Am fost dojenit că nu mă închin la Băsescu în culcare, sculare şi cam toate momentele importante ale zilei – măcar după fiecare masă. Sau, cel puţin aşa cred...prin referirile pe care le făcea duduiul la Geoană. O fi crezut sărmanul, că-s vreun pui de pesedel şi mi-o trage la credinţe. No...s-a înşelat, dacă a presupus asta. Chestia e că nu-s sigur de ce era nemulţumit, pentru că aşa cum am mai spus, încă de la prima abatere lingvistică nu m-am mai obosit să citesc spusele cret..comentatorului.
Ori fuse vreun pupinbăsesc, ori o fi fost vreun manelist, piţiponc, sau vreo umflată (“divă”, cum se spune mai modern) pe care am rănit-o la sensibilitate şi s-a plâns pufoşelului care îşi bagă iubirea aproape numai în ea (spun “aproape” pentru că cel mai probabil, mai sunt şi alte aspirante la virilitatea sentimentală a micuţului; iar acesta, ca un bun samarinean ce se află, nu le poate lăsa cu buza umflată şi le prestează câte un trailer de drgoste), să fie mascul şi să o mai şi scoată din problemă.. Sau, poate toate posibilităţile la un loc?? Cine poate şti şi cine îşi munceşte mintea ca să afle amănuntul acesta? (oricum, eu o să merg pe varianta linguşitorului băsescian, că se arată mai sexy) Este păcat însă, că deşi le avea cu băgatul, neuronul încă nu a învăţat să şi-l introducă în cerebel.
Şi o fi zis voinicul patruped: “Gata! Până aici!! Te-ai legat de armonia sonoră care îmi picură în urechi stropi de fericire; nu am zis nimic. Te-ai legat de puiuţul meu siliconat şi răpitor, pisi meu cel iubit şi scump şi drag; nu am zis nimic. Băi! Dar să te dai şi la Măria Sa, Prţ-ul (prescurtare de la “prinţ”) Pădurii??? La lumina ochilor mei din cap?? La Beculitorul meu chelios? Nu mai rezist! Trebuie să îţi bag şi eu vreo două!”
Semnalarea acelui trepanat băgăcios (scuze că tot repet cuvântul acesta, dar se pare că era singura calitate a monseniorului; eu nu fac decât să o subliniez) m-a făcut să îmi reconsider opiniile. O voiam pe Udrica la conducere, dar...mă schimb şi eu după cum bate vântu’ (substantiv comun); renunţ la propriile mele dorinţi. Poate par răzgândac, dar e la modă să fii aşa. Nu e de condamnat asta, deci e bine.
O vorbă românească spune: “Dacă unul îţi zice că eşti beat, nu îl crezi. Nu îl crezi nici pe al doilea…dar la al treilea mergi să te culci”. Deci, dacă sunt aşa mulţi adoratori de băsesc, presupun că e ceva de capul lui. Problema este că numărul idolatrilor geonişti este la fel de mare, ceea ce înseamnă că şi de capul lui o fi ceva. Pe mine, sincer, mă cam doare în 3 litere (”cot”, nu săriţi aşa!) de încrăvăţaţii care ne conduc, dar fiind luna cadourilor (în care trebuie să fim mai bun, mai iertători, mai...abureli din astea, de gen), am decis să împac pe toată lumea şi să fac ceva gen Persefona: o zi pe lună îl iubesc pe portocaliu, o altă zi pe roşuleţ. Restul timpului mi-l păstrez pentru refacere, că doar are şi stomacul meu o limită, ce naiba!
Încep cu Cârmaciul, că tot e dânsul pe funcţie.
Cum procedez? Murmur în barbă: “Ooooooo…Tu, Farul Meu Deschizător de drumuri!! Ooooo...Preaminunatule! Ooooo....Tu, Luminociosul Meu Imperial! Glorio-sule! Fermecăto-rule!Băseşte-ne cu puritatea razelor Tale! Încrucişează-ne cu blânda ta privire, scoboară-ţi curata Ta înţelepciune şi asupra păcătosului şi amărâtului ce mă aflu!" - Apoi, un "Să-mi fie ruşine” (petetat de trei ori la rând); execut chestiunea de la răsăritul până la apusul soarelui şi se pune că sunt probăsel? Sau e vreun program, ceva? Poate nişte închinăciuni şi cântări speciale, pe care profanul de mine nu le cunoaşte?? (Menţionez că tratez problema cu seriozitatea-i cuvenită, deci nu mă pot apuca de treabă atât de neştiutor; se impune să fiu puţin şcolit, nu credeţi??)
Ce să fac, ce să fac? Aştept deocamdată şi îmi antrenez fierea pentru cele ce va să vină. Dar cum fac asta?? Uff! Nu mai ştiu nimic! Mai bine aştept...să vă ce-o da Măria Sa, Preşedintele Soare.
P.S.: Odată, cineva mi-a spus că atunci când nu şti ce să faci, să nu stai pe loc; să acţionezi într-un fel, oricare ar fi el. Dînd ascultare acestui sfat, îmi dau seama că nu pot pierde vremea aşteptînd aiurea...de aceea, mă voi şcoli singur (pentru început). Nu ştiu dacă o fi bine sau rău, aşa că îmi cer scuze băseilor, dacă greşesc cu ceva (Hei! Nimeni nu s-a născut învăţat!); dar...îmi iau inima-n dinţi şi mă avânt de unul singur în aventura "tricolorului portocaliu".
Ori fuse vreun pupinbăsesc, ori o fi fost vreun manelist, piţiponc, sau vreo umflată (“divă”, cum se spune mai modern) pe care am rănit-o la sensibilitate şi s-a plâns pufoşelului care îşi bagă iubirea aproape numai în ea (spun “aproape” pentru că cel mai probabil, mai sunt şi alte aspirante la virilitatea sentimentală a micuţului; iar acesta, ca un bun samarinean ce se află, nu le poate lăsa cu buza umflată şi le prestează câte un trailer de drgoste), să fie mascul şi să o mai şi scoată din problemă.. Sau, poate toate posibilităţile la un loc?? Cine poate şti şi cine îşi munceşte mintea ca să afle amănuntul acesta? (oricum, eu o să merg pe varianta linguşitorului băsescian, că se arată mai sexy) Este păcat însă, că deşi le avea cu băgatul, neuronul încă nu a învăţat să şi-l introducă în cerebel.
Şi o fi zis voinicul patruped: “Gata! Până aici!! Te-ai legat de armonia sonoră care îmi picură în urechi stropi de fericire; nu am zis nimic. Te-ai legat de puiuţul meu siliconat şi răpitor, pisi meu cel iubit şi scump şi drag; nu am zis nimic. Băi! Dar să te dai şi la Măria Sa, Prţ-ul (prescurtare de la “prinţ”) Pădurii??? La lumina ochilor mei din cap?? La Beculitorul meu chelios? Nu mai rezist! Trebuie să îţi bag şi eu vreo două!”
Semnalarea acelui trepanat băgăcios (scuze că tot repet cuvântul acesta, dar se pare că era singura calitate a monseniorului; eu nu fac decât să o subliniez) m-a făcut să îmi reconsider opiniile. O voiam pe Udrica la conducere, dar...mă schimb şi eu după cum bate vântu’ (substantiv comun); renunţ la propriile mele dorinţi. Poate par răzgândac, dar e la modă să fii aşa. Nu e de condamnat asta, deci e bine.
O vorbă românească spune: “Dacă unul îţi zice că eşti beat, nu îl crezi. Nu îl crezi nici pe al doilea…dar la al treilea mergi să te culci”. Deci, dacă sunt aşa mulţi adoratori de băsesc, presupun că e ceva de capul lui. Problema este că numărul idolatrilor geonişti este la fel de mare, ceea ce înseamnă că şi de capul lui o fi ceva. Pe mine, sincer, mă cam doare în 3 litere (”cot”, nu săriţi aşa!) de încrăvăţaţii care ne conduc, dar fiind luna cadourilor (în care trebuie să fim mai bun, mai iertători, mai...abureli din astea, de gen), am decis să împac pe toată lumea şi să fac ceva gen Persefona: o zi pe lună îl iubesc pe portocaliu, o altă zi pe roşuleţ. Restul timpului mi-l păstrez pentru refacere, că doar are şi stomacul meu o limită, ce naiba!
Încep cu Cârmaciul, că tot e dânsul pe funcţie.
Cum procedez? Murmur în barbă: “Ooooooo…Tu, Farul Meu Deschizător de drumuri!! Ooooo...Preaminunatule! Ooooo....Tu, Luminociosul Meu Imperial! Glorio-sule! Fermecăto-rule!Băseşte-ne cu puritatea razelor Tale! Încrucişează-ne cu blânda ta privire, scoboară-ţi curata Ta înţelepciune şi asupra păcătosului şi amărâtului ce mă aflu!" - Apoi, un "Să-mi fie ruşine” (petetat de trei ori la rând); execut chestiunea de la răsăritul până la apusul soarelui şi se pune că sunt probăsel? Sau e vreun program, ceva? Poate nişte închinăciuni şi cântări speciale, pe care profanul de mine nu le cunoaşte?? (Menţionez că tratez problema cu seriozitatea-i cuvenită, deci nu mă pot apuca de treabă atât de neştiutor; se impune să fiu puţin şcolit, nu credeţi??)
Ce să fac, ce să fac? Aştept deocamdată şi îmi antrenez fierea pentru cele ce va să vină. Dar cum fac asta?? Uff! Nu mai ştiu nimic! Mai bine aştept...să vă ce-o da Măria Sa, Preşedintele Soare.
P.S.: Odată, cineva mi-a spus că atunci când nu şti ce să faci, să nu stai pe loc; să acţionezi într-un fel, oricare ar fi el. Dînd ascultare acestui sfat, îmi dau seama că nu pot pierde vremea aşteptînd aiurea...de aceea, mă voi şcoli singur (pentru început). Nu ştiu dacă o fi bine sau rău, aşa că îmi cer scuze băseilor, dacă greşesc cu ceva (Hei! Nimeni nu s-a născut învăţat!); dar...îmi iau inima-n dinţi şi mă avânt de unul singur în aventura "tricolorului portocaliu".
AVE BĂSE!
P.P.S.: Ţi-am spus că mă amuzi, dragul meu tomodachi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu