“Sunt romantică şi visătoare, dar întotdeauna îmi ating scopul”.
Aşa ni se confesează (pe un ton zâmbăreţ în litere) o săracă fătucă de-o pagină, printr-una din multele reviste spoite de vedetisme ce ne populează patriuca.
Întâi de toate, se cuvine să analizăm mai atent tâlcul care se ascunde sfios, în spatele vorbelor minunatei creaturi. Cică e romantică...adică? Stă noaptea sub clar de lună (bec, când este înnorat), cu ursuleţul de pluş în brăţic şi cu ochii beliţi la cioburile sclipicioase de mărgăritare aruncate neglijent între faldurile cerului obosit? Mănâncă la lumina lumânărilor, în fiecare seară?? Foloseşte excesiv de des cuvinţele alintătoase ("pufoşel", "puiuţ", "iubiţel", "scumpic", "somnic", "mâncărică" - păpuţa - etc) şi în general adoră să folosească lucruşoarele micuţele (mă rog...cu câteva excepţii, care doar întăresc regula)?? Stă cu bujorei împletiţi în minunatelei cosiţe, păşeşte pe petale de trandafiraş (roşu, ca o inimă mistuită de iubire) şi vorbeşte afectat, aproape în silă?? Cam cum e ea romantică aşa de incurabilă?
Apoi...spune că e visătoare; sau cu capu-n nori?? Că nu fac diferenţa aici...E o aiurită din aia care calcă-n străchini de la atâta inteligenţă?? Cam ce înseamnă concret, să fii visător? Să nu mai distingi între realităţi?? Îşi trage ea, gingaşa făptură, ceşcuţa cu cafeluţă mai aproape de guriţă (pentru a nu face scurtă ma mână, tot întinzîndu-se după recipientul cu licoare maronie), şi visează că i-a tras-o vreun Făt-Frumos desprins din poveşti??? Stă ea, mitica, şi visează în fiecare clipuţă la cai verzi pe pereţi? Mulţi cai...herghelii întregi de mustangi sălbatici şi virili...
Plus că...99% din turma de dudui se consideră melancolice şi romantice; să fie asta o boală, o pandemie porcească?? Să fie doar ceva trendy, care se transmite de la o individă la alta mai ceva ca sida (nu e vorba de logodnicul europarlamentăcioasei băseşti) în diferite medii lichide??
Dar hai să spunem că ai dreptate, şi eşti aşa cum spui: romantică, visătoare, cel mai probabil sensibilă la pipotă, frumoasă, deşteaptă, independentă, plus alte milioane de epitete din sfera aceasta idioto-cretinoidă…dar esti şi o ditamai curva! Sau…machiavelică, ca să scriu în termini mai academici. De ce?? Simplu:
Din câte am observat şi eu pe la alte lumi, viaţa nu te recompensează niciodată după merite. Fie că eşti Angajatul Lunii sau Jack The Ripper, trebuie să ai şi momente când ţi-o furi urât de tot…când ţi-o iei în ultimul hal, măcar pentru o scurtă perioadă de timp dacă nu pentru toată viaţa. Se spune că şi înfrângerile au rolul lor în economia vieţii…poate doar din dorinţa de a găsi un sens, o logică care să guverneze lucrurile. Doar că aici nu ne jucăm de-a grădiniţa, când primeşti bulină roşie dacă stai pe scăunel cu mâinile la spate, şi bulină albastră dacă te apucă pandaliile. În cadrul misticei noastre existenţe pe planetă, poţi să omori un om iar a doua zi să câştigi la loto…sau poţi să fii terciuit pe asfalt de către un şofer beat, la câteva minute după teribila faptă; poţi să fii savant eminent şi să mori de o banală apendicită, sau la fel de bine, poţi să prinzi centenarul. În opinia mea, e cea mai mare măgărie să îl educi pe un copil în spiritual meritocraţiei…dar deviez.
Nu voiam să zic decât că visărorismul şi romantismul nu te ajută cu absolut nimic în atingerea scopului…pentru că este extrem de foarte posibil ca prin aceste rare calităţi să realizezi fix p..raful de pe tobă. DAR STAI! TU întotdeauna îţi atingi scopul…eşti mereu călare pe situaţie şi până la urmă, cu inteligenţă, muncă asidua şi mari consumuri energetice, reuşeşti să dai tot ce ai mai bun în tine, să o storci de vlagă pe problemuţa care ţi s-a pus de-a curmezişul şi…să ajungi unde ţi-ai propus. Bravo! Ştiam eu că poţi!
Să-mi trag pălmi!…E mişto să te baţi cu pumnii în piept cât esti de…descurcăreaţă şi miraculoasă….pentru că poate te observă cineva capabil, care să te pună taman pe ceea ce te face să te simţi bine (adică vreun podium de modă sau vreuo scenă de mega-artistă…desigur)
Tot înainte cu tupeu, măi dragelor fotomodele închipuite! Şi la mai mare!
Aşa ni se confesează (pe un ton zâmbăreţ în litere) o săracă fătucă de-o pagină, printr-una din multele reviste spoite de vedetisme ce ne populează patriuca.
Întâi de toate, se cuvine să analizăm mai atent tâlcul care se ascunde sfios, în spatele vorbelor minunatei creaturi. Cică e romantică...adică? Stă noaptea sub clar de lună (bec, când este înnorat), cu ursuleţul de pluş în brăţic şi cu ochii beliţi la cioburile sclipicioase de mărgăritare aruncate neglijent între faldurile cerului obosit? Mănâncă la lumina lumânărilor, în fiecare seară?? Foloseşte excesiv de des cuvinţele alintătoase ("pufoşel", "puiuţ", "iubiţel", "scumpic", "somnic", "mâncărică" - păpuţa - etc) şi în general adoră să folosească lucruşoarele micuţele (mă rog...cu câteva excepţii, care doar întăresc regula)?? Stă cu bujorei împletiţi în minunatelei cosiţe, păşeşte pe petale de trandafiraş (roşu, ca o inimă mistuită de iubire) şi vorbeşte afectat, aproape în silă?? Cam cum e ea romantică aşa de incurabilă?
Apoi...spune că e visătoare; sau cu capu-n nori?? Că nu fac diferenţa aici...E o aiurită din aia care calcă-n străchini de la atâta inteligenţă?? Cam ce înseamnă concret, să fii visător? Să nu mai distingi între realităţi?? Îşi trage ea, gingaşa făptură, ceşcuţa cu cafeluţă mai aproape de guriţă (pentru a nu face scurtă ma mână, tot întinzîndu-se după recipientul cu licoare maronie), şi visează că i-a tras-o vreun Făt-Frumos desprins din poveşti??? Stă ea, mitica, şi visează în fiecare clipuţă la cai verzi pe pereţi? Mulţi cai...herghelii întregi de mustangi sălbatici şi virili...
Plus că...99% din turma de dudui se consideră melancolice şi romantice; să fie asta o boală, o pandemie porcească?? Să fie doar ceva trendy, care se transmite de la o individă la alta mai ceva ca sida (nu e vorba de logodnicul europarlamentăcioasei băseşti) în diferite medii lichide??
Dar hai să spunem că ai dreptate, şi eşti aşa cum spui: romantică, visătoare, cel mai probabil sensibilă la pipotă, frumoasă, deşteaptă, independentă, plus alte milioane de epitete din sfera aceasta idioto-cretinoidă…dar esti şi o ditamai curva! Sau…machiavelică, ca să scriu în termini mai academici. De ce?? Simplu:
Din câte am observat şi eu pe la alte lumi, viaţa nu te recompensează niciodată după merite. Fie că eşti Angajatul Lunii sau Jack The Ripper, trebuie să ai şi momente când ţi-o furi urât de tot…când ţi-o iei în ultimul hal, măcar pentru o scurtă perioadă de timp dacă nu pentru toată viaţa. Se spune că şi înfrângerile au rolul lor în economia vieţii…poate doar din dorinţa de a găsi un sens, o logică care să guverneze lucrurile. Doar că aici nu ne jucăm de-a grădiniţa, când primeşti bulină roşie dacă stai pe scăunel cu mâinile la spate, şi bulină albastră dacă te apucă pandaliile. În cadrul misticei noastre existenţe pe planetă, poţi să omori un om iar a doua zi să câştigi la loto…sau poţi să fii terciuit pe asfalt de către un şofer beat, la câteva minute după teribila faptă; poţi să fii savant eminent şi să mori de o banală apendicită, sau la fel de bine, poţi să prinzi centenarul. În opinia mea, e cea mai mare măgărie să îl educi pe un copil în spiritual meritocraţiei…dar deviez.
Nu voiam să zic decât că visărorismul şi romantismul nu te ajută cu absolut nimic în atingerea scopului…pentru că este extrem de foarte posibil ca prin aceste rare calităţi să realizezi fix p..raful de pe tobă. DAR STAI! TU întotdeauna îţi atingi scopul…eşti mereu călare pe situaţie şi până la urmă, cu inteligenţă, muncă asidua şi mari consumuri energetice, reuşeşti să dai tot ce ai mai bun în tine, să o storci de vlagă pe problemuţa care ţi s-a pus de-a curmezişul şi…să ajungi unde ţi-ai propus. Bravo! Ştiam eu că poţi!
Să-mi trag pălmi!…E mişto să te baţi cu pumnii în piept cât esti de…descurcăreaţă şi miraculoasă….pentru că poate te observă cineva capabil, care să te pună taman pe ceea ce te face să te simţi bine (adică vreun podium de modă sau vreuo scenă de mega-artistă…desigur)
Tot înainte cu tupeu, măi dragelor fotomodele închipuite! Şi la mai mare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu