3 ani, 3 luni şi 3 zile

Cam atât spun experţii că durează iubirea. Aşa să fie?

Apropo...Allllloooo!!! M-aude cineva? Nu vă supăraţi, am şi eu o întrebare mică: Mai pot scrie despre dragoste? Ştiu că a trecut nebunia cu Zilele Îndrăgostiţilor...dar am fost tolomac şi parcă tot nu le+am marcat cum se cuvine; îmi pare rău! Însă am un chef nebun să iubesc şi trebuie să mă manifest!

Îmi doresc să zic şi eu d-alea cu "iubi", "floricică", "îngerel", "dovlecel", "drăguţă", "veveriţă", "puiuţ", "pisoiaş", "păsărică"..."păsărel"? AOLEU!! Nuuuuu!!! "Păsărică" e bine, ne oprim aici!!

No, şi cum spuneam...hai să iubim! Motive avem destule: a dat soarele, floricelele-s pe câmpii, plus că tocmai serbăm ditamai Paştele cu lumină şi bucurii...deci ce altă dovadă mai mare de iubire ar putea exista pe lume, decât să-ţi pui sufletul pentru cei dragi?

Dar nu voi vorbi despre iubirea asta divină, curată, care implică sacrificiu şi în principiu te înalţă...nu, nu, staţi calmi! Suntem  destul de inteligenţi să ne confecţionăm propriile noastre înălţimi valorice, iar ştiinţa ne-a demonstrat (clar) că iubirea (noastră) NU trebuie să  implice sacrificiu; asta mică, de pe aici, cică tre' să fie mai neaoşă, cu spaţiu personal şi tinereţe fără bătrâneţe..că dacă apare un neprevăzut mai nasol, e musai să-şi vadă fiecare de viaţa proprie. C-apoi, na! Să stai lângă cineva în condiţii vitrege e demenţă totală...ataşament nociv, boală psihică, relaţie toxică  şi alte deyechilibre patologice, care implică o cămaşă de forţă sănătoasă!

Hai, vă rog...

De fapt, nu mai rog pe nimeni! Scriu şi gata...Că tot am găsit un articol...bun, bun, bun! Te lingi pe deşte, de minunat ce este! Se intitulează "Gesturile care fac orice bărbat să fie nebun după tine"! Ceea mi se pare de un real ajutor - mai ales pentru mine! Am un fler la d-astea, ceva de speriat! Bine...io-s şi mai ciudat de felul meu; recunosc iubirea când o văd - mai ales la alţii.

Când e vorba de mine, însă, pun botul la toate prostiile şi viaţa îmi dă cu blue screen (vă place ce cuvinte deştepte am învăţat? Cică expresia asta vine din programare şi este o metaforă pentru "eroare"), de nu mă văd! Serios vă spun...sunt orb, surd şi mut! Dau cu oiştea-n gard de berleuz ce sunt!

Noroc cu Universul  - care, în mărinimia sa, îmi sare în ajutor şi îmi oferă pe tavă tot ceea ce am nevoie. E mai promp ca duhul lămpii - că aia trebuie frecată, ca să-i iasă duhul. La Univers, însă, e conexiune wi-fi, 6G! Stau eu în prostia mea şi pac! Mă loveşte câte-o informaţie de care am nevoie...în cazul de faţă, gesturile care mă fac să mă îndrăgostesc. Desigur...e cu reţetă - ca orice lucru bun, care se respectă.

(Cu cine să te cerţi, dacă aşa sunt vremurile? Nici dragostea nu o mai poţi trăi fără reţetă, că dacă nu-i conformă cu (ne)regulile în vigoare, tu te crezi îndrăgostit şi când colo, afli că eşti tâmpit!)

Da' zic să nu o mai dăm atâta după vişin şi să aflăm ce spun specialiştii că semnalizează apariţia iubirii neţărmuite şi te face să fii în cap după duduie:

1. "Bărbatul adoră când te joci cu părul".

Măăăă...aici m-a lovit! Tu, domniţă oacheşă, dacă vrei să mă faci smoothie d-ăla... squash...SLIME, bătu-l-ar norocul,  că "plastilină" nu-i pot spune, că e un cuvânt învechit şi cu aer comunist - joacă-te cu părul. Meu. Ce-i drept, am cam chelit, că mă ajunge şi pe mine vârsta cea înaintată... Da' dacă-ţi pui în cap, găseşti nişte păr pe undeva, că nu sunt spân! Spre exemplu, pe piept am material didactic căt pentru un curs întreg de frizerie...poţi să-i faci codiţe, cărare pe mijloc, poţi să-l tunzi în scări, bros sau pierdut, să-l faci permanent, sau chiar să-l pui pe bigudiuri!

2. "Bărbaţii apreciază când le spui că ţi-a fost dor de ei".

Bună asta. Atât că eu sunt mai casnic,  de fel...şi toată ziulica stau la tv. Mă uit la fotbal, cu berea în mână. Am o lene pe mine, de mi-am tras conducta de canalizare până sub fotoliu, ca să nu mai bat drumul până la budă, când mă taie nevoile. (Gata, am bifat toate clişeele de mascul feroce? Hai mă, că vreau să fiu şi eu bărbat d-ăla ţeapăn, cum zice lumea că trebuie să fii...)

No, şi dacă nu plec nicăieri, când să-mi zică iubita că-i e dor de mine? Sau...stai, că acum m-a pălit lumina înţelepciunii!!! Regula ZICE că trebuie să le spui BĂRBAŢILOR că ţi-a fost dor de ei, nu să-i spui BĂRBATULUI că ţi-a fost dor de el. Aaaaa...păi atunci e bine aşa. Pfuai, ce mă speriasem! Mă gândeam că mă scoate iubi din zona mea de confort şi mă pune să plec de acasă, numai ca s-o fac să-i fie dor de mine! Da's atent la topică şi văd că ea trebuie să spună bărbaţilor  că-i e dor de dânşii, nu mie!

3. "Bărbaților le place când îi tachinezi și când le oferi afecțiune".

Şi le faci pe ambele, în acelaşi timp? Hahahahaha! Asta e pe sistem "îi pupi, îi scuipi, îi pupi, îi scuipi".. Ce bucurie! Într-adevăr, e foarte profund!

4. "Bărbaților le place când iubita lor este de acord cu ieșirile cu băieții".

Serios, acuma...chiar mă macină ceva: de ce bărbaţii sunt la plural şi femeia este singulară. O fac poştă pe duduie, sau cum? E clar ca lumina zilei că articolul e scris de o gospodină cu fantezii năstruşnice, altfel nu-mi explic asemenea formulări!

În altă ordine de idei, dacă eu nu am băieţi în anturaj, ci o tonă de fete - că de, se mai întâmplă - iubita trebuie să fie de acord ca să ies cu ele? Sau ies fără ştirea ei şi am grijă să afle, ca să o fac geloasă şi să ştiu că mă iubeşte?

Ce, ce vă uitaţi aşa strâmb la mine? "Cine nu e gelos, nu iubeşte" - aşa zicea alt psiholog în relaţii d-astea pasagere...

5. "Bărbații iubesc când sunt îmbrățișați".

Şi când bărbaţii NU sunt îmbrăţişaţi, NU iubesc?
Ai, ai, ai...bărbaţii ăştia! Zici că-s pui de căţel, pisică şi alte pet-uri de casă! Îi mângâi sub codiţă, îi scarpini după urechi şi gata, te iubesc! Hocus pocus preparatus...scot iubirea din pălărie, cu o îmbrăţişare! 

Auzi, tu, autoareo care ai scris minunăţia de învăţăminte...regula e valabilă şi pentru femei? Nu de alta, dar ca să fiu sigur că fac ravagii-ntre domnişoare, cum pun ochii pe splendoare, zic să sar pe ea şi s-o şi îmbrăţişez - ca să fie şi ea nebună după mine!

Păi nu?!

6. "Onestitatea îi face pe bărbați fericiți".

Asta e tot unisex...m-am mai liniştit!

...ceea ce înseamnă că pe femei le faci fericite când le minţi? De fapt, DA! E corect. Când se urcă iubi pe cântar şi sare acul din scală, dar apoi te întrebă dacă ţi se pare că s-a îngrăşat, ce-i spui? Adevărul...normal...dacă vrei să dormi pe preşul din faţa uşii. Dacă nu, minţi cu neruşinare şi o faci fericită.

7. "Bărbații iubesc când femeile se holbează la ei cu ochii plini de dragoste și dorință".

Stai, stai...ce fac femeile astea? Se holbează cu dragoste şi dorinţă...să ce? Să le mănănce ficăţeii şi  să le facă creierul pane - din pasiune pentru bucătăreală, desigur!

Totusi, nu-nţeleg, dom'le, cum e holbatul ăsta! Dacă-l văd, nu trebuie să-l şi recunosc? Ce-i drept, până acum nu s-a holbat nimeni la mine...dar mai ştii ce-mi aduce iubirea? Se ştie că e oarbă...poate de aceea vine şi cu holbatul la pachet! Să te vadă bine...

Atât că nu cred că e în regulă să te caşti ochii prea mult, chiar dacă te usuci pe picioare de dragoste! Conform normelor europene în vigoare, când te zgâieşti fix la cineva, mai mult de 10 secunde, se consideră că-i asalt sexual. Deci...zic, totuşi, să ne holbăm, DAR să nu uităm să şi clipim, măcar la fiecare 10 secunde, ca să nu intrăm în ilegalitate şi să respectăm rigorile legii, pentru că nu-s făcute degeaba.

Gata, asta e tot?

Păi în stilul ăsta, tot prost mor! M-aş fi bucurat, o ţâră, dacă articolul îmi explica şi "tehnica holbatului cu dragoste şi dorinţă", măcar p-ăsta să-l recunosc! Adică, să nu mă comport ca un bădăran ce sunt şi să fug mâncând pământul, crezând că am dat peste vreo obsedată - când ea, săraca, era topită după mine.

Nu, nu, serios! Dacă vrem ca acestă prefrumosă bucată de chibzuială  socială să îşi atingă ţinta, trebuie continuată! Solicit editarea volumului 2, URGENT!

Până una, alta, ca să nu ardem gazul de pomană, hai să ne distrăm! Să râdem şi să cântăm, că-i zi de sărbătoare!

Hristos a înviat, Paşte liniştit şi cu bucurii!

[John Legend & Lindsey Stirling - All of me]

Legătura dintre Dragnea şi Notre-Dame de Paris

Ziua de ieri a fost marcată de 2 evenimente importante, care m-au pus pe gânduri: scandalul de la procesul lui Dragnea, din cursul dimineţii şi incendiul de la Notre-Dame, de seara. Totuşi, nu voi vorbi acum despre asta, ci despre noi.... Forţa motrice care declanşează întâmplările din viaţa noastră, indiferent dacă sunt demne de laudă, sau nu.

Aşa cum am mai spus de multe ori, scandalurile, clădirile, istoria, descoperirile ştiinţiice, bunăstarea sau sărăcia pornesc de la noi. Viaţa porneşte de la noi şi este modelată de voinţa noastră.

Mamaie avea o vorbă, Dumnezeu s-o ierte (pe mamaie, nu pe vorbă): "cum îţi aşterni, aşa dormi". Iar dacă viaţa arată aşa cum arată, plină de stres şi de belşug, nasoală, cu neajunsuri şi agitată complet - este din vina noastră. Nu neapărat vina mea, vina ta sau a nu ştiu cui...ci a întregii omeniri. 

Marea problemă este că sistemul social este atât de complex, încât se cam autosusţine şi am ajuns să ne uităm cu mirare la propriile vieţi, fără a le mai putea influenţa. Cel mai adesea, singurele hotărâri pe care le mai putem lua este de a intra în hora colectivă, aşa monstruoasă cu este - şi să jucăm după regulile ei; sau să refuzăm tot confortul şi să ne retragem în pustiu, cum fac din ce în ce mai mulţi oameni de pe toată planeta (precum miliardarii ruşi retraşi la cort în Siberia, sau directorii de multinaţionale din America, răspândiţi prin cine ştie ce păduri neumblate sau mlaştini uitate de lume).

Sincer, eu nu cred că umanitatea se îndreaptă spre ceva bun. Ci, din contră, lucrurile vor sta din ce în ce mai prost, mai anapoda şi mai strâmb. Desigur, există şi ideea aceea care spune că oamenii sunt ciudaţi şi văd viitorul întunecat, prezentul mai greu decât este şi trecutul (întotdeauna) luminos, chiar dacă şi acel trecut strălucitor a fost la un moment dat un prezent dificil.

...însă nu cred că este cazul acum, mai ales când toţi observăm o decădere generală a omului, indiferent de ţara în care se află. Şi uite aşa am ajuns să trăim vremuri de caricatură, în care ne lovim de nişte problematici absurde, ce acum 20 sau 30 de ani erau pure fantezii şi subiecte de bancuri. 

Spre exemplu, vă mai amintiţi de sceneta lui Horaţiu Mălăele de la un revelion din altă lume, despre încurcăturile din familie? V-o reamintesc:

[Horaţiu Mălăele - Încurcături în familie]

Cât de tare-i asta? Excepţional! Hlizeală la maxim! Cum să nu ajungi nebun cu nervii, în asemenea situaţie? Eu m-am pierdut cu capul după primele grade de rudenie şi la final rămân doar cu paradoxul logic, ce mă face să râd cu gura până la urechi. Ce noroc că este doar un produs artistic!

...SAU NU.

Întorcându-ne în prezent, avem următoarea ştire: o femeie a născut copilul propriului său fiu, care este homosexual. HĂĂĂĂ??? Ce face femeia cu homosexualul?

Stai, stai oleacă, să iau o hârtie şi un creion, ca să fac o diagramă şi să pricep ce se întâmplă. Acum reluăm: bărbatul homosexual 1 se căsătoreşte cu bărbatul homosexual 2. Foarte bine, bravo lor, iubirea nu se votează, huo familia tradiţională, haştag, etc. 

Porcăria e că ei, nefiind tradiţionali, voiau familie tradiţională şi cu un copil al lor, nu cules de prin orfelinat - iar mizeria oribilă e că Mama Natură nu ţine cont de toleranţele politice. (Chiar, propun să dăm Natura în judecată pentru discriminare, că nu se mai poate trăi cu asemenea nedreptăţi sociale!). Prin urmare, iată şi întrebarea de 1000 de puncte: cum fac 2 bărbaţi să facă un copil al lor, când nu pot să facă să facă un copil al lor? Foarte simplu, aplicăm un articiu de calcul: bărbatul soţ nr. 1 oferă un ou masculin, oul feminin este donat de sora bărbatului soţ nr. 2 (adică de cumnati-sa, mai pe româneşte), iar mamă purtătoare este aleasă mama soţului nr. 1.

În sfârşit, se naşte o fetiţă... prilej de mare bucurie şi fericire! Doar că, pe certificatul de naştere sunt trecuţi ca părinţi mama (bunică) şi fiul (soţ nr. 1), nu soţul nr. 1 şi soţul nr. 2. Nasol moment, mai ales că actele arată un pic a incest. Dar dacă e dragoste, mai contează ce spune o nenorocită de hârtie? 

Una peste alta, avem următoarea situaţie: bunica este mama propriei nepoate, pe care a născut-o cu fiul ei. Soţul nr. 2 este în acelaşi timp şi tatăl fetiţei (pentru că este căsătorit cu tatăl fetiţei, soţul nr. 1), dar şi unchiul ei - pentru că mamă este ŞI sora lui, cumnata soţului nr. 1...adică mătuşa propriei fete.

Într-o astfel de lume, ne mai mirăm că o nişte chiauni s-au dus în faţa unei clădiri, vrând să-l linşeze pe unu' care trebuia să intre în acea instituţie, pentru a fi judecat? De ce am mai face-o? Aici nu mai vorbim nici de divergenţe în opţiunea politică, nici de drepturi, nici de susţinerea unui ideal superior. Pur şi simplu, e doar o dileală totală, îmbrăcată în lupta pentru "mai bine". Aceeaşi nebunie şi golănie pe care o vedem la meciurile de fotbal, când "suporterii" se iau la casăpit şi urlă ca din gură de şarpe dacă sunt bruscaţi de poliţie sau jandarmi. Aceeaşi lipsă de respect pentru om, pentru stat, pentru morală. Până la urmă, ce mai reprezintă ele pentru noi?

Când deşertăm gunoiul menajer prin păduri sau pe albiile râurilor...Când înjurăm Biserica, şi luăm în zeflemea sau condamnăm tot ce ţine de credinţă...când tomberonul cimiturului orăşenesc, destinat aruncării resturilor vegetale, devine ghena la care se aruncă saci cu moloz, resturi de materiale de construcţii, mobilier defect sau saltele de pat pline de mucegai, de ce ne mai mirăm că ne ard catedralele? Ce mai reprezintă ele pentru noi?

Da, a ars Notre-Dame. O tragedie mondială, mai ales că vorbim despre o minune arhitectonică; un obiectiv turistic vechi de 850 de ani, vizitat de 13 milioane de oameni, anual. Practic, s-a distrus o bucată din istoria întregii omeniri.

Dar dincolo de importanţa istorică şi artistică, dincolo de selfiuri cu faimoasele turle şi check-in-ul bifat "ca să moară duşmanii de ciudă", ce mai înseamnă Notre-Dame în ziua de azi? Ce valoare mai are ea ca lăcaş de cult, obiectivul principal pentru care s-a construit - mai ales când doar 5% dintre francezi se mai declară catolici practicanţi şi 63% afirmă că nu aparţin nici unei religii, conform unui sondaj de prin 2015?

O vorbă din bătrâni spune că "nemulţumitului i se ia darul". Deci, de ce plângem după Biserica de care nu avem nevoie şi pe care nu dorim să o mai recunoaştem ca făcând parte din viaţa noastră spirituală?

Vestea bună este că totul se poate reconstrui. Deja s-au strâns donaţii de sute de milioane de euro iar peste nişte ani, vom avea Notre-Dame - varianta 2.0. Mai spre viitor, când sper că-mi voi fi propriul meu nepot. 

Parcă mă şi văd cum mă voi bucura, când mă voi lua de mânuţe şi mă voi duce să-mi arăt noua catedrală, ca un bunic model ce-mi voi fi; şi dacă-s cuminte, poate mă iau şi-n braţe, să-mi fac nişte poze de familie la Turnul Eiffel - să moară duşmanii, se ştie!

Ce minunăţie! Aştept cu o nerăbdare asemenea vremuri, de-mi lasă gura apă!

Totuşi, până una-alta, mă bucur că a revenit "Game of Thrones" pe micile ecrane. URA!!

[Epic Game of Thrones theme]

P.S. până nu uit: "Je suis Notre-Dame"! :(

Redescoperirea vieţii de zi cu zi

De ceva timp, am observat că stăm foarte prost cu răbdarea. 

Nu neapărat eu, sau tu, sau ăla ori ălalat...ci noi, la general, nu mai avem răbdare mai deloc. Vrem rapid, chiar în secunda în care am gândit; vrem totul deodată şi ieri -  dacă se poate. Şi dacă nu se poate, nu contează! Tot vrem!

...ceea ce, pe undeva, este normal: conform valorilor occidentale, timpul costă bani, iar dead-line-urile ne pândesc mereu după colţ. Dacă nu ai grijă cum îţi bei cafeaua şi te apucă vreo visare, ai pus-o de mămăligă...nu mai scoate nimeni randament de pe urma ta şi te trezeşti bunătate de şomer.

No, şi într-o astfel de lume, în care fracţiunea de secundă face diferenţa între oamenii de succes şi plebea de rând, suntem îndemnaţi să citim. Mult, des şi pe bandă rulantă, că de! Dacă nu citeşti, în principiu, eşti prost. Iar asta este o problemă foarte mare,pentru că rişti să ajungi de râsul tuturor curcilor din ogradă şi ale colegilor de birou.

Eu, însă, observ un paradox: ce să citim, frate, dacă ADHD-ul e în floare şi când treaba nu este rezolvată în maxim 5 minute, ne apucă pandaliile? Cam ce opere să lecturăm, când articolele de ziar se reduc la un titlu de câteva cuvinte - ultimele 2, care dau şi sens frazei, ascunzându-se după un clickbait care să ne ia banii? Ce romane clasice găsim, pe care să le dăm gata în câteva zeci de minute - adică, alternativa ecranizată? 

Desigur că la calitate nu se compară, dar în lumea în care totul se întâmplă instant, ne mai împiedicăm de asemenea amănunte? CA-LI-TA-TE! 

HĂ! Hai mă, fiţi serioşi! Nu contează, norma să iasă - şi cu cât mai proastă, cu atât mai bine: avem şi mâine de lucru! Vorba 'ceea: "cine face şi desface, are tot timpul ce face"!

Într-o astfel de lume, a lucrului cât mai rapid şi cât mai prost făcut, ce să mai citim? Bilete de tramvai, etichete de şampon şi denumiri de magazine, c-apoi...pentru ceva mai complex, pur şi simplu nu mai e timp.

Ţinând seama de acestea, mi-am propus să mă modernizez şi să nu mai scriu cu multe, multe, extraordinar de multe litere - ci să îmi transpun ideile în iconuri touchscreen, poze şi emoticoane. Nu se spunea că o fotografie face cât o mie de cuvinte? Pun 5 poze, pac!! 5000 de cuvinte, dintr-un foc!

...sau, să scriu pe formatul sloganurilor politice: 2 cuvinte, scurte şi la obiect, să poată fi strigate oriunde şi oricând, de la vârful cârciumii şi până la sala de primire a Parlamentului!

Păi ce ne făceam dacă #corupţiaucide era cât un tratat de greacă biblică? Îmbătrâneai în stradă până îţi motivai ideea... Cu haştagul, însă, totul e scurt pe 2 şi 3 pe 4! Pui eticheta, apoi urli cât poţi, acoperind (pe plan ideatic) orice vrea auditoriul să înţeleagă - respectându-i, totodată şi liberul arbitru.

Asta nu se întâmplă la cărţi; ele sunt periculoase, îţi bagă idei în cap şi îţi încalcă dreptul la libera alegere! E clar ca lumina zilei: viitorul stă în emoticoane! Nu în cărţi, Doamne feri!

Mda. Cam naşpa, dar asta este situaţia şi cu asta defilăm: "thug life", "viaţă de mafiot" - cum am văzut eu că e la modă să spui, când vrei să fii şmecher şi să duci o viaţă de huzur."Viaţă de magnat şi de împărat, hai le lele, hai le lele " - vorba Salamului din cântecul cu acelaşi nume.

[Florin Salam - Saint Tropez]

Scuze că am dat-o pe manele, dar, în esenţă, asta ne dorim cu toţii: lux, bani, plimbări, chefuri şi femei/bărbaţi. Pentru asta muncim...Viaţă de manea, ce mai la deal, la vale? #thug life, viaţă de mafiot.

Problema e că "thug life" nu asta înseamnă...ci este o expresie acronim, lansată de 2Pac: "The Hate U Give Little Infants, Fucks Everyone". Adică, tradus şi adaptat pe româneşte, "copiii care trăiesc în ură, vor duce ura mai departe".

CÂT DE TARE E ASTA??? Să-mi trag palme, avem de-a face cu o părticică din esenţa umanităţii! Ce psihologi, manuale de autodezvoltare şi tehnici moderne de parenting? Ia d-aici, înţelepciune pe pâine!

Serios vorbesc, cred că se impune, URGENT o redescoperire a lumii. Adică, eu asta simt...aşa că am început să pun sub semnul întrebării tot ce mişcă-n ţara asta: râul, ramul, chiar şi ghiersul - neaoş sau împrumutat de prin diverse limbi. Şi mi-a ieşit o ditamai stivă de nedumeriri, de unde trag concluzia că-s mai prost ca bulamacul!

Totuşi, încerc să mă tratez...aşa că întreb public, să mă lumineze şi pe mine, ăla care va şti. Însă, din respect pentru lipsa timpului, mă scurtez la 5 întrebărici, mari şi late:

1. Cum se numea Ştefan cel Mare, când era mic? Dar Mircea cel Bătrân, când era tânăr? Că trebuie să fi fost şi el holtei... doar nu s-a născut gata bătrân, ca Leonidas în "Meet the spartans", cu barbă şi abdomen în pătrăţele!

2. Cât a domnit Regele Soare, în Franţa a mai fost noapte? Că aşa dictează logica elementară: nu are cum să fie noapte în jurul soarelui, decât dacă soarele face o lumină beznă.

3.  De ce se spune "parchetul de pe lângă tribunal"? Nu ar fi mai corect "parchetul DIN tribunal"? Nu de alta, dar nu am văzut, niciodată, trotuar din parchet pe lângă nici un tribunal! Nici terasă din parchet şi nici măcar locuri de parcare, marcate cu parchet! Şi n-oi fi ieşit prea mult prin lume, dar am ceva experienţă de viaţă, că na! Mâine, poimâine, albesc!

Hotărât lucru, nu există nici o picătură de parchet pe lângă tribunale! În interior, însă, se schimbă kalimera: este o simfonie întreagă de parchet, oriunde te uiţi cu ochii! Odă parchetului iubit, să-mi trag pălmi! Stânga, dreapta, dedesubt, fără număr, fără număr, fără număr! De la naşu' pentru finu'...

Cred că dacă ar fi putut, l-ar fi pus şi pe tavan!

De aici întrebarea: de ce LÂNGĂ şi nu DIN?

4. La un moment dat, înţelesesem că "make-up" înseamnă "machiaj"...deşi, dacă ar fi să traduc cu Google, că eu n-am cap pentru limbi străine, cică înseamnă "făcut sus". Mmmmda. Hai să zicem că ar fi corect, pe undeva: prin machiaj execuţi mici reparaţii la nivelul feţei.

Întrebare: dacă există "make up", poate exista şi "make down"? Nu de alta, dar am văzut că noile tendinţe în arta tatuajelor sunt tatuajele anale - ceea ce sună cam lung. Deci, nu le-am putea socoti tot ca pe un machiaj, dar în partea de jos? Adică, un "make down"?

Ce, care-i problema? Faci mici reparaţii în dosul curţii! Nu trebuie să fii un om frumos, peste tot?

5.  Ce faceţi când daţi peste un incendiu?

Spargeţi geamul, cum scrie ici şi colo, "În caz de incendiu, spargeţi geamul"? Fugiţi de nebuni, unde 'oţi vedea cu ochii? Strigaţi cât puteţi de tare după ajutor, şi aşteptaţi să vă pună pompierii trambulina sub fereastră?? Mneeaaa...NU AŢI GHICIT!

În caz de incendiu, trebuie să solicitaţi şi să păstraţi bonul fiscal, până la ieşirea din unitate!

Sper să nu mă ducă Dumnezeu în asemenea situaţii, dar dacă nu scapi de ceea ce ţi-e frică, am o întrebare: ce fac dacă nu am cui să-i cer bonul fiscal? Pot să umblu la casa de marcat? Aoleu...dar dacă este încuiată, nu mă fac de cacao, că nu respect regulamentul intern al unităţii??

Băi, uite ce propun: puneţi şi voi codul căşii de marcat undeva la vedere...sub parola de wi-fi, de exemplu! Să fie acolo, pentru cazuri de urgenţă! Mai ştii?

Deocamdată, mă opresc aici cu chestionarul minune. Nu de alta, dar ce e mult, nu e bun!

Hai să bem un cico, să ne refacem procentul de lichide din organism! Fac cinste...vin şi cu o muzică de inimă albastră:

[Blackmore's Night - 25 years]

România vrea

Aţi observat că în ziua de azi, reacţionăm doar la stiuaţii extreme? Pe undeva, cred că acesta este şi motivul pentru care nu mai există o definiţie clară a normalităţii: nu mai interesează pe nimeni. Practic, "NORMALUL" este un concept arhaic şi atât de perimat, încât a devenit un termen abstract şi fără vreo reprezentare în planul fizic. 

Înţelegând această realitate, industria media s-a adaptat şi ne ţine tot într-o horă de ştiri îngrozitoare, şocante,  incendiare, cutremurătoare şi uluitoare, chiar dacă vorbim despre un biet personaj cabalin, care s-a bălegat în mijlocul unei străzi - o întâmplare perfect banală, pe care am trece-o cu vederea, dacă nu ar beculi ecranele televizoarelor  ca un pom de Crăciun!

Interesant este că şi reclamele au început să se bazeze pe uimire - cum e cea pentru Sanohepatic,  care te îndeamnă să-ţi uimeşti ficatul. Ceea ce e perfect: iei medicamentul şi...ŞIIIII...cum îmi dau seama că mi s-a uimit ficatul? Aplaudă? O ia la pas şi mi se plimbă prin burtă, ca argintul viu? Se umflă tărâţa-n el şi cântă refrene de pahar? 

Serios acuma: cum verific dacă mi s-a uimit ficatul? Mănânc nişte hârtie  cu turnesol şi o cercetez de pH, la ieşire? Îmi înfig joja-ntrânsul, ca să-i iau nivelul? Că nu mi se spune nimic, dar e clar că trebuie să o existe o cale de a verifica dacă produsul este conform cu ceea ce promite!

C-apoi, dacă sunt minţit şi dau banii pe ceva ce nu face ce a fost designat (aşa se zice, mai modern) să facă?? HA! Păi nu le fac reclamaţie ălora la OPC, pentru reclamă mincinoasă? "Dom'le, am luat leacul minune, dar nu mi s-a uimit nimic! Nimic! NI-MIC! Îmi vreau banii înapoi! Sunt cetăţean european şi am drepturi"!

Hai să o văd şi p-asta: cine îmi dă mie câştig de cauză că nu am un ficat uimit şi că am fost minţit pe faţă? În nădejdea lor...Să-mi trag pălmi! Dacă vreau să fiu eficient, mai bine purced şi mă uimesc singur, că-s mai sigur pe mâinile mele! 

Uite, de exemplu, de câte ori mă uit în jur, nu am cum să greşesc şi o ţin tot într-un şoc şi-o cutremurare: avem gura plină de valori, toleranţă şi alte cuvinte mari, care ne gâdilă plăcut urechea, dar lumea este din ce în ce mai nemulţumită, mai radicală, mai schimbătoare şi în pragul unei psihoze generale - care se activează la simple cuvinte cheie, precum şcoli, spitale sau autostrăzi. BISERICA! VAI, săriţi!!!
Şi atunci e grav, nenică! Dacă nu zici ca ei, li se pune pata neagră pe creier şi sunt în stare să-ţi rupă capul cu dinţii, încredinţaţi că ASTA este datoria lor divină şi, în plus, mai  aduc şi un serviciu societăţii. În nebunia lor, se şi văd eroi naţionali, eventual sanctificaţi şi puşi ca model de închinare...în halul acesta s-a ajuns. 

Ce om să fii şi să nu te uimeşti la aşa obsesii?

E adevărat, lucrurile nu merg bine, deloc. Spitalele sunt de râs, sutele de kilometri de autostrăzi  există doar în discursuri, trenurile abia se mai ţin pe şine, educaţia cică e la pământ, pădurile se împuţinează... şi tot aşa. Dacă mă uit la televizor şi iau aminte la feluritele nemulţumiri generale, aproape că sunt dresat să cred că Apocalipsa e după colţ şi acuş-acuş vine, de ne face harcea-parcea pe toţi.

Totuşi, drumurile sunt pline de maşini cu turişti, plecaţi la distracţie, te miri pe unde. Trenurile gem de lumet, chiar dacă circulă greu şi cu întârzieri. În orice weekend, staţiunile montane sunt arhipline şi complet blocate; pe pârtiile (inexistente) de pe Valea Prahovei, toată iarna a fost nebunie de petreceri. Şcolile (proaste) mustesc de copilăret, mall-urile sunt pline tot timpul, spitalele gem de pacienţi, ambulanţele (lipsă) urlă peste tot, se aruncă tone de mâncare rămase de pe urma sărbătorilor, se cumpără coşuri doldora, de pe la toate super-marketurile. Da! Suntem săraci şi trişti, mereu revoltaţi şi e imposibil să mai trăieşti o secundă în ţara asta!

Totuşi, aş spune că (încă) e bine; nu se colapsează nimeni. Cumva, încă existăm. #existăm, desigur. Şi protestăm pentru că #existăm şi #josciumaroşie. Este un #obiectivnaţional: #josăia şi #susalţii!

Şi-apoi, să te ţii progres: România va fi #raiul pe pământ, un adevărat stat occidental din estul Europei! Vom mânca numai salată, morcovi bio şi linte, cea mai sursă bogată în proteine sănătoase...iar apoi nu vom mai avea nevoie să #construimspitale, pentru că vom fi atât de verji, încât vom desfiinţa medicina! Nu ne vor mai trebui nici autostrăzi...o să ne ducem la job în pas de jogging, că am auzit că oamenii sănătoşi aleargă mult. Mall-uri? Doamne feri! Le transformăm în librării interactive şi biblioteci, pentru că, nu-i aşa, cititul a cel puţin 20 de cărţi pe săptămână va fi o îndeletnicire banală! Adio smartfoane şi site-uri de socializare...după schimbarea nenorociţilor, vom discuta faţă în faţă, la cenaclurile cu tente filosofice! Televiziunea o reducem la un singur post, multicultural: Descopery TV. Căsătorie? Relaţii? Familie? Câh, ce putoare! Vom fi oameni noi, gata să dăruim iubire tuturor, nelimitaţi de etichete comunistoide!

Dacă ne mai tragem şi în fiecare curte câte un palat de cleştar, dotat 72 de virgine, pe cuvânt de nu vom fi tăticii planetei!

[Nae şi Vasile - Ce-o să fie]

...sau nu. Prin Franţa se bat ăia ca nişte chiori, de vreo jumătate de an. De ce? Să mor, dacă ştiu! Cred că s-au uitat prea mult la umbrele lui Grey şi a început să le placă...că altfel, au tot ce nu avem noi: spitale high tech, drumuri mişto, şcoli de prestigiu sau căi ferate ultimul răcnet. Au votat până şi iubirea care nu se votează, deci toată lumea e fericită.
Este? 

Nu. Pentru că omul nu este niciodată mulţumit, indiferent ce ar avea.

Realizând asta, chiar nu mai îmi vine să mă înscriu în rândurile nici unui haştagist. Nici măcar campania #şîeu nu m-a mai atins. Am privit-o ca pe o simplă curiozitate, ca atunci când vine circul în oraş.

Apropo: îmi cer scuze, dar pe 15 martie, ora 15.00 m-a prins la toaletă şi chiar nu am putut să mă opresc 15 minute din ceea ce făceam, ca să mă solidarizez cu România care vrea autostrăzi. Totuşi, nu pot sta ca cizma, când societatea fierbe în jur...aşa că  voi protesta #ŞIEU!

Nu sunt ditamai patronul de restaurante şi nu vreau ca internauţii să mă glorifice prin imnuri şi haştaguri catchy, dar ideea protestului mi-a venit din necesitate: m-am săturat, dom'le, de atâtea accidente! Din '89, au murit peste 60.000 de oameni - cât populaţia lu' Alba Iulia! Am pierdut 2 ani din viaţă, aşteptând taxiul să iasă din coloană, ca să ajung unde am treabă! Este strigător la cer! Chiar nu se mai poate aşa ceva, suntem în secolul 21!

Prin urmare, EU VOI SCHIMBA toate astea şi îmi voi construi propria autostradă, de la uşa căşii până la veceul din fundul grădinii, ca să nu mă mai noroiesc pe bocanci când mă apucă nevoile fireşti!

Cât a dat băiatul ăla pe 1 metru de autostradă? 4.500 de euro? E, uite că eu îmi voi face 2 metri, că-s mai şmecher! Cât pământ îi trebuie unui om? 2 metri, nu? Aia e toată averea lui. No, eu îmi fac autostradă pe averea mea! Ce mai sunt 9.000 de euro în ziua de azi? Hai, 10.000, na, că-s mărinimos şi poate vreau să-i cinstesc şi pe băieţii care mi-o construiesc. 

Oricum, nu-s o avere; un fost primar al Clujului zicea că nici nu se dă nici jos din pat, pentru 50.000 de euro! Păi, atunci, cu 10.000 se şterge la nas, când îl păleşte guturaiul şi nu are şerveţele!
Chiar aşa n-oi fi  în stare să fac rost de ei? Din toată sărăcia şi tot mi-i încropesc! Dă-i în mă-sa, noi să fim sănătoşi!

Şi-apoi, pentru că Statul ne fură şi e corupt, #josciumaroşie, lansez o provocare pentru toţi oamenii de bine, care au suflet mare: haideţi să haidem şi să ne facem fiecare câte 1 metru de autostradă! Ne mobilizăm pe facebook şi ieşim cu #toţii în stradă, să protestăm şi să forţăm băncile să ne dea credite nerambursabile! Nu vă miraţi, e în interes naţional: îi vrem pentru prosperitatea copiilor noştri! În afară de asta, puterea e în mâinile străzii! HUOOOOO!!! JOS CIUMA ROŞIE!! Pe ei, pe mama lor! HUOOOO!!! 

Iar când terminăm proiectul sus-numit, o să fim şefii la toţi greii - cu 23 de milioane de metri autostradabili! Vă daţi seama cât înseamnă asta? 23.000 de kilometri! 

Pfuaiii de mine şi de mine...îmi ia mintea razna, numai când îmi imaginez! Vorba cântecului: "Bă, dă-te, că tre-ce Re-Gele"!

DAR toate lucrurile bune încep cu o binemeritată pauză...aşa că, pentru moment, punem muzică şi dans. Să fie pentru toată lumea! IEEEEEEE!!!!!

[Spike - Manele] 

10 ani, 20 de motive

Zece ani...pentru că este Dragobete's Day şi pe 24 februarie 2009, s-a născut acest blog. 

Iar această zi nu este aleasă întâmplător! La acea vreme eram îndrăgostit lulea şi na...atâta m-a dus capul să fac: "Drag mea....nu am mai găsit flori şi bomboane, dar îţi dăruiesc un milimetru din eternitatea internetui. Dacă un artist se îndrăgosteşte de tine, nu vei mai muri niciodată"! Şi ea a plecat să caute un artist.

Eu, însă, parcă mă şi văd: eram aşa de mândru de isprava mea, de parcă aş fi răsturnat planeta - fără nici un punct de sprijin! Bine...între timp, mi-a trecut; s-a vindecat şi locul, iar pata de cafea a dispărut!

"Moonlight", însă, a rămas. Moonlight...lumea într-o nouă lumină. Lumina lunii şi a nopţii. A suferinţei, a bucuriei a durerii, sau a frumuseţii. A muzicii, a râsului, a poeziei şi a fotografiei. A iubirii.
Lumea mea.

Problema este că nu ştiu cât mai poate supravieţui. 

La început scriam des, chiar foarte des. Scriam despre orice, indiferent că se numea politică, fotbal, muzică, relaţii inter-umane sau cocalari. Visam să schimb lumea şi înfieram ori cutumă nelalocul ei; mă certam, strigam şi mă revoltam, ceream ajutor. Am făcut greşeli, mi-am luat diverse palme; la un momentdat, chiar m-am autoflagelat - promitându-mi că nu voi mai scrie timp de 2 săptămâni.
Apoi m-am ridicat şi am continuat, din ce în ce mai atent la lumea din jur şi mai ales, la reacţiile mele.   

Treptat, am mai redus din cantitate şi am sporit în calitate. Sper. Deşi, după reacţiile pe care le primesc îndrăznesc să spun că mi-am îmbunătăţit stilul. Oricum, deseori am impresia că sunt mult mai bun decât majoritatea "ziariştilor cu experienţă", a bloggerilor sau vlogărilor care îţi prezintă chiloţii şi sunt remuneraţi consistent, pentru nişte rahaturi: ştiri de 2 lei, ştiri false sau articole de câteva rânduri, care, cel mai adesea reiau informaţia din titlu şi o mai complează cu câteva cuvinte, menite să disipeze misterul informaţiei.

Eu scriu gratis.

Şi, din ce în ce mai des, aproape că m-aş opri. Mulţi prieteni mă întreabă de ce mai pierd vremea cu nimicniciile astea, în loc să fac altceva, mai productiv...iar răspunsul la îndemână este acelaşi: "Trebuie să-mi pierd, şi eu, timpul cu ceva"; plus că nu numai cu pâine va trăi omul şi nici nu suntem utilaje, să muncim doar pentru profit.  Deşi nu m-aş da în lături de la unul... :D

Apoi, cineva mi-a zis: "Până la urmă, ceea ce faci, pentru tine faci". Şi aşa este: Tot ceea ce facem, este în primul rând, spre mulţumirea propriei inimi. Ceea ce poate fi interpretat ca egoism - cum spunea o teorie socială, pe care şi eu am crezut-o, la un moment dat...până am realizat că atunci când şi cei din jur se bucură de rezultatul faptelor tale, nu mai vorbim de egoism - ci de dăruire. 

Acesta este motivul pentru care continui să mai scriu. Mai des, sau mai rar - nu are importanţă. De câte ori voi simţi nevoia, mă întorc aici....pentru că scriu pentru mine. Şi NU DOAR pentru mine.

Mi se pare perfect normal, deci, să vorbim despre iubire. Rectific. IUBIRE......pentru că, DA! Astăzi este ultima zi din an în care ne mai putem lăuda cu ea. Azi şi numai azi este Dragobetele, ziua drăgoştii româneşti. 

PAUZĂ PUBLICITARĂ

Auzi, dragă? Mă ajuţi şi pe mine? "SUSŢINE...", din 6 litere.

.....A! SUSŢINE ŢÂŢELE! Este SUTIEN-UL, dar cu cupa potrivită!

Cu timpul, ţesutul mamar, componenta principală a sânului, se lasă spre genunchi. Acest lucru poate duce la bullying, un aspect fizic neplăcut şi scăderea încrederii de sine. 

Foloseşte SUTIENUL, pentru a câştiga bătălia cu gravitaţia!

Testimonial pe canapeaua din sufragerie, Doamna nr. 1: "De când am descoperit sutienul, viaţa mea s-a schimbat, complet! Nu îmi mai este ruşine să ies din casă. Sunt admirată oriunde mă duc şi primesc, adesea, invitaţii la cafea". 

NOU!! Acum şi SUTIENUL CU PERNIŢE, la un preţ de sărbătoare: 90% reducere! Ofertă imbatabilă, pentru un Dragobet mulţumit!!

Testimonial pe banca din parc,  Doamna nr. 2: "Înainte, viaţa mea era un coşmar. Eram batjocura tuturor prietenilor şi când ieşeam la un party, foarte adesea eram întrebată de ce mi-am lăsat sânii acasă. Dar de când am descoperit SUTIENUL CU PERNIŢE, VIAŢA MEA S-A SCHIMBAT COMPLET! Mă simt mult mai bine în piele mea, bărbaţii (chiar şi femeile) nu-şi mai pot dezlipi ochii de pe decolteul meu, iar eu radiez de fericire"!

NU AŞTEPTAŢI! SUNAŢI ACUM şi veţi beneficia de oferta noastră specială: 2 sutiene, la preţul unuia singur! În plus, veţi primi şi un ghid de utilizare, împreună cu o tistea de umeraşe - pentru o depozitare facilă a hainelor dumneavoastră şi un cadou pentru sărbători memorabile: un set de ustensile pentru ornat tortul! 

COMANDAŢI ACUM ŞI NU VEŢI REGRETA!! 

REVENIM LA PROGRAMUL OBIŞNUIT

O învăţătură de duh de pe minunatul Facebook, spunea franc şi verde-n faţă: "Să iubeşti, e nimic; să fii iubit, e ceva; să iubeşti şi să fii iubit, e TOTUL"! 

Ua-ua-ua....e cam naşpa, atunci. M-am cam învăţat de capul meu şi nu prea mai pun preţ pe romanticeli; deci, dacă vreau să am totul (ceea ce vreau, logic!), trebuie, să mă antrenez.
Astfel că, voi continua să continui cu următoarele 10 semne şi motive care îi dovedesc drăguţei din dotare că este iubită, comentariu început articolul trecut. De fapt, mai sunt doar 9 semne, că m-am oprit pe la al unsprezecelea data trecută. 

Îmi cer scuze, însă, dacă mă voi mai repeta. Ideea e că din câte am observat, autoarea articolului a rămas în pană de idei şi ca să-i iasă 20 de semne, le-a reluat pe primele 10, dar cu altă exprimare. E de râs, ştiu, dar dacă atât a putut, cine sunt eu să mă pun contra?
Eventual, tot ce încerc să fac este să-mi lămuresc carenţele de înţelegere, izvorâte, desigur, dintr-o ariditate emoţională prea pronunţată.

În fine, să-i dăm drumul!

12. "Dacă bărbatul iubeşte, pentru iubita sa va întoarce munţii, îşi va face o carieră, va înfiinţa o afacere, va deveni faimos în întreaga lume".

Foarte tare, asta! Iar dacă bărbatul stă la şes, ce face? "Draga mea, aşteaptă olecuţă, că mă duc să întorc nişte munţi, ca să-mi dovedesc iubirea! Ai vreo preferinţă? Alpii elveţieni, Pirineii, Apeninii? Oricum, nu mă aştepta până la Crăciun"! Aşa?

Da, da, da...păi altfel cum ar deveni faimos în treaga lume? "Doamnelor şi domnilor, EL este bărbatul care a întors Everestul cu susul în jos, pentru iubita lui!". Şi totuşi: câţi bărbaţi îndrăgostiţi cunoaşteţi şi câţi sunt faimoşi ÎN ÎNTREAGA LUME?

Ce treaba are faima cu iubirea? Că dacă aşa merge treba, să-mi trag pălmi! Ted Bundy, marele violator şi criminal în serie al Americii, e faimos. E model de rupător de inimi? Că doar bifează toate condiţiile acestui punct...

13. "Când bărbatul iubeşte, îi spune femeii cuvinte frumoase, chiar dacă nu poate. Sau cel puţin învaţă arta cuvintelor frumoase şi complimentelor, îşi exprimă sentimentele dacă nu prin cuvinte, atunci prin gesturi, cadouri, ajutor, sprijin".

Tare-s curios să aud un bărbat când spune cuvinte frumoase, dacă nu poate. Păi dacă nu poate, cum face? Gângureşte? Muge ca un taur? "Ngâ-ngâ...iubita mea, că nu-mi vin cuvintele frumoase"! Şi fata îi zice: "Dacă nu poţi să spui cuvinte frumoase, îmi faci cadouri! Acum! Că toate relili te găseşte, dacă nu îţi dovedeşti iubirea"!

Clar, cel mai amărât e bărbatul care nici nu poate spune cuvinte mieroase, nici nu are bani. Practic, e ca impotent. Iar cel mai câştigat este, desigur, bărbatul cu vorbili la el. P-ăla îl doare la bască, nu are nevoie să cheltuie nici un ban pe cadouri! Se descurcă cu gura!

14. "Femeia întotdeauna se poate baza pe bărbatul iubitor - fără excepţii şi rezervări".

Am mai zis asta...şi e foarte periculos să absolutizezi iubirea aşa de tare. Mintea omului e nebună, în principiu şi parcă nu-mi vine să testez asta cu excepţiile. 

Plus că, am o nedumerire: principiul se aplică şi femeilor, sau doar bărbaţilor? Nu de alta, dar am tot auzit de căsnicii care s-au dus pe apa Sâmbetei pentru că EL înşela - bazându-se, probabil, pe iubirea fără excepţii a iubitei. Sau, EA înşela - pentru că se baza pe iubirea iubitului. Până nu s-a mai bazat. 

Deci, cum e cu regula?

15. "Dacă bărbatul iubeşte - atunci va face pentru femeie multe sacrificii - de la refuzul de a fi prieten cu anumite persoane până la a fi de acord să petreacă zilele de odihnă în centrele comerciale cu soţia iubită".

Să mă trăznească, dacă am văzut centre comerciale cu soţii iubite! Sau, or fi şi nu le-am văzut...că na, îs de la ţară şi nu-s la curent cu toate tendinţele. Da' atunci înseamnă că există centre comerciale şi cu soţii neiubite?

Aoleu...stai că am citit cum a scris,  fără virgule! 

Reluăm. Şi ca să rezolvăm problema mai rapid, nu ar fi bine să-i punem lesă lu' bărbatul care iubeşte? În felul acesta, face ce vrea femeia şi nici nu-şi mai pune problema unei voinţe proprii! Cere voie când vrea la piş, mănâncă când primeşte troaca în zona de acţiune a lesei, plus că poate fi plimbat pe oriunde doreşte femeia, soţie iubită! 

16. "Dacă dragostea bărbatului este adevărată, în ea nu există calcule şi condiţii: Dacă nu faci acest lucru, voi înceta să te iubesc"!

Şi dacă bărbatul nu are afacere proprie şi nu e faimos în întreaga lume, femeia are voie să înceteze să-l mai iubească? Pentru că dacă nu are voie să facă o aşa mârşăvie, de ce i-ar mai cere să-şi dovedească dragostea, bifând aceste condiţii??

17. "Adevărata iubire a unui bărbat nu se coboară la şantaj şi mită".

Ok...aşa e. Nu se coboară la şantaj şi mită? Dar poate urca până la ele? Că na, ce să-i faci? Nu te pui contra iubirii...

Adică, mă pun şi eu în locul bărbatului care iubeşte: "Draga mea iubită, am făcut TOT ce ai vrut tu. Nu mai ies cu prietenii, că nu-mi dai voie. Merg după fusta ta, oriunde doreşti! Am afacere, sunt cel mai faimos din lume, îţi dăruiesc miliarde, să te ştergi la nas cu ele! Te sprijin, te aştept, te gâdil, te suflu de praf, mă închin la tine, vreau copii, vreau ce vrei tu. Dar am şi eu chef de-o bere cu băeţii. Mă laşi? Că dacă nu, te-ai lins pe bot de toate astea"!

Se pune ca şantaj şi mită? Întreb, tot pentru un prieten.

18. "Dacă bărbatul îşi iubeşte femeia, el nu o va umili, nu o va insulta, nu o va abuza în prezenţa altora".

...dar în intimitate are voie??

Şi dacă femeia iubită vrea senzaţii în public şi nu se-ncinge până nu e abuzată, ce faci? Se poate sprijini, fără excepţii,  pe bărbatul care o iubeşte? :D

19.  "Dacă un bărbat de succes iubeşte femeia, atunci nu-i cumpără iubirea, ci doar încearcă să-şi facă iubita fericită".

Şi dacă bărbatul nu e de succes, poate cumpăra iubirea iubitei? Cam da...dacă aia se dă ieftin. 

Dacă nu, reluăm ciclul: faci bani, devii bărbat de succes, devii faimos în lume, lingi pe unde calcă iubita şi îi cumperi ce vrea ea, dar nu şi iubirea. Pentru că iubirea nu se cumpără, doar se întreţine cu bani...Că toate regulile de mai sus, doar la bani se rezumă. 

20. "Dacă bărbatul iubeşte, el nu iubeşte cu ochii, ci cu inima şi cu tot sufletul, de aceea pentru el aspectul exterior nu este atât important - în inima lui va fi întotdeauna cea mai frumoasă şi sexy femeie din lume".
Cât înseamnă "atât de important"? Judecând după ce văd în jur, cam 99,9999999%...altfel nu s-ar mai chinui nimeni să aibă un trup de zeu. Sau siliconul, buzele, decolteul, muşchii şi pătrăţelele, rombulenţele şi cerculeţele sunt doar pentru tentaţia reclamei şi dorinţa de a fi o persoană cea mai admirată?

Mda. M-am lămurit.

Să recapitulăm: pentru ca un bărbat să-şi dovedească dragostea, trebuie să aibă mai multe joburi, să-şi vândă casa şi maşina, să stea după coada minunatei domniţe ori de câte ori are chef de ducă, să o sprijine neţărmuit, să o susţină fără limite, să îi facă ce vrea dânsa, să nu o deranjeze nici cu o floare, să vrea copii de la ea, să îi ierte toate neajunsurile şi porcăriile pe care le face, să petreacă tot timpul liber cu ea, să o aştepte până are chef de XXX, să-i facă cadouri (mici sau mari, după buget), să nu-i impună nimic, să nu iasă din cuvântul ei, să renunţe la tot ceea ce nu-i este permis, să fie faimos, să fie de succes, să nu mai vadă nimic în jur, etc, că mă doare capul! 

Tocul de la pantof poate să i-l sugă? Întreb...că nu scria nimic de asta şi poate se naşte vreo regulă de dovedire a iubirii şi în acest sens. Mai ştii?

Problema e următoarea: se mai poate numi bărbat...sau om, ăla care face toate astea?? Şi dacă se poartă aşa, cine îl mai iubeşte? O să rămână un veşnic îndrăgostit, pentru că nimeni nu îl va vrea pe termen lung. Sau scurt. Sau foarte scurt.
Ce femeie şi-ar dori să stea în casă cu un libidinos fără voinţă, fără idei şi fără personalitate? Da, sună bine bine cu răsfăţul. Dar iubirea nu e sclavie, nici divinizare sau închinăciune ca la Dumnezeu. Nici obsesie. Plus că relaţiile adevărate nu fac purici mulţi, dacă bărbatul se poartă aşa. De aceea, îmi pun capul că mizeria asta de articol a fost scris de o domnişoară plină de fiţe, care se credea Miss Univers; ori de vreo gospodină frustrată, care a visat să ţină bărbaţii sub papuc şi nu i-a ieşit pasenţa.  

Hai, totuşi, să ne bucurăm...ca în zi de sărbătoare! 

Cele rele să se spele, ce bune - să se adune, dacă nu-s în alte relaţii...că nu vreau să stric casa nimănui!! :D

[Elena - Ela, Ela]

20 de semne care îi arată femeii că este (prea)iubită

A venit 14 februarie,Valentine's Day. Ziua Sfântului Valentin. Ziua tuturor îndrăgostiţilor.

Bine, a şi trecut această frumoasă sărbătoare, dar nu-i nici un bai! Pe 24 februarie mai tragem o dublă şi iubim româneşte...prea neaoş, prea ca la ţară!

Oricum, zilele astea mi-am propus să sparg toate tiparele civilizaţiei, aşa că NU voi iubi doar pe 14 şi pe 24 februarie, ci pe întreaga perioadă dintre cele două sărbători ale îndrăgostiţilor! Da, aţi citit bine! Zece zile de iubire! Zece întâmplări ciudate şi-o minune, te-au adus în viaţă...zece muze se tot miră cât eşti de frumoasă!! - vorba cântecului...

Zecele este al Nadiei Comăneci! Zecele este al lui Hagi! Zecele reprezintă perfecţiunea...şi acum, doar în acest an, mi-am dăruit nici mai mult, nici mai puţin decât ZECE ZILE DE IUBIRE!!! "Cam mult", veţi spune...pentru că există un risc prea mare de monotonie, dacă facem acelaşi lucru, zi de zi, de zi, zece zile la rând. De aceea, pe undeva e mai corectă sărbătoarea de o zi, pentru că nu ai timp de plictiseală; nu intră cuplul în colaps, nu se plânge nimeni că a dispărut iubirea, că vrea ceva nou sau că relaţia a devenit fadă. Hotărât lucru, iubirea de-o zi, aşa cum ne-o prezintă canoanele, e fericire curată!

Da' dacă e să raportăm cele 10 zile la un an întreg...da, corect! Tot nu merită efortul!

...şi uite d-aia sparg tiparele civilizaţiei moderne! EU O FAC! (lată, de obicei...da' nu mai contează, prea ţinem cont de toate amănuntele)

Problema mea cea mai mare e că nu prea le mai am cu iubitul; sunt aşa...plictisit, morocănos, şters şi apatic. Mă unge pe suflet când rostesc Dragoste - cu "D" mare, că aia cu "d" cică nu se mai bagă de seamă, e prea ordinară - atât că nu prea mai ştiu la ce se referă. "Nici o problemă!" - îmi spune un prieten - "...trăim în zodia Vărsătorului şi Era informaţiei. Dai un click şi te-ai rezolvat! Afli orice"!

...şi-am dat. Şi-am aflat. 

Am găsit un cogeamite cuvânt de învăţătură întins pe mai multe cuvinte (că aşa a fost traducerea din ce limbă o fi fost copiat), care le învăţa pe femei cum să îşi dea seama dacă sunt iubite de iubiţii lor. Acuma, io nu-s femeie...dar am citit articolul din perspectiva bărbatului care nu face ce trebuie, ca să ştiu ce să fac! E cu schepsis, că mă duce capul! Vorba aia: am terminat şi-o facultate!

Pe scurt, în teorie, cam asta îmi propusesem: să fac pe dosul semnelor care arată că bărbatul nu iubeşte, ca să ies pe plus. În practică, însă, am rămas neterminat şi cu mici întrebări, pe la punctele esenţiale. Şi le fac publice, că poate s-o găsi cineva să mă deştepte şi pe mine.

Prin urmare, iată cele 20 de semne la care femeia trebuie să fie cu ochii în patru:

1. "Dacă bărbatul iubeşte cu adevărat, el niciodată nu umileşte femeia".

...şi dacă nu iubeşte cu adevărat, o poate umili?? Hahahahaha!!!! Adică, să vină cu scuze d-alea: "Draga mea, te iubesc! Dar nu e iubire adevărată...deci am voie să te umilesc, că aşa zic specialiştii. URAAA"!!!! 

2. "Dacă bărbatul iubeşte, atunci femeia nu trebuie să-i câştige dragostea, respectul, nu trebuie să demonstreze absolut nimic - toate demonstraţiile deja trăiesc în inima lui".

Stai că asta e cu demonstraţie pe desen, că are o fractură de logică. 

Deci, reluăm: dacă bărbatul iubeşte, femeia nu trebuie să îi mai câştige dragostea. Păi ce să-i mai câştige, dacă are deja? Femeia asta este iubită şi mai vrea să câştige încă o dragoste? Vrea o supradragoste? Se crede la păcănele, să primească jackpot peste câştigul deja existent?

Apoi: "...nu trebuie să mai demonstreze absolut nimic". Aha! Aici se schimbă centrul de greutate pe femeie. Prin urmare, am stabilit că bărbatul iubeşte...bun. DAR  DACĂ FEMEIA IUBEŞTE, LA RÂNDUL EI, NU TREBUIE SĂ O ARATE, CUMVA? De ce iubirea bărbatului trebuie susţinută de fapte, dar femeia nu are nimic de demonstrat, pentru că toate demonstraţiile trăiesc în inima bărbatului?
Bă, să mori tu! Asta-i discriminare! HUO!!! Drepturile omului vă mănâncă!  

3. "Dacă bărbatul simte dragoste adevărată pentru femeia lui, dar nu se chinuie şi nici nu-şi chinuie iubita cu iluzii nevrotice, atunci niciodată, sub nici un pretext, nu-şi va lovi femeia dragă. Şi asta se referă nu numai la loviturile fizice, ci şi la cele psihologice".

Nasol moment. "Fifty shades of Grey" a fost o nebunie printre femei, şi acolo le bătea p-alea cu biciul! Şi le-a plăcut să fie supuse prin forţă şi cu forţa...chiar o cereau. Cică simţeau nu ştiu ce gâdilăciuni şi plăceri nebănuite prin zonele fierbinţi. 

Deci, cum e cu pretextul? De cine trebuie să ascult, ca să fiu bărbat iubăcios cu adevărat? De specialiştii lu' peşte, sau de "50 de umbre"?

4. "Bărbatul care iubeşte - întotdeauna vrea copii cu femeia iubită".

Şi dacă ea nu vrea? Sau...dacă partea feminină este, de fapt, bărbat? Cum o scoţi la capăt?
Ca să citez un clasic modern: De ce să îngrădim relaţia în chingile Evului Mediu? De ce există presiunea asta socială pe tinerii îndrăgostiţi, de a avea copii? De ce? De ce? Astăzi trăim liber şi iubirea poate avea mai multe forme şi culori. Orfelinatele sunt pline de copii! De ce să mai facem alţii şi să supra-populăm planeta? IUBIREA NU SE VOTEAZĂ! Haştag!

5. "Când bărbatul iubeşte, atunci el îi face femeii cadouri mici sau mari - în funcţie de nivelul venitului său material şi statutul social".

Mai pe înţelesul meu: dacă nu ai bani, faci cadouri mici; dacă ai bani, faci cadouri mari. It's a must! Dar dacă ai bani, nu poţi face şi cadouri mici? Dacă eşti patron de bişniţari, îţi ţii drăguţa numai pe cadouri de la mia de euro în sus? C-apoi eşti şmecher, nu te dedai la un rahat de trandafir, de 5 lei - ca toţi săracii! Aşa? 

Şi dacă fata vrea flori, i-o retezi de la rădăcină şi o trimiţi la specialişti, să o lămurească! Muahahahaha!!!

6. În orice situaţie complicată sau îndoielnică, un bărbat care iubeşte cu adevărat, întotdeauna va lua partea femeii iubite, chiar dacă ea nu are dreptate".

GREŞIT!! COMPLET ŞI TOTAL GREŞIT! Adică bărbatul care iubeşte femeia o susţine p-asta şi când ştie că spune o năzbâtie? Adică bărbatul trebuie să spună ceva ce nu e adevărat? Să fie mincinos şi ipocrit? Şi atunci bărbatul ăsta ce mai e pe lângă femeie? Stâlpul casei, demn şi inamovobil sau un simplu căţel de poşetă, care umblă cât îi permite lesa? 

7. "Dacă în inima bărbatului trăieşte adevărata dragoste, atunci el îi va ierta iubitei sale toate neajunsurile, indiferent de numărul şi semnificaţia lor".

Aha! Deci iubita bărbatului care îşi iubeşte iubita e cal...ăăăă...iapă despiedicată. Întrebare: regula asta se aplică şi pentru femeie? Adică e o relaţie deschisă, sau cum? Dacă femeia face un menage a trois...câte unu' pe zi, fără ştirea iubitului se pune că are un neajuns ce trebuie iertat. Dar dacă şi el face d-astea, fără ştirea iubitei, merge? Întreb pentru un prieten...ca să nu mă pun contra Legii.

8. "Dacă bărbatul iubeşte femeia - el o cere de soţie, el va legaliza relaţia".   

Bun, o cere. Şi dacă nu acceptă? Dacă dragostea ei "nu stă într-o hârtie"? Sau, dacă nu există deloc? Sau mergem pe ideea că femeia e zână iubăreaţă, iar bărbatul e şturlubatic?

Perfect, aşa să fie! Dar dacă iubita e amanta bărbatului care o iubeşte, pentru că ăsta-i deja cu remorca acasă? Ce face, bărbatul? Bigamia nu-i legală, iar divorţ, poate nu vrea. Există cazuri. Deci: CE FA-CEM?

9. "Dacă bărbatul iubeşte, el tinde să petreacă tot timpul cu ea".

Care EA??? Nu există nici un "ea" în această frază...

AAAA...stai că-s prost! EA e FEMEIA. OK...şi cum e teoria aia modernă a spaţiului personal? Eu am făcut d-astea, pe vremuri şi mi-am luat nenumărate scandaluri, că sufocam domniţa. Voia şi ea, spaţiul ei, dom'le! Că dacă-i iubită, nu-i siameză! 

Ăştia care au scris articolul sunt tradiţionalişti încuiaţi? ALOOOO??!! Trăim în epoca modernă, s-au schimbat obiceiurile!! Azi facem ce vrem, când vrem şi cu cine vrem, dacă intră sub cupola spaţiului personal! Am zis!

10. "Dacă bărbatul iubeşte, el este gata să aştepte intimitatea chiar şi un an, doar ca ea să-i fie alături, să fie în viaţa lui, să nu-i respingă curtarea".

Mda. Şi EA şteaptă, sau are dezlegare la antrenamente prin vecini - ca să fie gata? 

Şi să zicem că bărbatul care iubeşte aşteaptă "chiar şi un an". Un an e termenul limită? Adică..."fată, bălesc la tine un an. 12 luni; 52 de săptămâni; 365 de zile. Dar atât, că am şi eu nevoi şi avem faianţă prin toată casa! Dacă după un an şi o zi tot nu vrei, te-am pupat pe portofel! Are balta peşte şi eu nevoile mele"!

Încă o întrebare: cineva spunea că dacă nu există intimitate după 2 săptămâni de relaţie, aia se duce în gard. Ce zic specialiştii, aşa este??? Că de...e corect! Ochii văd, inima cere! Nici măcar adolescenţii nu se mai dau după vişin şi intră direct în problemă...d-apoi noi, oameni maturi!

11. "Dacă bărbatul iubeşte cu adevărat - el va vinde maşina preferată, va munci la 3 joburi din zori până-n seară, dar va face totul ca iubita lui să fie fericită şi să nu ducă lipsă de nimic".

Băi... cine a scris porcăriile astea?? O fătucă de 5 ani, care visează să stea în 3 palate deodată şi să fie plimbată de prinţ pe un cal alb?

Cine zice că dacă bărbatul iubeşte, trebuie să fie bancomatul femeii - ca să fie ea mulţumită?  Asta e pe sistem "fac orice pentru casă...ca să fii tu fericită"?!
Vă spun eu sigur sigur: NU VA FI FERICITĂ, pentru că va fi singură cuc - dacă bărbatul munceşte nonstop. Şi oricum nu va fi fericită, chiar dacă se va-mbăia-n diamante! 

Bărbatul care se comportă aşa, este doar un prost! Un preş, bun cât are portofel! Niciodată nu va fi respectat...pentru că altfel, bărbaţii bogaţi ar fi cei mai fericiţi în relaţie; şi realitatea arată că NU SUNT.

Şi mai e ceva: femeia vrea independenţă. Cum e independentă iubita bărbatului care iubeşte? Ăla o ţine pe palme, să nu-i lipsească nimic şi ea ce face? Cheltuie? Păi e o simplă sclavă, în cazul ăsta... 

Şi dacă e independentă şi are viaţa ei, atunci bărbatul ce este? Prost? Ce e al lui, e al ei şi ce-i al ei, e al ei - pentru că e independentă? Hai mă, să fim serioşi!

Şi gata, simt nevoia de o pauză...că nu mai pot cu creierii capului.

Pur şi simplu, mintea mea nu mai poate acumula atâta informaţie, de o asemenea (ine)stimabilă valoare! Sunt eu deştept, dar nu am capul prea mare şi nici măcar lecitina cea de toate zilele nu-şi mai face efectul.

Aşa că, facem o mică pauză publicitară.

Mâncăm, bem, dormim, mai un film, mai o muzică...şi revenim cu forţe proaspete.

Deocamdată...SĂ VINĂ MUZICAAA!!!

[Elena - Lună albă]

(VA URMA)

Drumeţind pe cărările istoriei

Nu ştiu ce-am visat acum câteva săptămâni, că m-am trezit într-o dimineaţă cu un ditamai dorul de ducă. Nu ştiam precis unde, dar parcă aveam mâncărici în tălpi şi nu stăteam într-un loc, nici cât ai fierbe un ou!
Azi aşa, mâine aşa...am tot sperat că depăşesc pornirea asta de a umbla teleleu prin ţară, că-i ditamai iarna afară! Da' de unde?! În loc să scadă, pofta-mi creştea într-o zi cât altele-n zece...de ziceai că-i odraslă de împărat, nu un nemernic de capricipiu! Văzând că nu-i chip să scap basma curată, m-am băgat în şedinţă şi am decis: "Bine, fie! Mâine-s turist! E bine"?

Am hotărât să vizitez Buşteniul, că nu am mai ajuns pe acolo de când eram a V-a - când am fost în excursie cu clasa, să vedem pârtia de schi. No, acum nu mă mai tenta acest preaminunat obiectiv turistic, că am ditamai derdeluşul în faţa porţii...prin urmare, am zis să mă urc cu telecabina pân' la Babe, că nu le-am văzut şi e păcat de dânsele - că nu-s peste pământ.  

Problema e că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg: când, în sfârşit, am ajuns la destinaţie, am aflat, cu stupoare, că telecabina nu merge de vreo câteva luni! Nasol moment... 

Stăteam singur în ploaie, la 9 dimineaţa, pe-o uliţă din Buşteni, întrebându-mă cu ce-o să-mi ocup toată ziua. Nu de alta, dar Buşteni e un oraş urât. Dărăpănat, decrepit şi mizerabil. Deci, ce să fac, unde să mă plimb şi ce să vizitez?

Tot umblând, aşa, muncit de gânduri, nu ştiu cum am făcut, că tot la pârtie am ajuns! Aia e, voia Domnului! Beau un ceai fierbinte la o terasă, fac un selfie şi bifez că m-am dat şi eu cu schiurile şi gata!. Păi nu? Ăsta era planul...care s-a dus de râpă, din nou: zona era pustie! Nu era weekend, că nu-mi place aglomeraţia deloc. Dar nici măcar o ţipenie de om, pe nicăieri? Tot umblând de colo-colo, am găsit nişte patroni de terasă, care bârfeau ceva, la o ţigară; doar că nu îi interesa prezenţa mea - şi-am plecat! Dacă nu aveau nevoie de banii mei, ce era să le fac? Să le cânt ode de închinare? Să le spun o poezie? I-am lăsat în treaba lor...

Şi m-am îndreptat spre ultima destinaţie din program: Castelul Cantacuzinilor. Era pe la prânz, deja, dar mă şi vedeam acasă până la sfârşitul după-amiezii, bând o cană de ceai, cocoţat în vârful patului.

Serios, nu mă aşteptam la nimic fenomenal. Eram deja aproape fleaşcă de la atâta ploaie, bătusem oraşul prin toate părţile în ultimele 4 ore, deci ce minuăţii se mai puteau întâmpla? 

Din depărtare, nici măcar castelul ăsta nu părea mare lucru...o construcţie gri, de a cărei existenţă nici măcar nu aflasem, până nu a menţionat-o o prietenă, într-o discuţie.

Aşa că iar am luat-o la pas, asteptând să fiu uimit.  Şi nu am regretat: vizita asta m-a bucurat atât de mult, că nu a mai contat nimic din ce s-a întâmplat până la acel moment! 

Ca să fiu cinstit, castelul, în sine, nu e mare lucru. Pe dinafară arată impunător; curtea înconjurătoare e destul de oacheşă iar priveliştea de pe terasă cică îţi taie respiraţia. Mie nu mi-a tăiat nimic, că era un nor şi-o ceaţă, de-ţi băgai deştele-n ochi, dacă nu erai atent ce faci cu ele.

Iar interiorul...ce să zic? Minuant! La vremea lui, adică... Pentru că acum erau doar nişte camere goale, cu pereţii văruiţi într-un verde spitalicesc. Practic, de admirat erau vitraliile de la ferestre, parchetul, câteva picturi originale din sala cea mare şi modelul bizantin pictat pe grinzi. Neinteresant!

...şi totuşi, fenomenal! Datorită ghizilor, care, prin cuvinte,  au reuşit să readucă la viaţă istoria acelor locuri. Fără ei, terminam turul în 5 minute - cu tot cu vizita la toaletă...dar aşa, am zăbovit pe acolo vreo 3 ore. M-au prins în poveste, ce să zic? Ascultam şi dacă închideam ochii, parcă eram transpus în timp: construcţia castelui...bogăţia prinţului...chefurile vremii...venirea comuniştilor la putere...confiscarea averilor, intrarea cu forţa în castel, furăciunea care a urmat şi ura cu care s-au acoperit picturile de pe pereţi cu nenumărate straturi de vopsea.

Locul mustea a ură! A fost prădat şi jupuit de orice valoare, n-am pomenit aşa ceva! 

De fapt, pe undeva înţeleg nevoia asta umană de a lua o amintire, când ajungi într-un loc deosebit. Şi eu fac d-astea: cum mă duc la vreo pădure, cum scrijelesc cu cuţitul pe copaci "G + R, U, G, O, A, S, M, N, P, C şi iarăşi R = LOVE" (da, da, ştiu că-s multe iniţiale, dar dacă am o inimă mare, iubesc şi mult - ca să o umplu); mă duc la Sfinx...pac! Smulg o pietricică d-acolo...cred că şi la Notre Dames de aş ajunge, nu mă las până nu răzui într-o sticluţă  niţică vopsea de pe pereţi, ca să am amintire pentru camera trofeelor de acasă!

...dar comuniştii au făcut-o în bătaie de joc! Au distrus şi au călcat în picioare trecutul, mânaţi de orgoliu şi de pretenţia că aduc ceva nou, mai bun şi mai echitabil. Problema e că nu tot ce e nou, e şi bun; şi nu tot ce e vechi, e prost.
Oricum, nu este nimic nou sub soare...până la urmă, cam la atât se reduce şi politica de azi: luptă, bătălie şi dezastru, pentru a înlocui vechiul cu noul.

Etajul castelului găzduieşte o galerie de artă. Pictură, grafică...eu am prin sculptură simbolistă.  Pietre, bolovani, blocuri de lemn, rădăcini şi fiare. Atât vedeam, dacă nu era domniţa ghid. Ghiguşa, mai pe scurt.
Ascultând povestea fiecărei sculpturi, treceam din diverse emoţii: imitam zâmbetul perfect al statuetelor greceşti, visam, îmi dădeau lacrimile... apoi deschideam ochii şi iar ascultam. La final am constatat că am păţit ca baba aceea care vine bucuroasă de la slujbă şi când este întrebată ce a spus preotul de este aşa încântată, răspunde simplu: "Nu mai ştiu, maică...dar a vorbit tare frumos"!

Aşa şi eu: nu îmi mai amintesc prea multe de la galerie, dar ghiduşa vorbea aşa de frumos, că nici nu mă mai interesau cuvintele! Şi-aşa uit de la mână, pân' la gură...iar arta simbolistă are mereu nevoie de o traducere. Adică poţi să faci un turn de hîrtie igienică folosită şi să-i spui că este o metaforă pentru prăbuşirea Turnurilor Gemene - murdăria reprezentând odioşenia acelor zile - că nu te poate contrazice nimeni. Iar cine nu ştie despre ce e vorba, tot hârtie folosită va vedea -  că asta e, până la urmă! Asta visez, asta pictez! - vorba artistului!

Una peste alta, am înţeles că istoria, ca şi arta, nu este o sumă de date ce trebuie reţinute mecanic - ci o trăire pe care trebuie să o simţi, dacă vrei să o înţelegi şi să nu îi repeţi greşelile. 

Aşa că fiecare cruce dintr-un cimitir este o părticică de istorie. Fiecare nume, fiecare fotografie a trăit, a iubit, a suferit, a învăţat,  a luptat şi a transformat. Fiecare mormânt este o poveste, un roman. Sau un film de Oscar. 

Spre ruşinea mea, m-am obişnuit atât de mult cu împrejurimile, încât nici nu mai realizez că prezentul se sprijină pe numele celor ce au fost. Numele de pe monumente, numele de pe cruci sau numele pe care fiecare le poartă în propria inimă.

În timp, am uitat şi istoria noastră. Noroc cu un prieten care mi-a arătat un filmuleţ aniversar, fix despre acest subiect. Are 50 de minute şi iniţial m-am codit...parcă nu aveam chef să pierd o oră din viaţă, degeaba. Aşa suntem noi: în epoca vitezei, vrem totul de-a gata - d-aia au apărut şi articolele clickbait, cu 3 sferturi de ştire în titlu. E importantă hăhăiala, nu informaţia.

Totuşi, m-am ambiţionat şi l-am urmărit până la capăt...     

...iar acum ştiu cum s-a născut poporul nostru: romanii şi-au pus mustaţă de dac şi s-au transformat în români!

Să bem pentru asta! 

Fac cinste! Am un vin dulce şi bun... Cabaret Şovinion original -  producţie proprie, de la crâşma  de peste drum!

[Fleurie - Turns you into stone]

...şi să dăm mână cu mână!

Mai ieri am serbat Ziua Internaţională a scrisului de mână.

"Perfect!" - îmi zic...şi imediat m-am gândit să o marchez şi eu, scriind o nouă postare. La tastatura, că doar nu-s nebun să o scriu de mână! Nu mai trăim în comunism, când toceam creioane şi tocam caiete întregi, scriind în oracol după dictarea gândurilor!
Acum ne-am modernizat şi suntem mult mai green; mâncăm sănătos, uniţi salvăm şi apărăm copacii, totul este eco şi scriem la tastatură - că d-aia suntem deştepţi şi am inventat-o! Ba, de la o vreme, este chiar şi virtuală - ceea ce înseamnă că nu mai suntem nevoiţi să apăsăm  butoane ca ghiolbanii, ci le pipăim. 

No, şi cum spuneam, m-am apucat de scris. Nu de alta, dar oricum nu am altceva ce face, pe viforniţa de afară - unde ninge...ninge ca-n poveşti! Bine...ajungând în acest punct, întrebarea logică ar fi: "În care poveşti ninge, dom'le, că eu nu am citit pe nicăieri despre aşa ceva"...dar, în fine! Important e că ninge şi sunt foarte fericit!

Nu-mi place iarna şi gerul, dar ador ninsoarea. Scurt! Mă inundă o fericire de neimaginat când ies afară şi am încălţările curate PE TALPĂ, după o jumătate de oră de umblat aiurea! De obicei, oricât mi-aş cremui pantofii şi oricât ar sclipi, la 5 secunde după ce am trecut pragul casei arată de parcă vin de la săpat şanţuri. Dar nu şi pe zăpadă...când nu mai există praf, bălţi, nămol sau târmoceală, ci doar o întindere fără margini de cer şi pământ, mai albă ca laptele - ceea ce mă trimite în al nouălea cer!

Păi na, ce să facem? Mă bucur şi eu cum pot; măcar la bocanci să fiu curat, că la inimă...Dumnezeu cu mila...Sunt mai negru ca un negru-n întuneric! Serios, atâta răutate n-am mai văzut la nimeni - deşi, dacă mă uit în jur, se vede din avion că se fac eforturi clare să fiu detronat de la conducere.

Mă gândeam la asta şi azi: tot poporul era cu unirea-n gură, aplaudând diverşi guvernaţi ce rosteau discursuri sforăitor de înălţătoare, despre strămoşii care au luptat cu abnegaţie, viziune şi spirit de jertfă pentru realizarea năzuinţelor populare - nu ca penalii de astăzi, care fac, dreg şi răstoarnă abuz.

Ceea ce, pe undeva cam aşa este...în trecut, oamenii erau mai uniţi. Uniţi în foame, în necazuri, sau la cozi...dar se respectau unii pe alţii. Inamici dacă erau, tot aveau o onoare şi o demnitate.

Prin urmare, despre ce unire mai vorbim, când fiecare vrea să fie mai buricul pieţii decât celălalt? Chiar şi conducătorii ţării, care cică-s socotiţi ca exemplu pentru naţiune, s-au dus unii hăis, la Iaşi, alţii cea - pe la Focşani - sau oriunde au nimerit mai mulţi adepţi, ca să evite huiduielile. Nu s-au putut uni nici măcar de ochii lumii, să dea bine la poză - oricât de falsă ar fi fost ea.

Concluzia: 

În plan general, etapa cu "iubeşte-ţi apropele" e o iluzie, iar  îndemnul "Ce ţie nu îţi place, altuia nu face" s-a transformat într-o simplă înşiruire de cuvinte. Păi când ieşi pe stradă şi dai cu scuipat în cine crezi tu că merită, cam ce părere-ţi faci? Cineva care se voia şugubăţ a sugerat că o fi fost vorba despre un scuipat anti-deochi...da' mă gândesc şi eu, ca prostu': acum e cu politica şi toată lumea se pricepe la ea, deci o poate comenta - inclusiv eu :D. Dar dacă vreun contribuabil se simte nedreptăţit de  totalul de plată pentru factura de lumină şi după ce decide în cap la el cine e vinovat, trage nişte scuipaţi în capul fătucii de la ghişeul de plată şi-i mai spoieşte cu noroi şi maşina proprietate personală?

Se poate întâmpla? Normal! Nu aşa se susţine justiţia şi se luptă cu nedreptatea?

Când vandalizezi sedii de instituţii, hărţuieşti oamenii pe stradă sau îndemni la genocid şi călcat în picioare - cum au făcut berleuzii ăia de deputat PSD şi protestatari rezistenţi, cam la ce armonie te mai aştepţi? La ce sărbătoare? Condamnăm crimele odioase ale trecutului, care de obicei au fost justificate prin voia Domnului, civilizare sau eliberare, în timp ce noi ne lovim cu pumnii în piept că suntem şmecheri, democraţi sau umanişti şi de-am fi trăit atunci, nu am fi luat parte la vărsarea de sânge nevinovat.  Doar că şi acum avem aceleaşi instincte şi facem fix la fel, sau mai rău.
Şi-apoi sărbătorim unire? Mică sau mare...pentru ce?

M-am detaşat de foarte multe lucruri în ultima vreme şi refuz să mă mai implic în acţiuni cu caracter general, pentru că ţin la liniştea mea şi am o incapacitate nativa de a dezvolta partizanate d-astea prea înfocate. Aşa că stau, privesc şi mă mir cât de mult decădem ca societate, luptând în slujba unor idealuri care nici măcar nu ne aparţin, ci doar le preluăm schematic, de pe unde apucăm.

Uite aşa a trecut Centenarul, a trecut şi Mica Unire şi iar nu am realizat nimic. Manifestăm, aplaudăm, dansăm, huiduim, lăcrimăm şi cinstim cu gura, înjurând cu inima -  apoi ne întoarcem exact unde eram şi înainte.

Dar cu ce ne-am ales după toate aceste momente festive? Cu mai nimic...

Pe plan personal, însă, eu am realizat că sunt patriot şi am decis să-mi servesc patria.

Iniţial mă gândeam să o invit la masă şi să o servesc cu o conservă de fasole de la Scandia, asezonată cu niscavai cârnaţi de Pleşcoi, garnisiţi cu cartofi prăjiţi de la Mac - cumpăraţi cu mâna mea. Atât că mi-e teamă de refuz, că nu ştiu să mă descurc nici cu o domniţă, d-apoi cu o patrie întreagă! 

Aşa că m-am hotărât să ţintesc oleacă mai sus...

...şi să-mi surprind prietenii: Îmi voi alege o carieră militară! BAM!!

Oricum, de mic voiam să mă fac puşcaş marin! Dar nu chiar puşcaş, că-mi plăcea mitraliera...şi nu chiar marin, că nu mă cheamă aşa!
Mamă, ce mişto...parcă mă şi văd echipat în uniformă, cum ies , mândru, la salut:

"Mitralior Zgăbearţă Iftode, să trăiţi"!

No, ia spuneţi: V-am surprins? V-am dat pe spate?

Eu chiar am planuri mari! Vreau să fiu cel mai bun! Cel mai bun dintre cei mai buni, chiar...şi dacă-s serios, poate 'oi umbla şi prin lume, cu diverse delegaţii. Mai ştii? Pe cuvânt de nu fac cerere la direcţiune să apăr şi ţărmurile Japonie, să-mi trăiesc şi eu fantezia. Mai trag o salvă, mă mai dau şi cu câte o geisha...viaţă, frate! Dacă-mi surâde norocul, poate mă întorc acasă şi cu o japoneză mică, brunetă şi drăguţă, să o prezint părinţilor. Ce-ar fi?

Nu-i vorbă, că japoneze am găsit şi pe la noi. Şi mici şi mari, după gusturi:

Doar că-s cam ieftine şi mi-e să nu fie piratate, sau făcute în China. Dacă nu-s de calitate, te pomeneşti că alea mă lasă cu ochii-n soare, când mi-o fi lumea mai dragă!

Aşa că, dacă tot o să am ocazia, nu-i mai bine să le iau direct d-acolo, de la mama lor? Eu aşa zic...

În cinstea momentelor de fericire care mă aşteaptă în viitorul lucrului bine făcut şi special pentru ziua din această zi, propun un toast din suflet: Să trăim BINE!!

...şi să sărbătorim, apoi să înfăptuim! Doar că cu flegme, mui (bien) şi sticle incendiare, ca golanii de pe marginea şanţului, ci cu onoare şi o neclintire mai durabilă decât cea a războinicilor de teracotă.

[Drum Bun - din Filmul "Pentru Patrie"]