A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti.....
A fost odată, într-un colţişor uitat de planetă, o ţărişoară bogată şi frumoasă, cu munţi semeţi, dealuri veşnic înnverzite, câmpii mănoase şi ape cristaline....Păsăricile ciripeau vesele la bară cât era ziulica de lungă, soarele strălucea pe firmamentul albastru al cerului, iar Dumnezeu o privea cu mulţămire din Rai şi zâmbea şmechereşte în barbă....
Dar pentru că pe lume nu este numai frumuseţe, celelalte ţărişoare au strâns 100.000 de semnături, au întocmit o plângere şi sau prezentat cu ea la Divanul Împărătesc: “NU ESTE CORECT” spuneau ele “CA CINEVA ATÂT DE PRICĂJIT SĂ PRIMEASCĂ TOATE BUNĂTĂŢĂLE DE PE PĂMÂNT! PROTESTĂM! DE ASTĂZI, SUNTEM ÎN GREVA FOAMEI” (nu mă întrebaţi acum ce mănâncă o tărişoară, pentru că nu am nici o idee; eu sunt doar Povestitorul). Şi Doamne-Doamne a stat El şi a cugetat, şi a tot cugetat….(Ştia că “plângăreţii” aveau dreptate, dar nu mai putea desface ce a făcut; şi totuşi, trebuia să resolve situaţia)…Apoi I-a venit o idee: pentru a echilibra Balanţa, a dat ordin ca acele tărâmuri minunate să fie locuite….
Aşa au apărut oamenii. Dar pentru că era cam mulţi şi nu se putea cârmui singurei, ei şi-au ales (prin vot democratic şi liber) un conducător: Regele Pârţ Întâiul (cunoscut mai târziu drept "Pârţ Cel Mare", "Pârţ Cel Luminat", sau "Pârţ Cel Cuceritor"). Şi el a dat naştere unei dinastii bogate şi înţelepte, care a domnit pe acele meleaguri prin iubire şi nespionarea vecinilor săi.
Ne aflăm în Anul Domnului 9009 D.P. (după Părţ)…Noul monarh este neprihănit, un REGE printre oameni, DUMNEZEU printre muritori...adulat şi ascultat de către popor, pentru că a dus nivelul de trai pe culmi nebănuite încă de oamenii de rând. Laptele şi mierea au început să curgă pe albiile vechilor râuri, norii de furtună nu voiau să se mai abată deloc prin aceste locuri, câinii vagabonzi nu mai erau însemnaţi pentru castrare, lupul umbla la braţ cu mielul, cercetătorii au inventat teleportarea….(nu mai voiau să îşi morfolească încălţările “Leonardo” din piele de crocodil – pe care au dat o tonă de bănet – prin praful insalubru ce bântuia pe miile de autostrăzi argintii ce brăzdau acum în lung şi-n lat micuţul stătuleţ). Atât de mult îl iubeau oamenii pe conducător, încât îi spuneau "Gurul". În fiecare dimineaţă, când acesta avea câte o întrevedere privată cu Mama Natură, supuşii strigau: “Pişă-te pe noi Guruuuuuleeeeeee!!!!! Dă-i cu boltăăăăă.....ca să ajungă la toată luuumeaaaaaaaaaaa!!!!!!”
Şi totul mergea bine. Până într-o zi, când Latrina, Vrăjitoarea Cea Rea care a venit de la Răsărit, a aruncat un blestem de moarte asupra întregului ţinut (Ce să-i faci? Aşa sunt Vrajitoarele Rele; fac rău fără motiv…). Şi din acea zi, ceva ciudat s-a întâmplat în toată împărăţia: cu fiecare zi care trecea grosul populaţiei a început să sărăcească din ce în ce mai aprig; conducătorii se îmbogăţeau cu fiecare secundă şi deveneau din ce în ce mai hapsâni; unde mai pui că, de la o vreme, îi durea în …poponel de ce se întâmpla dincolo de zidurile înalte ale Cetăţii de Scaun. Apoi întâmplările ciudate au început să curgă ca un râu umflat de ploaie:
Pe un tânăr l-a apucat cheful să îşi mozolească “girlfrienda” în timp ce aceasta îşi gonea bolidul pe şosea (am uitat să vă spun că de la Marele Blestem, secretul teleportării se pierduse cu desăvârşire)…O bocitoare scheuna de zor la mortul greşit…Unei vidanje i-a venit chef să se golească drept într-un lac cristalin de munte (Blestemul a secat şi izvorul de lapte şi de miere)…Animalele din grădinile zoologice au început să moară de foame…Şoferii de tir au început să danseze la volan….Companiile de utilităţi au început să ceară plata facturilor înainte de emiterea acestora…La colţuri de stradă au început să se vândă (“pe sub mână”) veste şi căşti anti-poc (la ore de vârf, oraşele erau frecventate de ciudate proiectile metalice ovale; dacă aveai o “întâlnire de gradul III” cu ele, rămâneai cu o frumuseţe de găurică în corpuşor – asta dacă nu erai protejat)…unul ţinea morţiş să se fotografieze alături de mortul cu vată-n nas de pe catafalc…Una îşi tatua buzele…Comunicaţiile au început să fie urmărite…Centuristele au început să stea gata-dezbrăcate pe marginea străzii (în aşteptarea oamenilor legii)…
Nimeni nu ştia ce se întâmplă.
Au încercat cu descântece. Au fost la Tata Vierme şi chiar la Mama Lăcusta (cei mai faimoşţi vraci ai vremii), dar fără nici un rezultat. Pe zi ce trecea, oamenii erau mai proşti, mai răi, mai nesimţiţi, mai aroganţi, mai snobi, mai dilimaci.
Aşa că m-au rugat pe mine (Scribul Sătesc) să le public povestea…dacă o citiţi şi dumneavoastră, şi aveţi vreo idee care să ducă la înlăturarea “Magiei Diavoleşti”, vă rog din suflet să sunaţi la numărul de telefon: “0-800-800 Nătâng” şi să oferiţi soluţia corectă (este un obiect din bucătărie, are 101 litere şi începe cu “i”).
P.S.: Celui care va reuşi, i se va dărui prinţesa de soţie şi jumătate din împărăţie…
A fost odată, într-un colţişor uitat de planetă, o ţărişoară bogată şi frumoasă, cu munţi semeţi, dealuri veşnic înnverzite, câmpii mănoase şi ape cristaline....Păsăricile ciripeau vesele la bară cât era ziulica de lungă, soarele strălucea pe firmamentul albastru al cerului, iar Dumnezeu o privea cu mulţămire din Rai şi zâmbea şmechereşte în barbă....
Dar pentru că pe lume nu este numai frumuseţe, celelalte ţărişoare au strâns 100.000 de semnături, au întocmit o plângere şi sau prezentat cu ea la Divanul Împărătesc: “NU ESTE CORECT” spuneau ele “CA CINEVA ATÂT DE PRICĂJIT SĂ PRIMEASCĂ TOATE BUNĂTĂŢĂLE DE PE PĂMÂNT! PROTESTĂM! DE ASTĂZI, SUNTEM ÎN GREVA FOAMEI” (nu mă întrebaţi acum ce mănâncă o tărişoară, pentru că nu am nici o idee; eu sunt doar Povestitorul). Şi Doamne-Doamne a stat El şi a cugetat, şi a tot cugetat….(Ştia că “plângăreţii” aveau dreptate, dar nu mai putea desface ce a făcut; şi totuşi, trebuia să resolve situaţia)…Apoi I-a venit o idee: pentru a echilibra Balanţa, a dat ordin ca acele tărâmuri minunate să fie locuite….
Aşa au apărut oamenii. Dar pentru că era cam mulţi şi nu se putea cârmui singurei, ei şi-au ales (prin vot democratic şi liber) un conducător: Regele Pârţ Întâiul (cunoscut mai târziu drept "Pârţ Cel Mare", "Pârţ Cel Luminat", sau "Pârţ Cel Cuceritor"). Şi el a dat naştere unei dinastii bogate şi înţelepte, care a domnit pe acele meleaguri prin iubire şi nespionarea vecinilor săi.
Ne aflăm în Anul Domnului 9009 D.P. (după Părţ)…Noul monarh este neprihănit, un REGE printre oameni, DUMNEZEU printre muritori...adulat şi ascultat de către popor, pentru că a dus nivelul de trai pe culmi nebănuite încă de oamenii de rând. Laptele şi mierea au început să curgă pe albiile vechilor râuri, norii de furtună nu voiau să se mai abată deloc prin aceste locuri, câinii vagabonzi nu mai erau însemnaţi pentru castrare, lupul umbla la braţ cu mielul, cercetătorii au inventat teleportarea….(nu mai voiau să îşi morfolească încălţările “Leonardo” din piele de crocodil – pe care au dat o tonă de bănet – prin praful insalubru ce bântuia pe miile de autostrăzi argintii ce brăzdau acum în lung şi-n lat micuţul stătuleţ). Atât de mult îl iubeau oamenii pe conducător, încât îi spuneau "Gurul". În fiecare dimineaţă, când acesta avea câte o întrevedere privată cu Mama Natură, supuşii strigau: “Pişă-te pe noi Guruuuuuleeeeeee!!!!! Dă-i cu boltăăăăă.....ca să ajungă la toată luuumeaaaaaaaaaaa!!!!!!”
Şi totul mergea bine. Până într-o zi, când Latrina, Vrăjitoarea Cea Rea care a venit de la Răsărit, a aruncat un blestem de moarte asupra întregului ţinut (Ce să-i faci? Aşa sunt Vrajitoarele Rele; fac rău fără motiv…). Şi din acea zi, ceva ciudat s-a întâmplat în toată împărăţia: cu fiecare zi care trecea grosul populaţiei a început să sărăcească din ce în ce mai aprig; conducătorii se îmbogăţeau cu fiecare secundă şi deveneau din ce în ce mai hapsâni; unde mai pui că, de la o vreme, îi durea în …poponel de ce se întâmpla dincolo de zidurile înalte ale Cetăţii de Scaun. Apoi întâmplările ciudate au început să curgă ca un râu umflat de ploaie:
Pe un tânăr l-a apucat cheful să îşi mozolească “girlfrienda” în timp ce aceasta îşi gonea bolidul pe şosea (am uitat să vă spun că de la Marele Blestem, secretul teleportării se pierduse cu desăvârşire)…O bocitoare scheuna de zor la mortul greşit…Unei vidanje i-a venit chef să se golească drept într-un lac cristalin de munte (Blestemul a secat şi izvorul de lapte şi de miere)…Animalele din grădinile zoologice au început să moară de foame…Şoferii de tir au început să danseze la volan….Companiile de utilităţi au început să ceară plata facturilor înainte de emiterea acestora…La colţuri de stradă au început să se vândă (“pe sub mână”) veste şi căşti anti-poc (la ore de vârf, oraşele erau frecventate de ciudate proiectile metalice ovale; dacă aveai o “întâlnire de gradul III” cu ele, rămâneai cu o frumuseţe de găurică în corpuşor – asta dacă nu erai protejat)…unul ţinea morţiş să se fotografieze alături de mortul cu vată-n nas de pe catafalc…Una îşi tatua buzele…Comunicaţiile au început să fie urmărite…Centuristele au început să stea gata-dezbrăcate pe marginea străzii (în aşteptarea oamenilor legii)…
Nimeni nu ştia ce se întâmplă.
Au încercat cu descântece. Au fost la Tata Vierme şi chiar la Mama Lăcusta (cei mai faimoşţi vraci ai vremii), dar fără nici un rezultat. Pe zi ce trecea, oamenii erau mai proşti, mai răi, mai nesimţiţi, mai aroganţi, mai snobi, mai dilimaci.
Aşa că m-au rugat pe mine (Scribul Sătesc) să le public povestea…dacă o citiţi şi dumneavoastră, şi aveţi vreo idee care să ducă la înlăturarea “Magiei Diavoleşti”, vă rog din suflet să sunaţi la numărul de telefon: “0-800-800 Nătâng” şi să oferiţi soluţia corectă (este un obiect din bucătărie, are 101 litere şi începe cu “i”).
P.S.: Celui care va reuşi, i se va dărui prinţesa de soţie şi jumătate din împărăţie…
