Romaneaua mea, pur şi simplu

E scărpinici mare cu relaţiile astea pe internet...şi totuşi, rămân ”perplexat” zilnic de cât de “lucruri slabe” pot fi unele persoane. Uneori am impresia că am eu ceva sucit la creier, că nu sunt eu ”în rându’ lumii”, că nu merg cu restul turmei...Tot sper că trăiesc un coşmar prost realizat şi mă ciupesc ca disperatul; Degeaba! Nu reuşesc să mă trezesc...Singurul rezultat este că uneori, arăt ca o vânătă uriaşă..Pentru că naivitatea (pe alocuri chiar prostia) unora, văd că nu dispare!
Şi am obosit să mă indignez aiurea, aşa că (de data aceasta) doar remarc o povestioară nesemnificativă:

Printr-o ”ţârică” exotică şi minunată, o femeie sensibilă îşi plânge amarul: S-a căsătorit acum 8 ani (din dragoste nebună, bineînţeles) cu jumătatea ei mult visată şi sortită numai pentru ea, şi totul a mers ca un rulment bine uns...cel puţin o vreme. Până când, de peste mări şi ţări, de peste sute de kilometri de cablu ”internetic”, a apărut o nouă Jumătate! Iar jupâneasa noastră a început uşor-uşor să simtă (din nou) fiorii dragostei....A văzut o fotografie, şi-a deschis Porţile Inimii, şi revărsarea toltoaşei de ”măncărici dătători de fericire” nu s-a lăsat mult aşteptată! Numai că acum, plăpândul ei sufleţel este sfâşiat între dorinţa de a divorţa de prima iubire pentru a fi cu aceasta mai...actuală, sau de a-şi călca cu tractorul pe sentimente şi de a nega tot, de a-şi continua viaţa fericită de soţie ”grijulie, gospodină şi devreme acasă”...

Binecuvântare, sau Blestem? Să te împiedici de PLEAŞCA (acesta este cuvântul meu preferat, mai nou) DE IUBIRE ADEVĂRATĂ, de două ori în viaţa asta nepricopsită? Nu ştiu ce să mai zic...uneori simt cum mi se opesc neuronii din circulat, fiind şi ei prea uimiţi pentru a-şi face treaba de ”curieri priori-post” ai gândurilor...
Dar presupun că totul se integrează perfect în peisaj: undeva unde stâlpii se încăpăţânează să apară taman în mijlocul drumeagului, şi nu se dau duşi de acolo cu nici un chip; undeva unde intri în parc ca într-un muzeu, pentru că nu ai voie să atingi exponatele (adică copacii şi firele de iarbă din dotarea primăriilor), nu poţi intra cu role şi biciclete (că doar nu eşti acasă la tine) şi nu ai voie cu animale; undeva unde ţi se zbiară să dai cu praf de mers, în cazul în care ai enormul curaj de a cere ajutorul ”Instituţiilor de Stat” (în ”trei litere” pe scaun); undeva unde, într-un parc al unui oraş super-fain sunt aşezate nişte pietre faine după modelul Stonehenge, iar tinerii faini mărturisesc cu nonşalanţă că nu au auzit niciodată în viaţa lor faină de un asemenea monument (fain, desigur)...nu ar mai trebui să mă uimească nimic.
Uneori sunt mult prea sleit de puteri ca să mă mir; asta e Romaneaua mea mult iubită şi scumpă...deşi câteodată mă pocneşte (drept în moalele capului) un chef să mă mut prin Congo...de-mi lasă gura apă!

P.S.: ”Este posibil să fie posibil” ca brand-ul de ţară să fie ”Watch, BUT don’t Touch!”

Prinţesul Înşelat, Păturicea Pătrăţată şi Codrul cel Vânjos

Oamenii sunt muritori…însă au şansa de a găsi adevărata fericire. Unii spun că aceasta reprezintă de fapt Adevărata Iubire...Aşa că toţi au purces să o caute. Vrem să fim fericiţi, deci....bagă, frate cu iubirea! Fără nr., fără nr., fără nr., fără nr... (acum se scrie prescurtat, datorită reducerii bugetare cauzate de Criză)
Te împiedici peste tot de ea...şi dacă eşti atât de orb să nu o vezi, sigur vei observa jumătăţile care planează (pe tocuri cui – sau în opincile alea dizgraţioase care cică sunt comode) prin mall-uri, dornice de aventuri în baldachine misterioase....doritoare de a explora portofele virgine ale “manelarilor de succesuri” şi de a cutreiera potecile exotice ale marilor oraşe de fitze din jungla europeană…
Se vorbeşte atât de des despre iubire, încât…mie, sincer, îmi provoacă naşterea (fără travaliu) a două stări (diametral opuse):
1. senzaţie acută de vomă
2. o măncărime care mă ia de la “câlcâie”, care mi se urcă până la cap şi care mă enervează cu nervii…dar care mă şi bucură enorm, deoarece îmi dă posibilitatea de a vorbi despre unul din subiectele mele preferate. Ştiu că (aproape) totul despre iubire este doar o dobitoceală malignă, "în tendinţe", care se împrăştie ca un cancer, dar…ipocrizia maximă a atins-o cineva, “un îndrăgostit fără putinţă de scăpare”, care a sunat la radio să îşi bocească sufleţelul rănit…El, un floricel gingaş şi timid, IUBEA O FATĂ!!! Care şi-a permis să iasă la un picnic la pădure cu nişte prieteni comuni, în timp ce Don Juan de Casanova se spetea la serviciul din dotare…Să ţi se rupă inima şi să se macine din cotor, nu alta! "PRETENA" LUI, PE CARE O IUBEA NESPUS, a stat printre copăcei, pe o păturică în carouri (probabil), alături de ALTE PERSOANE!!! NE-NO-RO-CI-TAAAA…cum de şi-a permis insolenţa aceasta? Nuuuuu….aşa ceva nu este posibil!!!
E clar că “iera” “îndrăgostit-pipă” de săraca fată…Conform folclorului imbecil de idiot, “nu iubeşti dacă nu eşti gelos, chiar bolnav de gelos”. Măăăă..."să-mi bag mâna la slip!" (cum spune un coleg într-ale ingineriei)...Cum se poate o comedie scârnavă ca asta? Parcă Iubirea era bazată pe încredere…parcă dacă iubeai pe cineva, aveai curaj să îţi încredinţezi şi viaţa acelei persoane. Iubeşti…şi dăruieşti luni, sori, stele şi nebuloase strălucitoare din întreg universul “jumătăţicii” tale scumpe şi dragi; însă încredere…DEJA A ÎNTRECUT MĂSURA! Pui piciorul în prag, ca un adevărat pui de cocoş ce te afli, şi ragi: NUUUUUUUUUUUUUU!!!!!!!!

Încă de prin primii ani ai adolescenţei, bravii noştri tineri încep să simtă primul fior al “dragostei”; îi atrage o fată (băiat), deci o (îl) iubesc. Aşa că merg să îi “ceară prietenia”, apoi în fiecare pauză stau înghesuiţi unul într-altul, şi se ling fără oprire…Sună clopoţelul (“de intrare”) şi se întrerup pentru ora de limbi străine aplicate, după o secundă (timpul galopează când eşti îndrăgostit), cel “de ieşire”, şi….ghiciţi ce! Sesiunea de lins continuă, exact din acelaşi loc din care a fost întreruptă de nesimţita de pauză publicitară a “mogululu” profesor…
Anii trec, iar “Marile Iubiri” la fel…Suferi o adevărată Creere a Universului înlăuntrul tău, sentimentele ţi se modifică cu o intensitate înspăimântătoare. Un singur lucru creşte mereu, din ce în ce mai oacheş şi mai vârtos: GELOZIA! Eşti buricul din pământ, şi nimeni nu e de încredere! Nici chiar tuta care stă agăţată de braţul tău…Chestia e că nu o poţi lăsa să îşi bată joc de tine, să te “frece” cum şi când vrea ea, pentru că îţi răneşte orgoliul de leuţ! Aşa că începi să te transformi în dulău de pază…

Revenind la sărmanul suferind: Tu, dragă copile! Îţi divinizezi “aproapa”, dar nu ai încredere în ea? Ţi-e frică că te poate înşela când merge la toaletă (locul unde şi Regele merge singur)? Te stresezi că face “ochi dulci” arbuştilor sau boscheţilor, în timp ce tu munceşti din greu să îi cumperi diverse prostioare lucioase? EXISTĂ O …SOLUŢIE!!!!!! Caută informaţii despre viaţa siamezilor (ca să nu te avânţi aşa ca urangutanul descreierat în treaba asta aşa de mare), apoi, odată ce eşti “tobă-botă” de cunoştinţe, cumpără un lănţoc şi leagă-ţi frumoasa zeiţă de gât!!! Aşa o poţi supraveghea 24/24, fără teama că rişti o posibilă frângere a unui atriu sau ventricul (depinde unde ţi-ai depozitat dragostea ta nemărginită)…

Gelozia asta este o boală psihică, pe cuvântul meu de cercetaş! Îţi dă coşmaruri (noaptea sau ziua), scoate la suprafaţă animalul din tine. Trebuie să fii prea bou ca să îi cazi în plasă, sau să nu ai organul de gândit la dimensiunea satisfăcătoare...Pentru că oricum ai da-o, tot ţie îţi faci rău.
Da’ aşa se întâmplă când ai traume din copilărie, sau...mai ştiu eu ce neuron al creieraşului face scurt, din când în când...

Obiceiurile Pascale Contemporane

Motto:
"Fă-te om, fă-te om,
Alungă-ţi gândul necinstit!"

Am ajuns Ziua Cea Sfântă a Paştelui…cu toţii suntem plini de iubire, de iertare a aproapelui nostru netrebnic, de milă pentru ţigănuşii murdari care cerşesc prin staţiile de autobuz, mustim de dorinţe înălţătoare şi de gânduri curate…Sperăm că Învierea Domnului ne va aduce “pace în suflet, Lumină în case şi în gânduri” şi tone de fericire, care se vor revărsa asupra noastră ca un râu nărăvaş, umflat de ploi. Este un timp al celebrării vechilor tradiţii, dar şi un moment de naştere a altora noi:
· Stresul premergător “Zilei Minunate”
Cum simţim că se apropie Marea Sărbătoare, parcă intrăm în fibrilaţii! Muncim ca descreieraţii (fără să gândim), suntem cuprinşi de "febra cumpărăturilor" şi începem să concepem kilometri de liste de meniuri, ne pornim să lustruin frenetic toate ungherele domiciuliului în care ne ducem existenţa.
Nu spun că nu este bine să facem toate lucrurile acestea; doar că…am o mică impresie că din cauza lor, uităm să simţim adevărata încărcătură emoţională care precede acest Praznic…uităm să realizăm că tot ce ţine de Paşte s-a petrecut mai întâi la un nivel conceptual, abstract, în plan material trecînd doar violenţa Jertfei pentru Iubire şi pentru Om.
Dar nu este timp de chestii din astea…Paştele înseamnă doar seri în care se merge la slujba religioasă (ca s-o facem şi p-asta), o noapte nedormită, ciocăneli de ouă roşii şi tone de MÂNCARE!!!!
· Făţărnicia pelerinajului spre biserici
Mergem în turmă spre “Lăcasul Sfânt”, ca să ascultăm cuvintele purificatoare ale lui Doamne-Doamne şi…să ne lăudăm cu noile haine C&P, M&N, D&B, (sau mai ştiu eu ce firme cu înscrisuri mari şi sclipicioase), care ne ajută să părem mai cool în faţa duşmanilor. Trebuie să ne arătăm respectul şi pioşenia faţă de Patimi, să fim prezenţi şi noi la străbaterea Drumului Durerii; şi în afară de asta…”AŞA ESTE BINE!”. Se porneşte deci, cu mic, cu mare, spre biserică…
Tineri falnici şi fumegători, fetişcane spoite ”până-n dinţi” şi încercelate la toate extremităţile organismului, bătrâne cernite şi pline de năutăţi (preluate direct de la “Radio Şanţ”) ce trebuie împărtăşite şi “credincioaselor” vecine de strană, bebeluşi plângăcioşi “blindaţi” de “tanti-uri şîşîite”… O adunătură veselă şi colorată, care merge în grămadă (ordonată) spre a face parte din cortegiul funerar al Mântuitorului; o şlahtă care uită de stimă sau politeţe, uită să trăiască duritatea momentului, uită toate regulile bunei-cuviinţe sau iubirea creştină şi îşi împarte cu darnicie coate în gură sau pumni la ficaţi, pentru a apuca într-un timp cât mai scurt câteva floricele despre care cred ca au puteri miraculoase şi te ocrotesc de lucrarea lui Ucigă-l Crucea, mai abitir ca un înger păzitor.
Apoi altă îmbulzeală şi înghesuială la Înviere, când are loc năvala bivolilor turbaţi asupra "Luminii Sfinte" şi “Finala K1” pentru câteva bucăţele sfinţite de “Paşte”…Preotul spune că este vremea bucuriei, deci ne veselim prin mini-bairamurile cu bere şi ţigări de sub fereastra Sfântului Altar. Şi ca să dovedim că suntem fericiţi cu adevărat, din când în când vreun fite-cine mai trage câte un chiot ascuţit în noapte…
· Iepuraşul
De unde e obiceiul acesta? Că eu nu am auzit de nici un iepuraş care s-ar pomeni în vreo Evanghelie….Şi de ce Iepurilă? De ce nu un Chihuahua dolofan, un gânsac roz cu frac şi papion, o găină moţată şi făcătoare de ouă gata înroşite şi încondeiate, un ornitorinc zburător sau chiar o girafă liliputană cu pleata roz şi cercel în ureche? DE CE TOCMAI UN IEPURE?? Măcar nu era un miel, că el tot era prezent de mai devreme prin peisajul biblic….Staţi că mi-am amintit! Mielul este deja sacrificat pentru drob şi friptură, aşa că nu mai putea veni şi cu daruri; şi nici măcar duhul lui, pentru că ar fi trebuit să fie un miel mult prea tembel, ca să îşi cadorisească post-mortem stăpânii care i-au făcut frumuseţe de “cravată cubaneză”! Nu…”puiul oii” iese din discuţie. Dar de ce a fost ales iepuraşul clocitor (sau mirositor) de ouă? Cred că acesta este unul dintre multele mistere neelucidate ale Terrei….
· Mâncarea cea cuvenită
Ce ar fi Paştele fără “cele cuvenite pe masă”? Fără pască, friptură de mieluţ (“Mâncaţi pe Vasilică, ca s-aveţi noroc tot anul!!”), grămezi de ouă roşii şi cozonaci? Totul ar fie egal cu zero…
Este Săptămâna Mare; dar tu trebuie să alergi ce orbetele prin magazinele alimentare să îţi umpli cămara de haleală şi spirtoase. Nu poţi simţi bucuria Triumfului Vieţii asupra Morţii, fără tradiţia Îmbuibatului sau cea a Beţiei? Nu eşti bucuros dacă nu eşti mâncat şi “afumat” bine…prin urmare, nu poţi simţi Unicitatea Momentului! Aşa că…”Înfulecaţi cu spor, dragii mei!”
Parcă am sărbători “Ziua Ghiftuielii”, a îngrăşării porcului pentu Ignat! Sărbătoarea ce a venit înseamnă doar grătar, “bucăţi foarte alese în gură”, suc de struguri sau de malţ şi dănţuială? Unde este inclus SUFLETUL în această ecuaţie? Sau partea asta e nesemnificativă, in comparaţie cu o masă plină şi îmbelşugată? Dacă ai “ghiozdanul” supraplin, nu mai ai interes şi pentru CONŞTIINŢĂ?
· Urările
Este un gest minunat să îi urezi cuiva fericire şi linişte sufletească. Este frumos, şi dai dovadă de respect şi bună creştere să faci asta. Însă…este doar o rutină nenorocita; ştii că vine Paştele? Cauţi repejor pe internet o urare cât mai poetică sau trăznită, dai un copy-paste pe telefon şi gata…eşti un bun prieten! Dar de ce nu poţi face urarea din suflet, cu cuvintele tale? Eşti chiar aşa imbecil să nu reuşeşti să îţi transpui în 2,3 cuvinte gândurile tale frumoase?
Fiecare caută să şocheze (prin aspect, doar), să pară cât mai ciudat, şi am ajuns o naţiune de tulburaţi mintal…De ce se acordă atenţie numai formei, iar fondul e lăsat în paragină? De ce se repetă la infinit nişte cuvinte împopoţonate, care se golesc de sens şi devin fade şi chiar ipocrite?

Fiecare persoană este unică, fiecare prieten este special. Şi atunci de ce îi bagi pe toţi "în aceeaşi oală" şi trimiţi "pe bandă rulantă" aceleaşi rime deşarte, fără să pui nici o picătură de suflet? "Paşte fericit" nu este învechit, şi nici plictisitor; doar pare aşa, pentru că nici măcar tu nu mai crezi cu adevărat ce spui...

Totuşi, fără un gând bun pe care să îl transmiţi cuiva drag, nu te simţi complet...aşa că nu îţi rămâne decât să speri că sinceritatea inimii tale va răzbate cumva din mesajul pe care îl împărtăşeşti... oricât de simplu ar fi el.

Parcă Paştele era o sărbătoare profund spirituală; ce s-a întâmplat cu asta? Bunul nostru creştinel ştie doar că este o parte a cirezii, şi trebuie să se poarte ca atare…ca o bovină nepricopsită, condusă de instinctele primare, care trebuie doar să urmeze indicaţiile Stăpânului, pentru a-L mulţumi!
Cel care se crede de nestrămutat în credinţă se înghesuie oriunde şi oricând, fie ca e vorba de Paşte, Crăciun, sau Bobotează; oriunde se dă ceva (pe gratis), este asaltul roiului de viespi pe o bucată de miere…Apoi, odată şi trebuşoara asta înfăptuită, se unge cu mir, sărută straie preoţeşti, face zeci de mătănii (totul cu o demenţă ritualică) şi părăseşte Lăcaşul de Cult…ajuns acasă, umblă de chiaun prin toată casa (pentru a împrăştia sfinţenia peste tot) şi începe să viseze la Colţul de Rai unde va benchetui în “Cealalaltă Viaţă”...Sigur aşa se va întâmpla! Merge săptămânal la slujbă, ştie “pe deasupra” pasaje întregi din Biblie, face acte de milostenie, respectă toate posturile din an.
Acum ceva vreme, prin manualele de religie ale micilor şcolari se descria un Dumnezeu răzbunător, care coboară din Cer să îţi tragă scara de sub picioare, în caz că voiai să te caţeri prin vreun copac şi să distrugi cuibul vreunei vrăbii; acum…privind la tot ce se întâmplă, lui Dumnezeu îi este creeată o imagine de Stăpân Atotputernic, care îţi garantează un norişor propriu DOAR DACĂ înfăptuieşti nişte lucruri (ce ţin strict de nivelul fizic al Vieţii) aliniate frumos într-o listă. Iar eu nu cred că este numai atât; nu se poate să fie numai ATÂT!

Să ai un Paşte frumos, care să îţi calmeze Cugetul şi să îţi aducă măcar câteva clipe de uitare a tuturor nenorocirilor care te macină... Hristos A Înviat!

UPGRADE: Am observat că în această perioadă s-a răspândit obiceiul de a face cel puţin o conexiune între lucrurile ce le facem zilnic şi tradiţiile Paştelui; deci, în cazul în care citim vreun basm princhindelului, înainte de culcare, provocarea aruncată "la mişto" de către Făt-Frumos (de Aur) Zmeului celui Rău şi Hapsân (şi Mascat), ar suna cam aşa: "În săbii să ne tăiem, în luptă dreaptă să ne luptăm, sau în ouă (încondeiate) să ne ciocnim..????..."

No Man’s Land…

De curând, am fost nevoit să fac o descriere succinctă a dragii noastre ţărişoare, pentru cineva care nu este de aici. Să fac un tablou reprezentativ, o sumă a tuturor lucrurilor mai evidente care ne-ar putea reprezenta…şi în minte îmi veneau doar tunuri imobiliare, cocalari băloşi în “litere şi cifre” de fitze, fătuci despuiate şi obsedate de diferite pagini ale revistelor (gata) colorate, munţii de gunoaie dintre blocurile paraginite, “şmecherii” de cartier cu pantaloni rupţi în genunchi şi turul în faţă, prostul gust afişat ca o virtute şi seminţele (dimpreună cu înjurăturile şi scaunele rupte) de pe stadioane…Dar prezentarea cocinii de zi cu zi nu era unul din obiectivele mele; aşa că am început să caut în altă parte…iar NATURA a fost singurul răspuns logic (staţi liniştiţi, că nu lucrez sub acoperire pe U(n)drea sau altcineva). Şi sincer, am rămas uimit de ceea ce am găsit, chiar dacă unele lucruri le ştiam (şi doar le-am dat uitării). Avem o ţară minunată, cu munţi care îţi taie răsuflarea prin frumuseţea lor, ape “frumos curgătoare ” şi limpezi “ca cristalul” (doar acolo unde românaşul nu a putut urca cu maşina pentru un grătărel tradiţional), castele semeţe ascunse de codri întunecaţi şi misterioşi, mânăstiri vechi de sute de ani, dar care se înalţă mândre printre coline…Avem o ţară minunată, grandioasă, dar care din păcate, ESTE LOCUITĂ!

Nu trăim într-un stat de drept (mai degrabă într-unul “de strâmb”); nu avem o democraţie reală; nu dormim liniştiţi, pentru că justiţia veghează pentru noi, iar băncile ne fabrică milioane; economia nu duduie “din greu”; Maica Patrie nu mai este “Grânarul Europei”; ştabii de succes nu au tone de bănet din muncă onestă; cinstea şi corectitudinea sunt de mult doar nişte cuvinte uitate; talentul, determinarea, voinţa…şi toate conceptele de genul acesta cu care am fost “aburiţi” de mici, nu contează (doar dacă ai un minim de P.C.R. – Pile, Cunoştinţe, Relaţii); entuziasmul este pentru proşti sau pentru idealişti, care încă nu şi-au dat seama pe ce lume trăiesc; sistemul sanitar nu ne protejează de boli (mai degrabă sare şi el cu o mânuţă de ajutor); învăţământul nu ne face specialişti pentru viitorul luminos care se scălâmbă la noi de după colţul dărâmat al blocului; nu există “instituţiile statului”; nu există stat..
Românica (din punct de vedere al mentalităţii “băştinaşilor”) este “ceva” situat pe altă planetă, într-o dimensiune anormală în centrul unei găuri neagre…plină de găozari caraghioşi, păsărici sprijinitoare de diferite rămurele (mai semeţe sau mai blege) şi dilimaci distrugători de parcuri şi păduri spre o construire glorioasă a unor viloace şi mai glorioase…Este o locul unde poţi face ce vrei, numa’ să n-alegi (dacă stai prea mult pe gânduri, rişti să ţi se construiască urgent un pălăţel drăguţ şi cochet, la 2 m. sub pământ), Raiul unde s-a încheiat cu surle şi trâmbiţe Alianţa D.A. [Dobitoci (de) Aburit]...Nimic nu are rost, nimic nu are logică. “Mogulii este răi”, şi se reped ca nişte ulii asupra micuţelor domnişoare de succes, presa este spălătoria de lenjerie intimă a “Cuceritorilor” posesori de “maşinule” puternice şi a “tutelor independente”, dornice de a fi întreţinute de ditamai afaceristul rafinat (înalt, drăgut, cu simţul umorului, sincer şi romantic), “cu bancnota-n vârf de i-phone”; guvernacii imbecili şi demagogi îşi dăruiesc cu fală ouă unii altora; “prostimea de rând” strange cureaua…o strânge până îi iese ochii (şi încă puţin mai mult), pentru că oricum, “afânaţilor” cu creier “copăcit” li se-nbrăhăne de “amănuntul” acesta. Nimic nu este mai important decât să dai cu ştampila pe nişte graşi, care nu fac nimic! Promit că va fi bine, şi dintr-un anumit punct de vedere se ţin de cuvânt, pentru că…LOR le este bine! Ştampilăii care i-au votat poa’ să crape...(şi de preferinţă să învieze la următoarele alegeri, ca să se exercite în dreptul lor de cetăţeni liberi)
Citisem undeva acum ceva vreme că noi, fiecare individ în parte, suntem de fapt cei vinovaţi pentru starea deplorabilă în care ne aflăm. Şi într-un fel, aşa este; dar rahatul ăsta nu va va deveni un trandafir sau un crin imperial dacă, de mâine, încep eu să “pun botul” la toate vrăjelile care mi se servesc, dacă eu încep so văd păsărele roz la fiecare colţ de stradă, încep să cred şi să sper…Să sper în ce? Că va veni un Salvator, care (poate de data aceasta) chiar va face ceva bun? Că se va schimba totul şi vom îngâna cântece de îngropăciune pentru nesimţirea, îndobitocirea, prostia, golănismul şi hoţia care joacă “pititea” pe lângă noi? Da…ce să spun…”Trăindo sperando, murindo cacando…”.
Reconstrucţia, Renaşterea asta (ca Phoenix-ul din cenuşă), este o “muncă de echipă” la care trebuie să “punem cu toţii umărul”. Dar nenorocirea este că exact aceia care au mai multă putere de convingere şi care chiar ar putea schimba ceva, îşi vor luxa “ca prin minune” humerus-ul şi se vor retrage! Pentru că dacă nu ar face aşa…ar fi ceva cam cum făceam în grădiniţă: “Ia-te de urechi şi dă-ţi două palme!”; doar că nu ai să vezi nici un “rotunjor” cu bujori lâncezi în obraji, că îşi va da şuturi în mult iubitu-i poponeţ de bunăvoie…că va renunţa voluntar la ciolanul pe care l-a ros până a rămas ştirb! Doar s-a inventat proteza…
Japonia a devenit prima putere tehnologică a lumii, după ce a fost devastată de două bombe atomice! O mână de oameni, care stau claie peste grămadă, pe patru insule devastate de cutremure; Arabia este o ţară deşertică, la care vin turişti “gârlă”! Germania şi-a furat-o (destul de rău) în două războaie mondiale, şi uite unde a ajuns! Şi noi….parcă naţiunea asta este un imens camion condus de un şofer beat, care ba adoarme puţin şi intră în gard, ba îl apucă cheful de dansat la volan, iar autovehiculul merge pe tranşeea de drum ca pipi-ul de bou ameţit …
O floare minunată, păngărită şi devorată încet, de nişte gândaci împuţiţi…
M-am săturat! Mi-e scârbă de ei…Mi-e silă de societatea asta hapsână şi avidă de bani, ipocrită şi putredă!

Iubiriada

Motto:
“Cântă, Zeiţă, iubirea ce-aprinse pe Tâmpel Manelarul..”

Întunericul smolit şi sufocant te împresoară ca un giulgiu...Eşti ţintuit de un perete rece şi umed....Mâinile îţi sunt înlănţuite de şerpi groşi de metal ruginit...Nu te poţi mişca, nu poţi striga. Tot ce poţi face este să priveşti cu nesaţ la peretele gol din faţa ta, pe care dansează sec nişte umbre prelungi ale unor animale...Crezi cu toată fiinţa ta că aceasta este Realitatea, că ceea ce vezi cu proprii tăi ochi este Adevărul. Ca prin minune însă, reuşeşti cumva să te eliberezi. Vezi că nu eşti singur, că mai sunt şi alţii ca tine, însă deocamdată vrei doar să scapi; să evadezi din peştera aceea neagră şi putredă, să ieşi în lumina soarelui şi să simţi adierea molcomă a vântului în obraz. Nu ştii cum, dar ajungi afară; apoi rămâi uimit de bogăţia pură care te înconjoară....Te întorci la tovarăşii tăi din cavernă şi încerci din răsputeri să le spui, să le explici că tot ceea ce văd ei (şi în care cred cu tărie) nu este decât o iluzie. Eşti considerat nebun....
Cam acesta este pe scurt, “Mitul Peşterii” al lui Platon. Viaţa pe care o trăieşti este plină de ignoranţă şi întuneric, iar ceea ce crezi tu cu ardoare că este Realitatea nu este decât o nălucire, o umbră a adevăratelor valori…IUBIREA, DREPTATEA, ADEVĂRUL…
Iubirea este ceva atât de curat şi de neprihănit, încât este foarte posibil să nu o întâlnim niciodată în viaţă (Poate de aceea, Maestrul Iulie Darie a mărurisit că el nu i-a spus niciodată soţiei sale că o iubeşte…Poate nu ştie încă dacă este vrednic de Adevărata Dragoste..Sau poate îşi respectă mult prea mult aleasa să o pângărească cu nişte cuvinte golite de sens, care oricum nu îi pot transmite adevăratele sentimente…) Şi totuşi, dacă îţi scoţi puţin capul pe geam, vezi că iubirea este pretutindeni: în magherniţa strâmbă din colţ, unde se vinde varză la kilogram (şi unde un El şi o Ea se iubesc cu foc), în gura vreunui tălâmb care recită cu ardoare ceva din Maestrul Ciorbă (cântecaci de valoare inestimabilă, de câteva sute de mii de euro), şi chiar şi în litania searbădă a nenorocitului care îşi înalţă rugător mâna spre tine...Bordelurile cu felinare roşii la intrare mustesc de iubire, tinerii îi sorb cu nesaţ aroma în cârciumile de trei stele (frânte), cu pereţi scorojiţi şi mese mucegăite şi slinoase, firavele “domnişoare de consum” o scarmănă duios după ureche când o găsesc bătînd fără ţintă trotuarele patriei…
Trăim într-o Lume civilizată, unde dragostea zburdă veselă printre noi şi ne face cu ochiul, ca un pişicher inimos şi drăguţ. Societatea însă evoluează cu repeziciune, iar vechile simboluri ale iubirii sunt acum doar amintiri prăfuite! Astăzi a apărut computer-ul şi (mega)minunatele site-uri pentru iubit: scrii ceva despre tine, îţi aplici cea mai sexy poză din colecţie (sau o modifici “puţin” pe a vreuneii “Rupător-de-Inimi/Fătuci de Super-Succes”), apoi Dragostea dă năvală în grajdul plin de bălegar al vieţii tale lipsite de sens…Trebuie să fii prea idiot să nu-i deschizi larg Porţile Sufletului! În definitiv…priveşti o fotografie, iei un id de mess, arunci ca descreieratul cu “Te Iubesc” prin diferite “mijloace de comunicare moderne”, şi...MINUNE!! Dumnezeu te-a blagoslovit cu o ditamai pleaşcă de amor, ce te-a lovit direct în moalele capului! Porumbeii cântă, cerul este roz-bombon-căcăniu-în-dungi, soarele străluceşte doar pentru tine...Este de înţeles doar: IUBEŞTI CA UN DISPERAT (o fotografie)! Dar asta nu poate rămâne aşa; deci, faci tot posibilul şi îţi rupi marea dragoste din lăcaşul ei (care este la câteva sute de kilometri depărtare, dar de care te-a apropiat “Sfântul Internet” – să pupe tata/mama pe el de scumpic), pentru a o aduce lângă tine, lângă cel care o merită cu adevărat....Dacă ceva nu îţi iese cum vrei, faci câteva crize de isterie sau de ambiţie porcească (prin care – chipurile – îţi marchezi teritoriul), apoi îţi bagi cu năduf mâna în buzunar (şi în tot ce prinzi în apropiere), şi gata...ţarcul îngrădit pentru iubirea ce ţi se cuvine este finalizat!
Ce e prosteala asta? Ce e cu neghiobia asta? La atât am ajuns? Cât de dobitoc şi de trăncălău poţi să fii, încât să crezi cu înflăcărare că Destinul ţi-a zâmbit, printr-un fir străbătut de un anumit impuls electric? Nu e vorbă...poate simţi ceva pentru poza respectivă (dacă eşti “fotografil” de meserie), sau chiar pentru persoana care o reprezintă...dar sigur nu e dragoste. Te excită, aşa că vrei “să o bagi în aţe”, “să atingi norii şi ploaia” alături de ea/el…O/îl respecţi, o/îl admiri, te răscoleşte într-un mod ciudat, te gândeşti numai la ea/el, o/îl visezi noaptea…o/îl simpatizezi, poate chiar ai impresia că, într-un mod ciudat, ţii la ea/el…te atrage, vrei să vă petreceţi vremea împreună, vrei să o/îl cunoşti…DAR ÎN MOD SIGUR, NU O/ÎL IUBEŞTI! Trebuie să fii ori prea ipocrit(ă), ori prea ignorant(ă), ori, pur şi simplu cu adevărat imbecil(ă), ca să crezi asta! Cel mai mult, pe internet se pot lega amiciţii...restul poate apărea mult, mult mai târziu.
Ca să iubeşti o persoană trebuie să o cunoşti…în toate momentele ei de fericire, de iritare, de nervozitate, de exaltare..Şi lucrul acesta nu îl faci printr-un ecran de calculator, unde, poţi scrie cu dezinvoltură că eşti super-fericit(ă), chiar şi când lacrimile îţi şiroiesc de durere…Nu poţi spune că iubeşti, nici după ce locuieşti lângă cineva clipuţă de clipuţă, zi după zi, timp de ani buni…Şi tu crezi ca un dobitoc redus-mintal că ai reuşit să păşeşti în Lumea Imaterială a Absolutului, a Ideilor, printr-un cablu de net?
Culmea este că s-au întemeiat şi familii pe baza “Iubirii Virtuale”…Familii de piatră, trainice, care dădeau pe dinafară de iubire…care s-au destrămat apoi la primul hop (probabil scurgerea de dragoste peste pre-plinul insuficient a fost mult prea mare, şi nu s-a mai respectat “legea conservării maselor”). “Familia este celula de bază a societăţii”…păi dacă aşa stau lucrurile, se vede treaba că celula asta este (puţin) cam canceroasă. Un cancer care este îmbrăţişat cu “iubire nebună”…
Să nu aveţi impresia că eu aş fi vreun Guru în materie, pentru că vă înşelaţi amarnic. De fapt…habar nu am ce este Iubirea; ştiu însă cu siguranţă ce nu este …iar ce se molfăie acum cu gura plină, sigur nu este iubire. Pentru că Ea se presupune că este veşnică, că îţi schimbă fundamental percepţia asupra Universului…Şi atunci de ce la noi durează doar câteva luni (timp în care “dai la pompă din gros”), apoi, când te-ai plictisit de Ea, o arunci ca pe o cârpă murdară? Ai impresia că este o manea împuţită, care se învecheşte odată ce soarele a apus? Nu ai nici o părere, şi faci doar ce face cârdul? Sau cum?
Este jalnic. Este trist că un cineva poate crede că “sufletele pereche” (sintagma xeroxată a tuturor îndrăgostiţilor lulea – sau trabuc) se găsesc la doar un click al “şoarecului de birou”…

Cârnaţii de Pleşcoa

De când te naşti, ai două posibilităţi: să fii fată, sau să fii băiat. Dacă eşti fată, este bine; dar dacă eşti băiat, este şi mai bine...
Dacă eşti băiat, poti să fii mai neciopl....adică dur (ceea ce se înseamnă că eşti norocos, pentru că nu mai e nevoie să îţi ”machezi” primitivismul înnăscut). Eşti un cavaler desăvârşit....scuipi semninţe (sau flegme vâscoase), arunci cu înjurături şi ameninţări ca un maimuţoi enervat de râia în posterior, bei în fiecare seară ca un cal însetat şi apoi te întorci acasă mergînd ca pişul boului, dar....eşti cavaler! Nu ridici mâna asupra unei fiinţe inferioare (adică asupra celor ce aparţin regnului slab - femeile)! Eşti un samurai aspru şi ras în cap (adică pe creier), care îi apără pe cei slabi....şi nu îi poţi provoca nici un rău celei ce îţi face de-ale gurii. Este sub demnitatea ta de bivol descreierat să faci asta. Când eşti enervat la maxim pe ea, doar zbieri puţin ca să îţi impui punctul de vedere şi eventual o înjuri (da’ cu măsură, să nu o jigneşti prea rău şi să rămâi cu hainele sclipicioase, ”de firmă”, nespălate). Orice ai face, nici nu te gândeşti să ”îi livrezi ” vreo directă de stânga cu dedicaţie specială!
Avem nişte bărbaţi care nici măcar nu concep să nu fie bine crescuţi; suntem fiinţe evoluate, culte, care trăiesc în secolul XXI (nu în Comuna Primitivă)....societatea a evoluat îndeajuns de mult să perfecţioneze psihologia (de turmă), să înţeleagă adevăratele valori....ne îndrăgostim zi de zi de miracolul numit "femeie”, respiram doar pentru că îi vedem divinitatea zilnic, însă...numărul cazurilor de violenţă domestică este în continuă creştere. Indiferent dacă partenerul mascul este sărac sau bogat, cu mintea întreagă sau chinuită de stoluri întregi de păsărici, alcoolic/drogat sau ”curat ca lacrima”, că are o celulă putredă în creier sau doar o lipsă acută de neuroni, el este VIOLENT (oricât s-ar făli cu principiile sale, pe care le calcă oricât de des are ocazia)! Pentru că în lunga şi experimentata lui existenţă, a înţeles că în casă trebuie ”să cânte cocoşul”....pentru că tot ce a priceput de la viaţă este că o femeie trebuie "educată” (cu cureaua, biciul bâta, sau alte asemenea instrumente ajutătoare) să îşi înveţe locul în societate....”Bătaia e ruptă din Rai”. Aşa că un mic ghiont la ficat, un bocanc în gură sau o incizie (făcută cu un cuţitaş sterilizat în prealabil – a se vedea grija enormă pentru ca ”jumătatea” să nu fie atacată de microbii dătători de boleşniţă) pe antebraţ sunt doar nişte „nimicuri” necesare....Bărbaţii sunt nişte dobitoci! Porci neruşinaţi şi îngânfaţi....majoritatea timpului aflaţi sub soarele torid al verii (ceea ce presupune că sunt şi în călduri inimaginabile....)
Se spune că un bărbat este şofer mai talentat decât o femeie. Dar, atunci nu ar trebui sa scadă numărul accidentelelor? Da' de unde...Un mascul viril ŞTIE să conducă cu un ochi la drum, şi unul la trotuar; că poate (Doamne ajută) vede vreo bunăciune în fustă mini şi ratează să o claxoneze...Şi cam ce ar trebui să însemne asta? Că fata e frumoasă şi o apreciază? („Ce e frumos, şi lui Dumnezeu îi place.” Dar nu cred că l-am auzit pe Doamne-Doamne claxonînd din Rai de câte ori vede ceva deosebit....) Sau că e disponibil pentru o partidă de...”table” pe bancheta din spate a maşinii? Asta nu înseamnă decât că nu îşi primeşte porţia necesară acasă, şi vrea surplus, ca să se umple – mai precis să se golească? (Pe principiul „După ce că eşti prost, mai şi semnalizezi?”)...Este gestul suprem de meltean obsedat, pe care îl poate face cineva...Cineva care cum vede o fată draguţă, să spere la o porţie de lăptic direct de la sursă, să creadă că ”Hei, Pisi! Nu ai chef de ceva kung-fu în pat?” este o expresie a propriei vigori şi a supremei valori morale cu care este înzestrat?...Sunt dezgustat de oameni dintr-ăştia! Am început să constat lucrurile astea din ce în ce mai des (şi ”Sezonul Puicuţelor” abia începe!), dar...mi-e ruşine, sincer, că fac parte dintr-o clasă ce abundă în bizoni aţâţaţi şi băloşi...
Mereu am încercat să aflu ce poate simţi o fată care trece prin asta (adică este claxonată în timp ce merge liniştită pe stradă). Am crezut că se enervează, văzînd printre ce animale îşi duce traiul zilnic. Am crezut că se simte insultată, pentru că este privită doar ca un obiect cu o destinaţie precisă, ca o bucată de carne fragedă ce astâmpără foamea unui canibal. Se simte jignită si dispreţuită, scârbită până-n măduvă de aceşti babuini paleolitici. Şi unele chiar aşa simt...Dar majoritatea sunt flatate!!! Sunt bucuroase că sunt dorite, sunt excitate la gândul că poate au norocul ca astfel, să îşi întâlnească "Prinţul din Camionul Alb", stăpân peste vreo insuliţă exotică aruncată „la mişto” prin Hawai, sau măcar posesor al unui Jet luxos, cu mobilă ”cufurită” de aur şi pietroie preţioase...Dacă le spui că se comportă ca nişte prostituate de ultimă speţă, se simt ofensate la corazon şi în orgoliul lor de căprioară delicată....şi au dreptate! Pentru că sunt doar nişte curve stilate...se cred elegante, drăgălaşe, sensibile, căutătoare de dragoste şi sentimente nobile...şi totuşi, reacţiile le trădează adevăratul caracter deşănţat şi greţos. Nu sunt decât nişte păpuşi gonflabile fără pic de creier, cu sfertul de neuron chitit pe trabucul norocos care le va îndeplini visele...
Drăgut, nu? Bărbaţii sunt nişte dobitoci obsceni, iar fetele sunt nişte târfe destrăbălate! Mi-e ruşine de EI, dar nici ELE nu mă fac mai mândru. Acesta e tristul adevăr...
Şi totuşi....la fel cum în fiecare pădure uscată mai supravieţuieşte ascuns, ici-colo câte un arbust verde, la fel cum în Yin se găseşte un strop de Yang (şi viceversa), aşa mai există şi câte o domnişoară graţioasă şi un bărbat cu adevărat cavaler...Dar sunt pe cale de dispariţie în ziua de azi, aşa că ar fi normal ca să se creeze rezervaţii speciale pentru ei, sau măcar să fie ocrotiţi de lege. Prea utopic, nu? Rămâne doar să sper că...fiecare va fi călăuzit cumva spre cel de care are într-adevăr nevoie. Persoana care/pe care o va face fericită, indiferent ce înseamnă asta: (Prea)Curvii şi curvele, cele care vor doar un cârnat (în locul porcului întreg) şi doar acel cârnat (care poate e unul delicios, de Pleşcoi), Cavalerii şi Domniţele...
Dar este foarte probabil ca acest lucru să nu se întâmple acum, şi mai ales nu la noi...Nu într-o lume golită de valori şi principii, schimonosită şi hâdă.

Fumuri de mărire

De ce simt unii nevoia să fumeze? Au rămas cu sechele de pe vremea copilăriei când testau lumea înconjurătoare cu gura, iar acum nu ştiu ce să facă cu ea? Sunt ahtiaţi după senzaţia unei veşnice prezenţe cilindrice vârâte în cavitatea mai sus amintită? Vor să fie figuranţi “cool”, plini de importanţă? Vor să îşi prelungească viaţa, pentru că au auzit că afumarea este o metodă de conservare a produselor din carne, să ajungă nişte “Nepieritori” miniaturizaţi? Vor să fie “în rândul lumii”?
Încă din liceu, perioada în care eşti rebel incurabil, ţigara începe să te tenteze, pentru nu ştiu ce dezaxat a decretat că fumatul este expresia maximă a şmecheriei sau a delicateţei. Că eşti matur, că asta îţi arată gradul de libertate pe care l-ai câştigat odată cu adolescenţa. Fumezi pentru că e la modă, pentru că iubeşti privirile admirative ale picilor cu muci la nas, pentru că aşa obţii cel mai rapid respectul pe care ţi-l doreşti…Ştii că faci ceva rău, de aceea te ascunzi prin toalete sau locuri întunecoase când eşti în pericol de a fi descoperit de părinţi. Şi oricum…fumatul e o prostie de care te poţi lăsa oricând. Nu îţi baţi prea mult capul cu asta…doar trăieşti clipa! Şi ÎN PREZENT eşti stimat şi invidiat!
Şi totuşi…anii trec, şi “mă duc să pip (merg la ţigară)” devine obişnuinţă. Constaţi cu uimire că fumezi 5, apoi 10 ţigarete…apoi chiar un pachet pe zi. Dar nu contează asta, deoarece cu cât "bagi" mai mult, cu atât ai "cohones-urile" mai mari (indiferent de sex)...Stresul examenelor de sesiune te omoară, şi “beţişorul fumegător” îţi oferă singura modalitate de a te relaxa, rapid şi eficient. Şi oricum, te poţi lăsa oricînd. Doar să îţi propui acest lucru, şi gata!...Deocamdată să treacă sesiunea asta, şi cea care va urma…mai bine să treacă studenţia şi…te vei lăsa.
Apoi renunţi, şi constaţi că eşti irascibil şi stresat. Nu mai ai odihnă, nu mai eşti niciodată “în apele tale”, nu te simţi împlinit. Orele sunt monotone, zilele sunt searbede…Ai da orice pentru destinderea binecuvântată ce o găseai în ţigară…ai face orice să o atingi şi să îi simţi căldura molatecă în palmă…Dar stai! Nimeni nu te opreşte! Doar o promisiune neghioabă pe care ai făcut-o sinelui tău, pentru a opri otrava care ştiai că îţi macină corpul…Un corp care acum este mistuit de o dorinţă irezistibilă, consumat de patimă! Şi scoţi bricheta, promiţîndu-ţi că asta va fi prima şi singura dată, apoi vei reveni la “regim”. Numai că nu o mai faci…”poate altădată”
Scenariul acesta l-am văzut de prea multe ori. Şi aşa se întâmplă mereu…Ştiu că îşi fac rău singuri, vor să renunţe, dar pur şi simplu nu au puterea asta…Cel puţin aşa cred. Ei trebuie doar puţin susţinuţi, trebuie doar să le arăţi că ai încredere în ei, şi vor descoperi că sunt mult mai puternici decât au crezut vreodată. Doar că au enormul “noroc” de a găsi persoane care le încurajează din răsputeri să…"îi dea inainte, cu tupeu".
Aceştia sunt o tagmă separată a fumătorilor…sunt cei care "îmi provoacă repugnă" (vorba lui Oreste), care îmi provoacă scârbă... sunt “fumăcioşi” cu "sânge în tutun", cu creierul prea nicotinizat şi stafidit ca să îl mai şi folosească ca “organ al gândirii”. Ei nu vor să se lase de fumat, pentru că “a fuma e o virtute”; cu mucul în colţul gurii se simt mai miezoşi, mai virili… au aerul unui urangutan (sau doar unui pui de cimpanzeu) incredibil de irezistibil, şi sunt Stăpânii Lumii! Vor să aibă satisfacţia de a sufla (plini de superioritate) fumul în nasul oricărui “fraiereştean” care şi-a permis să îi privească puţin mai atent, adoră să conducă cu o mână atârnîndu-le “rafinat” pe geam (cea în care au ţigara, desigur), în timp ce Minunatul Salam De Aur zbiară cu pasiune plângăcioasă la boxele “de firmă” din portbagaj. Ei nu vor să se lase, indiferent câte poze cu plămâni sângerânzi ar fi afişate pe pachetele de tutun, indiferent câte amenzi pentru “fumat în loc nepermis” ar plăti. Mai mult, chiar…ei (cei cât de cât puţin mai “inteligeţi”) au transformat totul într-o artă! Nimic nu este mai excitant (în viziunea lor) decât mersul legănat şi privirea de bovină bolândă, atunci când eşti “înveşmântat” într-un misterios fum albăstrui…Să poţi să apari oriunde, ca baştanu’ fitzos (nu ca măgaru’) din ceaţă...
Dar ce este şi mai oribil este că ei au perfectat “Arta Fumatului Femin”! O femeie este elegantă doar dacă suflă rotocoale de fum, stînd picior peste picior pe scaunul tapiţat al barului…este frumoasă, are o anumită ţinută (prin care îşi face cunoscute cele mai ascunse dorinţe care o perturbă – pentru cei destul de “dezgheţaţi” să o “citească”), “clipoceşte” enigmatic din gene şi din când în când mai soarbe suav o guriţă de cafea şi o “guroaie” de fum…când o săruţi parcă ai linge o scrumieră…
Pentru un bărbat, este oribil să fumeze; pentru o femeie, este de o mie de ori mai dizgraţios, mai oripilant…Şi nu spun asta pentru că, vezi Doamne, sunt bărbat şi le iau apărarea celor din categoria mea. Dar…pentru o femeie, uneori noi (bărbaţii) suntem doar nişte brute primitive în călduri, pline de vicii şi de puţind a transpiraţie…Ele sunt fiinţe sensibile, rafinate, preocupate doar de Sferele Superioare Ale Existenţei Umane, distinse şi nobile. Şi totuşi, sunt chinuite de cel mai murdar nărav care s-a inventat vreodată…O stea luminoasă măcinată de o gaură neagră, duhnind a Chanel şi a tabac stătut. Unde e superioritatea în asta?
Oricât mi-aş zbate creierii, nu pot să pricep ce poate fi atât de minunat într-o ţigară…Dar poate sunt eu prea ignorant (sau prea prost) ca să văd Colţişorul de Rai ce stă sigilat acolo. Poate nu sunt eu în stare să descopăr miracolul ce zace (bine) pitulat într-o “sugară”, trabuc, havană, sau mai ştiu eu ce alte chestii din astea…
...Şi totuşi, nici nu vreau să încerc să aflu.

Manele’s World – Reloaded

4 E. Again

Motto:
“Pentru cei ce nu-nţelege! M-am născut ca să fiu REGE….!!!!”

“Blow my whistle, bitch!” [Suflă-mi în fluier, târfă!], “I wanna suck on your lollipop” [Vreau să îţi sug acadeaua], “Face down, ass up, tha’s the way I like to fuck” [Faţa jos, fundul sus, aşa-mi place să ţi-o trag], “Move, bitch! Get out of my way!” [Mişcă târfă! Piei din calea mea..]…
NU VĂ SPERIAŢI!!! Nu sunt injurii grosolane la adresa “tutelor de cartier”! De fapt…(unele) dintre ele chiar se bucură să le audă! Se zbânţuie frenetic şi dau din toate organele (cu care sunt înzestrate de Mama Natură), bat cu veselie din palme, sunt la superlativul piscului euforic şi chiar mai vor!!! Pentru că totul se întâmplă pe ringul unei discoteci unde se ascultă house…Sunt doar melodii “nevinovate”, de dănţuială! "Ritme" obsedante cu versuri neghioabe, fără nici o valoare estetică sau morală.
Şi orice manelist care se respectă şi îşi doreşte de ziua lui un balot plin ochi cu invidia duşmanilor, ascultă cu plăcere muzică din asta…”casă” (deşi după lucrurile pe care le promovează, ar trebui numită “wc”). Dar este la modă…şi cum “Fătul-Frumos cu craniul plin de fitze” şi “Pitzi cea Periculoasă” trebuie să fie “cool”, totul vine de la sine. Totuşi…personajele adoratoare ale acestei mizerii pe ritm cretinoid sunt cu totul altele, în comparaţie cu “maneliştii clasici”. Pentru că ei, dânşii şi dânsele “în tendinţe”, au doza de aroganţă “pe roşu intens” (adică peste limita admisă de aroganţometru - aparatul măsurător al acestei calităţi rele). Lumea Manelelor este un basm; dar Lumea Manelelor-Casă este o adevărată “Lume a Sălciilor” din centrul unei netrebnice livezi uscate…este miezul din Fanta…moţul (de frişcă) de pe o savarină…
Pipiţele (pitzipoancele upgradate) felinoide şi apetisante sunt adevărate zâne între zâne, Zeiţe ale Atracţiei printre muritori, fiind numai bune de venerat! Privirea lor misterioasă, ce îşi face cu greu loc printre zăbrelele genelor lungi şi răsucite, este permanent protejată de ochelari de soare fumurii şi trendy…Maieuţul (din cauza Crizei, bugetul alocat hainelor scade vertiginos, deci acestea trebuie să fie cât mai micuţe) nu mai este doar “pudrat” cu sclipicei; el este o cârpuţă strălucitoare, o adevărată rază de soare ce apasă cu neruşinare tonele de silicon ale pieptului balonat ( silicon care uneori, de atâta presiune, se ridică cu nonşalanţă până la buze şi uneori chiar imflamează şi Gânditorul!). Fustiţele (lucitoare, desigur) nu mai au încorporate doar vederea (cu glaucom) spre grădina din spate…ele sunt adevărate fantasme ale imaginaţiei, aşa că ochii (tot glaucomizaţi) îţi sunt invitaţi şi spre câte un colţuleţ al peluzei din faţa castelului, viloacei, complexului de apartamente…(după posibilităţi). Dar ceea ce reprezintă apogeul eleganţei nu sunt toate aceste nimicuri! Şi nici măcar săndăluţele cu talpă “de teren”, pline de ciobuleţe colorate…Punctul culminant (la care ragi ca un leu în soarele încins al savanei) îl reprezintă mănuşeile scânteietoare care le înbracă finuţele lor membre superioare...şi cugetul lor curat şi dalb precum un ghiocel de august. Sunt neprihănite şi inocente (încă sunt extaziate de vederea unei acadele – mai mari sau mai mici, în funcţie de toanele Ursitoarelor), interesate doar de puritatea crudă a mall-ului din colţul străzii şi de flăcările stravezii ale Adevarului de Firmă care se ascunde în spatele înscrisului gigantic ce le acoperă cureaua beculitoare (cu baterii) de la mijlocelul (“tras ca prin inel”) camuflat de drăgălaşe perniţe lipidice.
Asemenea minunăţii, adevărate Monumente ale Naturii pe cale de dispariţie, nu mai umblă înhăitate de mână cu burduhănoşi din care tâşneşte (inteligenţa) dacă îi înţepi cu sula (instrument foarte ascuţit, de împuns) sau cu pehlivanii jalnici de inculţi (adică maneliştii clasici) precum rudele lor mai involuate. Fiind “mai superioare”, pot fi zărite foarte arareori, în lumina romantică a apusului, la braţul vreunui vlăstar nobil “comandat” prin prioripost special pentru ele. Aceştia nu mai sunt vajnicii cavaleri cu pletele (gelate) în vânt; NUUUUUUUUU…..Regii (prinţişorii) au părul tuns îngrijit, înspumat (de mare) şi uleios, iar perciunii sunt atat de îngustaţi încât taie în model “franjuri” orice privire mult prea atentă…
Zânele te orbesc cu strălucirea lor; Regii acestora te doboară cu respectul pe care îl impun…Pentru că ei nu sunt doar nişte dobitoci inculţi; ei au fost crescuţi cu manualul lui Dostoievsky la subţioară şi vocabularul de expresii golăneşti în buzunar…Sunt mari norocoşi ai Sorţii (câştigă zilnic la Loteria Anului Nou), tineri şi frumoşi, plini de şmecherii (ca veceul de cârtii) şi, faţă de fraţii lor mai mitocani, posedă o doză mult mai îmbelşugată de tupeu. Au “calitate unicat” adusă din magazinele second-hand ale Germaniei, sunt stilaţi şi parfumaţi (ca să îi simţi de la kilometrii întregi depărtare)… Umblă înveşmântaţi doar în albul imaculat al curăţeniei lor morale (chiar fără firicel de praf, pentru că în perioada de curăţenie generală se foloseşte ultimul tip de Pronto) şi se plimbă doar în maşini sport, care le permit să fie admiraţi în exerciţiul funcţiunii lor de macho (conducerea). Cea mai importantă calitate a lor este CREDINŢA…pe care şi-o afişează prin atârnarea unui crucioc uriaş de nelipsitul lănţău finuţ şi sclipicios (care le spânzură la beregată), de care nu se despart nici când dorm (cu limba pe umăr), nici măcar în timpul îmbăierilor zilnice…o ocazie de a fi invidiaţi de duşmani (şi ei sunt foarte pizmuiţi de restul meltenilor) pentru muşchii dezgustători, plini de sudoare, cu care sunt acoperiţi. Puncul lor slab (Da, chiar şi ei au aşa ceva!) este timpul…imediat ce au trecut de perioada primei ţinereţi, kilele de steroizi din prea-încântătorul lor trupuşor încep să îşi facă de cap şi ei (Regii) încep să se fleşcăiască, confundîndu-se (doar la aspect!) după o vreme cu verii lor preistorici (probabil o glumă prostească a Naturii).

…Ca să ai dreptul să p(b)ăşeşti în acestă uluitoare Insulă a Prosperităţii şi Delicateţii, trebuie să o înţelegi; dar Maneaua-Casă nu se poate percepe dacă în vene nu îţi curge sângele lucitor şi gelat al Nobilimii Manelelor…trebuie să fii un clasic (manelist) adevărat ca să îţi poţi permite să pricepi secretele intime ale acestei Dimensiuni Angelice…să nu îl confunzi pe De Vito (Copilul) cu Vali de la Bărbuleşti şi pe Uragan cu Guţţîî (TRĂIASCĂ GUŢŢÎÎ!!!!!). Mintea trebuie să îţi meargă cu folos, iar puterea banilor trebuie să îţi fie un aliat de nădejde. Trebuie să sacrifici orice pe altarul evoluţiei…orice care ţi-ar putea trăda firea de goriloi! Acum eşti un neanderthalian distins…Care dacă vei fi cu adevărat bun, cel mai bun dintre cei buni, vei putea compune (tu însuţi, cu mânuţa ta) o operă nepieritoare, ce nu va mai fi ascultată la o săptămână după ce a spart pentru prima dată boxele!

Manele’s World

4 E.

Motto:
”Ooooooooooooooooo!!!!!! Viaţaaaa meeaaaaaaaaaaaaaaaaaaa……
Că Criza ne vaaaaaaaaaa afectaaaaaaaaaaaaaaa…….
PiTZipoancaaaaaaaaaaa ce vrea baaaaaaaaaaaaaniii
Se va duce la duşmaaaaaaaaaaaaani………”

Acum ceva vreme, în mall, cineva şi-a cumpărat 10 baxuri de hârtie igienică, pentru că simţea (adânc înfipt în stomac) un junghi îngrozitor, aducător de vremuri căcăcioase...Care iată că au şi venit: Un burtos umflat se oftică de moarte că nu are bani să îşi cumpere Veiron-ul ce şi-l doreşte de când era în scutece şi trebuie să se mulţumească cu un ”amărât” de Aston….Un balon de seu rânced face mătănii cât e ziua de lungă ca să-i ajute şi lui Dumnezeu să petreacă vara în Grecia (aşa cum face vecinul său de viloacă)…O tută cochetă e nemulţumită pentru că va ajunge de râsul curcilor (adică o vor râde toate prietene ei), din moment ce nu are în garderobă cureluşele (sau mai bine zis cureloaiele) sclipicioase marca Gucci - ultimu’ răcnnet în materie de modă…O mamă văduvă nu are bani să le cumpere celor 2 copii ai săi o pâine pentru cină (ups! mă scuzaţi….am luat-o pe arătură; aste-s doar amănunte nesemnificative, aşa că trecem peste ele)…Un tălâmb duhnind a bere este în stare să facă moarte de om pentru că nu a mai apucat şi el “ţedeul” cu melodia lu’ Marele Guţă care a spart gura lu’ târg (şi a lăsat-o ştirbă)...
În ţărişoară a venit Fioroasa Criză Economică....DAR NU DISPERAŢI!!! De când e lumea, muzica i-a alinat toate durerile românaşului nostru, aşa că, scoate-ţi boxele (originale) Sonmy pe geam, şi...SĂ-NCEAPĂ BAIRAMUL!!!!!! PiTZipoancele dănţuitoare (tare frumoase) sunt cocoţate pe masă, băutura depăşeşte viteza legală “pe şoseaua gâtului”, “divii” Salam şi Ciorbă îşi acordează vocile “triluritoare” pentru concert ….ne distrăm şi ne simtem bine (să moară duşmanii de ciudă!), indiferenţi la sutele de ochi care ne priveşte!
Necazul este că nu oricine poate audia dulcile ritmuri ale manelelor…În principiu, când le asculţi (pe manele, adică), ceva cald te ia de la picioare şi te răscoleşte până în străfundurile cele tăinuite ale sufletului; apoi ceva-ul ăsta pătrunde în creier şi simţi cum inteligenţa începe să ţi se scurgă pe asfaltul încins de onduleurile frenetice ale fetiţelor…Este o muzică aleasă, pe care nu oricine o poate pricepe. Dacă nu eşti măcar un puiuţ de meltean….poţi să te chinui degeaba! Aceasta lume de vis îţi este de nepătruns! Eşti doar un spectator care admiră o mândreţe de carnaval, fără însă a putea să ia parte la el. Tentaţiile sunt însă la tot pasul:
Cur…ăăăăăă … zânele (bunăciuni de bunăciuni) răpitoare, te invită suav să le cânţi serenade “pe la spate”…Eşti chitit pe treabă, dar stai ca dobitocul şi te întrebi cum poate încăpea atâta farmec într-o fiinţă aşa de fragilă şi gingaşă…buzişoarele “ca două petale, ce te tópesc pe picioare”, bluziţele de firmă (cam obscură ce-i drept) cu două numere mai mici, care le scot în evidenţă pieptul siliconat din gros, tonele de sclipici ce le înconjoară ca o ploaie proaspătă de vară, fustiţele minuscule cu panoramă la grădina de vară din spate, pantofiorii cu toculeţe fine, de 30 de cm. înălţime…Fiecare lucruşor în parte te atrage ca un magnet la ele! Dar sunt Fiinţe Superioare, care caută IUBIRE şi doar ANUMIŢI grohăitori! Ca să ai şanse, trebuie să îndeplineşti câteva cerinţe minime, aflate pe lista oricărei domnişoare de bun-simţ: părul vălvoi trebuie să fie gelat şi dat pe spate într-o pleată ordonată, tricoul “cu burtă” trebuie să te orbească prin culorile sale ţipătoare (sau măcar prin cele câteva zeci de steluţe poleite), lănţăul cu crucioacă (cu cât mai mare cu atât mai bine) nu trebuie să lipsească de la grumazu-ţi puhav şi greţos, telefonul fiţos (de sute de euroi) trebuie NEAPĂRAT să ţi se bălăngăne la centură sau, în unele cazuri (atunci când “cruciuliţa” lipseşte cu desăvârşire), alături de zgarda de dulău fioros de la gât…degetele ca nişte cârnăciori trebuie să învârtă “la mişto” cheile unui gipan uriaş, alb ca neaua (chiar auriu, dacă ai posibilitatea aceasta)…Totul trebuie să fie plin de culoare, să pleznească de forţă masculină, de hormoni sălbatici! Trebuie să fii un mitocan adevărat, un şmecheraş care “îşi bagă” cu dărnicie ce are el mai scump (adică mâna) peste tot, un cocalar înrăit cu nasul mereu plin de “comori” mucilaginoase (ce pot fi lansate oricând la o ţintă fixă sau mobilă, şi care conferă o voce hârâită şi seducătoare), un animal în pat…şi încă eşti un nimic! Dacă duşmanii nu se comportă ca nişte şoricei speriaţi în prezenţa ta (ceea ce înseamnă că tu esti Tata Motan), dacă numărul bancnotelor din portofel (imitaţie de piele de şarpe, evident, ştanţat cu numele unei nu mai ştiu cărei ţestoase ninja) sunt “fără număr”, dacă nu eşti incult de mare clasă dar dai dovadă de tupeu porcin ….EŞTI UN NIMIC!!!
Pitzipoanca este foarte selectivă…aşa că ai grijă! Oricând te poţi trezi că bunăciunea ţi-a fost şterpelită de către duşmanul tău, şoricelul….

Băleşti din greu la o viaţă din asta? Vrei să sugi şi tu din seva Copacului Vieţii din Grădina Prinţeselor Unduitoare? Nimic mai simplu! Trebuie să îţi cultivi puţin spiritul sadic din tine şi să îţi schingiueşti fiecare neuron de care dispui…Apoi totul va fi mult mai simplu! Totul va veni de la sine….Pentru că vei fi transportat instantaneu în lumea de basm, spoită de aur fals şi de prost-gust a manelelor…


OBSERVAŢIE: să nu faci cumva greşeala să confunzi maneaua cu ritmurile indiene sau arabe, pentru că eşti mâncat! Deşi linia melodică este asemănătoare, maneaua este doar o imitaţie palidă fără nici un substrat. Nu are un mesaj anume, fiind doar o zdrăngăneală văitată ce abundă în ploi de bani, duşmani care mor de inimă rea şi de oftică, balerine periculoase (implicit deschiloţate) şi prinţişori care dau tot felul de şmenozeli. Nu îţi transmite sentimente profunde, nu te înalţă moral sau psihic…

Fotbalagistul Manelist II - Cronica unei naţiuni

Se pare că bikineii coloraţi ai fătucelor “sexoase” şi nurii pitzipoancelor “mult prea gingaşe şi seducătoare” pentru lumea în care îşi duc existenţa zilnică nu au fost de ajuns ca să scoată “fotbalul” românesc din mocirlă…nici cântecele gângurite cu patimă la fiecare colţ de stradă, şi nici măcar, nici măcar speranţele!…Cum spun deontologii drept consolare în ultimul timp: “Se pare că Dumnezeu nu a fost român astă seară…” (adică aseară).
Româneii noştri au jucat cum au ştiut ei mai bine: dezechilibrat, fără tactică, fără logică, anemic. Pasele căutau cu încăpăţânare “no man’s land-ul” stadionului constănţean, şuturile pe poartă erau absolute minunate (dacă se juca rugby). Terenul era excelent pentru sârbi, dar mult prea tare pentru noi; mingea noastră era ori prea moale, ori prea umflată şi nu puteam juca un fotbal de calitate…însă uitam că acelaşi balon îl au şi adversarii.
“Meciul unei naţiuni”…o “calicatură” hilară, o nebuneală care ne reprezintă cu succes…O naţiune fără valori şi direcţie; o naţiune disperată şi abramburită, plină de mimi şi de manele care tâmpesc şi bruma de materie cenuşie ce mai băntuie izolat pe plaiurile ţărişoarei noastre. Ceva atipic care “trăieşte” împotriva tuturor legilor firii, un cazan al frustrărilor amestecate cu tone de speranţe (deşarte). O naţiune agonizantă…a avioanelor pline cu bani, a prinţişorilor cu tupeu, invidiaţi de şleahta numeroasă a duşmanilor şi a pipiţelor (fără număr, fără număr, fără număr) şmecherite şi pline de talent. Valoarea se câştigă văitîndu-ţi tonele de valută ce te împresoară din toate părţile, snobismul şi meltenismul au devenit modul principal de viaţă…Cam asta este naţiunea noastră, iar meciul de aseară a reflectat cu acurateţe “bogăţiile” pe care le promovăm.
Ştiam că nu merităm să ne calificăm, că nu merităm să intrăm “în lumea bună” a fotbalului mondial. Ştiam că vom pierde, însă aveam o mică speranţă că vom reuşi “să scoatem” măcar un egal. Trebuie să privim însă şi partea luminoasă a lucrurilor: se pare că unghiuliţele noastre vor rămâne la locul lor, şi nu le vom mai smulge de nerăbdare până miercuri, 1 aprilie…Atunci va fi “Ziua Păcălelilor”, deci “tricolorii” vor avea o scuză (fundamentală) pentru păcăleala de joc de care vor da dovadă.
Şi cu toate acestea, avem câţiva jucători buni (de fapt, în România toată lumea este un jucător clasa întâi, începând de la preşedinte). Dar eu vorbesc acum de (adevăraţi) fotbalişti…Ciudat este că în colectivul echipei, nu mai dau randamentul scontat. Sunt (foarte) buni luaţi separat, dar nu şi când îi pui unul lângă celălalt. Şi mai ales, nu când îi pui să joace fotbal în Românica. Şi îi admir că au avut puterea (să încerce) să demonstreze că “se poate”. Deşi eram conduşi la pauză cu 2-0, au avut puterea să lupte în continuare, să spere, deşi ştiau că se confruntă cu ceva mult mai puternic şi mai organizat.
Una peste alta….a fost un meci de cacao (nici măcar cu lapte sau cu puţin zahăr) care ar trebui să ne înveţe că este bine să sperăm, dar doar atunci când speranţele se sprijină pe nişte fapte adevărate. Nu inventate, nu dintr-un trecut îndepărtat…Fotbalul ar trebui să fie un spo modalitate de a ne petrece plăcut timpul, nu o ocazie să ne fălim cu armele din buzunar sau o oportunitate pentru ca huliganismul să intre în vieţile noastre.

Mai avem mult de învăţat….

Marea Dezbrăcare

3….2…1…0,8...Numărăm cu frenezie clipele care ne mai despart de “Meciul unei Naţiuni”. Este un eveniment important (chiar foarte important), de care depinde calificarea naţionalei la Mondialele din 2010…de fapt este doar primul pas; dacă va fi făcut cu succes, ne roadem unghiile până la sânge pentru partida de pe 1 aprilie. Dacă nu…e mai complicat. De fapt, este simplu: STĂM ACASĂ!
Dar asta nu vrea nimeni…aşa că punem toţi umărul (sau ce avem mai liber si în stare mai bună) la ridicarea moralului echipei….unii anticipează Paştele şi se transformă într-un urias “Ou Tricolor” biped; unii se tund în cele mai ciudate moduri, apoi îşi vopsesc smocurile de păr ce le-au rămas în...culorile naţiunii noastre, desigur; aceia dintre noi care au voce intonează cu gura până la urechi şi cu ardoare (pe stradă sau acasă) vreun imn mobilizant pentru “tricolori”; unii bat la tobe (de voie sau d nevoie)…Oricum nu prea e important ce facem; ce e cu adevărat necesar este ca cei 11 jucători care vor păşi pe gazonul stadionului din Constanţa să ŞTIE că suntem alături de ei, trup şi suflet.

Şi cum toată lumea face câte ceva (după putere sau după buget), ţoapele pe care le avem în dotare nu se puteau lăsa mai prejos; astfel, cu mic(ă) cu mare, s-au pus pe dezbrăcat….indiferent că sunt deja dive (ori “andive”, cum spunea cineva) sau doar aspirante la titlu, şi-au aruncat textila şi au pornit în pas de defilare către studiourile de fotografiat, în speranţa că odată ajunse “pe hârtie”, vor fi remarcate de cineva important sau pur şi simplu barometrul celebrităţii lor va exploda…În chiloţei sexy (musai galbeni sau în cele 3 culori naţionale) ele îşi sustin cu înflăcărare (şi seriozitate) favoriţii; este o trebuşoară extrem de însemnată…chiar dacă o fac cu fundul (singurul care este îmbrăcat după ultimele tendinţe); privindu-le (pe sticlă pe hârtie, chiar pe viu dacă au noroc să intre în vestiarele echipei), odată se va învârtoşa ambiţia în idolii sportivi care imediat vor porni la bătălie “cu pieptul dezvelit” şi cu dorinţa de calificare scrijelită adânc pe creiere!
AŞA???? AŞA vor să îi facă să câştige? Nu ştiu de ce, dar mă cam îndoiesc că un fotbalist care vede o fată aproape dezbrăcată se gândeşte la cum să câştige partida care îl aşteaptă…Se îmbăţoşează el, dar…nu prea cred că mintea lui este chiar la "jocul cu balonul rotund". Şi atunci, care este scopul la toate acestea? Vor şi ele, micuţele, să fie băgate...în seamă de cineva “frumos, bogat şi celebru, sincer şi gentleman”? Sau cum? Au descoperit că o echipă de fotbal se simte încurajată doar când vede goliciunea unor trupuri afişată ostentativ? Păi dacă este aşa…ca să fim siguri că “ai noştri” vor câştiga, de ce nu mergem toţi dezbrăcaţi? O galerie de nudişti ce îşi încurajează cu entuziasm favorişii…
Dar asta este deja prea de tot. “Trebuie să revenim cu picioarele pe pământ şi să nu mai visăm”; deşi…dacă suntem mult prea realişti şi privim “fenomenalele” rezultate obţinute de compatrioţi la partidele de acum câteva luni…este cam nasol. Pentru că am avea mult prea puţine şanse la calificarea mult dorită... Mai bine SPERĂM că Dumnezeu va ţine cu noi şi va fi bine...În definitiv, speranţa este tot ce ne-a ai rămas în drăguţa noastră de ţărişoară, tot ce ne mai ţine în viaţă.

SPERĂM ŞI CÂŞTIGĂM. SPERĂM SĂ CÂŞTIGĂM...

Anonimului manelist …

Mult “stimabile” anonim: Văd că încă nu te potoleşti şi încă persişti în mizeria în care te îmbăiezi de obicei....Te-am rugat să ÎMI ADUCI ARGUMENTE în cazul în care greşesc în ceva ce spun. Te-am rugat să vorbeşti la subiect şi să nu te mai legi de nişte chestii pe care nu le cunoşti. Te-am rugat să fi decent, deşi am intuit încă din prima clipă că acest termen este doar o legendă prăfuită şi uitată de timp pentru tine. Însă văd că nu ai capacitatea mintală de a face asta...
Sincer, acun sunt stăpânit de 2 sentimente; fericire enormă pentru că văd că încă îmi urmăreşti blogul cu ardoare (deşi nu pricepi o iotă - mă îndoiesc că ştii şi să citeşti) şi suferi în orgoliul tău de macho hăituit; şi milă faţă de tine...Eşti vrednic de plâns. Nu ai cultură, nu ai principii, nu ai onoare, şi chiar şi ţie îţi este ruşine de tine, din moment ce refuzi cu îndărătnicie să îţi arogi măcar un nume (fie el şi fictiv). Mi-ai arătat că eşti un nimic. Eşti doar un golan crescut de vagabonzi pe terenul plin de gunoaie dintre blocuri, adorator al nenorocirii de “alergat după o minge” care se practică la noi. Înjuri, scuipi seminţe, eşti încrezut....eşti doar un biet fudul, un meltean sadea. Mă dezguşti.

Şi să ştii şi dumneata...nu afirm că sunt expert în ceea ce numeşti tu fotbal. Niciodată nu am afirmat că aş fi expert în ceva, că deţin Adevărul Absolut. Dar ai auzit vreodată în viaţa ta jalnică că o situaţie se judecă obiectiv din exterior? Eu, din exterior, asta văd. Ţi-am dat dreptul la replică şi te-am rugat (nu numai pe tine) să mă contrazici cu argumente! Dar se pare că tu nu reuşeşti să înţelegi conceptul acesta şi, în afară de de a înjura ca un disperat, nu ai învăţat să vorbeşti şi coerent.
Mi-e milă de fata care stă lângă tine, care îţi acordă încrederea ei şi te consideră un om de ispravă...mi-e milă de mama ta pentru că nu ştie ce are la uşă (sau poate ştie, dar îi este şi dânsei milă să te lase aşa neajutorat în mijlocul străzii)....mi-e milă de tine. Nu eşti decât un copilaş speriat care nu ştie ce să mai facă ca să i se permită să dea măcar o limbă la o acadea ce a găsit-o pe jos...
Nu eşti demn să îmi pierd timpul cu tine. Nici măcar nu eşti vrednic să îţi acord atenţia mea. Prin urmare acesta va fi ultimul mesaj care îţi va fi adresat.
Noapte bună, şi...când înveţi măcar primele litere din alfabet (cel românesc, desigur, nu cel golănesc la care eşti deja o somitate în domeniu), îţi doresc o lecturare cât mai plăcută a acestui blog. Îţi dau un sfat...când vei vrea să înveţi cât de cât adevăratele valori, poţi începe cu "Maneaua iubirii". Dar am un sentiment că începutul acesta se va întâmpla peste mult, mult timp...
P.S.: Ca o ultimă favoare pe care ţi-o acord, îţi las dreptul de a comenta. Aşa vor afla şi alţii adevărata ta faţă, iar eu voi şti sigur că te tăvăleşti în chinuri de oftică în timp ce îmi umăreşti scrierile (sau măcar pozele – care voi încerca să fie cât mai multe, doar pentru tine) cu atenţie.

P.P.S.: Văd că hidoşenia ta morală şi mojicia nu au limite, aşa că...măcar până nu înveţi să vorbeşti (nu să behăi ca un berbec în călduri) sau să critici folosind cuvinte decente, toate comentariile licenţioase (la fel ca ale tuturor care nu au discernământ) îţi vor fi şterse. Desigur...dacă chiar nu ai capacitatea de a folosi limba română într-o exprimare mai normală dar vrei totuşi să îţi faci cunoscut punctul de vedere, eşti liber să te foloseşti de engleză, franceză, maghiară, rusă, italiană spaniolă sau chiar japoneză.

Până atunci...nu exişti deloc. Ţi-aş spune să îţi fie ruşine pentru lipsa ta totală de judecată, dar ştiu că mintea îţi este prea îmbibată de murdăriile ce le scoţi pe fanta aia care ţine loc de gură. Ce copilaş eşti...unul neajutorat şi plângăcios. Chiar mi se rupe (sufletul) din cauza ta...Sper să îţi vină vreodată, în viaţa asta mintea la cap, domnule "nu dau în femei dar le înjur ca să îmi arăt virilitatea şi potenţa ". Lecturare plăcută! (deşi ar fi mai nimerit să îţi urez....admirat cât mai plăcut al pozelor)

Pe scurt (m-am cam lungit cu vorba şi e foarte posibil să te pierzi printre atâtea cuvinte): poţi lăsa comentarii, dar le şterg dacă nu sunt cuviincioase. E simplu. Bine?

Fotbalagistul Manelist

Toţi se scandalizează până la apoplexie cu privire la situaţia degradantă a sportului românesc…dar idea e că noi nu (prea) avem sport. Noi nu mai avem nimic….doar guvernanţi care pun drept problemă de căpătâi modul în care se vor împărţi la partaj banii de silicoane ai unei “domnişoare” care se desparte de garoiul ei, politişti care se fac de râs şi miniştri stresaţi de înălţimea lor. Avem din belşug someri şi angajaţi care fac greve din ce în ce mai des, avem scumpiri, datorii către stat (şi nu numai), din ce în ce mai mulţi copii obezi, dar…nu avem sport.
Se discută frenetic despre mărirea numărului de ore de educaţie fizică pe săptămână în şcoli…dar oare nimeni nu ştie că în foarte puţine şcoli se ţin cu adevărat? Ori nu este profesor specializat, ori majoritatea elevilor sunt loviţi brusc de boală şi îşi scot scutiri, ori nu au teren adecvat (nu un petec de beton cu 2 stâlpi care ar trebui să reprezinte porţi de fotbal), ori…profesorii fac cu totul alte materii “mai importante” pentru copii (matematică, istorie, fizică…funcţie de profilul clasei).
Se discută despre construirea unor săli de sport moderne. Şi cam peste câte sute de ani ar putea fie le accesibile fiecărui copil trăitor în frumuseţea asta de ţară? Se vor face 2-3 de ochii lumii pe la Bucureşti şi alte câteva oraşe mai importante, şi atât. Dacă în Cuca Măcăii locuieşte cineva care chiar vrea să facă….arte maţiale (de exemplu), el ce va face? Poate iubeşte acest sport, poate visează să devină campion…În cele multe cazuri, ştiţi ce se întâmplă? Părinţii acceptă să îsi lase odorul la cursuri, chiar dacă se tin într-un oraş învecinat; dar după o perioadă nu vor mai putea face faţă costurilor necesare pentru navetă (în general de 2-3 ori pe săptămână) şi pentru echipament, iar tânărul va trebui să renunţe. Şi ne mai mirăm de ce nu mai avem campioni la diferite discipline sportive….Interesul pentru sport a scăzut “sub nivelul mării”, dar ne mirăm de ce sportivii noştri se întorc de la competiţiile internaţionale cu un număr tot mai mic de medalii…
Nimeni nu mai vrea să facă sport! Şi oricum…pentru cel puţin 50% din populaţie, sportul este sinonim cu fotbalul. Tenisul, boxul, gimnastica, atletismul, patinajul…nu sunt sporturi. Doar prosteala aia în care alergi după o minge, şi care se poate juca la orice colţ de stradă sau pe orice teren viran. Pe de o parte este de înţeles…PENTRU CĂ NU AVEM SĂLI DE SPORT (şi totuşi se promiteau cu gura plină circuite de Formula 1 la campanie)!!! Dar măcar la fotbal dacă am fi buni…Ştirile sportive durează în medie 20 de minute, dar nu afli altceva în afară de: cutare s-a vopsit verde sau şi-a tuns pletele, “ixulescu” l-a înjurat pe “cutărscu”, care nu s-a lăsat mai prejos şi i-a răspuns cu aceiaşi monedă, ăla s-a cuplat în sfârşit cu aia, celălat şi-a cumpărat bolidul mult visat (apoi a intrat în primul gard), ăla l-a scuipat pe antrenor…cam la asta se reduce sportul la noi. Nu avem nici o echipă cu adevărat bună…indiferent că se numeşte C.F.R. Cluj, Steaua, Rapid, Dinamo, sau mai ştiu eu care. Acum o să săriţi: “Păi da, dar în ’86 Steaua a luat cupa....”. Şi cam câţi ani au trecut de atunci? Câţi jucători s-au schimbat? Câţi antrenori s-au schimbat? Se spune “în trecut, Steaua a câştigat…”; dar a fost ÎN TRECUT! Acum nu mai e nici o echipă în stare să facă nimic important…câştigă campionatul intern doar pe baza înţelegerilor dintre patroni, şi atât. Altfel, cum vă explicaţi că o echipă care a terminat campionatul pe locul I anul trecut acum este “ciuca bătăilor”? Nu sunt aceeaşi jucători? Sau valoarea scade şi creşte după cum bate vântul……“Real Madrid” sau “Liverpool” sunt echipe de temut prin tradiţie; la noi se poate spune acelaşi lucru despre vreo echipă de fotbal? Există cineva atât de valoros încât sâ fie considerat un adversar de temut, pe baza rezultatelor actuale?
Şi culmea este alta. Avem jucători buni şi foarte buni, dovadă succesul pe care îl au în străinătate. Dar nu şi la noi…La noi totul este o manea. Se aleargă pe teren după o minge, se dau “premii” uriaşe, şi cam atât.
Noi suntem doar cu tunsuri, seminţe, înjurături, maşini scumpe, modele celebre, şi cam atât. Fără rezultate…Dar ce mai contează şi “micile amănunte” când avem valoare? Mda…ce mai valoare…
Se spune că maneaua a fost copiată după muzica indiană şi arabă. Dar “maneaua fotbalului” de unde a fost copiată? Sau e producţie autohtonă a “picioarelor noastre de plai”?
Nici măcar echipa naţională nu o duce mai bine. După fenomenala “revanşă” cu Croaţia, bătaia încasată de la Lituania, victoriile chinuite obţinute în faţa Insulelor Feroe şi Georgiei…nici nu ştiu la ce să mă mai aştept de la “meciul unei naţiuni” de sâmbătă, cu Serbia. Să sper să ne calificăm…ca să fim “bătuţi ca fasolea” în viitoarele grupe? “Să jucaţi ca disperaţii”…din câte ştiam eu, fotbalul se joacă cu tactică şi logică, nu cu disperare, ca hergheliile de cai sălbatici care alergau prin preerie şi nu le puteau opri nimeni.
Dar asta este….Minunatul sport românesc, plin de “succesuri” şi de valoare…

P.S.: Pentru cele spuse mai sus, probabil îmi voi lua fooooooooarte multe critici. Însă vă rog ca eventualele comentarii (pro sau contra) să fie făcute cu decenţă şi la subiect. Pentru că altfel, voi fi nevoit să restricţionez drastic posibilitatea de a lăsa un comentariu pe acest blog…Oricum, vreau să se ştie că, oricâte injurii aţi posta, eu nu o să mă opresc din scris. Puteţi să stati şi-n cur şi-n cap….asta nu se va întâmpla niciodată. Fiecare are dreptul să îşi exprime părerile, are dreptul la replică, dar cu decenţă. Ca să pui la colţ un porc, nu trebuie să fii un porc şi mai mare; ajunge doar să îi bagi sârmă în nas sau să îi pui “râtniţă” .
Prin urmare, dacă doriţi să comentaţi, fiţi decenţi. Şi încercaţi să vorbiţi la subiect (la Bac dacă îţi pică “Mioriţa”, nu vorbeşti despre ”Baltagul” pentru că aşa ţi s-a năzărit ţie); fără alte referiri…Pentru că nu mă cunoaşteţi deloc (cu excepţia câtorva prieteni) şi aş putea fi oricine şi orice: un extraterestru venit ca avangardă pentru o invazie (că să îi dau satisfacţie unuia pe care îl freacă grija asta – probabil nu are ce altceva să îl frece), aş putea fi copilul lui Obama, reîncarnarea lui Jack Spintecătorul, un “copil indigo”, sau un simplu “neica nimeni” cu pistol mitralieră, care va face orice pentru a se răzbuna. Aş putea fi un mare dobitoc sau doar un om frustrat. La fel cum şi tu anonimule, ai putea fi şchiop, chior, ciung, de 2,2 m, pitic sau pur şi simplu un om frustrat….Aş putea fi “gay”, la fel de bine cum şi tu ai putea fi gay, travestit, sau chiar “schimbăcios”. Dar eu nu cunosc aspectele acestea, şi nu mă leg de ele. Aş aprecia deci să nu mai faci comentarii anapoda..
Şi o ultimă idee, ca să îl liniştesc pe copilul acela frustrat care nu poate dormi noaptea de grija mea: îmi plac cărţile, îmi place să citesc şi ador S.F.-ul. Aş vrea eu să devin un “amărât” ca Frank Herbert, Isaac Asimov sau Arthur C. Clark…Şi totuşi, eu nu prea văd ce relevanţă ar avea acest aspect cu privire la ce scriu. Spun numai prostii? Eşti liber să îmi dovedeşti contrariul, dar aş vrea să îţi susţii părerea şi cu puţine argumente (la fel cum fac eu). Asta desigur…dacă eşti în stare şi te duce destul capul.

Apel către...gărgăuni

O zicală românească spune: "Mare e Grădina Domnului şi mulţi proşti sar gardul cu Poarta deschisă...". O invoc pentru că vreau să fac un anunţ, dedicat în mod special prostovanilor inculţi care nu-şi pot controla mâncărimea viemişorilor din dos:
"Se pare că am rănit la orgoliu vreun manelist schizofrenic cu patinoar de ţânţari în loc de creier sau vreun hapciupalitic stresat şi frustrat, care a luat bătăiţă la funduleţ când era mic (sau poate încă mai ia???) şi a rămas cu sechele...Cât de mult pot să mă bucur! YES!!!
Nu mă aştept ca tot ce scriu să placă la toată lumea şi ştiu că lovesc crunt într-unii zăbăuci care se cred cine ştie ce rahaţi moţaţi. Fiecare are dreptul la o părere....TOTUŞI, i-aş ruga să se şi prezinte dacă vor să aibă moţul mai mare....pentru că altfel, sunt tentat să îmi cumpăr o lupă ca să reuşesc să îi văd prin lăturile în care se scaldă. Barem să fie un Rahat Individualizat.
Acest blog este DOAR un pamflet. Dar dacă sunt şi persoane care se recunosc până la identitate....nu mai e vina mea. Şi le rog să nu mai viziteze deloc acest blog, pentru că nu am nevoie “să mi se facă trafic” ca să mă îmbogăţesc ŞI NICI NU O SĂ MĂ OPRESC! Cine crede asta....se pare că o musculiţă de oţet nu are loc să îşi facă cuib în cerebelul său.

Sunt atât de fericit….aveam impresia că nimeni nu citeşte ceea ce scriu, iar acum vad că sunt urmărit chiar cu mare atenţie. Frumos…Dar rău mai e să fii imposibil de prost şi să mănânci chiftele în locul sarmalelor..."

Poveste de adormit copiii

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti.....
A fost odată, într-un colţişor uitat de planetă, o ţărişoară bogată şi frumoasă, cu munţi semeţi, dealuri veşnic înnverzite, câmpii mănoase şi ape cristaline....Păsăricile ciripeau vesele la bară cât era ziulica de lungă, soarele strălucea pe firmamentul albastru al cerului, iar Dumnezeu o privea cu mulţămire din Rai şi zâmbea şmechereşte în barbă....
Dar pentru că pe lume nu este numai frumuseţe, celelalte ţărişoare au strâns 100.000 de semnături, au întocmit o plângere şi sau prezentat cu ea la Divanul Împărătesc: “NU ESTE CORECT” spuneau ele “CA CINEVA ATÂT DE PRICĂJIT SĂ PRIMEASCĂ TOATE BUNĂTĂŢĂLE DE PE PĂMÂNT! PROTESTĂM! DE ASTĂZI, SUNTEM ÎN GREVA FOAMEI” (nu mă întrebaţi acum ce mănâncă o tărişoară, pentru că nu am nici o idee; eu sunt doar Povestitorul). Şi Doamne-Doamne a stat El şi a cugetat, şi a tot cugetat….(Ştia că “plângăreţii” aveau dreptate, dar nu mai putea desface ce a făcut; şi totuşi, trebuia să resolve situaţia)…Apoi I-a venit o idee: pentru a echilibra Balanţa, a dat ordin ca acele tărâmuri minunate să fie locuite….
Aşa au apărut oamenii. Dar pentru că era cam mulţi şi nu se putea cârmui singurei, ei şi-au ales (prin vot democratic şi liber) un conducător: Regele Pârţ Întâiul (cunoscut mai târziu drept "Pârţ Cel Mare", "Pârţ Cel Luminat", sau "Pârţ Cel Cuceritor"). Şi el a dat naştere unei dinastii bogate şi înţelepte, care a domnit pe acele meleaguri prin iubire şi nespionarea vecinilor săi.
Ne aflăm în Anul Domnului 9009 D.P. (după Părţ)…Noul monarh este neprihănit, un REGE printre oameni, DUMNEZEU printre muritori...adulat şi ascultat de către popor, pentru că a dus nivelul de trai pe culmi nebănuite încă de oamenii de rând. Laptele şi mierea au început să curgă pe albiile vechilor râuri, norii de furtună nu voiau să se mai abată deloc prin aceste locuri, câinii vagabonzi nu mai erau însemnaţi pentru castrare, lupul umbla la braţ cu mielul, cercetătorii au inventat teleportarea….(nu mai voiau să îşi morfolească încălţările “Leonardo” din piele de crocodil – pe care au dat o tonă de bănet – prin praful insalubru ce bântuia pe miile de autostrăzi argintii ce brăzdau acum în lung şi-n lat micuţul stătuleţ). Atât de mult îl iubeau oamenii pe conducător, încât îi spuneau "Gurul". În fiecare dimineaţă, când acesta avea câte o întrevedere privată cu Mama Natură, supuşii strigau: “Pişă-te pe noi Guruuuuuleeeeeee!!!!! Dă-i cu boltăăăăă.....ca să ajungă la toată luuumeaaaaaaaaaaa!!!!!!”
Şi totul mergea bine. Până într-o zi, când Latrina, Vrăjitoarea Cea Rea care a venit de la Răsărit, a aruncat un blestem de moarte asupra întregului ţinut (Ce să-i faci? Aşa sunt Vrajitoarele Rele; fac rău fără motiv…). Şi din acea zi, ceva ciudat s-a întâmplat în toată împărăţia: cu fiecare zi care trecea grosul populaţiei a început să sărăcească din ce în ce mai aprig; conducătorii se îmbogăţeau cu fiecare secundă şi deveneau din ce în ce mai hapsâni; unde mai pui că, de la o vreme, îi durea în …poponel de ce se întâmpla dincolo de zidurile înalte ale Cetăţii de Scaun. Apoi întâmplările ciudate au început să curgă ca un râu umflat de ploaie:
Pe un tânăr l-a apucat cheful să îşi mozolească “girlfrienda” în timp ce aceasta îşi gonea bolidul pe şosea (am uitat să vă spun că de la Marele Blestem, secretul teleportării se pierduse cu desăvârşire)…O bocitoare scheuna de zor la mortul greşit…Unei vidanje i-a venit chef să se golească drept într-un lac cristalin de munte (Blestemul a secat şi izvorul de lapte şi de miere)…Animalele din grădinile zoologice au început să moară de foame…Şoferii de tir au început să danseze la volan….Companiile de utilităţi au început să ceară plata facturilor înainte de emiterea acestora…La colţuri de stradă au început să se vândă (“pe sub mână”) veste şi căşti anti-poc (la ore de vârf, oraşele erau frecventate de ciudate proiectile metalice ovale; dacă aveai o “întâlnire de gradul III” cu ele, rămâneai cu o frumuseţe de găurică în corpuşor – asta dacă nu erai protejat)…unul ţinea morţiş să se fotografieze alături de mortul cu vată-n nas de pe catafalc…Una îşi tatua buzele…Comunicaţiile au început să fie urmărite…Centuristele au început să stea gata-dezbrăcate pe marginea străzii (în aşteptarea oamenilor legii)…
Nimeni nu ştia ce se întâmplă.
Au încercat cu descântece. Au fost la Tata Vierme şi chiar la Mama Lăcusta (cei mai faimoşţi vraci ai vremii), dar fără nici un rezultat. Pe zi ce trecea, oamenii erau mai proşti, mai răi, mai nesimţiţi, mai aroganţi, mai snobi, mai dilimaci.
Aşa că m-au rugat pe mine (Scribul Sătesc) să le public povestea…dacă o citiţi şi dumneavoastră, şi aveţi vreo idee care să ducă la înlăturarea “Magiei Diavoleşti”, vă rog din suflet să sunaţi la numărul de telefon: “0-800-800 Nătâng” şi să oferiţi soluţia corectă (este un obiect din bucătărie, are 101 litere şi începe cu “i”).
P.S.: Celui care va reuşi, i se va dărui prinţesa de soţie şi jumătate din împărăţie…

Înger şi/sau Demon

Care este diferenţa dintre “a fi bun” şi “a fi rău”? Cine hotărăşte de care parte a baricadei vom fi pe parcursul vieţii? Se spune că toţi ne naştem nevinovaţi şi cu sufletul pur…atunci ce se întâmplă la un moment dat în viaţă de ne obligă să luăm “HOTĂRÂREA”? Şi odată ce am decis, aşa rămânem pentru totdeauna? Suntem buni/răi şi nu ne mai putem schimba niciodată? Care este linia dintre BINE şi RĂU? Cine o trasează şi cât de groasă este? Unde se termnă Binele şi unde începe Răul?
Ce este un criminal în serie care mai are o scânteie bună în suflet? Mai poate fi el condamnat la moarte? Este o persoană bună şi totuşi este o persoană rea..
Cum se numeşte cineva care omoară un om nevinovat pentru a proteja 1000 de alţi nevinovaţi? Este bun sau rău? Merită acuzat de crimă, sau decorat pentru vitejie?
Se spune că într-o fiinţă umnă, cele 2 concepte pot coexista. Şi că ele te ţin în viaţă. Dar cum se numeşte cineva care nu este nici bun, nici rău? Înăuntrul lui totul este mort, totul este cenuşă. Nu are putere să mai iubească, dar nici nu poate să urască. El doar este. Atât. Fără vise, fără speranţe, fără credinţă…Un hău negru şi adânc de durere, învelit de carne…Carne care respiră, merge, vorbeşte, şi doar aşteaptă să fie uscată de soare sau să putrezească….O astfel de persoană mai poate fi numită Fiinţă Vie?
Ce înseamnă “a fi viu”? A ieşi cu prietenii vineri seara la discotecă, a te distra, a călători, sau a simţi totul prin prisma sentimentelor? A iubi, a dori, a spera….Veţi spune că asta depinde de persoană, pentru că fiecare înţelege altfel viaţa. Dar ce îi determină să ia aceasta decizie? Ce trebuie să se întâmple ca să putem hotărî? Şi cum se numeşte cineva care nu alege nici una dintre căi? Se mai poate numi Viu?
Cum se numeşte o persoană care a fost predominant bună, dar ceva de pe parcursul vieţii a determinat-o să îşi schimbe hotărârea? Acum este predominant rea; totuşi, ar vrea să redevină ce a fost, însă nu mai poate. Există ceva care să denumească genul acesta de om?

România printre rădăcini

Astenia de primăvară a adus cu ea (şi anul acesta) febra plantării. Cu toţii vrem să citim năutăţile despre piticul PORNO tolăniţi pe o pătură în carouri, la umbra unui stejar sau salcâm. Acum…soare-este; păturice-este; pitic porno-este; copac-este şi nu prea…Deci: cu mic cu mare, punem mânuţa pe o lopată şi sădim bebeluşi-copăcei! Uităm şi noi pentru câteva ore de Nikita, de brăileanca aia (auto-brand-uită “sexoasă”), de Floricel-Bond sau de furăciosul de raţe Grivei şi ieşim afară în soarele feciorelnic. Plantăm arbori, spre gloria eternă a acestei ţări!
Şi, ÎN 50 DE ANI avem şansa să ne mândrim cu uriaşa pădure pusă cu “mânuşiţili” noastre...Până în 2025 există şansă să avem mult visatele autostrăzi...În 2015 avem şansa să ne “cocoţăm” maşinile prin zecile de parcări suspendate... Prin 2020 avem şansa ca aeroporturile naţiunii să fie la standarde europene…“Cutărescu” care face trafic de droguri are şansa să primească 20 de ani de închisoare…
BĂI OAMENILOR! CAM CÂT DE PROŞTI NE CREDEŢI? Trăim într-o tărişoară plină de şanse, dar AVEM ŞANSA DE A BENEFICIA DE ELE ACUM? De ce totul este posibil să se întâmple peste mulţi mulţi ani? E o poveste dintr-aia cu “a fost odată ca niciodată”? Acum ce are? Scade slănina de pe burta vreunui bogat dacă se întâmplă ceva ÎN PREZENT? Se dărâmă Turnurile Gemene neconstruite încă? Se deşertifică tot continental african? Porcilor din coteţe le cresc aripi (de la Red-Bull) şi pleacă cu toţii “în ţările calde”, lăsîndu-ne fără porţia “tradiţională” de fleică la grătar de Crăciun? Nu cer palatele lui Becalli, nu vreau piţipoancele lui Poponetz sau fitzele lui Fitz….vreau doar SĂ SE MIŞTE CEVA ŞI ÎN ŢARA ASTA NENOROCITĂ! E chiar atât de greu? De ce “o să….”? Bineînţeles…veţi spune că se mişcă deja! Spiritul civic s-a trezit deodată în sufletul curat al românaşului nostru, care s-a şi pus pe plantat “sănătate verde”…Până şi duduile “de afaceri” şi-au pus “mânuşiţele” fine (model unicat!) creeate de Gucci, belerinii “în trend” şi fustiţele mini cu sclipici şi au ieşit să presteze în folosul comunităţii, în frunte (sau în altceva) cu politicienii balonaţi la creieraş, care sunt primii care dau “un exemplu pozitiv prostimii de rând”….Să nu îţi crească mândria în tine (ca un brad) când vezi atâta patos?
Este bine că se pun copaci….nu mă înţelegeţi greşit. Dar totul este prea “cântat”, prea spoit de falsitate…Punem pomişori în pământ, apoi ce? Nu avem instalaţii de irigat, nu avem fonduri pentru îngrăşăminte (se anunţă o vară caniculară şi foarte secetoasă). În solul deja nisipos, puieţii vor creşte doar pentru că o mână slinoasă şi asudată de bogat i-a plantat? Începem să sărim împrejurul păduricei în ritmul “dansului ploii” ca nişte maimuţe opărite? Sperăm că se va prăbuşi peste ea vreun avion ce transporta bălegar american? Chemăm toate "javrele bagaboante" ale patriei, le adăpăm bine şi le punem să "irige" câmpurile?
Şi presupunînd că vor creşte “într-un an cât alţii-n 3”. Cine ne garantează că peste vreo 1,2,5,6 ani nu se va trezi vreun “rege al afacerilor imobiliare” care să culce totul la pământ, pentru că locul este de fapt al lui, de pe vremea lui Burebista şi avuţia i-a fost confiscată de porcii de comunişti? El este MARELE STĂPÂN, vrea să facă un ansamblu rezidenţial, iar locaţia este perfectă! Aşa că…drujbele la treabă!
“Codru-i frate cu românul”. Poate acum vreo 200 de ani…pentru că dacă totul ar fi fost de actiualitate, “o ştire mondenă”, ¾ dintre români ar fi făcut pârnaie pentru fratricid. Se reintroducea pedeapsa cu moartea, doar ca să mai se elibereze puşcăriile arhi-pline…Păi ce pedeapsă ar merita cel care îşi feliază fratele cu drujba, apoi îi “trage” un strat de beton peste mormânt?
Dar, una peste alta, totul este bine pentru că avem şansa să…avem şansa săăăăăă….ups! am uitat. Oricum, important este avem o şansă. Nu contează care este…. O avem şi este doar a noastră!

CineMa Iubit

“Dumnezeu a creeat Lumea în 7 zile. Eu mi-am distrus viaţa în 7 secunde…”
Aşa începe ultima producţie cinematografică care mi-a atras atenţia. Este un film cu şi despre oameni care sufera, fac greşeli, se bucură, iubesc…doar oameni obişnuiţi. Oameni care se ajută…dar cum găseşti acei oameni care CHIAR au nevoie de tine? Dorinţa prea mare de a ajuta este interpretată adesea drept slugărnicie nemernică sau pupincurism, iar acestea se pedepsesc aspru…eşti călcat în picioare fără milă de oricine crede că te poate folosi cumva. Nu contează că tu ai vrut doar să fii “bunul samaritean”, că ai vrut doar să îţi dovedeşti că poţi fii important pentru cineva, că iubeşti acea persoană sau pur şi simplu eşti drăguţ…Eşti “tranşat” de oricine crede că ar putea lua ceva de la tine (indiferent că e “ţigancă împuţită”, ungur idiot descreierat sau italian cu vânturi de mândrie în creieraş).
Filmul acesta sugerează o cale de a descoperi DOAR acele persone care au nevoie de tine, o cale de a vedea hidoşenia celor “drăguţi”…Îţi arată lăturile din sufletul omenirii şi oazele de verdeaţă ale acesteia…Te învaţă să alegi.
Lumea nu este aşa cum credem noi. Cu cavaleri şi zâne care îţi sar în ajutor la primul semn de pericol, cu fecioare neprihănite şi spâni răutăcioşi. Lumea este plină de lupi deghizaţi în miei, de vulpi acoperite cu pene de găină care aşteaptă să te sfâşie cu prima ocazie…Oamenii prea-măresc iubirea, dar nu iubesc. Sunt cu ea în gură şi pe buze în fiecare secundă, însă nu iubesc. Totul este doar o faţadă, o manea jegoasă care sparge difuzoarele şi te asurzeşte, doar pentru că este “la modă”. Oamenii (în general) nu iubesc…Singura care te iubeşte cu certitudine este Moartea. Nu Dumnezeul care te învaţă să i te rogi Lui, ca apoi să asculte muzică la căşti în timp ce o faci….Nu mama care îţi vinde un rinichi, doar pentru a face rost de bani…Nu prietena “sensibilă” care îţi repetă ca o moară defectă că tu eşti Soarele ei, care te pune să “o ajuţi în fiecare noapte”, pentru ca ziua să plece la altul. Nimeni. Nimeni nu te iubeşte…doar Moartea. Ea vine la tine indiferent că o chemi sau nu, te vrea indiferent că eşti top-model, şchiop, ciung, orb, tânăr sau bătrân, muritor de foame sau multimiliardar…Ea te vrea oricum. Ea este ca o iubită care se întoarce mereu la tine, indiferent de ce s-ar întâmpla…Este precum căţelul care te aşteaptă în faţa porţii să te întorci de la lucru…Ea te iubeşte şi te aşteaptă întotdeauna. Exact ca în jurămintele pe care le rostim noi, cu gura plină de dinţi cariaţi şi de iubire.
Cinema iubit…Nimeni…Nimeni nu mai face acum nici măcar filme de valoare. Toţi sunt obsedaţi de actorie, de faimă, de succes, dar filme adevărate se fac foarte rar. Zilnic se produce câte un “block-buster”, câte o manea ipocrită pentru nişte manelişti ipocriţi şi idioti. Nu se doreşte decât faimă…
O altă vizită la cinema am făcut-o tot de curând, când s-a lansat “Slumdog Millionaire”. Este un film special, un film cum nu am mai văzut de câţiva ani buni. Îţi dă încredere, tărie să suporţi toate mizeriile vieţii, speranţă în iubire şi puterea de a visa…Toate trec însă după vreo oră. Trăim în România, unde este imposibil să devii milionar de la un “câine de mahala”. Este (aproape) imposibil ca prin muncă cinstită să devii celebru. Este (aproape) imposibil să îţi găseşti dragostea, să găseşti ACEA PERSOANĂ care are nevoie de tine (acum toate tutele vor crede că ele fac parte din categoria aceea norocoasă “aproape”). Nu poţi să visezi, nu poţi să fii încrezător în viitor. Nu poţi să te bucuri de fiecare clipă care trece. Nu poţi să fii romantic(ă), nu poţi să zâmbeşti. Nu poţi să fii optimist…Eşti părăsit de toţi si de toate. Sângele te părăseşte, pentru că picură zilnic din inimă. Voinţa te părăseşte, pentru că oricum “stă” degeaba la tine.
Trăim în România, nu într-un film de Oscar. Trăim într-o lume golită de sens şi de valori. O lume care se închină în ritmuri “orientale” de “cica-laca-cichi-cea”, o lume spoită de aur unde ne “numărăm ouăle” şi căutăm “iubiri” de-o noapte (sau de mai multe, dacă “se mişcă mai cu talent”).
O lume comunistă şi gri.