miercuri, 18 martie 2009

CineMa Iubit

“Dumnezeu a creeat Lumea în 7 zile. Eu mi-am distrus viaţa în 7 secunde…”
Aşa începe ultima producţie cinematografică care mi-a atras atenţia. Este un film cu şi despre oameni care sufera, fac greşeli, se bucură, iubesc…doar oameni obişnuiţi. Oameni care se ajută…dar cum găseşti acei oameni care CHIAR au nevoie de tine? Dorinţa prea mare de a ajuta este interpretată adesea drept slugărnicie nemernică sau pupincurism, iar acestea se pedepsesc aspru…eşti călcat în picioare fără milă de oricine crede că te poate folosi cumva. Nu contează că tu ai vrut doar să fii “bunul samaritean”, că ai vrut doar să îţi dovedeşti că poţi fii important pentru cineva, că iubeşti acea persoană sau pur şi simplu eşti drăguţ…Eşti “tranşat” de oricine crede că ar putea lua ceva de la tine (indiferent că e “ţigancă împuţită”, ungur idiot descreierat sau italian cu vânturi de mândrie în creieraş).
Filmul acesta sugerează o cale de a descoperi DOAR acele persone care au nevoie de tine, o cale de a vedea hidoşenia celor “drăguţi”…Îţi arată lăturile din sufletul omenirii şi oazele de verdeaţă ale acesteia…Te învaţă să alegi.
Lumea nu este aşa cum credem noi. Cu cavaleri şi zâne care îţi sar în ajutor la primul semn de pericol, cu fecioare neprihănite şi spâni răutăcioşi. Lumea este plină de lupi deghizaţi în miei, de vulpi acoperite cu pene de găină care aşteaptă să te sfâşie cu prima ocazie…Oamenii prea-măresc iubirea, dar nu iubesc. Sunt cu ea în gură şi pe buze în fiecare secundă, însă nu iubesc. Totul este doar o faţadă, o manea jegoasă care sparge difuzoarele şi te asurzeşte, doar pentru că este “la modă”. Oamenii (în general) nu iubesc…Singura care te iubeşte cu certitudine este Moartea. Nu Dumnezeul care te învaţă să i te rogi Lui, ca apoi să asculte muzică la căşti în timp ce o faci….Nu mama care îţi vinde un rinichi, doar pentru a face rost de bani…Nu prietena “sensibilă” care îţi repetă ca o moară defectă că tu eşti Soarele ei, care te pune să “o ajuţi în fiecare noapte”, pentru ca ziua să plece la altul. Nimeni. Nimeni nu te iubeşte…doar Moartea. Ea vine la tine indiferent că o chemi sau nu, te vrea indiferent că eşti top-model, şchiop, ciung, orb, tânăr sau bătrân, muritor de foame sau multimiliardar…Ea te vrea oricum. Ea este ca o iubită care se întoarce mereu la tine, indiferent de ce s-ar întâmpla…Este precum căţelul care te aşteaptă în faţa porţii să te întorci de la lucru…Ea te iubeşte şi te aşteaptă întotdeauna. Exact ca în jurămintele pe care le rostim noi, cu gura plină de dinţi cariaţi şi de iubire.
Cinema iubit…Nimeni…Nimeni nu mai face acum nici măcar filme de valoare. Toţi sunt obsedaţi de actorie, de faimă, de succes, dar filme adevărate se fac foarte rar. Zilnic se produce câte un “block-buster”, câte o manea ipocrită pentru nişte manelişti ipocriţi şi idioti. Nu se doreşte decât faimă…
O altă vizită la cinema am făcut-o tot de curând, când s-a lansat “Slumdog Millionaire”. Este un film special, un film cum nu am mai văzut de câţiva ani buni. Îţi dă încredere, tărie să suporţi toate mizeriile vieţii, speranţă în iubire şi puterea de a visa…Toate trec însă după vreo oră. Trăim în România, unde este imposibil să devii milionar de la un “câine de mahala”. Este (aproape) imposibil ca prin muncă cinstită să devii celebru. Este (aproape) imposibil să îţi găseşti dragostea, să găseşti ACEA PERSOANĂ care are nevoie de tine (acum toate tutele vor crede că ele fac parte din categoria aceea norocoasă “aproape”). Nu poţi să visezi, nu poţi să fii încrezător în viitor. Nu poţi să te bucuri de fiecare clipă care trece. Nu poţi să fii romantic(ă), nu poţi să zâmbeşti. Nu poţi să fii optimist…Eşti părăsit de toţi si de toate. Sângele te părăseşte, pentru că picură zilnic din inimă. Voinţa te părăseşte, pentru că oricum “stă” degeaba la tine.
Trăim în România, nu într-un film de Oscar. Trăim într-o lume golită de sens şi de valori. O lume care se închină în ritmuri “orientale” de “cica-laca-cichi-cea”, o lume spoită de aur unde ne “numărăm ouăle” şi căutăm “iubiri” de-o noapte (sau de mai multe, dacă “se mişcă mai cu talent”).
O lume comunistă şi gri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu