joi, 11 septembrie 2014

Prizonier

În ultimul timp am reînceput să scriu. Semnalam, după capul meu şi propria percepţie, nebuniile oamenilor...reacţii, fapte, întâmplări care nu îşi au locul într-o societate normală. A înnebunit lupul! S-a ţicnit lupul! S-a prostit toată planeta! 
Cum? Chiar aşa, toată, toată? "Da...toată, de la un cap la altul, de la mare la mic şi de la mic la mare!". Sinucideri, crime, violuri, găleţi cu apă turnate în cap pentru eradicarea sclerozei, copii de plastic, oameni mereu singuri, dar permanent cu iubirea în gură, săraci care nu au ce mânca dar se calcă în picioare când se dă promoţie la iphonuri, tigăi şi bormaşini. Disperaţi pe bandă rulantă...nebuni peste tot. Nasol, ce să zic? 
Doar că, din mila lui Dumnezeu şi cu aportul părinţilor, vieţuiessc aici, în puii mei! Îmi place, nu îmi place...nu e ca şi cum mă urc în maşină şi plec spre zări mai bune, pentru că nu am unde! Iar teleportarea nu e inventată încă, să mă pot duce de chiaun în sălbăticia marţiană!

No, dar am greşit. Sunt exact ca în bancul acela: un nebun merge pe contrasens. Care unul, că-s cu zecile!
Mie scârbă de lumea asta. Şi nu pentru că este ea nebună...ci pentru că eu sunt nebunul. Am crezut în idealuri, în norme de conduită. Am vorbit despre normalitatea cea naturală, nu despre cea confecţionată de societate. Despre iubirea ca ideal, în comparaţia cu cea practicată din ce în ce mai des, ce depinde doar de mărimea buzunarului. Am scris despre oameni liberi, condamnând indivizii subjugaţi de rândul lumii, reclamă, trend, tehnologie, uneori chiar religie. 

Şi după ce am luptat ca un catâr, pierzînd cu fiecare luptă şi o părticică din mine, am înţeles: sunt un prost! Omul este o fiinţă ipocrită. Cu idealuri înalte, dar cu nevoi animalice şi spirit de turmă. Vrei să pari deştept, să impresionezi? Slobozeşti pe gură dictoane de înaltă conduită morală, Nu are nici o importanţă că apoi le contrazici prin fapte. Vorbeşti despre lucruri abstracte, deplângi soarta omenirii înglobată în noroiul prezentului, eventual glorifici trecutul sărac, dar curat. Şi apoi te afunzi în haznaua colectivă.
"Fii tu însuţi", "Gândeşte liber"...până apare noul model de telefon pe care toată lumea îl are şi e în vogă, deci trebuie să îl ai.
"Când cineva te vorbeşte de rău, bucură-te; te invidiază pentru că eşti înaintea lui". Şi te bucuri...până te întâlneşti cu persoana respectivă şi îţi bagi toate bucuriile în neamul mă-sii. Sau a lu' tac-su. Sau mă rog...cum îţi vine la gură pe moment.
Mai vreţi? Că-i facebookul plin de căcaturi d-astea inteligente, mega-sharuite  şi arhi-likeuite. Cuvinte goale, aspiraţii utopice. Teoretizări ale unei realităţi mizere.

M-a uimit întotdeauna societatea prin diversitatea ei. Şi prin discrepanţa dintre cuvinte şi fapte...dorinţe şi acţiuni. Chiar m-a revoltat..şi am scris despre asta. Vrei iubire necondiţionată...dar cu temelie solidă pe un porcoi de bani. Vrei înţelegere şi apreciere..dar nu o acorzi. Vrei egalitate...dar doar cu păturile superioare. Vrei linişte şi ordine, dar susţii haosul şi dezordinea. Vrei libertate, dar nu te poţi pune contra rândului lumii. 
De curând am citit un articol despre preoţii din Botoşani, care au cerut înlocuirea unor umbrele decorative pe motiv că erau multicolore, un simbol al homosexualităţii. Desigur, s-au inflamat mulţi, care preoţii fac şi dreg într-o societate teocratică şi primitivă. Măi...acuma nu ştiu ce să zic, dar s-ar putea să fi avut dreptate. O societate modernă nu înseamnă după mintea mea o debandadă generală, ci un loc în care eşti liber să faci ce vrei, atâta timp cât nu îmi încalci mie libertatea. Iar apelarea la subconştient...cam nasol! Ici un curcubeu...nu-i bai. Dincolo altul...mare lucru. Apoi apare gayul, cu curcubeul în piept. Normal, deja eşti obişnuit. Sau nu? Mă întreb şi eu aşa...dacă ceva este normal, de ce te mai dai de ceasul morţii să fie acceptat de colectivitate?
Uite ce zic: hai să decorăm oraşul cu svastici, un simbol aducător de noroc! Templele indiene sunt pline de ele, hinduşii le folosesc chiar şi în căsătorii. Deci...ce e rău în asta? Apoi, după o vreme...na, că apar neo-naziştii. Ia-o p-asta şi înghite-o cu toată familia!

Sau alt articol, despre tatuaje. O idee, susţinută prin câteva zeci de păreri: Cât de naşpa sunt privite persoanele tatuate, cât sunt de discriminate şi ce bine e să trăim undeva în care omul este acceptat după ce poate, nu după cum arată. Toleranţă fără margni, desigur....atâta timp cât o persoană tatuată nu vrea educator la grădiniţă. Cam aiurea, ce exemplu pozitiv ar da copiilor? Păi cum, ce exemplu? Cel al unei societăţi moderne! Sau, poate, la relaţii cu publicul, unde este important aspectul fizic plăcut. 

...şi, apoi, iar iubire...neîngrădită, necondiţionată, ideală. Şi plină de balast, că doar mallurile nu pot să rămână fără clienţi. Sau de alte condiţii minimale, dar esenţiale.

Vorbesc mult, scriu mult şi prost. Ca un nebun.
Nimic nu se schimbă. Totul este degeaba, nu are nici un rost.

Cum arată o lume fără reguli, fără standarde, fără vârfuri, fără idealuri şi fără Dumnezeu? Fix ca a noastră. 
Uneori mi-e scârbă că sunt om...iar acum, scârba atinge apogeul. Blestemul cel mai cumplit este, însă,  că nu pot face nimic să rezolv asta. Nu am unde fugi, nu am unde mă retrage. Nu am o baghetă fermecată care să mă transforme şi vierme de mătase. 

sâmbătă, 30 august 2014

Iubirea de mamă

Un profesor îmi spunea odată: "Sunt un feminist convins". Eu, din banca mea, deja aveam mâncărici pe şira spinării: "Hai domn' profesor...chiar aşa? Las-o-n sânge de treabă!!" Mi se pare o cretinătate uriaşă să spui: sunt feminist, susţin femeia. Dar spui. Foarte tare! Aşa, şi dacă susţii bărbatul, ce eşti? Masculinist? Şi dacă da, se ia vreun premiu, ceva? Vreau şi eu!
Cu cine tre' să ţin? Cine are nevoie de proptele? Sunt la post, frate, susţin ce vrei tu!

Apoi am stat şi m-am gândit: să-mi trag pălmi, omul avea dreptate. Mă rog,,,El gândea bine; vorbele căpătau, însă, o formă mai nefericită. Mergând pe logica lui (adică de om care recunoaşte valoarea feminităţii fără a fi libidinos), la un momentdat, cred că şi eu sunt feminist. Adică no! Respect femeia, nu am vreo problemă de sex în aprecierea performanţelor în orice domeniu. Desigur...bărbatul face unele treburi mai bine...femeia se descurcă mai bine cu altele...şi uite aşa, când se cuplează iese ceva fain. Androginul cel mitic, trupul primordial, îngemănarea sufletelor despărţite de spiritrle rele, Mama Geea aplaudă...măgării d-astea ezoterice - dacă vreţi să o iau aşa. Dar e de bine, oricum!
Desigur, dacă vreau să adop firea de artist din dotare, spun: Vaaiiiii...femeia, ce fiinţă minunată şi cum este ea zână, împrăştiind viaţa pe planetă! Un mic Dumnezeu, ce mai? Mlădie, suavă, diafană, expresie a eleganţei; drăgălaşă atunci când zâmbeşte, se-ncruntă sau tună şi fulgeră. Îţi bucură ochii şi-ţi luminează sufletul, ridicândul în sferele înalte ale sfinţeniei. 



Femeia...o  prezenţă mereu ademenitoare, mereu încântătoare, izvor nesecat de iubire şi vas ales al energiilor creatoare. O binecuvântare...te atinge şi ziua îţi este mai frumoasă! Ce s-o mai dăm pe după deget...pe ce pune mâna, creşte! 
Ceea ce e corect! Jos pălăria, mă-nclin în câteva reverenţe.

Şi-apoi văd asta:


Bă, voi sunteţi întregi la cap? Băga-mi-aş picioarele, că s-a tâmpit planeta! V-au sărit rotiţele, mămicule! Supremul de nebunie este deja o cotă variabilă, se întrece pe ea însăşi!
Chiar aşa? Când apărea Doamna cu butucul din Twin Peaks, mă crăcănam de râs! Una, zisă nebună, umbla cu un butuc în braţe...şi-l pupa, şi-l mângâia, de ţi-era mai mare mila de biata femeie, ce şoc o fi suferit de a ajuns în halul asta! Na, acuma serveşte din realitate! Viaţa bate filmul, în direct, înregistrat şi în reluare! Cam câţi zurgălăi la creier să ai, ca să te-ncânte într-atât o bucată de plastic? La 5 ani, hai să zic...ne jucăm de-a mama şi de-a tata! Dar după aia? Mai poţi avea încredere într-o astfel de femeie să-ţi crească odrasla, să fie mamă iubitoare?? Păi o educă copilul, în puii mei!! 
"Io, ca tinerică ce sunt şi fără relaţie dar plină de iubire, m-am gândit să drăgălesc o păpuşă...două...hai zece, să fie o cifră rotundă". Tu ca proastă făăăă-ptură gingaşă ce eşti! Geme lumea de bărbaţi şi de femei, gem orfelinatele de copii şi voi băgaţi mii de euro în cocoloaşe de plastic? Mor copii de foame prin toate colţurile planetei, dorm în canale, iar pe voi atâta vă mână dragostea nestăvilită să faceţi?? Să-mi trag palme!!  De eram femeie şi chiar nu eram în stare să-mbrobodesc un prost, dar îmi colcăia iubirea în corazon de mă sufoca, mai repede mă gândeam să mă cocoţ pe o tarabă în piaţa mare a oraşului şi să urlu prin portavoce: Voi, bărbaţi necunoscuţi, mama voastră să v-alerg, am o problemă! Rezolvaţi-mă, că nu mai pot! Vreau un copil, n-am chef de adopţii iar fertilizarea artificială costă ceva mai mult decât bugetul meu pe-un an! Montaţi-mă şi pe mine, 'n pana calului, că turbez aicea! Se ofileşte sentimentul de mamă-n mine şi-i păcat de tinereţea mea!! 
Îmi luam câine! Mă-mbătam şi mă aruncam în braţele primului ghiorlan pe care îl vedeam! Făceam trotuarul pe gratis! Răpeam un copil, de eram aşa disperată...Căutam în tomberoane un prezervativ folosit...Ceva, orice! Şi-apoi apoi, hăăăăăăătttt, în coada listei, mă gândeam să-mi cumpăr păpuşi şi să mă prefac că-s mamă! Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamul! - cum zicea un clasic în viaţă! Asta e ca şi cum un bărbat ar ieşi în trafic cu maşina cu pedale  până dă şi el de carnet, să-şi ia una normală! C-apoi na! Tinerel, frumuşel...tre' să agaţe şi el ceva, nu?
Auzi, da o carte de colorat, să te prefaci că eşti artistă, nu vrei? Sau...poate doreşti fii pompieră? Am stropitoarea lu' frate-miu, de când avea 2 ani! E cam cojită pe la toartă, da-şi face treaba! Pe cuvânt, nu te mint! O dau ieftin..10 lei, să-mi iasă şi mie de-o vată pe beţe!

Îmi stă mintea-n loc de câte văd! Pe cuvânt de nu începe să-mi fie ruşine că-s om... Să întâlnesc o femeie d-asta, păi nu ştiu ce să fac mai întâi: Îi trag două capace să-i vină mintea la cap, fug mâncând pământul, să nu cumva să mă contaminez, sau îi pun etichetă de gât: "Defect! Ocoliţi prin stânga, dreapta sau oricare altă direcţie!"
Dar ce mă înspăimântă cel mai tare este altceva: te-ai apărut pe planetă cu un creier mai nivelat. Asta e. Măi dragă, dar stai în banca ta! Avea mamaie o vorbă: "După ce că eşti prost, te mai caci şi-n drum, să vadă lumea!" No, vreţi aplicare practică? Parammmmmmmmmmm...luaţi să v-ajungă!

Am înţeles, eşti plină de iubire. Ţi-ai luat păpuşă să o dezmierzi în loc să te coţăi niţei şi să faci un copil de-adevăratelea. Depui o muncă de părinte pentru o bucată de cârpe şi plastic. Putea foarte bine să fie şi-un cocean sau un lemn, tot aia era. Dar...care scopul? Ce satisfacţie ai? Ce dovedeşte asta?
Mamă cu doi copii, mai doreşte unu şi-şi trage păpuşă! Fă unu nou, în Mama Ciorilor, că nu e chirurgie pe creier! Nu desparţi atomul în două! Înfiază, dacă nu mai poţi! Creşte găini, capre, viermi de mătase, dacă te plictiseşti! Măcar munceşti şi ai un rezultat, nu arunci banii la gunoi! C-apoi când ai un bebel şi-l iei în braţe să-l alinţi da-ţi trage un jet în ochi...să vezi fericire! Tarammmmmmmm!!! Hot Pissing Challenge! Pui pe facebook filmuleţ, likeuri peste likeuri! Mamă eroină scrie pe tine! Ecaterina Teodoroiu a maternităţii!  

Da' deşteapta aia de psiholoagă depe final face toţi banii: "...problema se pune atuncea când preocuparea pentru aceste păpuşi depăşeşte limita firescului". Adică e firesc, e normal să umbli cu un cauciuc în braţe şi să te dai mamă devotată? Şi mai ales, cam cât durează limita asta? O lună? Un an? 
Sau...ce te faci dacă sărmana creatură neiubită vrea o să se joace de-a mama cu o familie întreagă? Îşi ia un soţ de cauciuc...mă rog...s-o fi săturat şi ea doar de o singură bucată, acum vrea tot masculul! Plus o casă de lego şi orătănii de pluş! Aplauzi, nu?

Ieeeee...minunat! Hai să ne jucăm de-a familia! Păi dacă există copii cu mame de silicon, de ce nu ar exista şi mame cu nişte copii de silicon?

luni, 25 august 2014

Găleata cea virală

În ultima săptămână, cel puţin, toată lumea a înnebunit cu "Provocarea găleţii cu apă"! Filmuleţele-s virale, vizionate şi mega-căutate, jurnalele de ştiri numai despre asta vorbesc. Vedete îşi toarnă ba în serie, ba în paralel, câte un vas cu apă în cap - că e găleată, tuci, ibric, tomberon, sertar de congelator, cană, oală de noapte...nu mai contează! Ideea e este un must să te filmezi aruncându-ţi apă pe plete, pentru a te vedea o lume întreagă! Mamă ce mişto, beton şi marfă suntem!
Bă, ce puii mei?? Sunt eu tâmpit sau p-ăştia i-o pălit careva cu leuca în moalele capului şi au dat în mintea maimuţei? Îşi bagă unu' deştu-n dos, nebunie planetară, frate! Hai cu toţii să facem întocmai şi la fel, că e coolăraie maximă!

Serios acum, nu pricep care e faza. La început ziceam: "Un prost îşi toarnă apă-n cap. Mare schemă!" Doar că s-au înmulţit proştii şi am intrat la idei...chiar nu-i de glumă! O fi vreo pandemie, ceva! Vai de mine!! Sunt prea tânăr să mor, nu vreau să mor! Vă rog, fie-vă milă...există vreun vaccin? Cum se transmite?? Dacă mă bag la beci scap? Ca la tornadă...îmi fac adăpost subteran şi stau acolo până trece viforniţa! 
Apoit am auzit că totul se face în scop umanitar. Dacă nu mă credeţi, e un filmuleţ lacrimogen pe net...n-am stat de el să-l văd cap-coadă, că-mi pica varu' de pe pereţi de pictiseală. Oricum, e pentru o cauză nobilă! Uraaaa, tumbs up, faceţi şi voi la fel! Nu prea înţeleg cum se face lumea mai bună dacă îmi ud scăfărlia, dar mă rog...chiar aşa, trebuie să le ştiu pe toate?
Totuşi, am continuat săpăturile. 

Conform wikipedia, Ice Bucket Challenge este o manifestare  ce implică donarea unei sume de bani pentru cercetări în domeniul sclerozei. Iniţial, ori dădeai bani, ori îţi turnai o găleată cu apă şi gheaţă în cap - un gest complet cretin, după părerea mea. Dar în fine...ideea e că au apărut şi variante: accepţi provocarea şi donezi doar 10 euro, nu o accepţi şi donezi 100 de euro; sau dai şi tu cât de lasă sufletul şi execuţi şi figura cu găleata, să-ţi mai iei nişte likeuri la profil. Dacă mai eşti şi complet idiot de te împiedici cu găleata-n braţe, te-ai scos de vizualizări! Devii vedetă printre internauţi - desigur, cunoscută doar între vecini şi pe străzile locale. Că doar cine caută Bucket Challenge Failed Compilatiοn râde să se împrăştie şi trece mai departe; chiar nu cred că se dă de ceasul morţii, căutând idiotul cu pricina - doar doar o lua vreun autograf de la el.

Acuma...pe vedete le mai înţeleg - mai ales pe cele de la noi, care numai întregi la diblă nu sunt. Dacă te duce capul, refuzi elegant; că donezi sau nu, treaba ta! În principiu nu trebuie să ştie stânga ce face dreapta, deci de ce să baţi atâta clopotul că dai nişte bani? Ce, nu s-a mai văzut aşa ceva? Ete na!
Dar dacă eşti tipul de om care aplauzi tălâmb la tot ce vezi şi ceea ce contează este să intri în graţiile gloatei şi să intri în rândul lumii...da...hai cu găleata, frate! Ce una?? Două, na, că io-s ăl mai şmecher, care-a îndoit banana! 
Aici m-am lămurit. Dar restul? Chiar aşa, nu are nimeni cap ce judece? "Da stai mă aşa niţel, ce facem noi aici? Mi-am aruncat cu gheaţă-n cap...aşa şi? În afară de o posibilă răceală şi o durere de măsele, ce sper să obţin? Lupt împotriva unei boli îmbolnăvindu-mă? M-a bătut soarele-n cap, sau ce? Să-mi bag picioarele, e ca şi cum aş lupta contra violenţei, trăgându-mi pumni singur, în centrul oraşului! Sau împotriva sidei, îmbolnăvindu-mă de ficat! Sau...ca şi cum aş lupta împotriva accidentelor mărşăluind în coloană, cu pancarde şi vuvuzele! Aoleu, stai că asta se întâmplă deja! Scuze, scuze...
Anyway...ideea este: ce are sula cu prefectura? Ce are scleroza cu gălata? Asta e ca în bancurile copilăriei: "Ce au în comun o roşie şi un tramvai?"

După mintea mea, o acţiune eficientă ar fi donaţia şi atât. Că te maimuţăreşti în direct strigând "Pentru sclerozăăăăăăăăăăăă!!!!!!!" nu are absolut nici un efect..Dacă ar fi să faci un sondaj, din 100 de persoane care au îndeplinit provocarea găleţii nu cred să găseşti mai mult de 5 care să ştie ce este şi cu ce se mănâncă afecţiunea asta. Deci, în afară de învaţarea unui nou cuvânt din dicţionar...ce rezolvare, care conştientizare?
Iar dacă vrei să rupi gura târgului cu şmecheria, faci altceva: tai răul din rădăcină. Şezi strâmb să gândeşti drept şi te întrebi: "Băi nenică, care e treaba cu scleroza asta? De ce apare? De unde atâta alzheimere, parkinsoane şi cancere prin toate locurile posibile şi imposibile? Sigur-sigur nimeni nu ştie răspunsul...dar de la atâta stres, atacuri de panică, alimente modificate şi tot felul de mizerii în apă, sol, aer, sau prin orice ne mai înconjoară, de fier să fii şi tot te-ar mai picni câte o boală! D-apăi pe noi, că suntem numa oameni...  "
Aşa că: vrei să schimbi ceva? Să elimini boala, nu doar să tratezi simptomele? (sau să te prosteşti jucând în filmul în care eşti erou doar pentru că ţi-ai turnat apă în cap, te-ai bărbierit pe juma de faţă sau mai ştiu eu ce alte provocări?) Schimbă-ţi viaţa! Gândeşte cu capul din dotarea proprie şi adoptă un stil de viaţă niţel mai sănătos! 

Dar mai e mult până departe...deocamdată suntem la stadiul în care copiem de toate pentru toţi, fără pic de discernământ. Nasol, ce să mai zic?