vineri, 6 noiembrie 2009

Putreziciunea modernismului

Pentru Tomáš Ryška, un erou nevinovat
Pentru Ellie, cea care mi-a adus la cunoştinţă aceste fapte uluitoare şi dramatice













Furie. Ură. Revoltă. Scârbă. Ruşine. Neputinţă.
Doar atât am putut simţi, după ce am urmărit acest documentar. Furia mă arde ca un pumnal încins...însă simt o sete continuă de a revedea, o nevoie aprigă de a cunoaşte; aşa că dau reply. Deja este a patra oară...şi încă nu îmi vine să cred de ce sunt în stare oamenii. În adâncul sufletului ştiam asta...că doar am mai citit şi eu ceva istorie, am mai trăit şi eu (din păcate) pe lumea asta, neprotejat de nici o poartă laukha. Însă am fost atât de îndoctrinat de societatea asta plină de valori râncede, încât nu îmi vine să cred că omul este o bestieatât de abjectă.

Toţi ne naştem egali; dar de ce unul devine geniu al pianului, iar celălalt un expert al satârului?? De ce cineva reuseşte ca prin pictură să creeze o a doua realitate, iar altcineva evoluează spre o fiară sălbatică stăpânită de instincte? O dihanie obsedată de înavuţire şi de putere?

Urăsc ipocrizia oamenilor...şi pe a mea. Urăsc făţărnicia lor...şi pe a mea. Urăsc că sunt atât de limitat spiritual...Îmi este scârbă de jigodiile care se ascund sub haina propovăduirii evanghelicenedorite, doar pentru a putea stăpâni şi supune mai bine.
Sclavagism, rasism, tiranie, genocid. Lucruri odioase, care se metamorfozează miraculos şi brusc în răul necesar evoluţiei spre o lume mai bună. Lucruri pe care cu toţii le condamnăm în gura mare, dar le slăvim pe la colţuri. Sau pe oriunde credem că nu ne vede nimeni.
Îmi e greu să cred ca ce se întâmplă cu tribul Akha era necunoscut celor care sunt prin diferite conduceri bisericoase, sau chiar de drepturi ale omului. Nu mai pun la socoteală autorităţile...a căror putoare trece dincolo de lentila camerei de luat veder; Dar totuşi...Ce naiba? Thailanda creşte în altă dimensiune sau pe altă planetă? Are un zid impenetrabil pe graniţă, adânc de sute de kilometri şi tot atât de înalt?? Se ajunge la ea doar prin galerii necunoscute străinilor, prin căi ascunse şi pline de capcane care l-ar face invidios chiar şi pe Marele Imhotep??

Că doar omul alb, omul civilizator, a reuşit să pătrundă...prin nişte umili misionari care propovăduiesc Adevărata Credinţă. Misionari care distrug civilizaţia, pentru o civilaţie înfloritoare. Misionari care iau copii de la sânul mamei, pentru a le face cunoscută dragostea maternă, pentru a le îngropa tradiţiile şi a le prezenta cu surle şi trâmbiţe ce e acela progres. Misionari care violează adolescentele, pentru a le introduce în progres. Sexul înseamnă progres...înseamnă evoluţia omului de la o stare de neprihănire câh, către o pângărire beton de caştoacă.
Eu ştiam că Dumnezeu, oricare ar fi el, ne-a lăsat Legea Iubirii. Nu a sexului. Că ne-a învăţat ce înseamnă să fii smerit, nu tiran. Că ne-a arătat ce înseamnă mila şi vindecarea, nu ne-a adus cine ştie ce boală mortală de prin alte lumi. Că ne-a demonstrat ce înseamnă să fii sărac, dar bogat.

Nimeni nu a ştiut ce se întâmplă pe plantaţiile de ceai ale mânăstirilor-orfelinate.Hai măi, gătaţi cu frecangeala! Dar de unde venea toată acea producţie? Pica din cer, odată cu ploaia? Se făcea o inseminare în grup, îngânau puţină “Muia Larga” litanică (“Sporeşte-l Doamne, sporeşte-l” - mai pe româneşte) şi dimineaţa răsăreau roadele, gata culese în coşurile de nuiele ordonate milităreşte lângă zid??? “We have 60 kids. We don’t need any employees”. Scurt pe 2.

Prizonierii Dumnezeului alb...
Din ce ma ştiu şi eu despre religii, nici un Dumnezeu nu te ţine prizonier. Nici un Dumnezeu alb, negru, grena, portocaliu sau mai ştiu eu ce tip, nu te obligă să crezi. Doar te îndrumă...liberul arbitru fiind la tine. De ce trebuie să o facă oamenii, în numele lui?? De ce trebuie să mă oblige cineva pe mine, să cred în Quetzalcoatl, Marduk, Ahura Mazda (nu e noul tip de bolid nipon), Iehova, Amon-Ra, Zeus, Baal, Buddha, sau altă divinitate super-supremă???? Şi mai ales, cine naiba hotărăşte care Dumnezeul e cel mai bun? Cine rules, peste toţi nemernicii care cică îl slujesc pe la spate? Auzi, auzi! Băştinaşii, de oriunde ar fi ei, sunt inferiori nouă...pentru că întregul lor sistem de credinţe se bazează pe spirite bune şi rele, pe frică şi recompensă. Raiul ce-o fi??? Dar Iadul ce mama ciorilor e? Excursia de vis după ce ai dat ochii peste cap??? Ziua colegului descărnat, printre cazanele cu pucioasă??? Beţia şi bairamul cu ochi scoşi şi furci înfipte seducător în cur???

Parcă Dumnezeu ne creease după chipul şi asemănarea Lui. Nu Chipul Exterior...că atunci cu toţii am fi albi, galbeni sau negri, cu ochii oblici, sau cu părul creţ. Dar toţi avem o conştiinţă...şi nevoia de a crede într-o Existenţă Superioară. Indiferent care ar fi ea. Păi şi atunci, cine îmi poate spune mie că Spiritele Rele ale pădurii, Fantomele şi Shinma din întunericul codrilor, nu reprezintă fix apariţii de-ale Diavolului creştin? Că parcă suntem învăţaţi să credem că Răul are mai multe feţe...şi de cele mai multe ori, se ascunde sub protecţia Binelui. Sub haina unor bieţi misionari care gâlgâie de intenţii bune...care răspândesc o religie indezirabilă, care aduc boli mortale apoi le tratează doar contra unor avantaje monetare sau carnale. Sau ambele, că doar e super-ofertă la proşti, băi tată bă!!!!!

Toate religiile sau credinţele au la bază o reţetă, ceva bun şi ceva rău. (urmezi regulile, după ce te-a lovit crăpelniţa te ia Bunul; nu le urmezi...eşti nene rău, te ia Răul şi Urâtul). Au la bază frica..Şi atunci, cine praznicu’ mă-sii ia uns pe unii cilivizatori şi pe ceilalţi proşti?? Cine a decretat că indienii sunt nişte jivine turbate, iar coloniştii sunt reprezentanţii purităţii? Cine a hotărât că negrii sunt nişte unelte făcute pentru muncă, că Oamenii Pădurii sunt nişte sălbatici lipsiţi de cultură şi valori?? Cine a hotărât ce este Bun şi ce este Rău pe pământul acesta??
Cică Inchiziţia a pierit de cel puţin 100 de ani; sau nu...Inchiziţia s-a născut chiar înainte de a se inventa. A trăit printre noi dintotdeauna...ne-a şcolit în ocnele opresiunii.

Cea mai tare fază a fost cu umflatul ăla împuţit, transpirat ca un porc mâncat de Trichina gigantica , care avea tricou inscripţionat cu numele celui mai temut Ucigaş Invizibil: Malaria.. Ca şi cum ai merge la evrei cu un tricou care surprinde o imagine gingaşă din Auschwitz. Cam cât de dobitoc să fii, ca să faci una ca asta?? Ai?? Cât de cretin trebuie să te naşti, ca să îţi treacă prin cap aşa ceva?? Cum trebuie să fii, ca să te încadrezi în acest profil?? Ştie cineva?? Hai...tu, ăla din spate! Ce vrei să spui? Om superior??? BINGO!! ZECE CU FELICITĂRI!! A DAT NOROCUL PESTE TINE, GENIU MIC ŞI SCUMPIC!
Şi mai se şi hlizea ca boul, ca să facă el, dom’le, nişte fotografii cool! Să se tragă-n chip alături de ceva ce el considera mizerie puturoasă, ca să se poată înalţa mai abitir pe sine. Dar ce ar fi fost dacă venea unu’ şi i-o trăgea cu sete în chip?? Aşa numa'...ca să aibă o amintire de gradul III, de la o excursie exotică.


Apoi a venit partea de thriller de la final. După ce căutam cu disperare noi expresii care să îmi exprime revolta, am început să sondez cu disperare după rugăciuni. Îmi rodeam unghiile până la coate şi căutam...pentru că nu voiam să fie redus la tăcere glasul care a reuşit, prin imagini cutremurătoare, să mărturisească despre tragismul modernităţii. Voiam să ajungă cu bine la acel aeroport dărăpănat, să scape şi să le frece ridichea la obsedaţii ăia mai târziu.

Trăim într-o lume care evoluează în fiecare clipă, o lume bazată din ce în ce mai mult pe satisfacerea instinctelor primare. În fiecare clipă ni se inoculează credinţa că suntem unici, speciali, deosebiţi...că merităm tot ce este mai bun din lumea asta. Şi de ce nu am merita? Că doar avem zgârie-nori, bolizi ultraperformanţi, medicină extraordinar de dezvoltată, internet şi telefonie prin satelit! Nu suntem precum netrebnicii ăia de umblă desculţi, se caţără în copaci şi mănâncă ce găsesc şi ei prin csorburi sau te miri-ce-lăcaşuri-subpământene.

Mândria este păcatul primordial al omului. Şi izvorul celorlalte.

P.S.: Nu ştiu ce aş mai putea să spun. Sunt multe de zis...dar simt că nu îmi pot găsi niciodată cuvintele necesare. Pentru opinii mai avizate, consultaţi-l pe Moromete

Un comentariu:

  1. Dom'le, fain articolas..sau mai degraba comentar. Asa...cu tepe pentru balonasele de sapun suflate de misionarii crestini pentru "civilizatie", cu corectura morala, asa, in stilul dumneavoastra mai domnule. Bravos, monser!

    RăspundețiȘtergere