duminică, 19 aprilie 2009

Obiceiurile Pascale Contemporane

Motto:
"Fă-te om, fă-te om,
Alungă-ţi gândul necinstit!"

Am ajuns Ziua Cea Sfântă a Paştelui…cu toţii suntem plini de iubire, de iertare a aproapelui nostru netrebnic, de milă pentru ţigănuşii murdari care cerşesc prin staţiile de autobuz, mustim de dorinţe înălţătoare şi de gânduri curate…Sperăm că Învierea Domnului ne va aduce “pace în suflet, Lumină în case şi în gânduri” şi tone de fericire, care se vor revărsa asupra noastră ca un râu nărăvaş, umflat de ploi. Este un timp al celebrării vechilor tradiţii, dar şi un moment de naştere a altora noi:
· Stresul premergător “Zilei Minunate”
Cum simţim că se apropie Marea Sărbătoare, parcă intrăm în fibrilaţii! Muncim ca descreieraţii (fără să gândim), suntem cuprinşi de "febra cumpărăturilor" şi începem să concepem kilometri de liste de meniuri, ne pornim să lustruin frenetic toate ungherele domiciuliului în care ne ducem existenţa.
Nu spun că nu este bine să facem toate lucrurile acestea; doar că…am o mică impresie că din cauza lor, uităm să simţim adevărata încărcătură emoţională care precede acest Praznic…uităm să realizăm că tot ce ţine de Paşte s-a petrecut mai întâi la un nivel conceptual, abstract, în plan material trecînd doar violenţa Jertfei pentru Iubire şi pentru Om.
Dar nu este timp de chestii din astea…Paştele înseamnă doar seri în care se merge la slujba religioasă (ca s-o facem şi p-asta), o noapte nedormită, ciocăneli de ouă roşii şi tone de MÂNCARE!!!!
· Făţărnicia pelerinajului spre biserici
Mergem în turmă spre “Lăcasul Sfânt”, ca să ascultăm cuvintele purificatoare ale lui Doamne-Doamne şi…să ne lăudăm cu noile haine C&P, M&N, D&B, (sau mai ştiu eu ce firme cu înscrisuri mari şi sclipicioase), care ne ajută să părem mai cool în faţa duşmanilor. Trebuie să ne arătăm respectul şi pioşenia faţă de Patimi, să fim prezenţi şi noi la străbaterea Drumului Durerii; şi în afară de asta…”AŞA ESTE BINE!”. Se porneşte deci, cu mic, cu mare, spre biserică…
Tineri falnici şi fumegători, fetişcane spoite ”până-n dinţi” şi încercelate la toate extremităţile organismului, bătrâne cernite şi pline de năutăţi (preluate direct de la “Radio Şanţ”) ce trebuie împărtăşite şi “credincioaselor” vecine de strană, bebeluşi plângăcioşi “blindaţi” de “tanti-uri şîşîite”… O adunătură veselă şi colorată, care merge în grămadă (ordonată) spre a face parte din cortegiul funerar al Mântuitorului; o şlahtă care uită de stimă sau politeţe, uită să trăiască duritatea momentului, uită toate regulile bunei-cuviinţe sau iubirea creştină şi îşi împarte cu darnicie coate în gură sau pumni la ficaţi, pentru a apuca într-un timp cât mai scurt câteva floricele despre care cred ca au puteri miraculoase şi te ocrotesc de lucrarea lui Ucigă-l Crucea, mai abitir ca un înger păzitor.
Apoi altă îmbulzeală şi înghesuială la Înviere, când are loc năvala bivolilor turbaţi asupra "Luminii Sfinte" şi “Finala K1” pentru câteva bucăţele sfinţite de “Paşte”…Preotul spune că este vremea bucuriei, deci ne veselim prin mini-bairamurile cu bere şi ţigări de sub fereastra Sfântului Altar. Şi ca să dovedim că suntem fericiţi cu adevărat, din când în când vreun fite-cine mai trage câte un chiot ascuţit în noapte…
· Iepuraşul
De unde e obiceiul acesta? Că eu nu am auzit de nici un iepuraş care s-ar pomeni în vreo Evanghelie….Şi de ce Iepurilă? De ce nu un Chihuahua dolofan, un gânsac roz cu frac şi papion, o găină moţată şi făcătoare de ouă gata înroşite şi încondeiate, un ornitorinc zburător sau chiar o girafă liliputană cu pleata roz şi cercel în ureche? DE CE TOCMAI UN IEPURE?? Măcar nu era un miel, că el tot era prezent de mai devreme prin peisajul biblic….Staţi că mi-am amintit! Mielul este deja sacrificat pentru drob şi friptură, aşa că nu mai putea veni şi cu daruri; şi nici măcar duhul lui, pentru că ar fi trebuit să fie un miel mult prea tembel, ca să îşi cadorisească post-mortem stăpânii care i-au făcut frumuseţe de “cravată cubaneză”! Nu…”puiul oii” iese din discuţie. Dar de ce a fost ales iepuraşul clocitor (sau mirositor) de ouă? Cred că acesta este unul dintre multele mistere neelucidate ale Terrei….
· Mâncarea cea cuvenită
Ce ar fi Paştele fără “cele cuvenite pe masă”? Fără pască, friptură de mieluţ (“Mâncaţi pe Vasilică, ca s-aveţi noroc tot anul!!”), grămezi de ouă roşii şi cozonaci? Totul ar fie egal cu zero…
Este Săptămâna Mare; dar tu trebuie să alergi ce orbetele prin magazinele alimentare să îţi umpli cămara de haleală şi spirtoase. Nu poţi simţi bucuria Triumfului Vieţii asupra Morţii, fără tradiţia Îmbuibatului sau cea a Beţiei? Nu eşti bucuros dacă nu eşti mâncat şi “afumat” bine…prin urmare, nu poţi simţi Unicitatea Momentului! Aşa că…”Înfulecaţi cu spor, dragii mei!”
Parcă am sărbători “Ziua Ghiftuielii”, a îngrăşării porcului pentu Ignat! Sărbătoarea ce a venit înseamnă doar grătar, “bucăţi foarte alese în gură”, suc de struguri sau de malţ şi dănţuială? Unde este inclus SUFLETUL în această ecuaţie? Sau partea asta e nesemnificativă, in comparaţie cu o masă plină şi îmbelşugată? Dacă ai “ghiozdanul” supraplin, nu mai ai interes şi pentru CONŞTIINŢĂ?
· Urările
Este un gest minunat să îi urezi cuiva fericire şi linişte sufletească. Este frumos, şi dai dovadă de respect şi bună creştere să faci asta. Însă…este doar o rutină nenorocita; ştii că vine Paştele? Cauţi repejor pe internet o urare cât mai poetică sau trăznită, dai un copy-paste pe telefon şi gata…eşti un bun prieten! Dar de ce nu poţi face urarea din suflet, cu cuvintele tale? Eşti chiar aşa imbecil să nu reuşeşti să îţi transpui în 2,3 cuvinte gândurile tale frumoase?
Fiecare caută să şocheze (prin aspect, doar), să pară cât mai ciudat, şi am ajuns o naţiune de tulburaţi mintal…De ce se acordă atenţie numai formei, iar fondul e lăsat în paragină? De ce se repetă la infinit nişte cuvinte împopoţonate, care se golesc de sens şi devin fade şi chiar ipocrite?
Fiecare persoană este unică, fiecare prieten este special. Şi atunci de ce îi bagi pe toţi "în aceeaşi oală" şi trimiţi "pe bandă rulantă" aceleaşi rime deşarte, fără să pui nici o picătură de suflet? "Paşte fericit" nu este învechit, şi nici plictisitor; doar pare aşa, pentru că nici măcar tu nu mai crezi cu adevărat ce spui...
Totuşi, fără un gând bun pe care să îl transmiţi cuiva drag, nu te simţi complet...aşa că nu îţi rămâne decât să speri că sinceritatea inimii tale va răzbate cumva din mesajul pe care îl împărtăşeşti... oricât de simplu ar fi el.

Parcă Paştele era o sărbătoare profund spirituală; ce s-a întâmplat cu asta? Bunul nostru creştinel ştie doar că este o parte a cirezii, şi trebuie să se poarte ca atare…ca o bovină nepricopsită, condusă de instinctele primare, care trebuie doar să urmeze indicaţiile Stăpânului, pentru a-L mulţumi!
Cel care se crede de nestrămutat în credinţă se înghesuie oriunde şi oricând, fie ca e vorba de Paşte, Crăciun, sau Bobotează; oriunde se dă ceva (pe gratis), este asaltul roiului de viespi pe o bucată de miere…Apoi, odată şi trebuşoara asta înfăptuită, se unge cu mir, sărută straie preoţeşti, face zeci de mătănii (totul cu o demenţă ritualică) şi părăseşte Lăcaşul de Cult…ajuns acasă, umblă de chiaun prin toată casa (pentru a împrăştia sfinţenia peste tot) şi începe să viseze la Colţul de Rai unde va benchetui în “Cealalaltă Viaţă”...Sigur aşa se va întâmpla! Merge săptămânal la slujbă, ştie “pe deasupra” pasaje întregi din Biblie, face acte de milostenie, respectă toate posturile din an.
Acum ceva vreme, prin manualele de religie ale micilor şcolari se descria un Dumnezeu răzbunător, care coboară din Cer să îţi tragă scara de sub picioare, în caz că voiai să te caţeri prin vreun copac şi să distrugi cuibul vreunei vrăbii; acum…privind la tot ce se întâmplă, lui Dumnezeu îi este creeată o imagine de Stăpân Atotputernic, care îţi garantează un norişor propriu DOAR DACĂ înfăptuieşti nişte lucruri (ce ţin strict de nivelul fizic al Vieţii) aliniate frumos într-o listă. Iar eu nu cred că este numai atât; nu se poate să fie numai ATÂT!

Să ai un Paşte frumos, care să îţi calmeze Cugetul şi să îţi aducă măcar câteva clipe de uitare a tuturor nenorocirilor care te macină... Hristos A Înviat!

UPGRADE: Am observat că în această perioadă s-a răspândit obiceiul de a face cel puţin o conexiune între lucrurile ce le facem zilnic şi tradiţiile Paştelui; deci, în cazul în care citim vreun basm princhindelului, înainte de culcare, provocarea aruncată "la mişto" de către Făt-Frumos (de Aur) Zmeului celui Rău şi Hapsân (şi Mascat), ar suna cam aşa: "În săbii să ne tăiem, în luptă dreaptă să ne luptăm, sau în ouă (încondeiate) să ne ciocnim..????..."

Un comentariu:

  1. buna si bine te-am gasit! sau ar fi frumos un Hristos a inviat. cand am citit titlul ma asteptam sa lasi armele jos si sa scrii si tu ceva de bine (am crezut ca ai abandonat cauza) dar ma bucur ca esti inca pe metereze. Apropo, am fost si eu la "inviere" si multime de lume , nevoie mare, imbulzeala, pitipoance(sa nu zic mai rau) manelisti( dupa fata bineinteles) etc etc. Ma intrebam si eu ce mama drak fac astia aici, dar mi-am dat seama ca si eu gresesc in fata lui D-zeu pt ca nu am dreptul sa-i judec (macar aici). Important e ca am ajuns la o concluzie : toti suntem pacatosi (sa nu crezi ca nu stiam asta mai demult) ok gata ai trecut pastile, am iertat, ne-au iertat ( nu sunt sigur) sa trecem la treaba .

    RăspundețiȘtergere