Vrem epidemie! De iubire...

Ui' mă, că se face luna de când nu am mai scris. Voi fi avut vreun blocaj inspiraţional? Hmmm..."să zicem că da, să sperăm că nu"... cum e citatul acela faimos, din cel mai clasic în viaţă? 

De fapt, ca să fiu sincer, "tăcerea" mea nu a fost cauzată de nici un blocaj, ci mai degrabă de o lipsă de motivaţie. Pur şi simplu, mintea mea a devenit atât de obişnuită cu breaking news-ul, încât mai toate ştirile despre viaţă pur şi simplu mi se par derizorii şi de tot râsul. Chiar şi romgleza pe care o folosim din ce în ce mai des...pentru că, da! Am început să duc dorul noutăţilor cutremurătoare, înspăinântătoare şi incendiare. Dar dacă nici măcar izolarea nu mai e izolare, ci lockdown...ce să mai comentezi? 
Stau şi mă întreb ce mai înţeleg din viaţa înconjurătoare cei care nu ştiu engleză. Cei care au prins vremurile în care la şcoală se studia rusa. Sau cei care nu sunt atraşi de engleză; se întâmplă şi asta. Eu, de exemplu, am avut ocazia să învăţ germană şi nu am vrut; nu îmi place, nu mă interesează...aşa că, nu ştiu nici măcar să ronţăi seminţe în nemţeşte. Şi mă simt perfect, nu am nici o problemă! 

Mă rog...poate pe la cap să am ceva...dacă mă duc să mă investighez. Dar asta-i altă poveste. :D

Până una alta, de engleză te cam împiedici la fiecare pas. Adică...mergi pe stradă, ţi se face foame şi-ţi iei doi covrigi (că poate-i zi de post şi o shaorma ar da cu virgulă). No, şi-n faţa duduii care vinde, se iţeşte ţanţoş, borcanul de TIPS. Un om cu rădăcini geto-dacice sadea s-ar scărpina după ureche şi s-ar întreba: "Ce mama ciorilor e ăla TIPS"? 
În limba noastră mult prea dulce, frumoasă şi foarte armonioasă nu există aşa ceva... şi cel mai probabil, dacă întrebi domniţa de după tejghea, nici ea nu va şti să-ţi spună - pentru că aşa a pomenit. TIPS-ul e borcanul în care pui banii de TIPs. "Simplu". Cuvântul mai neaoş, adică "bacşiş", a dispărut de mult...plus că-i cam lung şi în epoca vitezei nu dă bine să deschizi gura de prea multe ori. Pierzi timpul...iar TIMPUL, după cum ştim cu toţii, COSTĂ BANI. Aşa că, nu-i mai elegant să alegem cea mai scurtă variantă? Chiar şi Darwin a zis că viaţa evoluează de la complex la simplu...

[Iulian Universalu' şi Stivăn Quasaru' - Maneaua lu Greta]

...iar noi, fiind într-o continuă evoluţie, nu e normal să ne simplificăm viaţa? Plus că, cine sunt eu să îl contrazic pe MARELE Charles Darwin?

Pe  scurt: e borcan de TIPs. S-a-nţeles?

Bine, dacă e s-o iei p-aia dreaptă, cel mai probabil, nici vorbitorii de limba engleză nu vor şti ce e e TIPs-ul. Nici eu nu ştiam - până când mi-a dat prin gând să caut, că mă simt un prost în era informaţiei şi mă enervează asta. 
Aşa am găsit că termenul "TIP" vine din Epoca Victoriană, când în cârciumile din Anglia, pentru a avea întâietate la servire, puneai bani într-un borcan pe care scria "TO INSURE PROMPTITUDE / PENTRU ASIGURAREA PROMPTITUDINII ". TIP, pe scurt - cu "-s" de rigoare, pentru plural. Deci, nu-i nimic complicat; vorba românului: "Dai un ban, da' stai în faţă!". No, acuma aş vrea să văd cine scrie asta pe borcan, în loc de TIPS!  :))

Nu-i amuzantă viaţa?

Nu e...că-i pandemia pe noi! DAAAAARR...ce frumos ar fi dacă, în loc de boală, ne-ar păli o pandemie de iubire - cum oftează, nostalgic, sentimentalii pe Facebook: 

Să ne vindecăm de răutate şi egoism! Vai şi vai, ce minunat ar fi! Leul să pască alături de miel...ţânţarul să-l ia în braţe pe om... bogatul să mănânce pâine uscată, alături de sărac...iar invidia, ura şi nepăsarea să fie doar o amintire. Ca bacşişul.  

Problema e că, teoretic, iubirea sună bine şi ne-o dorim. Practic...mi se pare mie că fugim de ea mai ceva ca necuratul de tămâie. Pentru că iubirea e frumoasă, dar e grea. E jug, nu plimbare în parc. 

Când iubeşti şi nu ţi se răspunde, e tortură şi iad. Nu e simplu să ţi se smulgă inima din piept, în fiecare secundă. Să o vezi în faţa ochilor, în bucăţi însângerate şi nefolositoare, pentru ca apoi să-i dai un scuipinol de speranţă şi s-o pui la loc - încrezător. Şi să o iei de la cap...ceas de ceas, zi de zi...pentru că iubirea nu cere nimic în schimb. Nu iubeşti ca să fii iubit, ci iubeşti pentru că iubeşti...chiar dacă nu contează pentru nimeni.
Iar fericirea aia despre care vorbeşte toată lumea pare atât de iluzorie, de te-ntrebi dacă mai  eşti în toate minţile, sau ai început să zburzi pe câmpii. De dor. Şi jale. 

Totuşi, e mai bine să iubeşti şi să pierzi, decât să nu iubeşti deloc. (Ce idiot o fi spus asta? Cred că orice om îl poate contrazice... nu cred să fi fost cineva ferit de asemenea simţăminte).  

Eee...dar când iubeşti şi eşti iubit, e altă mâncare de peşte! Zâmbete şi fericire; moţonei, pupicei, floricele, inimioare, priviri scurgătoare - na, cum se face. 

În timp apare comoditatea, apoi obişnuinţa, iar la final, monotonia. Şi-ncepe viaţa trăită prin celălalt. Tot iubire, dar sub altă formă, mai profundă. Mai muncită, mai ne-egoistă şi cu bucurii mai subtile - dar mai de durată. Începe dăruirea încrederii şi lupta mai asiduă cu tentaţiile - care parcă încep să apară din ce în ce în des. Şi din ce în ce mai ispititoare.

Întrebarea e: câţi ajungem până la acest punct? Când divorţul e la modă şi relaţiile durează cât valurile care se sparg de ţărm (asta în cazul în care ele apucă să se formeze), cam ce epidemie de iubire ne dorim? Sau...poate nu ştim ce cerem?

Aaaa...stai niţel...că e iubirea de aproape! Ce tăntălău sunt... mă duc, repede, cu gândul la femei! Ptiu, piei gând rău!

Iubirea de aproape e altceva. E foarte simplă: "ce ţie nu-ţi place, altuia nu face". 

Şi totuşi, e mai dificil - pentru că iubirea asta nu se rezumă la datul unui leu celor care cerşesc sau donatul de haine şi jucării când se fac campanii de sărbători, pentru nevoiaşi. Nu, nu, nu...iubirea asta poate e cea mai grea - pentru că impune o datorie faţă de toţi oamenii, nu doar faţă de o singură fiinţă. Renunţi în fiecare secundă la orgoliu...şi nu pentru persoana care te face să zâmbeşti doar când îi auzi numele, ci pentru orice străin, pe care e posibil să nu îl mai vezi niciodată. 

Nu sună prea tentant, aşa-i?

...deşi ne dorim! "Iubire" e un cuvânt aşa de frumos...love, LOVE! Cât de foarte wonderful!! - adică minunat, să ne-nţelegem! Mai ales în teorie...

Dar...HEI! VREM EPIDEMIE CE IUBIRE!

Ce frumos...să pupe tata pe ei de guguştucei drăgălăşei!

Şi apoi să cântăm un cântec vesel - de preferat la o terasă, până nu se închid şi astea şi rămânem cu buza umflată:

 [Lia Tăburcean - Când eu iubesc]   

Bucurie şi suferinţă

...pentru că bicicleta este una dintre cele mai mari bucurii ale mele. Bucurie...nu fericire.

Fericirea durează doar o clipă. Este ca o explozie de lumină şi culoare, care schimbă totul în jur preţ de câteva secunde, apoi dispare în uitare. Însă bucuria rămâne; se naşte brusc şi încremeneşte în veşnicie,  ca o privire zâmbitoare dintr-o amintire cu cârlionţi. Sau ca cerul înstelat. Uneori vin nori şi o mai acoperă, dar ea rămâne întotdeauna acolo - chiar dacă s-a ascuns vederii..

Bicicleta este libertate şi relaxare. Şi trânte şi buşeli; tăieturi, zgârieturi, julituri...dar libertate şi eliberare de tot şi de toate. 

Dojenindu-mă că elaborez prea mult unele idei, un prieten a descris această bucurie mult mai simplu, printr-o abordare inginerească: "Ajutor! Iubesc şi doare"! Iubesc, pentru că aşa sunt eu...mă las vrăjit de o clipă care declanşează uraganul. Şi doare, pentru că aşa e viaţa. Iubire fără suferinţă nu am trăit şi nu am văzut pe nicăieri în jur... sunt feţele aceleiaşi monede. Oricât ne-am dori, una fără cealaltă nu se poate, aşa cum nici  curcubeul nu poate lua naştere fără ploaie.

Bicicleta este ca o relaţie - trebuie să dăruieşti, ca să poţi trimi. Dăruieşti atenţie, răbdare, grijă, respect...şi primeşti linişte şi împlinire. Încredere. Uneori, chiar un rost, o direcţie - mai ales când nu ştii încotro să te îndrepţi. Când viaţa devine prea complicată, când te pierzi în dorinţe şi visuri neîmplinite, ea îţi arată calea. Iar calea este oriunde îndrepţi privirea: înainte, înapoi, în stânga sau în dreapta; chiar şi pe acolo pe unde nimeni nu a făcut o potecă, încă. 

...iar apoi, lucrurile sunt simple: priveşti în jur şi o iei din loc.  

Uneori cazi. Aia e, ghinion. Te ridici.

...dar asta deja a devenit un clişeu. Dacă ceri cuiva să continue propoziţia "Cazi şi...", în majoritatea cazurilor, răspunsul va fi "...te ridici" - pentru că ne place să credem despre noi înşine că suntem învingători. Dar nu este aşa. 

Cazi şi te ridici şi continui în aceeaşi direcţie doar când iubeşti şi pentru că iubeşti. Altfel...cazi şi rămâi jos, cu spiritul frânt - pentru că nu ai o motivaţie să faci altceva. Sau, dacă ai destulă încredere în tine,  cazi, te ridici şi pleci - pentru că nu ai nici o motivaţie pentru a continua. 

Cu bicicleta am căzut de câteva ori atât de rău, că mă mir că mai sunt complet. Şanţuri, asfalt, pietriş, borduri, maşini...Mi-am luat la cucuie şi julituri, de ziceai că-s pom de Crăciun cu beteală şi globuri pe dânsul, în anumite momente. Însă, aşa am aflat ce pot; ce situaţie mă avantajează, unde am probleme şi la ce trebuie să mai lucrez.

Spre exemplu, nu pot pedala cu ochelari de soare, pentru că îmi reduc vizibilitatea în zone umbroase. Şi nu pot asculta muzică la căşti. Nu fac asta nici când merg pe jos, d-apoi când stau în echilibru, pe două roţi - pentru că mi se pare oribil să mă deconectez de la mediul ambiant. Nu, nu şi nu! Trebuie să văd şi să aud: oameni, maşini, animale, gropi, pietre...orice are capacitatea de a deveni un obstacol în calea bucuriei pe care o trăiesc.

Exact ca într-o relaţie: fără atenţie la propriul comportament, fără să simţi energia din jur, fără să anticipezi obstacolele care pot periclita armonia cuplului, dai cu oiştea-n gard. Şi cazi.

Apoi vine clipa în care trebuie să alegi: Te retragi? Te ridici? Continui?

Depinde de cum şi cât iubeşti. 

Lovituri vor mai fi. Orice am face, nu avem cum să ne ascundem de furtuna suferinţei. Şi nici nu e nevoie...pentru că ea este îndulcită chiar şi de un singur strop de bucurie.

[Jackie Chan & Kim Hee Seon - Endless Love]

Subînţelesul limbii ce-o vorbim

Bine v-am regăsit!

Scuzaţi absenţa...am fost oleacă pe coclauri, să îmi mai limpezesc mintea de atâta luptă în zadar; c-apoi, de! Din când în când, se cere şi niscavai odihnă - dar nu prea multă, că ne învăţăm cu nărav.

Apropo de luptă...mai ştie, careva, ce s-a întâmplat cu mişcarea "Black lives matter", că nu mai aud nimic despre ea. Gata, a trecut puseul de tensiune, sau black lives nu mai matter? Nu ştiu...întreb şi eu, că nu se mai înghesuie nimeni să pupe picioare de negri şi nici măcar pantofi! Păi cum vine asta?Nu, nu, nu...eu vreau să se pupe! Să se pupe negrii...să se pupe negrii...

Sau, cumva ne-o fi venit mintea la cap? Nu pot să cred aşa ceva....Deci, înseamnă că după câteva zeci, sute de proteste, omenirea a realizat idioţenia avântului obştesc - pentru că negrii sunt oameni şi toţi oamenii contează şi, în general, viaţa contează - orice culoare sau specie ar avea ea?

Foarte tare! Înseamnă că trebuie să plec mai des...că de câte ori mă retrag la carapace, se întâmplă cele mai mişto lucruri în jurul meu; iar când mă întorc, nu mai recunosc lumea în care trăiesc. Problema e cu finanţarea....aşa că aştept sponsorizări la băeatu'! Iar dacă această teorie se validează, când mi-oi lua un an sabatic, înseamnă că revin ca pe o altă planetă, sau ceva...într-atât se va schimba viaţa în jur. Să bem pentru asta!!

[Arhaica - Rău mă dor ochii, mă dor]

În altă ordine de idei, să revenim la oile noastre....adică la limba noastră, că cică astăzi este ziua ei. "31 august - Ziua limbii române". Perfect! Şi cum o serbăm? Dăm o party surpriză şi o chemăm să sufle în tort? Îi spunem poezii? Îi închiriem un gigoloi, să-i danseze din buric? Îi oferim drept cadou un bon valoric la un magazin cu ştaif, ca să-şi ia haine de firmă - pe sistem "îţi iau haine de designer, dar te vreau în tanga"?
Hai măi, săriţi şi voi cu idei, că eu vreau să o sărbătoresc şi nu-mi trece nimic prin minte! 

A...gata, frăţiuer, ştiu! Zic să facem cu toţii chetă şi s-o ducem la bâlci, ca să se dea în toate teleguţele. Apoi îi dăm un suc, o vată pe băţ şi-am împăcat şi capra şi varza: nici n-am cheltuit foarte mult şi am şi făcut limba fericită!

Parammmm.....

Dar eu vreau să o mai serbez şi în alt fel...adică speculând-o.
Ce, nu-mi săriţi aşa toţi în cap, deodată! Nu ştiu despre alţii, dar eu m-am săturat să fiu tot învechit şi în spatele rândului lumii! Aşa că, începând de astăzi, vreau să fiu cel mai trendy flendy din trend...să fiu fruncea tuturor şi mereu în pas cu modernitatea. 

Pe de altă parte, specula este permanent la modă...deci, trinc! Idee genială, pe cale de consecinţă logică.

Aşadar, de ceva timp, oriunde merg unde păşesc, eu doar la dânsa mă gândesc. Dânsa, adică specula :D (Menţionez asta cu subiect şi predicat, să nu vă vină alte idei).

No, şi uite aşa, tot mergând, nimeresc la un moment dat, într-o gară...unde, ce-mi văd ochii? Cogeamite loc pentru fumat, cum mă vezi şi cum te văd. În acele momente, m-a fulgerat un unic gând: "Doamne, îţi mulţumesc că nu fumez! Altfel, aş fi arătat aşa":

... şi nu-s nebun să mă introduc (de bună voie) într-un coş de gunoi, ca să-mi  pot afuma plămânii cu nişte gudron. Ar însemna să fiu "şi bătut şi siluit şi cu banii luaţi" - adică, supremul oropsirii.  Şi pentru ce? 

În alt loc găsesc altceva mai fain: un ditamai anunţul care semnaliza ieşirea de incendiu. 

Nimic mai simplu, ce să spun? Nu e bine ca, în caz de o urgenţă, Doamne feri, să ştie omul pe unde să iasă? Mai ales dacă omu-i mai aiurit, aşa ca mine... Adică, eu mă pierd şi din dormitor până la baie şi n-am vreun labirint de casă. Practic, trebuie să traversez doar un hol...Atâta că, dacă-s cu ochii cârpiţi de somn, în majoritatea cazurilor ratez uşa băii şi dau cu capul în zid. Deci: indicatoarele-s foarte bune!

Dar acesta este genial... pentru că m-a ajutat la dezvoltarea personală, stimulându-mi inteligenţa:

Privesc, citesc şi imediat mă păleşte lumina cunoaşterii: "A-HA!! Deci pe aici iese incendiul"! 

Bine, bine...de ieşit, iese. Dar pe unde intră? Nu este logic să fie şi o uşă pe care să scrie "INTRARE PENTRU INCENDIU"? Că doar şi incendiul ăsta nu apare în clădire ca iepurele în pălărie...trebuie să intre pe undeva! 

Aşa că am căutat sus-numita uşa...dar să-mi trag pălmi, că n-am dat de ea, neam! Cred că nu m-am auto-dezvoltat de ajuns...

Dezamăgit şi cu ochii în lăcrămi, am dat o tură de oraş, doar-doar mi-oi mai limpezi gândurile. Şi-mi sare-n ochi altă bazaconie: un magazin care avea de toate...

Parcă şi auzeam imnul care  îmbia clienţii să-i treacă pragul:
Poftiţi, intraţi, intraţi şi cumpăraţi, avem di tăti
Poftiţi, intraţi, intraţi şi cumpăraţi, avem di tăti
avem pashtet şi pastări, soc şi campot,
Avem catleţi, posmaji, piceni, papuşoi,
Avem şi moare, şi blinele, şi scrob, şi covrigei,
Avem di tăti....

Doar că acolo nu era alimentară moldovenească, ci Bijuterărie. Şi avea bijuterii, pandantive, lănţişoare, verighete, reparaţii, gravuri, găuri pentru cercei... di tăti, ce mai la deal, la vale?

Neinteresant pentru mine, mai ales că am avut de toate: şi cruciuliţe şi lănţişoare şi brăţări...dar STAI!! Nişte găuri pentru cercei mi-aş lua, că din astea nu am avut niciodată! Vor fi scumpe, ştie cineva? Vreau să-mi iau vreo trei perechi, să am de rezervă dacă pierd una...şi-am vrut să intru să întreb de preţ, dar nu am avut timp! Uf! 

Help, help, caut un om cu suflet mare, să mă ajute cu informaţii! Cât mă costă să cumpăr nişte găuri din astea? Şi-s speciale pentru cercei? Dacă vreau să-mi bag altceva în ele, merge?

Trimiteţi răspunsurile pe adresa mea de email, că le citesc şi răspund...nu-s needucat să nu dau nici un feedback.

Dar până vin mailurile, propun să ciocnim paharele în cinstea limbii noastre dragi şi-un megahit să ascultăm!

Hai la mulţi ani!

[Aurelian Radu - La omul care mi-e drag]