sâmbătă, 24 februarie 2018

Meditaţie de seară

După câteva zile de pusnicie, azi m-am hotărât să ies la oraş! C-apoi na, fu sărbătoare! La mulţi ani ziua de azi, fericire şi noroc! Sănătate şi virtute, s-aveţi bani, s-aveţi ce bea!
No, bun! Zis şi făcut: m-am gătit -  cu trening şi pantofi cu toc; m-am parfumat pe ici, pe colo şi-am purces la drum, în paşi de dans: "Mă iubeşte femeile...şi e moarte dupe mine! Toată ziua îmi şade pe cap - nu ştiu ce să fac, ca să scap"! Eeeee...ce să fac? Alerg până mă-mpiedic, că doar nu-s prost!
  
Şi cum mă plimbam eu, în toată splendoarea, prin târg - de ţi-era mai mare dragul să mă admiri, zăresc o minunăţie de anunţ, ce-mi luminează viaţa:


Frate, atâta scris!! Atâtea analize!! Vreau tot pachetul - mai ales ecografia la părţile moi, că tot nu ştiu care sunt... 
N-am eu prea mulţi bani, dar nu-i problemă..mă-nscriu la gratuit! Ce săriţi aşa?! Nevoiaşii nu sunt oamenii cu nevoi? Păi eu sunt plin de nevoi - majoritatea mici, e drept. Am nevoie de  o mică vilă, o mică limuzină, o mică insulă exotică...am auzit că se poartă, aşa e în tendinţe!! Ca să nu mai zic că am şi un credit de nevoi personale! Ce mai la deal, la vale? "Nevoiaş" scrie pe mine!

Oricum, a picat ca o mănuşa această oportunitate...chiar nu m-am mai controlat de mult timp, să văd cum mai stau şi eu cu sănătatea. Părerea mea e că-s bine - cel puţin la picioare. Pe la cap am ceva probleme, da' acuma na...se-ntâmplă! Perfecţiunea stă în imperfecţiune! Plus că nu m-agit, am auzit că toate trec până mă-nsor. Însă, repet: un control nu strică, niciodată. Mai ales că-i gratuit.
Iniţial îmi propusesem să merg la un control ginecologic, că nu am fost niciodată. Şi-am cerut trimitere de la medicul de familie, c-aşa se face. Las cardul de sănătate şi ies pe hol, până-mi face trimiterea. N-a durat 2 secunde, că se crapă uşa cabinetului şi răsare un ochi cu ochelar pe dânsul: "Auziţi, da' pentru cine vă trebuie"? "Pentru mine, doamnă...! N-am eu trompă şi d-alea de mai trebuie p-acolo, dar am vreo 3 trompete de la nepotă-miu şi-am găsit şi-o vuvuzelă de pe vremea când mă duceam la stadion. Cred că sunt bune pentru un control mai mic, aşa..."
N-am înţeles ce mi-a răspuns dna doctor...ceva de strămoşi, probabil despre istoricul lor medical; cert e că mi s-a trântit uşa-n nas şi n-a mai fost chip s-o deschid, chiar dacă am am ciocănit juma' de oră, ca popa!

Bătaie de joc, dom'le! Numai la noi se poate întâmpla aşa ceva! Cotizezi la stat, plăteşti facturi, munceşti zi de vară până-n seară - ca un sclav - şi nu capeţi o urmă de repect! Adică stai niţel, că mă enervez! Dar de ce mi se refuză dreptul de a merge la medicul specialist? Nu-i democraţie? Ca ce chestie femeia merge la ginecolog şi bărbatul nu poate să meargă? Nu eram egali?!  

Chiar mă simt prost la faza asta...toată lumea îşi cere dreptul. Ceea ce e bine...copilul care nu plânge, nu primeşte ţâţă! OK! Vreau şi eu ţâţa mea!
Adică unii oameni au dreptul să se căsătorească cu ei înşişi, pentru că au fantasme în rochia de mireasă şi nu-şi găsesc alesul care să le dea ocazia să o poarte. Mai ales că e o soluţie perfect câştigătoare şi pentru societate: fiind propria ta soţie, timpul de cuplu înseamnă timp liber dublu pentru tine, ca să faci ce vrei. Cheltui dublu, chiar dacă eşti unul singur! Susţii comerţul şi prin extrapolare, chiar economia naţională...ca să nu mai zic că ai de două ori mai multe şanse să îţi faci plăcerile. Nu d-aia trăim, să fim fericiţi?!



Să-mi trag pălmi, de nu e mai rentabil să ne căsătorim noi cu noi!

...unii oameni se întreabă de ce femeile nu pot fi  motostivuitor! Ceea ce, despre mine, să fie! Totuşi, am o doleanţă: când se votează legea, ar trebui să se specifice clar, momentul în care duduia trebuie să-şi declare identitatea. Nu de alta, dar poate mă-nsor în şi tre' să ştiu şi eu dacă o culc pe domniţă cu mine-n pat, sau o parchez în faţa porţii - că n-am garaj! Bine...la faza asta cred că m-aş alege şi cu niţel dosar penal, că nici permis de conducere nu am şi nu pot umbla cu ea pe drumurile publice. Iar bani de şosea privată...vise, taică! De fapt, cu privata o mai rezolv eu, că am destulă grădină! Sap o groapă, bat un ţăruş în pământ şi gata! Cu şoseaua, însă, s-a-nchis problema! Îmi pare i'm sorry!

Unii oameni vor să fie bărbaţi din femei, alţii femei din bărbaţi. Unii vor egalitate cu animalele, alţii vor supremaţia roboţilor. Unii vor pe lună, alţii vor la săptămână. Unii aşa, unii pe dincolo. Câte bordeie, atâtea obiceie...şi tot atâtea persoane care să susţină orişice idee, oricât ar fi ea de idioată!
Aşa citeam, recent, un articol scris de o mare jurnalistă  (ca răspuns la un alt articol asemănător, scris de un bărbat), în care afirma superioritatea femeii de succes -  care îşi este atât de suficientă şieşi, că nu mai are nevoie de nimeni. Are bani să se întreţină singură; când are chef de partide ocazionale îşi face rost la orice oră, că d-aia e de succes; dacă vrea să îngrijească de cineva îşi ia câine (sau face un copil, în stilul amazoanelor - cred); este liberă să facă orice, oricând, oricum doreşte, fără să fie comentată...plus că vrea să mai facă şi alte multe milioane de lucruri frumoase, care să o dezvolte social, spiritual, mental, psihologic, fizic, metafizic...şi dacă e nevoie, până la urmă îşi inventează propriile domenii de evoluţie, că nu-i nici o problemă.
Şi ca să fie absurdul la culme, răspândirea de înţelepciune se petreceea pe un site despre relaţii. Ceea ce e logic... Cum relaţionezi cel mai bine cu oamenii? Fiind singură, normal - c-apoi nu eşti nebună să stai cu cineva! Deci totul e numai de bine! Aplauze!

Păi şi într-o astfel de lume, eu nu merit să am dreptul unei vizite la ginecolog? Nu 'oi fi chiar de succes, da' unde-i dreptatea, unde-i echitatea? Unde a dispărut justeţea democraţiei?
HUO! Jos guvernul! Codruţa, nu ne lăsa de izbelişte! Izbăveşte-ne, fii lumina noastră!! 

Mda.
Până se-ntâmplă pocinogul, hai, totuşi, să ne bucurăm. Fac cinste, tocmai am împlinit 9 ani de blogăreală. Paaaaartyy!! Vorba cântecului de la Voltaj: "Hai sus! - dacă eşti bengos...locul tău este pe masă şi-al paharelor pe jos!"


The BossHoss - Word Up ("Kingsman - The Golden Circle" Soundtrack)

sâmbătă, 17 februarie 2018

Atenţie! Aşa afli dacă soţul te înşeală!

Sunt fan dragoste!
De când mă ştiu, scriu despre ea - şi mai ales, despre absenţa  ei. Daaaaarrrrr....să nu vorbim de funie în lumea spânzuratului. Suntem în luna iubirii şi trebuie să ne bucurăm! Să ne îndrăgostim, să iubim şi să călătorim - că aşa spune o reclamă de la mall: pentru că iubeşti, meriţi să călătoreşti. Bun...şi să spunem că eu nu iubesc; nu merit să călătoresc? Adică agenţia de turism cu pricina nu are nevoie de banii mei? Foarte bine, mă plimb pe cont propriu!
Noroc, însă, că nu e cazul - eu iubesc. Şi ca mine, toată planeta. Că d-aia fu Valentinul... ţaca paca, stai să-ţi trag; pân' la ziuă, praf te fac! 
Bine, acuma, ca să fim drepţi, toată lumea ştie că iubirea asta e o boală şi se manifestă ca dependenţa de droguri. Cică aşa spun cercetătorii britanici şi dacă au cercetat ei, înseamnă că e adevărat. Clar! Nu te pui cu studiile! Vorba aia: dacă eu nu îmi bat soţia niciodată, iar vecinul îşi bate soţia în fiecare zi, conform statisticilor ştiinţifice, rezultă că amândoi ne batem soţiile la fiecare 2 zile! Minunat!

Aşa e şi cu dragostea: te prinde boala, că nu ai cum să o ratezi şi nici ea nu te ocoleşte. E ca gripa - măcar o dată-n viaţă tre' să te ciocneşti de ea, oricât de Chuck Norris ai fi. No, şi după ce te-a pălit...în cazuri normale, aştepţi să-ţi treacă - că doar nu 'oi bolânzi toată viaţa. Deci, conform ştiinţei, în maxim 3 ani se rezolvă cazul. Dacă, însă, nu ai noroc - cum se mai întâmplă - şi te îndrăgosteşti de cine nu trebuie, frate, mi-e milă de tine! Te bagi la izolare, urgent, că faci deces de gradul trei! Serios! Mori dintr-o constipaţie, d-apoi din dragoste! Dai în AVC, infarct, io ştiu? Bate miocardul de-a curmezişul şi e grav, nu mai ai scăpare! Carantina te mănâncă...fără telefon, fără net, şi mai ales fără nici o vorbă cu drăguţa, că o pui de mămăligă şi rămâi cu sechele toată viaţa! 

Gata, gata, termin cu prostiile! Nu pot să mă mai gândesc la urâţenii d-astea, fix când aniversăm iubirea! Plus că nu, nu are cum să existe ceva rău! Mai ales în acest anotimp feric..era cu doi de "e"? Mă rog! Nu contează, important e că dragostea învinge totul! Şi două suflete curate se întâlnesc, se îndrăgostesc, se iubesc şi se căsătoresc - dacă nu au ce face altceva mai bun. 
Vaaaaiiii...şi după căsătorie, e distracţie! Atunci e şpârla mai mare! Aventuri, nu jucărie... Se filmează, simultan,  toate cărţile lui Jules Verne, între 4 pereţi!
La un moment dat, însă, viaţa îşi bagă coada. Soţul se plictiseşte. Desigur că el...femeia e  cu valorile sufleteşti şi înălţimea spirituală. No, deci îngălatul, netrebnicul, caută să umble la cămara cu dulceaţă şi pe la alte case.



Atunci să te ţii blestem: cum îţi dai seama, tu, domniţă fragedă şi suavă ca o garofiţă, că paricopitatu' de bărbată-tu te înşeală? Nici o problemă, nu dispera! Şi de această dată, cercetătorii îţi sar în ajutor...şi iac-aşa, a apărut splendidul articol "14 semne că şoţul te înşeală Nr. 4 îl dă de gol!".

No, acuma eu mă foarte bucur pentru această luminare a minţii. Ce-i drept, nu am cum să fiu înşelat de către soţ...că nu-s femeie! Iar alte posibilităţi ies din discuţie; totuşi, am două întrebări (retorice) şi nişte comentarii.
Să o luăm pe rând: veşnica mea problemă cu listele salvatoare, pe sistem "x semne că". Ce se întâmplă dacă soţul bifează 3 semne din 14? Sau 7 din 14? E ok, pe sistemul majorităţii? Păi tocmai suntem educaţi să credem că nu e corect ca majoritatea să aibă dreptate...minoritatea are şi ea drepturi! 
Apoi: de ce s-au chinuit ăştia să scrie ditamai lista cu 14 semne, dacă nr 4 îşi face treaba? Restul sunt opţionale? Au avut articol cu limită minimă de cuvinte şi au băgat zarzavat de umplutură, ca să bifeze pragul şi să-şi ia banii?

Oricum, toate indiciile sunt pita lui Dumnezeu şi nu trebuie ratate!
Atunci, să nu o facem! - zic... Şi aşa am presupus că sunt soţ, pentr a mi-o putea aplica şi mie:

1. Instinct – Dacă începi să găsești scuze pentru soțul/soția ta sau că încerci să te convingi că nu te înșală, e un semn. 
Sau, poate e doar gelozie patologică. Sau nebunie. Sau nesiguranţă. Sau, poate omu' chiar are treabă şi nu îl crezi. Dă cu zarul şi vezi ce pică!

2. Nu mai vrea să îi speli hainele.
Bine, mă, emancipato, care nu vrei să fii femeie la cratiţă! Şi dacă, săracul bărbat îşi spală singur hainele?! Adică, dacă nu le ţi speli, înjoseşti soţia; dacă ţi le speli, o înşeli. Dar dacă îţi speli hainele şi le mai şi calci? Ăsta-i motiv de divorţ, oriunde în lume!
Şi dacă, pe lângă toate astea, îţi mai faci şi mâncare singur, ai îmbulinat-o de-a dreptul! Îţi răzui blestemele cu mistria din obraz!

3. Ai găsit un card pe numele lui despre care nu știai – majoritatea cuplurilor împart un cont. Dacă nu este un cont de la muncă, e un semn că ascunde cheltuieli și că te înșală.
Nu ştiu la ce majoritate se referă ăştia, dar eu nu am de gând să-mi fac cont comun cu nimeni! De fapt, nu-mi place să lucrez cu banca şi limitez cât pot de mult acest gen de colaborare. Plus că dacă bărbatul e deştept, are fond secret (cash) de unde bucură amanta. Logic!
Dacă-i neghiob, atunci să fie material de studiu!

4. Nu te lasă pe lângă telefonul lui – s-ar putea să își pună parole la telefon, chiar dacă până acum nu avea. Nu va lăsa nici copiii să se joace pe el. Alertă de grad roșu!
Ăsta-i marele semn? Puii mei! Care-i treaba cu verificarea telefonului? Nu ştiu despre alţii, dar eu niciodată în viaţa asta nu-mi voi da telefonul la verificat! Sunt la şcoală, n-am înţeles?? Relaţia parcă era bazată pe încredere - şi dacă asta nu există...te du, dară!
Iar dacă soţul ăla înşelător nu băngăne de prost, îşi ia telefon special (şi secret) pentru amante! Că nu tre' să fii Einstein ca să te gândeşti la asta...

5. Soțul tău îți face deodată cadouri – Poate fi un semn că se simte vinovat și că vrea să compenseze prin a-ți face cadouri, în special dacă ți-l face fără nicio ocazie.
Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o!! Băi, da' poate a avut omu' o revelaţie şi îşi apreciază soţia!
Poate a intrat în anul morţii şi vrea să se schimbe! Sau, poate, pur şi simplu, aşa vrea muşchiul lui! Na! 

6. Evită să petreacă timp cu familia – dacă se sustrage de la evenimente importante sau de la timpul petrecut cu familia, e un semn de îngrijorare mai ales dacă asta nu se întâmpla până acum.
Adevărat, semn de îngrijorare...este. Că d-aia îţi iei familie, ca să te bucuri de ea - nu ca să te dai mare că ai şi s-o ţii în vitrină.
Totuşi, dacă e vreun bărbat mai retras şi are nevoie permanent de spaţiu personal? Hai, că-i la modă ideea! Păi ce facem aici? Ori suntem moderni, ori nu mai suntem?

7. Are hobby-uri noi care te exclud – e o veste bună că are hobby-uri noi, mai ales dacă îi îmbunătățesc sănătatea, dar dacă au apărut din senin și nu era o pasiune mai veche, îți poți pune semne de întrebare.
Voi sunteţi serioşi? Deci, dacă am 40 de ani, sunt însurat şi cu copii, nu mai am voie să îmi apară pasiuni noi? Auzi, băi cercetătorule care scrii prostii d-astea...ia-le şi bagă-ţi-le-n fund!

8. Comportament care nu se explică – e o obișnuită să nu fie în locul în care a zis că e? Are bonuri din locuri pe care nu le știi? Îi lipsesc haine din dulap? Un astfel de comportament suspect ar trebui să te îngrijoreze.
Comportamentele inexplicabile sunt sculptură pe bobul de orez! Uite...eu stau la budă ca Al Bundy. Am bibliotecă în baie; mă aşez pe wc şi citesc "Shogun". Stau cam juma' de oră - că citesc mai greu, am sărit clasele primare.



No, bun...cum explic asta? Vin cu dovezi? Îmi trag un selfie cu depunerea alături, să se observe rezultatul muncii prestate? Îmi fac live pe facebook, să vadă toată lumea că nu am nimic de ascuns? O ţin pe nevastă de mână, pe parcursul întregii operaţiuni?
Întrebare: soţia e femeie, controlor de trafic, sau poliţie?? Măcar să-i dau comandă de o uniformă adecvată...  

9. Lucruri pe care le vei auzi – odată ce vă veți confrunta, îți va spune că e doar un prieten sau va spune replica expirată despre respectarea intimității.
Sau poate chiar o fi "doar un prieten". Nu înseamnă deloc că este o replică expirată...  

10. Nevoie subită de intimitate – dacă lucrurile pe care le împărtășești devin deodată, probabil ceva se întâmplă. Va începe să își pună parole la calculator și telefon. Bonurile și cardurile de credit s-ar putea să fie ascunse.
Am mai vorbit despre asta. Paragraful se repetă, dar cu alte cuvinte. Deci, până la urmă, sunt doar 13 semne... adică unul principal şi 12 facultative. Trecem peste.

11. Depui tot efortul în relație – persoana care se dedică cel mai mult în relație e cel mai puțin probabil să aibă o aventură.
Probabil că nu, probabil că da. Poate tocmai d-aia soţia aia se dedică aşa mult...ca să acopere o strâmbătură. Adică soţul e suspect de nasoale dacă face cadouri bruşte, însă soţia e şmecheră cu 2 de "şm", dacă se dedică cel mai mult. Păi cum vine asta?? Unde e egalitatea dintre sexe?

12. Mai puțină vorbă – dacă a început să împărtășească mai puține lucruri sau să vorbească mai puțin, probabil îi e teamă să nu spună ceva ce ar putea să-l de-a de gol. Nu va vrea să povestească despre momentele când nu erai în jur.
Adică 90% din zi? Cu joburile de astăzi, unde lucrezi câte 12 ore pe zi, ce mă-sa să mai speli varză aiurea? Plus că poate n-ai ce povesti. "Dragul meu, cum a fost la lucru"? "Am dat cu mătura..."; "Şi mai pe larg"? "Păi...stânga-dreapta-stânga-dreapta-stanga-dreapta... timp de 12 ore". Bun...iar soţia scoate lista cu semne, bifează şi zice: "Minţi! Mă-nşeli, nenorocitule! Ţi-e teamă să nu te dai de gol şi nu vrei să-mi povesteşti despre momentele când nu sunt prin jur!"

13. Miroase diferit – când pleacă de acasă se dă cu parfumul lui, dar când se întoarce miroase diferit. Dacă partenerul tău miroase proaspăt după o zi întreagă de muncă, probabil că are o aventură.
...sau poate s-a spălat! Sau NU s-a mai spălat!! Oricum ar fi, tot diferit miroase. 

14. Și-a schimbat aspectul – incepe să se ducă la sală și să slăbească, chiar dacă nu ți-a spus nimic despre asta. Probabil că vrea să atragă atenția cuiva.

...sau poate s-a săturat de el şi vrea să se schimbe. Poate nu-i mai place să aibă 100 de kile-n viu şi ghici ce? Trebuie să îţi ceară aprobare pentru a slăbi?
Sau ce te faci dacă te-ai măritat cu un criminal urmărit internaţional şi ăsta trebuie să-şi schimbe aspectul după fiecare lună? Jar mănâncă!!

Mda...una peste alta, nu mă pot abţine să nu zic: articolul acesta îndeamnă femeia să fie suspicioasă pe toate prostiile. Iar dacă oricum este, toate "motivele" astea sunt doar gaz pe foc...că doar se ştie că bărbatul trebuie să înşele. Şi dacă nu o face, tot o face...e, doar, o chestiune de timp; cică aşa e genetica. Deci, frica păzeşte pepenii!

...iar eu constat că sunt cel mai încornorat bărbat - pentru că mă înscriu, cu succes, la aproape toate punctele şi subpunctele cercetării ştiinţifice. Nr. 4, clar, mă dă de gol!
Mă duc să bag o beţie, că măcar asta nu-i pe listă! Să-mi trag pălmi, sunt cel mai fericit - mai ales că nu mă trage nimeni la răspundere.
Bem în cinstea mea! URAAA!!!


marți, 13 februarie 2018

Acest secret îţi va schimba viaţa!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar de câteva luni, pe mine m-a pălit metanoia. Atenţie, nu paranoia - cum ar înţelege unii oameni răi; ci metanoia...chestia aia care se ocupă cu dimensiunea metafizică a vieţii, îndumnezeirea, gândirea în afara limitelor şi înnoirea minţii.
Dacă stau bine să mă gândesc, cred că este şi o biserică ce se preocupă de recoltarea metanoicilor. Serios, am observat-o de curând, când mă plimbam prin centru...este undeva printre blocuri, într-un colţ pe stânga, în spatele unei străzi - şi ţin să menţionez că nu sunt adeptul ei.

De fapt, ia stai!
Disclaimer. Notă. Testimonial. Menţiune. Mă rog... nişte cuvinte de introducere:
Nu spun lucrurile astea pentru că sunt duşmanul vostru! Nu sunt adeptul vreunui partid politic, nu vreau să vă schimb convingerile religioase şi nu vreau să jiCnesc pe nimeni. Nici măcar nu am urmat vreun curs de scriitor profesionist sau manipulator prin cuvinte, cum se face acum. Nu oblig pe nimeni, nu presez, nu împing, nu trag de nimeni. Nu, nu, nu...eu doar îmi propun să vă trezesc la viaţă!
Ce, ce? Vreau să fiu un fel de Dalai Lama...ba nu! Mă autodenumesc Tralalai Lama - ca să nu fiu confundat şi nici să fiu nevoit să plătesc drepturi de autor sus-numitului. Plus că "tralalai"-ul se potriveşte cu personalitatea mea.

Apropo de înţelepciune, am nişte întrebări retorice: ce este viaţa? Se rezumă doar la oameni şi la animale? Putem considera că şi plantele sunt vii? Sau...pietrele? Înţelepciunea japoneză spune că răbdarea înseamnă să vezi cum creşte piatra. Şi pentru că o face, nu înseamnă că este vie?
Când o plajă este înecată de valuri, putem spune că moare?
Planeta noastră este un organism viu? Dacă da, forarea diverselor zăcăminte petrolifere, spre exemplu, nu are aceeaşi valoare ca o eviscerare?     

Revenind la subiectul articolului...Am găsit, de curând, un filmuleţ pe youtube al unui activist pentru drepturile animalelor. Ceea ce, să fie! Nu mă supăr...d-aia suntem liberi în alegeri, cuget şi simţiri.
Conform propriilor spuse, calea aleasă de această persoană are şi fundamente biblice: "ce ţie nu-ţi place, altuia nu face / iubeşte-ţi aproapele" şi porunca a şasea a decalogului: "Să nu ucizi". Şi, ce să vezi...animalele sunt şi ele un aproape, iar porunca nu are un asterix, care să menţioneze că este valabilă doar pentru oameni. În plus, orice animal este un organism viu, cu funcţii asemănătoare cu ale noastre. Deci, dacă mănâncă, respiră, fac căcuţa, aleargă, ş.a.m.d,,  creierul lor de ce nu ar fi înzestrat cu raţiune şi emoţii?



(acesta este filmuleţul care m-a inspirat pentru scrierea acestui articol. Pentru cine doreşte să îl vizioneze, are aproximativ 70 de minute)

Concluzia: să ne iubim fraţii şi surorile animale şi să fim vegani. Să nu ucidem! Măi animalule!

Minunat!
Şi am o întrebare: Cine spune că plantele nu au inteligenţă şi emoţii? Doar pentru că sunt diferite, avem dreptul să le mâncăm? Păi asta e esenţa definiţiei discriminării! Şi ele sunt tot organisme vii; au fix aceleaşi funcţii ca ale omului, chiar dacă sub altă formă şi, ce să vezi? Reacţionează la energia cuvintelor, muzicii sau a sentimentelor.
Deci, pe ele de ce le-am ucide - fix pe baza considerentelor enunţate de acest luptăcios foarte activist? De ce le-am smulge din rădăcini, de ce le-am fierbe, de ce le-am ciopârţi de vii şi de ce le-am mânca? Cum ne-am simţi să ni se facă nouă aşa ceva? Să fim dezrădăcinaţi de lângă familie, uscaţi la soare, mărunţiţi cu satârul, tocaţi şi puşi la cuptor? Sau fierţi? Horror!!

A, da, apa...şi ea tot vie este! Viaţa a apărut din apă; ne purificăm cu apa, binecuvântăm cu apă. Iar japonezul Masaru Emoto a arătat, printr-un experiment, modul în care apa comunică cu noi: prin energiile necreate ale universului!



Practic, o cană de apă e mult mai inteligentă decât unii oameni care au terminat facultăţi magna cum laude. Foarte tare! La următorul scrutin electoral, să-mi trag pălmi de nu votez o carafă cu vin - că şi ea tot pe bază de apă este...plus că cică veseleşte inima omului! Şi niţică veselie-n viaţă nu zic că nu ar trebui...
Ce mai la deal, la vale? Vinul este ca un fel de pact de coabitare între apă şi ceaiul de struguri; vorba bătrânilor: "Cea mai bună băutură este apa de izvor - dacă pui o picătură într-un kil de vinişor." :)

Una peste alta, când totul este viu în jurul nostru, de ce să fim ipocriţi şi să milităm doar pentru drepturile animalelor? 
Clar! Plantele este şi ele oameni şi au drepturi! Carnivorismul este un carnaj, vegetarianismul este o plantucidere, veganismul este o crimă! Un holocaust! O atrocitate! 
Nici prin fotosinteză nu ai voie să te hrăneşti! Ţi-a dat soarele voie să-i iei razele? Tot ce înseamnă să iei fără să ceri voie şi să distrugi ce este viu se numeşte ABUZ! MĂCEL!
Iar scuzele acelea cu hrana cea de toate zilele sunt doar mizerii demne de cele mai primitive instincte!

STOP!! JOS CENZURA! Este momentul schimbării, al evoluţiei! 
Dacă tot vrem să fim activişti până la capăt, eu zic să trăim în spirit! Să scăpăm de inchisoarea trupului şi să vieţuim pe planetă doar ca spirite contemplative. De ce să facem rău, când putem să ne bucurăm de minunea vieţii?
Haideţi să spulberăm miturile şi să ne eliberăm de preconcepţii! Haideţi să trăim în acord cu legile universului! Să ne descătuşăm de chingile nevoior! Să ne detaşăm de bani, telefoane, maşini, stres, foame, şi plăceri! Vreau să ne dezrobim din laţul  grijilor! 



Să nu ne mai dorim marea cu sarea, să nu ne îndrăgostim - că şi-aşa ne trece; să nu ne mai certăm, să nu mai urâm, să nu suferim; să nu mai avem nevoie de antrenori pentru succes, să nu mai alergăm la vindecători, vraci şi alţi paranormali care ne promit tăierea "cordonurilor" energetice ce ne ţin pe loc şi nu ne lasă să ne autodezvoltăm. Să nu mai avem nevoie să ne autodezvoltăm. Să nu ne mai trebuiască discursuri motivaţionale, business-uri şi alte intreprinderi mici şi mijlocii.
Îmi doresc să nu mai poluăm planeta, alergând cu maşinile de colo colo, în toate colţurile pământului. Să nu mai muncim, să nu ne mai agităm, şi să avem tot, neavând nimic!  

...să fim doar spirite diafane, multicolore, care ţopăie zâmbind, din floare în floare. Îmi doresc să fim inocenţi ca nişte copii şi să preschimbăm răul în bine, prin puterea iubirii noastre! 



Şi ne mai lipseşte încă o picătură, pentru a fi desăvârşiţi: să oprim orice formă de genocid care are loc pe planetă. Să educăm animalele carnivore că nu e frumos să ucidă o altă fiinţă vie. Dacă ele sunt fraţii şi surorile noastre...aşa este etic să facem. Când mergem pe stradă şi vedem 2 oameni care se bat, nu sărim să îi despărţim? Pe animale de ce le-am discrimina? Când mai vedem vreun leu că fugăreşte o gazelă, trebuie să îl oprim! Să îl luăm de urechi şi să-l punem la colţ, ca să mediteze la mârşăvia pe care era cât pe ce să o înfăptuiască. Asemenea şi cu gazela, dacă se mai apucă să mânânce iarbă - sau, Doamne fereşte, să bea apă. Da' de ce trebuie ca apa să moară? Nu are şi ea un suflet? Poate o doare şi pe ea, să ajungă în stomac şi să se amestece cu acizii gastrici.
Cum putem permite asemenea orori, când în jur, totul musteşte de viaţă ?

Satul este o fiinţă. Judeţul este o fiinţă. Ţara este o fiinţă. Planeta Ear-th este o fiinţă. Universul este o fiinţă. Cosmosul este o fiinţă. Galaxia este o fiinţă. Calea Lactee este o fiinţă.
Totul este o fiinţă.

Cine are urechi de auzit, să audă!

Pace şi iubire, vă doresc!

miercuri, 31 ianuarie 2018

Ce se ascunde în spatele cuvintelor mari?

Zilele trecute, cum mă dădeam eu cu tramvaiul prin centru, vesel nevoie mare că am mai ieşit în lume, numai ce-mi sare-n ochi un anunţ cât toate zilele: DACĂ AI VĂZUT, IA ATITUDINE!



Perfect, îmi zic! E gratis?! ATUNCI VREAU!!! Nişte atitudine e tot ce-mi doresc! Şi aş lua câteva baxuri, să am şi pentru zile negre - c-aşa e omul înţelept...gândeşte în avans. 
Problema e că nu ştiu de unde să o iau. Am întrebat la un birt de pe strada mea şi cică n-are aşa ceva. Am dat fuga la pescării, librării, carmangerii, covrigării...nimic! Am întrebat până şi la aprozar şi degeaba! Aşa că m-am dus la oraş, să caut la mall. P-acolo găseşti de toate: şmecherie, fandoseală, impresii...dar când întreb de atitudine, se uită toată lumea stereo la mine! Un nene mai destupat la minte mi-a zis să merg la managerul de magazin, că el se ocupă cu recepţia mărfii. Da' e-n concediu, momentan...să revin eu mai târziu.

Deci, bei făcătorilor de afişe...dacă tot v-aţi apucat cu îndrumările, ziceţi-mi şi de unde să iau atitudinea asta...puneţi un subtitlu, un asterix, ceva...ca să ştie omu' ce are de făcut!

Şi apoi, bun! Să zicem că, prin absurd, am găsit şi am luat-o...cum acţionez??
Uite: presupunem că sunt într-un autobuz şi văd o mână cu un deget care scoate un portofel dintr-un colţ de geantă cu două barete - exact ca-n figura de mai sus. M-am înarmat cu atitudinea şi ce urmează??
Sun la 112? Hahahahaha!! Eşti prost? Păi până vine poliţia, hoţu' e-n Caraibe, bea suc cu umbreluţă şi se uită după gagici!
Îl blestem, să-l bată Dumnezeu? Bine, mă... parcă Dumnezeu e duhul din sticlă şi apare instant, să căpăcească la ordin, pe cine îi arăt eu!
Îi administrez un avertisment verbal? Da, da - şi marmota învelea ciocolata în staniol! A muncit săracu' om toată viaţa să se facă hoţ şi acuma tremură ca o gladiolă-n vânt, la auzul mustrării mele.
Poate să sar pe el şi să-l bat la poponeţ?? Scuze, dar nu-s nici tac-su, nici Van Damme; n-am învăţat să dau palme cu piciorul. Plus că poate scoate vreun cuţit şi mă linişteşte de tot. Sau poate nu-i singur şi tovarăşul de şase mă înţeapă pe la spate de-mi merg fulgii! 

Hai, cum fac? Înţeleg că s-au cheltuit nişte bani pentru a se conştienţiza idiotul din mine...dar vreau şi eu să ştiu simplu, mură-n gură, ca pentru proşti: cum iau atitudine?!

...Că de vorbe mari am podul plin! Şi sunt atât de sătul, că în ultima vreme mi-e greu să mai şi comunic! Nu că n-aş vrea, Doamne fereşte! Atât că parcă vorbesc chineza... Nu mă mai înţelege nimeni. Mă gândesc tot mai des să fac cumva şi să inventez telepatia. Serios, nu-i lucru de şagă! Am ajuns la un nivel atât de înalt de dezvoltare, că ne încurcăm în cuvinte!

Ştiu cum sună...şi eu râd cu un ochi şi plâng cu celălalt! În ultima vreme observ o prăpastie din ce în ce mai mare între realitatea cuvintelor şi realitatea faptelor, iar problema e că aceasta se tot măreşte! Vorbim prea mult, prea pompos! Înţeleg conceptul de conştientizare, numai că o problemă nu se rezolvă cu afişe colorate şi discuţii semidocte la un pahar de răcoritoare, prin cine ştie ce sală de şedinţe.
Plus că este clar, cuvintele nu mai au acoperire în cotidian. Cum ar zice bătrânii, ce are sula cu prefectura? Intelectualii cu statisticile lor, prin sălile de protocol; viaţa cu problemele ei, pe stradă. Sunt deja două planete diferite, nu mai are nici o treabă una cu alta!

Mai ţin eu minte, aşa, de prin zorii tinereţii, că limbajul era corespondentul direct al unor realităţi fizice. Simplu: pune un român deştu pe o piatră: "BO-LO-VAN"; francezul punea şi el deştu: "Mais non... CA-TA-ROA!". Iar lingvistul trăgea concluzia: "bolovan" în română este "cataroa" în franceză! Perfectisimo!!! 
Ca la clasa I, când primeai ca temă să uneşti cifrele, cu obiectele corespondente. Nu trebuia să fii geniu... vedeai, numărai, analizai - şi PAC!! Răspunsul final şi corect este....!

Aşa era în trecut, când se purtau peştele cu milieul pe televizor şi tabloul cu Ceauşescu într-o ureche pe perete. Pe vremea când nu aveam mai nimic, timpul trecea mai încet şi pâinea înmuiată în apă şi dată prin zahăr era cel mai bun desert.



Acuma...nebunie!!! Avem lucruri mici şi cuvinte mari!
De aici toată dilema mea, de aceea nu mai ştiu pe unde să scot cămaşa! Nu mai iese, ceva nu se mai leagă! A devenit obisnuintă să nu se mai înţelegi om cu persoană, pentru că nu mai atribuim cuvintelor sensul lor de bază, ci un înţeles subiectiv, trecut prin filtrul propriilor emoţii. Poate de aceea ne simţim singuri şi neînţeleşi... fiecare vorbeşte pe limba lui. În stilul lui, unic.
Iar fenomenul este cu atât mai comic când discutăm despre concepte ideologice profunde, care sună bine şi atât. Cre' că părem  mai învăţaţi, dacă le glăsuim toată ziua - altfel nu înţeleg care-i faza! 

Când a fost Revoluţia Franceză, se viralizase expresia: "Liberté, égalité, fraternité!!". Băi, era culăreală, nu glumă! Dacă făceau şi nişte scheme în powerpoint, să-mi trag pălmi de nu vorbeam franceza pe toată planeta. Redenumeam universu-n, puii mei... Franţa se numea! Planeta Franţa din galaxia Franţa, din Universul Franţa. "Dallas"-ul devenea "Paris" şi John Ross (JeRe, adică) era Jean Rose.
Păi tu-ţi dai seama ce şmecherie?? Ia, ia, linişte, s-auzim reluarea: "Libertate, egalitate, fraternitate"! Pfuai de mine...muzică pentru urechile mele! Asta ideologie! Practic, însă, era (şi este) o utopie: libertate, egalitate, fraternitate! Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face. Iubeşte-ţi aproapele!
Se fac, deja, nişte mii de ani, de când ne luptăm cu ideile astea şi tot nu ne iese treaba treabă!

Între timp am inventat U.E.-ul, N.A.T.O, drepturile omului...alea, alea! Şi tot o scăldăm. Studiu de caz, rapid:
Mă uitam zilele trecute pe la ştiri, cum se dezbătea situaţia "monstrului" care şi-a ucis soţia la locul de munca.
La un moment dat, intră în direct o doamnă avocat şi se pune pe turuit: că da, care femeile, în oropsirea lor, nu-s egale cu bărbaţii şi nu ar trebui nici măcar să accepte ridicarea tonului din partea lor...pentru că aşa începe totul: ridică vocea, ridică palma şi apoi zbang zbang, te trezeşti moartă! Că jusiţia nu-şi face treaba, că trebuie pedepsită cu ani grei de închisoare chiar şi violenţa verbală - ca să se-nveţe minte bărbaţii să mai facă nasoale! Şi trebuie înăsprite pedepsele, şi trebuie să dăm, să facem, să legiferăm, să închidem şi să înfierăm!!
Da, da! Sunt perfect de acord! Vreau să osândim şi respiraţia mai zgomotoasă! Că na, ea semnalează accelerarea pulsului, care sugerează o predispoziţie pentru starea de nervi, care se manifestă prin ton ridicat, urmat de palmă şi crimă. Să tăiem răul din rădăcină!

Buuuunnn...Femeie, ai toată ţigla pe casă? Ajungem o naţie de zurlii, dacă s-ar întâmpla aşa ceva! Ridicăm anxietatea la rang de artă! Plus că după ce ţipi 10 minute fără întrerupere şi ridici tonul pentru a acoperi eventualele întrebări, vii şi spui că trebuie puse pedepse până şi pe ţipat? Tare asta! 

Totuşi, până să tratăm, nu ar fi mai bine prevenim? Adică, nu ştiu... să ne educăm copii? Zic şi eu...
Dacă i-am învăţa, mai de mici, că nu-i bine să înjuri, să urli, să te baţi; să le spui că-i frumos să fii mai reţinut, să te întinzi cât ţi-e plapuma, să nu pretinzi nimic, pentru că nu ţi se cuvine nimic. Ce ar fi? Probabil o tâmpenie, pentru că societatea te învaţă să fii violent. Competitiv. Cheltuitor.
Egoist.
Toate reclamele te modelează...tu eşti cel mai tare, tu contezi. Avem olimpiadă de şopinguială..fii câştigător! Urmează-ţi visul, pentru că meriţi! Nu lăsa să ţi se pună lacăt la gură, fă-ţi cunoscută opinia! Luptă pentru ea, să îţi fie recunoscută! Da, da! Fii boss! Condu, nu te lăsa condus! 

No, cam ce gândire are un om format în stilul acesta? Şi într-o asemenea lume, ce valoare mai au ideile înălţătoare ale revoluţiei franceze? Simplu: Bălării care să ne încânte auzul, eventual. Propagandă ieftină. Pentru că de fapt, nimeni nu vrea egalitate cu nimeni. Nu vrea fraternitate.
Vrea să fie moţu' de pe cireaşă. Moţul din vârful moţului, dacă se poate. 



...pentru că meriţi. 
Şi apoi cerem legi ca să pedepsim asta??

Minunat!
Să bem!!!

George Michael, Freedom

miercuri, 24 ianuarie 2018

Despre filmul vieţii noastre

Sunt fan Star Wars. Prietenii mă ştiu...şi sper că s-au obişnuit cu asta.
Desigur, am văzut toate filmele. Şi am citit toate cărţile - cred că de aceea sunt şi atât de pasionat. Nu neapărat de roboţi şi navele spaţiale, cât de munca din spatele cortinei şi de actul creaţiei în sine... de viziunea artistului care a imaginat o lume cu totul nouă; o dimensiune de sine stătătoare, care îţi renaşte în suflet bucuria copilăriei.
Cunoaşteţi tabloul: mirosul de cozonaci facuţi de mama, gutui la cuptor, scârţîitul zăpezii sub picioare...bla-bla-bla, toate nostalgiile astea comune, PLUS credinţa într-o lume plină de minuni, unde orice este posibil. De fapt, cred că asta este definiţia copilăriei şi a inocenţei: încrederea că există minuni ce sfidează raţiunea.

Eram cât un taburet de bucătărie, prăfuit de parcă lucram toată ziua la mină, şi cu genunchii permanent juliţi când, nu ştiu cum, am văzut la televizor nişte neni în halate albe care se fugăreau printr-o pădure, pe motociclete fără roţi. Nu îmi amintesc ce a fost în capul meu atunci (mai ales că eram cocoţat şi în vârful sobei, lângă horn), dar am rămas aşa de impresionat, încât am scos roţile tuturor jucăriilor din dotare şi vâjăiam prin curte cu ele în mână, într-o continuă urmărire.
Târziu de tot, după vreo 13 ani, am aflat că atunci, demult,  descoperisem "Return of the Jedi". Iar nenii erau soldaţi imperiali, halatele albe erau armuri, iar motociclete fără roţi erau swoop-ere...vehicule dintr-o galaxie foarte îndepărtată.



Acesta este "Războiul Stelelor". "Star Wars".
...sau amintirea copilăriei. Un basm, o poveste de dragoste cu prinţese şi cavaleri cu săbii laser, în care binile iese la suprafaţă ca untdelemnul şi iubirea învinge totul. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa; şi-am încălecat pe-o roată şi v-am spus povestea toată.
Sau nu.

Acesta era "Războiul Stelelor".
Acum este altceva, mai complicat. Diferit şi oarecum deranjant. Fantezia a prins rădăcini în realitate şi s-a mulat pe raţiune. Scânteia de inspiraţie creatoare şi-a căpătat conul de umbră impus de legile fizicii şi minunea s-a ofilit. 
Odată, mai demult, cineva spunea că nu striveşte corola şi minuni a lumii. Era o boare de mister, o candoare care învăluia sufletul oamenilor. Acuma...puii mei! Jos textila! Goliciune, frate!! Repede, să rezolvăm problema! Fast food, că ceasul ticăie şi timpul costă bani! Ce minuni, ce corolă? Care tabu?? Avem dreptul să... orice ne taie capul! 

Acum, povestea a dispărut şi a devenit un manifest; o declaraţie politică în ton cu timpurile în care trăim. Lupta pentru un ideal simplu şi curat s-a transformat într-o agitaţie furioasă, un melanj de  angoase, teamă, lumini şi întuneric. 
Credeaţi că dragostea învinge? Credeaţi că Binele triumfă? Credeaţi că totul se termină cu faimoasa concluzie "Au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi şi dacă nu au murit mai trăiesc şi astăzi"? HA!!!
Se ştie că nu e aşa! Nu ne mai lăsăm amăgiţi de tradiţii şi vorbele din popor...suntem nişte oameni profunji, maturi, care suntem cei mai cilivizaţi, care ştim noi cum stă treaba cu iubirile astea şi facem ce vrem noi. Iar fericirea nu există...trebuie numai căutată - aşa am citit într-o carte: nu sta ca prostu', mulţumit cu viaţa ta! Trebuie să îţi fie şi mai bine! Să te dezvolţi prin autodezvoltare exact cum s-a dezvoltat viaţa pe planeta: de la unicelular la pluricelular, de la simplu, la complex.    

Aşa, poate afli şi tu că prinţesa nu e bună şi frumoasă, ci e doar o fătucă afectată de sindromul Stockholm (Belle, "Frumoasa şi Bestia"). Sau vreo adolescentă bărbată şi pusă mereu pe bătălie, care îşi aruncă feminitatea la coş pentru a fi salvatorul universului ("Moana"). A, da...şi prinţul... un gagicar nestatornic, care uită orice jurământ şi fuge unde-o vedea cu ochii, atunci când apare responsabilitatea la orizont (Prince Hans, "Frozen"). Sau un băeat de bani gata; un profitor cu tulburări psihice, vinovat de sechestrare de persoane, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice (Bestia, "Frumoasa şi Bestia"). Cât despre înţelept...luaţi-vă gândul! E un simplu ţăran sictirit de viaţă; un parvenit nihilist şi depresiv. Plin de mândrie, neputinţă şi teamă. N-are minte, nici cât are Chiva dinainte. (Luke Skywalker, "Star Wars: The last jedi")

Poveştile s-au schimbat. "Star Wars" s-a schimbat...pentru că viaţa noastră s-a schimbat. Ori, mai bine spus, nu viaţa în sine...ci calitatea ei.
A şaptea artă de ce nu s-ar fi transformat? Am mai observat asta şi în trecut...filmele şi-au pierdut adâncimea emoţiei şi s-au concentrat pe formă. Au devenit imaginea lumii în care trăim: un contur extravagant din punct de vedere vizual, plin învălmăşeală obscură şi gâunoasă, haotică, ameţitoare. O existenţă fără repere fixe, fără o traiectorie precisă şi, mai ales, fără consecvenţă. Un spaţiu fad şi înşelător, în care iluzia şi manipularea au devenit o calitate de dorit pentru a-ţi atinge scopurile.
Iar actul creator ia naştere de pe acelaşi calapod:

- Contraste foarte puternice. Culori prea vii, nenaturale, care îţi încântă ochiul şi îţi extenuează spiritul. Sau imagini prea întunecate. Sumbre. Ce să ne mai dăm atâta după vişin...Totul este în semi-întuneric. Ceea ce mă enervează! Sincer! Cică aşa e viaţa.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu aş înnebuni să am o existenţă de cârtiţă, să orbecăi pretutindeni! Frate, ori e lumină, ori e beznă! Am mai fost şi eu cu avionul, cu maşina, cu autobuzul, prin case de oameni...dar nicăieri nu-mi bag deştele în ochi! E lumină, să văd ce fac! Dacă e zi, de la soare! Dacă e noapte, de la bec...dar nu stau ca-n vizuină, puii calului! Măcar pretenţia că am ieşit din peşteră o am şi eu!
Problema e simplă în capul meu: ori e lumină, ori nu. Ca la gravide: eşti, sau nu eşti! Nu există "sunt puţin gravidă". 
De fapt, stai că-s prost! Regizorii de astăzi sunt impresari...asta...artişti impresionişti ce crează metafore imagistice prin tehnica chiaroscuro! Penumbra din exterior vrea să simbolizeze agonia eroului, lupta sa interioară şi dramatismul sacrificiului de sine. 
Perfectus! Dar eu vreau să mai fiu şi vesel! Dă-l în mă-sa de tragism, e destul în jur şi nu simt nevoia să mi se reamintească clipă de clipă acest lucru. Vreau să râd, să mă bucur, să evadez. Şi da, ştiu că nu-s bun de critic de film. Mi se-mbrăhăne!

- Apropo de haz...în majoritatea sa, umorul de astăzi e de rahat. Scuzaţi expresia, dar asta e: o tristeţe d-aia încremenită într-un rictus forţat de împrejurări. Adică ştii că trebuie să râzi şi dacă te scremi vânjos, poate iese ceva.
Păi ce gaguri făceau Stan şi Bran? Ce stand-up făcea Nea Mărin, sau Toma Caragiu? Adevărate opere satirice la adresa societăţii! Trebuia să le gândeşti, ca să le înţelegi! Conţineau aluzii către o infinitate de domenii....
Şi ce stand-up se face acum? Am nimerit pe net, din greseală, o secvenţă de la IUmor: unu' cu faţă d-aia decupaţă din "Revenge of the Nerds" încerca să spună bancuri: cică dacă vrea să facă sex cu o sirenă, se urcă pe maşina de pompieri. Ha! Ha! Ha! Ce măăă??? A, da...şi lui îi plac  femeile sincere. Dar cum află dacă sunt sincere? Le atinge mâinile, să vadă dacă sunt reci; şi unde găseşte femei cu mâinile reci? Le dezgroapă!
Bă, să-mi trag pălmi! Ăsta e bolnav cu capul, nu e umorist!
În concluzie, dacă vrei să fii amuzant, tre să zici ceva de sex, cur şi alte litere de cartier. Altfel nu se poate râde...
 
- Altă caractristică modernă a cinematografiei actuale sunt personajele chinuite de conflicte interioare. Unu singur nu mai e cu o direcţie în cap, sau o motivaţie pentru acţiunile sale...totul este un mare semn de întrebare şi un amestec de valori şi puncte de vedere diferite.
Serios acum...mie toate filmele mi se par apăsătoare. Mai ales alea cu supereroi, care-s la modă şi reprezintă aspiraţiile omenirii. După 2 ore de efecte speciale şi nebunie, sunt aşa chiaun de cap, că abia mai văd pe unde merg! "Avengers", "Justice League", Batman, Superman, Wonder Woman, toţi men-ii şi toate womanele inventate de mâna omului...au devenit nişte modele smucite, care nu-ţi mai dau acea linişte pe care o ai când visezi la un ideal.

- ...un ideal diferit de agenda politică. Acuma chiar mă enervez! Ce-i măscăria asta cu nevoia de a fi politicaly corect în orice act artistic? Hai, las-o moartă...chiar nu mai putem trăi dacă nu zicem ceva de drepturile umanităţii? Dacă nu ni se bagă permanent pe gât nişte idei camuflate în firescul cotidian, ne pică ceru-n cap? Ori am clacat, ori nu ştiu ce să mai zic...dar tot mai des şi pretutindeni văd doar bifarea unei agende politice care să mulţumească diverse categorii de cetăţeni.

Îl mai ştiţi pe Mad Max, eroul care aducea speranţă într-un univers postapocaliptic? În noul său film despre viaţa lui este  personaj secundar - pentru că cea care face şi desface e o doamnă furioasă care nu vrea să fie femeie la cratiţă şi făcătoare de copii ca toate femeile (zice ea), ci şoferă de marcă şi luptătoare înnăscută, ca bărbaţii. Ceea ce mi se pare perfect normal... feminismul e în floare şi trebuie promovat, conştientizat, acceptat. Am devenit atât de obsedaţi, că până şi operele lui Tolkien sunt criticate pentru că nu au destule personaje principale feminine în dânsele. Bă, eşti prost? Spune NU oprimării!
Toată lumea a auzit de Eurovision...concursul internaţional de muzică ce ar trebui să unească planeta în cuget şi-n simţiri, măcar pentru câteva zile. Prin talent! Să lăsăm divergenţele de-o parte şi să ne bucurăm de această olimpiadă artistică! No, acum câţiva ani a fost câştigat de Conchita Wurst - care nu a fost vreo sirenă nemaivăzută într-ale cântării. Nu, nu, nu... Era doar o femeie cu barbă, sau un bărbat cu rochie, sau ceva cu ceva - care trebuia promovat şi acceptat. Spuneţi NU oprimării!
De "Star Trek" aţi auzit? Călătorie printre stele? Căpitatul Kirk? Căpitanul Picard? "Engage!"? "Space, the final frontier"?  No, în noul "Star Trek: Discovery", unu ' cu unu' se pupă. În "Independence Day: Resurgence", unu' cu unu' se pupă; aşa, aiurea-n tramvai, din pământ, din iarbă verde. Forţat, pe sistem "haideţi să haidem", că tre' să aplaude şi să ne dea banu' cine ştie ce luptător ideologic! 
În filmele tv  pentru tineri, inspirate de DC Comics, se pupă când unu' cu unu', când una cu una, tot într-o veselie. La Oscaruri se premiază numai meditaţii asupra discriminării. Pentru că asta contează! Important este ce nu avem, nu ceea ce avem!

..Iar cheia succesului este să faci parte dintr-o categorie defavorizată. Ceea ce e minunat! Propun un film despre viaţa unui evreu ungur, negru, ţigan, pitic, transgender, analfabet, sărac lipi şi gay care nu are noroc la femei, bărbaţi, mioare, găini şi orice altă fiinţă vie (sau moartă). 
De fapt, nu mai propun nimic! Îl fac eu, aşa...că-s şmecher şi vreau să fiu om de succes! Cine doreşte la casting, să ridice mâna sus!

- Şi cel mai mult mă enervează când iese regizorul filmului şi începe să ne explice scenele. Cam ce trebuia să se înţeleagă şi mai ales la ce se referea finalul filmului. Băi frate...când cineva trebuie să îţi facă filme ajutătoare pe youtube ca să îţi lămurească o scenă dintr-un alt film, sau când e nevoie ca actorii să dea interviuri ca să îţi spună ce trebuia să simţi în anumite momente, înseamnă că e un film prost! Foarte, foarte prost! Exact cum fac eu când mă apuc şi întreb în stânga şi în dreapta: "Ai citit ce am scris? Ţi-a plăcut?"
Ceea e e foarte naşpa...pentru că replica vine de la sine, dacă produsul şi-a atins ţinta.

Pfffff...şi nenorocirea e că eu încep să fac aşa din ce în ce mai des. Iar filmele care ies la cinema nu se lasă mai prejos şi ţin cu tot dinadinsul să mă întreacă...aşa că, după fiecare premieră, s-a creat o adevărată industrie a explicaţiilor: făcători de clipuri, jurnalişti, actorei, blogărei, iutubărei, scriitorei, toţi ies la rampă, cu explicaţii pe marginea filmului - ceea ce e perfect corect, pâna la urmă. Tre' să facă şi ei bani, să mănânce şi gura lor ceva, să înţelegem şi noi ceva din ceea ce am plătit ca să vedem.

Gata.
Zic să ne mai relaxăm cu-o melodie de demult, că prea multă încrâncenare nu-i bună:



miercuri, 17 ianuarie 2018

Provocările societăţii moderne

Aţi ascultat vreodată reclamele de la radio? Eu abia azi le-am observat...de ce să mint?

Când ascult radio, în principiu fac şi altceva - de obicei o activitate fizică, să nu gândesc prea mult. Muzica o aud ca un zgomot melodios de fundal, iar la reclame, mintea mi se închide subit! Parcă e dresată de cineva, să-mi trag pălmi! Cum apare gingle-lul de reclamă, SPUF!! Intru în carantină: goarnele hăulesc, becurile beculesc, uşile se închid, şi liniştea sfântă se aşterne peste capul meu.
No, dar în dimineaţa asta, s-a întâmplat ceva şi mi s-a gripat sistemul de alarmă - prin urmare, mintea mi-a rămas trează. Şi am ascultat, dându-mi seama că, de fapt, întotdeauna am ascultat...dar niciodată nu am priceput.  Sau, mai bine zis, nu am vrut să pricep.

Aţi observat, vreodată, tiparul reclamelor radiofonice? Întotdeauna, dar întotdeauna, vorbesc 2 femei: una desteaptă şi una mai...ăăăă...nu pot să zic proastă, că sună aiurea. Neştiutoare - ăsta e cuvântul potrivit. 
Aia deşteaptă pune o întrebare, naiva se plânge, deşteapta vine cu soluţia. Pe sistem: "Gata, ai pregătit copilul de excursie? Da, dragă...dar nu stiu ce să fac...are rău de masină!". Iar inteligeta răspunde invariabil: "Nici o problemă, am eu soluţia, mi-a recomandat-o prietena unei prietene care ştie un doctor bun rău! Dă-i acadelele  d-alea cu ambalaj roz bonbon în dungi; conţin curcuma cu aloe vera şi beta caroten cu aldohexoze în formulă ciclică - care fac bine, crede-mă! "

Sau..."Te-ai pregătit de sărbători? Da, pregătirile sunt gata, dar eu nu... "
...moment în care mă gândesc, ca omul, că duduia nu are cu ce se-mbrăca, dacă nu e gata! Ori, poate nu s-a terminat de coafat, sau a închis la Epilare SRL şi a rămas cu pădurea la purtător. Da' de unde, frate, că nu e aşa! Iar gagica deşteaptă - mă-nţelegi? -  se prinde din prima, că d-aia e deşteaptă... şi îi zice:  "Aaaaa...nu poti iesi afară? Păi de ce nu zici aşa? "
...şi-atuncea-mi zic, din nou: "Aoleu, a-ncuiat-o bărba-su p-asta în casă! Call 911, call 911! Fată, schimbă-ţi bărbatu-n ceapa mă-sii, că nu e-n regulă! Asta e maltratare, sechestrare de persoane! Mâine poimâine...cine ştie ce-ţi mai face?"
La radio, desteapta continuă, cu aplomb: "Pentru constipaţie ia..." frunze de nuc şi ceai de ştevie - habar n-am, că nu am mai ascultat.

Totuşi, nu putea să zică fata aşa, de la început, să priceapă toată lumea? Cel puţin, eu sunt mai îngrămădit de fel şi tre' să-mi explici cu desene 3D, filmuleţe în Power  Point şi tabele de mărimi, dacă îmi spui ceva nou!
Măcar pentru ascultătorul din mine, nu putea să zică "Nu pot să mă spârc, mi s-au legat băierile burţii!" Că nu-i o ruşine! Toată lumea face căcâţa din când în când!



Iar domnişoarele, se ştie, o fac cu stil şi cu miros de trandafiri!
Ceea ce nu-i cu mirare...unele domniţe sunt atât de diafane în viaţa de zi cu zi (da, da, tu...nu te mira aşa!), că-ţi vine să le zici ca-n poezia lui William Butler Yeats: 

De aş avea hainele împodobite ale cerului
Cusute cu rază de soare şi de argint, 
Albastrele, ştersele şi negrele haine
Ale nopţii, ale luminii şi ale penumbrii, 
Aş întinde hainele sub picioarele tale;
Dar eu, săracul de mine, n-am decât vise;
Mi-am întins visele sub picioarele tale.
Calcă uşor, căci păşeşti peste visele mele.


Revenind.
Până la urmă, de ce să ne mai ascundem  după vişin? Oameni suntem!
Cum e şi aia când merg magazin să cumpăr budigăi. Chiloţi. Şi vine câte o doamnă d-aia unsă cu toate alifiile, merge la tejghea şi spune abia mişcând buzele, uitându-se pe geam: "Vreau şi eu o pereche de bikinei". Instant, vânzătoarea face ochii mari cât farfuria: "Oooo...ce"? Doamna răspunde timidă, cu mâna la guriţă: "Chiloţei, vă rog"...apoi îi ia şi cu ochii girofar, uitându-se în toate părţile, îi vâră rapid în poşeta plic. Zici că-i fură, nu alta! N-am mai văzut atâta precauţie de când mergea mama la nunţi şi îndesa rămăşiţele ospăţului în sacoşele plasate strategic între picioare, sub faţa de masa. Că de, era ruşine să te vadă lumea ce faci, deşi oricine o făcea! 

Na, ăştia suntem, ce să mai zici? Imaginea e la rang de cinste! HD, 4K, 7D, ultimul răcnet...
Naşpa, ştiu. Greu la deal, cu boii mici! Oricum, mă uit în jur şi mă bucur - măcar nu sunt singur! Mai sunt şi alţi campioni, slavă Domnului... Iar unii, chiar mănâncă dero, săracii. Ceee?? Serios, nu glumesc...cică e o provocare nouă pe facebook! Într-un timp era la modă aia cu ţinutul dozei de cola între sâni, dar se pare că s-au gătat sânii şi s-a inventat ceva mai puţin discriminatoriu, să se bucure şi băeţii. Plus că ne mai şi curăţăm niţel!

Uite, dom'le, cum se mai schimbă lumea... Pe vremea mea erai erou dacă făceai ceva prin gospodărie, ce nu putea nimeni.




Iar acum, când copiii se nasc cu tableta-n mână şi sunt toţi nişte genii nedescoperite, cresc rapid şi mănâncă dero de şmecheri! Cică e funny, distracţie bestială, rupe tot! 
Şi părinţii chiar se scandalizează de numa numa, când le sunt şterse clipurile cu provocările odraslelor "Ce s-a întâmplat cu videoclipul meu în care copiii mei fac provocarea Tide, când sunt atâtea videoclipuri cu copii care mănâncă detergent pe internet?"
C-apoi de! Unii, mai destupaţi la cap,  trebuie, totuşi să protejeze populaţia...iar detergentul de rufe e de rufe ca să speli rufe cu el, nu ca să-l mănânci! La fel cum nici uleiul de motor nu-l cumperi pentru salata de castraveţi...îl pui la motor, că d-aia scrie pe el scopul întrebuinţării!

Bucurie, ce să zici? Într-o lume în care se fac de toate pentru toţi, fără nici o oprelişte, ce mai contează detaliile astea? 
Oricum, părerea mea personală este că ne conduc extratereştrii, iluminaţii, masoni, balaurii sau ceva, iar pământenii se prostesc din zi în zi. Nu-s fanul teoriilor conspirative, dar n-are cum să fie altfel... Prea se viralizează toate inepţiile! 

Şi sunt şi eu curios: Cine vine cu ideea genială şi cum se viralizează? De unde apare atâta frenezie, atâta dorinţă de imitare? Cineva trebuie, neapărat neapărat neapărat, să pompeze timp şi foarte multe resurse financiare ca să popularizeze mascarada asta...c-apoi dacă eu, Neica Nimeni de pe dealul din dreapta, m-aş apuca să mă filmez mâncând căcăreze de oaie cu polonicul şi apoi provoc în stânga şi-n dreapta pe cine vreau, nu se uită nimeni la mine! 
Tâmpeniile astea cum prind la lume?

Mda...întrebare pentru o altă zi.
Deocamdată, zic să ne mai distrăm puţinel:



vineri, 12 ianuarie 2018

Toate-s vechi si nouă toate

...pentru că nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă... doar se transformă.



Şi fiind un început de an, zic să ne bucurăm şi să mergem înainte, cu speranţa unui viitor mai bun.

Vin sărbătorile, vin sărborile...


Ho, că am rămas în urmă!
Trec sărbările, trec sărbătorile...şi au trecut, ca acceleratul prin haltă. 
Revelionul la fel...până la urmă, este doar o noapte. Nu înţeleg prea bine de ce petrecerea asta trebuie să dureze până dimineaţa. Nu înţeleg  de ce trebuie să ne dăm peste cap, să ne punem coarne şi să ne destrăbălăm. Adică, na...vorbeam cu o prietenă şi îmi spune că de revelion s-a culcat la 1, ca pensionarii. Eu m-am culcat la 6, c-am vrut să văd cum e să pierzi o noapte. Şi nu m-am simţit nici mai voios, nici mai norocos, nici mai deosebit. Cred că cel mai important este să petreci timpul alături de oameni dragi, nu neapărat să te prindă zorii zilei gâlgâind şampanie - pentru că aşa se face, pentru că-i revelionul, se ştie! O serbare prefabricată, inventată de mâna omului, ca să mai pună un umăr la dezvoltarea societăţii consumiste.
Eventual, dacă vrei să o arzi sensibil, poţi spune că noapte dintre ani este o metaforă ce simbolizează sfârşitul unui drum plin de obstacole şi apucarea către zări mai albastre. "Punct; şi de la capăt" - ca să citez un clasic în viaţă.

Dar asta o poţi face oricând, cu orice ocazie. Nu-ţi interzice nimeni nimic şi nici să fii cum îţi doreşti, fix când crezi de cuviinţă. Şi dacă e să fim corecţi până la coadă, de ce să punem punct şi să pornim de la capăt doar o dată pe an? Hai să serbăm un Săptălion... nu ar fi mai productiv? 
După fiecare weekend, ştergem tot ce a fost rău şi începem săptămâna cu speranţă, încredere şi planuri noi. Adică...frate, de ce trebuie să târâm regretele şi neîmplinirile un an întreg după noi şi să ne facem curăţenie în suflet abia când au trecut 365 sau 366 de zile? Dacă am igieniza după 7 zile, facem gâlci în gât? Ni se pune vinul de-a curmezişul? Se face gaură-n cer că nu le mai dăm de lucru la pshologi şi rămân săracii oameni pe drumuri?

Sau şi mai bine...propun un Zilion! Fiecare dimineaţă e un nou început în viaţă! Pam-Pam!
A apus soarele, pac! Ne-am liniştit...mâine e o altă zi. Ne trezim, "Bună dimineaţa, preţuieste viaţa! Te invit la o cafeluţă."


(Like dacă vă place, share dacă sunteţi de acord, subscribe - pentru urările de seară, aniversări, sărbători legale şi alte cumetrii!)

Şi apoi ne punem pe noi haina a mai bună şi avem şansa să fim mai voioşi, să facem totul mai bine, să fim nişte oameni noi! 
Frumos, elegant, fără zbânţuială, programări la coafor şi toalete extravagante! Hai să revenim la simplitate şi să ne bucurăm de sensul lucrurilor, nu de opulenţa înfăţişării lor!

C-apoi nu mâncăm cu 7 guri şi oricum răsfăţul culinar şi cel financiar din noaptea dintre ani ne costă o găleată de stres, strâmtorare la buzunar şi multe păreri de rău. 
Dacă am avea Zilion în fiecare seară, în primul rând, consumi mai puţin. Nu te mai îmbeţi ca porcul, cu te mai încurci în coafuri şi ţinute cu ştaif. Pentru că, eu cred că toate nebunia asta a exceselor de reveliune este iniţiată de o unică expresie: "O dată-n an". Pe sistem: "Hai mă...chiar o dată-n an nu merit şi eu o cină bogată? Din toată sărăcia, tot pun cele cuvenite pe masă! Tot mă duc la make-up artist, tot îmi iau o textilă de câteva mii de lei, tot petrec la un restaurant! Pentru că, măcar o dată-n an, merit".
Şi apoi, de la anul, să fim mai buni, mai curaţi. Cele rele să se spele, cele bune să se adune. Sorcova, vesela, să trăiţi şi să-nfloriţi! Să vă fie casa casă, să vă fie masa masă, aho aho! Ciufuliţi-l pe Vasilică, ca s-aveţi noroc tot anul!!

Bun!
Hai să fie zilnic chestia asta! Mâncăm o ceapă cu mămăligă - c-apoi nu ne permitem aşa de des să mai facem aroganţe financiare - şi trecem la partea spirituală: cele rele să se spele şi cele bune să se adune. Să ne propunem zilnic să fim mai buni, mai mulţumiţi, mai cu lumina sărbătorilor în suflet. Tare ca piatra, iute ca săgeata, în fiecare zi! Să sperăm, să iertăm, să nu ne doboare, să ne sculăm...d-astea de-ale doririlor aniversare...dar nu o dată pe an, ci zilnic.  
N-ar fi frumos?

Hai, la mulţi ani ziua de azi!
Să fim, să avem, să ne-mplinim, să visăm, să vedem, să ne plimbăm...decât mult şi fără rost, mai bine puţin şi prost! 
C-apoi le-om drege pe toate...sănătate să fie!

marți, 26 decembrie 2017

Colindă cu Hăi-Hăi!

Iată vin colindători...florile dalbe, noapte pe la cântători, florile dalbe!!

Colindele sunt primul semn că vine Crăciunul. Înainte să fim mai darnici, mai frumosi, mai cuminţi, mai cu lumină în suflet, apar colindătorii. Şi este bine.
Când eram mai mic, mă-ncingeam cu o talanga vreunei vaci din vecini şi porneam pe uliţe, la cântat. Eram mic şi singur...aveam traistă pe după cap, poezia mi-o ştiam şi mă bucuram enorm când primeam covrigi, nuci, biscuiţi populari sau - Doamne ajută!, câte o portocală. Dacă mă mai procopseam şi cu câte o monedă de-un leu, deja eram într-al noulea cer de fericire! 
Bine...mă mai muşca şi câte un câine, mă udam până la piele, răguşeam -  dar mă duceam acasă doar când pantalonii de lână îmi îngheţau pe mine şi se făceau tari ca o scoarţă de copac, de nu îmi mai puteam mişca picioarele în dânşii. 
Asta era de Neaţaluş, pe 23 decembrie, seara. Neapărat. Nu se exista să plec în altă zi.
Urma Pluguşorul, tot cu talanga de după gât. Apoi colindul cu grâul verde, în prima zi de anul nou. Uneori mă duceam şi cu sorcova, chiar dacă părinţii mă certau, pentru că doar fetele mergeau la sorcovit. (Poftim discriminare!)  

Deja la Pluguşor, Grâu şi Sorcovă, se colinda pe bani. Mulţi, puţini, nu conta...tot ce primeam, pupam şi băgam în traistă! Era altfel atunci...lumea mai primitoare, chiar mai răbdătoare. 

Acum, însă, ne-am schimbat. Mult. Colindele se mai păstrează, nu-i vorbă...doar că haotic. Şi practic, parcă  nici nu mai sunt colindători, ci doar cerşători. Cerşătorii de Crăciun.
Îi vezi de cum a trecut Sfâtul Nicolae...grupuri de 5-6 bărbaţi în halate albe; unul are un preş în cap şi zice că-i capră, altul o tobă legată la brâu. Intră prin magazine şi curţi, sau te asaltează pe trotuar, în duduit de tobă: Hăi-hăi-hăi! Hăi-hăi-hăi! La-mulţi-ani-cu-sănă-ta-te, tot-de-bine-s-aveţi-parte! Hăi-hăi-hăi! 
În primul rând, ăsta nu e colind...şi în al doilea rând: Staţi, fraţilor, că la Capră se vine la final de an! Ce căutaţi de pe acum?? Dar de ce nu veniţi din octombrie, ca să fiţi siguri că vă strângeţi banii? Şi zice unu':  "Ştiţi, că la noi în Maramu' aşa se face...". No, bine...zic! Atunci mereţi voi la Maramuu vostru şi veniţi la mine când se vine aici! La gătatul anului, nu acum!
Asta e cazul fericit în care poţi da replica şi colindătorii sunt oameni de înţeles. Dacă au ceva tărie la bord, ai pus-o...fără 50 de lei nu scapi. C-apoi cât să le dai? Câte un leu? Cică-ţi baţi joc de ei şi-ţi iei o scatoalcă!
Dacă mai eşti şi femeie, sau vreo tânără domniţă, ai pus-o de două ori...rămâi şi fără bani, plus că îţi şi ştergi cu mistria respectul şi avansurile neghioabe din obraz.

Eram zilele trecute într-o papetărie. La un moment dat se deschide uşa de la intrare şi apare un cap de ţigăncuşă: "Primiţi colindul"? "Nu - zice vânzătoarea, că v-m primit şi ieri. Şi oricum nu am ce să vă mai dau"! "Haideţi, doamnă, că-i Crăciunul..." - şi deschid uşa, mai năvălesc hlizindu-se încă 2 fete şi se pun pe cântat: "Deschiiiiide uşşşşşaaaaa creştineeeeee...că venim şi noi la tine, la mulţi ani, mulţi ani, cu bine!" Apoi, pe nerăsuflate: "Şilaanulcândvenimtotaşasăvăgăsim!" - şi-mi bagă un coş sub nas, să le pun bani în el, pentru colind. 

Le-am dat, cumva de jenă. La fel ca şi săraca doamnă de vindea..
Dar nu aşa se colindă. Nu cu agresivitate şi nu în bătaie de joc. Nici cu înjurături, nici cu cerşeală.
Colindul nu este despre bani sau covrigi, ci despre o stare. Prevesteşte un eveniment important în istoria omenirii...şi nu, nu e vorba de tăiatul porcului. Şi nici de venirea lui Moş Crăciun. 



Mă rog, chiar ne împiedicăm în toate detaliile?
De fapt, ia stai! Poate-s prost şi învechit...hai să ne unificăm, cumva, în manifestări!
Propun să fie Crăciun în fiecare zi! "Dacă-n fiecare zi, Crăciunul ar veni, ce bucurie ar fi"! Perfect, să fie Crăciun! Zilnic! De 2 ori pe zi, ca să fim siguri!
Sau, mai simplu...colindăm fără Crăciun. Pur şi simplu, plecăm cu urătura prin sat: la Sfântul Ion, la Paşte, la Sfinţii Împăraţi, la Adormirea Maicii Domnului. De fapt, ptiu, am o altă idee genială! Hai şi mai simplu: ne colindăm în fiecare zi! Şi eficientizăm procesul, ca să ştim o treabă: "La mulţi ani ziua de azi - marcă banul!" - cu varianta rezumat cu urările subînţelese, când ne presează ceasul: "Bună ziua - marcă banul"!

Noroc că nu toată lumea este în viteză. Desigur, se scoate în evidenţă aspectul urât al societăţii... Este mai simplu, mai şocant. Uneori cred că şocul, explozia, cutremurarea conturează, de fapt, singura stare care ne mai scoate din letargie. Din tristeţe. Suntem ca nişte bolnavi în moarte clinică, ce mai au câte o tresărire doar când padelele de pe piept ne mai administrează câte un electroşoc. Doar atunci mai bate puţin inima.
Ştiu, e urât. Şi totuşi, mă uit în jur şi văd oameni din ce în ce mai apăsaţi. Tineri sau bătrâni, nici nu mai contează...viitorul este o angoasă fără perspective. Şi fără bucurie. Zapam astăzi pe net şi dau peste un...profil? Nu ştiu, Habar nu am...oricum, era poza unei domnişoare care se autodescria: "1,52 m de anxietate şi 21 de ani de tristeţe!". Chiar m-am cutremurat. 
Altă amică îmi spune, cu ocazia unei convorbiri telefonice: "Sunt depri, nu am nimic din ce îmi doresc. Nu am chef de nimic, nu petrec nimic. De ce aş face-o"?

Hai mă, chiar aşa? Am ajuns să ne reducem viaţa doar la nelinişte, spleen, tulburare, deprimare şi stres? Acuma recunosc...nici eu nu aveam toată ţigla pe casă când era mai tânăr...şi în multe momente m-am regăsit în simbolism. Dar nu am fost chiar muzul lui Bacovia, 'n puii mei!!
De cele mai multe ori, viaţa e nasoală. Are momente grele. Aşa merg lucrurile, nu le poţi schimba! Ori ţi-o faci cu mâna ta şi tragi ponoasele unor hotărâri greşite, ori pur şi simplu, se întâmplă rahaturi! Dar chiar aşa, nu mai există nimic să te bucure? Nu mai există nici o secundă de linişte? 
Eu am mâncat azi o prăjitură...Scutecele Domnului. Cele 3 minute cât a durat să-mi termin bucăţica au fost în top 2 momente mişto de anul acesta! Simţeam aroma de nucă şi vanilie de la cerul gurii până-n fundul creierului şi vârfurile degetelor - pe cuvânt de vă mint! A fost o delectare, o superbitate, o sculpură pe bobul de muştar! Mona Lisa lui da Vinci, concentrată într-o linguriţă! 

No, mai pot spune că-s trist? Pana calului, aş minţi! 
Şi apoi mai e o problemă: de ce aş alege să minimizez importanţa clipelor frumoase din viaţa mea, pentru a permite doar angoaselor să mă definească? Mă fac mai sensibil, mai inocent? Atrag dragostea în viaţa mea? Adică nu ştiu...mă tot întreb unde-i logica când simţi nevoia să te prezinţi cu fricile tale. Sau cu bolile tale. Sau cu defectele tale.
În curând o să ajungem la dialoguri de genul: 
"Bună, sunt Ixulescu!"
"Bună...eu sunt...de fapt nu contează...dar îmi vine să-mi tai venele pe lung. Şi mă întreb de 21 de ani de ce nu o fac. Sunt un copil mic şi singur, care are nevoie doar de ocrotire. Salvează-mă! Fii eroul meu, te implor! De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?"

Fericire! Ieee!!!
No, d-aia colindăm în halul ăsta! Pentru că nu mai ştim ce e bucuria. Şi nu poţi oferi ceva ce nici măcar nu mai ştii că există. Dacă doar ar lipsi, nu e problemă! Foamea vine mâncând! Încercând să o dăruieşti, te împiedici şi tu de ea, în mama mă-sii! Pleci la urat, calci într-o balegă, te pufneşte râsul şi tot ieşi din "depri"... dar dacă nici nu ai deschidere, cam nasol! Nimeni nu bate la porţi închise!  

Mă oftic, viaţa ar putea fi altfel. 
Sau...la fel...dar noi am putea fi altfel. Am putea să o percepem altfel. Poate mai cu detaşare...fără aşteptări nu există dezamăgiri. Iar fără dezamăgiri nu sunt motive de tristeţe. 

Uneori, societatea pare o pată uriaşă de mucegai. Dar  chiar dacă ar fi aşa, tot mai există şi flori, din loc în loc. Se mai găsesc oameni, şi nu puţini, care încă mai au puterea să dăruiască. Să vestească bucuria; să facă slalom printre neajunsuri, să le ducă-n spate cu demnitate. 
...şi să colinde. Pe uliţă, prin tramvaie, pe la scări de blog, poate chiar în gând.

Încă e bine.



P.S.: Dacă nu v-a trecut depri până acum, ascultaţi colindul de mai sus, fără sonor. Dirijorul face toţi banii!!
Bine...e impropriu spus "ascultaţi"; dar aţi inteles la ce mă refer. :D

miercuri, 6 decembrie 2017

Încurcături de limbă şi stil

No... ni mă la el, că iar se gată anul! Să-mi trag pălmi...nici nu am realizat cum o zburat vremea frecând menta la umbră şi cântând din frunză: Cri, cri, cri, toamnă gri!

Nu contează, ştergem totul!
Ce-a fost, a fost...punem punct. Şi de la capăt! Astăzi, acum, în acest moment, îmi întocmesc un nou plan cu obiective pentru anul viitor - care se va intitula, sugestiv "PLANUL MEU PENTRU LA ANU' " :D

Fără alte comentarii, să-i dăm drumul!

PLANUL MEU PENTRU LA ANU'
- testimoniale - 
(nu ştiu, sigur, ce înseamnă; dar e cu romgleză şi pare bine)

1. Prima dorinţă pe listă şi cea mai arzătoarea este...nu, nu dragostea. Bine, aia...dar sub altă formă. Vorba cântecului: Ken leee...to libudibu dau ciu! - de Maria din Carei, desigur.



Până la ea (dragostea, nu Maria), însă, trebuie să rezolv o altă problemă, şi mai importantă:  LIMBA.
Băi fratele meu, vorbesc serios! E chiar un dicton, un postulat de ţinut minte! Subliniat, îngroşat, bolduit, încercuit: Fără limbă, nu rezişti în dragoste! Clar!
De fapt, să nu ne îmbătăm cu apă rece: fără limbă, nu ai trecere pe nicăieri! Practic, nu contezi! Eşti ca apa: incolor, inodor, insipid! Eşti omu' invizibil. Fiul ploii. Rupt în 3 litere, de-a dreptul! Iar dacă s-a ajuns în acest punct, rezolvarea e simplă: "Te du, dară!"
...asta aşa, ca să nu ajungem la dramatisme d-alea de suferind: "Şi te-ai dus dulce minune şi-a murit iubirea noastră... floare albastră, floare albastră! Tare-s mic şi necăjit, cri cri!". Ce zici? Da, ştiu...a sărit placa şi am nimerit altă poezie! Las-o că merge şi aşa!

Una-n-tr-una, e naşpa. Logic. Nu susţin. Dor şi alean, corason espinado. Câh!
Neapărat, trebuie să rezolvăm problema asta...şi să folosim, dom'le, aceeaşi limbă! Bine, am înţeles... Cu toţii suntem români! Ochei! Şi cu toate astea, ne înţelegem ca cucu-n gură! Deci zic să ne standardizăm, cumva!  Să ne pricepem şi noi unii cu alţii când comunicăm, ca să nu ne mai dăm speranţe false. Păi nu?

Spre exemplu: "Te iubesc". Ce înseamnă asta? În principiu totul; conform realităţii...nimic! Eu cred cu tărie că dragostea este dăruire, eternitate, forţa motrice a universului. Capacitatea de a depăşi orice obstacol în cuplu, atâta timp cât există acest liant invizibil, dar incasabil şi indestructibil. E o vorbă de la chinezi, pe care o mai amintesc din când în când: iubirea înseamnă să nu îţi doreşti să schimbi coliba pe un palat. Scurt pe doi!
Pentru alţii, însă, dragostea reprezintă supremul egoismului. Maculatură destinată naivilor. Un mijloc de manipulare în masă, pentru satisfacerea propriilor dorinţe. E ca pupatul copiilor la alegeri, o mascaradă! Iar dacă s-o gătat şi te apuci să întrebi, vreodată, de ce nu te mai iubeşte Gingirica, de fapt, întrebarea corectă este: "De ce nu o mai pot manipula pe Gingirica? Când s-a făcut aşa deşteaptă şi a ieşit de sub controlul meu"? 
Nu vă inflamaţi, nu-mi săriţi în cap, că nu o spun eu, ci psihologii! Închinăciune lor!

Na, mai pricepe ceva din asta! Ce înseamnă "te iubesc"-ul? Ori laie, ori bălaie...că două normalităţi nu pot exista, la fel cum două corpuri nu pot ocupa acelaşi spaţiu, în acelaşi timp şi în aceeaşi dimensiune.

Altă situaţie: ies la un pahar de răchie cu pretenarii. No, şi din vorbă-n vorbă, ce puteam să discutăm noi, flăcăi destoinici şi mândreţe de tineri: despre gagici, desigur. Eu, băiat finuţ, n-am ce face şi numa' ce zic, privind spre stânga (semn că nu mint, conform cărţii de limbaj al trupului): "Mi-ar plăcea să am o familie, să ştiu c-am făcut cheag într-un loc. C-apoi ştiţi cum e...mâine poimâine te uiţi în urmă şi te întrebi: Ce-am făcut toată viaţa? M-am beţivit ca porcu', m-am dat în tiribombe şi mi-am făcut de cap! Şi ce las în urmă? Nimic! Aşa, cu familie, se mai lipeşte responsabilitatea de om. Te duci acasă ştiind că te-aşteaptă cineva, nu intri pe uşă şi hăuleşti de nebun, ca-n peşteră! Te mai distrezi, retrăind copilăria alături de piciul din dotare; ţi se umple inima de mândrie când îl auzi cum rosteşte primul cuvânt. Te oferi zi de zi şi construieşti viitorul umanităţii."
Şi-mi zice un amic: "Băi, tu eşti zăbăuc? Ţi-ai luat creier de la second? Ai picat în cap când erai mic şi ţi s-a dus mintea-n călcâie? Să-mi trag palme, smoc de flori pe subsuori îţi mai trebuie şi eşti tatăl anului! Păi la ce pielea mea îţi trebuie familie? Eu am, na, şi nu ştiu cum să scap de ea! Kinderu' orăcăie de zici că-l chinuie strechea şi mă freacă la creieri că vrea toate minunile ce le vede prin desene! Nevasta e Hitler - mustaţa-i mai trebuie... Mă ia la raport de cum deschid uşa!



Îmi crapă capul de stres! Nu tu meci, nu tu ieşiri pe nicăieri...ce-i al meu, e al ei; ce-i al ei, e doar al ei! Şi mă toacă la cap toată ziua cu mofturile ei! Că hâr, că mâr, tot timpul vrea ceva, tot timpul stă cu gura pe mine. Mă sufoc, vreau spaţiul meu propriu şi personal! Mama mă-sii, vreau să mai trăiesc şi pentru mine, că nu m-am născut să fiu sluga lor! Doar mi-am luat femeie să-mi spele şi să-mi calce şi să-mi facă mâncare, nu stăpân, care să-mi ceară socoteală! Bro, ascultă la mine: Bărbatul care nu are noroc la femei, nu ştie ce noroc are!"

Deci, până la coadă, ce mai înseamnă familia? Blestem sau binecuvântare? Nu de alta, dar poate mă scap prin tramvai pronunţând "familie" şi se simte cineva ofensat, cic-am înjurat! "Ai spus cuvântul cu "f"! Mama ta de bădăran, nu ţi-ar fi ruşine obrazului!

Serios, situaţia e groasă rău! Hai să ne egalizăm în vreun fel...să propunem un STAS, vreun niscavai ISO...sau măcar o nomenclatură IUPAC! Ceva, orice care să ne aşeze pe aceeaşi treaptă semantică, fără a anula părerea nimănui - că doar nu suntem xenofobi! 
Staţi să mă gândesc...ŞTIU! Fiţi atenţi aici, idee genială! Lovitură de teatru! Cutremurător! Breaking news exploziv: nu mai spunem nimic. Doar arătăm o poză...o ieroglifă! Nu glumesc! Am auzit că fost unu', Bulion...nu! Şampolion, care le-a descifrat. Le băgăm iar în uz, nici o problemă! Anul viitor se poartă vintage!

Să smulgem răul din rădăcină şi să îndepărtăm confuziile! Propun simplificarea limbii române şi întoarcerea la originile civilizaţiei - cu un update, că d-aia a evoluat tehnica şi nu mai scrijelim în piatră! Deci, folosim emoticoane! Sau desene rupestre pe foaie, ca să nu-i discriminăm pe cei care nu se bucură de binefacerile internetului!
Iar unde grafica nu îşi găseşte locul, construim termeni prin asociere; uite, spre exemplu, eu nu înţeleg de unde vine cuvântul "antiperspirant". Ce-i cu el, ce înseamnă? În urma unui sondaj de opinie, specialiştii britanici au concluzionat că e un produs folosit împotriva transpiraţiei. Hai, mă, las-o slobodă...ce-i comedia asta? Nu e mai logic să spui "ANTI-TRANSPIRANT"? Că tu transpiri, nu perspiri!
Un alt cuvânt la care am o problemă: "manichiură". De ce? Simplu...omul are mani, sau mâini? Zi MÂINICHIURĂ, că d-aia scriem şi vorbim ca cizma...nu mai facem asociere între cuvânt şi obiectul pe care îl desemnează!

Aşa eram la cumpărături şi-mi sare în ochi o ofertă de nerefuzat:


M-am bucurat enorm! În sfârşit, pohta ce-am pohtit - mai ales că după câte-am pătimit, îmi poţi spune Nepieritorul! Eye of the tiger! Suport orice, nene! Şi pahare, şi sticle, şi daminegene... Bere, vin, ţuică! Beau whiskey ca pe ceai, de ţi-e mai mare dragul!!! La bax, la budan! Set de 6 bucăţi, de 10, de 12...puii mei, sunt Rambo - partea a treia! Rezist la ce vrea duşca ta!
Să vină bucăţile!!!!

...Şi cam gata cu lista! Mai bine puţin şi prost, decât mult şi fără rost! 
Plus că nu îmi place ideea aia cu ţintitul către soare, ca să ajung, măcar, printre stele...e ca şi cum mi-aş dori o maşină, dar tre' să fiu mulţumit că am reuşit să-mi iau trotinetă! Ha!? Păi ori îmi doresc şi mă zbat să îmi îndeplinesc visul, ori nu-mi mai doresc şi stau pe coada mea, liniştit!

Până una alta, îmi vine să mă duc într-o vacanţă! Vorba unei vecine: "Gata, m-am săturat! Am nevoie de o pauză...Plec! Mă duc la mare! Mică am şi acasă... "
Acuma, şi eu plec; atât că nu ştiu, sigur, unde 'oi ajunge, că nu am destinaţia setată în cap. Dar aş lua-o de ceancaliu peste dealuri! Vorba 'ceea: "Pe drumul care mi-i drag, nu am treabă; dar îmi fac!"
Iar mie chiar mi-i drag să umblu. Prin vecini, printre vecine... Azi aici şi mâine, colo! De fapt, nu stau p-acasă nici cât ai fierbe un ou! 
Ceea ce este perfect normal... Zodia mea cică-i înflăcărată! Zvăpăiată, cu dor de aventură! 
Na, bun. Şi cine sunt eu, să mă pun de-a curmezişul astronomiei? Stelele îmi vorbesc - iar eu tac sfios, ca Şeherezada la ivirea zorilor! Că doar nu-s nemernic, să contest înţelepciunea cu tradiţie de mii de ani!

Şi cu asta v-am lăsat, plec pa! Mă duc să ud buretele...şi cine ştie pe unde ajung?!
...iar până mă întorc, să cânte muzica!!!!