, eu cum să mai am ocazia să fiu bărbat galant?

Da' nu contează, aşa-s vremurile şi ne-om strecutra printre ele. Dacă merge; dacă nu.... Noi să fim sănătoşi! Şi fericiţi! 

...ceea ce doresc tuturor, că dorirea nu-i pe bani!

Barmană, dă-i cu şpriţ la masa 5, ca să ne veselim!

[Maria Tănase - Leliţă Cărciumăreasă]

9 mai - e sărbătoare!

- Bună ziua!

- Buuuu-năăăă...ziiiiii-uaaaaaaaa....

- Scoateţi o foaie de hârtie! Lucrare de control! Întrebare: Ce sărbătorim pe 9 mai?

Cam aşa se desfăşurau testările pe vremea mea. Când mai dădeam pe la şcoală, pac! Lucrare... Din pământ, din iarbă verde, mă trezeam în situaţia de a fi întrebat ce am învăţat pentru "astăzi".

Nu era ca acum, când testările nu numai că sunt anunţate, dar primeşti şi lecţiile pe care trebuie să le înveţi - sau chiar subiectele gata rezolvate, tot ce având de făcut elevul fiind să deschidă manualul şi să se uite despre ce vorbeşte profesorul la oră!

Da', mă rog...ce să mai comentez, că şi aşa rezultatele la Bac sunt din ce în ce mai proaste, cu fiecare an care trece. Ceea ce este perfect explicabil: suntem aşa de inteligenţi şi plini de drepturi, că nici nu mai are rost să pierdem vremea tocind nişte informaţii pe care, oricum, le găsim pe Google. Dacă nu eşti chiar total îngrămădit şi ştii să dai un click, te-ai scos! Ba, de la un timp, nu mai este nevoie nici măcar să ştii să citeşti: îţi spune asistentul vocal cu vorbe, tot ce ai nevoie să cauţi. 

Rămân, doar, 2 mici problemuţe: 1. SĂ VREI să cauţi şi 2. SĂ ŞTII CE să cauţi.

Revenind la oile noastre... Da, aşa este! În zorii sistemului educaţional românesc, se mai dădeau şi testări surpriză. Ce-are a face asta cu ziua de 9 mai?  Teoretic, nimic. Practic, de aici porneşte totul!

Aşa că, iată...au trecut 10 zile de la fericitul eveniment şi încă stau să mă întreb: oare ce aş răspunde dacă aş mai da o lucrare de control tip blitzkrieg - adică scurtă şi rapidă şi pe negândite - despre 9 mai?

Nimic mai simplu - îmi spune neuronul cel funcţional şi în putere: "Răspuns final şi corect: Nooooiiii...pe nouuĂ mai sărbătorim. Sărbătorim..."istoric informal summit of the heads; offfff...of the states ori governament of the Iuropian iUnion".

Aaaa!!! STAI, că mai e ceva!! "Şiii noi mai sărbăăătorim...ăăă...mitingul lu' Dragnea de la Iaşi! Şiiii... şi mai sărbătorim...Ziua Europei"!

Hai că am nimerit-o! Sunt cel mai tare din parcare, să-mi trag pălmi!

Să tot fie nişte secole de când am gătat cu şcoala şi tot îmi amintesc că 9 mai e o sărbătoare magică! Ce credeaţi, că pic în plasă? Hă! Păi de mic eram un fel de geniu, că aveam mintea pe care o am şi acum! Şi nu mă dă nimeni la întors! 

Una peste alta, e clar ca lumina zilei: 9 mai chiar este o zi Mare!! Deci, ca orice om modern care se respectă, mi-am petrecut-o  la televizor - ţintuit în fotoliu şi mutând telecomanda pe toate posturile, ca nu cumva să pierd vreun breaking news de ultimă oră, incendiar şi cutremurător. Şi nu am pierdut. URA!!!

La un moment dat, însă, chiar mă năvălise o ditamai repulsia - de nu mai ştiam pe unde să scot cămaşa! Pe de o parte, eram curios să mă uit la ştiri, să-i văd şi eu pe cei mai iluştri oameni ai planetei; iar pe de altă parte, nu ştiam unde să mai fug, ca să scap de atâta idolatrie care mă ducea cu gândul numai la vremurile glorioase în care Nicholas Ceocesku era 3 în 1, ca cafeaua: "cel mai iubit fiu al poporului, eroul păcii mondiale ŞI distintinsul emisar al prieteniei" - toate în acelaşi timp.

Serios, acum: care e mai este diferenţa între "Merkăla! Iohannis, Merkăla! Macronu'! Iohannis! Iohanis! Macronu'! Merkăla!"...sau... "Dragnia! Dragnea! Dragnea! Dragnea"...sau..."Ceau-şescu Ro-mânia! Sti-ma noastră şi mân-dria"?!

Demult, în vremurile apuse, jurnalele de ştiri erau pline de entuziasm! Ilustrul conducător, era permanent întâmpinat cu cele mai profunde sentimente de înaltă preţuire, adâncă recunoştinţă şi dragoste fierbinte, ori de câte ori apărea pe undeva. Astăzi am inventat "băile de mulţime" - care, în principiu, au fix acelaşi scop, bazat pe "mitul omului promis" - care va schimba societatea din temelii şi o va duce către lumină. 

  

Singura diferenţă între "atunci" şi "acum" este că nu mai avem o singură opţiune, nu mai există un singur personaj hristic. Fiind în democraţie, avem luxul de a ne permite să ne alegem dumnezeii, fiecare după cum îl conduce conştiinţa. Iar după ce taberele au fost delimitate, avem libertatea de a ne scuipa între noi, pentru a arăta superioritatea propriei opţiuni. Foarte tare, ce să mai spun?

Totuşi, luaţi în modul, oamenii, sunt la fel. Până şi promisiunile sunt la fel, chiar dacă ornamentele înflăcărate din trecut s-au transformat în declaraţii/promisiuni lucitoare, menite să adoarmă raţiunea şi să învârtoşeze emoţia primară: 

"Fără hoţie putem avea şcoli mai bune". Ce încântare! Sună bine, aşa-i? Fără hoţie = şcoli mai bune. Doar că nu asta spune sloganul...ci "Fără hoţie, PUTEM avea şcoli mai bune" - adică, este acelaşi tip de îndemn ca al jocurilor de noroc: "Joacă şi POŢI câştiga". Dacă nu câştigi, aia e...ghinion. Mai încearcă - pentru că nu poţi condamna pe nimeni, deoarece nimeni nu a garantat câştigul. Şi nici şcolile mai bune.    

Prin urmare, la finalul zilei, am tras o singură concluzie: o fi ziua Europei Unite, dar noi suntem divizaţi... aşa că pe-un picior mioritic era aplaudat "Iohannis", în timp ce pe celălalt picior de plai Dragnea era idolul poporului. Ceea ce este de înţeles:  fiecare om cu proprii admiratori şi propiul cult al personalităţii. Cine o câştiga...vom vedea. Ăia care-s majoritari, îm principiu...deşi se spune că nu ar fi etic, pentru că şi minorităţile au drepturi. Ceea ce înseamnă că şi idolii minoritari contează. Deci, în loc să fie un dumnezeu mai mare, ar trebui să avem mai mulţi, şi mai mici. Iar Europa Unită ne propune ne-unirea.

Dincolo de toate prostiile astea, pe 9 mai am sarbatorit 141 de ani de independenţa României, obţinută în 1878, prin Tratatul de la San Stefano (revizuit, apoi, la Berlin). Dar nu am auzit pe nicăieri să se mai amintească un asemenea amănunt. Poate pentru că nu mai are importanţă? Poate pentru că România nu mai este independentă?

Aoleu, iar m-a pocnit melancolia. 

D.J., bagă un song de inimă rose şi mai toarn-un păhărel, să ne veselim nitel!

[Tudor Gheorghe - Au înnebunit salcâmii]

Ignoranţa noastră, cea de toate zilele

Mai sunt...cam 3 săptămâni şi vin alegerile. Nebunia planetei, să-mi trag palme! Bătălia e mai atroce ca niciodată! Guerilla, frate! Parcă mă şi aştept să sară Rambo dintr-un tufiş şi să-i mitralieze, instant, pe nenorociţi! Dacă atât ne duce capul...ce să faci? Nu mai avem limite, nu mai avem oprelişti, sau graniţe.
În tinereţile mele, circula o vorbă: "totul e permis în dragoste şi război". Desigur că e o enormitate, o idioţenie care a stat la baza celor mai celor mai cumplite fapte din istoria omenirii...dar nu mai ţinem cont de toate amănuntele. Ce a fost a trecut, nu se mai întoarce; iar "înţelepciunea" populară a primit update: "totul e permis în dragoste, război ŞI politică".
...şi uite aşa au apărut clipuri cu Iisus Hristos, care ne îndeamnă să nu ne mai rugăm la EL...pentru că s-a inventat dreptul de vot şi ne putem hotărâ singuri soarta:

[Iisus Hristos are un mesaj pentru români]

Superb, ce să mai zic? Prin octombrie, Biserica era cel mai mare caca, total indezirabilă în viaţa omului modern. Iar acum, a devenit aliatul de nădejde al aceloraşi oameni moderni, pentru că...de ce nu? Când nu ai absolut nici o valoare, poţi spune orice! 

Numai că stau şi mă întreb: Aşa de mare e disperarea pentru bani şi putere? Realitatea arată ca da....ceea ce înseamnă că ţara asta trebuie să fie tare bogată, dacă e săracă şi tot facem orice ca să ajungem în vârf! 

Iar vestea bună este că ÎNCĂ NU AM VĂZUT NEBUNIA ÎN TOATĂ SPLENDOAREA EI. Sincer, abia aştept să văd ce mai urmează! O să am material pentru blog...deşi, de la o vreme, chiar mi-e jenă să scriu despre toate cretinătăţile din viaţa de zi cu zi. Nu de alta, dar mi-e frică să nu mă afund prea mult într-un astfel de mediu şi să mă confund cu el, la un moment dat.

Oricum, dacă e să mă întrebaţi pe mine, nu cred că PSD-ul e cea mai mare problemă a noastră.  De fapt, nu oamenii politici sunt marii noştri inamici şi sursa necazurilor noastre... Nici lipsa spitalelor şi nici măcar a şcolilor. Sau a (auto)străzilor. Nu, nu, nu, nu...

Marea problemă a noastră este ignoranţa, sub toate formele ei: prostie, dorinţa de a epata, lipsa de respect faţă de omul de lângă noi, lipsa de valori, mândria. Chestii din astea, minore, care se învaţă în primii 7 ani de viaţă. Cei 7 ani de acasă... educaţia de familie care stă la baza oricărei educări viitoare. 

De ce spun asta? Pentru că se vede din avion, în orice facem...mic sau mare, simplu sau complex.

Ieri sărbătorirăm 2 mai, Ziua Naţională a Tineretului. Ca să marchez preafrumoasa sărbătoare, m-am hotărât să merg la un film. Am văzut "Avengers: Endgame". A doua oară. Bineînţeles că sala era plină...e un film în vogă şi tonele de reclamă te momensc în cinema, chiar dacă nici nu ai nici în clin, nici în mânecă cu povestea în sine. Aşa că te duci. 

Doar că până la jumătatea filmului (care ţine vreo 3 ore), a plecat cam un sfert de public...şi m-am întrebat "de ce?". Chiar: de ce ai face asta? De ce ţi-ai bate joc de timpul şi de banii tăi, ca să mergi la un film ce nu îţi place? 

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu acţionez la primul capriciu. Mă uit, întâi, ce filme sunt în program; la ce ore, cât durează, cu ce se mănâncă fiecare. Nu mă arunc ca cioara, să iau în cioc ciobul care luceşte mai tare. Am, n-am altă treabă, nu pot să-mi bat nici joc de mine, în asemenea hal... dar se pare că pe mulţi din jur, nu îi interesează aspectele astea. Aşa că se lasă luaţi de marketingul agresiv şi dau banii pe produs, apoi văd că, de fapt, nu le place şi nu au nevoie de el. 

Asta e ignoranţa.

Zilele trecute a murit Răzvan Ciobanu - ştiţi povestea, că nu aveaţi unde să vă ascundeţi de ea. 

Nu intru în amănunte, însă, am reţinut că băiatul acesta s-a urcat drogat la volan - faptă catalogată de Lia Olguţa ca fiind "o inconştienţă". Bineînţeles, s-a stârnit un imens scandal politic, pe baza acestei "declaraţii acide"...deşi femeia a avut dreptate: trebuie să fii nebun să conduci, după ce te-ai drogat. "Inconştienţă" un termen prea blând...şi nu are treabă nici cu durerea morţii unui om sau dramele dependenţilor de droguri, nici cu discriminarea lor şi nici măcar cu legalizarea stupefiantelor - o chestiune care nu văd ce legătură are cu povestea iniţială, pentru că riscul de a muri nu apare din cauză ai încălcat legea conducând drogat, ci PENTRU că ai condus drogat.

Ca să recapitulăm: nu vorbim de "inconştienţă" , ci de prostie crasă. Ignoranţă zdrobitoare.

Azi, un tânăr de 18 ani a vrut să traverseze o cale ferată şi a fost izbit de tren. Asculta muzică la căşti şi era cu ochii în telefon, nu vedea şi nu auzea ce se întâmplă în jurul lui. L-a omorât politica? Ciuma roşie, sau propria ignoranţă? Mai ales când asemenea cazuri se petrec periodic, în ultimii ani: Ba-ţi faci selfie cu pistolul la cap şi apeşi pe trăgaci, în loc să faci poza; ba te dai de-a dura în prăpastie, căutând cel mai bun unghi foto; ba pici de pe clădiri, sau dă tramvaiul peste tine, maşina, ori trenul. Cazi pe scări, cazi în canal...ohoho! Experienţe de gen sunt destule...şi....şiii...nimic! Nu au nici un efect!

Acum ceva timp, a murit o studentă de la arhitectură, parcă. S-a urcat pe tren să-şi facă selfie şi aia a fost. Koniet film. Ne trebuie şcoli? Nuuu...însă avem nevoie de educaţie! Aia a primilor ani de viaţă, care îţi dă dorinţa de a lupta cu ignoranţa, nu a te mozoli cu ea.

Apropo de şcoli: cu vreo câteva săptămâni în urmă, vorbeam cu o învăţătoare - care povestea de pe la lucru, în timp ce eu mă spărgeam de râs că i-a dus pe copii la Mac, în Săptămâna Altfel. În capul meu, semivacanţa asta era dedicată vizitelor culturale...ori, la fast-food, ce cultură să îţi faci? "Dar, dacă atât îi duce capul pe profesori..."  

Şi-apoi am aflat că obiectivele Săptămânii Altfel se stabilesc de comun acord cu părinţii. Aceiaşi părinţi care, la 10 minute după ce au plătit intrarea la Muzeul Satului, şi-au luat odraslele de mână, au făcut stânga-mprejur şi s-au dus să viziteze mall-ul de peste drum...că nu au ce vedea la cocioabele alea de pe vremea lu' Pazvante!  

Şi noi plângem după şcoli? Hai mă, să fim serioşi! Ne batem joc şi de alea care sunt, la ce să mai facem altele? 

   

Vă amintitţi de crima odioasă de la Dristor...nu detaliez, că nu are rost. Dar mai ţineţi minte psihoza socială de atunci, când au apărut turme întregi de experţi care să ne explicau că, în principiu, nu e bine să fim ca autiştii şi să ne izolăm de tot ce te înconjoară, în special când suntem pe stradă?  

E! Următoarea săptămână după nefericita întâmplare, toţi călătorii de la metrou stăteau lipiţi cu spatele de zid şi ochii ca girofarul în jur, ca să nu mai fie luaţi prin surprindere de cineva care ar fi vrut să îi împingă pe şine. Problema e că minunea a durat până ne-am luat cu alte lupte mai importante...şi lumea a revenit fix la aceleaşi obiceiuri de dinaintea crimei: ruperea de realitatea imediată prin orice mijloace. 

Nu am doctorat în psihologie, dar asta nu e ignoranţă?

Că tot suntem aici: mai ţineţi minte valul de sinucideri de la metrou şi cerinţa socială de a fi protejaţi de asemenea întâmplări nefericite, prin montarea de parapeţi de protecţie pe peron? Huo PSD-ul, care fură banii şi ne lasă să murim ca nişte câini! În ţările civilizate, cu parapeţi de 2 metri pe marginea peroanelor din staţiile de metrou, nu mai mor oamenii.

Şi atunci am o întrebare: capul îl avem pe umeri, ca să nu ne plouă în gât? Pentru ce suntem înzestraţi cu raţiune, dacă nu o folosim şi aşteptăm la alţii să ne explice elementarul de bun simţ şi să ne mâne pe drum, ca pe orbi? Păi dacă aşa stă treaba...hai s-o facem cum trebuie! 

Hai să montăm stâlpi de 100 de metrii înălţime la calea ferată, ca să nu mai facă prostu' arc electric, când se cocoaţă pe tren, să-şi facă selfie inedit. Sau, mai bine, zic să scoatem în ilegalitate locomotivele electrice, că şi aşa sunt antice şi luăm din alea diesel, ca la americani! Fără fire electrice, nu e curent; fără curent, nu se mai curentează omu'; simplu. 

De fapt...ce să ne mai dăm atâta după deget? Pentru protecţia noastră, a tuturor, zic să interzicem, definitiv, circulaţia trenurilor în zonele populate. Aşa nu mai dă nimeni peste noi, când traversăm calea ferată. Da, aveţi dreptate: care cale ferată, dacă nu e tren?

Perfect!

Şi dacă tot ne apucăm să protejăm poporul, hai să construim fiecare bandă de circulaţie cu propriul tunel, ca să nu se mai ivească vreun nebun  care să intre pe contrasens când depăşeşte, sau să se proptească în vreun pom când drumul o ia într-o parte şi el o ţine tot înainte. 

Hai să legalizăm consumul de droguri, ca să nu mai moară oamenii când conduc drogaţi. Să legalizăm şi beţia, că poate unu' vrea să conducă în comă alcoolică! E dreptul lui, că d-aia e cetăţean european! Păi nu?

Sau, măcar să montăm garduri pe marginea străzilor, ca să aibă beţivii de ce să se ţină, când ies de la cârciumă. Ei nu trebuie să ajungă în siguranţă la căşile lor? Oare nu au o familie, nu au copii pasibili să rămână orfani? Nu au o biată măicuţă bătrână, cu brâul cu lână, care să îi jelească dacă li se întâmplă ceva?

Hai să inventăm chiloţii cu glugă, pentru cei care îşi uită umbrele acasă, când plouă. Şi izmene cu mănuşi, ca să nu ne ia frigul pe nepregătite!
Hai să adăugăm în Codul Ocupaţiilor o nouă meserie: îngrijitori sociali, care să ne ţină de mână când traversăm strada, cu ochii în telefon. Şi până la urmă, hai să dăm în folosinţă toalete care să ne cureţe la fund şi să ne dezinfecteze după fiecare folosire, că poate ne roadem unghiile fără a ne spăla pe mâini şi ne umplem la gură de stafilococi aurii, rotavirusuri şi alte căcăreze.    

Sau, şi mai bine, să primim de la primărie o raţie lunară de pamperşi, ca să nu mai fim nevoiţi să folosim toaletele infecte ale patriei.

Hai să amplasăm câte un braţ robotic la fiecare metru de trotuar, care să ne dea o palmă după ceafă când nu ne uităm pe unde mergem. Hai să punem ghidare cu laser pe bocanci, sau să coordonăm gps-ul de la telefon cu realitatea înconjurătoare, ca să ne bipăie ăla în creier când depăşim spaţiul alocat circulaţiei pietonale şi suntem cu mintea împrăştiată în mediul virtual.

Dacă tot vrem să fim ignoranţi, hai să fim până la capăt! Nu ne-am dorit o Românie a lucrului bine făcut? Poftim, hai s-o facem! Adică nu...SĂ NE-O FACĂ Statul!

Ce mama mă-sii? Noi suntem plătitori de taxe şi impozite, iar el trebuie să aibă grijă de noi! #rezist şi #joscorupţia!! URA!

Problema noastră nu sunt politicienii, orice culoare ar avea ei. O societate bună nu poate da politicieni proşti, aşa cum nici un pom bun nu dă roade rele.  Deci, dacă politica este aşa cum o vedem cu toţii, cam ce pom este poporul român?

Aici e problema: lume multă, oameni puţini.

...iar asta nu se schimbă cu nici un fel de alegeri politice, ci numai cu valorile familiei, care ni se transmit în primii ani de viaţă. Ce noroc pe noi, însă, că am luptat pentru această familie şi nu am permis să fie îngrădită de ticăloşi şi oamenii răi. De 3 ori "Ura"!

Viitorul sună orange şi beculeşte inteligent, ca să ne atenţioneze când traversăm!

Să bem pentru asta!

Eu, cel puţin beau cu plăcere. Că na...Asta ştiu, asta fac!  

Şi visez la ziua în care se vor legaliza drogurile, ca să conduc şi eu ameţit de dragonii roz. Iar dacă mă opreşte poliţia, să zic, ofensat: "Ce-ai dom'le cu mine...nu vezi că merg liniştit pe toate benzile mele, cu 150 la oră? Aaaa...mă avertizezi că pot să mor? Da, băi, dar mor legal, nu încalc nici o lege. Deci...dă cu praf de mers şi lasă-mă-n durerea mea"!! 

Până una, alta, să fie chef, bairam şi distracţie, că iar e zi de sărbătoare: 

[Puiu Codreanu - Am să beau, să beau, să beau]

3 ani, 3 luni şi 3 zile

Cam atât spun experţii că durează iubirea. Aşa să fie?

Apropo...Allllloooo!!! M-aude cineva? Nu vă supăraţi, am şi eu o întrebare mică: Mai pot scrie despre dragoste? Ştiu că a trecut nebunia cu Zilele Îndrăgostiţilor...dar am fost tolomac şi parcă tot nu le+am marcat cum se cuvine; îmi pare rău! Însă am un chef nebun să iubesc şi trebuie să mă manifest!

Îmi doresc să zic şi eu d-alea cu "iubi", "floricică", "îngerel", "dovlecel", "drăguţă", "veveriţă", "puiuţ", "pisoiaş", "păsărică"..."păsărel"? AOLEU!! Nuuuuu!!! "Păsărică" e bine, ne oprim aici!!

No, şi cum spuneam...hai să iubim! Motive avem destule: a dat soarele, floricelele-s pe câmpii, plus că tocmai serbăm ditamai Paştele cu lumină şi bucurii...deci ce altă dovadă mai mare de iubire ar putea exista pe lume, decât să-ţi pui sufletul pentru cei dragi?

Dar nu voi vorbi despre iubirea asta divină, curată, care implică sacrificiu şi în principiu te înalţă...nu, nu, staţi calmi! Suntem  destul de inteligenţi să ne confecţionăm propriile noastre înălţimi valorice, iar ştiinţa ne-a demonstrat (clar) că iubirea (noastră) NU trebuie să  implice sacrificiu; asta mică, de pe aici, cică tre' să fie mai neaoşă, cu spaţiu personal şi tinereţe fără bătrâneţe..că dacă apare un neprevăzut mai nasol, e musai să-şi vadă fiecare de viaţa proprie. C-apoi, na! Să stai lângă cineva în condiţii vitrege e demenţă totală...ataşament nociv, boală psihică, relaţie toxică  şi alte deyechilibre patologice, care implică o cămaşă de forţă sănătoasă!

Hai, vă rog...

De fapt, nu mai rog pe nimeni! Scriu şi gata...Că tot am găsit un articol...bun, bun, bun! Te lingi pe deşte, de minunat ce este! Se intitulează "Gesturile care fac orice bărbat să fie nebun după tine"! Ceea mi se pare de un real ajutor - mai ales pentru mine! Am un fler la d-astea, ceva de speriat! Bine...io-s şi mai ciudat de felul meu; recunosc iubirea când o văd - mai ales la alţii.

Când e vorba de mine, însă, pun botul la toate prostiile şi viaţa îmi dă cu blue screen (vă place ce cuvinte deştepte am învăţat? Cică expresia asta vine din programare şi este o metaforă pentru "eroare"), de nu mă văd! Serios vă spun...sunt orb, surd şi mut! Dau cu oiştea-n gard de berleuz ce sunt!

Noroc cu Universul  - care, în mărinimia sa, îmi sare în ajutor şi îmi oferă pe tavă tot ceea ce am nevoie. E mai promp ca duhul lămpii - că aia trebuie frecată, ca să-i iasă duhul. La Univers, însă, e conexiune wi-fi, 6G! Stau eu în prostia mea şi pac! Mă loveşte câte-o informaţie de care am nevoie...în cazul de faţă, gesturile care mă fac să mă îndrăgostesc. Desigur...e cu reţetă - ca orice lucru bun, care se respectă.

(Cu cine să te cerţi, dacă aşa sunt vremurile? Nici dragostea nu o mai poţi trăi fără reţetă, că dacă nu-i conformă cu (ne)regulile în vigoare, tu te crezi îndrăgostit şi când colo, afli că eşti tâmpit!)

Da' zic să nu o mai dăm atâta după vişin şi să aflăm ce spun specialiştii că semnalizează apariţia iubirii neţărmuite şi te face să fii în cap după duduie:

1. "Bărbatul adoră când te joci cu părul".

Măăăă...aici m-a lovit! Tu, domniţă oacheşă, dacă vrei să mă faci smoothie d-ăla... squash...SLIME, bătu-l-ar norocul,  că "plastilină" nu-i pot spune, că e un cuvânt învechit şi cu aer comunist - joacă-te cu părul. Meu. Ce-i drept, am cam chelit, că mă ajunge şi pe mine vârsta cea înaintată... Da' dacă-ţi pui în cap, găseşti nişte păr pe undeva, că nu sunt spân! Spre exemplu, pe piept am material didactic căt pentru un curs întreg de frizerie...poţi să-i faci codiţe, cărare pe mijloc, poţi să-l tunzi în scări, bros sau pierdut, să-l faci permanent, sau chiar să-l pui pe bigudiuri!

2. "Bărbaţii apreciază când le spui că ţi-a fost dor de ei".

Bună asta. Atât că eu sunt mai casnic,  de fel...şi toată ziulica stau la tv. Mă uit la fotbal, cu berea în mână. Am o lene pe mine, de mi-am tras conducta de canalizare până sub fotoliu, ca să nu mai bat drumul până la budă, când mă taie nevoile. (Gata, am bifat toate clişeele de mascul feroce? Hai mă, că vreau să fiu şi eu bărbat d-ăla ţeapăn, cum zice lumea că trebuie să fii...)

No, şi dacă nu plec nicăieri, când să-mi zică iubita că-i e dor de mine? Sau...stai, că acum m-a pălit lumina înţelepciunii!!! Regula ZICE că trebuie să le spui BĂRBAŢILOR că ţi-a fost dor de ei, nu să-i spui BĂRBATULUI că ţi-a fost dor de el. Aaaaa...păi atunci e bine aşa. Pfuai, ce mă speriasem! Mă gândeam că mă scoate iubi din zona mea de confort şi mă pune să plec de acasă, numai ca s-o fac să-i fie dor de mine! Da's atent la topică şi văd că ea trebuie să spună bărbaţilor  că-i e dor de dânşii, nu mie!

3. "Bărbaților le place când îi tachinezi și când le oferi afecțiune".

Şi le faci pe ambele, în acelaşi timp? Hahahahaha! Asta e pe sistem "îi pupi, îi scuipi, îi pupi, îi scuipi".. Ce bucurie! Într-adevăr, e foarte profund!

4. "Bărbaților le place când iubita lor este de acord cu ieșirile cu băieții".

Serios, acuma...chiar mă macină ceva: de ce bărbaţii sunt la plural şi femeia este singulară. O fac poştă pe duduie, sau cum? E clar ca lumina zilei că articolul e scris de o gospodină cu fantezii năstruşnice, altfel nu-mi explic asemenea formulări!

În altă ordine de idei, dacă eu nu am băieţi în anturaj, ci o tonă de fete - că de, se mai întâmplă - iubita trebuie să fie de acord ca să ies cu ele? Sau ies fără ştirea ei şi am grijă să afle, ca să o fac geloasă şi să ştiu că mă iubeşte?

Ce, ce vă uitaţi aşa strâmb la mine? "Cine nu e gelos, nu iubeşte" - aşa zicea alt psiholog în relaţii d-astea pasagere...

5. "Bărbații iubesc când sunt îmbrățișați".

Şi când bărbaţii NU sunt îmbrăţişaţi, NU iubesc?
Ai, ai, ai...bărbaţii ăştia! Zici că-s pui de căţel, pisică şi alte pet-uri de casă! Îi mângâi sub codiţă, îi scarpini după urechi şi gata, te iubesc! Hocus pocus preparatus...scot iubirea din pălărie, cu o îmbrăţişare! 

Auzi, tu, autoareo care ai scris minunăţia de învăţăminte...regula e valabilă şi pentru femei? Nu de alta, dar ca să fiu sigur că fac ravagii-ntre domnişoare, cum pun ochii pe splendoare, zic să sar pe ea şi s-o şi îmbrăţişez - ca să fie şi ea nebună după mine!

Păi nu?!

6. "Onestitatea îi face pe bărbați fericiți".

Asta e tot unisex...m-am mai liniştit!

...ceea ce înseamnă că pe femei le faci fericite când le minţi? De fapt, DA! E corect. Când se urcă iubi pe cântar şi sare acul din scală, dar apoi te întrebă dacă ţi se pare că s-a îngrăşat, ce-i spui? Adevărul...normal...dacă vrei să dormi pe preşul din faţa uşii. Dacă nu, minţi cu neruşinare şi o faci fericită.

7. "Bărbații iubesc când femeile se holbează la ei cu ochii plini de dragoste și dorință".

Stai, stai...ce fac femeile astea? Se holbează cu dragoste şi dorinţă...să ce? Să le mănănce ficăţeii şi  să le facă creierul pane - din pasiune pentru bucătăreală, desigur!

Totusi, nu-nţeleg, dom'le, cum e holbatul ăsta! Dacă-l văd, nu trebuie să-l şi recunosc? Ce-i drept, până acum nu s-a holbat nimeni la mine...dar mai ştii ce-mi aduce iubirea? Se ştie că e oarbă...poate de aceea vine şi cu holbatul la pachet! Să te vadă bine...

Atât că nu cred că e în regulă să te caşti ochii prea mult, chiar dacă te usuci pe picioare de dragoste! Conform normelor europene în vigoare, când te zgâieşti fix la cineva, mai mult de 10 secunde, se consideră că-i asalt sexual. Deci...zic, totuşi, să ne holbăm, DAR să nu uităm să şi clipim, măcar la fiecare 10 secunde, ca să nu intrăm în ilegalitate şi să respectăm rigorile legii, pentru că nu-s făcute degeaba.

Gata, asta e tot?

Păi în stilul ăsta, tot prost mor! M-aş fi bucurat, o ţâră, dacă articolul îmi explica şi "tehnica holbatului cu dragoste şi dorinţă", măcar p-ăsta să-l recunosc! Adică, să nu mă comport ca un bădăran ce sunt şi să fug mâncând pământul, crezând că am dat peste vreo obsedată - când ea, săraca, era topită după mine.

Nu, nu, serios! Dacă vrem ca acestă prefrumosă bucată de chibzuială  socială să îşi atingă ţinta, trebuie continuată! Solicit editarea volumului 2, URGENT!

Până una, alta, ca să nu ardem gazul de pomană, hai să ne distrăm! Să râdem şi să cântăm, că-i zi de sărbătoare!

Hristos a înviat, Paşte liniştit şi cu bucurii!

[John Legend & Lindsey Stirling - All of me]

Legătura dintre Dragnea şi Notre-Dame de Paris

Ziua de ieri a fost marcată de 2 evenimente importante, care m-au pus pe gânduri: scandalul de la procesul lui Dragnea, din cursul dimineţii şi incendiul de la Notre-Dame, de seara. Totuşi, nu voi vorbi acum despre asta, ci despre noi.... Forţa motrice care declanşează întâmplările din viaţa noastră, indiferent dacă sunt demne de laudă, sau nu.

Aşa cum am mai spus de multe ori, scandalurile, clădirile, istoria, descoperirile ştiinţiice, bunăstarea sau sărăcia pornesc de la noi. Viaţa porneşte de la noi şi este modelată de voinţa noastră.

Mamaie avea o vorbă, Dumnezeu s-o ierte (pe mamaie, nu pe vorbă): "cum îţi aşterni, aşa dormi". Iar dacă viaţa arată aşa cum arată, plină de stres şi de belşug, nasoală, cu neajunsuri şi agitată complet - este din vina noastră. Nu neapărat vina mea, vina ta sau a nu ştiu cui...ci a întregii omeniri. 

Marea problemă este că sistemul social este atât de complex, încât se cam autosusţine şi am ajuns să ne uităm cu mirare la propriile vieţi, fără a le mai putea influenţa. Cel mai adesea, singurele hotărâri pe care le mai putem lua este de a intra în hora colectivă, aşa monstruoasă cu este - şi să jucăm după regulile ei; sau să refuzăm tot confortul şi să ne retragem în pustiu, cum fac din ce în ce mai mulţi oameni de pe toată planeta (precum miliardarii ruşi retraşi la cort în Siberia, sau directorii de multinaţionale din America, răspândiţi prin cine ştie ce păduri neumblate sau mlaştini uitate de lume).

Sincer, eu nu cred că umanitatea se îndreaptă spre ceva bun. Ci, din contră, lucrurile vor sta din ce în ce mai prost, mai anapoda şi mai strâmb. Desigur, există şi ideea aceea care spune că oamenii sunt ciudaţi şi văd viitorul întunecat, prezentul mai greu decât este şi trecutul (întotdeauna) luminos, chiar dacă şi acel trecut strălucitor a fost la un moment dat un prezent dificil.

...însă nu cred că este cazul acum, mai ales când toţi observăm o decădere generală a omului, indiferent de ţara în care se află. Şi uite aşa am ajuns să trăim vremuri de caricatură, în care ne lovim de nişte problematici absurde, ce acum 20 sau 30 de ani erau pure fantezii şi subiecte de bancuri. 

Spre exemplu, vă mai amintiţi de sceneta lui Horaţiu Mălăele de la un revelion din altă lume, despre încurcăturile din familie? V-o reamintesc:

[Horaţiu Mălăele - Încurcături în familie]

Cât de tare-i asta? Excepţional! Hlizeală la maxim! Cum să nu ajungi nebun cu nervii, în asemenea situaţie? Eu m-am pierdut cu capul după primele grade de rudenie şi la final rămân doar cu paradoxul logic, ce mă face să râd cu gura până la urechi. Ce noroc că este doar un produs artistic!

...SAU NU.

Întorcându-ne în prezent, avem următoarea ştire: o femeie a născut copilul propriului său fiu, care este homosexual. HĂĂĂĂ??? Ce face femeia cu homosexualul?

Stai, stai oleacă, să iau o hârtie şi un creion, ca să fac o diagramă şi să pricep ce se întâmplă. Acum reluăm: bărbatul homosexual 1 se căsătoreşte cu bărbatul homosexual 2. Foarte bine, bravo lor, iubirea nu se votează, huo familia tradiţională, haştag, etc. 

Porcăria e că ei, nefiind tradiţionali, voiau familie tradiţională şi cu un copil al lor, nu cules de prin orfelinat - iar mizeria oribilă e că Mama Natură nu ţine cont de toleranţele politice. (Chiar, propun să dăm Natura în judecată pentru discriminare, că nu se mai poate trăi cu asemenea nedreptăţi sociale!). Prin urmare, iată şi întrebarea de 1000 de puncte: cum fac 2 bărbaţi să facă un copil al lor, când nu pot să facă să facă un copil al lor? Foarte simplu, aplicăm un articiu de calcul: bărbatul soţ nr. 1 oferă un ou masculin, oul feminin este donat de sora bărbatului soţ nr. 2 (adică de cumnati-sa, mai pe româneşte), iar mamă purtătoare este aleasă mama soţului nr. 1.

În sfârşit, se naşte o fetiţă... prilej de mare bucurie şi fericire! Doar că, pe certificatul de naştere sunt trecuţi ca părinţi mama (bunică) şi fiul (soţ nr. 1), nu soţul nr. 1 şi soţul nr. 2. Nasol moment, mai ales că actele arată un pic a incest. Dar dacă e dragoste, mai contează ce spune o nenorocită de hârtie? 

Una peste alta, avem următoarea situaţie: bunica este mama propriei nepoate, pe care a născut-o cu fiul ei. Soţul nr. 2 este în acelaşi timp şi tatăl fetiţei (pentru că este căsătorit cu tatăl fetiţei, soţul nr. 1), dar şi unchiul ei - pentru că mamă este ŞI sora lui, cumnata soţului nr. 1...adică mătuşa propriei fete.

Într-o astfel de lume, ne mai mirăm că o nişte chiauni s-au dus în faţa unei clădiri, vrând să-l linşeze pe unu' care trebuia să intre în acea instituţie, pentru a fi judecat? De ce am mai face-o? Aici nu mai vorbim nici de divergenţe în opţiunea politică, nici de drepturi, nici de susţinerea unui ideal superior. Pur şi simplu, e doar o dileală totală, îmbrăcată în lupta pentru "mai bine". Aceeaşi nebunie şi golănie pe care o vedem la meciurile de fotbal, când "suporterii" se iau la casăpit şi urlă ca din gură de şarpe dacă sunt bruscaţi de poliţie sau jandarmi. Aceeaşi lipsă de respect pentru om, pentru stat, pentru morală. Până la urmă, ce mai reprezintă ele pentru noi?

Când deşertăm gunoiul menajer prin păduri sau pe albiile râurilor...Când înjurăm Biserica, şi luăm în zeflemea sau condamnăm tot ce ţine de credinţă...când tomberonul cimiturului orăşenesc, destinat aruncării resturilor vegetale, devine ghena la care se aruncă saci cu moloz, resturi de materiale de construcţii, mobilier defect sau saltele de pat pline de mucegai, de ce ne mai mirăm că ne ard catedralele? Ce mai reprezintă ele pentru noi?

Da, a ars Notre-Dame. O tragedie mondială, mai ales că vorbim despre o minune arhitectonică; un obiectiv turistic vechi de 850 de ani, vizitat de 13 milioane de oameni, anual. Practic, s-a distrus o bucată din istoria întregii omeniri.

Dar dincolo de importanţa istorică şi artistică, dincolo de selfiuri cu faimoasele turle şi check-in-ul bifat "ca să moară duşmanii de ciudă", ce mai înseamnă Notre-Dame în ziua de azi? Ce valoare mai are ea ca lăcaş de cult, obiectivul principal pentru care s-a construit - mai ales când doar 5% dintre francezi se mai declară catolici practicanţi şi 63% afirmă că nu aparţin nici unei religii, conform unui sondaj de prin 2015?

O vorbă din bătrâni spune că "nemulţumitului i se ia darul". Deci, de ce plângem după Biserica de care nu avem nevoie şi pe care nu dorim să o mai recunoaştem ca făcând parte din viaţa noastră spirituală?

Vestea bună este că totul se poate reconstrui. Deja s-au strâns donaţii de sute de milioane de euro iar peste nişte ani, vom avea Notre-Dame - varianta 2.0. Mai spre viitor, când sper că-mi voi fi propriul meu nepot. 

Parcă mă şi văd cum mă voi bucura, când mă voi lua de mânuţe şi mă voi duce să-mi arăt noua catedrală, ca un bunic model ce-mi voi fi; şi dacă-s cuminte, poate mă iau şi-n braţe, să-mi fac nişte poze de familie la Turnul Eiffel - să moară duşmanii, se ştie!

Ce minunăţie! Aştept cu o nerăbdare asemenea vremuri, de-mi lasă gura apă!

Totuşi, până una-alta, mă bucur că a revenit "Game of Thrones" pe micile ecrane. URA!!

[Epic Game of Thrones theme]

P.S. până nu uit: "Je suis Notre-Dame"! :(

Redescoperirea vieţii de zi cu zi

De ceva timp, am observat că stăm foarte prost cu răbdarea. 

Nu neapărat eu, sau tu, sau ăla ori ălalat...ci noi, la general, nu mai avem răbdare mai deloc. Vrem rapid, chiar în secunda în care am gândit; vrem totul deodată şi ieri -  dacă se poate. Şi dacă nu se poate, nu contează! Tot vrem!

...ceea ce, pe undeva, este normal: conform valorilor occidentale, timpul costă bani, iar dead-line-urile ne pândesc mereu după colţ. Dacă nu ai grijă cum îţi bei cafeaua şi te apucă vreo visare, ai pus-o de mămăligă...nu mai scoate nimeni randament de pe urma ta şi te trezeşti bunătate de şomer.

No, şi într-o astfel de lume, în care fracţiunea de secundă face diferenţa între oamenii de succes şi plebea de rând, suntem îndemnaţi să citim. Mult, des şi pe bandă rulantă, că de! Dacă nu citeşti, în principiu, eşti prost. Iar asta este o problemă foarte mare,pentru că rişti să ajungi de râsul tuturor curcilor din ogradă şi ale colegilor de birou.

Eu, însă, observ un paradox: ce să citim, frate, dacă ADHD-ul e în floare şi când treaba nu este rezolvată în maxim 5 minute, ne apucă pandaliile? Cam ce opere să lecturăm, când articolele de ziar se reduc la un titlu de câteva cuvinte - ultimele 2, care dau şi sens frazei, ascunzându-se după un clickbait care să ne ia banii? Ce romane clasice găsim, pe care să le dăm gata în câteva zeci de minute - adică, alternativa ecranizată? 

Desigur că la calitate nu se compară, dar în lumea în care totul se întâmplă instant, ne mai împiedicăm de asemenea amănunte? CA-LI-TA-TE! 

HĂ! Hai mă, fiţi serioşi! Nu contează, norma să iasă - şi cu cât mai proastă, cu atât mai bine: avem şi mâine de lucru! Vorba 'ceea: "cine face şi desface, are tot timpul ce face"!

Într-o astfel de lume, a lucrului cât mai rapid şi cât mai prost făcut, ce să mai citim? Bilete de tramvai, etichete de şampon şi denumiri de magazine, c-apoi...pentru ceva mai complex, pur şi simplu nu mai e timp.

Ţinând seama de acestea, mi-am propus să mă modernizez şi să nu mai scriu cu multe, multe, extraordinar de multe litere - ci să îmi transpun ideile în iconuri touchscreen, poze şi emoticoane. Nu se spunea că o fotografie face cât o mie de cuvinte? Pun 5 poze, pac!! 5000 de cuvinte, dintr-un foc!

...sau, să scriu pe formatul sloganurilor politice: 2 cuvinte, scurte şi la obiect, să poată fi strigate oriunde şi oricând, de la vârful cârciumii şi până la sala de primire a Parlamentului!

Păi ce ne făceam dacă #corupţiaucide era cât un tratat de greacă biblică? Îmbătrâneai în stradă până îţi motivai ideea... Cu haştagul, însă, totul e scurt pe 2 şi 3 pe 4! Pui eticheta, apoi urli cât poţi, acoperind (pe plan ideatic) orice vrea auditoriul să înţeleagă - respectându-i, totodată şi liberul arbitru.

Asta nu se întâmplă la cărţi; ele sunt periculoase, îţi bagă idei în cap şi îţi încalcă dreptul la libera alegere! E clar ca lumina zilei: viitorul stă în emoticoane! Nu în cărţi, Doamne feri!

Mda. Cam naşpa, dar asta este situaţia şi cu asta defilăm: "thug life", "viaţă de mafiot" - cum am văzut eu că e la modă să spui, când vrei să fii şmecher şi să duci o viaţă de huzur."Viaţă de magnat şi de împărat, hai le lele, hai le lele " - vorba Salamului din cântecul cu acelaşi nume.

[Florin Salam - Saint Tropez]

Scuze că am dat-o pe manele, dar, în esenţă, asta ne dorim cu toţii: lux, bani, plimbări, chefuri şi femei/bărbaţi. Pentru asta muncim...Viaţă de manea, ce mai la deal, la vale? #thug life, viaţă de mafiot.

Problema e că "thug life" nu asta înseamnă...ci este o expresie acronim, lansată de 2Pac: "The Hate U Give Little Infants, Fucks Everyone". Adică, tradus şi adaptat pe româneşte, "copiii care trăiesc în ură, vor duce ura mai departe".

CÂT DE TARE E ASTA??? Să-mi trag palme, avem de-a face cu o părticică din esenţa umanităţii! Ce psihologi, manuale de autodezvoltare şi tehnici moderne de parenting? Ia d-aici, înţelepciune pe pâine!

Serios vorbesc, cred că se impune, URGENT o redescoperire a lumii. Adică, eu asta simt...aşa că am început să pun sub semnul întrebării tot ce mişcă-n ţara asta: râul, ramul, chiar şi ghiersul - neaoş sau împrumutat de prin diverse limbi. Şi mi-a ieşit o ditamai stivă de nedumeriri, de unde trag concluzia că-s mai prost ca bulamacul!

Totuşi, încerc să mă tratez...aşa că întreb public, să mă lumineze şi pe mine, ăla care va şti. Însă, din respect pentru lipsa timpului, mă scurtez la 5 întrebărici, mari şi late:

1. Cum se numea Ştefan cel Mare, când era mic? Dar Mircea cel Bătrân, când era tânăr? Că trebuie să fi fost şi el holtei... doar nu s-a născut gata bătrân, ca Leonidas în "Meet the spartans", cu barbă şi abdomen în pătrăţele!

2. Cât a domnit Regele Soare, în Franţa a mai fost noapte? Că aşa dictează logica elementară: nu are cum să fie noapte în jurul soarelui, decât dacă soarele face o lumină beznă.

3.  De ce se spune "parchetul de pe lângă tribunal"? Nu ar fi mai corect "parchetul DIN tribunal"? Nu de alta, dar nu am văzut, niciodată, trotuar din parchet pe lângă nici un tribunal! Nici terasă din parchet şi nici măcar locuri de parcare, marcate cu parchet! Şi n-oi fi ieşit prea mult prin lume, dar am ceva experienţă de viaţă, că na! Mâine, poimâine, albesc!

Hotărât lucru, nu există nici o picătură de parchet pe lângă tribunale! În interior, însă, se schimbă kalimera: este o simfonie întreagă de parchet, oriunde te uiţi cu ochii! Odă parchetului iubit, să-mi trag pălmi! Stânga, dreapta, dedesubt, fără număr, fără număr, fără număr! De la naşu' pentru finu'...

Cred că dacă ar fi putut, l-ar fi pus şi pe tavan!

De aici întrebarea: de ce LÂNGĂ şi nu DIN?

4. La un moment dat, înţelesesem că "make-up" înseamnă "machiaj"...deşi, dacă ar fi să traduc cu Google, că eu n-am cap pentru limbi străine, cică înseamnă "făcut sus". Mmmmda. Hai să zicem că ar fi corect, pe undeva: prin machiaj execuţi mici reparaţii la nivelul feţei.

Întrebare: dacă există "make up", poate exista şi "make down"? Nu de alta, dar am văzut că noile tendinţe în arta tatuajelor sunt tatuajele anale - ceea ce sună cam lung. Deci, nu le-am putea socoti tot ca pe un machiaj, dar în partea de jos? Adică, un "make down"?

Ce, care-i problema? Faci mici reparaţii în dosul curţii! Nu trebuie să fii un om frumos, peste tot?

5.  Ce faceţi când daţi peste un incendiu?

Spargeţi geamul, cum scrie ici şi colo, "În caz de incendiu, spargeţi geamul"? Fugiţi de nebuni, unde 'oţi vedea cu ochii? Strigaţi cât puteţi de tare după ajutor, şi aşteptaţi să vă pună pompierii trambulina sub fereastră?? Mneeaaa...NU AŢI GHICIT!

În caz de incendiu, trebuie să solicitaţi şi să păstraţi bonul fiscal, până la ieşirea din unitate!

Sper să nu mă ducă Dumnezeu în asemenea situaţii, dar dacă nu scapi de ceea ce ţi-e frică, am o întrebare: ce fac dacă nu am cui să-i cer bonul fiscal? Pot să umblu la casa de marcat? Aoleu...dar dacă este încuiată, nu mă fac de cacao, că nu respect regulamentul intern al unităţii??

Băi, uite ce propun: puneţi şi voi codul căşii de marcat undeva la vedere...sub parola de wi-fi, de exemplu! Să fie acolo, pentru cazuri de urgenţă! Mai ştii?

Deocamdată, mă opresc aici cu chestionarul minune. Nu de alta, dar ce e mult, nu e bun!

Hai să bem un cico, să ne refacem procentul de lichide din organism! Fac cinste...vin şi cu o muzică de inimă albastră:

[Blackmore's Night - 25 years]

România vrea

Aţi observat că în ziua de azi, reacţionăm doar la stiuaţii extreme? Pe undeva, cred că acesta este şi motivul pentru care nu mai există o definiţie clară a normalităţii: nu mai interesează pe nimeni. Practic, "NORMALUL" este un concept arhaic şi atât de perimat, încât a devenit un termen abstract şi fără vreo reprezentare în planul fizic. 

Înţelegând această realitate, industria media s-a adaptat şi ne ţine tot într-o horă de ştiri îngrozitoare, şocante,  incendiare, cutremurătoare şi uluitoare, chiar dacă vorbim despre un biet personaj cabalin, care s-a bălegat în mijlocul unei străzi - o întâmplare perfect banală, pe care am trece-o cu vederea, dacă nu ar beculi ecranele televizoarelor  ca un pom de Crăciun!

Interesant este că şi reclamele au început să se bazeze pe uimire - cum e cea pentru Sanohepatic,  care te îndeamnă să-ţi uimeşti ficatul. Ceea ce e perfect: iei medicamentul şi...ŞIIIII...cum îmi dau seama că mi s-a uimit ficatul? Aplaudă? O ia la pas şi mi se plimbă prin burtă, ca argintul viu? Se umflă tărâţa-n el şi cântă refrene de pahar? 

Serios acuma: cum verific dacă mi s-a uimit ficatul? Mănânc nişte hârtie  cu turnesol şi o cercetez de pH, la ieşire? Îmi înfig joja-ntrânsul, ca să-i iau nivelul? Că nu mi se spune nimic, dar e clar că trebuie să o existe o cale de a verifica dacă produsul este conform cu ceea ce promite!

C-apoi, dacă sunt minţit şi dau banii pe ceva ce nu face ce a fost designat (aşa se zice, mai modern) să facă?? HA! Păi nu le fac reclamaţie ălora la OPC, pentru reclamă mincinoasă? "Dom'le, am luat leacul minune, dar nu mi s-a uimit nimic! Nimic! NI-MIC! Îmi vreau banii înapoi! Sunt cetăţean european şi am drepturi"!

Hai să o văd şi p-asta: cine îmi dă mie câştig de cauză că nu am un ficat uimit şi că am fost minţit pe faţă? În nădejdea lor...Să-mi trag pălmi! Dacă vreau să fiu eficient, mai bine purced şi mă uimesc singur, că-s mai sigur pe mâinile mele! 

Uite, de exemplu, de câte ori mă uit în jur, nu am cum să greşesc şi o ţin tot într-un şoc şi-o cutremurare: avem gura plină de valori, toleranţă şi alte cuvinte mari, care ne gâdilă plăcut urechea, dar lumea este din ce în ce mai nemulţumită, mai radicală, mai schimbătoare şi în pragul unei psihoze generale - care se activează la simple cuvinte cheie, precum şcoli, spitale sau autostrăzi. BISERICA! VAI, săriţi!!!
Şi atunci e grav, nenică! Dacă nu zici ca ei, li se pune pata neagră pe creier şi sunt în stare să-ţi rupă capul cu dinţii, încredinţaţi că ASTA este datoria lor divină şi, în plus, mai  aduc şi un serviciu societăţii. În nebunia lor, se şi văd eroi naţionali, eventual sanctificaţi şi puşi ca model de închinare...în halul acesta s-a ajuns. 

Ce om să fii şi să nu te uimeşti la aşa obsesii?

E adevărat, lucrurile nu merg bine, deloc. Spitalele sunt de râs, sutele de kilometri de autostrăzi  există doar în discursuri, trenurile abia se mai ţin pe şine, educaţia cică e la pământ, pădurile se împuţinează... şi tot aşa. Dacă mă uit la televizor şi iau aminte la feluritele nemulţumiri generale, aproape că sunt dresat să cred că Apocalipsa e după colţ şi acuş-acuş vine, de ne face harcea-parcea pe toţi.

Totuşi, drumurile sunt pline de maşini cu turişti, plecaţi la distracţie, te miri pe unde. Trenurile gem de lumet, chiar dacă circulă greu şi cu întârzieri. În orice weekend, staţiunile montane sunt arhipline şi complet blocate; pe pârtiile (inexistente) de pe Valea Prahovei, toată iarna a fost nebunie de petreceri. Şcolile (proaste) mustesc de copilăret, mall-urile sunt pline tot timpul, spitalele gem de pacienţi, ambulanţele (lipsă) urlă peste tot, se aruncă tone de mâncare rămase de pe urma sărbătorilor, se cumpără coşuri doldora, de pe la toate super-marketurile. Da! Suntem săraci şi trişti, mereu revoltaţi şi e imposibil să mai trăieşti o secundă în ţara asta!

Totuşi, aş spune că (încă) e bine; nu se colapsează nimeni. Cumva, încă existăm. #existăm, desigur. Şi protestăm pentru că #existăm şi #josciumaroşie. Este un #obiectivnaţional: #josăia şi #susalţii!

Şi-apoi, să te ţii progres: România va fi #raiul pe pământ, un adevărat stat occidental din estul Europei! Vom mânca numai salată, morcovi bio şi linte, cea mai sursă bogată în proteine sănătoase...iar apoi nu vom mai avea nevoie să #construimspitale, pentru că vom fi atât de verji, încât vom desfiinţa medicina! Nu ne vor mai trebui nici autostrăzi...o să ne ducem la job în pas de jogging, că am auzit că oamenii sănătoşi aleargă mult. Mall-uri? Doamne feri! Le transformăm în librării interactive şi biblioteci, pentru că, nu-i aşa, cititul a cel puţin 20 de cărţi pe săptămână va fi o îndeletnicire banală! Adio smartfoane şi site-uri de socializare...după schimbarea nenorociţilor, vom discuta faţă în faţă, la cenaclurile cu tente filosofice! Televiziunea o reducem la un singur post, multicultural: Descopery TV. Căsătorie? Relaţii? Familie? Câh, ce putoare! Vom fi oameni noi, gata să dăruim iubire tuturor, nelimitaţi de etichete comunistoide!

Dacă ne mai tragem şi în fiecare curte câte un palat de cleştar, dotat 72 de virgine, pe cuvânt de nu vom fi tăticii planetei!

[Nae şi Vasile - Ce-o să fie]

...sau nu. Prin Franţa se bat ăia ca nişte chiori, de vreo jumătate de an. De ce? Să mor, dacă ştiu! Cred că s-au uitat prea mult la umbrele lui Grey şi a început să le placă...că altfel, au tot ce nu avem noi: spitale high tech, drumuri mişto, şcoli de prestigiu sau căi ferate ultimul răcnet. Au votat până şi iubirea care nu se votează, deci toată lumea e fericită.
Este? 

Nu. Pentru că omul nu este niciodată mulţumit, indiferent ce ar avea.

Realizând asta, chiar nu mai îmi vine să mă înscriu în rândurile nici unui haştagist. Nici măcar campania #şîeu nu m-a mai atins. Am privit-o ca pe o simplă curiozitate, ca atunci când vine circul în oraş.

Apropo: îmi cer scuze, dar pe 15 martie, ora 15.00 m-a prins la toaletă şi chiar nu am putut să mă opresc 15 minute din ceea ce făceam, ca să mă solidarizez cu România care vrea autostrăzi. Totuşi, nu pot sta ca cizma, când societatea fierbe în jur...aşa că  voi protesta #ŞIEU!

Nu sunt ditamai patronul de restaurante şi nu vreau ca internauţii să mă glorifice prin imnuri şi haştaguri catchy, dar ideea protestului mi-a venit din necesitate: m-am săturat, dom'le, de atâtea accidente! Din '89, au murit peste 60.000 de oameni - cât populaţia lu' Alba Iulia! Am pierdut 2 ani din viaţă, aşteptând taxiul să iasă din coloană, ca să ajung unde am treabă! Este strigător la cer! Chiar nu se mai poate aşa ceva, suntem în secolul 21!

Prin urmare, EU VOI SCHIMBA toate astea şi îmi voi construi propria autostradă, de la uşa căşii până la veceul din fundul grădinii, ca să nu mă mai noroiesc pe bocanci când mă apucă nevoile fireşti!

Cât a dat băiatul ăla pe 1 metru de autostradă? 4.500 de euro? E, uite că eu îmi voi face 2 metri, că-s mai şmecher! Cât pământ îi trebuie unui om? 2 metri, nu? Aia e toată averea lui. No, eu îmi fac autostradă pe averea mea! Ce mai sunt 9.000 de euro în ziua de azi? Hai, 10.000, na, că-s mărinimos şi poate vreau să-i cinstesc şi pe băieţii care mi-o construiesc. 

Oricum, nu-s o avere; un fost primar al Clujului zicea că nici nu se dă nici jos din pat, pentru 50.000 de euro! Păi, atunci, cu 10.000 se şterge la nas, când îl păleşte guturaiul şi nu are şerveţele!
Chiar aşa n-oi fi  în stare să fac rost de ei? Din toată sărăcia şi tot mi-i încropesc! Dă-i în mă-sa, noi să fim sănătoşi!

Şi-apoi, pentru că Statul ne fură şi e corupt, #josciumaroşie, lansez o provocare pentru toţi oamenii de bine, care au suflet mare: haideţi să haidem şi să ne facem fiecare câte 1 metru de autostradă! Ne mobilizăm pe facebook şi ieşim cu #toţii în stradă, să protestăm şi să forţăm băncile să ne dea credite nerambursabile! Nu vă miraţi, e în interes naţional: îi vrem pentru prosperitatea copiilor noştri! În afară de asta, puterea e în mâinile străzii! HUOOOOO!!! JOS CIUMA ROŞIE!! Pe ei, pe mama lor! HUOOOO!!! 

Iar când terminăm proiectul sus-numit, o să fim şefii la toţi greii - cu 23 de milioane de metri autostradabili! Vă daţi seama cât înseamnă asta? 23.000 de kilometri! 

Pfuaiii de mine şi de mine...îmi ia mintea razna, numai când îmi imaginez! Vorba cântecului: "Bă, dă-te, că tre-ce Re-Gele"!

DAR toate lucrurile bune încep cu o binemeritată pauză...aşa că, pentru moment, punem muzică şi dans. Să fie pentru toată lumea! IEEEEEEE!!!!!

[Spike - Manele] 

10 ani, 20 de motive

Zece ani...pentru că este Dragobete's Day şi pe 24 februarie 2009, s-a născut acest blog. 

Iar această zi nu este aleasă întâmplător! La acea vreme eram îndrăgostit lulea şi na...atâta m-a dus capul să fac: "Drag mea....nu am mai găsit flori şi bomboane, dar îţi dăruiesc un milimetru din eternitatea internetui. Dacă un artist se îndrăgosteşte de tine, nu vei mai muri niciodată"! Şi ea a plecat să caute un artist.

Eu, însă, parcă mă şi văd: eram aşa de mândru de isprava mea, de parcă aş fi răsturnat planeta - fără nici un punct de sprijin! Bine...între timp, mi-a trecut; s-a vindecat şi locul, iar pata de cafea a dispărut!

"Moonlight", însă, a rămas. Moonlight...lumea într-o nouă lumină. Lumina lunii şi a nopţii. A suferinţei, a bucuriei a durerii, sau a frumuseţii. A muzicii, a râsului, a poeziei şi a fotografiei. A iubirii.
Lumea mea.

Problema este că nu ştiu cât mai poate supravieţui. 

La început scriam des, chiar foarte des. Scriam despre orice, indiferent că se numea politică, fotbal, muzică, relaţii inter-umane sau cocalari. Visam să schimb lumea şi înfieram ori cutumă nelalocul ei; mă certam, strigam şi mă revoltam, ceream ajutor. Am făcut greşeli, mi-am luat diverse palme; la un momentdat, chiar m-am autoflagelat - promitându-mi că nu voi mai scrie timp de 2 săptămâni.
Apoi m-am ridicat şi am continuat, din ce în ce mai atent la lumea din jur şi mai ales, la reacţiile mele.   

Treptat, am mai redus din cantitate şi am sporit în calitate. Sper. Deşi, după reacţiile pe care le primesc îndrăznesc să spun că mi-am îmbunătăţit stilul. Oricum, deseori am impresia că sunt mult mai bun decât majoritatea "ziariştilor cu experienţă", a bloggerilor sau vlogărilor care îţi prezintă chiloţii şi sunt remuneraţi consistent, pentru nişte rahaturi: ştiri de 2 lei, ştiri false sau articole de câteva rânduri, care, cel mai adesea reiau informaţia din titlu şi o mai complează cu câteva cuvinte, menite să disipeze misterul informaţiei.

Eu scriu gratis.

Şi, din ce în ce mai des, aproape că m-aş opri. Mulţi prieteni mă întreabă de ce mai pierd vremea cu nimicniciile astea, în loc să fac altceva, mai productiv...iar răspunsul la îndemână este acelaşi: "Trebuie să-mi pierd, şi eu, timpul cu ceva"; plus că nu numai cu pâine va trăi omul şi nici nu suntem utilaje, să muncim doar pentru profit.  Deşi nu m-aş da în lături de la unul... :D

Apoi, cineva mi-a zis: "Până la urmă, ceea ce faci, pentru tine faci". Şi aşa este: Tot ceea ce facem, este în primul rând, spre mulţumirea propriei inimi. Ceea ce poate fi interpretat ca egoism - cum spunea o teorie socială, pe care şi eu am crezut-o, la un moment dat...până am realizat că atunci când şi cei din jur se bucură de rezultatul faptelor tale, nu mai vorbim de egoism - ci de dăruire. 

Acesta este motivul pentru care continui să mai scriu. Mai des, sau mai rar - nu are importanţă. De câte ori voi simţi nevoia, mă întorc aici....pentru că scriu pentru mine. Şi NU DOAR pentru mine.

Mi se pare perfect normal, deci, să vorbim despre iubire. Rectific. IUBIRE......pentru că, DA! Astăzi este ultima zi din an în care ne mai putem lăuda cu ea. Azi şi numai azi este Dragobetele, ziua drăgoştii româneşti. 

PAUZĂ PUBLICITARĂ

Auzi, dragă? Mă ajuţi şi pe mine? "SUSŢINE...", din 6 litere.

.....A! SUSŢINE ŢÂŢELE! Este SUTIEN-UL, dar cu cupa potrivită!

Cu timpul, ţesutul mamar, componenta principală a sânului, se lasă spre genunchi. Acest lucru poate duce la bullying, un aspect fizic neplăcut şi scăderea încrederii de sine. 

Foloseşte SUTIENUL, pentru a câştiga bătălia cu gravitaţia!

Testimonial pe canapeaua din sufragerie, Doamna nr. 1: "De când am descoperit sutienul, viaţa mea s-a schimbat, complet! Nu îmi mai este ruşine să ies din casă. Sunt admirată oriunde mă duc şi primesc, adesea, invitaţii la cafea". 

NOU!! Acum şi SUTIENUL CU PERNIŢE, la un preţ de sărbătoare: 90% reducere! Ofertă imbatabilă, pentru un Dragobet mulţumit!!

Testimonial pe banca din parc,  Doamna nr. 2: "Înainte, viaţa mea era un coşmar. Eram batjocura tuturor prietenilor şi când ieşeam la un party, foarte adesea eram întrebată de ce mi-am lăsat sânii acasă. Dar de când am descoperit SUTIENUL CU PERNIŢE, VIAŢA MEA S-A SCHIMBAT COMPLET! Mă simt mult mai bine în piele mea, bărbaţii (chiar şi femeile) nu-şi mai pot dezlipi ochii de pe decolteul meu, iar eu radiez de fericire"!

NU AŞTEPTAŢI! SUNAŢI ACUM şi veţi beneficia de oferta noastră specială: 2 sutiene, la preţul unuia singur! În plus, veţi primi şi un ghid de utilizare, împreună cu o tistea de umeraşe - pentru o depozitare facilă a hainelor dumneavoastră şi un cadou pentru sărbători memorabile: un set de ustensile pentru ornat tortul! 

COMANDAŢI ACUM ŞI NU VEŢI REGRETA!! 

REVENIM LA PROGRAMUL OBIŞNUIT

O învăţătură de duh de pe minunatul Facebook, spunea franc şi verde-n faţă: "Să iubeşti, e nimic; să fii iubit, e ceva; să iubeşti şi să fii iubit, e TOTUL"! 

Ua-ua-ua....e cam naşpa, atunci. M-am cam învăţat de capul meu şi nu prea mai pun preţ pe romanticeli; deci, dacă vreau să am totul (ceea ce vreau, logic!), trebuie, să mă antrenez.
Astfel că, voi continua să continui cu următoarele 10 semne şi motive care îi dovedesc drăguţei din dotare că este iubită, comentariu început articolul trecut. De fapt, mai sunt doar 9 semne, că m-am oprit pe la al unsprezecelea data trecută. 

Îmi cer scuze, însă, dacă mă voi mai repeta. Ideea e că din câte am observat, autoarea articolului a rămas în pană de idei şi ca să-i iasă 20 de semne, le-a reluat pe primele 10, dar cu altă exprimare. E de râs, ştiu, dar dacă atât a putut, cine sunt eu să mă pun contra?
Eventual, tot ce încerc să fac este să-mi lămuresc carenţele de înţelegere, izvorâte, desigur, dintr-o ariditate emoţională prea pronunţată.

În fine, să-i dăm drumul!

12. "Dacă bărbatul iubeşte, pentru iubita sa va întoarce munţii, îşi va face o carieră, va înfiinţa o afacere, va deveni faimos în întreaga lume".

Foarte tare, asta! Iar dacă bărbatul stă la şes, ce face? "Draga mea, aşteaptă olecuţă, că mă duc să întorc nişte munţi, ca să-mi dovedesc iubirea! Ai vreo preferinţă? Alpii elveţieni, Pirineii, Apeninii? Oricum, nu mă aştepta până la Crăciun"! Aşa?

Da, da, da...păi altfel cum ar deveni faimos în treaga lume? "Doamnelor şi domnilor, EL este bărbatul care a întors Everestul cu susul în jos, pentru iubita lui!". Şi totuşi: câţi bărbaţi îndrăgostiţi cunoaşteţi şi câţi sunt faimoşi ÎN ÎNTREAGA LUME?

Ce treaba are faima cu iubirea? Că dacă aşa merge treba, să-mi trag pălmi! Ted Bundy, marele violator şi criminal în serie al Americii, e faimos. E model de rupător de inimi? Că doar bifează toate condiţiile acestui punct...

13. "Când bărbatul iubeşte, îi spune femeii cuvinte frumoase, chiar dacă nu poate. Sau cel puţin învaţă arta cuvintelor frumoase şi complimentelor, îşi exprimă sentimentele dacă nu prin cuvinte, atunci prin gesturi, cadouri, ajutor, sprijin".

Tare-s curios să aud un bărbat când spune cuvinte frumoase, dacă nu poate. Păi dacă nu poate, cum face? Gângureşte? Muge ca un taur? "Ngâ-ngâ...iubita mea, că nu-mi vin cuvintele frumoase"! Şi fata îi zice: "Dacă nu poţi să spui cuvinte frumoase, îmi faci cadouri! Acum! Că toate relili te găseşte, dacă nu îţi dovedeşti iubirea"!

Clar, cel mai amărât e bărbatul care nici nu poate spune cuvinte mieroase, nici nu are bani. Practic, e ca impotent. Iar cel mai câştigat este, desigur, bărbatul cu vorbili la el. P-ăla îl doare la bască, nu are nevoie să cheltuie nici un ban pe cadouri! Se descurcă cu gura!

14. "Femeia întotdeauna se poate baza pe bărbatul iubitor - fără excepţii şi rezervări".

Am mai zis asta...şi e foarte periculos să absolutizezi iubirea aşa de tare. Mintea omului e nebună, în principiu şi parcă nu-mi vine să testez asta cu excepţiile. 

Plus că, am o nedumerire: principiul se aplică şi femeilor, sau doar bărbaţilor? Nu de alta, dar am tot auzit de căsnicii care s-au dus pe apa Sâmbetei pentru că EL înşela - bazându-se, probabil, pe iubirea fără excepţii a iubitei. Sau, EA înşela - pentru că se baza pe iubirea iubitului. Până nu s-a mai bazat. 

Deci, cum e cu regula?

15. "Dacă bărbatul iubeşte - atunci va face pentru femeie multe sacrificii - de la refuzul de a fi prieten cu anumite persoane până la a fi de acord să petreacă zilele de odihnă în centrele comerciale cu soţia iubită".

Să mă trăznească, dacă am văzut centre comerciale cu soţii iubite! Sau, or fi şi nu le-am văzut...că na, îs de la ţară şi nu-s la curent cu toate tendinţele. Da' atunci înseamnă că există centre comerciale şi cu soţii neiubite?

Aoleu...stai că am citit cum a scris,  fără virgule! 

Reluăm. Şi ca să rezolvăm problema mai rapid, nu ar fi bine să-i punem lesă lu' bărbatul care iubeşte? În felul acesta, face ce vrea femeia şi nici nu-şi mai pune problema unei voinţe proprii! Cere voie când vrea la piş, mănâncă când primeşte troaca în zona de acţiune a lesei, plus că poate fi plimbat pe oriunde doreşte femeia, soţie iubită! 

16. "Dacă dragostea bărbatului este adevărată, în ea nu există calcule şi condiţii: Dacă nu faci acest lucru, voi înceta să te iubesc"!

Şi dacă bărbatul nu are afacere proprie şi nu e faimos în întreaga lume, femeia are voie să înceteze să-l mai iubească? Pentru că dacă nu are voie să facă o aşa mârşăvie, de ce i-ar mai cere să-şi dovedească dragostea, bifând aceste condiţii??

17. "Adevărata iubire a unui bărbat nu se coboară la şantaj şi mită".

Ok...aşa e. Nu se coboară la şantaj şi mită? Dar poate urca până la ele? Că na, ce să-i faci? Nu te pui contra iubirii...

Adică, mă pun şi eu în locul bărbatului care iubeşte: "Draga mea iubită, am făcut TOT ce ai vrut tu. Nu mai ies cu prietenii, că nu-mi dai voie. Merg după fusta ta, oriunde doreşti! Am afacere, sunt cel mai faimos din lume, îţi dăruiesc miliarde, să te ştergi la nas cu ele! Te sprijin, te aştept, te gâdil, te suflu de praf, mă închin la tine, vreau copii, vreau ce vrei tu. Dar am şi eu chef de-o bere cu băeţii. Mă laşi? Că dacă nu, te-ai lins pe bot de toate astea"!

Se pune ca şantaj şi mită? Întreb, tot pentru un prieten.

18. "Dacă bărbatul îşi iubeşte femeia, el nu o va umili, nu o va insulta, nu o va abuza în prezenţa altora".

...dar în intimitate are voie??

Şi dacă femeia iubită vrea senzaţii în public şi nu se-ncinge până nu e abuzată, ce faci? Se poate sprijini, fără excepţii,  pe bărbatul care o iubeşte? :D

19.  "Dacă un bărbat de succes iubeşte femeia, atunci nu-i cumpără iubirea, ci doar încearcă să-şi facă iubita fericită".

Şi dacă bărbatul nu e de succes, poate cumpăra iubirea iubitei? Cam da...dacă aia se dă ieftin. 

Dacă nu, reluăm ciclul: faci bani, devii bărbat de succes, devii faimos în lume, lingi pe unde calcă iubita şi îi cumperi ce vrea ea, dar nu şi iubirea. Pentru că iubirea nu se cumpără, doar se întreţine cu bani...Că toate regulile de mai sus, doar la bani se rezumă. 

20. "Dacă bărbatul iubeşte, el nu iubeşte cu ochii, ci cu inima şi cu tot sufletul, de aceea pentru el aspectul exterior nu este atât important - în inima lui va fi întotdeauna cea mai frumoasă şi sexy femeie din lume".
Cât înseamnă "atât de important"? Judecând după ce văd în jur, cam 99,9999999%...altfel nu s-ar mai chinui nimeni să aibă un trup de zeu. Sau siliconul, buzele, decolteul, muşchii şi pătrăţelele, rombulenţele şi cerculeţele sunt doar pentru tentaţia reclamei şi dorinţa de a fi o persoană cea mai admirată?

Mda. M-am lămurit.

Să recapitulăm: pentru ca un bărbat să-şi dovedească dragostea, trebuie să aibă mai multe joburi, să-şi vândă casa şi maşina, să stea după coada minunatei domniţe ori de câte ori are chef de ducă, să o sprijine neţărmuit, să o susţină fără limite, să îi facă ce vrea dânsa, să nu o deranjeze nici cu o floare, să vrea copii de la ea, să îi ierte toate neajunsurile şi porcăriile pe care le face, să petreacă tot timpul liber cu ea, să o aştepte până are chef de XXX, să-i facă cadouri (mici sau mari, după buget), să nu-i impună nimic, să nu iasă din cuvântul ei, să renunţe la tot ceea ce nu-i este permis, să fie faimos, să fie de succes, să nu mai vadă nimic în jur, etc, că mă doare capul! 

Tocul de la pantof poate să i-l sugă? Întreb...că nu scria nimic de asta şi poate se naşte vreo regulă de dovedire a iubirii şi în acest sens. Mai ştii?

Problema e următoarea: se mai poate numi bărbat...sau om, ăla care face toate astea?? Şi dacă se poartă aşa, cine îl mai iubeşte? O să rămână un veşnic îndrăgostit, pentru că nimeni nu îl va vrea pe termen lung. Sau scurt. Sau foarte scurt.
Ce femeie şi-ar dori să stea în casă cu un libidinos fără voinţă, fără idei şi fără personalitate? Da, sună bine bine cu răsfăţul. Dar iubirea nu e sclavie, nici divinizare sau închinăciune ca la Dumnezeu. Nici obsesie. Plus că relaţiile adevărate nu fac purici mulţi, dacă bărbatul se poartă aşa. De aceea, îmi pun capul că mizeria asta de articol a fost scris de o domnişoară plină de fiţe, care se credea Miss Univers; ori de vreo gospodină frustrată, care a visat să ţină bărbaţii sub papuc şi nu i-a ieşit pasenţa.  

Hai, totuşi, să ne bucurăm...ca în zi de sărbătoare! 

Cele rele să se spele, ce bune - să se adune, dacă nu-s în alte relaţii...că nu vreau să stric casa nimănui!! :D

[Elena - Ela, Ela]