marți, 11 august 2009

A fi spartan, sau a nu fi deloc?


Conform unui studiu efectuat de specialiştii europeni, în Românica noastră mult iubită se moare mult mai repede decât în ţările vest-europene....cam cu vreo 10-15 ani mai repede. De ce? Pentru că românul are o dietă total anapoda, iubeşte sedentarismul, iar sportul preferat este aruncatul cu privirea la nişte obosiţi care fugăresc o minge....
Teoretic, cam aşa este. Pentru că, numai acum câteva săptămâni am fost bombardaţi cu imagini ale burtăloşilor de conaţionali ce mergeau în concediu cu familia, la un grătărel în aer curat de munte. Cică asta este vacanţa ideală, aşa este sănătos: să bagi câteva kile’ de lipide porceşti, apoi să stai cu slănina revărsată pe pătură, să ţi-o sfârâie puţin soarele, în timp ce moţăi în faţa unui tv. model sport şi te mai bâzâie câteva muşte needucate. A!! Plus beţii crâncene în fiecare seară, în faţa unui foc uriaş, de tabără.
Cam aceasta înseamnă odihna pentru majoritatea rumânilor cu gâtul lănţos şi juniorul ascuns sub muntele de grăsime abdominală...deşi eu am învăţat prin clasa a doua, că intelectul se hodine cel mai bine prin solicitarea fizică a organismului. Dar dacă aşa este în rândul lumii....nu mai am ce comenta, pentru că oricum nu ascultă nimeni.

Însă, aceasta este doar o latură a problemei. Pentru că în toată ecuaţia asta cu speranţa de viaţă, mai intervine şi nivelul de trai (care, după părerea mea, are o importanţă covârşitoare). Românii nu au grijă de sănătatea lor...GREŞIT! Nu au bani, să aibă grijă de sănătatea lor!
De exemplu: se spune că fiecare persoană trebuie să facă minim 2 vizite anual, la stomatolog; realitatea este că omul de rând se duce acolo doar când are falca cât un balon cu aer cald...pentru că doctorul nu te tratează pe râs, nici pe ochi frumoşi; şi când ai salariul numărat până la ultimul ban pentru facturi şi pâinea zilnică, credeţi-mă că se vede o gaură de 30-50 de lei la buget. Ăia poa’ să-ţi ia corentul, dacă nu ai 2 lei să plăteşti factur’li. Aşa că sănătea trece pe planul secund...deşi în popor se spune că cel mai de lucru preţ pe lume, este taman sănătatea – care o menţii doar cu ajutorul lui Dumnezeu la cote acceptabile.
Se spune că românii nu au o dietă corespunzătoare. Dar sincer, mi se pare cam greu să ai aşa ceva, când felurile tale de mâncare într-o zi sunt un ceai cu 2 covrigi vechi şi o farfurie de ciorbă de lobodă (asta e pe ideea “mănânci ce vrei, numa’ să n-alegi”). Pentru delicatesele astea, o mamă tocmai şi-a dat astăzi viaţa, acoperită de pământul pe care îl scormonea, în speranţa că va găsi ceva fier vechi ce ar fi putut fi valorificat. Şi atunci....te mai interesează de masa aia ca în carte? Sănătos sau nu, cu sau fără principii alimentare, stomacul îţi face gălăgie şi trebuie umplut cu ceva. “Este grele viaţa” – cum spunea cineva – dar mai greu este să ai ceva pe masă în fiecare zi. Şi mai este o posibilitate la capitolul acesta: am cunoscut agenţi de vânzări ale unor firme celebre de industrie alimentară, care erau la volan aproape 18 ore zilnic. Odihna era reprezentată de scurte moţăieli prin parcări, iar mesele...câteva cornuri din benzinării, energizante şi cafele cu ghiotura. Nu conta decât să ai ceva în stomac şi să poţi conduce cât mai bine maşina. Atât! Mesele cu o supă caldă erau de vis, iar despre respectarea principiilor alimentare...era ceva gen I. Asimov sau F. Herbert pentru un săpător la şanţuri, analfabet.
Se spune că românul nu face sport; păi nu vi se pare cam greu să mai ai chef de alergat, după 14-18 ore petrecute la lucru? Plus că vii acasă şi acolo apar alte mici treburi...de-ale gospodăriei. Şi în câteva ore trebuie să le termini şi să fii şi fresh pentru a doua zi de lucru. De o sală de fittness, ce să mai zic? Ceva care are abonamentul lunar cât o factură de gaze? Să vedem ce alegi...între a merge la o sală cu aparate prost întreţinute, plină de smecheri cefăloşi în maiele (noul plural de cartier al substantivului “maiou”) cu burtă şi şlapi, fără antrenor profesionist sau nutriţionist, şi între a crăpa de frig la iarnă, în propria-ţi locuinţă. “Hmmmm…that’s a tough one!” – cum ar spune americanul.
Nu au grijă de siluetă şi de dietă vacile de divenii ingurgitatoare de cârnaţ cu cartofi franţuzeşti şi Don Juanii de Dorobanţi, cu circumvoluţiuni de gel pe creier…care au toate posibilităţile să devină campioni ai vieţii sănătoase. Tocmai ăia binecuvântaţi de soartă, norocoşi şi inteligeţi…care trag….adică se flatulează cu miros de trandafir şi sforâie în ritm de Bach-ul Minune. Cum vreţi să se îngrijească de asta un amărât care abia îmbucă pită cu pâine şi bea o cană de apă, ca să se umfle? Cineva mult prea înghesuit în colţul supravieţuirii?

Culmea este alta: pe termen lung, adică cam după 30 de ani, toate căcaturile astea încep să iasă la suprafaţă, sub formă de diferite boli. Dacă aşa ceva apare la un bogat slăninos, el dă fuguţa la vreo clinică din străinătate şi îşi mai prelungeşte viaţa. Dacă boala apare la cineva mai…lipsit de posibilităţi materiale, o duce pe tăcute cât poate, apoi crapă: aşa i-a fost soarta….ce să îi faci? Ne putem pune noi de-a curmezişul????
Nu prea înţeleg societatea, dar văd că absolut totul se rezumă la bani. Chiar şi viaţa unui om….mai ales viaţa unui om. Nu contează bolboresilele alea ideologice sau principiale…pentru că, în caz concret, “Ai money – lovestorz; n-ai money, I’m sorry”. Atât şi nimic mai mult.

De fapt, în Românica există 2 Românici: una dement de strălucitoare, a snobilor împuţiţi, care consideră că idealul în viaţa unui om este să ai abdomenul mai voluminos ca un deal subcarpatic, pe care îi doare fix la inima curului de criza ecnomică (cum am văzut odată, într-un reportaj de la o discotecă de fitze în Mamaia; un umflat cu un şomogoiog de bălegar în loc de creier se întreba amuzat şi ironic: “Ce e aia Criză? Are you talking to me?” Asta în condiţiile în care în altă parte a ţării, câteva mii de şomeri se întrebau ce vor mânca la masa de seară…şi o mamă moare îngropată sub un maldăr de pământ, pentru că nu voia decât să aibă ce le pune pe masă copiilor ei). Este ţărişoara tunagiilor imobiliari, a smecherilor cu scuipat la gură, gel în cap şi portofelul doldora, care au pretenţia că sunt kitch-oşi domni occidentali – cu capul mult prea ocupat de boambe siliconate, ca să se mai gândească la viaţă sănătoasă şi sport (“Îngâ, îngâ, groh, groh”). Şi pe undeva, printre gunoie şi lipsuri, o Românie incredibil de neagră, a “obişnuiţilor” care abia îşi duc viaţa de azi-pe-mâine, a robilor care muncesc de le “iese” ochii, a celor cu lipsuri care ar vrea să facă multe, dar nu au posibilităţi materiale. Nici măcar a alerga de chiauni pe câmpuri…pentru că asta face foame, iar ghiorăiala maţelor este cel mai nociv lucru inventat pe lume.



Pe scurt: habar nu am în ce dimensiune trăieşte tărişoara asta, dar este clar că în aia în care este toate planeta, nu suntem. La noi nu există Codul Muncii: eşti doar un sclav care lucră pentru pentru şef...şi îl asculţi orbeşte şi îl lingi şi-n cur, dacă vrei să mai ai şi mâine un rahat de venit, dar asigurat. Nu există sistem sanitar...poţi să îţi dai duhul dintr-o răceală. Nu există viaţă şi dietă sănătoasă...doar viaţă şi mâncare. Zile searbede şi ce ai de haleală, când ai.

P.S.: După cele de mai sus, poate pot părea pesimist, chiar morbid. Dar eu întotdeauna am judecat nivelul de trai al unei ţări, după starea majorităţii locuitorilor ei; iar la noi...cam asta este majoritatea.
Trăiască landul de (no) chois!
cccccccccc
UPDATE: Un dicton de pe vremea tinereţii mele, spunea cam aşa: "Mens sana in corpore sano"; asta să fie cauza pentru care mult iubiţii aleşi au o aşa tochitură neuronală prin dovleac? Pentru că au nişte diformităţi de corpuri? Sau au burtoaca prea balonată, deci şi mintea este chisăliţă?
Cine a fost mai întâi: Burta, sau celulul cu axon şi dendrite bolînde?

Un comentariu:

  1. Te salut. Cred ca ai avut material doldora in perioada asta... Tatiana Stepa, pisicile din Kaufland, inecul celor doi sarmani copii, studentii la medicina macelari... marirea (sanchi) a pensiilor. Eu am fost un pic plecata. M-am speriat de recatiile la ultima postare, pe care am ous-o mai mult de proba, ca sa vad daca lumea e atenta la blogul meu. Am ales ceva controversat. Si oricum, nu eu faceam misto de epoca respectiva, erau cei de la Sarmalele Reci. Dar acum nu stiu cum o sa ma scot in fata domnului care a comentat... e dirijor la Filarmonica Ploiesti...
    Voi mai posta chestii interesante in curand. stay tuned.

    RăspundețiȘtergere